Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
ş „ au semnificaţii diferite, într-adevăr, distan-.a H *lb"^;a m^j't mai mare, astfel încît şi „a fi om" şi „a fi alb" au ^mnlf!caţ"adiierrma că „a fi alb" /şi „a fi om"/ au una şi aceeaşi lar -S vom ajunge iarăşi la ceea ce s-a respins mai înainte, semnificaţi^ ^ ^ ^ ^. ^ doar contrar^e jar Jacă aşa ceva ^ neputinţă, se întîmplă ceea ce s-a mai spus, cu condiţia ca l care contestă principiul non-contradicţiei/ să răspundă la '"Iar daU întrebînd cineva pur şi simplu /ce este asta/, celălalt, /răspunzîn'd/, ar adăuga chiar şi negaţiile /lui „a fi om"/, el nu răspunde /de fapt/ la întrebare. Căci nimic nu se opune ca acelaşi subiect să fie şi om, şi alb, şi nenumărate altele. Ci, întrebîndu-se dacă este adevărat că asta este om, sau nu, trebuie dat un răspuns cu sens univoc şi nu trebuie adăugat că asta este /şi om/, şi alb, şi mare. într-adevăr, este imposibil de parcurs proprietăţile /unui lucru/, deoarece ele sînt nesfîrşite. Atunci, fie /cel care obiectează/ le parcurge pe toate, fie pe nici una. în acelaşi fel deci, chiar dacă asta este om şi nu este om de nenumărate ori37, nu e permis a se răspunde suplimentar celui ce întreabă dacă asta este om faptul că /asta/ concomitent este om şi nu este om. Aceasta fiindcă nu e permis a se adăuga drept răspuns si celelalte proprietăţi, cîte sînt sau nu sînt /om/38. Dacă, totuşi, s-ar proceda astfel, nu mai există dezbatere39. ) La modul general, cei care contestă principiul non-contra-tcţiei suprimă Fiinţa si ceea-ce-e-în sine lucrul. Căci este necesar ca ei sa pretindă că toate cele, textuale, si că n Va Putea
, sînt contexte sau relaţii con-aU anima^ s'lnt lntrmsec-a £XSta C£Va C£ °m^ £Ste lntnnsec> acesta nu ** n°n'omiil este> sau ceea c? omul nu este (acestea CSte în mod intrinsec/)- Numele, a'savea°. Umcă semnificaţie şi aceasta era Fiinţa unui ' Semmflca Fnnţa /unui lucru/ înseamnă că ceea ce este 1/' El bm6' dacă Va f i P°S1" ce omul nu est "^ Să a'unSă ^ie ce^ ce non-omul este, fie ceea e> atunci /lucrul respectiv/ va fi altul /decît el însuşi/. . lucrul nu e bl1 ca ceea ce * 140 METAFIZICA De aici rezultă că e necesar ca filozofii respectivi să spu există o raţiune /stabilă/ pentru nimic, ci toate sînt cont ^ ^ Căci tocmai în felul acesta se distinge Fiinţa de propriet ^'' textuală: ţine de context ca omul să fie alb, fiindcă el este / C°n" alb, dar el nu-i ceea ce e alb /în mod esenţial/. Or, dacă t ^^ gîndite drept contextuale, nu va mai exista nimic de luat rl . subiect prim, dacă e adevărat că, întotdeauna, proprietatea, c ^ tualâ, luată ca predicat, este situarea în context dat a unui s h*~ 1007b oarecare. Aşadar, este necesar să se meargă la infinit /în seria - ° textelor/, ceea ce este imposibil. Căci nu se asociază /în această situaţie/ mai mult de doi terme '• contextul nu poate fi contextul în care se află. un alt context de" în sensul că ambele sînt proprietăţi contextuale posedate de acela; subiect. De exemplu: albul este muzician şi muzicianul este dl fiindcă ambele sînt ceea ce omul este fie într-un context, fie într-al-tul. Dimpotrivă, Socrate nu este muzician în acest sens /precum albul era. muzician/, fiindcă ambele (albul si muzicianul) sînt proprietăţi contextuale avute de altcineva — /de un subiect/. Dat fiind că unele proprietăţi contextuale trebuie concepute în acest fel /precum albul faţă de Socrate/, altele în celălalt fel /precum albul şi muzicianul/, cîte se concep precum albul faţă de Socrate, acelea nu se pot determina în continuare la nesfîrşit; de exemplu, cum ar fi dacă Socrate-alb ar fi contextualizat /suplimentar/. Căci nu se poate forma o unitate în baza /asocierii/ tuturor predicatelor". De asemenea, nici albul nu poate să primească o altă proprietate contextuală, de exemplu, cea de muzician, deoarece cu nirnic mai mult muzicianul nu reprezintă o proprietate contextuala a albului, decît reprezintă albul o proprietate contextuală a muzicianului. Or, s-a făcut distincţia că unele predicate exprimă situ ţii contextuale în acest sens, altele /în celălalt sens/ — precum e i -i T A A i ' c i /rif/^rum ^ zicianui pentru Socrate. La cîte sînt m acest ultim tel /ptl- muzicianul pentru Socrate/, contextul nu e context al unui al ^. text. Dar pot reprezenta proprietăţi contextuale ale altor Pr°P , contextuale acelea ce se comportă precum albul şi muzicianu Rezultă că nu toate cele se pot concepe ca contexte. Va exis > ^ urmare, ceva care să aib'ă semnificaţia de Fiinţă. Iar dac ,^__ ta este adevărat, s-â arătat că este imposibil ca termeni co toni să fie predicaţi împreună. CARTEA GAMMA (IV) 141
• dacă este adevărat că toţi termenii contradicto-4) Mai aepa jajtă Jespre acelaşi subiect, e dar că toate vor rjisepotPre ica fi ""**' A ' acelaşi lucru va fi şi triremă, şi perete, şi om, dacă r-adevar, . cu este cu puti^ ,^ ^^ ^ necesar să susţină şcoala lui Protagoras43. °"ce S„U jLrăr /— crede el — / cineva opinează că omul nu este rwâ intr-aucv - e clar că nu este triremă; dar rezulta ca este şi trirema, daca tnre™zjţja contradictorie este /deopotrivă/ adevărată. Şi se ajunge kteza lui Anaxagoras că „toate lucrurile se strîng laolaltă", astfel ît nimic nu mai subzistă cu adevărat. Aşadar, aceşti filozofi par să se refere la mdetermmat şi, gmdin-du-se că se referă la ceea-ce-este, vorbesc despre ceea-ce-nu-este. Căci indeterminatul e ceea-ce-este ca virtualitate şi nu în plină actualizare nu non-, ii • Căci dacă e adevărat că /deopotrivă/ omul e om şi omul "vn-om S"C ^-^ ^ ^ ac*evărat ?i ca ow»/e non-om şi ow«/«« e iniţiale Ia rl ' -"i- ' C'°uă negaţ'i pentru cele două propoziţii £"" PropoziaCa ambele /Propoziţii iniţiale/ se formează o sin-Pr°Pozitii-»5 '1£' ^ ex'sta Şi contrara ei formată din ultimele două '^L^P^Piul ; alb si r t0ate
non-contradicţiei este respins în toate --U CSte alb' Ş1 este ?i nu este' şi la fel cu negaţiile, fie că el e respins în unele situaţii, 142 METAFIZICA dar în altele nu. Iar dacă nu e respins în toate situaţiile care nu e respins/ sînt acceptate de noi. ' ea/îti Dacă este respins în toate situaţiile, iarăşi: fie, în cîte caz ' afirmaţie avem şi negaţie şi în cîte cazuri avem negaţie ave aVei>1 maţie, fie, acolo unde avem afirmaţie avem şi negaţie, dar acol avem negaţie nu avem şi afirmaţie. "^ Iar dacă lucrurile ar sta în acest /ultim/ fel, ar exista cu c ' dine ceva ce-nu-este şi această opinie /în privinţa lui/ ar fi s' iar dacă a nu fi ar fi ceva sigur şi cognoscibil, afirmaţia contra ' ' fi încă şi mai cognoscibilă46. Iar, dacă acolo unde se neagă, deopotrivă, se şi afirmă, /atun '/ cu necesitate, fie că cineva vorbeşte distmgînd adevărul /afirmaţie şi al negaţiei/, anume că ceva e alb şi, iarăşi, non-alb, fie că nu Iar dacă el vorbeşte fără să distingă adevărul, el nici nu vorbeşte cu sens despre toate acestea, nici nu există ceva (cum s-ar putea pronunţa, sau plimba ceea-ce-nu-e ?). în acest caz toate ar fi una, după cum s-a spus şi mai înainte, şi acelaşi subiect va fi şi om, şi zeu şi triremă, şi negaţiile acestora (dacă se pot face afirmaţii contradictorii despre orice subiect, nimic nu va distinge un lucru de altul, căci dacă ele s-ar distinge, semnul distinctiv /măcar/ ar fi ceva adevărat şi propriu). La fel se întîmplă şi dacă omul ar putea vorbi distingînd afirmaţia de negaţie; se întîmplă ceea ce s-a arătat, în plus, toţi ar spune adevărul şi toţi ar fi în eroare, şi /atunci/ fiecare e de acord d ei însuşi e m eroare'1 în acelaşi timp este limpede că nici un subiect nu poate fi examinat în compania unui astfel de om : căci el nu spune nimic. Intr-a văr, el nu spune nici că lucrurile stau aşa, nici că nu stau aşa, c şi aşa, şi nu aşa; şi iarăşi revenim la ambele negaţii: că lucr nu stau nici aşa, nici nu aşa. Iar dacă el nu admite o asemenea co zie, ar exista deja ceva determinat /care a fost acceptat/. 7. în plus, dacă, ori de cîte ori afirmaţia este adevărată, neg _ este falsă, şi ori de cîte ori negaţia este adevărată, afirmaţia e nu s-ar putea cu adevărat, în acelaşi timp, afirma şi nega ace . ^ 1008b Dar, probabil, că s-ar putea susţine că această teză era de la început. 8. Dar oare e în eroare cel care concepe că ceva e ori ori nu e într-un fel, şi are dreptate cel care crede că &!*->
CARTEA GAMMA (IV) 143
t? Dacă acesta din urmă are dreptate, ce ar mai deveni şl nu e aşa •' ^^„y^ este /chiar/ într-acest fel4S ? Iar dacă nu spusa că natlt™ ar£ totuşi mai curînd dreptate el decît cel care con-are dreptate, a^ ^^ ^ jeja lucrurile ar sta într-un anumit cepe lucruri ^ ^ acjevărat şi nu, concomitent, şi neadevărat. Iar fel şi aces^.e simjiar) toţi sînt în eroare şi toţi au dreptate, nu va dâCa' ^int! pentru un om /care susţine acestea/ nici săsepronun--l 'Ina sa vorbească. Căci, în acelaşi timp, el şi spune aceste lucruri, '!' le si neagă. Or, dacă el nu concepe nimic, ci, în mod egal, cugetă inu cugetă, prin ce s-ar mai despărţi el de condiţia legumelor? Ş' 9 De aici'rezultă în chipul cel mai vădit că nimeni nu se comportă, de fapt, în acest fel /contestînd principiul non-contradicţiei/, nici unul dintre ceilalţi oameni, nici dintre filozofii care neagă principiul. Căci, altminteri, de ce se duce /un astfel de filozof/ la Me-gara şi nu stă acasă liniştit, închipuindu-şi doar că se duce într-acolo ? El nu merge de dimineaţă drept într-o fîntînă sau într-o prăpastie, la întîmplare, ci pare să ia seama, ca unul ce nu socoteşte, în mod egal, că faptul de a cădea în prăpastie nu e bun, dar şi, totodată că e bun. E clar deci că el înţelege că ceva e mai bun şi ceva e mai puţin bun. Or, dacă înţelege aceasta, e necesar să înţeleagă şi că ceva este om, şi că altceva nu e om, că ceva e dulce, iar altceva nu-i dulce. El nu concepe şi nu caută toate lucrurile în mod egal, ori de cîte on, gîndmd că-i mai bine să bea apă şi să vadă un om, în fapt /chiar/ caută /să facă aceste lucruri/. Şi totuşi, aşa ar trebui să procedeze of ui respectiv/, dacă acelaşi lucru ar fi, deopotrivă, şi om şi Insa, după cum s-a arătat, nu există nimeni care nu arată mare/ Un°r lucruri ?i ca le neglijează pe altele, /la un j' t0ţi conceP ca lucrurile stau într-un singur fel face n, °mLm , ' iar dacă nu toate> măcar cele care au de-a înck '
cu evăr, te mai /fio "
° U notn/ ad mult deci COtnParaţie cu c \ c°ndiţie 6 nu au o cunoaştere ştiinţifică, ci îşi dau ar trebui să se preocupe ei de bolnav trebuie să se preocupe de sănăta-sanătos. Căci omul care îşi dă cu părerea, în o cunoaştere ştiinţifică, nu este într-o sânâtoa ' sa raţă de adevăr. 10) In plus, chiar dacă toate cele sînt şi, /deopotrivă/ într-o anumită condiţie, totuşi măcar mai multul si sînt imanente naturii lucrurilor, într-adevăr, nu am puteaţi "''' în mod similar că doi e număr par si că trei e număr par n' *** •ecredeciy însală la fel cel care crede că patru egal cinci şi cel /car o mie /egal cinci/. Iar dacă nu se însală la fel, e clar că prirrM măr dintre acestea două e mai mic, încît /omul care îl nu ^ are mai multă dreptate. Dacă, prin urmare, a avea mai.rnultâ A ţaţe înseamnă că /numărul/ este mai aproape /de adevăr/ a ^ bui să existe ceva adevărat faţă de care numărul mai adevărat /d •" 1009a celălalt/ să se afle mai aproape. Şi chiar dacă acest ceva adev~ nu există /în unele situaţii/, există deja măcar ceva mai sigur si m veridic, şi am fi eliberaţi de argumentul /relativist/ pur si dur «iraa toc, Kojoc,> si care împiedică să se distingă ceva cu mintea4''. Capitolul 5 Teoria lui Protagoras derivă din aceeaşi concepţie şi e necesar ca, deopotrivă, fie ambele să stea laolaltă, fie ambele sa cadă laolaltă. Căci dacă toate aparenţele sînt adevărate şi toate fenomenele la fel, e necesar ca toate lucrurile să fie concomitent şi adevărate şi false; în fapt, mulţi oameni concep în chip opus lucrurile unii faţă de alţii, iar pe cei care nu au aceleaşi opinii cu ei înşişi îi socotesc că s-au înşelat, astfel încît e necesar ca acelaşi lucru să fie Ş' să nu fie. Iar dacă aşa stau lucrurile, este necesar ca toate aparenţele să fie adevărate. (Cei care se însală şi cei care au dreptate opinează, fireşte, în mod opus unii faţă de alţii. Daca, aşadar, realitatea ar fi în acest fel, ar avea cu toţii dreptate.) . Că ambele teorii, aşadar, provin din aceeaşi concepţie e i ^ pede50. însă întîmpinarea tuturor acestora nu se face m ace ^ manieră. Căci unii /dintre susţinătorii lor/ au nevoie să w co , alţii au nevoie să fie constrînşi. Cîţi au căpătat această co • /relativistă/ pornind de la o dificultate /reală/ pot să obţină t ^. rimă vindecarea ignoranţei lor (într-adevăr, replica lor nu s . ^ la vorbire, ci la idei); cîţi însă vorbesc de dragul de a vor . ^ vindecarea, dacă se resping expresia verbală si cuvint ei se folosesc. CARTEA GAMMA (IV) 145
ie /relativistă/ a apărut la cei care au întîmpi-Această ,cO"C^servarea/ lumii senzoriale. In bună măsură, ei nat dificultăţi la o ^ ^ contradictiile există simultan în momentul consideră ca °P"^jm' r contrariile din acelaşi lucru. Dacă, aşadar, cind oamenii va ^c _ ceea-Ce-nu-este, /rezultă/ că au preexis-nu e cu Putinţatrarii/; fiind ele în mod egal lucrul /respectiv/. Aşa tat ambele /c ^ ^ ^^ ^^ amestecat în tot, aşa crede şi De-afirma Anaxago^^ ^^^ ^ moc\ egal vidul şi plinul oricărei părţi, 1] dintre acestea fiind ceca-ce-este, iar primul ceea-ce-nu-este. î otriva celor cu astfel de concepţii vom spune că într-un fel „i Tdreptate, dar că, într-alt fel, ignoră adevărul: în fapt, ceet-ce- te trebuie conceput în două sensuri, astfel încit, mtr-un fel, este posibil să apară ceva din nefiinţă, dar, într-alt fel - nu este posibil si similar, e posibil ca acelaşi lucru să fie şi ceea-ce-este şi ceea-ce-nu-este, dar nu din acelaşi punct de vedere51 : sub raportul mrtuali-tăţilorsale e cu putinţă ca acelaşi lucru să fie concomitent entităţi contrarii, dar în actualizare — nu. în plus, vom considera ca acei filozofi concep şi că există o anumită Fiinţă a lucrurilor, care, în mod absolut, nici nu se mişcă, nici nu piere, nici nu apare. Asemănător, concepţia despre adevărul aparenţelor a ajuns la unii /filozofi, în baza examinării/ lucrurilor senzoriale. Astfel, ei socotesc că nu se cuvine ca adevărul să fie judecat după cît de mulţi sau de puţini sînt /cei care îşi dau cu părerea/; dar mai observă că aceeaşi mîncare pare unora care -o gustă dulce, iar altora amară, astfel mcît, dacă toţi ar fi suferinzi, sau ar avea mintea rătăcită, dar numai doi sau trei ar fi sănătoşi, sau ar avea minte, ar părea că aceştia dinUTf f m Suferinzi Sau nebuni S1 nu ceilaHi- De asemenea, multe >n celelalte animale au reprezentări contrare nouă, şi chiar fiecare «uiri T mCreU acdeaşi senzaţii î" raport cu sine însuşi. Care, c» toatT/ "r/VfT0 mai mUlt Unele SaU altele nU /par/ adevaratc> Cel Puţin ^Democm susţine că fie nimic nu este adevărat, fie că, rece ei colice^ "e "^ schimbare, sus s'tate adevărat aşa> oricare £Ste adevarat/- în general, deoa-este §îndire ?'• Pe de alta Parte> fiind ea Ceeace se înfăţişează în senzaţie este cu nece-1- EmPedocle' & Democrit şi, ca să spunem ţi a ajuns prizonierul acestor teorii.
1009b
METAFIZICA lOlOa
Astfel, Empedocle afirmă că /oamenii/ schimbîndu- ' „După cum de fiecare datăare loc amestecul membrelor cu curbe, /la fel este mintea la oameni/, căci acelaşi lucru est ce gîndeşte natura membrelor, la. oameni,/ la toţi şi lafiecar r-" mai multul e gîndire. " "n Şi se aminteşte o maximă a lui Anaxagoras către unii dintre" • • _ i- r- • -\ r i i IHSO- ţitorn săi, cum ca realitatea va h pentru ei in telul în care o • concepe. Şi se mai spune că şi Homer ar fi fost de această părere, fiindcă 1-a făcut pe Hector, cînd acesta avea minţile rătăcite din cauza loviturii, să zacă avînd gîndun alterate, de parcă si cei ce sînt cu mintea aiurea gîndesc, dar nu aceleaşi lucruri /ca atunci cînd sînt întregi la minte/. E clar, aşadar, că, dacă ambele sînt gîndin, atunci şi realitatea este şi nu este într-un anume fel în acelaşi timp. De unde însă şi împrejurarea cea mai supărătoare /pentru noi/: Căci, dacă cei care au examinat adevărul în cea mai mare măsuri cu putinţă — ei sînt, în fapt, cei care îl caută şi îl îndrăgesc cel mai mult — dacă tocmai aceştia au astfel de opinii şi se exprimă în acest mod despre adevăr, cum de n-ar fi îndreptăţită descurajarea celor ce se apucă să filozofeze ? A cerceta adevărul ar fi, în acest caz, a urmări nişte zburătoare ! l ) Or, motivul acestei opinii /relativiste/ la filozofi este că, desigur, ei au cercetat adevărul lucrurilor, dar au considerat „lucruri numai obiectele sensibile. La acestea există într-o mare propor. natura indeterminatului, iar natura a ceea-ce-este e în telul m c am arătat-o. De aceea filozofii respectivi vorbesc verosimil, ^ nu vorbesc adevărat. (Aşa se cuvine a vorbi despre ei mâi c decît în felul cum s-a referit Epicharmos la Xcnophan.^ 2) Pe deasupra, /au ajuns la această opinie/ vâzînd ei i natură în mişcare şi că nimic nu e adevărat în privinţa o . ^ s o
lui care se transformă; cel puţin despre ceea ce se trans o . toate privinţele şi cu totul nu se poate cunoaşte adevărul. ^ de la această concepţie, a ţîşnit cea mai radicală teorie du CARTEA GAMMA (IV) 147 a profesat-0 vorbit deloc, clit cae„ acelaşi nu: 1) Impo ţaţe,
——--------- id celor care susţin că „heraclitizează" şi pe care • el ajunsese în final să creadă că nu trebuie degetul; de asemenea, îl critica pe Hera-z cu putinţă să cobori de două ori în că nici măcar o dată /nu-i cu putinţă/. om spune că există, desigur, o raţi- " * i filozofi cînd afirmă că ceea ce se schimbă nu are reali-: dTcfaceastă raţiune este contestabilă. Căci şi ceva care pierde •' 'AI rrva din ceea ce e pierdut, şi este necesar să existe ceva mat OOScud cuv«v* 11- i ... •T din lucrul care aparC ; m genCra arC mmiclre' va ersista ceva existent, iar dacă apare ceva, este necesar să existe tocmi din care acesta provine şi cel care îl generează, dar în acest fel nu se poate merge la nesfîrşit. 2) Lăsînd însă aceste argumente deoparte, vom spune mai departe că nu e totuna transformarea cantitativă cu transformarea calitativă. Or, chiar dacă lucrurile nu persistă din punct de vedere cantitativ, noi le cunoaştem pe toate sub aspect formal 3) Dar şi următoarea critică este potrivită pentru aceşti filozofi: deşi, dintre obiectele sensibile însele, ei le privesc pe cele mai puţine la număr, totuşi ei au extrapolat concluziile lor asupra întregului Univers. Intr-adevâr, domeniul sensibilului din jurul nostru se manifestă, doar el singur, prin naştere şi pieire; însă, ca să spunem aşa, el este ca un nimic faţă de întreg, astfel încît mai cuvenit ei ar fi „iertat" lucrurile de aici din pricina acelora /transcendente/, decît să le h „condamnat" pe acelea din pricina acestora de aici. 4) In plus, e clar că şi împotriva acestor filozofi vom formula aceleaş! obiecţii pe care le-am exprimat mai demult: trebuie arătat W ' anume ca mă orice aparenţa este adevă- loiob iîntîl ca nu senzaţia este falsă relativ la obiec-nU CSte identlcă cu senzaţia. rată,treb ^ ei> ci 5) Apoi este /aceasta/ da *- nWmal Să ne minunăm, dacă se pune la îndoială a manmile şi culorile sînt astfel cum apar celor 148
METAFIZICA situaţi la distanţă, sau celor aflaţi aproape, dacă sînt aşa cum celor sănătoşi, sau cum apar celor bolnavi, şi dacă lucruril i * -ii'1 iai grele sînt aşa cum apar pentru cei slabi, sau pentru cei pute ' • şi dacă cele adevărate apar mai curînd astfel pentru cei care rl '' •• f~<~ • • r-1 r- . ^Orrn sau pentru cei treji. La nici măcar hlozoni noştri nu cred în n ' alternativă e limpede: într-adevăr, nimeni, dacă ar consider ** vis că e la Atena, fiind el de fapt în Africa, nu se va duce la Od /la trezire/! 6) De asemenea, în legătură cu ceea ce urmează să fie în viito după cum spune şi Platon, opinia medicului şi a ignorantului n' sînt deopotrivă de competente, de exemplu, dacă cineva se va însănătoşi sau nu. 7) De asemenea, în privinţa senzaţiilor însele, nu este la fel de competentă opinia unui alt simţ cu cea a simţului propriu /situaţiei respective/, sau aceea a unui simţ apropiat cu opinia simţului referitor la ea însăşi; ci, în legătură cu culoarea, competenţă are vederea şi nu simţul gustului, în timp ce în legătură cu gustul are competenţă simţul respectiv şi nu vederea. Iar fiecare dintre simţuri nu afirmă niciodată în privinţa aceluiaşi obiect că el este şi nu este deopotrivă într-un anume fel, în acelaşi moment. Dar nici cînd e vorba despre momente diferite, ambiguitatea nu se referă la conţinutul senzaţiei, ci la obiectul căruia i s-a asociat senzaţia. De pildă, acelaşi vin ar putea părea, fie /el însuşi/ schimbîndu-se, fie corpul /omului/ fiind schimbat, că e cînd dulce, cînd nu. Dar dulcele /ca atare/, în felul în care este, oncînd ar apărea, nu s-a schimbat niciodată, iar simţul /gustului/ spune mereu adevărul m ce-1 priveşte, iar dulcele viitor va fi, în nod necesar, asemănător. 8) însă toate asemenea argumente suprimă şi lucrul următor, ia cînd ca, după cum pentru nimic nu mai există Fiinţă, tot aşa ni nu mai există prin necesitate. Căci nu este cu putinţă ca necesa să fie mereu altfel, încît dacă există ceva prin necesitate, el nu şi astfel, şi altminteri. . tJ 9) Şi în general, dacă există numai sensibilul, nu ar putea - nimic, cînd nu există fiinţe vii54. Căci nu ar putea exista /i ^ caz/ senzaţie: astfel, pe de-o parte, ar fi probabil adevărat şi ^ există obiectele sensibile, nici senzaţiile CARTEA GAMMA (IV)
149
este,
celălalt5 Capitolul 6
Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|