Cauze obiective
1. Efectuarea cu întârziere a expertizelor tehnice, îndeosebi în specialitatea topografie; întocmite de către experţi a unor lucrări necorespunzătoare.
Având în vedere considerentele expuse privind problemele identificate la administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară precum şi exemplele ce urmează a fi prezentate, apreciem că se impune o mai strictă aplicare a dispoziţiilor art. 201 din Codul de procedură civilă care reglementează încuviinţarea şi administrarea expertizei; stabilirea clară, prin încheierea de şedinţă, a obiectivelor expertizei, analizarea şi cenzurarea obiecţiunilor formulate de părţi la rapoartele de expertiză, cu identificarea aspectelor nelămurite de expert şi a arătării motivelor pentru care se impune întregirea expertizei, precum şi aplicarea sancţiunilor procedurale participanţilor la procedura judiciară, atunci când acest lucru se impune.
Exemple: În dosarul nr.…./338/2004( nr. vechi …./2004) având ca obiect partaj succesoral, înregistrat pe rolul instanţei la data de 22.10.2004, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice la termenul din 24.06.2005, iar raportul a fost depus la dosar abia la termenul din 17.02.2009, timp în care instanţa a procedat la amendarea expertului topograf de mai multe ori, precum şi la înştiinţarea Biroului local de expertize cu privire la situaţia creată prin nedepunerea raportului de expertiză. La termenul din 7.04.2009 instanţa a încuviinţat obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, răspunsul expertului la obiecţiuni fiind depus la dosar la termenul din 11.01.2011. La termenul din 24.05.2011 se formulează obiecţiuni pe care instanţa le consideră întemeiate şi acordă termen pentru ca expertul să formuleze răspunsul la obiecţiuni. La data verificărilor acesta nu era depus la dosarul cauzei.
În dosarul nr.….338/2004 ( nr. vechi …./C/2004) având ca obiect grăniţuire, revendicare şi obligaţia de a face, înregistrat pe rolul instanţei la data 26.10.2004, s-a încuviinţat proba cu expertiza topografică la termenul din 22.02.2005, lucrarea fiind depusă de expert la termenul din 31.10.2005; se formulează obiecţiuni de către părţi, se solicită anularea raportului întrucât părţile nu au fost convocate la efectuarea expertizei potrivit dispoziţiilor procedurale, astfel că la termenul din 24.01.2006 instanţa constată nul raportul de expertiză şi dispune refacerea lucrării. Raportul de expertiză topografică refăcut este depus la dosar abia la termenul din 20.05.2008, când se formulează obiecţiuni pe care instanţa le admite la 23.09.2008 şi dispune ca expertul să formuleze şi o altă variantă de grăniţuire. Completarea la raport este depusă la termenul din 27.10.2009, iar la termenul din 20.04.2010 instanţa dispune refacerea raportului de expertiză pentru ca noii proprietari ai imobilului, introduşi în cauză la solicitarea reclamantei, să fie convocaţi la efectuarea expertizei. Raportul de expertiză nu era depus la dosarul cauzei la data verificărilor.
În dosarul nr.…./338/2005(nr. vechi …./C/2005) având ca obiect partaj succesoral, înregistrat la data de 2.11.2005, se dispune efectuarea unei expertize tehnice în construcţii la termenul din 9.05.2006 şi se prorogă efectuarea expertizei topografice după pronunţarea încheierii de admitere în principiu. Raportul este depus la dosar la 8.01.2007, se formulează obiecţiuni care sunt admise, răspunsul expertului fiind depus la data de 23.03.2007. La termenul din 8.05.2007 instanţa încuviinţează obiecţiunile formulate la răspunsul la obiecţiuni, răspunsul fiind depus la 12.06.2007. Se formulează din nou obiecţiuni care sunt admise la termenul din 9.10.2007, răspunsul fiind depus la 6.11.2007. La termenul din 22.01.2008 instanţa pronunţă încheierea de admitere în principiu şi dispune efectuarea unor expertize tehnice în construcţii şi topografice la termenul din 4.03.2008. Expertiza în construcţii este depusă la 18.11.2008, obiecţiunile formulate de părţi fiind încuviinţate la termenul din 24.03.2009; în acelaşi timp se acordă termen pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni şi a raportului de expertiză topografică. Expertiza topografică este depusă abia la termenul din 12.01.2010, iar răspunsul expertului în construcţii pentru termenul din 4.05.2010. La termenul din 8.06.2010 instanţa admite obiecţiunile la răspunsul la obiecţiuni şi emite adresă expertului pentru a răspunde. Se depune răspunsul a 13.07.2010, se formulează din nou obiecţiuni ce sunt admise la 9.11.2010, termen la care se dispune şi emiterea unei adrese la Biroul local de expertize pentru comunicarea listei cu experţi evaluatori terenuri. La termenul din 22.03.2011 se depun din nou obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică în construcţii, instanţa dispunând ca expertul să răspundă la acestea, motiv pentru care se amână cauza şi la termenul din 24.05.2011. La termenul din 27.09.2011 părţile solicită termen pentru încheierea unei tranzacţii.
În dosarul nr.…./338/2005 (număr vechi …./c/2005), înregistrat pe rolul instanţei la data de 28.01.2005, având ca obiect servitute de trecere, se dispune efectuarea unei expertize topografice la termenul din 17.05.2005 pentru efectuarea căreia se acordă 42 de termene de judecată, iar la data de 12.04.2011 se dispune înlocuirea expertului, expertul nou desemnat solicitând la rândul înlocuirea ca urmare a suspendării din profesie. Se constată aşadar că lucrarea de expertiză topografică nu a fost efectuată nici după 6 ani de zile, deşi expertul a fost amendat de mai multe ori şi într-un final înlocuit, iar instanţa a înştiinţat Biroul local de expertize despre situaţia creată prin neefectuarea lucrării.
În dosarul nr.…./338/2005 (număr vechi …./C/2005), înregistrat la data de 12.04.2005, având ca obiect ieşire din indiviziune şi rectificare carte funciară se dispune efectuarea unei expertize topografice la 28.06.2005, după care la 20.09.2005 cauza este suspendată până la 2.05.2006 când se dispune repunerea pe rol şi se numeşte expertul. Pentru lipsa raportului de expertiză topografică se acordă 19 termene de judecată, iar la data de 20.05.2008 se dispune înlocuirea expertului. Se acordă alte 8 termene de judecată, raportul fiind depus la data de 9.02.2010. Se formulează obiecţiuni la raport care sunt admise, iar pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni se acordă alte 4 termene de judecată, răspunsul fiind depus la termenul din 12.04.2011. Se formulează din nou obiecţiuni ce sunt admise de către instanţă, la data verificărilor răspunsul nefiind depus la dosar.
În dosarul nr.…./338/2004 (număr vechi …./C/2004), înregistrat la 17.09.2004, având ca obiect obligaţia de a face, se încuviinţează proba cu expertiza tehnică în construcţii şi expertiza topografică la termenul din 12.01.2005. Expertiza în construcţii se depune la termenul din 10.06.2005, se formulează obiecţiuni şi se acordă în continuare termene pentru lipsa raportului de expertiză topografică şi pentru a se răspunde la obiecţiuni. Raportul de expertiză topografică se depune la 15.09.2008, se formulează obiecţiuni care sunt admise şi se acordă termene pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni, care este depus la dosar la data de 24.02.2011. Se formulează din nou obiecţiuni, care sunt admise, răspunsul nefiind depus la dosar la data verificărilor directe.
În dosarul nr.…./338/2005 (număr vechi …./C/2005), înregistrat la 1.06.2005, având ca obiect servitute de trecere, obligaţia de a face şi înscriere în cartea funciară se încuviinţează la 29.09.2005 proba cu expertiza topografică pentru efectuarea căreia se acordă 28 de termene, raportul fiind depus la termenul din 25.02.2009. Întrucât expertul a depus la dosar 2 lucrări cu date diferite instanţa acordă mai multe termene pentru ca expertul să precizeze care raport poate fi luat în considerare; se formulează cerere de recuzare a expertului care este admisă şi se solicită o altă listă de experţi. Se depune o cerere de intervenţie în interes propriu, se dispune conexarea dosarului nr.…./338/2010 la prezentul dosar şi se dispune o nouă expertiză topografică la termenul din 25.02.2011, care nu era efectuată la data verificărilor.
În dosarul nr.…./338/2006, înregistrat la data de 5.10.2006, având ca obiect rectificare carte funciară se încuviinţează proba cu expertiza topografică la termenul din 24.01.2007, raportul de expertiză fiind depus la 12.06.2007. La termenul din 19.11.2007 instanţa constată nul raportul de expertiză întrucât părţile nu fuseseră convocate şi desemnează un alt expert pentru efectuarea lucrării. Raportul se depune la termenul din 15.09.2008, se formulează obiecţiuni care sunt admise, răspunsul expertului fiind depus la 19.01.2009. Se formulează din nou obiecţiuni, se precizează acţiunea la termenul din 15.05.2009 instanţa dispunând la cererea reclamantei introducerea în cauză şi a soţiei pârâtului. Se acordă mai multe termene de judecată pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni, care este depus la data de 13.05.2011. Se formulează din nou obiecţiuni ce sunt admise de către instanţă, răspunsul expertului nefiind depus la dosar până la data verificărilor.
În dosarul nr.…./338/2006 (număr vechi …./C/2006), înregistrat la 6.06.2006 ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare prin decizia civilă nr. …./R/5.04.2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia civilă, (cauza fiind înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Zărneşti la data de 24.03.2005 şi soluţionată prin sentinţa civilă nr.…./18.10.2005), având ca obiect obligaţia de a face, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice la 11.01.2007 şi s-au acordat 18 termene de judecată pentru efectuarea acesteia, raportul fiind depus la dosar la termenul din 23.04.2010. Se dispune amânarea pentru administrarea probei testimoniale încuviinţate, se solicită lămuriri expertului care nu se prezintă în instanţă, iar la termenul din 2.09.2011 instanţa respinge ca tardive obiecţiunile formulate de pârâţi la raportul de expertiză topografică şi acordă părţilor cuvântul pe fond. Se amână pronunţarea succesiv la 8.09.2011, 15.09.2011, 22.09.2011 şi respectiv 26.09.2011, când cauza este repusă pe rol pentru ca expertul să furnizeze lămuriri cu privire la lucrarea efectuată. Până la data verificărilor expertul nu depusese la dosar completarea la raportul de expertiză.
În dosarul nr.…./338/2006 înregistrat la 7.08.2006, având ca obiect uzucapiune în contradictoriu cu 37 de pârâţi, se încuviinţează proba cu expertiză topografică şi se numeşte expert la 20.04.2007. Se acordă 12 termene de judecată pentru efectuarea expertizei, raportul fiind depus la dosar la data de 2.10.2009. La data verificărilor cauza nu era soluţionată, instanţa acordând mai multe termene pentru introducerea în cauză a moştenitorilor pârâţilor care au decedat pe parcursul procesului, la data de 27.01.2011 şi respectiv 6.05.2011.
În dosarul nr.…./338/2006, înregistrat la data de 9.11.2006, având ca obiect grăniţuire se încuviinţează expertiza topografică şi se desemnează expert la termenul din 22.02.2008, se acordă 10 termene pentru efectuarea lucrării, care se depune la dosar la termenul din 2.09.2010. Se invocă nulitatea raportului de expertiză, iar la termenul din 31.01.2011 instanţa dispune refacerea raportului de către acelaşi expert. La termenul din 4.03.2011 se dispune înlocuirea expertului, expertiza nefiind întocmită şi depusă la dosarul cauzei până la data verificărilor.
În dosarul nr.…./338/2003 (număr vechi …./C/2003), înregistrat la data de 2.10.2003, având ca obiect ieşire din indiviziune( cerere reconvenţională disjunsă din dosarul nr.…./C/2003) se încuviinţează proba cu expertiza topografică la data de 13.01.2004, se acordă 8 termene pentru lipsa raportului de expertiză, lucrarea fiind depusă la data de 26.10.2004. Se formulează obiecţiuni care sunt admise, răspunsul fiind depus la 14.03.2005. Se formulează din nou obiecţiuni, iar la 10.05.2005 se dispune refacerea expertizei având în vedere schimbarea proprietarului terenului. Se depune raportul, se formulează din nou obiecţiuni la 18.10.2005, iar răspunsul se depune la 12.06.2007. La 20.11.2007 instanţa constată nulă completarea la raport, motiv pentru care la 5.02.2008 dispune refacerea acesteia. Completarea se depune la 17.10.2008, se admit obiecţiuni la 10.03.2009 şi se dispune ca expertul să întocmească o nouă variantă de dezmembrare conform noului contract de vânzare-cumpărare şi extraselor de carte funciară. Completarea la raport se depune la 4.05.2010, când cauza se suspendă în temeiul art.1551 Cod procedură civilă. Dosarul este repus pe rol la 25.01.2011 şi se emite adresă expertului pentru a răspunde la obiecţiuni, răspunsul fiind depus la 22.04.2011. Se acordă termen pentru lipsa de procedură cu 2 pârâţi domiciliaţi în străinătate, iar la termenul din 27.09.2011 se admit din nou obiecţiunile formulate de reclamanţi, până la data controlului răspunsul nefiind depus la dosar.
În dosarul nr.…./338/2003 (număr vechi …./C/2003), disjuns din dosarul nr.…./C/2001, suspendat în perioada 9.09.2003-24.01.2006 în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, având ca obiect revendicare şi partaj succesoral, se pronunţă încheierea de admitere în principiu la 7.03.2006. La termenul din 16.05.2006 se dispune efectuarea unei expertize agricole şi a unei expertize topografice. Raportul de expertiză agricolă se depune la 16.10.2006, este constatat nul la 14.11.2006 şi se dispune efectuarea unei noi expertize. Expertiza topografică se depune la 20.05.2008, se formulează obiecţiuni care sunt admise. La termenul din 23.09.2008 se dispune efectuarea unei expertize în construcţii. Se acordă termen pentru că părţile nu permit efectuarea măsurătorilor şi pentru ca expertul topograf să identifice şi celelalte terenuri cuprinse în încheierea de admitere în principiu. În continuare se acordă termene pentru că părţile nu achită diferenţa de onorariu expert, motiv pentru care se dispune suspendarea judecăţii în temeiul art.1551 Cod procedură civilă la data de 1.06.2010. La termenul din 14.09.2010 cauza se repune pe rol, se depune expertiza în construcţii cu anexele la termenul din 9.11.2010, se formulează obiecţiuni la expertiza în construcţii care sunt admise, până la data controlului nefiind depuse la dosar răspunsurile experţilor la obiecţiuni nici în ceea ce priveşte expertiza în construcţii şi nici referitor la expertiza topografică.
În dosarul nr.…./338/2004 (număr vechi …./C/2004), înregistrat la data de 29.10.2004, având ca obiect partaj succesoral şi servitute de trecere se admite proba cu expertiza topografică la 13.01.2005, raportul se depune la 22.11.2007, la 21.02.2008 se invocă nulitatea raportului de expertiză, la 18.09.2008 se încuviinţează obiecţiunile la raport, răspunsul fiind depus la 9.02.2010. Se formulează din nou obiecţiuni, răspunsul fiind depus la 30.11.2010. Se formulează din nou obiecţiuni de către ambele părţi care se admit, răspunsul nefiind depus la dosar până la data verificărilor.
În dosarul nr. …./338/2006 a fost numit expertul la termenul din 22.06.2007, se acordă termene la 11.09.2007, 14.12.2007, 15.02.2008, 4.04.2008, 6.06.2008 faţă de lipsa raportului de expertiză, fiind aplicată sancţiunea amenzii de două ori expertului, iar la termenul din 22.09.2009 este înlocuit expertul.
Noul expert nu efectuează raportul de expertiză la termenele din 14.11.2008, 30.01.2009, 10.04.2009, 19.06.2009, 2.10.2009, fiind efectuată expertiza pentru termenul din 19.02.2010.
La termenele din 3.09.2010, 14.10.2010, 18.11.2010 s-au acordat termene pentru ca expertul să facă dovada convocării părţilor la efectuarea expertizei, iar la termenul din 13.01.2011 se dispune anularea raportului de expertiză având în vedere că părţile nu au fost convocate.
Ulterior au fost acordate termene la 17.02.2011, 21.04.2011, 23.06.2011, 13.10.2011 faţă de lipsa raportului de expertiză, fiind sancţionat şi expertul.
În dosarul nr. nr.…./338/2004 (număr vechi …./C/2004) având ca obiect partaj succesoral înregistrat la data de 12.08.2004, se dispune efectuarea unei expertize în construcţii şi în specialitatea topografie. Expertiza în construcţii este depusă la dosar la termenul din 8.08.2005, însă raportul expertului topo nu a fost depus nici până la data verificărilor, cu toate că au trecut 6 ani de la dispunerea probei. Instanţa a procedat la înlocuirea expertului însă unul dintre pârâţi nu a permis efectuarea măsurătorilor.
În dosarul nr. …./338/2005 începând cu termenul din 8.02.2006 când a fost luat interogatoriul părţilor şi audiaţi martorii au fost acordate 39 de termene faţă de lipsa raportului de expertiză, fiind luată măsura înlocuirii expertului o dată, experţii fiind amendaţi în 8 rânduri, citaţi de nenumărate ori sub sancţiunea amenzii constatându-se la un termen (5.12.2007) că măsura înlocuirii expertului ar fi inutilă având în vedere că situaţia este identică la toţi experţii.
În dosarul nr. …./338/2006 au fost acordate termene în perioada 18.10.2006 – 3.12.2008 în vederea efectuării raportului de expertiză, raport ce a fost anulat având în vedere că nu au fost convocaţi 2 pârâţi. Ulterior au fost acordate termene în vederea efectuării expertizei. Pe parcursul procesului au decedat 3 pârâţi cu consecinţa introducerii moştenitorilor acestora în cauză.
Dosarul nr. …./338/2006 (înregistrat iniţial în sistem sub numărul …./C/2000) a suferit foarte multe amânări datorate neefectuării raportului de expertiză într-un termen rezonabil atât în primul ciclu procesual cât şi ulterior după casare şi trimiterea lui în vederea rejudecării. În primul ciclu procesual au fost acordate peste 20 de termene ca urmare a neefectuării raportului de expertiză, efectuării necorespunzătoare, instanţa dispunând de două ori anularea raportului pentru că a fost efectuat fără convocarea tuturor părţilor.(la termenul din 11.09.2001 şi la cel din 3.09.2002). După rejudecare, de asemenea, cauza a suferit 9 amânări faţă de lipsa raportului de expertiză, acesta nefiind încă întocmit.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr.…./338/2004 (număr vechi …./C/2004), nr.…./338/2004 (număr vechi …./C/2004), nr.…./338/2006 (număr vechi …./C/2006), nr.…./338/2004 (număr vechi …./C/2004), nr.…./338/2004(număr vechi …./C/2004), nr.…./338/2005 (număr vechi …./C/2005), nr.…./338/2005 (număr vechi …./C/2005), nr.…./338/2005 (număr vechi…./C/2005), nr. …./338/2006, nr. …./338/2006, nr. …./338/2006, nr. …./338/2004, nr. …./338/2005, nr. …./338/2006, nr. …./338/2006, nr. …./338/2004, nr. …./338/2006, nr…./338/2006, nr. …./338/2005, nr…./838/2005, nr.….1/338/2006 (…./2003), nr. …./338/2010, nr. …./338/2010 (înregistrat iniţial în primul ciclu procesual sub nr. …./338/2005), …./338/2004, nr.…./338/2006, nr.…./338/2006, …./338/2006, ….1/338/2006, nr.…./338/2005, …./338/2007, nr. …./338/2003, nr. …./338/2003, nr. …./338/2005, …./33872005, nr. …./338/2005.
2. Suspendarea
Suspendarea judecăţii constituie un alt motiv, neimputabil instanţei, care a prelungit durata de soluţionare a cauzelor, însă temeinicia măsurii luate nu poate fi analizată decât de instanţa de control judiciar.
Exemple: dosarul nr.…./338/2005 având ca obiect ieşire din indiviziune a fost suspendat în perioada 20.09.2005- 2.05.2006 în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă; dosarul nr.…./338/2003 având ca obiect revendicare şi partaj succesoral a fost suspendat în perioada 9.09.2003-24.01.2006 în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă;, iar în perioada 1.06.2010-14.09.2010 în temeiul art.1551 Cod procedură civilă; dosarul nr.…./338/2004 având ca obiect ieşire din indiviziune a fost suspendat în perioada 16.05.2006-22.03.2011 în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă; dosarul nr.…./338/2006 având ca obiect partaj succesoral a fost suspendat în perioada 7.12.2010-28.06.2011 în temeiul art.1551 Cod procedură civilă; dosarul nr.…./338/2007 având ca obiect revendicare a fost de asemenea suspendat în baza aceluiaşi temei în perioada 7.12.2010-26.04.2011; dosarul nr. …./338/2004 a fost suspendat în perioada 9.12.2005 – 22.02.2006 potrivit dispoziţiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă; dosarul nr. …./338/2006 a fost suspendat în perioada 15.11.2006- 15.10.2008 conform dispoziţiilor art. 244 A 1 Cod procedură civilă până la soluţionarea dosarului nr. …./2006; dosarul nr…./338/2005 a fost suspendat conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă în perioada 9.12.2005 – 22.02.2006 şi în perioada 18.06.2008 – 17.06.2009.
Acest motiv ce a determinat întârzierea soluţionării cauzelor se regăseşte şi în dosarul nr. …./338/2010 (înregistrat iniţial în primul ciclu procesual sub nr. …./338/2005, dosarul nr…./338/2003 (după disjungerea de dosarul nr. …./c/2001 a fost suspendat până la data de 24.01.2006 conform art. 244 Cod procedură civilă), precum şi în dosarele nr. …./338/2003 şi nr. …./338/2005.
3. Atitudinea procesuală a justiţiabililor, avocaţilor şi altor participanţi la procedura judiciară;
În cauzele analizate s-a constatat că părţile, apărătorii acestora, ori alţi participanţi la procedura judiciară nu se conformează măsurilor dispuse de către instanţă, ori formulează precizări şi completări la acţiune, iar prin aceasta determină întârzierea soluţionării cauzelor respective. S-a mai constatat că apărătorii părţilor solicită termen pentru a studia raportul de expertiză, chiar dacă acesta se afla deja la dosarul cauzei, ori pentru a depune în scris obiecţiunile la acesta.
În acest sens, aspectele redate în cazului primului motiv obiectiv de amânare a judecăţii şi anume efectuarea cu întârziere a rapoartelor de expertiză sunt relevante şi sub aspectul faptului că, invariabil, părţile şi apărătorii lor formulează obiecţiuni în mod repetat, care trebuiesc discutate şi care au ca efect întârzierea soluţionării cauzelor, exemplele fiind arătate mai sus.
În situaţia în care părţile, apărătorii acestora, ori alţi participanţi la procedura judiciară nu se conformează măsurilor dispuse de către instanţă, ori formulează cereri informe şi precizări la acţiune de asemenea informe, ceea ce determină întârzierea soluţionării cauzelor respective, este necesară aplicarea riguroasă a dispoziţiilor procedurale care sancţionează, după caz, asemenea conduite.
Exemple: în dosarul nr.…./338/2004, instanţa a acordat 3 termene de judecată la 16.11.2004, 7.12.2004 şi 11.01.2005 pentru ca reprezentantul pârâţilor să depună la dosar dovada calităţii de martor al acestora, respectiv procura de reprezentare valabilă.
În dosarul nr.…./338/2006 se acordă termene la 3.092010, 22.10.2010, 3.12.2010 şi 31.01.2011 pentru ca părţile să depună diferenţa de onorariu de expert. Aceeaşi situaţie a fost întâlnită şi dosarul nr.…./338/2003.
În dosarul nr.…./338/2006 deşi raportul de expertiză a fost depus la data de 14.04.2009 la termenul din 19.06.2009 instanţa a înmânat avocaţilor părţilor câte o copie a raportului de expertiză, iar la solicitarea acestora s-a acordat termen în vederea studierii raportului la data de 9.10.2009.
În dosarul nr. …./338/2006 termenele din 16.11.2007, 11.08.2007, 22.02.2008, 11.04.2008, 30.05.2008 au fost acordate faţă de lipsa depunerii raportului de expertiză, însă şi faţă de nedepunerea de către reclamant a onorariului de expert.
În dosarul nr. …./338/2004 obiectul cererii este „obligarea pârâţilor ca urmare a stabilirii graniţei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul acaparat de aceştia” fără a se menţiona elemente clare de identificare a imobilului, solicitându-se ca în urma efectuării expertizei să se delimiteze respectiva suprafaţă de teren, termenele acordate fiind în vederea efectuării expertizei.
Prin cererea ce formează obiectul dosarului nr. …./338/2005 se solicită să se constate că un teren are în realitate o suprafaţă mai mare decât aceea înscrisă în cartea funciară fără a se menţiona suprafaţa apreciată ca fiind corectă de către reclamanţi.
În dosarul …./338/2005 la termenul din 25.06.2010 la solicitarea apărătorilor părţilor s-a acordat un nou termen la data de 22.102010 în vederea studierii completării raportului de expertiză, efectuându-se adresă către expert pentru a depune raportul în exemplare suficiente pentru toate părţile, deşi raportul de expertiză era depus la dosar din data de 25.05.2010; la termenul din 22.10.2010 apărătorul reclamantului a solicitat un nou termen având în vedere că se află în concediu de odihnă, iar apărătorul unui pârât a solicitat comunicarea celorlalţi pârâţi a raportul de expertiză, instanţa acordând un nou termen la data de 13.01.2011.
În dosarul nr. …./338/2006 obiectul cererii este „rectificarea suprafeţei de teren înscrisă în cartea funciară cu suprafaţa reală ce va rezulta în urma măsurătorilor şi intabularea în cartea funciară a suprafeţei de reale pe numele reclamanţilor”, fără a fi astfel precizat clar obiectul cererii.
În dosarul nr.…./338/2004 s-au acordat 3 termene de judecată la 10.12.2004, 12.01.2005 şi 25.02.2005 pentru ca reclamantul să timbreze acţiunea, să o precizeze şi să o completeze, dar şi să depună extras de carte funciară actualizat, iar pârâtul să completeze taxa de timbru datorată pentru cererea reconvenţională.
În dosarul nr.…./338/2003 având ca obiect revendicare şi partaj succesoral se acordă mai multe termene de judecată pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni care nu poate fi finalizat datorită culpei unora dintre părţi care nu permit efectuarea măsurătorilor şi nici nu se achită diferenţa de onorariu de expert.
În dosarele nr.…./338/2003 şi nr.…./338/2004 pârâţii au împiedicat expertul să efectueze măsurătorile necesare finalizării raportului de expertiză topografică, expertul solicitând sprijinul autorităţilor locale motiv pentru care s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens.
Specificul efectuării procedurilor de citare a părţilor domiciliate în străinătatea fost de natură a amâna soluţionarea cauzei, în dosarul prezentat fiind de asemenea necesară şi obţinerea de înscrisuri de la o instituţie din străinătate prin intermediul unei comisii rogatorii.
Exemple: dosarul nr. …./338/2006, având ca obiect majorare de pensie, a fost înregistrat la data de 23.06.2006 pe rolul Judecătoriei Zărneşti, pârâta având domiciliul în Italia. Au fost acordate 18 termene în perioada 27.07.2006 - 13.11.2009 faţă de lipsa de procedură, dispunându-se citarea prin Ministerul Justiţiei, scrisoare recomandată şi efectuarea unei comisii rogatorii. La data de 13.11.2009 s-a rămas în pronunţare după ce au fost depuse înscrisuri privind venitul minim pe economie din Italia, iar la data de 27.11.2009 s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se face dovada locului de muncă al pârâtei în Italia. După repunerea cauzei pe rol au fost acordate 12 termene până la data de 25.08.2011 faţă de lipsa de procedură şi lipsa adeverinţei de salariu a pârâtei, iar la termenul din 10.11.2011 dosarul a rămas în pronunţare, fiind admisă acţiunea prin sentinţa civilă nr. 2467.
În dosarul nr.…./338/2003 s-au acordat 2 termene de judecată pentru lipsa de procedură cu pârâţii domiciliaţi în străinătate.
5. Suspendarea cauzelor în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de părţi
În acest sens poate fi exemplificat dosarul penal nr.…./338/2007, înregistrat la 7.08.2007, având ca obiect infracţiunile prevăzute de art. 215, 248, şi 292 Cod penal care a fost suspendat în perioada 14.04.2010-26.09.2011 pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.248 Cod penal invocată de inculpat.
Prin modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate nu se mai poate dispune suspendarea judecăţii, astfel că invocarea excepţiei şi sesizarea Curţii Constituţionale nu mai constituie pe viitor un motiv de temporizare a procedurii.
6.Extinderea cadrului procesual, transmiterea calităţii procesuale;
În acest sens au fost identificate mai multe situaţii când acţiunea a fost însuşită şi preluată de moştenitorii reclamantului decedat în cursul procesului, ori la cererea reclamantului au fost introduşi în cauză moştenitorii pârâtului decedat, ceea ce a afectat soluţionarea cu celeritate a cauzei, fiind necesară acordarea unor termene în vederea indicării moştenitorilor, pentru lipsa de procedură cu părţile nou introduse în cauză sau pentru precizarea domiciliului acestora în vederea citării lor etc. Se impune o mai strictă aplicare a dispoziţiilor art. 243 Cod procedură civilă, art. 49 şi urm. Cod procedură civilă, art. 57 Cod procedură civilă, art.114 Cod procedură civilă, art. 119 Cod procedură civilă şi art. 132 Cod procedură civilă sub aspectul termenelor în care sunt formulate cererile prevăzute de respectivele dispoziţii legale şi a sancţiunilor ce pot fi aplicate. La invocarea decesului unei părţi ar fi necesar să se prezinte suficiente dovezi ale decesului cât şi cu privire la calitatea de moştenitori a persoanelor nou introduse în cauză.
Exemple: În dosarul nr. …./338/2006 au fost chemaţi în judecată 10 pârâţi, la data de 27.10.2006 a decedat reclamantul şi s-a depus cerere precizatoare în care se indică moştenitorii acestuia, aceştia formulând cerere completatoare, iar ulterior la data de 2.04.2010 pârâţii au invocat faptul că au donat imobilul altei persoane solicitând introducerea în cauză a acesteia.
În dosarul nr. …./338/2005 au fost chemaţi în judecată 10 pârâţi, iar în urma declaraţiei unuia dintre ei că mai există şi alţi moştenitori, instanţa a pus în vedere reclamanţilor să completeze acţiunea, în consecinţă reclamanţii solicitând la data de 24.06.2005 introducerea a încă 11 persoane în calitate de pârâţi.
La data de 25.02.2009 ca urmare a decesului unui pârât se acordă termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia, iar la termenul din 13.10.2011 se constată decesul altui pârât.
În dosarul …./338/2004 la termenul din 20.01.2006 se constată decesul unui pârât, 20.02.2008 se introduc în cauză moştenitorii altui pârât decedat, la 4.02.2009 un alt pârât decedează fiind formulată cerere precizatoare în acest sens cu indicarea moştenitorilor.
Pe parcursul instrumentării dosarului nr. …./338/2006 la data de 22.11.2006 a fost depusă cerere în care se solicită introducerea în cauză a moştenitorilor unui pârât care a decedat, ulterior la data de 26.11.2007 s-a depus o nouă cerere precizatoare în care se menţionează că un pârât a decedat, moştenitorii fiind ceilalţi pârâţi. La 5.03.2008 alt pârât a decedat.
În dosarul nr. …./338/2005 în primul ciclu procesual a fost formulată la data de 15.09.2005 o cerere completatoare faţă de faptul că unii proprietari tabulari au decedat indicându-se moştenitorii acestora, iar la termenul din 19.11.2008 s-a mai constatat decesul unui pârât fiind depusă o cerere precizatoare în care sunt indicaţi moştenitorii . Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la termenul din 20.05.2009.
În dosarul nr. …./338/2006 la termenul din 26.10.2007 se arată faptul că reclamanta a decedat existând cerere din partea moştenitorilor acesteia că doresc continuarea procesului, iar la termenul din 25.04.2008 se constată că pârâtul a decedat acordându-se termen în vederea indicării moştenitorilor acestuia. Sunt introduşi în cauză moştenitorii pârâtului la data de 24.10.2008.
În dosarul nr. …./338/2006 înregistrat la data de 27.03.2006 un capăt de cerere îl constituie solicitarea reclamantului să se constate că pârâta este moştenitoarea unei persoane fizice decedate. Ulterior, la data de 8.05.2008, după administrarea în parte a probatoriului, este încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în interes propriu a unei persoane fizice care invocă faptul că este şi ea moştenitoare a persoanei a cărei succesiune este dezbătută, încuviinţându-se la termenele următoare şi probatoriul solicitat de aceasta.
În dosarul nr. …./338/2006 cu ocazia rejudecării, la termenul din 16.04.2008, a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie.
În dosarul nr.…./338/2006 având ca obiect rectificare CF se depune la termenul din 15.05.2009 de către reclamant precizare la acţiune prin care solicită citarea în calitate de pârâtă şi a soţiei pârâtului chemat în judecată.
În dosarul nr.…./338/2006 având ca obiect uzucapiune, ca urmare a decesului a 2 pârâţi se introduc în cauză în calitate de moştenitori la termenele din 11.03.2011 şi 2.09.2011, 7 şi respectiv 4 moştenitori, dispunându-se citarea acestora. La termenul din 23.04.2010 se completează acţiunea formulată la 7.08.2006.
În dosarul nr.…./338/2003 după pronunţarea încheierii de admitere în principiu din 7.03.2006, se formulează la data de 9.10.2007 cerere de completare a împărţelii.
În dosarul nr.…./338/2005 se formulează cerere de intervenţie în interes propriu la termenul din 25.06.2010.
Dosarul nr. …./338/2006 (înregistrat iniţial în sistem sub numărul …./C/2000) a suferit foarte multe amânări datorate formulării de cereri precizatoare prin care a fost lărgit cadrul procesual prin introducerea în cauză a noilor cumpărători ai imobilului ce face obiectul litigiului, a conexării cauzelor, a renunţării la judecarea cererii reconvenţionale şi la unele capete de cerere, formularea de cereri de intervenţie, atât în primul ciclu procesual cât şi ulterior după casare şi trimiterea lui în vederea rejudecării.
Acest motiv ce a determinat nesoluţionarea cauzelor se regăseşte şi la dosarele nr. …./338/2010 (înregistrat iniţial în primul ciclu procesual sub nr. …./338/2005), nr. …./338/2006, nr. …./338/2003, nr. …./338/2005.
7. Parcurgerea mai multor stadii procesuale ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare.
Au fost constatate şi situaţii în care procedura a fost temporizată datorită casărilor cu trimitere spre rejudecare, caz în care, de regulă, s-a reluat administrarea probatoriului fapt care a presupus acordarea altor termene de judecată.
Apreciem că se impune efectuarea unor şedinţe profesionale care să aibă ca obiect discutarea condiţiilor în care se poate lărgi cadrul procesual atunci când cauza se află în rejudecare.
Exemple: Dosarul nr. …./338/2006 a fost înregistrat în vederea rejudecării la data de 18.07.2006 ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. …. din 14.12.2005. Iniţial cauza a fost înregistrată la data de 17.01.2005 sub numărul ….c/2005.
Dosarul nr. …./338/2006 a fost înregistrat la data de 178.10.2006 fiind soluţionat prin sentinţa nr. …la data de 13.10.2010. În urma recursului formulat de pârâţi Tribunalul Braşov prin decizia nr. …./R/15.03.2011 a dispus casarea şi rejudecarea cauzei. Dosarul a fost înregistrat în vederea rejudecării la data de 7.06.2011.
Dosarul nr. …./338/2006 a fost înregistrat la data de 15.12.2006 ca urmare a admiterii recursului prin decizia …./R/31.10.2006 a Tribunalului Braşov formulat împotriva sentinţei civile nr. …./ 16.09.2005 pronunţate în dosarul nr. …./c/2004 (dosar înregistrat la data de 2.03.2004).
În dosarul nr. …./338/2006, înregistrat la data de 16.06.2006, având ca obiect „rectificarea suprafeţei de teren înscrisă în cartea funciară cu suprafaţa reală ce va rezulta în urma măsurătorilor şi intabularea în cartea funciară a suprafeţei de reale pe numele reclamanţilor”, prin sentinţa nr. 558 din 21.04.2010 a fost admisă cererea. În urma recursului formulat, Tribunalul Braşov a dispus prin decizia nr. 78 din 28.01.2011 rejudecarea cauzei având în vedere că în cauză nu au fost citaţi toţi proprietarii învecinaţi. Dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei la data de 1.03.2011, acordându-se termen pentru indicarea tuturor proprietarilor vecini şi pentru indicarea moştenitorilor unui pârât decedat.
Dosarul nr. …./338/2006 a fost înregistrat pe rolul instanţei în urma casării şi trimiterii spre rejudecare dispuse prin decizia nr. …./R/23.06.2006 a Tribunalului Braşov. În primul ciclu procesual cererea a fost înregistrată la data de 7.12.2004 sub numărul …./c/2004.
Durata dosarului nr. …./338/2005 în primul ciclu procesual a fost 19.04.2005 (data înregistrării cererii în sistem) – 17.12.2010 (data pronunţării sentinţei nr. 224). În urma casării, în vederea rejudecării cauzei dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 26.07.2011.
Dosarul nr.…./338/2006 a fost înregistrat pe rolul judecătoriei la data de 6.06.2006 ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare prin decizia civilă nr…./R/2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, prin care a fost admis recursului declarat împotriva sentinţei civile nr.…./18.10.2005.
Dosarul nr. …./338/2006 (înregistrat iniţial în sistem sub numărul …./C/2000) în primul ciclu procesual s-a aflat pe rolul Judecătoriei Zărneşti în perioada 25.09.2000 – 22.04.2003 (când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. …./2003). După casare, cauza a fost înregistrată în vederea rejudecării la data de 24.10.2006, cauza nefiind soluţionată până în prezent.
Dosarul nr.…./338/2007 având ca obiect infracţiunile prevăzute de art.180 A.2 Cod penal şi art.193 Cod penal se află în al treilea ciclu procesual fiind trimis spre rejudecare de 2 ori de către instanţa de control judiciar, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, prin deciziile penale nr. …./25.10.2007 şi nr. ….R/23.03.2011.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr. …./338/2006 (înregistrat iniţial sub nr. …./2003) nr. …/338/2010, nr.…./338/2006, nr. …./338/2005.
Cauze subiective
1. Nestabilirea clară a obiectivelor expertizei tehnice; încuviinţarea fără o cenzură riguroasă a obiecţiunilor formulate de părţi şi indicarea motivelor pentru care se dispune completarea expertizei
Simpla încuviinţare a obiectivelor formulate de părţi fără a fi cenzurate de către instanţă şi fără a fi stabilite în concret pentru a duce la dezlegarea pricinii este de natură a determina ulterior formularea de obiecţiuni cu consecinţa completării raportului de expertiză în majoritatea cazurilor. De asemenea, s-a constatat că instanţa nu expune motivele care justifică încuviinţarea obiecţiunilor, limitându-se să constate doar că acestea sunt întemeiate. Din acest punct de vedere apreciem că se impune mai multă rigoare la stabilirea obiectivelor expertizei cât şi la încuviinţarea obiecţiunilor formulate de părţi.
Exemple: În dosarul nr. …./3382006, având ca obiect ieşirea din indiviziune, la termenul din 23.11.2006 a fost încuviinţat probatoriul solicitat de părţi ca fiind pertinent şi util, iar în cazul expertizei nu au fost discutate, cenzurate, încuviinţate obiectivele, singura menţiune fiind solicitarea părţii de a se încuviinţa „expertiză de specialitate pentru efectuarea lotizării conform cotelor de proprietate”. Prin încheierea de admitere în principiu din 4.01.2007 instanţa a stabilit masa succesorală, moştenitorii şi cotele ce le revin, dispunând din nou cu privire la administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, „în vederea ieşirii din indiviziune a părţilor, prin formarea de trei loturi egale, corespunzător celor trei grupe de coproprietari”.
În dosarul nr. …./338/2004 nu s-a făcut o cenzură motivată a obiecţiunilor încuviinţate şi nici o cenzură a onorariilor încuviinţate experţilor.
În dosarul nr.…./338/2005 instanţa admite la termenul din 24.03.2009 obiecţiunile la raportul de expertiză construcţii fără a expune motivele care au determinat luarea acestei măsuri.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr.…./338/2004, nr.…./338/2005, nr.…./338/2005, nr.…./338/2004, nr.…./338/2005, nr.…./338/2006, etc.
2. Acordarea unor termene nejustificat de lungi pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză sau de răspunsul expertului la obiecţiunile formulate
Se constată că în situaţiile când au fost acordate termene foarte lungi în vederea studierii raportului de expertiză, deşi acesta era uneori la dosar, solicitările de acordare a acestor termene erau făcute de părţi prin apărători, instanţa având de ales între a sancţiona părţile pentru culpa apărătorilor lor ori de a acorda un termen nou pentru studiul raportului. În situaţia în care raportul de expertiză a fost depus la dosar cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 209 cod procedură civilă, apreciem că se impune o mai riguroasă analiză a temeiniciei cererii de amânare.
Exemple: În dosarul nr.…./338/2006 deşi raportul de expertiză a fost depus la data de 14.04.2009 la termenul din 19.06.2009 s-a acordat termen în vederea studierii acestuia, la cererea părţilor, la data de 9.10.2009 când au fost încuviinţate şi obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză.
În dosarul …./338/2005 la termenul din 25.06.2010 la solicitarea apărătorilor părţilor s-a acordat un nou termen la data de 22.10.2010 în vederea studierii completării raportului de expertiză, efectuându-se adresă către expert pentru a depune raportul în exemplare suficiente pentru toate părţile, deşi raportul de expertiză era depus la dosar din data de 25.05.2010. La termenul din 22.10.2010 instanţa a acordat un nou termen la data de 13.01.2011 încuviinţând cererea apărătorului reclamantului de acordare a unui termen având în vedere că se află în concediu de odihnă, şi a cererii apărătorului unui pârât de a se comunica celorlalţi pârâţi raportul de expertiză.
În dosarul nr.…./338/2005 la termenul din 12.01.2010 se depune raportul de expertiză topografică şi se acordă termen la solicitarea părţilor pentru studiul acestuia la data de 23.03.2010. În acelaşi dosar, la termenul din 25.08.2010 se încuviinţează cererea de studiere a răspunsului la obiecţiunile formulate la completarea raportului de expertiză tehnică în construcţii deşi acesta era depus la dosarul cauzei încă din 13.07.2010. Ulterior, la 9.11.2010 se admit obiecţiunile formulate, răspunsul se depune de către expert la 20.12.2010, însă la termenul din 25.01.2011 instanţa admite cererea de amânare pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni.
În dosarul nr.…./338/2004 se depune la termenul din 24.02.2011 răspunsul expertului topograf la obiecţiuni şi se acordă termen pentru studiul acestuia la 13.05.2011.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr.…./338/2006, nr.…./338/2006 şi nr.…./338/2006.
3. Discutarea şi administrarea probatoriului în etape
Se impune o mai atentă, strictă şi motivată aplicare a dispoziţiilor prevăzute de art. 167 şi urm. Cod procedură civilă, cu privire atât la motivarea încheierii prin care sunt încuviinţate probele în sensul arătării faptelor ce vor trebui dovedite, cât şi cu privire la administrarea propriu-zisă a probelor.
Exemple: În dosarul nr. …./338/2006 la termenul din 4.05.2007 au fost încuviinţate probele cu expertiză tehnică, interogatoriu şi acte prorogându-se proba testimonială. Proba cu interogatoriu a fost administrată la data de 14.12.2007, iar în condiţiile în care până la data controlului raportul de expertiză nu a fost întocmit din culpa expertului, proba testimonială nu a fost administrată, astfel că, datorită trecerii timpului şi în raport de specificul acestei probe, există posibilitatea pierderii eficienţei administrării acesteia.
În dosarul nr. …./338/2006 la termenul din 6.10.2006 au fost încuviinţate probele cu interogatoriu martori şi expertiză tehnică, dispunându-se administrarea probei testimoniale după efectuarea expertizei fără a se motiva această decizie. Până la data efectuării controlului cauza a fost amânată faţă de lipsa raportului de expertiză (expertul fiind amendat, înlocuit, fiind încuviinţate obiecţiuni, dispusă completarea raportului) nefiind administrată proba cu interogatoriu.
În dosarul nr.…./338/2005, având ca obiect servitute de trecere, la termenul din 29.03.2005 se încuviinţează proba cu înscrisuri şi expertiza topografică, iar la termenul din 4.10.2005 instanţa admite în completare proba testimonială şi cercetarea locală.
În dosarul nr.…./33872005, având ca obiect ieşire din indiviziune şi rectificare carte funciară se încuviinţează efectuarea unei expertize topografice la termenul din 28.06.2005, iar la termenul din 6.11.2007 ca urmare a conexării dosarelor nr.…./338/2007 şi nr.…./338/2007 se admit probe pentru dosarele conexate, respectiv proba testimonială şi interogatoriu, a căror administrare este prorogată la termenul din 8.01.2008 după efectuarea expertizei topografice.
În dosarul nr.…./338/2005 având ca obiect servitute de trecere şi înscriere CF, instanţa la termenul din 5.11.2010, acordă cuvântul pe probe în dosarul conexat(nr.…./2010) şi prorogă efectuarea expertizei în construcţii după efectuarea expertizei topografice.
În dosarul nr. …./338/2005 la termenul din 10.01.2006 este încuviinţat probatoriul dispunându-se ca proba testimonială să se administreze după interogatoriu. Până la data controlului deşi proba cu interogatoriu a fost administrată, au fost acordate termene în vederea depunerii raportului de expertiză fără a se administra şi proba testimonială.
4. Studierea insuficientă a dosarelor
Schema incompletă de judecători în anumite perioade de timp, fluctuaţia de judecători, lipsa de continuitate a judecătorilor în instrumentarea dosarelor şi de experienţă a acestora, vechimea şi complexitatea cauzelor şi numărul mare al dosarelor vechi aflate pe rolul fiecărui complet de judecată au redus considerabil timpul acordat pentru studierea dosarelor punând judecătorii deseori în imposibilitatea studierii şedinţelor de judecată în profunzime.
Sub acest aspect este de menţionat faptul că în perioada controlului şi după discuţiile purtate cu inspectorii judiciari, judecătorii au întocmit fişe pentru toate dosarele mai vechi de 5 ani aflate pe rolul instanţei, fapt de natură a facilita studiul dosarelor mai vechi şi de a crea premisele pentru luarea unor măsuri în conformitate cu dispoziţiile procedurale.
5. Repunerea pe rol a dosarelor, ca urmare a constatării că nu s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului
Deşi dispoziţiile art. 151 Cod procedură civilă prevăd posibilitatea ca pricina să poată fi repusă pe rol dacă instanţa găseşte necesar noi lămuriri, apreciem că astfel de situaţii ar trebui să intervină cu titlu de excepţie. Din verificările efectuate prin sondaj a rezultat că această cauză este determinată, de regulă, de situaţia descrisă la punctul 4 din prezentul raport.
Exemple: Dosarul nr. …./338/2006 a rămas în pronunţare iniţial la termenul din 15.04.2009 când au fost respinse probele solicitate de părţi respectiv cercetare locală şi testimonială, fiind încuviinţate doar înscrisurile. După ce a fost amânată pronunţarea, la data de 22.04.2009 a fost repusă cauza pe rol în vederea discutării necesităţii administrării probei cu expertiză tehnică, probă ce a fost încuviinţată, următoarele termene fiind acordate în vederea depunerii raportului de expertiză şi ulterior a răspunsului la obiecţiuni.
În dosarul nr.…./338/2006 înregistrat la 6.06.2006 ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare prin decizia civilă nr.…./R/5.04.2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia civilă, (cauza fiind înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Zărneşti la data de 24.03.2005 şi soluţionată prin sentinţa civilă nr. …./18.10.2005), având ca obiect obligaţia de a face, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice la 11.01.2007 şi s-au acordat 18 termene de judecată pentru efectuarea acesteia, raportul fiind depus la dosar la termenul din 23.04.2010. Se dispune amânarea pentru administrarea probei testimoniale încuviinţate, se solicită lămuriri expertului care nu se prezintă în instanţă, iar la termenul din 2.09.2011 instanţa respinge ca tardive obiecţiunile formulate de pârâţi la raportul de expertiză topografică şi acordă părţilor cuvântul pe fond. Se amână pronunţarea succesiv la 8.09.2011, 15.09.2011, 22.09.2011 şi respectiv 26.09.2011, când cauza este repusă pe rol pentru ca expertul să furnizeze lămuri cu privire la lucrarea efectuată.
6. Neaplicarea dispoziţiilor procedurale de sancţionare a persoanelor vinovate de tergiversarea soluţionării cauzelor
Verificarea prin sondaj a dosarelor a relevat faptul că există o oarecare reticenţă a judecătorilor în a aplica măsuri sancţionatorii părţilor care se fac vinovate de temporizarea procedurii.
Apreciem că se impune o mai strictă aplicare a dispoziţiilor procedurale sancţionatorii (suspendarea judecăţii, anularea cererii ca netimbrată ori decăderea din probă a părţii care nu achită la termenul stabilit onorariul de expert, etc.).
Exemple: În dosarul nr. …./338/2006 deşi i s-a pus în vedere prin rezoluţie să timbreze, instanţa la data de 5.01.2007 a mai acordat un termen în vederea achitării taxei de timbru, iar ulterior la data de 16.02.2007 a amânat cauza pentru imposibilitatea pârâtului de a se prezenta în instanţă, deşi nu se timbrase, iar la termenul următor din 22.03.2007 s-a depus o cerere prin care se precizează valoarea imobilului şi i se pune în vedere reclamantului să timbreze la valoarea precizată fără a se stabili cuantumul taxei de timbru.
În dosarul nr. …./338/2006 termenele din 16.11.2007, 11.08.2007, 22.02.2008, 11.04.2008, 30.05.2008 au fost acordate faţă de lipsa depunerii raportului de expertiză, însă şi faţă de nedepunerea de către reclamant a onorariului de expert fără a se lua nici o măsură de sancţionare a părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţă (suspendare, decădere din probă).
În dosarul nr. …./338/2004 în condiţiile în care obiectul cererii este „obligarea pârâţilor ca urmare a stabilirii graniţei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul acaparat de aceştia” fără a se menţiona elemente clare de identificare a imobilului, solicitându-se ca în urma efectuării expertizei să se delimiteze respectiva suprafaţă de teren, instanţa nu a solicitat reclamanţilor precizarea cererii, încuviinţând administrarea probei cu expertiză, nesoluţionarea cauzei datorându-se neefectuării expertizei.
În dosarul nr.…./338/2006 instanţa acordă mai multe termene de judecată pentru administrarea probei testimoniale (este citat de mai multe ori acelaşi martor), dar şi pentru ca partea să depună diferenţa de onorariu de expert fără a se lua vreo măsură sancţionatorie în acest sens.
În dosarul nr. …./338/2006 (înregistrat iniţial în sistem sub numărul …./C/2000) au fost acordate mai multe termene în vederea depunerii unei cereri precizatoare sau a unor înscrisuri, fără a se aplica sancţiunea suspendării cauzei potrivit dispoziţiilor art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în dosarele nr.…./338/2006 şi nr.…./338/2006.
Alte constatări
În ceea ce priveşte dosarele penale s-a constatat, potrivit datelor furnizate de conducerea instanţei, faptul că cele mai vechi dosare aveau o durată cuprinsă între 3 şi 5 ani şi erau în număr de 3, respectiv dosarele nr. …./338/2009, nr.…./338/2007 şi nr.…./338/2007, două dintre acestea fiind soluţionate până la data redactării prezentului raport.
Cauzele de amânare identificate au fost, de pildă, lipsa expertizei medico- legale, lipsa expertizei financiar-contabile, lipsa de apărare, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate ori administrarea probatoriului încuviinţat. De asemenea, parcurgerea mai multor cicluri procesuale în cazul unuia dintre dosarele menţionate a condus la temporizarea procedurii.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, aşa cum s-a arătat în cuprinsul prezentului raport, dispoziţiile art.1321 din Codul de procedură civilă astfel cum a fost introdus prin legea menţionată, nu au putut fi aplicate din lipsa sălilor de şedinţă şi supraîncărcarea judecătorilor, precum şi datorită specificului cazuisticii şi al probatoriului administrat în majoritatea cauzelor (Ex: expertizele tehnice), care nu permit acordarea unor termene scurte, de la o zi la alta. Cu toate acestea apreciem că dispoziţiile legale invocate trebuie aplicate de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă a fiecărei speţe, în vederea urgentării cercetării judecătoreşti.
Dostları ilə paylaş: |