Colin Forbes

Lui Morgan i se părea cam ciudat că aceste gesturi ale lui Tweed îl impresionează pe Horowitz chiar mai mult decât masacrul din Brunni.

— Joacă la fel de necinstit, îi spusese Horowitz lui Morgan. In I uisiedeln a coborât din maşină şi s-a arătat într-un loc public. Folo-Irşte aceeaşi strategie ca la Laufenburg, când a traversat podul peste Rin IAU când a creat inutil agitaţie în staţia aia, legându-se de nişte bilete, sau muid a închiriat camere la hotelul cel mai apropiat de Hauptbahnhof '„l Zurich.

Şi cum se cheamă strategia asta?

De-a şoarecele şi pisica, replică Hotowitz.

Şi cine e pisica?

Eu voi fi pisica. Dar nu acum, ci la sfârşit.

I) iscuţia avusese loc cu câteva ore înainte. Morgan se uită la ceas – o mă îl aştepta ca să-1 treacă graniţa spre Germania. Trebuia să rezolve ', înainte ca Poliţia să ajungă la sediul World Security din Basel. Îşi geanta de serviciu şi coborî cu liftul.

Mercedes-ul îl aştepta chiar lângă bordură. Morgan avu un al doilea şoc văzându-1 pe Horowitz, îmbrăcat ca un şofer, că-i deschide uşa maşinii. Urcă totuşi fără să întrebe nimic, de teamă ca nu cumva să fie ascultaţi. Horowitz îi lua geanta, i-o puse în portbagaj şi urcă la volan.

— Cum ai ajuns aici aşa repede? Îl întrebă Morgan.

E încurajator pentru mine că mă întâmpini atât de călduros. Horowitz se îndreptă spre pod, ca să treacă Rinul şi să ajungă la postul de control al frontierei.

Am ajuns foarte uşor, continuă Horowitz. Am zburat cu unul din elicopterele tale din Kloten, până la aeroportul din Basel. Din fericire, observasem că şoferul tău are exact înălţimea şi greutatea mea, aşa că i-am împrumutat uniforma.

— Şi el ţi-a dat-o aşa, fără să comenteze?

— M-am folosit de puterea mea de convingere. Acum el zace inconştient în camera ta de tăcere de la subsol.

Dar de ce te-ai deghizat?

Ca să trecem frontiera în Germania.

Câteva minute nu scoase niciunul nici o vorbă. Morgan nu prea înţelegea ce se-ntâmplă. Oare Beck alertase gărzile? Le dăduse semnal mentele lui? Avea senzaţia că nu vor ieşi suficient de repede din Elveţia şi auzise multe despre închisorile din această ţără.

— Calmează-te, îl îndemnă Horowitz, care încetinise, aşezându-se la rând în spatele celor câteva maşini care aşteptau să treacă de postul dl control. Morgan avea paşaportul în buzunarul hainei, gata pregăin. Când văzu că vameşul elveţian se apropie de maşina lor. Oare vor reU 1 să treacă?

Elveţianul se aplecă uitându-se lung la Morgan, care privea înapo” Apoi îl fixă pe Horowitz, care stătea drept, nemişcat. Elveţianul, 11H bărbat scund şi îndesat, le făcu semn să treacă. Horowitz ajunse p# pământul Germaniei.

Vameşul elveţian intră repede într-un birou gol şi, stând în picioam, 1 formă nişte numere scrise pe o hârtie.

— Sediul Poliţiei din Freiburg? Aici e Basel, punctul de conunl elveţian. Aveţi acolo un inspector-şef Kuhlmann, care aşteaptă ui>; eii| telefonul meu.

După câteva minute, o voce gravă se auzi în aparat.

— Aici Kuhlmann. Sunteţi punctul de control elveţian din Basel?

Da. Am executat instrucţiunile primite din Berna. Un Mercedes al World Security a intrat chiar acum în Germania. In maşină se află Morgan împreună cu şoferul lui.

De unde ştii că era maşina Securităţii? Cum poţi fi sigur că e Morgan? Întrebă Kuhlmann.

Din Berna mi s-a dat o listă cu numerele de înregistrare ale tuturor maşinilor care aparţin de World Security. Mi s-a făcut şi o descriere Imănunţită a lui Gareth Morgangras ca un porc, de-a dreptul obez, de înălţime medie, are vreo patruzeci de ani, părul negru şi e ras. Seamănă Cu o gulie uriaşă.

— Descrie-mi şoferul.

— Ca toţi şoferii – înalt, slab, cu faţa osoasă, cu ochelari cu rame metalice.

— Bine. Mulţumesc.

Kuhlmann puse receptorul în furcă şi se întoarse spre asistentul său:

— Fă-mi legătura cu Arthur Beck de la Poliţia Federală din Elveţia. Îl Hpeşti la sediul Poliţiei din Zurich.

La o oră după ce vorbise la telefon cu colonelul Romer, Buckmastci se afla încă într-o stare de şoc în sufrageria apar-tamentului său din Belgravia. Returnarea acestui împrumut, de fapt a oricăruia din împru muturile pe care le făcuse la diverse bănci, reprezenta pentru el nu adevărat dezastru în acest moment.

Era un sac de nervi; trebuia să înceapă o cursă contra cronometru, în care fiecare oră era importantă.

De îndată ce Armata Sovietică intra în posesia lui „Shockwave”, 11 ar fi primit în Elveţia jumătate din imensa sumă de cinci sute dr milioane de lire sterline, în lingouri de aur, şi atunci ar fi putut înapoia banii colonelului Romer şi asociaţilor lui.

Restul de două sute cincizeci de milioane ar fi intrat tot buzunarul lui, dar numai după verificarea lui „Shockwave” de cătfj specialişti.

Tweed. Sigur era mâna lui Tweed în spatele acestor veşti catastn dai venite din Zurich, doar Tweed se află acolo, deci nu putea fi vorba di 11 de o simplă coincidenţă.

Acum totul depindea de Horowitz – dacă-şi va face bine treakt, Tweed nu va mai ajunge niciodată în Anglia. Numai gândindu-sc I Tweed, Buckmaster se umplea de nervi.

Respiră adânc şi îşi aminti de un articol lung, apărut în Forlid Magazine din Statele Unite şi în care scria despre el. Autorul pre/i n| ascensiunea remarcabilă a lui Buckmaster spre putere şi bogăţii' I folosise nişte cuvinte pe care Buckmaster nu le mai putea uita: „Aci 1 om a ajuns în vârful pira-midei şi are şi spatele acoperit”.

În impasul în care se afla acum, simţea mai mult ca oricând dorinţa puternică de a-şi înfrânge duşmanii. Se ridică în picioare.

Chiar în acel moment, Leonora, care dormise după o noapte lungă petrecută în birou, apăru din camera ei.

— Mă bucur că n-ai plecat. Aş vrea să vorbesc ceva cu tine, Lance. Tonul ei îl sperie. Leonora extrase dintr-un plic de carton o fotografie mare, pe care o ţinea cu spatele la el.

— M-am decis să nu mai suport aventurile tale cu tot felul de curve.} > – Despre ce dracu vorbeşti acolo?

Vocea lui era suspect de gravă şi privirea îi îngheţase. Ea îşi alesese foarte prost momentul pentru o scenă; acum, în mintea lui nu mai avea loc nimic altceva în afară de problema împrumutului. Ultimul lucru pe care l-ar fi dorit era o nouă încurcătură – şi cu atât mai puţin una chiar Jişa aproape de el. Simţea cum fierbe mânia în el, dar cu un efort. Uprem, reuşi să păstreze o atitudine nepăsătoare.

— Vorbesc despre asta! Dovada faptului că-ţi pierzi vremea cu toate târfele.

I Ea îi întinse poza şi el o luă din mâna ei cu delicateţe. Se uită cu Atenţie la fotografie şi apoi o privi pe ea cu răceală.

— De unde ai luat gunoiul ăsta?

— Ai descris-o foarte bine, chiar că e gunoi. Cât i-ai plătit pentru lerviciile aduse? Sau i-ai luat vreun cadou, vreun diamant?

— Asta e un fals, îi spuse el pe acelaşi ton liniştit.

— Eram sigură, îi râse ea în faţă. Dar asta nu e fals. Pe bune, Lance, eşti ministru al Coroanei. Dar m-am gândit că ai fi în stare să faci

| mai mult decât atât.

— Te-am întrebat de unde ai asta? Răspunde-mi! Zise el în timp ce ipropia.

— Ai auzit de detectivii particulari? O grămadă de femei îi angajează Hunei când îşi dau seama că nu trebuie să mai aibă încredere în soţii lor

I Ucredincioşi. Şi, când au noroc, pun mâna pe câte-o dovadă clară – ca asta de exemplu.

— Vacă… Tâmpită… Ce eşti, zise el rar. Recunosc fotografia asta…

Da? Spuse ea, aranjându-şi o buclă. Adică vrei să spui că au pus pe cineva să te fotografieze în timp ce făceai asta? Foarte drăguţ. Atunci poţi să-mi dai şi mie albumul într-o zi ca să mă uit prin el?

Fotografia asta este un fals, repetă el controlându-şi în continuare tonul. Un ziarist m-a pozat odată când stăteam pe o canapea. Mi s-au făcut multe fotografii, dar pe asta mi-o amintesc perfect. Ai fost înşelată. Pe fata asta n-am văzut-o în viaţa mea.

Vrei să spui că…

Taci! Asta e o operă de artă foarte isteţ lucrată – au suprapus po/. I fetei peste poza mea şi apoi au fotografiat mixajul încă o dată, ca să nu se observe trucul.

Chiar vrei să te cred? Am impresia că-ţi pierzi controlul când încerci să-mi spui minciuni care să mă convingă. Sau poate începi să-ţi pierzi controlul în general…

I ii un ii) l

Ea îi spunea lucruri care se spun de obicei la o ceartă. Dar acum. Cuvintele ei avură pentru Buckmaster o semnificaţie deosebită, pent că mintea lui rătăcea. Se gândi că poate şi ea are vreo legătură cu prumutul lui Roger şi că este o trădare la mijloc. Paharul i se umpl îşi pierdu răbdarea.

Mută fotografia în mâna stângă şi cu dosul palmei o pocni pesl faţă cu atâta putere, încât capul îi sări înapoi. Leonora îşi pierdu ei In librul şi căzu pe canapea. Pentru moment, Buckmaster se gândi < I i lovit-o prea tare. Făcu un pas înainte; ea încercă să se ridice, dar 19 înapoi pe canapea.

Ticălosule! E pentru prima şi ultima dată când mă loveşti, zise ci aruncând flăcări din priviri.

O să te simţi foarte prost când o să-ţi arăt fotografia mea origini peste care a fost lipită poza fetei ăsteia. Acum însă spune-mi cine ţi-i rahatul ăsta?

Poliţia vrea să ştie numele tuturor persoanelor care au avui. I> la liftul din Threadneedle Street în noaptea când a fost ucis Ted Doy

Ucis? Ce aiureli spui tu acolo? S-a scris şi-n presă că omul a 11 de la fereastră.

I

Da, sigur, rânji ea. Te-a păcălit şi pe tine raportul întocmit de inspectorul-şef Buchanan. Dar el nu se va mulţumi cu atât, îţi spun eu. El cercetează în continuare cazul, considerându-1 o crimă săvârşită cu sânge rece. Şi doar trei oameni au avut cheile de la liftul ăla care urcă direct din garajul subteran: eu, Morgan şi cu tine!

I-ai spus lui Buchanan că am şi eu cheie? Întrebă repede Buckmaster.

A încă nu.

Mai ai ceva bun-simţ. Ascultă-mă, Leonora. Chiar mâine te pot elibera din postul de preşedinte, ca să-1 pun pe Morgan în locul tău.

— Nu cred.

— Dacă nu crezi, mai citeşte articolele despre conducerea companiei, ot să mă lipsesc de tine foarte uşor, uite-aşa! Zise el, pocnind din degete în faţa ei.

Leonora se ridică şi îşi atinse obrazul cu vârful degetelor. O pată roşie marca locul unde o lovise Buckmaster şi ea o observă în oglinda din spatele lui. Atunci îi vorbi printre dinţi, cu emfază:

La prima ta încercare de a-mi lua funcţia, mă duc la Buchanan să-i ipun la cine se află a treia cheie de la lift.

Nu mă poţi amesteca în această afacere.

Pui pariu? Pui la bătaie întreaga ta carieră? Cât timp crezi că ai să Biai rămâi ministru la World Security, dacă ziarele vor scrie despre tine H eşti suspectat de această crimă?

Eşti o…

— Şi, continuă ea calm, dacă mai zici cuvântul „vacă” încă o dată, ăla. Gândeşte-te, nici nu trebuie să mă deplasez până la Buchanan, cntru că şi-a fixat din nou audienţă la mine. Cheia asta care lipseşte îl IU rigă enorm.

Eu zic să lăsăm lucrurile aşa cum sunt! Avem certuri cam prea des In ultima vreme…

Certuri, pufni ea. Dacă vrei să lăsăm lucrurile la locul lor, înseam-M ca şi eu rămân preşedinte. Da? Insistă ea.

— Pui sare pe rană. Acum devenise el stăpân pe situaţie. Da, bine-Iţeles că asta înseamnă, îmi trebuie cineva de încredere în această funcţie, iar Morgan este plin de ambiţii nepotolite. Aşa că stai cu ochii pe el, zise Buckmaster uitându-se la ceas. Hanson mă aşteaptă jos ca să mă ducă la minister. Dă-mi plicul ăla. Trebuie să am şi eu fotografia până voi găsi originalul.

Mai am şi alte copii! Îl avertiză ea.

Foarte bine. Dar acum chiar că trebuie să plec.

Când Hanson îi deschise uşa din spate a Daimler-ului, Buckmaster avea expresia lui obişnuită, afabilă, dar după ce maşina porni, se putea observa că era nervos, gândindu-se la recentele evenimente. Lumea lui începea să se clatine…

Problema principală era Romer şi returnarea împrumutului făcut în Elveţia. Trebuia să meargă la sediul Amiralităţii ca să verifice trăsnii Lampedusei. Vasul trebuia să se fi apropiat de punctul de întâlnire.

Acum avea o grijă în plus; citise ziarele cu atenţie, dar nu mai văzu„* nici un comentariu nou asupra morţii lui Doyle, doar un scurt rapol în care se anunţa suspendarea anchetei la cererea inspectorului ui Buchanan. „In timp ce noi ne vom continua cercetările.” Care cercei 1\par

În timp ce Buckmaster se îndrepta spre Whitehall, Marler nu se ¦ nici el prea departe – mergea în Porsche-ul său spre Scotland Y.u După citirea documentelor îşi amintise plecarea spre Elveţia, întl bându-se care ar fi cauzele suspendării anchetei asupra lui Doyle, 1 tabilul şef care căzuse de la fereastra sediului World Security.

Leonora îi pomenise despre ciudata întâmplare cu Doyle, au când s-au întâlnit în apartamentul ei din Belgravia. Punându-i i I întrebări suplimentare, Marler îşi făurise propria imagine despre i j mentele petrecute în acea noapte fatală, mai ales că Leonorei îi plj| să flecărească pe marginea acestui subiect.

Marler sunase la Scotland Yard, aranjându-şi rapid o întâlnii Buchanan. Îşi parcă maşina şi intră în clădire, unde cineva îl C0, imediat în biroul lui Buchanan. Marler fu şocat când intră şi rei ll| pe unul din cei doi bărbaţi care erau înăuntru. Încercă să-şi asum priza văzându-1 pe Harvey, inspectorul-şef al Departamentului 9j pe care Tweed nu-1 putea suferi.

Buchanan, care era înalt şi elegant, se ridică de la birou, veni în ' întâmpinarea lui şi-i întinse mâna cordial, cu o privire fermă. Purta un costum gri, bine croit, o cămaşă albă şi o cravată tot gri, cared scotea în evidenţă culoarea ochilor vioi.

Mulţumesc că ai venit să mă vezi, domnule Marler. Te rog să iei loc. Cred că-1 cunoşti pe Hervey, inspector-şef al Departamentului Special.

Da, ne-am cunoscut. Marler îl salută din cap pe Harvey, care era mai scund şi mai plinuţ decât Buchanan; era brunet şi purta un costum albastru, care nu-i venea prea bine. Avea o gură mică, cu buze subţiri, şi > ii un permanent zâmbet batjocoritor întipărit pe faţă, iar ochii păreau i.1 nu scapă nici o mişcare.

Nu prea înţeleg ce se petrece, zise Marler, când Buchanan îşi reluă locul în spatele biroului. Dumneavoastră reprezentaţi Poliţia Metropolitană – Met, iar Harvey e la Departamentul Special. Mi se pare ciudat l'tt s-au adunat cele două forţe, care de obicei lucrează separat.

— Şi ce te priveşte pe tine asta? Lovi Harvey.

— Cred că datorăm o explicaţie musafirului nostru, interveni poli-l ||cns Buchanan. Aveţi dreptate, domnule Marler. De obicei lucrăm mlcpendent şi cea mai mare parte din activitatea noastră este legată li organizaţia dumneavoastră. Despre care, mărturisesc, eu ştiu I ¦Mrle puţin.

I j – Chiar crezi că ţi-ar folosi la ceva dac-ai şti? Întrebă Harvey brutal. Sunt convins că da. Domnule Marler, eu cercetez circumstanţele Htm |ii lui Edward Doyle, contabilul şef al World Security. Aparent, 1(1” căzut de la o fereastră într-o seară târzie, dar mai sunt anumite te care mă intrigă în acest caz, aşa că-mi continui cercetările, e ce am nevoie de Harvey. La scurt timp după moartea lui, o femeie necunoscută a fost ucisă în apartamentul din Radnor al unui oarecare Tweed. Am înţeles că acest Tweed este şeful cavoastră direct, a.

Arvey a cercetat această crimă murdară şi nu a ajuns încă la nici o ie. Marler aruncă o privire spre Harvey, care se înroşise fără să

COLIN FORBES vrea. Buchanan continuă: Nici măcar nu a avut norocul să identifice victima. S-a trezit pur şi simplu în faţa unui drum mort. Iertaţi-mi acest nefericit joc de cuvinte, a fost neintenţionat, zise Buchanan, zâmbind cu tristeţe. V-am explicat destul de clar până aici?

— Până aici, da. Dar n-am făcut încă legătura.

— Urmează s-o faceţi. Hervey a reuşit să ascundă de presă crima din Radnor Walk, din motive evident de securitate. Apoi a aflat de moartea lui Doyle, care a apărut în presă. In noaptea crimei din Radnor Walk, trei oameni au sosit la adresa respectivă în primele ore ale dimineţii. Unul a fost Robert Newman, corespondent de presă în străinătate. Al doilea a fost şeful tău, Domnul Howard, care fusese anun-ţat printr-un telefon anonim. Tweed a dispărut imediat după aceea. Sunt destul de clar?

— Da, cred c-am prins ideea.

Buchanan făcu o pauză, iar Marler îşi dădu seama că urmea/. I ceva important – începuse să se obişnuiască cu tehnica lui Buchanan de a povesti.

— Al treilea vizitator a fost Lance Buckmaster, ministru al WoiU Security.

Serios?

Ai de gând să vorbeşti o dată, Marler? Izbucni Harvey.

Dar vorbesc…

Da, zise Harvey, zâmbind acru ca de obicei. In propoziţii simpli

Chiar aşa.

Marler îi răspunse lui Harvey fără să-1 privească. Buchanan l# urmărea dialogul cu atenţie, începând să se amuze. Se întoarse zâmbind spre Harvey.

— De ce nu cobori la bufet să-ţi iei o cafea? Vin şi eu în câlevd minute.

Prefer să stau aici.

Harvey, este mai mult decât o rugăminte.

— N-o să ajungi nicăieri cu icebergul ăsta, zise Harvey strângând dm buze şi se ridică. Nu ştiu dacă mă vei mai găsi la bufet.

Ieşi din birou, închizând încet uşa după el.

După ce obţinu permisiunea lui Buchanan, Marler îşi aprinse o ţigară, scoase un inel de fum pe cared urmări cu privirea şi apoi începu să vorbească.

— Care e legătura? Aş vrea să-mi spuneţi clar.

Singura legătură posibilă, repet, posibilă, este faptul că Buckmaster a ajuns la Radnor Walk puţin după găsirea cadavrului. Apoi, la un scurt interval de timp, am găsit un alt cadavru în sediul Securităţii din Threadneedle Street, la Compania lui Buckmaster. Mă întreb dacă nu cumva cele două incidente se află în legătură directă. Este presupunerea mea, pentru că nu am nici o dovadă în acest sens. Dar de ce aţi venit să mă vedeţi, Domnule Marler?

Nu pot să vă dezvălui sursa mea, pentru că eu lucrez la secţia Documente Oficiale Secrete. Dar mi-a spus cineva că există un ascensor privat în Threadneedle Street care urcă din garajul subteran până la apartamentele de la etajul optsprezece. Este adevărat?

— Da.

Buchanan nu-1 mai privea pe Marler. Era foarte calm şi se juca cu un press-papier de sticlă aflat pe biroul său. Dar îşi ridică privirea spre iVlarler, când acesta îl întrebă:

— Pot fi sigur că discuţia asta va rămâne între noi? Că nu-i veţi spune nimic lui Harvey? Pentru că ceea ce veţi auzi este strict secret.

— Aveţi cuvântul meu. Puteţi vorbi liniştit, cu toată încrederea.

— Apropo de ascensor. Am înţeles că există numai trei chei cu care poate fi descuiat. Domnul Buckmaster are una, iar Gareth Morgan pe-a doua. Presupun că cea de-a treia a dispărut.

— Aşa văd şi eu situaţia.

¦ i ot Lance Buckmaster are şi cea de-a treia cheie, care de fapt nu s-ierdut. I s-a dat când a devenit ministru, ca să poată avea acces la apartamentele de lucru din Threadneedle Street.

Buchanan nu se mai juca cu press-papierul. Privea în gol, fiind, ca de obicei, complet relaxat. Marler se gândi că acest om putea scoate idevărul de la oricine.

Vă sunt profund îndatorat pentru această informaţie, domnule Marler, datorită căreia cercetările mele vor merge pe un nou drum.

Orice-ai zice, Doyle era contabil-şef, şi, vorba americanului, cu siguranţă ştia locul unde se ard cadavrele.

Da. Şi iată că acum e vorba de două cadavre.

Chiar aşa. Buchanan făcu o pauză. Îndrăznesc să te întreb de ce n-ai vrut ca Harvey să afle aceste lucruri? In fond, şi el, lucrează tot la Documente Secrete.

Marler se uită la ceas şi îşi aminti că trebuie să plece, ca să prindă avionul spre Zurich. Apoi privi drept în ochii lui Buchanan.

N-am obiceiul să-mi fac păreri preconcepute despre oameni, dar în dumneavoastră am avut încredere de când v-am văzut. Pe Harvey îl cunosc bine şi el n-ar fi luat în serios afacerea asta. De asemenea, cred că dumneavoastră veţi trage o concluzie valabilă, investigând corect faptele petrecute.

Mulţumesc, zise Buchanan. Iau cele spuse de dumneavoastră drepi un compliment.

Mergând spre aeroportul din Londra, Marler căută să-şi amintease. I nişte date cunoscute demult, şi anume despre un prieten de-al lui pe care Buckmaster îl îndepărtase de la conducerea companiei sale, folosi 11 du-se de metode necinstite: intimidare, presiune…

Făcuse să circule zvonuri că familia îi va fi răpită şi se va cere ufl preţ mare pentru răscumpărare. Apoi hoţii îi călcaseră casa, apărem fără nici un scop, ca pe urmă să descopere microfoanele instalate în aparatul telefonic.

I-a sabotat camioanele, aşa încât marfa era livrată mult prea târ/m vechilor clienţi, care drept urmare se retrăgeau treptat din afacere. Sopj lui a suferit o depresie nervoasă. Ca să iasă din această situaţie ncim rocită – ale cărei cauze nu puteau fi dovedite concret, prietenul I acceptase în final să-şi vândă compania, deşi preţul oferit de Securit, 11 era simbolic faţă de valoarea reală a firmei lui.

Acum, în sfârşit, Buckmaster va suferi şi el războiul nervilor. Mari spera ca Leonora să-i arate cât de curând fotografia compromiţătoare, {Buckmaster să se simtă lovit din toate părţile.

Plus că va sta tot timpul în atenţia inspectorului-şef Buchanan, care acum îl suspectează de moartea lui Doyle. Toate aceste acţiuni vor avea cu siguranţă un efect negativ asupra moralului domnului ministru, care cel mai mult se va teme de apariţia în presă a uneia din cele două poveşti în care e implicat.

— Deci, prietene, îşi spuse Marler, nu numai tu poţi să procedezi astfel!

Cu un zâmbet satisfăcut, Marler se urcă în avionul care zbura spre Zurich.

Cum ajunse la aeroportul din Kloten, Marler îl sună pe Buchanan. După un timp, auzi în receptor vocea inspectorului-şef Buchanan, care aranjase pentru aceeaşi seară o întâlnire cu Lance Buckmaster în apart. I mentul acestuia din Belgravia.

Cu cine vorbesc? Întrebă Buchanan.

Sunt Marler. De ce mă întrebaţi, doar mi-am dat numele celui cari mi-a răspuns.

Pentru verificare. Cu ce erai îmbrăcat când ne-am văzut ultimi dată?

Cu o jachetă sport, pantaloni gri, cămaşă albastră şi cravată galbeni

Săpune-mi numele bărbatului cu care eram în birou.

Harvey. Ce suspicios sunteţi…

Mai bine-zis precaut. De unde suni?

Sunt departe de Londra. Nu vă spun unde, pentru că şi eu precaut.

Foarte bine. Ce s-a întâmplat, domnule Merler?

Există o altă pistă pe care am uitat să v-o menţionez. Măriei fl rândul lui o pauză, pentru ca Buchanan să realizeze important. I nuntului. Este vorba despre un accident de circulaţie în care şold fugit de la locul faptei şi care s-a petrecut recent la Londra. Victirn > | doctorul Rose de la spitalul St. Thomas. Cred că Buckmaster i da mai multe amănunte.

Cine este acest doctor Rose? Nu văd legătura…

Doctorul Rose a fost medicul legist care a examinat cadivnil găsite în apartamentul din Radnor Walk. La revedere.

Marler întrerupse convorbirea, apoi formă numărul Poliţiei din Zurich. Îşi dădu numele şi ceru să vorbească întâi cu Beck şi apoi cu Paula. Aşteptă, şi apoi vorbi cu o femeie, care-1 întrebă încă o dată ce doreşte. Aşteptă din nou, scuturându-şi zăpada de pe pantofi; după ce coborâse pe scara rulantă, făcuse câţiva paşi pe trotuarul plin de zăpadă.

— Arthur Beck la telefon. Cu cine vorbesc?

— Credeam că ţi-au spus deja. Vorbesc din Kloten. Tocmai am aterizat aici. Vin de la Londra să-1 găsesc pe Tweed. Sunt Marler.

— Pe cine?

Pe Tweed. Haide, Beck, ştiu că-1 cunoşti. Doar aţi lucrat împreună. Asistenta lui, Paula Grey, probabil că-1 însoţeşte. Şi cred că e cu ei şi Bob Newman, corespondentul de presă în străinătate.

Cred că mai bine-am sta de vorbă la sediul Poliţiei. Te va aduce aici un taxi.

— Nu mi-ai răspuns la întrebare. Unde e Tweed?

— Vino până aici cu taxiul. La revedere, Marler. Marler era cam nedumerit. Îşi luă servieta şi se uită după o maşină.

I. Ire Beck era împotriva lui Tweed? Va trebui să fie foarte atent la ce) rbeşte când va ajunge la Poliţie.

— Era un individ, Marler, spuse Beck către Tweed, Paula şi New-lan, după ce închise telefonul. Zicea că acum a sosit de la Londra. Vine i. Ce facem? II cunoşti?