Curtea de Apel Ploiesti

18.NULITATEA RECURSULUI
Conform disp. art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Conform dispoziţiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, nemotivarea recursului în termenul legal atrage nulitatea recursului în afara cazurilor în care se consată incidenţa unor nulităţi de ordine publică care să afecteze legalitatea hotărârii.

Decizia civilă nr. 270 din 24 martie 2009

Dosar nr. 1298/204/2008

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Câmpina sub nr. 1298/204/2008 reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul M.S.M., pentru ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se stabilească domiciliul minorului M.,născut la 14.10.2004 la reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în raport de salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată întrucât pârâtul nu este angajat.

În motivarea acţiunii s-a arătat că părţile s-au căsătorit în vara anului 2004, iar din relaţia lor s-a născut la 14 oct.2004 minorul M. S-a justificat urgenţa măsurii prin aceea că minorul rămas la pârât nu este în siguranţă datorită firii violente a pârâtului şi pentru faptul că este speriat de tatăl său.

S-a mai menţionat că după alungarea sa din domiciliu, reclamanta a încercat să ia copilul, însă a fost împiedicată de ameninţările şi violenţele pârâtului care a încuiat copilul în casă, deşi plângea după mama sa .

S-a mai arătat că prin sentinţa civilă 1631 pronunţată la 19.09.2006 în dosarul 944/2006 de către aceeaşi instanţă s-a soluţionat cererea privind stabilirea domiciliului minorului.

Potrivit susţinerilor pârâtului există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte obligarea la pensie de întreţinere, deoarece pârâta a fost obligată la plata unei pensii de întreţinere de 125 lei rol pentru minor prin sentinţa civilă 943/2006 a Judecătoriei Câmpina.

La termenul de judecata din data de 14 mai 2008 reclamanta a precizat acţiunea, solicitând judecarea cauzei pe calea dreptului comun şi nu pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Prin sentinta civila nr. 2219/09.07.2008 Judecatoria Campina a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta si a respins cererea reconvenţională formulată de pârât.

A fost respinsa excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de pârât, şi s-a stabilit domiciliul minorului M. M., născut la 14 octombrie 2004 la reclamantă, obligând pârâtul la plata unei pensii lunare de întreţinere de 125 lei, pentru minor, începând de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii până la majorat.

Impotriva sentintei civile anterior menţionate a declarat apel pârâtul criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratând, în esenta, ca instanţa de fond în mod greşit nu a tinut cont ca exista autoritate de lucru judecat in ceea ce priveste încredintarea spre crestere si educare a minorului, stabilirea domiciliului acestuia si obligarea la pensie de intretinere pentru acesta a reclamantei, că in mod gresit au fost analizate probatoriile administrate in cauza netinandu-se cont de doua hotarari judecatoresti , respectiv sentinta civila nr. 43/2007 a Tribunalului Prahova şi sentinţa civilă nr. 2738/2004 a Judecătoriei Câmpina.

Prin decizia civilă nr. 551/30 oct. 2008, tribunalul a respins apelul declarat de pârâtul M.S.M., împotriva sentinţei civile nr. 2219/9.07.2008, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.G., ca nefondat.

Împotriva sus menţionatei decizii a declarat recurs în termen legal, pârâtul M. S. M., susţinând în esenţă că hotărârea este nelegală şi netemeinică.

La data de 20 martie 2009, prin serviciul registratură s-au depus de către recurent motivele de recurs.

Curtea de Apel Ploieşti, a constatat nulitatea recursului, declarat de pârâtul M.S.M., împotriva deciziei civile nr. 551/30 oct. 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta M.G., şi Autorităţile tutelare de pe lângă Consiliul local C. şi Consiliul Local B., constatând că în cauză s-au încălcat prevederile art. 303 Cod procedură civilă, conform cărora recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care în speţă este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, respectiv de la 12 februarie 2009.

Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 306 alin.2 Cod procedură civilă în baza cărora nemotivarea recursului în termenul legal atrage nulitatea recursului în afara cazurilor în care se consată incidenţa unor nulităţi de ordine publică care să afecteze legalitatea hotărârii.

Cum în speţă nu s-au constatat astfel de nulităţi, faţă de dispoziţiile art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, s-a admits excepţia invocată de instanţă din oficiu şi s-a constatat nul recursul de faţă.

19.CONTESTATIE LA TITLU .INADMISIBILITATEA MOTIVELOR DE FOND CARE SĂ REPUNA IN DISCUTIE O HOTARARE JUDECATOREASCA DEFINITIVA.


Potrivit art. 309 (1) şi art. 281¹ Cod pr.civilă poate fi primită contestaţia la executare în cazul în care dispozivul hotărârii nu este clar sau echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia reţinută definitiv , cu putere de lucru judecat.
Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr.4141/120/2008.
Prin contestaţia la executare , contestatorul B.N. a criticat în contradictoriu cu intimata B.D.F. actele de executare întocmite în dosarul executorului judecătoresc cu motivarea că la data de 15.04.2008 a primit somaţia prin care i s-a pus în vedere să lase în deplină proprietate şi posesie un teren în suprafaţă de 2091 m.p. situat în comuna V. , sat G. , jud.Dâmboviţa , tarla 4 , parcela 152/1 şi 150, cu toate că prin sentinţa civilă nr.3341 din 3.10.2005 pronunţată în dosarul nr.64/87/2004 în contradictoriu cu intimata s-a constatat că el este proprietarul imobilului , ca urmare a prescripţiei achizitive.

Contestatorul şi –a precizat cererea ca fiind contestaţia la titlul pus în executare silită.

Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa civilă nr.1513 din 2.10.2008 a respins contestaţia la titlu reţinându-se că dispozitivul deciziei civile nr.30 din 17.01.2003 prin care contestatorul, în calitate de intimat pârât a fost obligat să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2091 m.p. situat în pct. ,,B.,, din parcela 152/1 şi 150, nu necesită lămuriri, nu cuprinde neconcordanţe care să atragă necesitatea unor explicaţii suplimentare referitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului.

Curtea de Apel Ploieşti prin decizia 86 din 16 ianuarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva sentinţei civile nr. 1513 din 7.10.2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, reţinându-se că potrivit disp.art. 399(1) Cod pr.civilă şi art. 281¹ Cod pr.civilă poate fi primită contestaţia la executare în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau echivoc , dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre , fără a se modifica situaţia reţinută definitiv ,cu putere de lucru judecat.

Prin urmare , în acest cadru nu se poate repune în discuţie şi administra probe pentru a se combate situaţii de fapt care şi-au primit o soluţie în procesul de fond.

In speţă, în mod corect s-a respins contestaţia la titlu pus în executare silită , reprezentat de dispozitivul deciziei civile nr.30 din 17.01.2003 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr.7810/2002 prin care contestatorul în calitate de pârât , a fost obligat să lase reclamantei D.D.F. în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2091 m.p. , parcela 152/1 şi 150 situată în pct. ,,Bădărăneşti,, din comuna Voineşti, sat Gemenea , dispozitivul deciziei fiind clar şi nu cuprinde neconcordanţe care să atragă necesitatea lămuririi acestuia.

Motivul invocat de contestator se referă la o chestiune de fond care are puterea lucrului judecat şi care nu poate fi repusă în discuţie pe calea contestaţiei la executare.


20. APEL ANULAT CA NETIMBRAT. RECURS FORMULAT PE ASPECTE SOLUTIONATE DE INSTANTA DE FOND ŞI NICIUNUL PRIVIND ANULAREA APELULUI CA NETIMBRAT. RECURSUL INADMISIBIL.

Din interpretarea disp. art. 299 Cod pr.civilă , rezultă că recursul nu poate fi exercitat ,,omisso medio,, adică trecând peste calea de atac a apelului.

In cazul în care apelul a fost anulat ca netimbrat iar în recursul declarat nu se formulează nicio critică împotriva acestei măsuri, ci numai cu privire la soluţia instanţei de fond, recursul este inadmisibil.
Decizia nr. 135 din 13 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 261/277/2008.
Reclamanţii L.D. şi L.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Oficiul Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău şi SC H SA, Sucursala S. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună radierea din cartea funciară a înscrierii făcute pe numele pârâtei SC H SA – Sucursala S, arătând că sunt proprietarii unui teren în suprafaţă de 3424 mp. intravilan pentru care au fost puşi în posesie de către executorul judecătoresc la 15.08.2007, dar pârâta SC H SA – Sucursala S. a înscris sub nr.155/200 în cartea funciară suprafaţa respectivă, primind număr cadastral 29, unde figurează cu suprafaţa de 721 mp., ce le aparţine.

Pârâtul OCPI Buzău, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia.

Pârâta SC H. SA – Sucursala S. prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Judecătoria Pătârlagele prin sentinţa civilă nr.648/20.05.2008 a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OCPI Buzău, invocată de pârât, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC H. SA – Sucursala S., a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus rectificarea menţiunilor înscrise în cartea funciară pe numele pârâtei SC H. SA – Sucursala S. la nr.cadastral 29 (4124) în ceea ce priveşte suprafaţa de 721 mp., în sensul radierii acestei suprafeţe de la nr.cadastral menţionat şi a obligat pârâtele la plata în solidar a cheltuielilor de judecată către reclamanţi în cuantum de 410 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii OCPI Buzău şi SC H. SA – Sucursala S. iar Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.324/05.11.2008 a anulat ca netimbrat apelul declarat de OCPI Buzău şi a respins ca nefondat apelul declarat de SC H. SA – Sucursala S. împotriva sentinţei civile nr.648/20.05.2008 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele.

Pârâtul OCPI Buzău a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând disp. art.304 pct.9 cod pr.civilă – când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dat fiind că atât decizia instanţei de apel cât şi sentinţa instanţei de fond apar ca fiind lipsite de temei legal în privinţa calităţii procesuale a OCPI Buzău, pe de o parte şi în privinţa calităţii OCPI Buzău de instituţie publică care desfăşoară un serviciu public în slujba cetăţenilor.

Recurentul susţine că principalul motiv pentru care a declarat apel a fost acela că instanţa de fond, fără a face o apreciere corectă a legislaţiei în materie de carte funciară, a reţinut culpa procesuală a OCPI Buzău, deşi a arătat pe cale de întâmpinare că în cauzele în care se solicită rectificarea menţiunilor din cartea funciară, OCPI nu poate avea calitate procesuală pasivă ci această calitate se justifică numai în persoana titularului de drepturi înscrise în cartea funciară care a solicitat şi atribuirea de număr cadastral, asumându-şi identificarea şi individualizarea imobilului.

Pe de altă parte, OCPI a fost obligat nejustificat la plata unor cheltuieli de judecată, ce s-ar satisface evident din fonduri publice întrucât este o instituţie publică în subordinea Ministerului Internelor, potrivit dispoziţiilor HG 1210/2004.

Intimaţii prin apărător au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului iar Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 135 din 13 februarie 2009 a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul O.C.P.I. Buzău împotriva deciziei civile nr. 324 din 5 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău.

Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că instanţa de apel prin decizia nr.324/05.11.2008 a anulat ca netimbrat apelul declarat de OCPI Buzău împotriva sentinţei civile nr.648/20.05.2008 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele.

Prin recursul declarat împotriva acestei decizii OCPI Buzău a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civilă, susţinând că atât decizia instanţei de apel cât şi sentinţa instanţei de fond apar ca fiind lipsite de temei legal în privinţa calităţii procesuale a OCPI Buzău.

Dar recurentul nu a formulat niciun motiv de recurs împotriva dispoziţiei instanţei de apel, de anulare ca netimbrat a apelului declarat împotriva sentinţei, ceea ce înseamnă că această dispoziţie a rămas definitivă şi irevocabilă – consecinţa fiind că nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs critica ce vizează măsura dispusă de instanţa de fond prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OCPI Buzău.

Numai în situaţia în care instanţa de recurs ar fi fost investită cu analizarea unui motiv de recurs ce viza anularea ca netimbrat a apelului, şi ar fi constatat că în mod greşit s-a anulat apelul ca netimbrat, se putea dispune casarea în parte a deciziei cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru a se pronunţa pe fondul apelului declarat de OCPI Buzău şi nu pe excepţia netimbrării, respectiv asupra criticilor din motivele de apel ce vizau calitatea procesuală pasivă a pârâtului apelant OCPI Buzău şi obligarea lui în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.

În condiţiile în care dispoziţia de anulare a apelului ca netimbrat a rămas irevocabilă, nu se poate solicita pentru prima dată în recurs „omisso medio” a se stabili lipsa calităţii procesuale pasive a OCPI Buzău, şi absenţa culpei sale procesuale, recursul formulat în acest sens fiind deci inadmisibil.

21. ART. 612 COD CIVIL. FERESTRE DE LUMINA SI AERISIRE.

Restricţia adusă proprietăţii prin art. 612 Cod civil este limitată la deschiderile pentru vedere , nu şi la deschiderile pentru lumină şi aerisire.
Decizia nr. 288 din 27 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 534/114/2008.
Reclamanţii I. Gh. şi I. L. au chemat în judecată pe pârâţii B. M. şi B. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să desfiinţeze servitutea de vedere creată contrar legi, arătând că sunt proprietarii imobilului situat în Rm.Sărat , str.Jirlău , nr.5 , în baza contractului autentificat sub nr. 1415/1986 iar pârâţii sunt proprietari ai imobilului vecin şi care au deschis în anul 2006 trei ferestre cu vedere spre imobilul lor, deşi zidul pe care sunt amplasate se află faţă de linia de hotar la o distanţă mult mai mică decât cea prevăzută de lege.

Pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamanţilor să scoată viţa de vie amplasată pe linia de hotar , să fie obligaţi să ridice de pe linia de hotar zidul construcţiilor – magazie şi garaj , precum şi să fie obligaţi să capteze apa pluvială de la streşini şi să asigure scurgerea ei în reţeaua de canalizare a oraşului, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Rm.-Sărat , prin sentinţa civilă ă nr. 329 din 14 martie 2007 a admis acţiunea principală şi în parte cererea reconvenţională, a obligat pârâţii să desfiinţeze ferestrele care au vedere către imobilul reclamanţilor, au obligat reclamanţii să scoată viţa de vie amplasată la distanţa de 0, 30 metri de linia de hotar şi în caz de refuz au fost abilitaţi pârâţii să efectueze această operaţiune.

De asemenea , reclamanţii au fost obligaţi să-şi monteze jgheaburi pe toată lungimea garajului situat între proprietatea reclamanţilor şi cea a pârâţilor , conform propunerii expertului P. L. şi schiţa anexă la acesta şi a fost respins capătul de cerere formulat de pârâţi privind obligarea reclamanţilor de a ridica magazia şi garajul de pe linia de hotar, iar cheltuielile de judecată au fost compensate parţial, reclamanţii fiind obligaţi să plătească pârâţilor suma de 108 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţa de fond a reţinut că proprietăţile părţilor se învecinează iar pe peretele casei pârâţilor aflat către proprietatea reclamanţilor sunt amplasate trei ferestre de vedre , distanţa dintre zidul casei pe care se află acestea şi linia de hotar fiind de 96 cm, ceea ce încalcă prev. art. 612 Cod civil.

Au existat ferestre pe acest zid mai bine de 30 de ani, care însă aveau dimensiuni mai mici , pentru lumină dar în anul 2006 pârâţii , fără acordul reclamanţilor, le-au desfiinţat şi au montat altele la dimensiunea actuală.

A considerat instanţa, că prin modul în care sunt amplasate şi prin destinaţia care o au aceste ferestre, încalcă dreptul de proprietate al reclamanţilor, astfel acţiunea principală este întemeiată.

In ceea ce priveşte cererea reconvenţională s-a reţinut că în curtea reclamanţilor se află plantată viţă de vie la distanţă de 30 cm faţă de linia de hotar şi că reclamanţii nu au montate jgheaburi pe toată lungimea garajului care să asigure astfel captarea şi scurgerea apei în reţeaua de canalizare a oraşului, aspecte relevate de expertul desemnat în cauză, astfel că sub aceste aspecte cererea reconvenţională a fost apreciată ca întemeiată.

Capătul de cerere privind desfiinţarea garajului şi magaziei aflate pe linia de hotar a fost considerat neîntemeiat deoarece aceste construcţii nu sunt amplasate pe hotar , fiind respectate disp. art. 613 Cod civil.

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii B. M. şi B. A. , criticând-o pe motive de netemeinicie şi nelegalitate întrucât instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probelor ignorând preexistenţa ferestrelor care au fost doar modernizate , iar cererea lor de ridicare a garajului şi magaziei de pe linia de hotar a fost respinsă în mod nejustificat în condiţiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a apreciat că aceste construcţii încalcă linia de hotar.

După administrarea probelor, Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.374 din 15 decembrie 2008 , a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii B. M. şi B. A. împotriva sentinţei civile nr.329 din 14.03.2007 pronunţată de Judecătoria Rm.Sărat.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut cu privire la critica apelanţilor a obligării lor la desfiinţarea ferestrelor de vedere construite spre proprietatea reclamanţilor intimaţi, că proprietatea reclamanţilor se învecinează pe latura de Est cu cea a pârâţilor iar pe linia comună de hotar în dreptul construcţiilor cu destinaţie de locuinţă , gardul despărţitor este făcut din panouri de plasă de sârmă.

In zidul construcţiei proprietatea lor cu vedere spre proprietatea reclamanţilor, pârâţii B. aveau practicate 3 ferestre pentru iluminat şi aerisire iar în anul 2006 pârâţii au modificat poziţionarea şi dimensiunile acestor ferestre lărgindu-le, cotele fiind cele stabilite în raportul de expertiză întocmit de expert Rotaru Nicu.

Instanţa de apel a reţinut că fereastra dormitorului care este cea mai mare, are deschidere totală şi nu exclusiv pe verticală , cum se întâmplă în cazul deschiderilor de aerisit aşa cum rezultă din fotografia de la fila 18 din dosarul de recurs nr. 3146/114/2007.

Deşi expertul constructor prin lucrarea întocmită în prezentul dosar a opinat în sensul că ferestrele nu sunt de vedere , expertiza este un simplu mijloc de probă a cărui concludenţă şi pertinenţă de apreciază în concret de instanţă în contextul probator complet.

Or , în speţă datorită dimensiunilor mărite şi poziţionării lor, ferestrele exced unor simple deschideri de iluminat şi aerisire , ele sunt practicate în zidul exterior al construcţiei cu vedere la proprietatea vecină a reclamanţilor, la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 612 Cod civil , faţă de hotarul comun , aspecte de natură să aducă prejudicii proprietarilor vecini , astfel încât în mod corect prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea principală în raport de situaţia de fapt şi de disp. art. 612 – 614 Cod civil.

Este adevărat că servituţiile continue şi aparente se dobândesc prin posesiune de 30 de ani potrivit art. 623 Cod civil însă în speţă , ferestrele preexistente aveau alte dimensiuni , mai mici decât cele deschise în anul 2006 de pârâţii apelanţi şi care încalcă servitutea de vedere, susţinerile acestora fiind neîntemeiate.

In ceea ce priveşte motivul de apel referitor la construcţiile garaj şi magazie ale reclamanţilor, pentru care s-a solicitat ridicarea de pe linia de hotar, şi s-a apreciat că ar încălca această linie, instanţa de apel a constatat că, în raport de actele de proprietate deţinute de fiecare dintre părţi , coroborate cu raportul de expertiză întocmit de expert P. H. , fiecare dintre părţi stăpânesc în fizic suprafeţe mai mari, iar amplasarea respectivelor anexe pe linia de demarcaţie comună nu încalcă disp. at.- 610 Cod civil , în condiţiile în care prin acestea nu le sunt aduse prejudicii, iar pârâţii au şi ei amplasate construcţii anexe pe linia de hotar.

Impotriva aceste decizii au declarat recurs pârâţii B. M. şi B. A. , invocând motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pre care se sprijină în sensul că deşi s-a efectuat o expertiză în construcţii care să stabilească dacă ferestrele amplasate la imobilul în care locuiesc , spre proprietatea intimaţilor reclamanţi, sunt de vedere sau de iluminat şi aerisire, instanţa de apel a făcut abstracţie de acest raport de expertiză.

Din raportul de expertiză întocmit de expert R. N. rezultă că ferestrele nu sunt de vedere ci sunt ferestre de aerisire şi iluminare , motivat prin dimensiunile mici ale ferestrelor noi amplasate în locul celor vechi, precum şi a înălţimii acestora faţă de plafonul imobilului.

Expertul motivează şi prin faptul că nu există posibilitatea de vedere către proprietatea vecinului şi datorită deschiderii prin basculare ( cu balamale la partea inferioară ) în unghi de 30 grade.

Mai mult decât atât , toate ferestrele sunt cu geam opac pentru a nu se vedea spre imobilele intimaţilor reclamanţi.

Instanţa de apel a ignorat toate datele tehnic e stabilite de expertul numit în cauză, considerând că această expertiză este doar un simplu mijloc de probă a cărui concludenţă şi pertinenţă se apreciază în mod concret de către instanţa de judecată ori, hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău, nu se întemeiază pe mijloacele de probă existente în cauză pronunţând o hotărâre nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei şi pe fond să fie respins capătul de cerere al intimaţilor reclamanţi privind desfiinţarea ferestrelor practicate la imobilul ce le aparţine.

Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 288 din 27 martie 2009 a admis recursul declarat de pârâţii B.M. şi B.A. , a modificat în tot decizia civilă nr. 374 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, în sensul că a admis apelul declarat de pârâţii B.M. şi B.A., a schimbat în parte sentinţa civilă nr.329 din 14 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Rm.Sărat , a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor I.Gh. şi I.L. şi a înlăturat obligarea pârâţilor să desfiinţeze ferestrele construite spre proprietatea reclamanţilor, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că, potrivit art. 612 Cod civil, ,,nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere , nici balcoane au alte

asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său , de nu va fi o distanţă de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecină,, .

Practica judecătorească a stabilit că restricţia adusă proprietăţii prin art. 612 Cod civil este limitată la deschiderile pentru vedere, în sensul că numai acestea nu pot fi făcute decât la o distanţă de 19 decimetri de proprietatea vecină. Cât priveşte deschiderile pentru lumină în lipsa oricărei restricţii legale de felul acelei prevăzute pentru vederi, ele pot fi făcute fără observarea vreunei distanţe .

Din probele administrate în cauză rezultă că ferestrele practicate de recurenţii pârâţi la imobilul lor spre proprietatea reclamanţilor intimaţi, sunt ferestre de lumină şi aerisire ce nu intră sub incidenţa disp. art. 612 Cod civil , motiv pentru care pârâţii nu pot fi obligaţi să le desfiinţeze.

Astfel, instanţa de fond , prin încheierea din 12 decembrie 2006 a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice , unul dintre obiective fiind şi acela de a verifica dacă cele trei ferestre ale pârâţilor sunt pentru aerisire şi lumină.

Expertul tehnic P. L., răspunzând la acest obiectiv , a constatat că ferestrele din geam termopan pe care pârâţii le-au montat în urma amenajării locuinţei sunt ferestre mai mici de aerisire şi lumină întrucât , ramele de la geamuri au prevăzute pentru deschidere un limitator la unghi de 45 de grade, la interior fiind mate şi la exterior transparente.

De asemenea, expertul tehnic R. N. în raportul de expertiză efectuat în apel, a constatat că ferestrele practicate pe faţada posterioară a imobilului proprietatea pârâţilor sunt ferestre pentru aerisire şi iluminare motivat de faptul că au dimensiuni mici, sunt amplasate la o înălţime ce nu creează posibilitatea de vedere către proprietatea vecinului, se deschid prin basculare ( cu balamale la partea inferioară) la un unghi de 30 de grade şi au geam opac.

Prin răspunsul la interogatoriul luat reclamanţilor de către pârâţi la instanţa de fond, reclamanţii au recunoscut că ferestrele sunt prevăzute cu geamuri mate.

Caracteristicile menţionate de cei doi experţi se pot constata şi din planşele fotografice aflate la filele 11-16 dosar recurs respectiv dimensiunea mică , geamuri mate şi deschidere prin basculare a celor trei ferestre , care nu permit vederea către proprietatea vecină fiind pentru aerisire şi lumină , ceea ce înseamnă că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că ferestrele sunt de vedere.

Aşadar , probele administrate în cauză dovedesc faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 612 Cod civil fiind afectată de nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.