Curtea de Apel Ploiesti

22. Partaj de bunuri comune – incidenţa dispoziţiilor art.741, 742 şi 673⁵ cod pr.civilă
Dispoziţiile art.741 cod civil, prevăd că “la formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare”, iar dispoziţiile art.742 cod civil prevăd că „inegalitatea părţilor date în natură se compensează prin bani”, art.673⁵ cod pr.civilă prevăd că “instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.

Decizia civilă nr. 24 din data de 15 ianuarie 2009

Prin decizia civilă nr.24 din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de pârâtul M D., împotriva deciziei civile nr.262 din 01 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata reclamantă A.M.D, a casat decizia sus menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea, a apreciat că toate criticile formulate cu privire la împărţirea bunurilor comune sunt întemeiate, instanţa de apel nu a analizat situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauza de faţă.

Astfel, dispoziţiile art.741 cod civil prevăd că “la formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare”, iar dispoziţiile art.742 cod civil prevăd că „inegalitatea părţilor date în natură se compensează prin bani”.

Mai mult decât atât şi dispoziţiile art.673⁵ cod pr.civilă prevăd că “instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.

În contextul dispoziţiilor legale sus menţionate, dispoziţii care guvernează partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, bunuri de toate categoriile, instanţa de apel, în mod greşit a procedat la atribuirea, în totalitate, în lotul recurentului, a tuturor bunurilor imobile, mobile, datorii comune, ce alcătuiesc patrimoniul comun, fără a analiza şi situaţia reală a acestuia dovedită cu acte, în sensul că este pensionar, având o pensie lunară de 3.081 lei, grevată de plata celor două credite în valută, în condiţiile în care în lotul său au fost atribuite şi cele două împrumuturi contractate în timpul căsătoriei, că nu realizează alte venituri, având sub îngrijirea sa pe minorul rezultat din convieţuirea părţilor pentru care primeşte cu titlu de pensie doar suma de 400 lei lunar.

De asemenea, curtea a apreciat că în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că atribuirea în lotul recurentului a tuturor bunurilor mobile, respectiv autoturism şi bunuri de mobilier, aparatura electrocasnică, aparatură electronică, covoare, veselă diverse servicii de masă, de băuturi, s-a efectuat în considerarea încredinţării minorului către acesta, fără a observa din cererile părţilor că există mai multe bunuri de acelaşi gen, respectiv trei televizoare color, două calculatoare, trei covoare, 24 pahare cristal, 2 garnituri de mobilă dormitor, precum şi alte bunuri ce au fost atribuite în mod nelegal recurentului şi care trebuiau împărţite, pe cât posibil în natură, astfel încât formarea şi compunerea loturilor trebuie să se stabilească prin atribuirea fiecărei părţi, pe cât se poate, în aceeaşi cantitate de bunuri mobile şi imobile de drepturi sau de creanţă, de aceeaşi natură şi valoare, pentru a se evita împovărarea numai a uneia dintre părţi, aşa cum greşit s-a reţinut în cauza de faţă.


23. Partaj succesoral – incidenţa dispoziţiilor art.304 pct.5 cod pr.civilă invocat ca motiv de ordine publică


Dispoziţiile art.304 pct.5 cod pr. civilă prevăd că “modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art.105 alin.2 cod pr. civilă ”.


Decizia civilă nr. 103 din data de 5 februarie 2009

Prin decizia civilă nr.103 din 5 februarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia nulităţii recursului, formulată de intimata pârâtă şi a admis recursul formulat de reclamantul M.A., împotriva deciziei civile nr.343 pronunţată la 17 noiembrie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta B.M. şi pe cale de consecinţă a casat decizia sus menţionată şi sentinţa civilă nr.1297 din 14 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Buzău şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Buzău.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

Cât priveşte motivul de ordine publică invocată de recurent, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată având în vedere că disp.art.304 pct.5 cod pr. civilă prevăd că “modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art.105 alin.2 cod pr. civilă ”.

Având în vedere cele arătate şi analizându-se evoluţia cauzei încă de la instanţa de fond, curtea a apreciat că, într-adevăr în cauză nu a fost citată soţia supravieţuitoare a defunctului, M. I. şi drept consecinţă hotărârile pronunţate au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incidente dispoziţiile art.304 pct.9 cod pr. civilă.

Drept urmare, în baza dispoziţiilor art.312 cod pr.civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamant, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Buzău, pentru ca, soluţionarea acesteia să se efectueze în contradictoriu cu toate părţile implicate în proces.

Ca o consecinţă a examinării cu prioritate a excepţiei de ordine publică, fără a se mai putea analiza şi celelalte aspecte de fond ale cauzei, motivele de recurs formulate, în conformitate cu disp.art.315 cod pr.civilă, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere, pe lângă aspectele menţionate mai sus şi toate apărările pe care părţile înţeleg să şi le formuleze cu ocazia susţinerilor lor, în vedere pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.
24. CHELTUIELI DE JUDECATĂ. PARTICULARITĂŢILE ACORDĂRII ACESTORA ÎN PROCESELE DE PARTAJ

Potrivit art. 274 al. 1 Cod pr. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Pe de altă parte litigiu dedus judecăţii are ca obiect ieşire din indiviziune cu privire la un teren asupra cărora părţile au calitatea de coproprietar.

Ori, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a decis în jurisprudenţă în astfel de cauze părţile au calitate dublă de reclamant şi pârât încetarea stării de coproprietate fiind pe deplin profitabilă ambelor.( Decizia nr. 71 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Prin Decizia nr. 71 din 28 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins recursul formulat de reclamanta G.S., împotriva deciziei civile nr. 433 din 29 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta T.E., ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că potrivit art. 274 al. 1 Cod pr. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Pe de altă parte Curtea reţine că prezentul litigiu are ca obiect ieşire din indiviziune cu privire la un teren asupra cărora părţile au calitatea de coproprietar.

Ori, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a decis în jurisprudenţă în astfel de cauze părţile au calitate dublă de reclamant şi pârât încetarea stării de coproprietate fiind pe deplin profitabilă ambelor.

Aşa fiind ambele sunt datoare să suporte cheltuielile de judecată.

În cauza pendinte, în faza de apel după casarea cu trimitere singura cheltuială făcută de către recurentă a fost plata onorariului de expert în cuantum de 500 lei, şi care a fost avut în vedere de tribunal de vreme ce a obligat intimata la plata a jumătate din acesta.

Cu privire la cheltuielile din celelalte cicluri procesuale Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 559/10.12.2007 a Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă şi prin care a fost soluţionat primul apel declarat de către apelantă s-a luat act că aceasta nu solicită cheltuieli de judecată, hotărârea nefiind criticată sub acest aspect pe calea recursului, iar partea nemaiputând reveni asupra renunţării sale la o astfel de solicitare, iar în dosarul în care s-a pronunţat decizia de casare nu s-au produs dovezi ale cheltuielilor eventual suportate de recurentă, cu excepţia taxei de timbru şi timbru judiciar.

Având în vedere cele arătate în precedent Curtea a constatat că toate criticile recurentei în sensul că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată decât într-un cuantum modic, deşi trebuiau cuantificate şi în raport de celelalte faze procesuale, dovada acestora fiind făcută cu chitanţele ce vizau onorariile de avocat, de expert şi taxele de timbru sunt nefondate.

Nefondată a fost apreciată şi cea de a două critică potrivit cu care soluţia instanţei nici nu este motivată sub aspectul criticat, aceasta invocând în cuprinsul considerentelor dispoziţiile art. 274 Cod pr. civ. şi care sunt aplicabile soluţionării petitului privitor la cheltuieli de judecată.

25. CERERE DE ÎNDREPTARE EROARE MATERIALĂ ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 281 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. INCIDENŢA ÎN SPEŢA DEDUSĂ JUDECĂŢII A ACESTUI TEXT DE LEGE
Potrivit textului invocat drept temei juridic al cererii – art. 281 Cod pr. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În mod eronat a reţinut prima instanţă că nu poate fi admisă cererea petentului întrucât expertul topo a identificat o suprafaţă mai mare de teren decât cea reţinută în încheierea interlocutorie faţă de dispozitivul sentinţei care a intrat în putere de lucru judecat.( Decizia nr. 149/18 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin Decizia nr. 149/18 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis recursul declarat de petentul G.I., în contradictoriu cu intimaţii A.M. şi G. D., modificate ambele hotărâri, respectiv decizia civilă nr. 487 din 26 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi încheierea din 30 iulie 2008 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 4196/1994 şi admisă cererea de îndreptare eroare materială.

Pe cale de consecinţă s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 1470/26.06.1997 a Judecătoriei Găeşti în sensul că la Lotul I atribuit reclamantului G.I. se va trece suprafaţa de 3645 m.p. în loc de 2470 m.p. cum din eroare s-a menţionat, menţiunea îndreptării urmând a se face în ambele exemplare originale ale hotărârii, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1470/26.06.1997 a Judecătoriei Găieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii G.I. şi A.M. în contradictoriu cu pârâtul G.D., precum şi cererea reconvenţională şi s-a dispus partajarea şi ieşirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctei G.G. conform încheierii de admitere în principiu din data de 12.01.1995, precum şi a raportului de expertiză centralizator întocmit de expertul constructor C. C.în variantă unică prin atribuirea de loturi părţilor.

În ceea ce priveşte această hotărâre la data de 15.07.2008 reclamantul G.I. a formulat o cerere de îndreptare eroare materială întemeiată pe dispoziţiile art. 281 Cod pr. civ. în ceea ce priveşte suprafaţa situată în Tarlaua 7 A 37/15 menţionând că acesta este în întindere totală de 3470 mp, iar nu de 2470 mp cum din eroare s-a menţionat.

Potrivit textului invocat drept temei juridic al cererii erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Ori, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren situată T 37 A 37/15 în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1470/26.06.1997 s-a reţinut pe de o parte că aceasta este de 2470 mp, iar pe de altă parte că este compusă din mai multe suprafeţe aşa cum sunt reţinute în schiţa de plan de la punctul 1 a raportului de expertiză întocmit de expertul topo A.G., teren situat în satul C. de Sus – intravilan şi extravilan.

În respectiva schiţă de plan aflată la fila 57 dosar judecătorie apare poşat cu roşu mai multe suprafeţe de teren şi care ar urma să revină în lotul reclamantului şi anume: suprafaţa 1 de 1245 mp, suprafaţa 2 de 542 mp, suprafaţa 3 de 178 mp şi suprafaţa 4 de 1630 mp şi care însumate nu fac 2470 mp aşa cum s-a reţinut în dispozitivul sentinţei.

Aşadar atâta vreme cât instanţa s-a raportat expres la aceste suprafeţe prin trimiterea la lucrarea de expertiză topografică, în mod corect trebuia să menţioneze în cuprinsul sentinţei întinderea corectă a suprafeţelor însumate şi care este în realitate de 3645 mp.

În mod eronat a reţinut prima instanţă că nu poate fi admisă cererea petentului întrucât expertul topo a identificat o suprafaţă mai mare de teren decât cea reţinută în încheierea interlocutorie faţă de dispozitivul sentinţei care a intrat în putere de lucru judecat.

Asemănător, în mod nelegal a apreciat instanţa de apel că nu este vorba de nici o eroare întrucât în dispozitiv s-au trecut suprafeţele de teren incluse în lotul apelantului prin raportul de expertiză centralizator întocmit de expertul C. C..

Aşa cum s-a menţionat mai sus în dispozitivul sentinţei nu s-a făcut referire numai la această lucrare de expertiză, ci s-a făcut trimitere expresă la schiţele de plan anexă la expertiza topo.

Pentru cele arătate în precedent Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 281 Cod pr. civ. hotărârile pronunţate în precedent fiind nelegale, iar criticile recurentului fondate.


26. CERERE DE REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 322 pct. 4 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. CONDIŢII PENTRU A FI INCIDENT ACEST MOTIV AL CĂII EXTRAORDINARE DE ATAC


Potrivit textului invocat drept temei juridic al cererii de revizuire şi anume art. 322 pct. 4 teza II Cod pr. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Pe de altă parte, aşa cum s-a decis în doctrină şi s-a arătat în jurisprudenţă pentru a fundamenta admiterea cererii de revizuire înscrisul trebuie să fi fost determinant în darea hotărârii în sensul că în lipsa sa soluţia ar fi fost alta( Decizia nr. 200 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Prin Decizia nr. 200 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuientul A.I. împotriva deciziei civile nr. 468 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâţii B.E., A.C., A.M., A.N., A. G.. şi I.O..

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că A.I. a investit iniţial Judecătoria Pucioasa cu o cerere de revizuire a Sentinţei civile nr. 1770/20.10.1998 a aceleiaşi instanţe, cale extraordinară de atac formulată în contradictoriu cu intimaţii B.E., A.I., A.Ş. A.N., I.O. şi A.G.. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 Cod pr. civ.

La baza demersului judiciar al revizuientului a stat susţinerea acestuia potrivit cu care prin sentinţa a cărei revizuire s-a solicitat s-a dat eficienţă juridică unui testament pe care reclamanta B.E. l-a invocat în motivarea acţiunii sale şi care a fost constatat nul absolut prin Sentinţa civilă din 18.12.2006 rămasă definitivă şi irevocabilă.

Potrivit textului invocat drept temei juridic al cererii de revizuire şi anume art. 322 pct. 4 teza II Cod pr. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Pe de altă parte, aşa cum s-a decis în doctrină şi s-a arătat în jurisprudenţă pentru a fundamenta admiterea cererii de revizuire înscrisul trebuie să fi fost determinant în darea hotărârii în sensul că în lipsa sa soluţia ar fi fost alta.

Ori, în speţa dedusă judecăţii înscrisul arătat de revizuient ca fiind fals nu a fost determinat în pronunţarea hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac, în accepţiunea menţionată în precedent.

Astfel, deşi reclamanta a depus la dosar testamentul olograf aflat la filele 3-5 în Încheierea interlocutorie din data de 02.04.1997 s-a reţinut că devoluţiunea este una legală, iar nu testamentară, părţile având calitatea de moştenitori legali, iar nu de legatari aşa cum erau menţionaţi în înscrisul intitulat testament.

Totodată, prin expertiza specialitate agricultură a fost efectuată o singură variantă de lotizare, necontestată de părţi, iar în motivarea sentinţei civile nr. 1770/20.10.1998 nu s-a reţinut nici un moment că la omologarea acesteia s-a avut în vedere drept criteriu de atribuire respectivul testament.

Aşa fiind critica recurentului în sensul că în speţa dedusă judecăţii pretinsul testament a fost invocat în motivarea acţiunii de către reclamantă şi apoi a fost avut în vedere şi de către expert care a făcut lotizările în raport de voinţa testatorului, astfel încât deşi este nul absolut el a produs efecte juridice a fost apreciată ca nefondată.

În ceea ce priveşte critica potrivit care hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motivările cuprinse în considerente fiind contradictorii Curtea a reţinut că dovada falsului se face prin hotărâre judecătorească, nefiind suficientă simpla afirmaţie a revizuientului.

Pe de altă parte, în jurisprudenţă s-a decis că înscrisul este fals în sensul art. 322 pct. 4 Cod pr. civ. nu numai atunci când falsul este stabilit prin hotărârea de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni, ci şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.

Numai că trebuie avute în vedere acele situaţii în care acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată pentru unul din cazurile prevăzute de art. 10 Cod pr. pen., iar nu acelea în care înscrisul este simulat sau clauzele sale nu corespund voinţei reale ale părţilor.

Ori, din considerentele Sentinţei civile nr. 1201/18.12.2006 se reţine că ceea ce a stat la baza constatării nulităţii testamentului a fost reglementarea cuprinsă în art. 859 şi art. 886 Cod civil, respectiv împrejurarea că actul nu a fost scris, datat şi semnat de către testator.

Fiind vorba de vicii de formă nu se poate susţine că înscrisul este fals sau că a avut loc o operaţiune de alterare a realităţii, împrejurarea corect reţinută şi de către instanţa de apel, considerentele hotărârii nefiind contradictorii.

Susţinerea că a formulat plângere penală pentru falsificarea respectivului înscris, dar pentru că faptele erau prescrise Parchetul de pe lângă Judecătoria Puciaosa nu a dat curs cercetărilor penale nu are relevanţă în speţă, întrucât eventualul fals poate fi cercetat şi de instanţa civilă, dar în condiţiile analizate pe parcursul considerentelor deciziei.

27. PLATA LIPSEI DE FOLOSINŢĂ PENTRU IMOBILELE CONFISCATE DE STAT ÎN MOD ABUZIV

În Legea 10/2001 nu se regăsesc dispoziţii referitoare la plata lipsei de folosinţă pentru imobilele preluate abuziv .

Există în lege art. 33 care se refera la   - Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală.

    Art. 34 - Exercitarea abuzivă a dreptului de a depune notificări în vederea restituirii de imobile în temeiul prezentei legi atrage răspunderea civilă pentru pagubele pricinuite.

Art.40 cu referire la art.25 alin.5

Art. 40 - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 25 alin. (5) atrage obligaţia deţinătorului căruia îi revine această obligaţie de a plăti noului proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit.

Art.25 alin.5

(5) Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deţinătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziţiei de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenţa executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului

Prin decizia nr.74/29 ianuarie 2009 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C. G. E., împotriva deciziei civile nr. 337 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR.

În fapt prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr.2763/200/2008, reclamantul C. G. E. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea la plata sumei de 440.000 RON reprezentând: 420.000 RON compensare lipsă folosinţă prin lipsire ilegală de proprietate şi 20.000 RON, daune morale, pentru încălcarea dreptului de proprietate.

Reclamantul a arătat că în anul 1977, fără a se respecta dispoziţiile Constituţiei din 1965, familia sa a fost deposedată de o proprietate, clădire cu destinaţie locuinţă şi anexe gospodăreşti totalizând 143 mp şi suprafaţa de 250 mp teren aferent construcţiilor, imobil situat în B.....

A mai arătat reclamantul că pentru aceste proprietăţi nu a primit nicio indemnizaţie echitabilă şi rezonabilă de la pârât, până în prezent.

Reclamantul a mai susţinut că din luna octombrie 1977 şi până în prezent, ca unic moştenitor, are dreptul la o compensaţie pentru lipsire ilegală de proprietate, potrivit practicilor internaţionale.

De asemenea, reclamantul a mai susţinut că, cererea sa este o cerere accesorie unei acţiuni în revendicare imobiliară în echivalent.

La solicitarea instanţei, reclamantul a depus o cerere modificatoare, prin care a adăugat un nou capăt de cerere, astfel că, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1200 RON, pentru fiecare lună întârziere, începând cu 15.04.2008 şi până la plata efectivă a sumei ce reprezintă compensarea lipsei de câştig rezultată din lipsa ilegală de proprietate.

Reclamantul a mai precizat faptul că prezenta acţiune este o cerere accesorie a unei acţiuni în revendicare (restituire, retrocedare) imobiliară în echivalent pentru un imobil ce a fost confiscat autorului său de autorităţile comuniste, iar sumele de 420.000 lei şi 1200 lei lunar sunt solicitate cu titlu de prejudiciu material, fiind legate de lipsirea ilegală de proprietate, precum şi de imposibilitatea în care se află în prezent, de a se bucura de bunul său, în sensul exploatării în folosul propriu.

Prin sentinţa civilă nr.3952 din 11.07.2008 Judecătoria Buzău a respins excepţia privind autoritatea de lucru judecat, precum şi acţiunea formulată şi completată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1201 Cod civil.

Pe fondul acţiunii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este unic moştenitor al defunctului său tată, C. C, care a deţinut în B...un imobil casă de locuit şi teren aferent, imobil ce a fost preluat de stat în anul 1977, prin cererea nr.23/1977, acesta fiind de acord cu demolarea în vederea sistematizării zonei Unirii, iar în schimb a primit un apartament cu trei camere şi despăgubiri legale.

S-a mai reţinut că, după preluare, construcţia a fost demolată, iar din totalul terenului de 250 mp, doar suprafaţa de 44 mp a fost afectată lucrărilor de sistematizare, diferenţa fiind înstrăinată de reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2039/1998, iar prin sentinţa civilă nr.183 din 21.02.2006 a Tribunalului Buzău, s-a stabilit valoarea estimativă a imobilelor şi terenului de 44 mp la suma de 153.043,82 lei, despăgubiri acordate conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Instanţa a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, atât timp cât nu a încasat venituri şi chirii pentru folosirea acestora. Faţă de daunele morale solicitate, instanţa a apreciat că reclamantul, chiar dacă a suferit un prejudiciu moral, a fost suficient compensat potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, care a criticat considerentele reţinute de instanţa de fond în sensul că tatăl său a primit un apartament cu trei camere şi despăgubiri legale, deşi, în realitate, apartamentul a fost „cu chirie” nu în proprietate, iar despăgubirile nu au fost acordate nici până în prezent.

De asemenea, apelantul a invocat că instanţa de fond a reţinut că statul nu a încasat chirie şi nici nu a obţinut venituri, astfel încât, nu s-ar justifica plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă, fără a se constata că a solicitat compensarea lipsei de câştig fiindu-i încălcat dreptul de folosinţă a bunului propriu.

Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor morale, recurentul a criticat nemotivarea acestuia de către instanţa de fond, fiind invocată în acest sens practică C.E.D.O.

Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.337 din 12 noiembrie 2008, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul C. G. E., reţinând că prin cererea nr.23/1977, tatăl reclamantului şi-a exprimat acordul cu privire la demolarea casei de locuit, în vederea sistematizării zonei Unirii, primind în schimb un apartament cu trei camere şi întrucât doar suprafaţa de 44 mp a fost afectată lucrărilor de sistematizare, diferenţa de teren până la 250 mp a făcut obiectul înstrăinării prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2039/1998.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C. G. E., pentru următoarele motive:

O primă critică este că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, dovezi ce erau hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei (art. 304 pct.8,9,10 C.pr.civilă).

Se susţine de recurent că prin hotărârile pronunţate i-au fost încălcate atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul de proprietate.

Se critică hotărârea instanţei de apel pentru că s-a reţinut greşit faptul că tatăl său şi-a exprimat acordul prin cererea din 29.09. 1977, din moment ce acest acord a fost luat sub violenţă şi, mai mult, în înscris se precizează că în situaţia în care nu sunt satisfăcute cele două condiţii şi nu au fost respectate, el nu este de acord cu demolarea.

O altă critică este că eronat au reţinut instanţele că s-a primit un apartament în proprietate, iar faţă de această eroare, depune la dosar adresa nr. 119/2006 eliberată de RAM Buzău, contractul de închiriere nr. 39/1978 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 9564/1992.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct. 8 C.pr.civilă, în sensul că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori

înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, Curtea va reţine că aceasta este nefondat întrucât recurentul nu a arătat în ce constă schimbarea naturii sau

înţelesului actului juridic, pentru că simpla afirmaţie nu este suficientă pentru a se admite recursul.

Nu există niciun dubiu cu privire la acordul autorului recurentului în ceea ce priveşte demolarea imobilului pentru sistematizare, întrucât în cererea de la fila 5 dosar recurs, rezultă clar acest acord. Recurentul nu a administrat probe din care să rezulte că asupra autorului său s-au efectuat violenţe la momentul când a formulat cererea.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, este nefondată întrucât recurentul nu a arătat în ce a constat încălcarea dispoziţiilor legale în litera sau spiritul lor.

Susţinerea recurentului că instanţele au reţinut în mod eronat că s-a primit în schimb un apartament în proprietate, urmează a fi respinsă întrucât această critică se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C.pr.civilă, şi nu pct. 10 C.pr.civilă, cum greşit a invocat recurentul, în condiţiile în care aceste texte de lege au fost abrogate prin OUG nr.138/2000.

Critica recurentului că i s-au încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul de proprietate, urmează a fi respinsă întrucât, pe de o parte, pentru imobilul preluat abuziv de către stat prin sentinţa civilă nr. 183/2006 a Tribunalului Buzău s-a admis acţiunea recurentului, s-a dispus anularea dispoziţiei emisă de Primăria Buzău, stabilind valoarea estimată a imobilului format din construcţie şi terenul aferent în suprafaţă de 44 mp, situat în B.., la suma totală de ..

În Legea 10/2001 nu se regăsesc dispoziţii referitoare la plata lipsei de folosinţă pentru imobilele preluate abuziv .

Există în lege art. 33 care se refera la   - Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală.

    Art. 34 - Exercitarea abuzivă a dreptului de a depune notificări în vederea restituirii de imobile în temeiul prezentei legi atrage răspunderea civilă pentru pagubele pricinuite.

Art.40 cu referire la art.25 alin.5

Art. 40 - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 25 alin. (5) atrage obligaţia deţinătorului căruia îi revine această obligaţie de a plăti noului proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit.

Art.25 alin.5

(5) Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deţinătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziţiei de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenţa executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului

Pe de altă parte, recurentului nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece acesta s-a adresat instanţei naţionale cu o cerere ce a fost soluţionată în fond, în apel şi în recurs.