Cuprins cuprins 1 politică 4


Cum au încercat să le seducă Tăriceanu şi Vosganian pe femeile liberale: politica la fustă scurtă



Yüklə 180,43 Kb.
səhifə2/8
tarix28.07.2018
ölçüsü180,43 Kb.
#61276
1   2   3   4   5   6   7   8

Cum au încercat să le seducă Tăriceanu şi Vosganian pe femeile liberale: politica la fustă scurtă

Gândul, 19 martie 2011


de LIVIU DĂDĂCUŞ

Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, şi senatorul liberal Varujan Vosganian, au vorbit, sâmbătă, la Congresul ONFL, despre importanţa lungimii rochiei în stabilirea lungimii discursului, precum şi despre filosofia cuceririi femeilor de către bărbaţi.

"Mi-a venit în minte o glumă cu parfum franţuzesc, ce se leagă de definiţia discursului şi de un element feminin. Se spune că lungimea discursului trebuie să fie precum lungimea rochiei unei femei: suficient de lungă ca să acopere subiectul, totodată suficient de scurtă ca să stârnească interesul", a spus Tăriceanu, la începutul speech-ului său, în cadrul Conferinţei Naţionale a Femeilor Liberale.

Tăriceanu a ţinut, de asemenea, să prezinte un omagiu tuturor celor care reprezintă sexul feminin şi care s-au implicat în politică cu putere, el făcând, pe de altă parte, şi referire la actualul Executiv, pe care l-a denumit "Guvernul Boc, guvern de bocitoare".

Senatorul PNL Varujan Vosganian a avut, de asemenea, un discurs plin de apreciere la adresa femeilor liberale, el vorbind despre mitul androginului şi despre "păcatul reîntregirii", care i-a "revenit" bărbatului.

"O femeie învinsă e o femeie pe care ai pierdut-o. Dacă vrei să fie a ta, trebuie să o cucereşti", a spus Varujan Vosganian, expunând astfel un secret al cuceririi femeilor.

Pe de altă parte, europarlamentarul PNL Norica Nicolai, le-a cerut femeilor liberale să fie puternice, dar nu în spatele unor bărbaţi puternici, ci în faţa acestora.

"În spatele unui bărbat puternic e întotdeauna o femeie puternică. Aşa e. Dacă aţi ales să faceţi politică, aş vrea să fiţi femeile puternice din faţa unui bărbat puternic", a spus Norica Nicolai



http://www.gandul.info/politica/cum-au-incercat-sa-le-seduca-tariceanu-si-vosganian-pe-femeile-liberale-politica-la-fusta-scurta-8076489

Vass: Femeile sunt involuntar marginalizate în politică

Gândul, 17 martie 2011


De GABRIEL PECHEANU

Consilierul premierul Emil Boc Andreea Paul Vass a anunţat, joi, la o dezbatere privind prezenţa femeilor în politică, lansarea cărţii "Forţa politică a femeilor" şi a afirmat că i-au trebuit doi ani să-şi convingă colegele din PDL în legătură cu introducerea cotei minimale a femeilor în politică.

"Introduc nu numai forţa numerică a subreprezentării grave a femeilor din politica românească, ci şi un model integrat de reprezentare a femeilor în politica românească. Nu este suficient să ai o cotă minimală distributivă de gen, pe care o susţin puternic. Dacă reprezentarea numerică este o reprezentare formală, fie prin cote voluntare minimale de gen, fie prin cote legiferate, spun foarte clar că simpla prezenţă a femeilor în poziţii decizionale nu implică automat şi puterea politică", a spus Andreea Paul Vass.

Ea a susţinut că, prin intermediul cărţii, a vrut să arate că femeile pot face politică, că există femei în politică, dar că "modul de selectare şi promovare a lor este total deficitar".

Andreea Paul Vass a indicat unul dintre motivele care au determinat-o să scrie această carte, respectiv participarea la lansarea unei cărţi despre reperele intelctuale ale dreptei.

"Vedeam o masă a elitelor intelectuale de dreapta exclusiv bărbaţi, un cârnat de 12 bărbaţi. Niciuna nu era femeie. Atunci m-am întrebat: nu există femei de dreapta? Nimic mai fals. Ele sunt involuntar marginalizate", a evocat Paul Vass.

De asemenea, ea a afirmat că a discutat doi ani în interiorul Organizaţiei de femei a PDL despre cota minimală distributivă de gen.

"Să nu credeţi că nu a durat până mi-am convins propriile mele colege că e nevoie de o cotă, dar am folosit argumente de fond, argumente emoţionale, argumente de reprezentare", a mai spus consilierul premierului.

Despre propunerea Sulfinei Barbu privind introducerea cotei obligatorii de reprezentare politică a femeilor în Parlamentul României, Andreea Paul Vass a afirmat că nu va fi perfectă şi nu va rezolva "peste noapte" problema societăţii româneşti, dar va trasmite un mesaj de forţă că interesele femeilor sunt reprezentate în Parlament.

"Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Imaginaţi-vă cum le-ar sta pe buze liderilor noştri politici problemele legate de bone. Imaginaţi-vă pe Băsescu, pe Boc, pe Ponta, pe Geoană, pe Antonescu, pe Voiculescu, pe Constantinescu şi pe mulţi alţi ... Escu să vorbească despre bone", a adăugat Vass.

Ea a mai spus că există femei competente, care vor să facă politică, dar că nu pot, deoarece criteriile de selectare şi promovare în interiorul partidelor nu se bazează exclusiv pe criterii de competenţă.

http://www.gandul.info/politica/vass-femeile-sunt-involuntar-marginalizate-in-politica-8070886

PIAŢA MUNCII

Un capitol la care România stă bine: diferenţa de salarizare dintre bărbaţi şi femei

Adevarul, 15 martie 2011


Femeile câştigă în general mai puţin decât bărbaţii, deşi au mai multă şcoală

Uniunea Europeana pune tot mai mult accent pe eliminarea discrepanţelor de salarizare dintre bărbaţi şi femei, iar din fericire, acesta este unul dintre capitolele la care stăm mult mai bine în comparaţie cu majoritatea ţărilor europene.

Astfel, în România, diferenţa dintre venitul bărbaţilor şi cel al femeilor este de doar 8,1%, mult sub media UE care se situează la 17,5%. Cea mai mare diferenţă – peste 25% - se regăseşte în Estonia, Cehia şi Austria, la polul opus situându-se Slovenia cu doar 3,5%.

Pe de alta parte, deşi stăm bine în comparaţie cu alţii, aceste diferenţe de venit se înregistrează în condiţiile în care ponderea persoanelor cu studii superioare în total populaţie activă este mai mare în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor. Prin urmare, femeile câştigă în general mai puţin, deşi au mai multă şcoală.

În anul 2010, 13,9% din bărbaţii români activi pe piaţa muncii aveau studii superioare, procentul în cazul femeilor fiind de 18,1%. În anii viitori este de aşteptat ca această diferenţă să crească pe fondul numărului mult mai mare al absolvenţilor femei –între 2000 şi 2009, numărul absolvenţilor în învăţământul superior a totalizat 1,24 milioane persoane, din care 737.000 (60%) au fost femei, iar 503.000 au fost bărbaţi.

La nivelul UE, în 2009, ponderea persoanelor cu studii medii cu vârsta între 20 şi 24 de ani era de 81,4% în cazul femeilor şi doar 75,9% în cazul bărbaţilor, procentele în Romania fiind de 78,9%, respectiv 77,8%.

http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Un_capitol_la_care_Romania_sta_bine-_diferenta_de_salarizare_dintre_barbati_si_femei_0_444555956.html


Yüklə 180,43 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin