Coperta ioana dragomirescu mardare 828590

20

tate a Fiinţei <&& fi nâQoq Tfiţ owa<;>

Cîte lucruri, aşadar, sînt declarate a constitui o unitate depen­dentă de context, sînt în acest fel. Dintre cele care sînt declarate a fi o unitate intrinsecă, unele sînt declarate /astfel/ prin aceea ca reprezintă o continuitate, precum un mănunchi e o unitate datorită legăturii, iar bucăţile de lemn — datorită cleiului. Iar o linie, chiar 1016a dacă este curbată, dar rămîne continuă, este declarată a fi una, după cum şi fiecare dintre membre /sînt astfel/, precum piciorul şi braţul.

Dintre acestea, sînt declarate a fi una însă mai curînd cele ce au o continuitate naturală decît cele ce o au astfel în mod artificial. tste numit continuu lucrul a cărui mişcare e una în mod intrin­sec şi nu-i posibil să fie altfel. Dar e una /mişcarea/ lucrului indivi-abj M indivizibil în timp. Iar lucrurile continue în mod intrin-dacă"! CT nU formeaza ° unitate P™ /simplă/ atingere. Căci Putea spT^ tă bucăţi de lemn care se ating între ele, nu ai ^i altcevT " ^"^ SÎm "" /singur/ lemn> nict un /singur/ corp, rate « fi unaC°htmT ^ lucrurile' în general. continue sînt decla-lu îndoituri 'n ^ aU îndoituri' ?; cu atît mai mult dacă nu vreme Ce este D vî " întîmPlă cu gamba şi pulpa piciorului, de Iir Hnia dreaptă°e -°a mi?Carea Piciorului să nu fie una singură. U- Pe aceasta din^ '" "^ mafe masura ° unitate decît e cea frîn-

ltmtate> fiindcă estT^ *"* ^ Un§hmri' ° numim ?J nu ° numim e cu putinţă ca mişcarea ei să fie si să nu fie

174

METAFIZICA

simultană; dar mişcarea liniei drepte este întotdeaun si nici o parte a ei care are mărime nu este în reoaoc î„ ..

' i - r - - - 1 ., ' tlnlP CP ^

alta sa ne m mişcare, aşa cum se intimplă in cazul linie f -In alt sens, apoi, /ceva/ este declarat unu prin aceea că K *"

tul/său/este indistinct după forma/sa/. Este indistinct/s K ""*' tul/ lucrurilor a căror formă este indivizibilă în raport cu **~ ţia21. Iar substratul este fie primul, fie ultimul raportat la fin ]' **' Astfel, vinul este numit unul, si apa — una, întrucît sînt ind' ' ? bile în raport cu specia, şi toate lichidele sînt considerate un V ' (precum vinul, uleiul) şi topitunle, fiindcă substratul ultim al tut ror este identic /cu sine/, într-adevăr, ele toate sînt aer sau an"

Sînt, pe de altă parte, declarate una şi cele al căror gen, unul fiind se diferenţiază după diferenţele specifice opuse /între ele/. Si toate acestea sînt considerate a forma o unitate, fiindcă genul /lor/, unul /singur/ fiind, este substrat pentru diferenţele specifice, precum calul, omul, clinele formează o unitate /generică/, fiindcă sînt toate animalele. Şi într-un mod asemănător /sînt numite astfel/ de parcă ar avea o materie unică22.

Aceste lucruri sînt considerate a reprezenta o unitate, ba în acest fel, ba, /fiindcă/ genul supraordonat e considerat unul şi acelaşi, dacă ar fi vorba despre ultimele specii ale genului respectiv şi despre genul supraordonat acestora: de pildă, triunghiul isoscel şi triunghiul echilateral sînt una şi aceeaşi figură geometrică /triunghi/, întrucît ambele sînt triunghiuri, dar ele nu sînt triunghiuri identice23.

De asemenea, formează o unitate acelea a căror definiţie, expn-mînd esenţa lor, nu se mai poate descompune în altă definiţie care să indice esenţa lucrului (căci, luată în sine, orice definiţie se poate descompune). Astfel, ceea ce creste şi ceea ce piere sînt unu ş acelaşi lucru, fiindcă definiţia lor e una, după cum, în cazul supr 1016b feţelor, una este definiţia speciei /lor/, în principiu, atunci cin S? , direa, nedivizîndu-se, gîndeşte ceea-ce-sînt-în-sme anumite uc şi nu poate să facă distincţii nici de timp, nici de loc, nici de e _ acele lucruri sînt în cea mai mare măsură unităţi, iar din

: în care >

tea sînt /astfel/ mai cu seamă Fiinţele13'.

în general, cele ce nu admit distincţie, în măsura m '•"'". admit, sînt considerate a forma o unitate. De exemplu, a ^

•a/.

m măsura in care e om, nu a

u u nritmt.t. JL^V ^<—•---! .

dmite diviziune, /acel ceva/

CARTEA DELTA (V)

175

- /nu admite diviziune/, în măsura în care < a. attnic animal; dacă ceva /nu admite diviziune/, mărime, reprezintă o unică mărime25. Cele considerate a reprezenta o unitate prin fap-'ie suportă, fie se raportează la altceva /decît

primar <7rpwtwq> Hwzta"fz cele a căror

este am-^om.Dacă/nuacuu^-------- - .....

maUeprefintă.' în măsura i mai multe lucruri: Tul că ele fie f*> ele/ care este «»« •

Dar sînt numite . . ,. .

- wrf anume una fie prin continuitate, fie prin specie, Fiinţa es e ^ ^ăcj j£ numărăm ca fiind mai multe pe cele care fie nTsînt continue, fie nu ţin de o singură specie, fie nu au o

singură definiţie. .

în plus, despre unele lucruri spunem ca formează o unitate, dacă au o anumită cantitate şi continuitate, dar sînt situaţii cînd nu spunem astfel, dacă nu avem de-a face cu un întreg, iar acesta nu ar avea o formă unică. Astfel, nu am considera o unitate privind în orice fel părţile prinse între ele ale încălţămintei, afară doar dacă nu din pricina continuităţii /dintre ele, ci /am face-o mai ales/ dacă astfel ar exista o piesă de încălţăminte care are deja, o formă unică. De aceea considerăm a fi o unitate cel mai mult cercul printre linii, deoarece el formează un întreg şi este perfect.

Ce-este-în-sine (esenţa) unul reprezintă ce-este-în-sine un prin­cipiu, anume al numărului. CĂCI prima măsură e un punct de ple­care ; lucrul cu care mai întîi cunoaştem /ceva/, acela este prima măsură a fiecărui gen /de cunoştinţe/. Unul este, aşadar, în legătura cu orice /gen/ punctul de plecare a ceea ce poate fi cunos­cut. Dar unul nu este acelaşi în toate genurile: căci ba semitonul este unitatea/, ba vocala sau silaba. Unul pentru greutăţi este di-ent e cel pentru mişcări, în toate cazurile însă el este indivizi-cantitate, fie prin specie, în privinţa anului indivizi-', cel care în toate direcţiile nu are poziţie, aceasta

poziţie -----"6 este lndivizibil în toate direcţiile dar are

e knia; în d.6 PUn°tu1' cel care este divizibil într-o singură direcţie adicăîn Cel ~j-suPra'aîa; cel care e divizibil în toate direcţiile, 8'nd înapoi u^'IA^ P.Unct: de V£dere cantitativ, este corpul. Mer-bil într-o si'rm "- /.^ikil în două direcţii este suprafaţa, divizi-

î • S«î"3 nirf»»-' i • • • '

n mci o direct' ,r ~ a> lar Hnu^ care nu este divizibil

• e' din punct de vedere cantitativ, este punctul şi

bil d «te

176

METAFIZICA

monada: anume, cea fără poziţie este monada, cel cu ^^^^~ punctul. ' P°ziţie este

De asemenea, unele lucruri sînt o unitate numerică ] una specifică, altele — generică, altele — analogică. Cele cu ^ ^ ^ numerică sînt cele a căror materie doar este una singură n ' mta^e formează o unitate cele ce au o definiţie unică, prin een f 'e

o unitate cele care au acelaşi tip de predicat, iar prin analo ' T** mează o unitate lucrurile care sînt ca într-un raport al un ' '" men faţă de alt termen. Mereu tipurile /de unitate/ posterio ^ sînt o consecinţă a celor anterioare. Astfel cît f mează unităţi numerice, formează şi unităţi specifice, dar nu to cîte formează unităţi specifice, formează şi unităţi numerice27 }n • 1017a au unitate generică cîte au şi unitate specifică, însă nu toate cîte au unitate generică o au şi pe cea specifică, ci o au pe cea analogică Şi nu toate cele cîte au unitate analogică au şi unitate generică28

Este evident şi că multitudinile vor fi opuse unităţii: unele fiind­că nu sînt continue29, altele fiindcă posedă materia divizibilă sub aspectul speciei, fie prima materie, fie ultima30, altele, în sfîrşit, prin faptul că există mai multe definiţii care arată ce sînt ele.

Capitolul 7

Este semnifică, pe de-o parte, /o asociere/ valabilă m context ocaioc o/u|apepnK6q>, pe de altă parte, o asociere valabilă intrinsec

text de a fi ceva). La fel stau lucrurile şi cu exemplele «e mă ^ Căci de cîte ori îl numim pe om muzician şi pe muzician' ^ om, sau pe alb îl numim muzician, ori pe acesta ^"' "utasc" fiindcă, pe de-o parte, ambele predicate, /muzician şi a eir

ciate în mod contextual aceluiaşi subiect, iar, pe de alta p .

tru că ele reprezintă proprietăţile contextuale ale unui s

CARTEA DELTA (V)

177

Of'

propozi al doi'

' 6vrt>. Afirmăm că muzicianul este om, deoarece llt„.~

Ilt r;îTC ***c K* r . ,^ ' / i i

non-aio, <-* .. concepuţi a sta /intr-o asociere/ dependenta

Aşadar, ter ^^^ asrfej) fa pentru că ambii termeni /ai unei de context si ^ aceiaşj subiect ce există /autonom/, fie pentru că '" tine de primul ce are o existenţă autonomă, fie

un subiect căruia îi aparţine predicatul al cărui /chiar/ subiectul32.

' Se vorbeşte cu referire la valorile lui „a fi" luate în mod intrin-ecîn tot atîtea sensuri cîte semnificaţii au formulele predicaţiei * armu**01 rnţ Karnyopla<;>: în cîte moduri se poate afirma /ceva despre ceva/, în tot atîtea moduri semnifică şi cuvîntul „a fi". Dat fiind că, dintre cele ce sînt predicate, unele semnifică ce este /lucrul/, altele — cum este el, altele — dt este, altele — unde este, altele — cînd este, vocabula „a fi" semnifică acelaşi lucru cu fiecare dintre categorii33. Căci nu este nici o diferenţă între propoziţiile, „omul este în însănătoşire" şi „omul se însănătoşeşte", nici între propoziţiile „omul este la plimbare", sau „este în proces să taie" şi propoziţiile „omul se plimbă" sau „omul taie", şi la fel stau lu­crurile şi în celelalte situaţii34.

De asemenea, „a fi" semnifică şi faptul că /ceva/ este, fiindcă e adevărat, în timp ce „a nu fi" semnifică faptul că /lucrul/ nu e ade­vărat, ci fals. La fel se întîmplă în cazul afirmaţiei şi al negaţiei, de exemplu: /se spune/ că Socrate este muzician, fiindcă aceasta este rar. «„ /se spune/ că ^ocratc este non-alb, fiindcă aceasta Dar propoziţia /se spune/ diagonala nu este comen-- rals /că e comensurabilă/.

..a fi' semnifică şi ceea-ce-este afirmat, pe de-o 10l7b eami ' e'.pedealta> 'ln activitate, în raport cu toate are canacirc,/1"116' C1 af'rmăm că /cineva/ este văzător atît cînd *", si la S • Vm"alâ /de a vedea/, cît si cî

î Parte,

i la f.] '

Ş1Cmd

C«!

cel

-

sa

cînd e văzător în activi-ştie atît cel capabil în mod vir-ştnnţă, cît şi cel care se foloseşte de ea /efec-l/ este liniştit atît cel care deja este în repaos, : liniştit. La fel /vorbim/ şi despre Fiinţe:

178

METAFIZICA

într-adevăr, afirmăm că „Hermes" există în piatră / tualmente capabilă să-1 conţină/, şi jumătatea liniei /e ' -^ C Vlr~ întreagă/, şi că e /virtualmente/ grîu ceea ce e încă n ln 'a cînd anume este /ceva/ capabil virtualmente să fie si "H ~ nu, trebuie cercetat în altă parte. ~~lncâ

Capitolul 8

Fiinţe sînt numite şi corpurile simple, precum oă " tul, focul, apa şi cîte sînt astfel, în general corpurile, cît si ani lele alcătuite din acestea, divinităţile şi părţile lor. Toate acest sînt numite Fiinţe, fiindcă ele nu sînt calităţile unui substrat d alt lucruri le au pe ele drept substrat.

în alt sens, se numeşte Fiinţă ceea ce ar fi raţiune a existenţei, fiind încorporat în lucrurile respective, cîte nu sînt atribuite unui sub­strat, precum sufletul este încorporat în animal.

De asemenea, /se numesc Fiinţe/ acele părţi încorporate în ast­fel de lucruri, părţi ce definesc şi marchează un obiect individual. Dacă aceste părţi sînt suprimate, se suprimă întregul, precum suprimîndu-se suprafaţa, /se suprimă/ corpul — după cum spun unii — şi /se suprimă/ suprafaţa, suprimîndu-se linia. Şi în gene­ral, numărul pare unora a fi aşa ceva (fiind el suprimat, ei spun că nu există nimic şi că el defineşte totul).

în plus, /se numeşte Fiinţă/ esenţa lucrului, a cărui expresie este definiţia, iar aceasta este numită Fiinţa fiecărui lucru.

Se vede că Fiinţa este concepută în două sensuri /principale • mai întîi ca substrat ultim, care nu mai poate fi atribuit ca pre cat unui alt substrat; apoi, ca ceea ce, fiind un individual, ar^ autonom; configuraţia şi forma fiecărui lucru sînt aşa cev

Capitolul 9

Sînt considerate identice mai întîi lucrurile care adrm .^j" ţaţe contextuală /între ele/; de exemplu, „albul şi »m .^ C0f-/exprimă/ o identitate în măsura în care sînt propr .^''sîn1 textuale ale unuia şi aceluiaşi subiect; „omul şi n"1

CARTEA DELTA (V)

179

_ —-----------

în care A fi ultimul dintre ele este o proprietate identici în.maSU^1 Un termen este identificat /după context/ cu â primului term^ajti | fiecare dintre ceilalţi este identificat cu el. fiecare dintre cei ^ , ^^^ muzical" este declarat a fi şi „omul", Căci acelaşi iucru^ ^»^ ^^ /^darat identic/ cu aceştia. Iată de şi „muzicalu , ntificări nu au valabilitate universală. Căci nu ce toate aces _une că orice om şi /orice muzician/ sînt iden-este adevairaătna]e cu caracter universal sînt valabile intrinsec, dar

tici.

• en(jente jg Context nu sînt valabile intrinsec, ci sînt ile fo^ <ân>Mţ> pentru lucrurile individuale, într-

A Ca pare a fi acelaşi lucru „Socrate" şi „Socrate muzician" ; însă * SV" îil Socrate" nu se poate aplica unei mulţimi de subiecţi, de undTrezultă că nu se poate spune „orice Socrate", în felul în care se spune „orice om"36.

Unele lucruri sînt considerate identice în acest fel /contextual/ ; cele însă considerate identice în mod intrinsec sînt considerate /ast­fel/ în tot atîtea moduri în cîte este considerată şi unitatea. Căci sînt socotite a fi identice lucrurile a căror materie este unică fie sub raportul speciei, fie sub cel al numărului, cît şi cele a căror Fiinţă este unică37.

Rezultă cu claritate că identitatea este o unire anume, fie a mai multor /feluri/ de a exista, fie atunci cînd /cineva/ se foloseşte de /ceva/ ca de mai multe lucruri, de pildă : cînd ar spune că ceva este identic cu sine. El se foloseşte de acel lucru, ca şi cînd ar fi vorba despre două entităţi.

Smt considerate a fi altele fie lucrurile care aparţin mai mu tor specii, fie acelea a căror materie sau definiţie a Fiinţei lor identiculUniCe/ ^ "^ SC spune în toate felurue în opoziţie cu

si ceva id"111^ dlfeme <5ld(P°Pa> «le care sînt altele, avînd totuşi

al genului1"10' 7 nUmai sub raPO"ul numărului, ci fie al speciei, Se .' sau al analogiei.

nea- contrarei eSC.a, cele ^ căror gen nu este identic, de aseme-

4ttw«»#o«'rLC"e ^ alteritatea în Fiinţă. SecomPonăiafej. °ROla> se numesc cele care în toate privinţele

U * kl dec« diferit ap01' "^ Care în mai mare masură se compor-> apoi, cele a căror calitate este unică. De aseme-

1018a

180

METAFIZICA

e n

r

1018B

nea, dacă este posibil ca /lucrurile/ să se alterez număr de contrarii, lucrurile avînd /în comun/ rnajor't tor /contrarii/ sau pe cele mai importante sînt asemăn" * ^ Neasemănătoarele se comportă opus celor asemănat ^

Capitolul 10

Se numesc opuse /propoziţiile/ contradi cele contrarii, /termenii/ relativi, privaţiunea şi posesia si lucr '] ' ultime din care şi spre care se săvîrşesc generările şi distrugeri

Acele proprietăţi care nu pot fi prezente simultan într-un receo tacol care le poate primi /totuşi/ pe ambele /separat/

Contrarii sînt numite mai întîi cele ce se deosebesc în privinţa genului şi care nu pot fi prezente simultan la acelaşi subiect, apoi cele aparţinînd aceluiaşi gen şi care se deosebesc cel mai mult /între ele/. De asemenea, /se numesc/ astfel şi cele care se deosebesc la maximum, prezente fiind în acelaşi receptacol, şi cele care se deo­sebesc la maximum, aflate fiind incluse în aceeaşi virtualitate; apoi cele a căror diferenţă este maximă, fie în mod absolut, fie în raport cu genul, fie în raport cu specia. Restul se numesc contrarii, unele fiindcă conţin elemente ca cele de mai sus, altele fiindcă sînt capa­bile să le primească, altele fiindcă sînt capabile să le producă, s să le suporte, fie că le produc /actualizat/, sau le suportă, ne sînt/ pierderi sau achiziţii, posesiuni sau privaţiuni /ale unor trarii/ de acest fel. ' n.

Dat fiind că unul si ceea-cc-este sînt concepute m mu

i ~pst car*L

suri, urmează cu necesitate că şi restul /conceptelor au at ^

ter/ cîte se raportează la acelea. Rezultă că la fel se co "„ ^ -identicul, altul, contrariul, astfel încît există altul etc. pent categorie. 'nînd^

Sînt numite altele după specie acele lucruri cîte, apart1 ^e\0 luiaşi gen, nu sînt subordonate unele altora, de asern

CARTEA DELTA (V)

181

. îacelaşi gen, posedă o diferenţă /specifică/, de Se deţin o contrarietate de esenţă /între ele/.

are care

asemenea, ce^^£ sînt aftele unele faţă de altele după specie, fie DarŞ' ele "numite aşa în sensul prim, cît şi cele ale căror definiţii, toate, fie ce e _• genului, sînt altele. (De exemplu, omul şi

'T VdeSsnncte după gen, au alte definiţii fiecare.)"

emenea, sînt altele şi cele care, deşi fund m aceeaşi Fiinţă,

^ n diferenţă40. Aceleaşi, după specie, sînt cele concepute comp°rt3 ',

în mod opus celor de mai sus.

Capitolul 1 1

Dat fiind că în fiecare gen există ceva prim şi un început, ante­rioare si posterioare sînt numite unele lucruri prin faptul că sînt mai aproape de un început determinat, fie în mod absolut şi prin natură, fie în mod relativ, fie local, fie ca urmare a unor motive; de pildă, unele sînt anterioare local deoarece sînt mai apropiate prin natură de un anumit loc determinat (precum de mijloc, sau de capăt), fie /sînt mai apropiate/ în raport cu un punct întîmplător ; iar ceea ce este mai îndepărtat /de toate acestea/ este posterior.

Altele se raportează /ca anterioare şi posterioare/ la timp : unele evenimente /se numesc anterioare/ pentru că sînt mai îndepărtate de momentul prezent, de exemplu, în cazul evenimentelor trecu-'f, războaiele troiene sînt anterioare războaielor medice, fiindcă pnmeJe sint mai îndepărtate /decît ultimele/ de momentul prezent. momem T nUmCSC anten°Are /pentru că sînt mai apropiate de rile Ne"^ PreZ:ent' Precum în cazul evenimentelor viitoare, jocu-piate de m™ Smt fterioare Jocurilor Pitice, fiindcă sînt mai apro-°m Prez£nt, cînd ne servim de momentul prezent

este mai apron T antenoare 'm raport cu mişcarea (căci ceea ce este anterior bârb l ^^ mi*cător este anterior, precum copilul Put absolut). atU Iar acesta /Primul mişcător/ este un înce-

ală: c«a ce

t antert°are/ în raport cu capacitatea lor virtu-'Paneşte sub raportul capacităţii virtuale /de a

182

METAFIZICA

face ceva/ este anterior si mai puternic. Un astfel de Iu

prin intenţia căruia e necesar să urmeze un altul — un Iu " '""^ Ce'

rior — astfel încît, dacă nu se mişcă primul, nici al rln'l te"

- ~ l - • l UOlle^ rm c

mişca, m timp ce daca primul se mişca, atunci şi al doil • mează. Iar intenţia reprezintă /aici/ începutul. " Ur~

Altele /se numesc anterioare/ în raport cu o ordine (A sînt cele care stau la anumite intervale faţă de ceva dete ^ potrivit cu un anume raport; de exemplu: cel care stă alăt ' ,T corifeu în cor e numit anterior celui care st" C locul trei ; la liră, penultima coard anterioară ultimei . In primul caz, corifeul, în cel d l doilea, coarda mediană reprezintă începutul.

în acest fel sînt numite acestea anterioare; m alt sens, e numit /anteriori ceea ce vine mai întîi în ordinea cunoaşterii, ca fiind anterior în mod absolut. Dintre acestea, însă, într-un fel sînt cele anterioare în raport cu definiţia, într-altul — cele /anterioare/ senzo­rial. In raport cu definiţia sînt anterioare universalele, senzorial însă sînt anterioare particularele. In raport cu definiţia însă, proprie­tatea contextuală este anterioară întregului, precum „muzicalul" este anterior „omului muzical". Căci nu va exista definiţia întreaga fără parte. Pe de altă parte, nu-i posibil să existe „muzical", firi să existe vreun muzician41.

Mai departe: se numesc anterioare proprietăţile lucrurilor ante-1019a rioare, precum rectilinearitatea /este anterioară/ planeităţn: prima este, într-adevăr, proprietatea intrinsecă a liniei, cealaltă — a supra­feţei, l

Acestea se numesc anterioare şi posterioare în acest tel, i /se numesc aşa/ prin referinţă la natură si Fiinţă, cîte pot e fără /prezenţa/ altora, dar acelea nu pot exista fără Prezen'rLe melor. De o astfel de distincţie s-a servit Platon. (Deoarece . de conceput în mai multe sensuri, mai întîi vine ca ani stratul, de aceea şi Fiinţa este anterioară.) . e$$

Apoi, în alt sens, vin cele /anterioare si posterioare/ ^ -1(1 perspectiva capacităţii lor virtuale /de a exista/, cit . Ţ^eS^i actualizarea acestei virtualităţi. Există, într-adevăr, luc ^ . anterioare în raport cu capacitatea lor virtuală/de a£ — anterioare sub raportul actualizării /acestei virtuali».

CARTEA DELTA (V)

183

^P^u^Temidreapta este anterioară dreptei, partea -piu, în f110 .vir '• £ anterioară Fiinţei. Cînd virtualităţile sînt întregului şi mat* ^ posterj;oare. Căci, efectiv, vor exista /partea, actuâlizateinsa'. j^că întregul, /Fiinţa/ sînt distruse42, materia/* n cej£ c£ sjnt numite anterioare şi posterioare

Intr-un e , , ,,. ortcu aceste sensuri: unele /numite ante-- , niirrute/ast:re Ullar - • r- - i i

S /în raport cu apariţia lor, pot sa existe fără alte elemente, noare/ m ^p ^^^ ^ existe făr_ părţi; ajteje sînt /antcnoare/

j distrugerea lor, precum partea este /anterioară/ întregu-t sens/43. La fel stau lucrurile şi cu celelalte.

«rprUITl

Capitolul 12

Virtualitate44 <8wtui(;> se numeşte, într-un sens, principiul miş­cării sau al transformării /unui corp/, principiu aflat într-un corp diferit, sau luat ca un corp diferit, /dacă se află în acelaşi corp/; de exemplu: arta construirii reprezintă o virtualitate, care nu se află în construcţia ce tocmai se construieşte; dimpotrivă, arta med­icală, care e şi ea o virtualitate, s-ar putea afla în pacientul med­ical, dar nu în calitatea acestuia de pacient45.

In general, în acest sens, principiul transformării şi al mişcării /unui lucru/ este numit virtualitate, fiind el situat într-un corp diferit, sau luat ca diferit, /dacă e totuşi acelaşi/.

In alt^sens /este numită virtualitate/ putinţa de a fi determi­na de către un corp diferit sau luat ca diferit. (Căci spunem că el virtCT' Vinualmente> caPabil de a suporta ceva, dacă există la uneori o *'c at°rită careia el> cel care suportă, tocmai suportă dacă vr»"" y1""6' alteori - nu chiar orice afecţiune, ci doar

Pe de7t| " SprC mai blne')

aîmplini bine u"? ^ nUmeşte caP^tate <6waui(;:>/ putinţa de

testăm că pot să" " K^' SaU con^orm intenţiei. Căci uneori con-

şi v°rbind nu o f/ eaSCă SaU Să Umble cei care> numal umblînd

U-fel sPunem ,- - °tU?1/ bine' sau nu fac ceea ce şi-au propus.

- In alt sens nu '" PnVInţa Cerurilor suportate.

CJrora lucruriie sîntm Capaat£fi acele însuşiri, graţie

CU totul neafectate sau neschimbătoare, sau

l III

l