Coperta ioana dragomirescu mardare 828590

Cercetarea principiului non-contradicţiei. Respingerea, prin metoda refutaţiei, a celor care îl neagă. Cei ce îl neagă nu pot exprima nimic coe­rent. Cei care neagă principiul non-contradicţiei suprimă Fiinţa lucru­rilor. Respingerea celor care contestă principiul terţiului exclus. Compor­tamentul celor care resping principiul non-contradicţiei arată că ei, în fapt, nu-1 resping. Legătura dintre teoria lui Protagoras şi cei ce resping principiul non-contradicţiei. Filozofia naturii şi originile relativismului. Respingerea teoriilor naturiste care ajung să conteste principiul non-con­tradicţiei. Aceşti filozofi nu iau în calcul realităţile eterne. Respingerea celor care cred că relaţia şi senzaţia sînt singurele realităţi. Dm nou, se afirmă principiul terţiului exclus. Respingerea teoriei lui Heracm are susţine că toate afirmaţiile sînt adevărate, şi a teoriei lui Anaxagoras care susţine că toate teoriile sînt false. Nu spun adevărul nici cei ce aţinu că toate lucrurile sînt în mişcare, şi nici cei ce afirmă că toate sînt în repa • Nu-i adevărat nici că nimic nu se mişcă sau e în repaus tot timpul, t" un Mişcător imobil.

Capitolul l

Există o ştiinţa care examinează ceea-ce-este ca fiind , , cît si tot ce aparţine de acesta în mod intrinsec. Ea nu este iden­tică cu nici una dintre ştiinţele zise particulare. Căci nici una din­tre aceste ştiinţe nu priveşte ceea-ce-este ca fiind, în universalita­tea sa, ci, decupînd o parte a acestuia, examinează doar contextele sale , aşa cum procedează ştiinţele matematice1.

Dat fiind însă că noi căutăm raţiunile si principiile supreme, e limpede că, în mod necesar, ele vor fi raţiunile unei naturi intrin­seci. Dacă chiar şi /filozofii naturii/, care au căutat elementele lucru­rilor, au căutat atare principii /supreme/, este necesar ca şi elemen­tele să aparţină de ceea-ce-este, înţeles nu ca fiind într-un context, ci /pur şi simplu/, za. fiind. De aceea şi noi trebuie să luăm în consi­deraţie primele raţiuni a ceea-ce-este ca fiind1.

Capitolul 2

eea-ce-este trebuie conceput ca posedind multe sensuri, şi totuşi ceste sensuri/ se raportează, toate, la o unitate şi la o unică natură; e' ' VOr'Da aic' Despre utilizarea unui simplu nume iden-pentru realităţi fără legătură între ele3. De exem-de ' şan' « »sănătosK, în întregul său, se raportează la ideea tea", înt ] ' îmr-un caz — în sensul că „păstrează sănăta-câ .esteu* r °aZ ~~în S£nSul Câ "° Produce"> în altul — în sensul să °" Primeasc?" ^ Sănatate"'în altul -în sensul că „e capabil medicalj- /c^A'f • COncePtu^de ..medical" se raportează la „arta 1003b tru motivul c~ lte Sensuri/: într-un caz, „medical" se zice pen-deţine ^ medicala' într-altul - fiindcă are u arta medicală, într-altul — pentru că se referă

130

METAFIZICA

la o lucrare a artei medicale, în acelaşi fel cu acestea vom

pe şi alte denumiri. nce-

Astfel şi ceea-ce-este trebuie conceput în multe sensu ' • întregul /sensurilor/ se raportează la un singur principiu • d °S' unele realităţi spunem că „sînt" fiindcă sînt Fiinţe, despre l i — fiindcă sînt proprietăţi ale Fiinţei, despre altele, fiindcă def C C un drum către Fiinţă, ori sînt nimiciri, sau privare, sau calităt' C elemente productive, sau generative ale Fiinţei, sau ale celor c U raportează la Fnnţă, sau sînt negaţiile vreunei însuşiri dintre ac tea, ori negaţii ale Fiinţei. De aceea afirmăm că şi ceea-ce-nu-e este ceea-ce-nu-este.

Aşadar, după cum există o singură ştiinţă a tuturor celor asoci­ate cu „sănătatea", la fel se petrec lucrurile şi în restul situaţiilor Căci este propriu unei singure ştiinţe să examineze nu numai acele lucruri concepute czformînd /efectiv/ o unitate, . Căci şi acestea, într-un anumit f el, sînt conce­pute ca o unitate5. Se vede, prin urmare, că este propriu unei sin­gure ştiinţe să examineze pe cele-ce-sînt ca fiind, într-adevâr, pre­tutindeni ştiinţa are, în principal, drept obiect primul element /ierarhic/, apoi elementele care depind de acesta şi datorită căruia ele sînt concepute. Iar dacă âccstpnm element este Fiinţa, filozo­ful ar trebui să stăpînească principiile şi raţiunile Fiinţelor6.

O singură senzaţie şi o singură ştiinţă au ca obiect un întreg gen luat ca o unitate: de exemplu, gramatica, fiind o singură ştiinţă, cercetează toate sunetele /limbii/. De aceea, este propriu şi unei sin­gure ştiinţe să cerceteze cîte sînt speciile celui-ce-este ca fiind după gen, cît şi speciile speciilor.

Iar ceea-ce-este si unu sînt identici şi au aceeaşi natură pnn ţap tul că îşi urmează unul altuia precum principiul şi raţiunea

fi7, dar nu sînt exprimate printr-un singur concept

de*

(n-ar fi n'cl

o problemă dacă i-am trata în mod analog, dar /tratamentu tinct/ conferă un avantaj); căci e la fel a spune „/cutare e/ nf> şi „/cutare e/ om" şi, pe de altă parte, e acelaşi lucru a spune ,,/cu e om" şi „/cutare/ — om8 ». Şi nu se semnalează ceva diren V expresia dublă „/este/ un om" şi „unul este om". E clar că ce /sensuri/ nu se separă nici la apariţie, nici la dispariţie. Asef1

CARTEA GAMMA (IV)

131

•| si m privinţa lui unu, încît e limpede că adaosul în stau lucrurne ^ti ^^ ^ ^ „este"/ nu indică decît acelaşi

aceste eXPreS!' ,em^ifică nimic diferit în raport cu „ceea-ce-este".

• r iifiu li^* o^**" A 111

sens, iar.''Ţ.. fjecărui lucru este ««<* intr-un mod deloc contex-Ap01bsoîur la fel se întîmplâ — /este unul/ — şi ceea ce un lucru

"^ Iţă de aici că aspectele lui unu sînt tot atîtea cîte sînt şi cele . «/*>'<> Si aparţine aceleiaşi ştiinţe să examineze, după gen,

A CC €^"C^' t- •> L c • r r ' x ^ \ ' •> ' i i i

ce

r ' x ^ \ ' •> ' i i i

este fiecare dintre acestea <7iepi cov TO TI eoTi>n, de r- CJK- . „ „ / •

Iu să cerceteze în legătura cu acelaşi, cu asemănătorul şi

rTstul'celor analoage. Căci aproape toate contrariile se pot re­duce la acest principiu, după cum am arătat în lucrarea ^elecţiunea. 1004a despre contrarii.

Şi există tot atîtea părţi ale filozofiei cîte sînt Fiinţele12, astfel încît este necesar să existe printre ele o filozofie primă si o filozo­fie secundă. Căci ceea-ce-este [şi unul] cuprinde direct 8u<;> ge­nuri. Filozoful seamănă, astfel, cu cel numit matematician: într-ade-văr, şi matematicile cuprind părţi, şi există /printre ele/ o matematică primă, o matematică secundă şi apoi altele care urmează în con­tinuare.

Acum, revine unei singure ştiinţe să cercetaze opusele, iar lui unu i se opune mulţimea — de asemenea, aparţine aceleiaşi ştiinţe să examineze negaţia şi privaţiunea deoarece în ambele feluri este cercetat unul, fie supus negaţiei, ne privaţiunii, (în mod absolut, afirmăm sau că acela /unu/ nu are existenţă, sau că el nu aparţine unui gen; asta, cînd [lui unu ^se adaugă o notă diferenţiatoare <5ic«popcc> la ceea ce este în plu/d * aŞadar' ne8aţia /lui unu/ este o absenţă /pur şi sim-L.-L " m Pnvaţ'une mai apare şi o natură-substrat, căreia îi este

ReTl PTaţiunea- flar Iui "^ i se opune mulţimea]".) neasem ~ T " Ş1 °Pusele celor menţionate, respectiv, altul, tea, fie în? megalltlV cîte altele se spun fie în raport cu aces-

n°şterii

renta mtfhe

sensuri

>

t °U mulţimea ?» cu unul formează obiectul cu-ammtite' Dintre aceste /atribute/ face parte şi V^me CAe contranetatea este o diferenţă, iar dife-"e^ 'ncît. deoarece unul trebuie conceput în i aceşti termeni vor trebui să fie concepuţi în multe

132

METAFIZICA

sensuri; totuşi, aparţine unei singure ştiinţe să le cunoască acestea. Căci cunoaşterea lor nu aparţine unei alte ştiinţe /" u°a în cazul cînd /termenii/ au multe sensuri d /ar aparţine unei V-» •* doar/ daca ei nici nu se reduc la unu, nici nu se raportează l *

în fapt, de vreme ce toate /unurile/ se reduc la primul u " '' npunov ev>16, la fel trebuie vorbit şi în legătură cu acelaşi cu T^

si cu contrariile. Rezultă că, după ce se va fi distins în cîrp c„ " ' L • r- L • r sensurl

trebuie conceput iiecare termen, trebuie explicat m raport cu pv'

din cadrul fiecărei categorii în ce fel trebuie conceput fată H /sensul respectiv/17. Căci unele aspecte se vor concepe /în rel ' cu el/ prin faptul că îl posedă, altele prin faptul că îl produc alt l potrivit cu alte maniere asemănătoare.

Este limpede, aşadar, [ceea ce s-a afirmat şi în Cartea Bet despre aporii] că aparţine unei singure ştiinţe să dea seamă despre acestea /identicul, diferitul, contrariul etc./ şi despre Fiinţă. (Era tocmai una dintre aporii această problemă) şi este propriu filozo-1004b fului să le poată cerceta pe toate. Căci, dacă nu filozoful va fi omul acela, cine altul va cerceta dacă „Socrate" şi „Socrate aşezat" în­seamnă acelaşi lucru, sau dacă există un singur contrariu pentru un contrariu, sau ce este contrariul şi în cîte sensuri trebuie conce­put ? La fel trebuie vorbit şi despre toate cele de acest tip.

într-adevăr, deoarece acestea toate /identicul, asemănătorul, dife­ritul, contrariul etc./ sînt proprietăţi intrinseci '8.

Si nu greşesc cei care le cercetează prin aceea că nu ar reflectai mod filozofic, ci /greşesc, deoarece nu observă/ că prioritatea o ir Fiinţa, despre care, însă, ei nu au nici o idee. într-adevăr, dupâ c . există caracteristici proprii numărului ca număr, de pildă imp şi parul, proporţia şi egalitatea, excesul si lipsa, şi aceste^car ristici aparţin numerelor atît luate în mod intrinsec, cît şi in ." . j tul lor unele cu celelalte (de asemenea, există alte caract ^. proprii solidului, fie el imobil, fie mobil, fie fără greutate, ^_. /altele/ ale celui cu greutate), la fel există şi anumite carai-ţ proprii pentru ceea-ce-este caftind. Or, aceste caracteristici lea al căror adevăr stă în sarcina filozofului să-1 cercet

CARTEA GAMMA (IV)

133

• A' iu /pentru existenţa respectivei ştiinţe/ şi în fap-Vâd un indic1.. £ sofiştii îmbracă aceeaşi înfăţişare cu filozof ui. cticien

joar 0 înţelepciune aparentă, iar dialecticienii Căci sofistica e*o^ cjar /chestiunea lui/ ceea-ce-cste râmîne co-discutâ despre ^ ^. ^ ^. ^^ jespre Ceea-ce-este arată că

munâ tutur°rstuia este caracteristică filozofiei. Căci, de fapt, sofis-problema aces^ ^ îndreaptă spre acelaşi gen /je probleme/ cu cel

tica şi dia ^r£ de filozofie. Numai că filozofia diferă de dialectică avut m ve ^^j^ de care dispune , P"V1P pun) tfi

ur u t bcni'3i-*w** f j- , i * n /

Or, dialectica mai mult încearcă sa afle <7capacmKTi>

^.....pe care filozofia le cunoaşte /cu adevărat/

nKfi>"c'ît despre sofistică, ea este o aparenţă /de cunoaştere/, fără să fie/cunoaştere/în f apt19.

în plus, una dintre seriile de contrarii este reprezentată de priva­ţiune. Iar toate cele sînt reductibile la ceea-ce-este şi la ceea-ce-nu-este, cît şi la unu şi la mulţime; de pildă: starea aparţine lui unu, mişcarea mulţimii. Dar aproape toată lumea admite că cele-ce-sînt şi Fiinţa constau din contrarii; toţi, aşadar, consideră principiile ca fiind contrarii. Unii invocă /ca principii contrarii/ imparul şi parul, alţn caldul şi recele, alţn limita şi nelimitatul, alţii Prietenia şi Ura. Si toate lucrurile par reductibile la unu şi la mulţime. (Să fie considerată drept deja realizată de noi operaţia acestei reducţii.)

Iar principiile şi în special cele /ştiute/ din partea celorlalţi /filo- 1005a zofi/ se distribuie în contrarii precum în genuri.

P ' J ' '

tste şi de aici, prin urmare, limpede că ţine de o singură ştiinţă să examineze ceea-ce-este caftind. Căci toate cele sînt fie contra­rii, fie provin din contrarii, iar principiile contrariilor sînt unu şi lU!ţ!mea'.°r' a^estea /două/ Urmează obiectul de studiu al unei se pot concepe ca formînd o unitate, fie că probabil şi adevărat. Dar chiar şi dacă unu tre-

să fie c Ca P°sedînd multe sensuri, toate acestea vor trebui

lucruriU °epUte *" rapon ™ Primul /dintre ele/, si la fel se petrec jwile şi cu contrariile.

Versale şi iden^6 V^abl1 ctliar dacă ceea-ce-este si unu nu sînt um-ju " 'Ce Pentru toate lucrurile, sau sînt ceva separat /de cum probabil că nu sînt, ci unele lucruri se raportează

134

METAFIZICA

la unu, altele vin în succesiunea lui unu

Că, prin urmare, stă în sarcina unei singure ştiinţe a exa ' ceea-ce-este ca fiind şi a celor ce ţin de el ca fiind e limped * este limpede şi că aceeaşi ştiinţă cercetează nu numai Fiinţele' ' şi ceea ce revine acestora — mă refer şi la cele spuse mai înaim dar şi la anterior şi la posterior, şi la gen şi specie, la întreg si pan' şi la toate cele asemenea.

Capitolul 3

Trebuie cercetat însă dacă ţine de o singură ştiinţă, sau de o ştiinţă diferită să studieze atît aşa-zisele axiome ale matematicilor, cît şi Fiinţele22.

Or, este vădit că studiul /tuturor/ acestora ţine de o singuri ştiinţă şi anume de cea a filozofului. Căci /axiomele/ aparţin tutu­ror lucrurilor si nu doar vreunui gen /de lucruri/ separat, privit aparte faţă de celelalte. Şi toată lumea se serveşte de axiome, deoarece ele aparţin de ceea-ce-este ca fiind avînd însă, fiecare /axiomă/, o existenţă încadrată în gen23. Matematicienii se folosesc de axiome în măsura în care le este suficient, adică în măsura extinderii genu­lui unde ei fac demonstraţii.

încît, de vreme ce e clar că axiomele aparţin tuturor celor ce sint considerate ca fiind (acesta este, în fapt, elementul comun tuturor), cercetarea /noastră/ este proprie celui care are înţelegerea a i celui-ce-este ca fiind, cît şi a axiomelor.

Iată de ce nici unul dintre cei care fac cercetări particu a fie el geometru, fie el aritmetician — nu se apucă să se pr° ^ .^ în legătură cu axiomele, dacă sînt adevărate sau nu, ci nurrw -^ filozofi ai naturii /au încercat/, şi e de înţeles de ce au j

într-adcvâr, ei singuri se gîndeau că cercetează întregul n ^ ceea-ce-este. Dar, de vreme ce există un cercetător m (pixnKoî) TU; âvcoiepa» (natura este, urmelor, /doar/ un gen a ceea-ce-este), anume cerceta o

CARTEA GAMMA (IV)

135

• examinează Fiinţa primă, ar exista şi o cercetare a aces-versabtM ce cerc£tarea naturii (fizica) reprezintă, prin urmare, tor realitaţ1- , 1 c ^ ^ ^ este prima înţelepciune

spun

, cauza ignorării metodei analitice <5v'cx7ica5euoiocv trâv dm c . trebuie venit cu o instruire prealabilă asupra

si nu să se cerceteze recurgîndu-se la o învăţă­tură după ureche». _

Se vede limpede, prin urmare, ca sta m sarcina tilozolului şi a celui ce examinează întreaga Fiinţă în felul fiinţării ei să cerceteze şi principiile silogismelor. Revine într-adevăr celui care are cea mai bună cunoaştere asupra fiecărui gen să se pronunţe cu privire la principiile cele mai sigure ale lucrului respectiv, încît şi cel care are cunoaşterea celor-ce-sînt caftind va vorbi despre principiile cele mai sigure dintre toate. Iar acest om este tocmai filozoful.

Or, cel mai sigur principiu dintre toate este acela despre care e cu neputinţă să te înşeli. Atunci, este necesar ca un atare princi­piu să fie cel mai cunoscut (toţi se însală, într-adevăr, asupra lucru­rilor pe care nu le cunosc), cît şi non-postulat <âvu7t66£tov>. Căci /principiul/ pe care cu necesitate îl posedă cel care vrea să înţe­leagă orice dintre cele-ce sînt, acela nu este un postulat. Dar ceea ce este necesar de cunoscut pentru omul care cunoaşte orice, acel principiu cu necesitate este şi prezent la acesta /în prealabil/. Că,

aşadar, acest principiu /demonstrativ/ este cel mai sigur dintre toate e clar. 6

Care "

. ' lns,a'este acest principiu să spunem după aceasta: anume, este ifnposibîl r acelu' l •Ceva' conc°mitent, să aparţină şi să nu aparţină

am Pute A-* 'l re v ^ acelaşi aspect (şi cîte alte determinări taţilor Io ' ^a' ^ ram*na adăugate în vederea /evitării/ dificul-

W-adevăr ^^ "^ ^ ma' SlgUr clmtre tOate PrinclPille-Posibil pent ' • ^ caracteristlca enunţată mai sus. Căci este im-

CUIT> unii crej0nane(.Sl* &ndească că acelaşi lucru este şi nu este, după

Ca acel,,;,.- , . ar ' anrmat Heraclit. î.ir dară nu rsrp m nnrinră

faci

acelu'aşi subiect

Heraclit. Iar dacă nu este cu putinţă ţină concomitent contrariile (să fie iimentare faţă de această premisă26), iar /pe

facute nrec: , -^ "a-'1 aparţină concomitent contrariile (să fie

deal«PaneydtăS0P mentarefa^ădea

ca opima contradictorie unei opinii este contrară.

1005b

136

METAFIZICA

e limpede că este imposibil ca acelaşi om să gîndească tent că acelaşi lucru este şi nu este. într-adevăr, cel care e"

• i • • - i • — ^«lertv*

asupra acestei chestiuni ar avea m acelaşi moment opinii co

De aceea toţi cei care procedează pnn demonstraţii a' această idee de pe urmă. Căci, prin natura, /principiul non- ^

Capitolul 4

Există unu filozofi care, după cum am spus, susţin şi ca este t sibil ca acelaşi lucru să fie si sa nu fie, şi că se poate gîndi într-a 1006a fel. Se servesc de acest argument şi mulţi filozofi ai naturii. Noi însă am admis acum că este cu neputinţă ca ceva, concomitent si fie şi să nu fie şi, de aceea, am arătat ca acesta este cel mai sigur din­tre toate principiile.

Alţii, însă, din pricina ignoranţei, socotesc că pot demonstra şi acest principiu, într-adevăr, este o dovadă de ignoranţă sa nu cunoşti pentru care lucruri trebuie căutată o demonstraţie, şi pen­tru care lucruri — nu. în general, nu poate să existe o demonstraţie pentru- toate (s-ar merge la nesfîrşit /cu demonstraţiile/, încît nici aşa nu ar exista demonstraţie /pentru toate/)28. Or, dacă nu trebuie căutată o demonstraţie pentru unele lucruri, acei oameni nu ar şti să spună pe care principiu 1-ar vedea mai degrabă ca fiind înde-monstrabil.

Se poate însă demonstra că este imposibil l să nu. se accepte pnn-cipiul non~contradicţiei/~'>, şi anume, prin metoda resping^ , cu condiţia ca cel care îl pune la îndoială să sp«w ceva cu sens10. Iar dacă nu spune, ar fi ridicol faptul de a pun discuţie raţională cu cel care nu se exprimă raţional despre ni în măsura în care el nu se exprimă astfel. Un astfel de om, mc tea respectivă, ar semăna cu o legumă! . j£.

Afirm că diferenţa dintre demonstraţia prin respmgerc ?' monstraţia /pozitivă/, /în cazul încercării de a demonstra \ cipiul non-contradicţiei/ consta în faptul că cel ce vrea să-streze propriu-zis pretinde să demonstreze chiar punctul w r ^ «metoDcu to EV , in timp ce, în cazul cînd opon

CARTEA GAMMA (IV)

137

<~>nl

DU "<= asa ceva' ar fi V°rba despre resPm&ere ?i s.arface resP°nSonstrane'/pozitivă/31. Principiul tuturor demon-nu despre o de ^ ^^ faptul de a afirma că ceva este sau nw

straţiil°r de ace "„ ^ cu Uşurinţă socotită o demonstraţie a este (aceasta Pj^g^ ay^w/ «!e a semnifica ceva <0T|ucdv£vv ti> punctului de^^ ^^ Căci £ necesar sa se semnifice ceva,

j^s« ar vorbi cu sens. _

d că nu s-arîntîmpla aşa ceva, respectivul ins nu ar avea un Iar daca.oiiaj nici faţă de el însuşi, nici faţă de un alt discurs raţ^ _ ^ ^ concede /că are un discurs raţional/, vom avea demonstraţie, căci deja va exista ceva definit32. Dar cel vinovat pentru /demonstrarea premisei/ nu este, /acum/, cel care face de­monstraţia, ci cel care se ţine tare pe poziţia /de contestare a princi­piului non-contradicţiei/ . Căci el întăreşte argumentul Un favoarea principiului non-contradicţiei/ prin însuşi^ faptul că vrea, să-l suprime «xvcupcov yâp Xoyov •unouevei Xxyyov>. în plus, cel care a admis /că vorbeşte cu sens/, a admis că există ceva adevărat chiar şi fără demonstraţie, [încît nu ar fi posibil ca totul să fie şi să nu fie astfel].

1) Maiîntîi, prin urmare, e vădit că măcar acest lucru este adevă­rat, anume faptul că expresia „a fi" sau „a nu fi" semnifică ceva pre­cis, încît nu s-ar putea ca totul să fie şi să nu fie astfel33.

2) Apoi: dacă cuvîmul „om" semnifică un lucru, să fie acest lucru „animal biped ». Afirm că „semnifică un lucru" înseamnă aceasta: dacă „om" înseamnă „animal biped », oricînd un subiect ar h „om », expresia „animal biped" va defini ceea ce e omul^. (Nu va h nici o diferenţă nici dacă cineva ar susţine că / „om"/ are mai multe semnificaţii, cu condiţia să fie determinate /ca număr/; căci 10Q6b

-arputea aşeza pentru fiecare sens /definitor/ <^0yo;> un alt nume. ci s-a £m^ ^ ^ S"ar nega Ca "om" are ° singură semnificaţie, sens /d f ^ C °a ^^ mu'te' Şi ca pentru una dintre ele există un "lelalte 'J™01'7.'^0^ anume cel de „animal biped", fie atunci bine, s-ar mai mu te> ^ar' totuşi, determinate ca număr; ei

c*16 sens I r! f * Clte un nume corespunzător pentru fie-terrnenului * V-^ nega aceasta; susţinîndu-se că semnificaţiile : căci mitate' este limpede că nu ar mai exista sens

a «« avea o semnificaţie /determinată/ înseamnă

r

138

METAFIZICA

nu au

semn

a nu avea nici o semnificaţie^, însă, dacă cuvintele ficaţie, se suprimă comunicarea oamenilor între ei, şi, de fa °Mnni-şi aceea cu sine însuşi. Căci nu poate gîndi nimic cine nu "' ceva determinat. Iar dacă poate gîndi, el ar aşeza un sineu lucrului /gîndit/.) - Aşadar, după cum s-a spus la început, să aibă semnificat' mele si anume, sa aibă una singură. Nu este atunci cu puţin -ceea ce omul este să semnifice orice omul nu este, dacă , orn" * semnificaţie nu doar ca predicat al unui singur lucru, ci şi des nînd un singur lucru. (Căci nu aceasta socotim „a semnifica u lucru", faptul de a semnifica ca predicat al unui singur lucru deoarece, în acest caz, şi „muzical", şi „alb", şi „om" ar avea o unici semnificaţie, încît toate cele ar fi una, avînd doar nume diferite pentru acelaşi sens «ruvcbvuuxxx)

Şi nu se va putea ca acelaşi subiect să fie şi să nu fie /om/, decît dacă am acorda acelaşi nume unor realităţi diferite , aşa cum ar fi dacă ceea ce noi am numi „om", alţii ar numi „non-om". Or, dificultatea nu este dacă acelaşi lucru poate să fie şi să nu fie „om" sub aspect nominal, ci dacă aceasta este cu putinţă sub aspect real.

Iar dacă „om" şi „non-om" nu au semnificaţii diferite, e clar că nu vor avea semnificaţii diferite nici ceea ce omul este faţă de ceea ce non-omul este, de unde rezultă că ceea ce este omul înseamnă totuna cu ceea ce este non-omul. Căci ele vor fi totuna. Intr-adevar, asta înseamnă „a fi totuna" — a fi precum „haină" şi „veşmînt', daca sensul este unul singur.

Iar dacă vor fi totuna, ceea ce este omul şi ceea ce nu est? °nw vor avea o singură semnificaţie; numai că s-a arătat că acestea sensuri diferite. Prin urmare, dacă este adevărat a spune ca subiect este om, devine necesar ca acel subiect să fie „un ani biped" (acesta era senul cuvîntului „om"). Iar dacă asta este ne ^ sar, nu este posibil ca acelaşi subiect să nu fie [cîndvaj „a biped". (Căci aceasta semnifică „a fi necesar", anume '."^ htatea de a nu fi.) Aşadar, nu este cu putinţă să se sp

.unic**"

adevărat deopotrivă ca acelaşi subiect să fie om şi să nu 1007a Acelaşi argument e valabil şi pentru „a nu fi om' • C omul este şi ceea ce non-omul este au semnificaţii

fie ort-

CARTEA GAMMA (IV)

139