Curtea de Apel Ploiesti
DREPTURILE VETERANILOR DE RĂZBOI CĂRORA
Yüklə 0,97 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 2. Nulitatea absolută a contractului de donaţie. Lipsa intenţiei de a gratifica.
- 3. Nulitate recurs. Neîncadrarea criticilor formulate în niciunul din motivele prev. de art.304 Cod pr.civilă
- 4. Nemotivarea hotărârii. Sancţiune.
- 5. Nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995. Condiţii de aplicabilitate a principiului – error communis facit jus. Revendicare imobiliară.
10. DREPTURILE VETERANILOR DE RĂZBOI CĂRORA LE-A FOST CONFERITĂ MEDALIA CRUCEA COMEMORATIVĂ A CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL - art.13,14 din Legea nr.44/1994 - art.14 din Legea nr.303/2007 - art.III alin.1 din Legea nr.303/2007 Veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine medalii sau cruci derăzboi prevăzute la art.13 alin.1 lit.a) şi b) dar cărora le-a fost conferităMedaliaCrucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent. (Curtea de Apel Ploieşti-Secţia Conflite de Muncă şi Asigurări Sociale
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5316/105/2008, reclamantul G.I.P. a chemat în judecată pe pârâtul MIRA, pentru ca prin hotararea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentand c/valoarea rentei care i se cuvine începând cu data de 01.03.2004. In motivarea acţiunii, acesta a arătat că este veteran de război şi pensionar în baza deciziei nr.86765/16.08.1980, beneficiar al Decretului nr. 969/2002, posesor al mai multor medalii comemorative. A mai arătat că începând cu data de 01.03.2004 pârâtul ar fi trebuit să-i recalculeze renta lunară echivalentă cu nivelul soldei de funcţie, la minim, al unui sublocotenent din cadrul MAN. în procentele legale însă nu i-a fost acordată până în prezent decât renta în procent de 25%; deşi Legea nr.44/1994 (art.13 şi 14) modificată prin O.U.G. nr.12/2004 precizează alte procente decât cele acordate. In dovedirea acţiunii a anexat decizia nr.86765/16.08.1980 emisă de CJP a M.I., legitimaţie de veteran de război B13 nr.190830, brevet de acordare a „Crucii Comemorative” a celui de-al doilea război mondial, copie talon de pensie, etc. Pârâtul MIRA prin Direcţia Generală Juridică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia dreptului la acţiune pentru perioada de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii, solicitând pentru această perioadă respingerea acţiunii ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neântemeiată cu motivarea că reclamantul beneficiază de dreptul de rentă în procent de 50% din solda gradului militar de sublocotenent. A mai precizat pârâtul, că existând diferenţieri între soldele aferente gradului de sublocotenent MAN şi MIRA, prin O.U.G. nr. 12/2004 a fost modificată Legea nr.44/1994 şi ca atare renta urmeză a fi egală sub acest aspect şi nu al procentelor atribuite şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.2624 din 10.10.2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.03.2004-01.09.2005, s-a respins acţiunea privind perioada menţionată ca fiind prescrisă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.I.P., în contradictoriu cu pârâtul MIRA, a fost obligat pârâtul să recalculeze renta lunară cuvenită reclamantului în procent de 50% din nivelul soldei de grad şi de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul G.I.P., a chemat în judecată pe pârâtul MIRA. solicitând ca prin hotârârea ce se va pronunta să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii rentei cuvenite începând cu 01.03.2004. A mai reţinut instanţa de fond, că reclamantul având calitatea de veteran de război şi posesor al medaliei Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945, primeşte atât indemnizaţia prevăzută la art.12 din Legea nr. 44/1994 cât şi dreptul de rentă stabilit prin O.U.G. nr.5/2000 ce modifică Legea nr. 44/1994. Prin O.U.G. nr.12/2004 s-au modificat din nou dispoziţiile legale în sensul că a fost egalizată baza de calcul a rentei întrucât existau deosebiri ale cuantumului acestuia raportat la ministerul din cadrul căruia beneficiarul rentei a fost pensionat. Astfel prin O.U.G. nr.12/2004 s-a dispus ca renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 din Legea nr.44/1994 să se calculeze raportat la nivelul minim al soldei de grad şi/sau al soldei de funcţie a unui sublocotenet din cadrul MA. Astfel, reclamantul în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.44/1994 aşa cum a fost modificată, beneficiază de recalcularea rentei raportat la solda unui sublocotenent în funcţie din cadrul MA, iar procentul aplicat bază de calcul este de 50% din solda respectivă (şi nu 25% aşa cum i-a fost acordată reclamantului) întrucât conform disp. art. 13 lit a şi b din Legea nr. 44/1994, veteranii de război cărora le-a fost atribuită Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945 beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent, fiind modificat procentul aplicat, baza de calcul în sensul majorări acestuia de la 25% la 50%. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât prin întâmpinare, în conformitate cu disp. art. 1 din Decret nr. 167/1958, instanţa de fond a constatat prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 01.03.2004-01.09.2005 şi a respins acţiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul G:I.P. şi pârâtul MIRA. Reclamantul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei obligări a pârâtului la plata rentei cuvenite numai pentru viitor. Astfel, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtului la plata rentei lunare cuvenite de 50% din nivelul soldei de grad şi de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul MA precum şi la plata sumelor rezultate din recalcularea rentei cuvenite începând cu data de 01.09.2005 şi până la zi. Recurentul pârât a criticat sentinţa, în esenţă, sub apsectul greşitei interpretări a textelor legale incidente în cauză, în sensul că acţiunea formulată este neîntemeiată şi că, disp.art.14 din Legea nr.44/1994, modificat prin Legea nr.303/2007 prevăd că, veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute de art.13 lit.a şi b dar cărora le-a fost conferită medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945, beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent. Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii. Curtea examininând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi în raport de dispoziţiile legale care au incidenţă în soluţionarea cauzei, precum şi de disp. art.3041 Cod procedură civilă, a constatat că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente: Prima instanţă în mod corect a reţinut temeinicia pretenţiilor reclamantului în sensul că acesta, fiind posesor al medaliei Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945, trebuia să beneficieze de dispoziţiile Legii nr.44/1994 privind veteranii de război. Însă, prima instanţă, s-a raportat în mod eronat la dispoziţiile OUG nr.12/2004 privind cuantumul rentei cuvenită reclamantului. A reţinut prima instanţă că renta lunară prevăzută la art.13 şi 14 din Legea nr.44/1994 trebuie să se calculeze, conform acestor modificări, în raport de nivelul minim al soldei de grad şi/sau al soldei de funcţie a unui sublocotenent din cadrul M.A., şi este în procent de 50% din această soldă şi nu de 25% din soldă aşa cum a apreciat pârâtul. Într-adevăr, procentul care trebuie aplicat este cel de 50% aşa cum s-a reţinut de către prima instanţă, însă acest procent se aplică la solda de grad a unui sublocotenent, aşa cum prevăd dispoziţiile art.14 din Legea nr.303/13.11.2007 de modificare şi completare a Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor de război, conform cărora veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art.13 alin.1 lit a şi b, dar cărora le-a fost conferită Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945, beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent. În ceea ce priveşte momentul la care se datorează aceste drepturi Curtea a reţinut că în conformitate cu disp.art.III alin.1 prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2008. În raport de aceste dispoziţii legale, Curtea a constatat că sunt întemeiate criticile formulate, sens în care a apreciat că recursurile sunt fondate, urmând şi în conformitate cu disp. art.312 Cod procedură civilă le-a admis, a modificat în parte sentinţa, în sensul că renta cuvenită reclamantului se va calcula în procent de 50% numai în funcţie de solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, la minim şi se va obliga recurentul-pârât să plătească recurentului-reclamant această rentă începând cu data de 1 ianuarie 2008 şi până la încetarea dreptului şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. Decizii Relevante Trimestrul I 2009 Curtea de Apel Ploiesti Sectia Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie 1. Litigiu comercial soluţionat de o instanţă necompetentă. Consecinţe. Art.2 alin.1 lit.a Cod pr.civilă Litigiul având ca obiect pretenţii rezultate din folosinţa unui spaţiu comercial - chirie, penalităţi, lipsă de folosinţă, contravaloarea utilităţilor – este cu certitudine de natură comercială şi în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, competenţa de soluţionare a acestuia revine tribunalului, în primă instanţă, conform art. 2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă. Nerespectarea dispoziţiilor privind soluţionarea cauzei de către secţia comercială a tribunalului atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate în aceste condiţii, întrucât ea a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută edictate de prevederile legale menţionate anterior. Prin decizia civilă nr.62 din 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de A.G.I.R. şi S.C.T. SA împotriva deciziei civile nr.145 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, a casat această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 665/2003 a Tribunalului Bucureşti secţia a III-a, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare ca instanţă de fond, competentă material, Tribunalului Prahova , secţia Comercială şi de Contencios Administrativ pentru următoarele considerente : În speţă contractul de închiriere în care îşi au izvorul pretenţiile reclamantei, a avut ca obiect un spaţiu ce a fost închiriat exclusiv pentru comercializarea produselor nominalizate în cererea de închiriere ( prevedere expres menţionată în art. 4 al actului menţionat - fila 7 dosar fond ), cu obligaţia pentru societatea comercială pârâtă ca “ activitatea de comerţ ce o va realiza în spaţiul închiriat să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor legale privind concurenţa neloială faţă de ceilalţi chiriaşi ai reclamantei”(fila 8 dosar fond ). Totodată, părţile au precizat în art. 2 al contractului că , pentru chiria convenită consensual, chiriaşul ( pârâta-recurentă ) să plătească TVA. Caracterul comercial al acestui contract a fost recunoscut de către ambele părţi; pârâta care a susţinut constant acest aspect, invocând excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, atât în apel, cât şi în recurs în primul ciclu procesual, şi respectiv reclamanta, care, în corespondenţa purtată cu societatea pârâtă, aflată la fila 14 dosar fond (adresa nr.716/17.07.2000 ) arată expres că “ închirierea spaţiilor în discuţie s-a făcut în baza unui contract comercial, care în speţă reprezintă legea părţilor“. În considerarea celor ce preced, s-a apreciat de Curte că ne aflăm în prezenţa unui contract de închiriere a unui spaţiu comercial, situaţie în care litigiul având ca obiect pretenţii rezultate din folosinţa acestui spaţiu - chirie, penalităţi, lipsă de folosinţă, contravaloarea utilităţilor – este cu certitudine de natură comercială şi în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, competenţa lui de soluţionare revine tribunalului, în primă instanţă, conform art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă. S-a reţinut, sub acest aspect, că instanţele anterioare, apreciindu-se competente material să soluţioneze cauza au încălcat, prin hotărârile pronunţate disp.art. 4 şi 56 Cod Comercial, considerând în mod nelegal, că, în speţă contractul de închiriere are întotdeauna o natură exclusiv civilă, neavând în vedere că acest act a dobândit caracterul unui act de comerţ întrucât a fost încheiat cu un comerciant – societate pârâtă, vizează un spaţiu comercial definit ca atare în termeni expreşi în convenţia părţilor şi se află în strânsă legătură cu comerţul pe care îl exercită recurenta-pârâtă. Pentru toate aceste considerente, stabilind natura comercială a litigiului dedus judecăţii, Curtea a constatat că hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel sunt lovite de nulitate absolută, fiind date cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută edictate de disp.art. 2 al.1 lit.a cod procedură civilă. În consecinţă, în baza disp.art. 312 al.1,2 şi 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă coroborat cu art. 4 şi art. 56 Cod comercial, s-au admis ambele recursuri şi, casând hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi apel (sentinţa civilă nr. 665/30.06.2003 a Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a civilă şi decizia nr. 145/11.03.2008 a Tribunalului Prahova ), s-a trimis cauza Tribunalului Prahova – Secţia comercială şi de Contencios Administrativ, instanţă competentă material să soluţioneze pe fond cauza.
S-a concluzionat sub acest aspect că ambele instanţe anterioare au analizat acţiunea reclamantei din perspectiva disp.art. 966 Cod civil, text de lege potrivit căruia „obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect” şi această încadrare în drept a pretenţiilor reclamantei a fost corect realizată, cu atât mai mult cu cât chiar aceasta a indicat disp.art. 966 Cod civil ca temei de drept al acţiunii sale şi a invocat în fapt, pentru nulitatea absolută a contractului de donaţie, lipsa intenţiei autorilor săi de a gratifica statul comunist. Prin urmare, în acest context, s-a reţinut că nu se poate discuta despre o viciere a consimţământului, sancţionată cu nulitate relativă, astfel cum a pretins recurentul, întrucât procedându-se astfel s-ar produce nu numai o încălcare flagrantă a principiului disponibilităţii, dar s-ar realiza şi o aplicare greşită a unor texte de lege (art.955 Cod civil) la o situaţie de fapt ce îşi găseşte expresia juridică în disp.art. 966 Cod civil. Totodată, s-a apreciat ca fiind nefondată şi critica prin care se contestă soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 339/august 1969, întrucât chiar dacă acest act a respectat condiţiile de formă impuse de legislaţia în vigoare la acel moment, astfel cum a pretins recurentul, această împrejurare nu este de natură să înlăture sancţiunea nulităţii absolute, atât timp cât prin acest act se acceptă donaţia autorilor reclamantei, donaţie pentru care instanţa a constatat că este lipsită de cauză, neexistând intenţia donatorilor de a gratifica statul român. În considerarea celor menţionate în precedent, constatând că în cauză recurentul nu a dovedit incidenţa cazurilor de modificare pe care şi-a întemeiat calea de atac exercitată, Curtea, în temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, a respins recursul ca nefondat.
În speţa dedusă judecăţii s-a reţinut că toate criticile formulate de către recurentă vizează aspecte legate de interpretarea probelor administrate în dosarul de fond, care nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în condiţiile în care pct.11 al art. 304 Cod proc.civilă, singurul care permitea în recurs cenzurarea greşelilor grave de fapt, consecutive greşitei aprecieri a probelor a fost abrogat încă din anul 2000, prin art.I pct.112 din OUG nr. 138/2000. Susţinând că instanţele de fond şi de apel nu au analizat corect probele administrate cu înscrisuri, martori şi interogatoriul societăţii intimate, că nu au coroborat aceste probe, deşi erau de natură să confirme susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, recurenta solicită practic instanţei de recurs reanalizarea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, ceea ce implică un control de netemeinicie al hotărârii, excedând astfel limitelor impuse de art. 304 Cod proc.civilă. În considerarea celor menţionate în precedent, apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea în niciunul dintre cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 Cod proc.civilă, Curtea, în temeiul disp.art.137 Cod proc.civilă rap.la art. 306 Cod proc.civilă, a constatat nulitatea recursului. 4. Nemotivarea hotărârii. Sancţiune. Codul de procedură civilă - art.261, 105 alin.2 Dispoziţiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă, prevăd obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin.2 Cod pr.civilă. Fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar. Prin decizia civilă nr.61/26.01.2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile declarate de I.T., C.E. şi S.A. împotriva deciziei civile nr.89/3.03.2008 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care a casat-o, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, Tribunalului Dâmboviţa. Dispoziţiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă, prevăd obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin.2 Cod pr.civilă. Fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar. Motivarea deciziei nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelant şi la argumentele de fapt şi de drept pentru care acestea nu au putut fi primite. Din lecturarea deciziei recurate, respectiv nr.89/3.03.2008, a Tribunalului Dâmboviţa, se reţine lipsa oricăror considerente pentru care a fost respins ca nefondat apelul pârâţilor E. P., C. E. şi S. M., precum şi cel de-al doilea motiv de apel al pârâtului-reclamant I. T. O astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii. Faţă de toate aceste considerente, curtea, în temeiul art.312 alin.3 şi 5 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.5 Cod pr.civilă, a admis ambele recursuri, a casat decizia civilă nr.89/3.03.2008 a Tribunalului Dâmboviţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, Tribunalului Dâmboviţa.
În cadrul revendicării imobiliare se cercetează în primul rând valabilitatea titlurilor de proprietate pe care le opun părţile litigante. În cazul în speţă, titlul de proprietate al pârâţilor îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. X încheiat, în baza Legii 112/2995, cu Primăria sectorului 1 Bucureşti, prin mandatar S.C. Herăstrău Nord S.A, a cărui valabilitate trebuie apreciată în raport de regulile de drept substanţial aplicabile situaţiei vânzării bunului altuia şi de principiul de drept comun al validităţii aparenţei în drept – error communis facit jus. Principiul error communis facit jus este recunoscut în doctrina juridică şi aplicat în practica instanţelor judecătoreşti în acele situaţii excepţionale în care, dacă nu s-ar recunoaşte efecte specifice anumitor raporturi juridice de fapt, s-ar aduce o atingere gravă siguranţei şi stabilităţii circuitului civil. În materia actelor juridice translative de proprietate încheiate între vii, principiul este cunoscut şi sub denumirea de „ teoria validităţii actelor juridice încheiate de subdobânditorul de bună-credinţă cu proprietarul aparent”. Pentru a se reţine teoria validităţii actelor juridice încheiate de subdobânditorul de bună-credinţă cu proporietarul aparent – error communis facit jus, trebuie să fie îndeplinite trei condiţi : 1. buna-credinţă a cumpărătorilor, 2. eroarea comună în care s-au aflat cumpărătorii şi 3. eroarea invincibilă în care s-au aflat aceştia. 1.În ceea ce priveşte buna - credinţă a cumpărătorilor, Curtea reţine următoarele : Buna- credinţă a cumpărătorului constă în convingerea acestuia că a cumpărat imobilul de la adevăratul proprietar, deşi, în realitate, acestuia îi lipsea această calitate. Buna- credinţă se apreciază în persoana cumpărătorului în mod concret, în funcţie de aptitudinile acestuia şi de împrejurările în care s-a încheiat contractul, fiind o noţiune cu vădit caracter subiectiv. Potrivit art.1899 alin.2 Cod civil, buna-credinţă se presupune întotdeauna, iar cel care invocă reaua-credinţă trebuie să o dovedească. În speţă, curtea apreciază că prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorilor a fost înfrântă conform datelor concrete ce rezultă din probatoriu, după cum se va expune în continuare. Contractul de vânzare-cumpărare nr.x, a cărei nulitate se solicită, a fost încheiat, în temeiul Legii 112/1995, la 1.11.1996, dată la care era deja înregistrată, sub nr.846/5.02.1996, cererea autoarei reclamantei de restituire în natură şi a imobilului în litigiu, adresată Comisiei de aplicare a menţionatei legi de pe lângă Primăria Sectorului 1 Bucureşti ( fila 33 dosar fond). În aceste condiţii, cu atât mai mult cu cât pârâta C. A. O. are studii juridice (fiind de profesie avocat), nu se poate reţine buna-credinţă a cumpărătorilor. 2.Referitor la eroarea comună în care s-au aflat cumpărătorii, se impun următoarele precizări: Eroarea comună presupune un element obiectiv reprezentat de aparenţa creată de titlul de proprietate prezentat şi un element subiectiv, psihologic, constând în credinţa cumpărătorilor în aparenţa creată de titlul de proprietate coroborată cu celelalte împrejurări de fapt ce întăresc această credinţă: publicitatea dreptului, conduita proprietarului aparent faţă de bun, durata de timp în care proprietarul aparent a stăpânit public anterior bunul, percepţia colectivităţii faţă de bunul sau categoria din care face parte bunul deţinut de proprietarul aparent. În speţă, Curtea apreciază că nu a existat o eroare comună a cumpărătorilor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului. Astfel, trebuie reţinut că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în noiembrie 1996, iar până la acea dată chestiunea legalităţii titlului de proprietate al statului asupra imobilelor preluate prin diverse acte normative în perioada 1945-1989 a fost supusă unei dezbateri publice ample, fiind reflectată şi în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, nu se poate reţine că toţi sau aproape toţi chiriaşii, cu interese în ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în care locuiau cu chirie, aveau încrederea că toate preluările de bunuri realizate în perioada comunistă au fost legale. 3. În legătură cu eroarea invincibilă ( de neînlocuit), ce reprezintă cea de-a treia condiţie necesară pentru a-şi găsi aplicabilitatea principiul error communis facit jus, Curtea reţine următoarele : Invincibilitatea erorii nu rezultă doar din caracterul comun al acesteia, fiindcă altfel nu s-ar mai justifica existenţa acestei condiţii în plus. În aprecierea invincibilităţii trebuie cercetată cauza erorii şi de analizat dacă un om capabil, în condiţiile socio-politice şi a realităţilor sociale existente la momentul încheierii contractului, putea sau nu să descopere viciul titlului proprietarului aparent. Cu alte cuvinte, invincibilitatea erorii trebuie apreciată în persoana subdobânditorului de bună credinţă în mod abstract, prin raportare la o persoană diligentă, spre deosebire de buna credinţă care se apreciază în mod concret, în raport de circumstanţele personale ale individului. Acest aspect se impune întrucât consecinţele admiterii teoriei validităţii aparenţei în drept sunt deosebit de grave pentru adevăratul proprietar care, practic, se va vedea privat de bunul său. În acest sens, trebuie remarcat că admiterea instituţiei error communis facit jus are drept consecinţă o ingerinţă în dreptul de proprietate al unei persoane, astfel că admiterea efectului creator de drept al erorii comune şi invincibile trebuie să ţină seama şi de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene cu privire la justificarea ingerinţei în dreptul fundamental de proprietate al unei persoane. Pentru a se reţine caracterul invincibil al erorii, subdobânditorul trebuie să întreprindă toate acţiunile şi formalităţile posibile apte de a confirma existenţa dreptului autorului. În lipsa acestor diligenţe, subdobânditorul nu poate datora situaţia sa erorii invincibile, ci neglijenţei sale. În speţă, instanţa apreciază că eroarea în care s-au aflat pârâţii cumpărători nu poate avea un caracter invincibil. Astfel, chiar dacă titlul asupra imobilului provenea de la stat, nu putea reprezenta pentru pârâţii C. o garanţie suficientă că acesta este un adevărat proprietar, ei trebuind să efectueze toate diligenţele posibile pentru a cerceta temeinicia aparenţei titlului prezentat de vânzător, ceea ce nu s-a realizat. În consecinţă, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile principiului error communis facit jus pentru ca pârâţii să se prevaleze de efectele acestuia. În raport de considerentele expuse, curtea, în temeiul art.968 Cod civil, apreciază ca fiind nul, pentru cauză ilicită, contractul de vânzare-cumpărare nr.x, ambele părţi contractante angajându-se într-o operaţiune speculativă. În acest context, curtea constată întemeiată şi cererea în revendicare, dar nu ca rezultat al comparării titlurilor , ci ca efect al nulităţii absolute a contractului de vânzare- cumpărare (ce împiedică o astfel de comparare), reţinându-se calitatea de adevărat proprietar al reclamantei, în baza titlului valabil opus de către aceasta. Yüklə 0,97 Mb. Dostları ilə paylaş:
|