Cred ca e foarte buna partea ta de teorie, daca vrei sa o inserezi
Învăţătorii Nicolae Fişteag, Lenuţa Şandru şi preotul Glişa
Yüklə 1,33 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Ş coala cu clasele I-VIII
- Absolvenţi ai şcolii din Glob
- Dr. Iosif Boroica
Î  nvăţătorii Nicolae Fişteag, Lenuţa Şandru şi preotul Glişa
După ce a fost adoptată Lega din 26 iulie 1924, s-a creat cadrul unificării învăţământului pe întreg cuprinsul României Mari şi posibilitatea organizării unitare a învăţământului primar de 7 clase şi a pregătirii învăţătorilor. Învăţământul devine obligatoriu de 7 ani şi gratuit, toate documentele şcolare sunt redactate în limba română, limba oficială a statului. În clasele I-IV se predau noţiuni de cultură generală în cadrul următoarelor obiecte de învăţământ:
Pe parcursul claselor V-VII se îmbogăţeau cunoştinţele de cultură generală cu noi elemente şi se diversificau activităţile menite să formeze deprinderi şi priceperi practice. Observăm că planul de învăţământ era în aşa fel alcătuit încât să asigure şcolarilor atât cunoştinţe generale, dar să le formeze şi deprinderile practice care să-i pregătească pentru viaţă. Şcolarizarea obligatorie se încheia după cele şapte clase cu un examen de absolvire, ce se desfăşura pe grupuri de şcoli, în faţa unei comisii. Cei care promovau examenul primeau un certificat de absolvire a învăţământului primar, ce le dădea posibilitatea să urmeze gimnaziul, liceul sau alte şcoli de grad superior (şcoala normală – pedagogică, comercială, silvică etc.) Din procesul-verbal încheiat la 16 iunie 1937, cu ocazia susţinerii examenului de absolvire a elevilor clasei a VII-a primară, ce a avut loc la Şcoala Primară Iablaniţa, aflăm componenţa comisiei: Nicolae Fişteag – învăţător Globu Craiova; Ioan Terfaloagă – învăţător la Iablaniţa, Gheorghe Jurchescu – învăţător, director Petnic; domnişoara învăţătoare Ecaterina Terfaloagă – Petnic şi Viorica Harambaşa – învăţătoare la Iablaniţa.246 Pentru clasele I-IV erau prevăzute 24 de ore săptămânal, iar pentru clasele V-VII, 28 de ore săptămânal. Vârsta obligatorie a şcolarilor era cuprinsă între 7 şi 16 ani. Anul şcolar începea la 15 septembrie şi se încheia pe 10 iulie cu o serbare şcolară şi cu premierea şcolarilor care au obţinut rezultate meritorii la învăţătură, primind diplome, cărţi şi coroniţe. Procesul de instrucţie şi educaţie se desfăşura unitar pe întreg cuprinsul ţării, programa analitică fiind unică şi obligatorie. Deşi după Unirea din 1 decembrie 1918, aşa cum am relatat mai înainte, învăţământului românesc i s-au dat alte coordonate, din cauza greutăţilor generate de distrugerile provocate de primul război mondial, a taxelor mari ce grevau gospodăriile ţărăneşti, cât şi a mentalităţii multor părinţi de a-i pune la muncile agricole de mici pe copii, mulţi dintre ei rămâneau în afara şcolii, îngroşând numărul neştiutorilor de carte, datorat maghiarizării procesului de învăţământ. Dacă în primele clase efectivele de elevi erau mari, ele scădeau treptat în clasele IV-V, ca în unii ani în clasele VI-VII să nu frecventeze niciun elev. Vom exemplifica cu compararea efectivelor pe clase în anii şcolari 1920/1921 şi 1921/1922: Cls. I: 37 elevi Cls. I: 15 elevi – nou veniţi Cls. II: 30 elevi Cls. II: 21 elevi Cls. III: 18 elevi Cls. III: 17 elevi Cls. IV: 6 elevi Cls. IV: 3 elevi Cls. V: 7 elevi Cls. V: 5 elevi Cls. VI: - Cls. VI: 2 elevi Cls. VII: - Cls. VII: - Observăm că la sfârşitul anului şcolar 1920/1921 dintr-un total de 98 de elevi înscrişi la începutul anului, un număr de 50 de elevi nu au promovat, ei nu se mai regăsesc în clasele următoare în anul şcolar 1921/1922. Situaţia pe clase se prezenta astfel: cls. I – nu au promovat 16 elevi; cls. II – nu au promovat 13 elevi; cls. III – nu au promovat 15 elevi; cls. IV – nu a promovat 1 elev; cls. V – nu au promovat 5 elevi; Total: 50 de elevi repetenţi. Această situaţie era generată de faptul că învăţământul acelor timpuri întâmpina încă mari greutăţi. Statul plătea doar salariile învăţătorilor. Restul cheltuielilor erau susţinute de către comunitatea satului: aducerea şi tăierea lemnelor pentru încălzirea claselor, zugrăvirea localului etc. Caietele erau scumpe, nu şi le permitea orice părinte, de aceea elevii scriau pe tăbliţe din ardezie cu un beţişor din carbonat de plumb, numit „ceruză”. Manualele, începând chiar cu abecedarul, se transmiteau de la o clasă la alta, ani la rând, până se deteriorau complet. Deşi erau ferfeniţă, la un moment dat părinţii trebuiau să le plătească. Odată cu transmiterea acestor manuale se transmiteau şi anumite boli molipsitoare; nu de puţine ori şcolile se confruntau cu adevărate epidemii de: varicelă, pojar, tuse convulsivă etc. La acestea se adăuga şi faptul că în unele familii erau mulţi copii şi părinţii nu-i puteau trimite pe toţi la şcoală. Bunicul meu matern, Gin Boroica, a avut 8 copii (6 fete şi 2 băieţi) de vârste apropiate, toţi trebuiau hrăniţi, îmbrăcaţi şi trimişi la şcoală. Cu eforturi mari el a reuşit ca toţi să înveţe carte, patru dintre ei ajungând să fie absolvenţi a şapte clase. Îi trimitea pe rând la şcoală, 2-3 zile unii, alte 3 zile ceilalţi. Cele patru fete mai mari nu au mai urmat clasa a V-a deoarece, după obiceiul din sat, s-au căsătorit foarte tinere. Această stare de lucruri a determinat neşcolarizarea unui mare număr de elevi sau pregătirea precară a altora. Această situaţie rezultă din datele recensământului general al populaţiei efectuat în 29 decembrie 1930. Vol. III Ştiinţa de carte la recensământul din 1930
Observăm că din totalul de 696 de persoane în vârstă de peste 7 ani, puţin peste jumătate, adică 57,5% erau ştiutori de carte, restul de 42,5% nu ştiau să scrie şi să citească. Mergând mai departe cu analiza ne dăm seama că din rândul celor 400 de şcolarizaţi, 385 aveau doar o instrucţie primară, adică cel mult 7 clase şi doar 9 persoane aveau o instrucţie secundară, 3 persoane – profesională şi numai 3 – pregătire universitară. Mult prea puţin dacă ne gândim că populaţia de peste 7 ani cuprindea un număr de 696 de persoane din totalul de 843 de locuitori, cât număra Globul la acea dată. Vol. III Neştiutori de carte pe grupe de vârstă
Tabelul acesta confirmă cele arătate cu privire la greutăţile pe care le întâmpina şcoala românească din Banat începând cu anul 1872 (când s-a instalat autoritatea maghiară), la frustrările pricinuite de Primul Război Mondial, cât şi din cauza concepţiei ţărănimii vizavi de instrucţia copiilor lor. Cei mai mulţi neştiutori de carte sunt tocmai cei care în acele perioade trebuiau şcolarizaţi. După anul 1918, datorită faptului că şcoala veche avea doar o sală de clasă, s-a construit un nou local împreună cu primăria, pe locul actualei şcoli, lângă biserică. Clădirea cuprindea două încăperi pentru uzul primăriei, locuinţa învăţătorului compusă din 2 camere, bucătărie şi anexe şi o sală de clasă, cu un mic coridor ce dădea într-o curte unde ieşeam în pauze. Din stradă se intra într-un minuscul hol, iar de acolo în sala de clasă, care era prevăzută cu două geamuri mari şi luminoase. Se spune, pe bună dreptate, că omul sfinţeşte locul. Învăţătorii care au funcţionat până la declanşarea celui de-al II-lea Război Mondial – act monstruos de minimalizare şi degradare a fiinţei umane – au depus eforturi pentru a asigura un nivel de pregătire ridicat şi o bună educaţie copiilor care frecventau cursurile şcolii din satul nostru. Pentru dăruirea de care au dat dovadă, cadrele didactice respective şi-au atras preţuirea şi respectul globenilor. Cu toate că norii grei ai războiului se îngrămădeau deasupra Europei vestind o pagină nefastă a istoriei, şcoala nu şi-a închis porţile, asigurând continuitate procesului instructiv-educativ. În această perioadă a venit în şcoala noastră doamna învăţătoare Silvia Ionescu, iar la terminarea războiului soţul dânsei, învăţătorul Constantin Ionescu. Se poate spune că acest eveniment a marcat o etapă fericită în viaţa şi activitatea şcolii. Dumnealor erau moldoveni speriaţi de posibilele orori ale războiului şi, pentru a nu dezarma în faţa vicisitudinilor care ameninţau, şi-au consacrat întreaga putere de muncă şi abilitate profesională atragerii spre şcoală a copiilor şi pregătirii temeinice a acestora. Elevă fiind în clasele mici am fost cucerită de calitatea lecţiilor pe care le-au predat, de caracterul lor riguros şi atractiv. Mai târziu, când am devenit profesoară şi directoare de şcoală, am înţeles mai bine de ce lecţiile predate de dânşii aveau aşa o forţă emoţională. Iată câteva argumente:
Când eu însămi m-am lovit de unele greutăţi (pe care doream să le înving) la clasă, la examenul de admitere în şcoala pedagogică sau la examenul de absolvire a acesteia, deseori m-am întrebat: „oare cum ar fi procedat aceşti dascăli eminenţi pe care am avut norocul să-i cunosc ?” În toate orânduirile sociale şcoala a fost cea dintâi instituţie, pedagogii şi filozofii antici argumentând foarte bine acest adevăr, iar cei care le-au urmat confirmându-l. Iată de ce acum şcoala a fost declarată prioritate naţională, fiind prima instituţie care ia contact cu viitorul. Faptul că ea nu-şi proiectează producţia în prezent, ci în perspectivă, nu trebuie să-i diminueze importanţa. Dimpotrivă, se ştie că acele popoare care au neglijat educaţia sau au dat tineretului o educaţie defectuoasă au căzut – mai devreme sau mai târziu – victime propriei lor erori. Învăţătorii Ionescu, dascăli veritabili, au îndeplinit şi sarcini de răspândire a cunoştinţelor ştiinţifice, mai întâi în rândul părinţilor, apoi şi în rândul cetăţenilor cu care au venit în contact. Ei sfătuiau mamele cum să-şi îngrijească copiii şi gospodăriile, cum să facă curăţenia locuinţelor şi care este primul ajutor ce trebuie dat copiilor în caz de îmbolnăvire. De asemenea, i-au învăţat pe elevi diverse tehnici de altoire şi cum să îngrijească livezile cu pomi fructiferi. În semn de preţuire şi recunoaştere a muncii desfăşurate în localitate în toate domeniile vieţii sociale, în anul 1958, domnul învăţător Constantin Ionescu a fost promovat în funcţia de şef al Secţiunii de învăţământ a raionului Orşova. Aici s-a remarcat prin iniţiativă şi competenţă în activitatea de ridicare a nivelului ştiinţific, educativ şi metodic al învăţământului, de întărire a ordinii şi disciplinei, de înfăptuire a sarcinilor privind dezvoltarea structurală a reţelei şcolare. Între anii 1926-1948 Globul avea şcoală de 7 ani, iar începând cu anul şcolar 1948/1949, ca urmare a aplicării măsurilor de reformă, a devenit şcoală cu clasele I-IV, clasele V-VII fiind în şcoala din Iablaniţa, care avea statutul de gimnaziu. În toată perioada cuprinsă între anii 1949-1961 au frecventat clasele V-VII ale Şcolii din Iablaniţa copiii de vârstă corespunzătoare din satele arondate circumscripţiei şcolare respective: Pârvova, Lăpuşnicel, Globu Craiovei, Petnic, Iablaniţa, Cuptoare, Cruşovăţ. Şcoala avea internat înzestrat cu cele necesare, o cantină unde mâncarea era la discreţie şi foarte bine gătită. Un aspect notabil îl constituie gratuitatea şcolarităţii, cazării şi hranei. Nivelul claselor era ridicat întrucât frecventau clasele V-VII elevi dotaţi şi doritori să înveţe. Dintre profesorii cu care era încadrată unitatea amintesc pe Trailovici Maria, Nicoară Petru, Pomoja Mina, Blidariu Steluţa, Butmalai Rodica şi Gh. Pătrăscioiu. Deşi nu erau în totalitate calificaţi, suplineau acest neajuns printr-un real interes, elan tineresc şi seriozitate. Marele merit al acestui corp profesoral a fost de natură psihologică: ne-au călăuzit gândurile şi comportamentul, ne-au sprijinit să ne învingem sfiiciunea de copii de ţărani, să ne eliberăm de teama ce sălăşluia în sufletul ţăranului român, să fim dârji şi curajoşi în limitele bunei cuviinţe. Lecţiile predate erau pe înţelesul nostru, ne captau atenţia, ne cultivau interesul pentru învăţătură şi ne inoculau convingerea că învăţătura, carte în general, este condiţia de bază în formarea noastră ca oameni folositori societăţii. Dascălii pe care i-am avut la Şcoala din Iablaniţa au rămas în amintirea şi conştiinţa noastră adevărate modele educative şi morale, pe care ne-am străduit să le urmăm. Ca o consecinţă a importanţei ce s-a dat învăţământului în perioada regimului comunist s-a generalizat învăţământul de 8 ani şi a devenit obligatoriu. În felul acesta, începând cu anul şcolar 1960-1961, se reînfiinţează clasa a V-a cu un număr de 24 de elevi. De acum frecvenţa elevilor este foarte bună, toţii elevii ajungând să fie absolvenţi ai clasei a VIII-a la finele anului şcolar 1963-1964. Vom reda în continuare evoluţia efectivelor de elevi din 10 în 10 ani. Anul şcolar 1965/1966: Clasa I: 21 V: 24 II: 21 VI: 13 TOTAL: 162 III: 25 VII: 20 IV: 21 VIII: 17 Anul şcolar 1975/1976: Clasa I: 16 V: 22 II: 18 VI: 13 TOTAL: 135 III: 16 VII: 15 IV: 14 VIII: 21
Odată cu reînfiinţarea clasei a V-a s-a simţit nevoia unui nou local de şcoală, aşa că locuitorii satului, care şi-au schimbat între timp şi concepţia cu privire la rolul învăţăturii în viaţa omului, au demolat clădirea fostei primării, a locuinţei învăţătorului şi a sălii de clasă existente şi au ridicat în anul 1963 o şcoală impunătoare şi modernă. De remarcat hărnicia consătenilor noştri care, prin muncă voluntară, într-un timp record, au înălţat noul local. Au demolat şcoala veche la începutul lunii iunie şi în 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, au inaugurat-o pe cea nouă. Ş  coala cu clasele I-VIII
Deşi nu toate cadrele didactice au fost calificate, prin seriozitate şi multă muncă au reuşit să menţină o situaţie bună la învăţătură, aşa cum reiese din datele statistice, indicele de promovabilitate nescăzând niciodată sub 95%. Aceasta s-a datorat şi faptului că din anul 1973 în Globu Craiovei s-a înfiinţat şi o grădiniţă de copii, care a constituit un eveniment unic în viaţa satului şi un sprijin eficient şi necesar procesului instructiv-educativ din şcoală. Ca urmare a scăderii continue a numărului de elevi s-a ajuns ca în anul şcolar 1985-1986 învăţământul primar şi unele clase gimnaziale să funcţioneze simultan: Clasa I: 12 elevi – înv. Rusu Otilia Clasa a III-a: 10 elevi Clasa a II-a: 16 elevi – înv. Basescu Grigoriţa Clasa a IV-a: 5 elevi Clasa a V-a: 17 elevi – dirig. Domăşneanu Iosif Clasa a VI-a: 8 elevi – dirig. Rădulescu Irina Clasa a VII-a: 9 elevi Clasa a VIII-a: 11 elevi – dirig. Cocârţeu Petru Ca profesori au mai funcţionat: Rusu Gheorghe – director şi Tătucu Ana. În anul şcolar 1995/1996 găsim o situaţie mai bună, efectivele de elevi înregistrând o uşoară creştere ce a permis funcţionarea fiecărei clase de gimnaziu independent: Clasa I: 17 elevi – înv. Stroescu Petria Clasa a II-a:13 elevi – înv.Vasilescu Gheorghiţa (suplinitoare) Clasa a III-a: 9 elevi – înv. Babeu Nicolae Clasa a IV-a: 8 elevi Clasa a V-a: 14 elevi – dirig. Teodorescu Stana (necalif.) Clasa a VI-a:10 elevi – dirig.Rostescu Maria (în curs de calif.) Clasa a VII-a: 10 elevi – dirig. Şandru Ana (necalif.) Clasa a VIII-a: 10 elevi – dirig. Vrancuţa Petru (necalif.) Profesori: Rostescu Constantin – director, Pepa Ana şi preot Boroica Iosif. Urmărind situaţia anului şcolar 2005/2006 constatăm că numărul copiilor de vârstă şcolară a scăzut în mod dramatic, ajungându-se la un total pe şcoală de doar 69 de elevi, adică mai puţin de jumătate faţă de anul 1963/1964, când şcoala din Glob a avut prima promoţie de absolvenţi ai clasei a VIII-a. Atunci în cele 8 Anul şcolar 2005-2006 Clasa I: 5 elevi – înv. Tătucu Petrişor Clasa a III-a: 12 elevi Clasa a II-a: 3 elevi – înv. Babeu Nicolae Clasa a IV-a: 6 elevi Clasa a V-a: 4 elevi – dirig. Rostescu Constantin Clasa a VI-a: 12 elevi Clasa a VII-a: 16 elevi – dirig. Domăşneanu Iosif Clasa a VIII-a: 11 elevi – dirig. Erimescu Aurelia Profesori: Erimescu Petru – director, Jianu Corneliu, Babeu Mihaela-Nicoleta. Începând cu actualul an şcolar 2009/2010, şcoala din Globu Craiovei, datorită numărului mic al elevilor pe clase, s-a restructurat, rămânând doar clasele I-IV, cu un total de 15 elevi, gimnaziul funcţionând în cadrul Şcolii cu clasele I-VIII Iablaniţa. Tot aici sunt şcolarizaţi şi elevii Şcolii din Petnic. În ultimul an şcolar 2008/2009, când şcoala din satul nostru a mai funcţionat cu clasele I-VIII, dar ca „structură” a Şcolii cu clasele I-VIII Iablaniţa, situaţia efectivelor de elevi se prezenta astfel:
Ca profesori au funcţionat următorii: Tătucu Anton – director coordonator, Brânduşescu Ana-Valentina, Dan Mihaela-Maria, Rostescu Constantin, Erimescu Petru şi Domăşneanu Iosif. În momentul de faţă satul românesc este atins de cangrena depopulării. Datorită politicii agrare adoptate de statul nostru, concretizată în sprijinul insuficient acordat ţărănimii, interesul acestora faţă de pământ s-a deteriorat în mod vizibil pe de o parte, iar pe de altă parte tineretul, socotind că lucrarea pământului este o ocupaţie mai puţin onorabilă – ca să nu spunem degradantă – se simte tot mai puternic atras de mirajul aglomerărilor urbane. Şi astfel, contrariindu-şi părinţii şi bunicii, pentru care pământul însemna totul, tinerii noştri îşi părăsesc satul natal şi chiar ţara. Mulţi dintre bătrânii noştri se întreabă cu amărăciune: unde s-a greşit şi cine se face vinovat de apariţia acestui fenomen dăunător ? Ţăranii din Glob, ca de altfel toţi oamenii cu discernământ şi dragoste de satul românesc, nu văd cu ochi buni această involuţie rău prevestitoare. Deşi cu mai puţină învăţătură, dar cu mai multă judecată, ei gândesc că în sistemul de culturalizare a poporului şcoala reprezintă principala verigă şi de aceea ea nu poate fi subestimată sau desfiinţată. Mulţi se întreabă: în aceste condiţii oare vom mai apuca ziua când şcoala noastră va deveni din nou şcoală cu 8 clase, aşa cum era odată ? Credem că îngrijorarea lor este legitimă. Ca directori ai şcolii de-a lungul vremii au fost:
Trebuie să spunem că dascălii care au funcţionat în Craina, deci şi în Glob, au întâmpinat o seamă de greutăţi şi s-au lovit de multe ori de atitudinea ostilă a oficialităţilor şi a acelora care nu vedeau cu ochi buni triumful românismului şi emanciparea ţăranilor noştri. Fiind însă eminamente optimişti şi cu iubire de ţară şi neam, au reuşit să învingă greutăţile şi orgoliile şi să educe tineretul în spiritul dragostei de glia strămoşească, de limba şi tradiţiile poporului nostru. Pe plan strict profesional, cei mai valoroşi dintre ei au combătut caracterul dogmatic şi stereotip al muncii de transmitere şi receptare a cunoştinţelor, urmărind să dezvolte gândirea activă a elevilor, priceperea lor de a analiza şi generaliza faptele studiate, de a desprinde ceea ce este esenţial şi semnificativ, de a valorifica potenţialul educativ al activităţilor, de a realiza unitatea de vederi şi acţiune a factorilor implicaţi în procesul de predare-învăţare. Toate acestea explică capacitatea crăinenţilor de a se ridica la înălţimea exigenţelor din şcolile de grad superior pe care le-au urmat şi de a se integra în viaţa socială. După cum vom vedea în continuare, asemenea intelectuali s-au ridicat şi din Glob. Ei au dovedit, în majoritatea cazurilor, capacitate şi profesionalism, spirit novator şi de iniţiativă, cinste, devotament. Redăm în continuare lista acestora:
Nicolae Fişteag; Petru Şandru (Truică); Chiru Şandru (Cojocaru); Gligore Popovici (Vâjdei) mort pe front în cel de-al II-lea război mondial; Nicu Fişteag – îşi continua studiile în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, mort în bombardamentele din august 1944; Zaharia (Zaică) Popovici, nu a profesat în învăţământ; Stana Grozăvescu a fost timp de patru ani şi deputat în Marea Adunare Naţională; Vetuţa Micşa-Mutaşcu Nicolae Boroica.
Nicolae Fişteag – preot profesor la Seminarul Teologic Caransebeş; Icoana Cristescu Budescu; Constantin Rostescu; Maria Bălan Rostescu Mihaela Cristescu Urdăreanu Profesorul Constantin Rostescu a absolvit Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic de 3 ani din Timişoara în anul 1972. Este fiu al satului Globu Craiovei, unde a funcţionat ca profesor şi director al şcolii (1990-1998). În calitate de profesor şi-a orientat activitatea spre sporirea eficienţei procesului instructiv-educativ. În acest scop a acordat atenţie întocmirii planificărilor, stabilirii obiectivelor operaţionale ale lecţiilor, dezvoltării gândirii matematice a elevilor. A organizat întrajutorarea la învăţătură prin cercul de matematică şi munca independentă. Ca urmare, rezultatele pe planul însuşirii cunoştinţelor şi al aplicării lor conştiente în rezolvarea problemelor, nu au întârziat să apară. Ca director a reuşit să fie organizatorul şi conducătorul colectivului de cadre didactice, a acţionat pentru întărirea ordinii şi disciplinei, a pus accent pe latura educativă a procesului de învăţământ. Nu şi-a părăsit satul natal şi a fost apreciat de elevi şi părinţi.
Ilie Vrancuţa – electrotehnic; Ion (Nică) Micşa – silvic, a fost o perioadă îndelungată Şeful Oculului Silvic Băile Herculane.
Iosif Boroica (Moinăr) – chirurg; Romaniţa Grozăvescu – medic primar pediatru; D Din carnetul său de student aflăm că a avut profesori mari personalităţi ale ştiinţei româneşti medicale şi biologice în frunte cu dr. V. Papilian, dr. Iuliu Haţeganu şi savantul Emil Racoviţă. A fost un elev şi un student eminent, căruia profesorii îi întrezăreau un viitor strălucit. Prin calităţile sale intelectuale excepţionale s-a impus în elevatul mediu universitar clujean, fiind cooptat în diverse asociaţii mediciniste. După absolvirea facultăţii a fost repartizat ca şef al Policlinicii CFR din Caransebeş, unde s-a remarcat prin pregătirea sa profesională, printr-o concepţie modernă privind stabilirea diagnosticului şi a tratamentului, având în atenţie rolul factorului psihic şi influenţa benefică pe care o exercită asupra însănătoşirii. Doctorul Iosif Olaru, renumitul chirurg al spitalului din Bozovici, coleg de breaslă cu medicul Boroica îi prevedea o carieră de excepţie. Din nefericire o boală gravă l-a scos în afara perimetrului profesional cu care se identificase, fiind nevoit să abandoneze profesia de medic şi să se retragă la Glob. Un rol nefast l-a avut şi tatăl său, ţăran harnic dar cu vederi înapoiate, care nu s-a îngrijit de însănătoşirea distinsului său fiu. Deşi a citit enorm şi poseda întinse cunoştinţe de literatură, filozofie, artă şi altele, a trebuit să practice munci incompatibile cu valoarea sa intelectuală. Şi astfel, un destin nefericit l-a aruncat iremediabil şi nemeritat pe drumul pierzaniei. Ce păcat şi câtă nedreptate !
Ionel Fişteag; Iosif Teodorescu; Profesorul universitar dr. Ionel Fişteag a văzut lumina zilei în familia învăţătorului Nicolae Fişteag. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Fiind un student eminent, a fost repartizat ca asistent la aceeaşi facultate, unde a dovedit calităţi intelectuale deosebite, dorinţă şi putere de muncă, seriozitate, spirit de iniţiativă şi răspundere, devotament faţă de instituţie. Ca urmare, a reuşit să parcurgă toate treptele ierarhiei universitare, obţinând în final titlul de profesor universitar doctor şi reputaţia de unul dintre cei mai valoroşi şi competenţi specialişti din domeniul căruia i s-a consacrat. A desfăşurat o activitate publicistică prodigioasă: a publicat numeroase studii, articole de specialitate, cursuri universitare ş.a. Înfiinţându-se Facultatea de Medicină Veterinară în cadrul Institutului Agronomic Timişoara, a fost solicitat insistent să se transfere aici în vederea organizării, planificării şi rezolvării problemelor manageriale pe care le implica buna desfăşurare a activităţii, devenind decanul acestei facultăţi. Evaluând corect resursele umane şi materiale existente, orientând eforturile colectivului spre soluţionarea problemelor majore cu care se confrunta, a contribuit la afirmarea prestigiului tinerei facultăţi. Ca globean autentic şi-a iubit cu ardoare satul natal, pe care-l vizita des în ciuda distanţelor destul de mari de la Timişoara şi Bucureşti. Când reuşea să ajungă la Glob, îi plăcea să fie în mijlocul consătenilor cu care discuta prieteneşte problemele care-i frământau. Un lucru care trebuie neapărat reţinut este dorinţa sa de a-şi petrece anii de pensie în satul nostru. Dar un destin ingrat a făcut ca dorinţa să nu-i fie îndeplinită, secerându-l prea devreme. Despre renumitul profesor universitar doctor Ionel Fişteag se poate exclama cu emoţie: „Ce intelectual, ce om !”
Iosif Novac Popovici S-a născut în Globu Craiovei ca fiu al preotului Popovici Gligore (Popa Glişa). După absolvirea liceului „Traian Doda” din Caransebeş s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, pe care a absolvit-o cu bune rezultate. Această facultate era recunoscută pentru valoarea şi exigenţa neobişnuită a corpului profesoral cu care era încadrată şi, implicit, prin pregătirea temeinică a magistraţilor ce au ieşit de pe porţile ei. O perioadă a funcţionat în calitate de procuror la Râmnicu Vâlcea, apoi a fost transferat la Procuratura fostei regiuni Piteşti, unde a fost promovat procuror-şef adjunt. La prima vedere pare curioasă ascensiunea profesională a unui bănăţean printre munteni. Analizând mai adânc, înţelegem că ascensiunea aceasta nu era deloc gratuită sau întâmplătoare. Ea avea la bază o temeinică pregătire juridică, cultul dreptăţii şi al adevărului, un caracter puternic şi o integritate morală incontestabile. Procurorul Novac era temut pentru că detesta nedreptatea, samavolniciile, mistificarea adevărului. Ca fiu veritabil al Globului îl iubea mult şi-l vizita des. Se simţea bine printre sătenii pe care-i iubea sincer şi cu care-i plăcea să joace la horă brâul bănăţean, „argeleana” şi sârba, mai ales la „Nigei”, când satul fremăta de bucurie şi asculta fascinat doinele interpretate meşteşugit de cunoscuta fanfară a globenilor. Cadrul acesta sărbătoresc, care inspira multă voie bună era întreţinut şi de „răchia fiartă” în căldări, pe stradă, şi care încălzea atmosfera rece a Sfântului Dumitru (când avea loc nedeea). Era nedespărţit de bunul său prieten Mitru Cristescu-Orza, unul dintre primaşii fanfarei. O boală necruţătoare i-a răpus prea devreme, răpindu-i din sânul familiilor şi din rândul globenilor.
Nicoleta Cristescu Robescu; Victoria Panduru Gherescu; Ana Lăzărescu; Ana Rostescu; În prezent din Glob a plecat spre licee şi facultăţi un număr mare de tineri. De remarcat că ei au obţinut rezultate bune, meritorii chiar, în procesul de asimilare temeinică a noţiunilor teoretice şi de formare a deprinderilor şi abilităţilor de aplicare a acestora în practică. Cei care, absolvind şcolile pe care le-au urmat, au obţinut diverse calificări, s-au afirmat la locul de muncă prin calităţi profesionale, seriozitate şi pricepere, făcând dovada dorinţei de a pune umărul la înălţarea materială şi spirituală a acestei ţări. Î Yüklə 1,33 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
clase erau cuprinşi 165 de elevi.
octorul Iosif Boroica s-a născut la 11.01.1915 în Globu Craiovei, fiu de ţărani; a absolvit Liceul „Traian Doda” din Caransebeş în anul 1933 şi Facultatea de Medicină din Cluj în 1939. Teza pentru obţinerea titlului de doctor în medicină, specialist în chirurgie, a susţinut-o în 1942 la Sibiu, deoarece în urma dictatului de la Viena din 1940 Clujul şi nordul Transilvaniei au fost alipite Ungariei. În acest context Universitatea din Cluj s-a mutat la Sibiu. 
n acelaşi timp, întreaga lor conduită a proiectat o lumină favorabilă asupra satului nostru Globu Craiovei, în care îşi au obârşia, dându-i aureola pe care o merită cu prisosinţă.