Curtea de apel iaşI

VI. SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

1. 
   Dreptul persoanei ce are calitate de asociat al unei societăţi comerciale de a fi salarizată pentru munca depusă în baza contractului individual de muncă conform dispoziţiilor art. 154 din Codul muncii
   

Prin sentinţa civilă nr. 1835 din 23.11.2005, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea promovată de C.A. în contradictoriu cu SC ANY SRL reţinând că, la data de 3.02.1992, reclamanta şi societatea pârâtă SC ANY SRL au încheiat un contract de muncă.

Prin decizia nr. 1/23.05.2003, unitatea pârâtă a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului C.A. Aceasta a contestat decizia emisă de pârâtă, iar Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 601 din 26.09.2003 a dispus anularea deciziei nr. 1/23.05.2003.

Curtea de Apel Iaşi, prin decizia nr. 786/30.11.2004 a menţinut dispoziţia Tribunalului Iaşi privind anularea deciziei.

Reclamanta C.A. nu a făcut dovada că a solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere conform dispoziţiilor art. 78 din Codul Muncii.

În speţă, nu s-a făcut dovada că s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 (1) din Codul Muncii, „salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”.

Conform actului adiţional la statutul societăţii comerciale SC ANY SRL Iaşi (fila 33 dosar), reclamanta este asociat şi administrator al acestei societăţi.

Având în vedere că în speţă nu s-a făcut dovada prestării unei munci în baza contractului individual de muncă, instanţa a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât C.A, cât şi S.C. ANY S.R.L:

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate de părţi şi de prevederile legale incidente, curtea a admis,prin decizia nr. 335/16.05.2006, recursul declarat de C.A.

În acest sens, s-a reţinut că, prin decizia nr. 1/23.05.2003 SC ANY SRL a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatei C.A.,însă această decizie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 601/26.09.2003 a Tribunalului Iaşi, sentinţă ce a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.786/2004 a Curţii de Apel Iaşi.

După pronunţarea deciziei nr. 786/2004 a Curţii de Apel Iaşi, prin cererea din 12.01.205, C.A. a solicitat administratoarei SC ANY SRL – I.C. – să-i pună la dispoziţie documentele contabile ale societăţii pentru ca aceasta să-şi poată desfăşura activitatea.

Prin adresa nr. 2/14.01.2005, S.C. ANY S.R.L. (fila 62 dosar fond) recunoaşte calitatea de salariat a recurentei C.A., punându-i în vedere să vină cu propuneri pentru justificarea zilnică a activităţii pe care o va desfăşura în cadrul societăţii, conform art. 109 din Codul Muncii, în caz contrar urmând ca societatea să apeleze la organele de specialitate în vederea normării muncii salariatei.

Procesul-verbal încheiat în cadrul adunării generale a asociaţilor SC ANY SRL din 22.05.2005 atestă că I.C. – administrator al acestei societăţi – a solicitat revocarea din funcţie a administratorului C.A., care nu ar fi respectat hotărârea adunării generale din 11.08.2004 prin care s-a dat termen ca acest administrator să remedieze unele deficienţe constatate, iar deficienţele respective nu au fost remediate.

Prin hotărârea nr. 2/22.05.2005 emisă de SC ANY SRL s-a dispus revocarea doamnei C.A. din funcţia de administrator al acestei societăţi, dar această hotărâre a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 4/23.02.206 a Tribunalului Iaşi.

La interogatoriul luat SC ANY SRL (fila 136 fond), aceasta a recunoscut că recurenta C.A. este în fapt şi în drept asociat şi administrator al societăţii, iar I.T.M. Iaşi, prin adresa nr. 101694/P.E. din 1.11.2005, confirmă că, în urma anulării deciziei de concediere nr. 1 din 23.05.2005, contractul individual de muncă nr. 135/3.02.1992 încheiat între societate şi C.A. a rămas în vigoare.

Delegaţia emisă de SC ANY SRL la 30.03.2005 (fila 147 dosar fond) atestă că administratorul societăţii C.A. a fost mandatată să reprezinte interesele societăţii, în dosarul nr. 958/2004 al Tribunalului Iaşi.

Adresa nr. 2/17.01.2005 emisă de SC ANY SRL prin care se încunoştinţează Administraţia Finanţelor Publice Locale Iaşi despre schimbarea sediului este semnată de C.A., în calitate administrator, adresa purtând şi sigiliul societăţii emitente.

Recurenta a depus la dosarul cauzei şi alte înscrisuri pe care aceasta le-a întocmit în calitate de administrator al SC ANY SRL după anularea deciziei de concediere, după cum urmează: declaraţia de impunere nr. 1/10.01.2005, adresa nr. 42835/17.06.2005 înaintată D.G.F.P.L. Iaşi, cererea de depunere a situaţiei financiare anuale din 21.06.2005, adresa nr. 15/17.03.2006 înaintată de I.T.M.

Toate aceste înscrisuri atestă că, după anularea deciziei de concediere, deşi prin hotărâre judecătorească nu s-a dispus reintegrarea salariatei pe postul de administrator al SC ANY SRL, C.A. şi-a reluat raporturile de muncă prestând efectiv activităţile pentru societate, iar celălalt administrator al SC ANY SRL a recunoscut calitatea de salariat a acesteia.

În consecinţă, curtea a reţinut că potrivit art. 154 din Codul Muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, C.A. are dreptul la salariul care a fost stabilit prin acest contract şi care nu i-a fost plătit de către angajator.

Faţă de cele ce preced, curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce determină incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi a modificat în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligarea societăţii la plata drepturilor salariale către reclamanta recurentă.

(Decizia nr. 335/16.05.2006)

2. 
   Acţiune în obligarea Ministerului Apărării Naţionale la recunoaşterea vechimii în muncă ca urmare a desfăşurării unei activităţi în condiţii speciale, promovată de către un fost cadru militar, pensionar la data introducerii cererii. Competenţă materială şi teritorială
   

Prin sentinţa civilă nr. 621 din 8.03.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul R.Gh. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că obiectul pricinii constă în obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la recunoaşterea vechimii ce i se cuvine în urma desfăşurării activităţii în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice pentru cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale, conform H.G. nr. 1294/2001.

Conform dispoziţiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, judecarea cererii privind reconstituirea vechimii în muncă este de competenţa judecătoriei.

Având în vedere că sediul pârâtei este în Bucureşti, sector 5 şi faţă de dispoziţiile art. 5 Cod procedură civilă, competenţa de soluţionare a cererii prezente revine Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, împrejurarea faţă de care în temeiul art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs la Curtea de Apel Iaşi reclamantul, arătând că art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 a avut în vedere alte ale unităţii decât cele ale statului.

În speţă, în raport cu articolul 8 Cod procedură civilă cu care „cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiile publice … se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul” şi cu art. 12 Cod procedură civilă care dispune că, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, competenţa de soluţionare a cauzei în funcţie de obiectul cererii, revine Tribunalului Iaşi.

Examinând cererea de recurs, instanţa a reţinut următoarele.

În speţă, obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la recunoaşterea vechimii ce i se cuvine în urma desfăşurării activităţii în condiţii speciale şi alte condiţii specifice carelor militare conform H.G. nr. 1294/2001 şi la obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de pensionare cu observarea art. 4 alin. 1 şi 2 din H.G. nr. 1924/2011 privind noul cuantum şi noua clasificare a locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite.

Prin urmare, obiectul litigiului se circumscrie categoriei de litigii de asigurări sociale conform art. 155 din Legea nr. 19/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000 cererile îndreptate împotriva casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sectorul reclamanta, iar celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Competenţa teritorială organizată de dispoziţiile legale citate este exclusivă şi imperativă, litigiile de natura celor reglementate de text neputând fi soluţionate decât de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sectorul reclamanta, iar celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Competenţa teritorială organizată de dispoziţiile legale citate este exclusivă şi imperativă, litigiile de natura celor reglementate de text neputând fi soluţionate decât de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Competenţa teritorială organizată de dispoziţiile legale citate este exclusivă şi imperativă, litigiile de natura celor reglementate de text neputând fi soluţionate decât de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamanta (art. 156 teza I din Legea nr. 19/2000) sau pârâtul (art. 156 teza a II-a din aceeaşi lege).

Cum în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, instanţa de la sediul pârâtului, este corespunzător sediului Ministerului Apărării Naţionale, Tribunalul Bucureşti.

În consecinţă, nu este vorba nici despre o competenţă teritorială alternativă aşa cum a invocat recurentul ca fiind cea reglementată de art. 8 Cod procedură civilă, întemeiată pe calitatea pârâtului a cărei alegere între mai multe instanţe deopotrivă competente să revină reclamantului (conform art. 13 Cod procedură civilă) şi nici despre competenţa teritorială exclusivă calificată de instanţa de fond ca aparţinând Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. Stabileşte drept competenţă judecătoria de la sediul pârâtului.

În cauză este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă dată de obiectul pricinii, subsumat categoriei de litigii de asigurări sociale conform dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 lege specială atât în raport cu dispoziţiile Decretului nr. 92/1976, reţinând că recursul este întemeiat în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, l-a admis, a casat hotărârea şi a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului municipal Bucureşti.

(Decizia nr. 339/16.05.2006)

3. 
   Nelegalitatea deciziei angajatorului prin care s-a dispus încetarea disciplinară a contractului individual de muncă pentru absenţe nemotivate în ipoteza reţinerii în preambulul acesteia a altei abateri, respectiv refuzul nejustificat de începere a lucrului
   

Prin cererea înregistrată la nr. 10104/2005, contestatorul G.I. a chemat în judecată pe intimata SC FORTUS SA Iaşi solicitând anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 772/2005 şi restabilirea situaţiei anterioare, plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 1.06.2005 şi până la restabilirea legalităţii cu toate indexările, majorările prevăzute în contractul colectiv de muncă şi dobânda legală aferentă.

Prin sentinţa civilă nr. 90/13.01.2006 a Tribunalului Iaşi s-a respins excepţia nulităţii absolute invocată de contestator. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată.

Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul G.I. în contradictoriu cu intimata SC FORTUS SA Iaşi.

Dispune anularea deciziei nr. 772/12.10.2005 emisă de intimată.

Dispune reintegrarea contestatorului în postul avut anterior emiterii deciziei.

Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu datat desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrare.

Obligă intimata să plătească contestatorului salariile restante pentru perioada 1.09.2005-12.10.2005.

Respinge cererile contestatorului privind obligarea intimatei la plata de daune materiale şi morale.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în zilele de 6.10, 7.10. şi 10.10.2005 contestatorul a refuzat să înceapă lucrul, dar a fost prezent la sediul societăţii angajatoare.

Pentru aceste considerente, instanţa a reţinut că unitatea, în mod greşit, a dispus sancţionarea contestatorului potrivit dispoziţiilor art. 35 (b) din R.O.I., dispunându-se astfel anularea deciziei de sancţionare.

Împotriva sentinţei civile nr. 90/13.01.2006 a Tribunalului Iaşi a formulat recurs S.C. FORTUS S.A. Iaşi.

Se critică sentinţa recurată pentru următoarele motive:

• 
  sentinţa cuprinde motivaţii contradictorii. Deşi instanţa reţine că au fost încălcate prevederile art. 35 lit. b din R.O.I., contată apoi că în mod greşit a fost sancţionat contestatorul pentru nerespectarea art. 35 lit. b din Regulamentul intern;
  
• 
  pentru zilele de 6.10, 7.10. şi 10.10.2005 salariatul a refuzat nejustificat să înceapă lucrul şi nu a lucrat deloc în aceste zile, înregistrând trei absenţe nemotivate;
  
• 
  foaia colectivă de prezenţă depusă de unitate este singurul act oficial care reflectă realitatea, actele depuse de contestator nefiind înregistrate la societate, nefiind astfel opozabile;
  
• 
  decizia de sancţionare a fost emisă în baza referatului nr. 767/830 cu propunerea de sancţionare, menţionându-se că salariatul a refuzat nejustificat să înceapă lucrul, a creat tensiuni la locul de muncă, a nerespectării termenelor de finalizare a lucrărilor.
  

Acţiunea salariaţilor de întrerupere a activităţii în zilele de 6.10., 7.10. şi 10.10.2005 est nelegală în raport cu dispoziţiile legale incidente în materie, fiind vorba de art. 250, 251 şi 252 din Codul muncii şi dispoziţiile Legii nr. 168/1999 privind conflictele de muncă.

Grevele declanşate ca urmare a neplăţii salariilor sunt nelegale. Greva nu poate fi declanşată decât în cazul îndeplinirii anumitor condiţii.

Contestatorul avea cu totul alte căi legale pentru soluţionarea conflictului de muncă şi nu încetarea voluntară şi nejustificată a activităţii fără parcurgerea procedurilor legale prealabile.

Recursul formulat a fost considerat întemeiat şi a fost admis prin decizia nr. 432/20.06.2006.

Prin decizia de sancţionare nr. 772/12.10.2005, SC FORTUS SA Iaşi a dispus încetarea disciplinară a contractului de muncă a contestatorului G.I. pentru absenţe nemotivate de la serviciu, deşi a reţinut că G.I. a comis următoarea abatere disciplinară: a refuzat nejustificat să înceapă lucrul şi nu a lucrat deloc în zilele de 06, 07 şi 10.10.2006, înregistrând 3 (trei) absenţe nemotivate, încălcând prevederile art. 35 lit. b din Regulamentul intern şi art. 28, art. 14 şi 27 din Regulamentul intern.

În speţă, din probatoriul administrat în cauză, actele depuse atât de unitate, cât şi de contestator, interogatoriul contestatorului, rezultă că în zilele de 6, 7 şi 10.10.2005, contestatorul G.I. deşi a fost prezent la serviciu, a refuzat să înceapă lucrul până la plata salariilor restante.

Absenţa nemotivată ca abatere disciplinară constă în aceea că angajatul nu s-a aflat în unitate în zilele de 6, 7 şi 10.10.2005.

În mod greşit unitatea a dispus încetarea contractului de muncă a contestatorului pentru absenţe nemotivate de la serviciu, întrucât acesta a fost prezent la locul de muncă, secţia de utilaj metalurgic – SC FORTUS SA , împrejurarea recunoscută de recurentă prin memoriul de recurs.

Neprestarea muncii ar putea constitui în anumite condiţii o încălcare a Regulamentului de Ordine Interioară , care să atragă o răspundere disciplinară distinctă.

Potrivit art. 8 din Codul muncii, relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi a bunei-credinţe.

Este cert că în zilele de 6, 7 şi 10.10.2005 o parte din salariaţii de la secţia de utilaj metalurgic, printre care şi contestatorul, au întrerupt activitatea, situaţie recunoscută şi de recurentă, pentru plata unor drepturi salariale restante.

Principiul bunei-credinţe trebuie să funcţioneze pentru toţi participanţii la raporturile de muncă (inclusiv pentru recurentă şi intimat), în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.

Întreruperea activităţii de către angajaţii de la SC Fortus SA este certă şi nu poate fi examinată în prezenta cauză sub aspectul legalităţii grevei.

Atitudinea contestatorului de a refuza „nejustificat” să înceapă lucrul, suscită discuţii şi nu poate fi examinată singular decât numai în condiţiile concrete ale producerii prezentului litigiu, a executării contractului de muncă atât de unitatea angajatoare cât şi de contestator.

Prin urmare, nu se poate reţine pentru contestatorul G.I. absenţe nemotivate de la serviciu, dar împrejurarea că în cele 3 zile a fost prezent şi nu a prestat muncă, trebuie avută în vedere sub aspectul drepturilor salariale pretinse.

Potrivit art. 154 Codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Cum în zilele de 06, 07 şi 10.10.2005 G.I. nu a prestat muncă, nu poate fi retribuit pentru o activitate nedepusă.

(Decizia nr. 432/20.06.2006)

4. 
   Contract individual de muncă pe perioadă determinată încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 82 alin. 1 Codul muncii. Continuarea raporturilor de muncă cu angajatorul
   

Prin sentinţa civilă nr. 12 din 4.01.2006, Tribunalul Iaşi s-a pronunţat după cum urmează.

Admite contestaţia formulată de contestatoarea S.I.L în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei Ungheni în calitatea de reprezentant legal al comunei.

Dispune anularea dispoziţiei nr. 1294/10.10.2005 emisă de intimat.

Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior încetării contractului de muncă.

Obligă intimatul să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu datat încetării contractului de muncă – 31.10.2005 şi până la reintegrarea efectivă.

Obligă intimatul să achite contestatoarei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 17.10.2005-31.10.2005.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Local Ungheni şi în consecinţă:

Respinge contestaţia formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al comunei Ungheni, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Obligă intimatul Primarul comunei Ungheni în calitate de reprezentant legal al comunei să achite contestatoarei suma de 700 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin dispoziţia nr. 497/08.08.2003 s-a dispus încadrarea contestatoarei S.I.L. pe perioadă determinată de 12 luni începând cu data de 01.08.2003 pe postul de asistent social.

Ulterior, prin dispoziţia nr. 1249/10.10.2005 emisă de intimatul Primarul comunei Ungheni s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 31.10.2005, în temeiul dispoziţiilor art. 56 lit. j din Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin derogare de la această regulă, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.

Potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. 2 Codul muncii, contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în forma scrisă şi cu precizarea expresă a duratei pentru care a fost încheiat. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. 3 Codul muncii, contractul individual de muncă pe perioadă determinată poate fi prelungit şi supă expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, dar numai înăuntrul termenului prevăzut de art. 82 (24 luni), respectiv 18 luni conform prevederilor art. 82 în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă şi cel mult două ori consecutiv.

Or, în speţă, se reţine de către instanţă că nu au fost respectate de către angajator prevederile art. 82 Codul muncii referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată.

De asemenea, se mai reţine de către instanţă că actul adiţional nr. 1444/01.04.2005 a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 80 alin. 2 Codul muncii, în sensul că în acest act nu a fost prevăzută în mod expres durata exactă pentru care a fost prelungit contractul individual de muncă.

Nefiind prevăzut un termen exact pentru care a fost prelungit contractul individual de muncă, instanţa reţine că în mod greşit prin dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 s-a dispus încetarea raportului de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 56 lit. j Codul muncii, respectiv data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.

Mai mult, instanţa reţine că, în speţă, contractul individual de muncă al contestatoarei şi-a continuat executarea şi după perioada maximă de 18 luni pentru care se putea încheia un contract de muncă pe durată determinată, astfel că natura reală a contractului individual de muncă al salariatei S.I.L. este pe durată nedeterminată.

În consecinţă. Instanţa a reţinut că dispoziţia nr. 1294/10.10.2005 este nelegală.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, se reţine de către instanţă că acesta este întemeiat. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000, asiguraţii sistemului public au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă. Din cuprinsul certificatelor de concediu medical seria IJ nr. 335856 şi seria IJ nr. 335858 rezultă că în perioada 17.10.2005-31.10.2005 contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. Or, în speţă, intimatul căruia îi revine sarcina probei conform art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către contestatoare a indemnizaţiei prevăzute de dispoziţiile legale sus-menţionate.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa a constatat că este întemeiată contestaţia formulată de contestatoarea S.I.L. în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei Ungheni în calitate de reprezentant legal al comunei, pe care a admis-o, dispunând anularea dispoziţiei nr. 1294/10.10.2005 şi reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi a fost obligat intimatul să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu datat încetării contractului de muncă 31.10.2005 şi până la data reintegrării efective. De asemenea, instanţa a obligat intimatul să achite contestatoarei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 17.10.2005-31.10.2005.