Coperta ioana dragomirescu mardare 828590



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə6/42
tarix04.11.2017
ölçüsü1,92 Mb.
#30142
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   42

CARTEA ALPHA MARE (I)

61

î - copul pentru care cercetăm aici este să examinăm ce pnn-



• " ază pitagoricienii şi în ce fel se asociază ele cu raţiunile

C1PU ÎK mai înainte. Căci şi ei par să considere numărul drept

am ' iu si drept materie pentru lucruri, /ţinînd seama şi de/ califi-

Pnn,e sj je dispunerile /lui/. Or, elementele numărului sînt parul

' imparul, iar dintre ele, primul este limitat, în timp ce al doilea

nelimitat; unu este alcătuit din ambele /limita şi nelimitatul/

(căci el este deopotrivă şi par si impar)39.

Ei mai afirmă şi că numărul precede din unu, iar întregul Cer, după cum s-a spus, este număr.

Alţi pitagoricieni susţin că principiile sînt zece, formulate în con­cordanţă cu o serie ordonată :

limita şi nelimitatul;

imparul şi parul;

unu şi mulţimea;

dreapta şi stînga;

masculin şi feminin;

în repaos şi în mişcare;

rectiliniu şi curb;

lumină şi întuneric ;

bun şi rău;

pătrat şi dreptunghi40.

In acest fel se pare că a conceput lucrurile şi Alcmaion din Cro-tona41, fie că el a luat această idee de la ceilalţi pitagoricieni, fie că ei au luat-o de la Alcmaion. Căci Alcmaion, în putere pe vre­mea bătrîneţii lui Pitagora, s-a exprimat asemănător cu acei pitagori­cieni. El afirmă că majoritatea caracteristicilor omeneşti sînt date m cupluri; se referă la contrarii, divizate însă nu în felul în care au procedat ceilalţi pitagoricieni /ca mai sus/, ci luate întîmplător, precum alb-negru, dulce-acru, bun-rău, mare-mic. Oricum, Alc­maion a lăsat baltă şi rău definite restul chestiunilor, în schimb, Pitagoricienii au arătat cîte şi care sînt /cuplurile de/ contrarii. . A?adar> dm partea atît a lui, cît şi a celorlalţi se poate afla doar 986b

ceilPa?nClpiile lucrurilor sîm sub forma unor contrarii, iar de la c" a " se P°ate afla şi cîte sînt, şi care sînt aceste principii. Dar

pot h ele reduse la principiile discutate înainte i3- cu claritate de

nu

izea-


către pitagoricieni. Ei par să aşeze elementele în

62

METAFIZICA



genul materiei. Căci afirmă că Fiinţa constă şi este plămădită din aceste elemente, ce-i sînt imanente

Se poate, de aici, înţelege suficient concepţia acelor vechi filo­zofi care au afirmat că elementele naturii sînt mai multe.

Există însă şi filozofi care au susţinut despre Univers că ar con­sta dintr-o singură natură, dar nu toţi vorbesc despre el că în acelaşi fel ar fi bun, nici ca în acelaşi fel s-ar conforma naturii. In vederea cercetării de faţă asupra raţiunilor de a fi, luarea lor în discuţie nu are rost. (Căci ei nu procedează precum unii dintre filozofii naturii <(pwi6XoYOi>, care, considerînd şi ei că ceea-ce-este este Unu, totuşi fac să existe o generare din Unu, ca dintr-o materie, ci ei vorbesc într-alt fel: căci filozofii naturii adaugă mişcarea, făcînd măcar să existe o generare a Universului, în timp ce ceilalţi /eleaţii/ pretind că el este imobil,) Astfel, atîta /cît urmează/ este potrivit cu cercetarea de faţă:

Parmemde42, pare-se, a abordat Unul conceptual, occaa tov X6yov> în timp ce Melissos43 a făcut-o luînd în considerare mate­ria (iată de ce primul susţine că Unul este limitat, iar al doilea că este nemărginit). Cît despre Xenophanes44, primul dintre ei care uni­fică /lumea/ (se spune că Parmenide ar fi fost discipolul său), el nici nu a clarificat nimic, nici nu pare a fi atins vreunul dintre cele două principii — raţiunea şi materia. Privind către întregul Cerului, el afir­mă că Dumnezeu si Unul sînt totuna. Aceştia, după cum spuneam, trebuie lăsaţi deoparte în ceea ce priveşte cercetarea de faţă — cei doi — Xenophanes şi Melissos — fiind şi ceva mai lipsiţi de fineţe.

Parmenide, totuşi, care examinează mai cu atenţie lucrurile, pare să spună ceva cu sens: căci, alături de ceea-ce-este, el socoteşte că ceea-ce-nu-este e nimic. De aici, cu necesitate, el consideră ca ceea-ce-este e Unu şi nimic altceva. (Despre această chestiune am vorbit în Fizica.) Fiind însă silit să se plieze lumii aparente, el accep­tă că Unu este conform raţiunii, în timp ce Multitudinea este con­formă cu senzaţia şi astfel el iarăşi aşază două raţiuni şi două 987a principii — caldul şi recele, vorbind despre acestea ca despre foc şi pâmînt45. Dintre acestea, el situează caldul de partea lui ceea-ce-este, iar recele — de partea lui ceea-ce-nu-este.

Pornind de la cele spuse, aşadar, şi de la înţelepţii care au delibe­rat /despre natură/, am observat lucrul următor, anume că ce'

CARTEA ALPHA MARE (I)

63

rT "i au în vedere raţiunea corporală; unii dintre ei consideră una



. ură a}ţii consideră mai multe principii corporale; şi unii si

Sinfalti însă procedează aşezîndu-le în genul materiei. Unii dintre

ei ce consideră această raţiune adaugă la ea şi raţiunea de a fi a mis-

ărti iar pe aceasta din urmă iarăşi unii o văd unică, alţii o dedublează.

Prin urmare, pînă la filozofii italici si cu excepţia lor, ceilalţi filozofi au vorbit mai obscur despre principii, afară doar că — precum spuneam — s-au folosit de două raţiuni de a fi, iar, dintre acestea, pe una unii o socotesc unică, ceilalţi o dedu­blează — anume raţiunea de a fi a mişcării. Pitagoncienii vorbesc în acelaşi fel despre două principii, dar adaugă lucrul următor — ceea ce e şi propriu doctrinei lor — că limita şi nelimitatul [şi Unul] nu sînt o altă specie de naturi, precum foc, sau pămînt, sau ceva asemănător de un alt tip, ci nelimitatul însuşi şi Unul însuşi sînt Fiinţa lucrurilor despre care se afirmă ceva; iată de ce Fiinţa tuturor este număr.

Despre aceste probleme pitagoricienii au vorbit în modul ară­tat. De asemenea, ei au început să discute despre problema lui ce este ? şi au dat definiţii, dar într-o manieră prea simplă. Au dat, într-adevăr, definiţii în mod superficial: lucrul căruia cel dintîi i-ar corespunde definiţia dată, acela a fost numit de ei Fiinţa lucru­lui respectiv, ca şi cînd s-ar socoti ca fiind identice dublul şi numărul doi, fiindcă, cu o primă ocazie, dublul aparţine numerelor doi. Căci nu este una şi aceeaşi Fiinţa dublului şi Fiinţa numărului doi; dacă nu ar fi cum spun, Unul ar fi o multitudine, ceea ce s-a întîm-plat şi acelor filozofi /să creadă/46.

Iată ce este de aflat de la filozofii mai vechi, cît şi de la alţii.

Capitolul 6

. ^Pă Doctrinele filozofice prezentate mai sus, a apărut teoria M laton, care, chiar dacă prelua multe de la filozofiile mai vechi, onţinea Şl elemente proprii, alături de cele existente în filozofia Calicilor.

"' frecventase Pe Cratylos47 şi se familiari-

ile lui Heraclit, potrivit căruia toate lucrurile sensibile

64

METAFIZICA



sînt în perpetuă curgere, nefiindposibilă vreo ştiinţa în ceea ce le priveşte. Platon a susţinut şi mai tîrziu aceste doctrine. 987b Pe de altă parte, Socrate se ocupa cu problemele etice, dar deloc cu întreaga natură; totuşi, în cadrul acestor probleme, el căuta uni­versalul şi, primul, şi-a îndreptat mintea către problema definiţiei. Or, Platon a acceptat învăţătura socratică datorită acestui gen de probleme, dar a considerat că definiţiile se referă la o altă reali­tate decît cea sensibilă. Căci — credea el — este cu neputinţă să dai o definiţie generală unei realităţi senzoriale, ce se modifică neînce­tat. Platon a numit acea altă realitate Forme <î8eca, et5r|>. Cît des­pre realităţile senzoriale, acestea, în totalitatea lor, sînt concepute de el ca situate alături de Forme <7tocpoc tcfutoo şi urmînd mode­lul acestora occace Ta-Otocx A susţinut că, în baza participării /la Forme/, aceste realităţi senzoriale multiple au aceleaşi nume cu Formele48. Doar numele „participare" a reprezentat o modificare /faţă de pitagoricieni/49. Căci pitagoricienii afirmau că lucrurile există prin imitarea numerelor, Platon, însă, — că o fac prin parti­cipare /la Forme/, procedînd, astfel, la o schimbare de nume. Dar ce ar putea însemna fie participarea la Forme, fie imi­tarea numerelor, atît pitagoricienii, cît şi Platon au lăsat altora în sarcină să cerceteze.

Apoi, Platon susţine că, alături de lucrurile senzoriale, dar şi de Forme, există, situate între ele, şi entităţile matematice: ele diferă de lucrurile sensibile prin faptul că sînt eterne şi neschimbă­toare, iar de Forme diferă prin faptul că sînt multiple, asemănătoare între ele, în timp ce Forma este, fiecare în parte, o unicitate50.

Dat fiind că Formele sînt raţiuni de a fi pentru celelalte lucruri, Platon socoteşte că elementele Formelor sînt şi elementele tuturor lucrurilor. Pentru el, principii /ale Formelor/ sînt Marele si micul luat în calitate de materie, şi Unul luat în calitate de Fiinţă. Căci din aceste principii (Marele şi micul), prin participare la Unu, pro­vin Formele şi Numerele51. Si el, asemănător cu pitagoricienii, a afir­mat că Unul este Fiinţa, şi că, nemaifiind el altceva /nimic/, este de­clarat Unu, şi, tot asemănător cu ei, a mai spus că Numerele sînt raţiuni de a fi ale Fiinţei pentru celelalte lucruri. El aşază Duali­tatea în locul Nelimitatului luat /de pitagoricieni ?/ ca Unu, iar Dua­litatea provine la el din Marele si micul; aici avem o trăsătura

ecifică lui Platon. Iarăşi o diferenţă în raport cu pitagoricienii: l za Numerele alături de lucrurile sensibile, în timp ce ei susţin - N merele sînt lucrurile însele şi nu plasează entităţile matema­tice într-o regiune intermediară.

Ideea de a aşeza Unul şi Numerele alături de lucruri şi introdu­cerea Formelor a apărut la Platon din pricina cercetărilor sale logi­ce (predecesorii săi nu cunoşteau dialectica).

Iar ideea de a face din Dualitate cealaltă natură (materia) a apărut fiindcă el a considerat că Numerele, în afara celor prime (?), sînt generate lesne din ea, ca dintr-o bucată de ceară 52. Insă, în fapt, se întîmplă invers, căci raţionamentul lui Platon nu este corect: într-adevăr, ei /platonicienii/ fac ca materia să genereze o mulţime de lucruri, în timp ce — la ei — Forma generează doar o singură dată. Dar se pare că, dimpotrivă, dintr-o singură materie /bucată de lemn/ iese o singură masă, în timp ce omul, stăpîn peste o Formă /în mintea sa/, de unul singur produce multe mese. La fel stau lucrurile şi cu relaţiile masculului cu femela. Căci ea râmîne grea de la o singură împreunare, în timp ce masculul poate fecun­da multe femele. Iar acestea sînt imitaţii ale acelor principii.

Astfel a fost învăţătura lui Platon despre problemele pe care le cercetăm. Or, este limpede din cele spuse că el s-a folosit numai de două raţiuni, anume, de ce este ? cît şi de aceea asoci­ată materiei (căci Formele sînt raţiunile de a fi ale lui ce este ţ pen­tru restul lucrurilor, iar pentru Forme raţiunea de a fi a lui ce este r" este Unul). Dar care este materia-substrat, faţă de care Formele devin predicate ale lucrurilor sensibile, iar Unul este predicat al Formelor ? Platon susţine că ea /materia/ este Dualitatea — Marele Şi micul. Cît priveşte raţiunea în vederea căreia există lucrurile bune Şi aceea în vederea căreia există cele rele, el a încredinţat-o pe prima unuu dintre elementele sale, pe cea de-a doua celuilalt element, aşa cum am spus că au procedat şi unii dintre filozofii dinaintea sa, Precum Empedocle şi Anaxagoras.

988a


Capitolul 7

Aşadar


fii /y k'/ ^ exammat Pe scurt şi pe capitole cine au fost filozo-Şi m ce fel au vorbit ei despre raţiuni şi adevăr. Totuşi,

66

METAFIZICA



numai atît putem afla de la ei, anume că nimeni dintre cei care au vorbit despre principii şi raţiuni nu a spus ceva mai mult /în privin­ţa raţiunilor de a fi a lucrurilor/ decît am stabilit noi în Fizica, ci toţi par să fi abordat tocmai acele /raţiuni/, dar destul de confuz.

Unii tratează principiul drept materie, fie că o postulează pe ea drept una singură, fie că au în vedere mai multe, fie că o consi­deră corporală sau incorporală. (Precum Platon cu Marele şi micul sau italicii cu nelimitatul, Empedocle cu focul, pămîntul, apa si aerul, Anaxagoras cu nesfîrşitul elementelor formate din părţi omogene. Toţi aceştia au abordat o astfel de raţiune; să mai adăugăm şi pe cei care au în vedere aer, sau foc, sau apă, sau un element mai dens ca focul si mai rarefiat decît aerul, despre care unii afirmă că ar fi primul element.)

Aceştia, aşadar, au abordat numai o astfel de raţiune de a fi a lucrurilor, alţii însă s-au preocupat să afle şi de unde provine miş­carea (precum cei care aşază drept principiu fie Prietenia, fie Ura, fie Inteligenţa, fie Iubirea). Dar nimeni nu a lămurit îndeajuns 988b esenţa si Fiinţa. Cel mai mult vorbesc, totuşi, despre aceasta cei ce postulează Formele. (Intr-adevăr, Formele nu sînt pentru lucrurile sensibile o materie, nici pentru Forme Unul nu este aşa ceva, şi mei ei nu susţin că de la Forme provine începutul mişcării — ba, dimpo­trivă, mai degrabă susţin că Formele sînt raţiunea de a fi a imobi-. lităţii şi a stării de repaos. în fapt, Formele fac pe fiecare dintre celelalte lucruri să fie ce-este-el-în-sine, iar Unul face ca Formele să fie ce-sînt~ele~în~sine.)

Or, filozofii respectivi oferă, într-un oarecare fel, o raţiune în vederea căreia au loc acţiunile, transformările si mişcările; dar nu precizează în ce fel anume. Cei care, vorbind despre Inteligenţa sau Prietenie ca despre bine, iau în considerare aceste raţiuni, nu se referă la ele ca la scopul existenţei sau al devenirii, ci le consi­deră drept origine a mişcării53. La fel şi cei care, afirmînd că unul sau ceea-ce-este reprezintă binele, afirmă că ele sînt raţiunea de a f i a Fiinţei; totuşi ei nu arată că în vederea acestuia se realizează sau fiinţarea sau devenirea; astfel încît lor li se întîmplă să spunt şt să nu spună ca binele este raţiunea de a fi /pentru fiinţare şi Qe~ venire/. Aşadar, ei nu vorbesc în mod absolut despre bine ca raţiune, ci abordează /doar/ un bine contextualizat54.

CARTEA ALPHA MARE (I)

67

r" orin urmare, am deosebit corect raţiunile de a fi ale lucrurilor



bili'nd care şi cîte sînt, ne pare că dau mărturie toţi aceşti filo-

S f Căci ei nu au putut să abordeze vreo altă raţiune de a fi /în

afara celor susţinute de noi/, în plus, e limpede că trebuie cerce-

te toate principiile, fie în acest fel, fie într-un fel asemănător.

Să cercetăm, după aceasta, dificultăţile posibile decurgînd din

modul în care fiecare filozof a analizat principiile.

Capitolul 8

Cîţi filozofi socotesc Universul unu şi iau unica sa natură drept materie, iar pe aceasta o văd corporală şi avînd mănme, greşesc, în mod evident, de multe ori :

Mai intri, ei iau în consideraţie doar elementele proprii entită­ţilor corporale, dar nu şi pe cele ale mcorporalelor, deşi există şi entităţi incorporale.

Atunci cînd se apucă să arate raţiunile de a fi ale genezei şi ale pieirii şi fac consideraţii de fizică asupra lor, ei elimină raţiunea de a fi a mişcării.

De asemenea, ei greşesc şi prin aceea că nu aşază nici Fiinţa, nici pe ce-este? drept raţiuni de a fi ale vreunui lucru.

In plus, fac eroarea de a desemna cu uşurinţă drept principiu pe oricare dintre corpurile simple, cu excepţia pămîntului, fără să cerceteze cum se produce generarea lor unul din celelalte — mă refer h foc, apă, pămînt şi aer. Căci unele elemente apar din celelalte prin reunire, altele prin despărţire, iar tocmai acest fapt distinge cel mai mult între elementul anterior şi cel posterior^.

Intr-adevăr, ar putea fi considerat drept elementul cel mai ele­mentar primul din care se nasc, prin combi- 989a nare celelalte elemente. Or, tocmai acest element ar avea părţile cele

"rine ^ ?f ^ f' CCl mai SUbdl (de 3Ceea fi]ozofil care a?azâ drePr P mcipiu focul ar fi în cea mai mare măsură în acord cu acest argu-

me™/ k""2 dintfe Ceilalţi filozofi este de acord că un atare ele-admi £Ste elem£ntnl corpurilor. Dar nimeni dintre cei care

^T* element nu a socotit că pămîntul este acel ele-t, din cauza mărimii părţilor sale. Dimpotrivă, fiecare

Â

METAFIZICA



dintre celelalte trei elemente şi-a aflat protectorul , de vreme ce unii susţin ca principiul este focul, alţii — apa, iar alţii — aerul. Dar oare, totuşi, de ce nu alege nimeni dintre filozofi pămîn-tul /ca principiu/, aşa cum face majoritatea oamenilor ? Căci aceştia afirmă că totul este pămînt, dar şi Hesiod spune că pămîntul e întîiul dintre corpuri; astfel că această concepţie este veche şi popu­lară).

Acum, potrivit cu acest raţionament, nici dacă cineva ar alege drept principiu, în afară de foc, pe vreunul dintre celelalte elemente, nici dacă el ar opta pentru un element mai dens decît aerul, dar mai rarefiat decît apa, nu ar vorbi cum trebuie: căci, dacă elementul posterior prin geneza sa este anterior prin natură, şi elementul copt şi amestecat este ulterior prin natură, lucrurile ar sta invers decît susţin ei: apa ar fi anterioară aerului, iar pămîntul — anteri­or apei56.

Acestea fie, deci, zise în privinţa celor care postulează o singu­ră raţiune.de a f i a lucrurilor. Dar aceleaşi probleme apar şi pentru cel care are în vedere mai multe raţiuni, ca Empedocle, care susţine că materia constă din patru elemente. Căci este necesar ca, pentru cine susţine aşa ceva, sa se ivească, pe de-o parte, aceleaşi obiecţii ca mai sus, dar, pe de altă parte, şi altele specifice.

1) într-adevăr, noi vedem că elementele provin unul din celălalt, ca şi cînd acelaşi corp nu ar rămîne mereu foc şi pâmînt (am discu­tat despre aceasta în Fizica)**7.

2) De asemenea, trebuie considerat că el nu a vorbit deloc nici cu dreptate, nici verosimil despre raţiunea mişcării, anume, dacă ar trebui să existe doar una, sau două raţiuni /ale acesteia/. In gene­ral, e necesar ca cei care judecă precum Empedocle să înlăture /prin­cipiul/ alterării: căci /la ei/ recele nu va putea rezulta din cald, nici caldul din rece. Intr-adevâr, Empedocle contestă că ar putea exista vreun /substrat/ al contrariilor de acest fel şi că ar exista vreo unică natură care să devină şi foc, şi apă58.

Iarăşi, dacă se admite că Anaxagoras vorbeşte despre două ele­mente, ar trebui admis aceasta mai curînd în virtutea unui raţio­nament pe care el nu 1-a parcurs în detaliu, dar care ar fi consecinţa necesară a raţionamentelor care 1-au condus /în fapt/. Căci ar n

• J '

absurd să se afirme că la început toate erau amestecate — atît Qin



CARTEA ALPHA MARE (I)

69

otive, cît şi fiindcă ar trebui ca ele să fi preexistat pure. Apoi 989b a-7" dcă nu se poate ca două elemente luate la întîmplare să se ?1 bine între ele. Pe deasupra, Anaxagoras greşeşte şi fiindcă, la ^^proprietăţile /lucrurilor/ ar putea fi separate de Fiinţele /acestor lucruri/. (Combinarea şi separarea se fac între aceleaşi elemente.)59 Si totuşi, dacă cineva ar urmări, analizînd, ceea ce Anaxagoras ^ că snună, probabil că filozoful ar apărea susţinînd o doctrină



vrea să spună, probabil că filozoful ar apărea mai inovatoare /decît alţi filozofi/, într-adevăr, arunci cînd nu exista nimic distinct, este evident că nimic nu putea fi afirmat ca adevă­rat despre acea Fiinţă. De pildă, ea nu putea fi declarată nici albă, nici neagră, nici cenuşie, nici de altă culoare, ci era cu necesitate fără culoare, sau altfel ar fi putut avea vreuna dintre aceste culori. La fel, în temeiul aceluiaşi raţionament, ea este fără gust şi nu are nici un fel de calităţi asemănătoare. Căci nu e cu putinţă ca Fiinţa să aibă vreo calitate, sau vreo cantitate, sau să fie ceva. Altminteri, ar poseda una dintre formele considerate determinate , dar aceasta este imposibil, toate lucrurile fiind amestecate. Altfel, /posedînd vreo determinare/ ea ar fi fost deja distinctă, dar Ana­xagoras spune că toate cele sînt amestecate, cu excepţia Inteligenţei, aceasta doar fiind neamestecată şi pură. Rezultă de aici că el ajunge să spună că raţiunile lucrurilor sînt, pe de-o parte, Unu (fiindcă acesta este simplu şi neamestecat), pe de altă parte, Celălalt, pe care noi /platoniciemi/60 îl socotim a fi Nelimitatul, înainte de a primi limitări şi de a participa la o Formă oarecare <^£TOCO%£ÎV ei'&uţ itv6ţ>. Astfel, deşi Anaxagoras nu se exprimă nici cuvenit, nici clar, totuşi el vrea să spună ceva asemănător şi cu cei care au filozofat după elji cu cei ce, astăzi, par mai /precişi decît el/

Aşadar, aceşti filozofi se întîmplă să fie familiari numai cu teori­ile privitoare la generare, distrugere şi mişcare (căci ei cercetează aproape numai o atare Fiinţă /corporală/, şi numai aceste princi-PU Şi raţiuni).

si A °ei ioz.°k' 'nsa' c^' fac teorn despre ansamblul celor-ce-sînt îna m" ca dmtre acestea unele sînt senzoriale, altele nu, cercetează, uă T' ambele genuri. Iată de ce merită mai mult să ne rea m u61' SprC a Vec^ea ce anume spun bine şi ce nu în exami-Problernelor ce ne stau acum înainte.

oc

70



METAFIZICA

Asa-numiţiipitagoriciem se servesc de principii şi de elemente mai puţin la îndemînă decît o fac filozofii naturii (motivul este că ei nu le-au preluat din lumea senzaţiilor, iar entităţile matemati­ce aparţin celor lipsite de mişcare, dacă exceptăm astronomia). Ei discută, totuşi, şi îşi dirijează întreaga activitate în legătură cu natu-990a ra. Explică geneza Cerului şi observă cu atenţie ce se întîmplă cu părţile, cu proprietăţile şi cu activităţile sale şi epuizează tot rezer­vorul principiilor şi al raţiunilor pentru acestea, de parcă ar fi de acord cu ceilalţi filozofi ai naturii că ceea-ce-este e numai atît cît se supune senzaţiei şi e cuprins de aşa-numitul Cer.

Pe de altă parte, ei susţin raţiuni de a fi şi principii potrivite pen­tru a te ridica deasupra şi către regiunea superioară a celor-ce-sînt, ce se asociază mai bine /cu acele realităţi superioare/ decît cu teoriile despre natură. Numai că ei nu spun deloc în ce mod apare mişcarea, de vreme ce, la ei, singurele substraturi sînt limita şi neli­mitatul, cît şi imparul şi parul; şi nu spun, de asemenea, cum este posibil să existe generare şi pieire, sau mişcările astrelor vizibile pe Cer, fără mişcare şi transformare61. Şi apoi, fie că li s-ar conce­de că mănmea apare din acele principii /matematice/, fie că s-ar putea arăta acest lucru, oare în ce mod vor exista lucrurile uşoare şi cele grele ? Căci ei nu aplică deloc principiile, de la care pornesc, mai mult corpurilor matematice decît celor senzoriale. Iată de ce ei nu au vorbit cîtuşi de puţin despre foc, sau pămînt, sau celelalte corpuri de acest fel, ca unii ce — cred — nu spun nimic despre lucrurile senzoriale, care să fie specific acestora.

Şi apoi, cum se poate accepta că proprietăţile numărului şi nu­mărul /însuşi/ sînt raţiunile de a fi ale evenimentelor care există şi se petrec în Cer, atît la începutul /său/, cît şi acum, dar că nu există un alt număr în afara Numărului acestuia din care s-a consti­tuit Universul ? Căci ori de cîte ori ei susţin că într-un loc anume există „opinia", sau „ocazia", dar că de mai de sus puţin sau mai de jos /soseşte/ „nedreptatea" şi „judecata" sau „amestecul", dau ca demonstraţie faptul că fiecare dintre aceste realităţi este un număr; numai că se mtîmplă ca în acel loc anume să existe deja o mulţime de mărimi reunite /ale Cerului/, deoarece aceste proprie­tăţi /ale numărului/ corespund locurilor /particulare/. Oare pe acelaşi Număr, cel din Cer, trebuie să-1 acceptăm ca fiind şi numărul particular al lucrurilor /concrete/ ? Sau, alături de el, există un altul •

CARTEA ALPHA MARE (I)

71

, jg partea sa, afirmă că este vorba despre un alt număr. . , • ' jac j si el socoteşte că numere sînt şi /lucrurile/ şi raţiu-



fC t rrpAe însă că ultimele numere sînt raţiuni de a fi inteli-niie lor, cicuv. gibile, iar primele senzonale.

Capitolul 9

Să lăsăm deoparte acum cele spuse despre pitagoricieni, fiind suficient cît ne-am ocupat cu doctrinele lor.

Cei care au aşezat formele drept raţiuni de a fi şi care, mai întîi, 990b au încercat să înţeleagă raţiunile lucrurilor din lumea de aici, au introdus alte entităţi, egale la număr cu cele l pe care voiau să le explice/. E ca şi cînd cineva, vrînd să numere obiecte mai puţine, gîndeşte că nu va fi în stare /s-o facă/, dar că, făcîndu-le să fie mai multe, ar deveni capabil să ducă la bun sfîrşit numărătoarea. (Căci sînt aproape tot atîtea — ori nu mai puţine — Forme, cîte sînt lucrurile ale căror raţiuni, căutîndu-le, ei au avansat de la ele înspre Forme, într-adevăr, pentru fiecare lucru există — după ei — o entitate cu acelaşi nume, <6(j.cbv\)uov> /situată/ alături de Fiinţele /lucrurilor/ şi aparţinînd tuturor celorlalte multiple reduc­tibile la o unitate , fie că acestea sînt obiecte teres­tre, fie că sînt entităţi eterne63.)


Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin