Curtea de Apel Ploiesti

30. . Coproprietate forţată

. Cheltuieli de reparare

. Suportare
În cazul unui imobil unic pe etaje sau apartamente, drepturile proprietarilor asupra părţilor din imobil destinate folosinţei în comun, cum este acoperişul în speţă, se bazează pe o stare de coproprietate forţată, care derivă din însăşi natura lucrului.

În virtutea acestei stări de coproprietate forţată , coproprietarii au obligaţia de a suporta , proporţional cu partea fiecăruia cheltuielile de întreţinere şi conservarea bunului comun.

Curtea de Apel Ploieşti –Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – decizia civilă nr. 29 pronunţată la data de 16 ianuarie 2009
Prin cererea înregistrată sub nr. 5843/24.09.2007 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamanţii NF şi NID au chemat în judecată pe pârâta JI solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să repare acoperişul imobilului din str. M. Eminescu, nr. 9, Târgovişte, iar, în caz contrar, să fie autorizaţi reclamanţii să facă reparaţiile pe cheltuiala pârâtei precum şi obligarea acesteia la repararea prejudiciului produs prin pătrunderea apei.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 8153/08.09.1993 pârâtei i-a fost atribuit etajul imobilului, iar reclamanţilor parterul, şi pârâta a lăsat să se infiltreze apa din conducta pe care nu a reparat-o, astfel că apa a pătruns în imobil, afectându-l.

În şedinţa publică din 09.06.2008 reclamantul NF a precizat că prin cererea de chemare in judecată a solicitat ca pârâta să fie obligată să îşi repare întreg acoperişul şi să plătească prejudiciul cauzat din cauza nereparării acoperişului, prejudiciu in valoare de 3500 lei. S-a solicitat pentru cazul când pârâta nu doreşte să facă acest lucru să fie autorizaţi reclamanţi să efectueze reparaţiile, iar pârâta să fie obligată la plata contravalorii reparaţiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 2792/9.06.2008 Judecătoria Târgovişte a admis în parte cererea aşa cum a fost precizată; a obligat pârâta să repare acoperişurile I şi II, proprietatea sa şi jumătate din acoperişul nr. III de la imobilul situat in Târgovişte , str. Mihai Eminescu nr. 9, judeţul Dâmboviţa, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert MIT, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească; a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 3371 lei - despăgubiri civile şi la plata către reclamanţi a sumei de 783,64 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta JI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că: coproprietatea unor apartamente situate în acelaşi imobil implică şi coproprietatea spaţiilor componentelor ce deservesc apartamentele, determinată juridic ca coproprietate forţată; că în această categorie juridică, în speţa de faţă, se încadrează învelitoarea (acoperişul) clădirii şi că în condiţiile în care scopul funcţional al acoperişului este să deservească ambele apartamente ale clădirii, el se supune regimului coproprietăţii forţate, astfel că sarcina întreţinerii acestuia revine ambilor proprietari.

De asemenea a mai arătat că obligarea pârâtei de a repara acoperişul I şi II încalcă regimul coproprietăţii forţate întrucât sentinţa civilă nr. 8153 bis/8.09.1993 nu atribuie acoperişurile respective niciunei părţi, astfel că nefiind proprietatea pârâtei aceasta nu poate răspunde (delictual) de prejudiciile cauzate de degradarea lor; că cele două acoperişuri servesc predominant proprietatea reclamanţilor şi că deşi între acoperiş şi parter se situează podul (2 încăperi) atribuit pârâtei, nu o face pe aceasta proprietarul exclusiv al acestuia.

Tribunalul Dâmboviţa prin decizia 432 din 29 octombrie 2008 a admis apelul declarat de apelanta pârâtă JI, împotriva sentinţei civile nr. 2792/09.06.2008 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi NF şi NID, a schimbat în parte sentinţa atacată, a obligat pârâta să repare 1/2 din acoperişurile I, II şi III ale imobilului casă situat în Târgovişte, str. Mihai Eminescu, nr. 9, judeţul Dâmboviţa, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M I T, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei.

Tribunalul a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 8143 bis /28.09.1993 pronunţată de Judecătoria Târgovişte (filele 4-5 din dosarul de fond), casa situată în Târgovişte, str. Mihai Eminescu, nr. 9, judeţul Dâmboviţa, a fost partajată între apelanta pârâtă şi autoarea reclamanţilor intimaţi, apelanta pârâtă primind parterul casei iar autoarea intimaţilor reclamanţi primind etajul imobilului şi 2 poduri ale căror acoperişuri au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză ca fiind acoperişurile I şi II.

Totodată , cu privire la critica apelantei pârâte în sensul că trebuia obligată să suporte doar jumătate din reparaţiile acoperişurilor I şi II , a reţinut că este întemeiată, întrucât întregul acoperiş al casei, nu numai acoperişul III, astfel cum a fost el identificat de expert, se află în coproprietate forţată şi perpetuă, neavând relevanţă că cele două acoperişuri servesc predominant cele două încăperi din pod atribuite pârâtei apelante, câtă vreme aceste două acoperişuri deservesc şi camera 4, baia şi bucătăria proprietatea exclusivă a intimaţilor reclamanţi.

Impotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul NFarătând că instanţa de fond a obligat pârâta să repare acoperişul însă nu s-a pronunţat cu privire la faptul că în cazul în care aceasta nu îndeplineşte această obligaţie să fie ei autorizaţi a le repara pe cheltuiala pârâtei.

O altă critică a recurentului se referă la faptul că în mod nelegal instanţa de apel a obligat pârâta să suporte cheltuielile cu repararea acoperişului numai în cota de ½, atâta timp cât aceasta a primit în proprietate etajul şi podurile I şi II, fără a fi vorba de o proprietate comună, aspect ce rezultă şi din procesul verbal nr.718/1994 în care se arată că este vorba de proprietăţi distincte.

A mai solicitat recurentul reactualizarea sumei de bani la care pârâta a fost obligată din momentul efectuării raportului de expertiză până la data rămânerii irevocabile a sentinţei.

Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică a recurentului în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi cu privire la autorizarea reclamanţilor de a repara ei acoperişul în cazul în care pârâta nu va îndeplini această obligaţie, nu poate fi analizată de instanţa de recurs deoarece recurentul-reclamant nu a formulat apel împotriva hotărârii dată de prima instanţă.

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate să examineze omisso medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanţei de apel.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de apel a obligat nelegal pârâta să suporte cheltuielile cu repararea acoperişului numai în cote de ½ , Curtea a reţinut că această critică este nefondată întrucât în cazul unui imobil unic pe etaje sau apartamente, drepturile proprietarilor asupra părţilor din imobil destinate folosinţei în comun, cum este acoperişul în speţă, se bazează pe o stare de coproprietate forţată, care derivă din însăşi natura lucrului.

In virtutea acestei stări de coproprietate forţată , coproprietarii au obligaţia de a suporta , proporţional cu partea fiecăruia cheltuielile de întreţinere şi conservarea bunului comun.

Prin urmare, susţinerea recurentului în sensul că intimatei pârâte i s-a atribuit în proprietate podurile I şi II nu are relevanţă , atâta timp cât acoperişul imobilului se află în indiviziune forţată, aşa cum s-a arătat mai sus.

In ceea ce priveşte cererea recurentului de a fi reactualizată suma de bani la care pârâta a fost obligată cu titlu de despăgubiri civile, din momentul efectuării raportului de expertiză până la data rămânerii irevocabile a sentinţei , Curtea nu o poate avea în vedere întrucât , pe de o parte, aceasta reprezintă o cerere nouă formulată în recurs şi pe de altă parte , pentru soluţionarea ei ar fi necesară efectuarea unui raport de expertiză contabilă , lucru care nu este posibil în recurs, faţă de dispoziţiile art. 305 Cod pr.civilă , care prevede că în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.




31. . Constatarea calităţii de bun coachizit

. Calitate procesuală activă

Curtea de Apel Ploieşti –Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – decizia civilă nr. 85 pronunţată la data de 30 ianuarie 2009

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr.3847/281/2007, reclamantul TGh a chemat în judecată pe pârâtele AA, NC-M şi MG-A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea de bun coachizit, în cote egale, de jumatate, fiecare, a apartamentului situat în Ploieşti, Aleea Scoruşului nr.5, bl.13, sc.A et.1 ap.7, apartament dobândit în perioada relaţiilor de concubinaj cu fosta sa soţie, TG, decedată la data de 17.04.2006, anularea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.5400/1995, prin care T G(fostă D) a vândut apartamentul bun coachizit în cote de ½ fiecare, pârâtei AA, precum şi anularea în parte a certificatului de moştenitor nr.38/2004, respectiv punctul 4 din certificat, care se referă la apartamentul în litigiu.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a casatorit cu DG la data de 30.08.1995, iar domiciliul comun a fost în apartamentul în litigiu, ce-i fusese atribuit cu chirie de la societatea în care lucra, conform contractului de închiriere nr.324/1965.

Prin sentinţa civilă nr. 5674/2007, Judecatoria Ploieşti a admis excepţia lipsei calitaţii procesuale active a reclamantului, respingând acţiunea reclamantului ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărâ astfel, s-a reţinut că reclamantul afirmă pentru sine un drept care contravine în mod clar prevederilor legale în materie, neputând dobândi în vreun fel calitatea de coproprietar al acelui apartament, deoarece nu avea la momentul vânzării calitatea de chiriaş.

Împotriva hotărârii menţionate mai sus a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru urmatoarele motive:

În mod neântemeiat, instanţa de fond, fără a administra probe, a reţinut doar o pretinsă calitate de concubin deşi perioada de concubinaj, modalitatea de convieţuire şi gospodărire trebuia stabilită pe bază de probe.

O altă critică vizează faptul că în mod neîntemeiat instanţa de fond nu a luat în considerare că, dacă se dovedea calitatea de concubin precum şi faptul ca pretul apartamentului a fost achitat cu bani comuni, şi potrivit practicii judiciare în materie bunul dobândit în timpul concubinajului este coproprietatea concubinilor, proporţional cu contribuţia fiecaruia la dobândirea lui.

Prin decizia civilă nr.364 din 17.06.2008, Tribunalul Prahova a admis apelul formulat de reclamantul TG împotriva sentinţei civile nr.5674/08.06.2007 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu pârâţii AA, NCM, MGA, a desfiinţat în tot sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti pentru soluţionarea pe fond a acţiunii sub toate capetele de cerere, reţinând următoarele:

Potrivit art. 644 cod civil care, enunţând modurile de dobândire a proprietăţii, indică printre ele şi convenţia, rezultă că, dacă acordul de voinţă al parţilor poate crea sau transmite un drept de proprietate, acelaşi acord este posibil să

genereze o proprietate comună, în cazul in care două persoane, prin manifestarea lor de voinţă, valabil exprimată, se înţeleg să dobândească împreună acelaşi bun care devine proprietatea lor comună, ori convin să achiziţioneze mai multe bunuri împreună, devenind titularii unor drepturi indivize.

În materie de probaţiune, spre deosebire de soţul reclamant care beneficiază de prezumţia legală de comunitate a bunurilor prevăzute de art.30 din codul familiei, concubinul reclamant trebuie să dovedească concubinajul, dobândirea bunului în acest interval, participarea lui materială la achiziţionare şi, nu în ultimul rând, convenţia tacită potrivit căreia bunul respectiv a devenit proprietatea comună a concubinilor.    

Or, prin faptul că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calitaţii procesual active a reclamantului, fără a administra nici un probatoriu în acest sens, a pronunţat o hotărâre netemeinică, susceptibilă a fi desfiinţată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele AA, NCM şi MGA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că, în speţă, s-au încălcat disp. art.948 cod civil referitoare la condiţiile esenţiale necesare pentru valabilitatea convenţiilor, ce impun existenţa unei cauze licite şi nu permit încheierea convenţiilor cu fraudarea legii, respectiv a dispoziţiilor art.5 din Decretul-Lege nr.61/1990.

Curtea, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în principal constatarea calităţii de bun coachizit, în cote egale de jumătate fiecare, a apartamentului în litigiu, dobândit în perioada relaţiilor de concubinaj cu fosta sa soţie, TG, apartament pe care aceasta l-a înstrăinat pârâtei AA şi anularea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv a certificatului de moştenitor.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii.

În practica judiciară a fostului Tribunal Suprem, s-a decis în mod constant că în cazul concubinilor nimic nu împiedică să se constate existenţa unui drept de proprietate comună pe cote părţi al concubinilor asupra bunurilor dobândite de ei, în raport de contribuţia fiecăruia la dobândirea lor, stabilită prin probe.

Rezultă că, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietatea comună pe cote părţi pentru fiecare în proporţia în care a contribuit la achiziţionarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de cumpărare.

În speţă, reclamantul nu a solicitat să se constate anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care defuncta sa soţie TG a cumpărat apartamentul de la stat, ci constatarea calităţii de bun coachizit a apartamentului în litigiu, dobândit în perioada relaţiilor de concubinaj, astfel încât calitatea procesuală activă a acestuia este pe deplin justificată.

Susţinerea recurentelor în sensul că s-au încălcat disp. art.948 cod civil şi ale art.5 din Decretul-Lege 61/1990, întrucât reclamantul nu putea cumpăra apartamentul împreună cu D(T)G, nefiind titularul contractului de închiriere, ar fi avut relevanţă numai în cazul în care reclamantul ar fi solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care DG a cumpărat apartamentul de la stat, ca titulară a contractului de închiriere.

Or, reclamantul nu a invocat un drept locativ propriu, care i-ar fi dat dreptul să cumpere apartamentul şi, eventual să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului către DG, ci faptul că a contribuit alături de aceasta, la dobândirea apartamentului, respectiv la plata preţului.

32. . Acţiune în grăniţuire

. Caracter şi finalitate. Efectele hotărârii de hotărnicie.

. Consecinţe în legătură cu acţiunea în revendicare
Hotărnicia produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin părţilor, nu şi cu privire la însuşi drepturile reale, astfel că oricare din ele poate introduce, ulterior, o acţiune în revendicare privind suprafaţa determinată de teren, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în acţiunea de grăniţuire.

Curtea de Apel Ploieşti –Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – decizia civilă nr. 184 pronunţată la data de 27 februarie 2009
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 5915 din data de 19.06.2006, reclamantul SV a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P I şi PA, stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile situate în Sărata Monteoru, comuna Merei, jud. Buzău, raportat la titlurile de proprietate pe care le deţin, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâţii să fie obligaţi să mute gardul ce desparte proprietăţile, conform traseului real al acestei linii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin sentinţa civilă nr. 2551 din 25 aprilie 2008, s-a admis în parte, acţiunea, formulată de către reclamantul S V, în contradictoriu cu pârâţii PI şi PA şi s-a stabilit linia de hotar între imobilele proprietatea reclamantului SV şi pârâţilor PI şi PA, conform propunerii expertului CE, în varianta a-II-a a raportului de expertiză, respectiv pe laturile 2-d-17-4.

Au fost obligaţi pârâţii să edifice noul gard pe aliniamentul propus de către expertul CE, în varianta a II-a din expertiză.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la daune cominatorii de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru mutarea gardului.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii PI şi PA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În esenţă, s-a învederat că prima instanţa a admis acţiunea în grăniţuire împotriva dispoziţiilor legale, încălcând prev. art. 584 Cod civil, întrucât este evident că reclamantul urmăreşte, de fapt, revendicarea de la pârâţi a unei suprafeţe de 220 mp., sens în care au fost numeroase acţiuni ce au fost respinse.

Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.305 pronunţată la 20 octombrie 2008 de Tribunalul Buzău a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată iar pe fond a respins acţiunea în grăniţuire şi obligaţia de a face.

Pentru a pronunţa această decizie , tribunalul a reţinut că recunoaşterea juridică a dreptului de proprietate este posibilă numai pe calea acţiunii în revendicare, prin care proprietarul obţine recunoaşterea dreptului său şi înapoierea bunului, dar şi abţinerea celui ce a încălcat acest drept, în viitor, de la orice faptă ce ar aduce atingere

exerciţiului normal şi deplin al dreptului de proprietate, iar nu pe calea altor acţiuni personale născute din drepturi de creanţă aflate în strânsă legătură cu dreptul de proprietate.

Cum, în speţă, din expertiză rezultă că, din suprafaţa cuprinsă în titlul de proprietate al reclamantului, terenul de 220 mp se regăseşte în incinta ocupată de pârâţi, cu privire la care s-au modificat hotarele, predarea acestei suprafeţe de teren nu poate fi cerută şi obţinută de proprietarul neposesor pe calea grăniţuirii, ca urmare a contestării hotarului actual, ci numai pe calea revendicării, aşa cum s-a arătat mai sus.

În lumina dispoziţiilor art. 583 cod civil, grăniţuirea ca operaţiune de sine stătătoare ce presupune delimitarea a două fonduri învecinate, nu implică revendicarea unei porţiuni de teren.

În consecinţă, sunt întemeiate susţinerile apelanţilor privitoare la inadmisibilitatea grăniţuirii în cauză atât timp cât aceasta ascunde o revendicare, astfel încât celelalte motive de apel nu se impune a mai fi analizate.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul SV, criticând-o pentru nelegalitate , întrucât instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a redefinit noţiunea de grăniţuire constatând că nu se poate stabili semne de hotar, deoarece în spatele acestei acţiuni s-ar ascunde o acţiune în revendicare.

A mai arătat recurentul că hotărnicia produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin părţilor, nu şi cu privire la dreptul real, astfel că, oricare dintre părţi poate introduce ulterior o acţiune în revendicare privind o suprafaţă determinată de teren, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii ce s-a pronunţat în acţiunea în grăniţuire.

Analizând decizia recurată, Curtea reţine următoarele.

In sens material, dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile art. 584 Cod civil, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Intr-o asemenea acţiune, judecătorul nu are a se pronunţa existenţei dreptului de proprietate ( în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuieşte dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărţitor, determinată prin semne vizibile.

Acţiunea în grăniţuire este admisibilă, chiar dacă între proprietăţi există hotare exterioare, ori de câte ori aceste hotare nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor sau printr-o hotărâre judecătorească.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel şi s-a menţionat şi în cuprinsul întâmpinării, hotărârea de grăniţuire nu are putere de lucru judecat în privinţa întinderii dreptului de proprietate al părţilor, indiferent dacă hotarul a fost trasat prin bună învoială sau printr-o hotărâre limitată la acest scop.

Prin urmare, hotărnicia produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin părţilor, nu şi cu privire la însuşi drepturile reale, astfel că oricare din ele poate introduce, ulterior, o acţiune în revendicare privind suprafaţa determinată de teren, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în acţiunea de grăniţuire.

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a disp. art. 584 Cod civil , considerând că acţiunea în grăniţuire este inadmisibilă atâta timp cât nu s-a formulat şi acţiune în revendicare.

In consecinţă Curtea, constatând că în cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, astfel încât în baza art. 312 Cod pr.civilă, a admis recursul, a

casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău, pentru a se pronunţa asupra celorlalte motive de apel ce nu au mai fost analizate şi care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.


33. RECURS. MOTIV DE MODIFICARE.INTERPRETÂND GREŞIT ACTUL JURIDIC DEDUS JUDECĂŢII INSTANŢA A SCHIMBAT NATURA ORI INTELESUL LAMURIT SI VADIT NEÎNDOIELNIC AL ACESTUIA
Cod procedură civilă : art.304 , pct. 8
MOTIVUL DE MODIFICARE EXPUS IN TEXTUL MAI SUS CITAT VIZEAZA SITUATIA IN CARE , DEŞI ACTUL JURIDIC DEDUS JUDECATII ESTE CÂT SE POATE DE CLAR FIIND ,, VADIT NEINDOIELNIC,, INSTANTA ÎI SCHIMBA ,, NATURA,, ORI ,, INTELESUL,, .
CURTEA DE APEL PLOIESTI – SECTIA CIVILA ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE , DECIZIA CIVILA NR.83 din 30 IANUARIE 2009.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Pogoanele sub nr. 414/282/2008, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâţii E. A. şi E. O. , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea contractului de donaţie imobiliară, autentificat la data de 17 ianuarie 2008 sub nr. 110 , încheiat de pârâtul donator E. A. în frauda dreptului reclamantului de creditor al acestuia.

In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că potrivit sentinţei civile de partaj nr. 423 din 15 .05.2007 pronunţată de Judecătoria Pogoanele pârâtul E. A. trebuia să îi achite sulta de 15 mii lei , că deşi a încetat de mai multe ori să-l determine pe debitor să-şi îndeplinească obligaţia acesta a refuzat , că în atare situaţie s-a adresat executorului judecătoresc pentru pornirea executării silite şi cu această ocazie a constatat că pârâtul înstrăinase cu titlu de donaţie către celălalt pârât E. O. imobilul supus urmăririi silite.

S-a mai susţinut că prin înstrăinarea imobilului pârâtul E.A. şi-a creat o stare de insolvabilitate vădită în fraudarea intereselor sale întrucât atunci când s-a trecut la executarea silită imobilul nu se mai afla în patrimoniul său , complicitatea la fraudă a pârâtului E. O. fiind evidentă , acesta fiind fiul primului pârât.

In drept , au fost invocate prev. art. 975 Cod civil.

In dovedirea acţiunii , reclamanta a depus la dosar acte şi a solicitat chemarea pârâţilor la interogator.

După analizarea probatoriului administrat în cauză , Judecătoria Pogoanele a pronunţat la 2.06.2008 , sentinţa civilă nr.583 prin care a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a revocat contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. 110 din 17.01.2008 , respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâţi.

Pentru a hotărî astfel , instanţa de fond a reţinut că excepţia invocată de pârâţi este neîntemeiată întrucât acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune revocatorie –pauliană (art. 975 Cod civil) calitatea procesuală activă fiind determinată de calitatea de creditoare a reclamantei asupra bunului imobil în litigiu. Pe fond , instanţa a reţinut că este întemeiată acţiunea prin care s-a solicitat revocarea contractului de donaţie , în cauză făcându-se dovada condiţiilor cerute de art. 975 Cod civil , în sensul că într-adevăr pârâtul debitor E. A. în înţelegere cu pârâtul E. O. a înstrăinat bunul în frauda creditoarei cu intenţia vădită de a deveni insolvabil.

Apelul declarat de pârâţi împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a fost admis de Tribunalul Buzău , care prin decizia civilă nr.220 din 3 septembrie 2008 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante invocată de apelanţi , a admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut sub un prim aspect că nu este întemeiată critica privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei atâta timp cât temeiul juridic al acţiunii îl constituie art. 975 Cod civil, text în baza căruia creditorul poate cere anularea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor.

Or , calitatea procesuală activă este determinată în speţă de interesul reclamantei , în recuperarea sumei pe care o datorează pârâtul E. A. cu titlu de sultă , conform sentinţei civile nr.423 din 15.05.2007.,

Pe fond , Tribunalul a reţinut că în cauză creditoarea a cerut revocarea donaţiei însă textul art. 833 Cod civil fiind imperativ , o atare acţiune aparţine exclusiv donatorului nu şi creditoarei aşa cum se prezintă situaţia în speţa dată.

A concluzionat instanţa de apel că , în situaţia în care contractul de donaţie a fost încheiat cu intenţia pârâţilor de a o prejudicia pe reclamantă pentru a nu-şi putea recupera debitul datorat , aceasta conform art. 975 Cod civil avea la dispoziţie acţiunea în anularea actului juridic şi nu revocarea lui fiind vorba despre un contract de donaţie.

Nu au fost analizate celelalte motive invocate de apelanţi , Tribunalul apreciind că sunt lipsite de relevanţă deoarece revocarea donaţiei se poate cere doar de donator.

Impotriva deciziei a declarat recurs în termen legal reclamanta considerând-o nelegală şi netemeinică , invocând în drept nulităţile înscrise în art. 304 pct. 7 , 8 şi 9 Cod pr.civilă susţinând în esenţă că instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită în condiţiile în care a primit punctul de vedere al pârâţilor invocat în motivele de apel, considerându-se că intenţia reclamantei ar fi fost de a solicita revocarea donaţiei pur şi simplu şi nu revocarea actului juridic încheiat în frauda intereselor debitorului , act juridic reprezentat întâmplător de un contract de donaţie.

Se susţine în continuare de recurentă că motivarea în fapt şi în drept a acţiunii revocatorii este diferită de instituţia revocării donaţiei prevăzută de art. 833 Cod civil , astfel cum greşit apreciază instanţa de apel.

Pe de altă parte , arată recurenta că deşi prin motivele de apel s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii,instanţa de apel nu se pronunţă asupra acestei excepţii ci admite apelul preluând motivarea dar respinge acţiunea modificând sentinţa.

Curtea, a pronunţat la data de 30 ianuarie 2009 , decizia civilă nr.83 prin care a admis recursul reclamantei şi a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei în acelaşi tribunal pentru rejudecare.

In speţă , prin cererea cu care a învestit instanţa fondului reclamanta a solicitat revocarea contractului de donaţie imobiliară autentificat sub nr. 110/17 ianuarie 2008 cu motivarea că prin încheierea acestuia debitorul său şi-ar fi creat cu intenţie starea de insolvabilitate vădit în fraudarea intereselor acesteia.

In drept au fost invocate disp. art. 975 Cod civil.

La pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii prima instanţă a argumentat în esenţă în sensul că actul de donaţie a fost încheiat de pârâtul debitor E. A. cu încălcarea flagrantă a dreptului creditoarei reclamante stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi în aceste condiţii, în speţă se regăsesc dispoziţiile înscrise în art. 975 Cod civil.

Cenzurând hotărârea instanţei de fond Tribunalul, pentru a admite apelul declarat de pârâţi a reţinut faptul că reclamanta, în calitate de creditoare a cerut instanţei revocarea donaţiei , situaţie faţă de care, avându-se în seamă dispoziţiile art. 833 Cod civil care condiţionează promovarea unei atare acţiuni de calitatea titularului acesteia s-a concluzionat în sensul că revocarea donaţiei nu poate fi cerută de creditoare.

S-a reţinut în esenţă , prin soluţia dată , instanţa de control interpretează greşit actul juridic dedus judecăţii , situaţie de natură să atragă incidenţa motivului de casare înscris în art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă întrucât este evident că cererea cu care a fost investită instanţa fondului este o acţiune revocatorie sau pauliană în cadrul căreia creditorul poate cere anularea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor.

Efectul unei atare acţiuni este revocarea actului în măsura în care aceasta este necesară pentru îndestularea creditorului.

Atât din motivarea în fapt a cererii sale cât şi a temeiului de drept invocat a rezultat cu evidenţă intenţia reclamantei de a se da eficienţă dispoziţiilor art. 975 Cod civil, cu finalitatea revocării actului fraudulos.

Cu toate acestea, instanţa de control schimbă natura actului juridic dedus judecăţii, şi , deşi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, modifică hotărârea atacată, schimbând-o în tot în sensul respingerii acţiunii cu motivarea că partea avea la îndemână exercitarea unei acţiuni în anularea actului juridic.

In aceste condiţii ,celelalte motive invocate de apelanţi nu se mai analizează apreciindu-se că revocarea donaţiei nu se poate cere decât de donator.

Argumentarea instanţei de apel la pronunţarea soluţiei apare contradictorie atâta timp cât este respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei deşi se apreciază că în speţă ar fi vorba despre revocarea donaţiei, situaţie în care ar fi incidente dispoziţiile restrictive înscrise în art. 833 Cod civil.

Reţinându-se aşadar că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra, practic în cercetarea fondului , lăsând necercetate celelalte motive de apel se impune admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la acelaşi tribunal.