Curtea de Apel Ploiesti

12. Omisiunea analizării unei părţi din motivele de apel. Art. 304. pct. 7 c.pr. civ. Lipsă de rol activ. Art. 304. pct. 9 c.pr. civ raportat la art. 129 alin. 4 şi 5 c.pr.civ.
Incidenţa disp. art. 304 pct. 7 c.pr. civ. în situaţia neanalizării unor motive de apel atrage casarea şi nu modificarea hotărârii raportat la disp. art. 312 al. 3 c.pr.civ. în cazul în care omisiunea nu poate fi complinită de către instanţa de recurs câtă vreme nu au fost elucidate de către instanţele anterioare anumite aspecte esenţiale, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 129 alin. 4 şi 5 Cod pr.civilă şi este necesară administrarea unor alte probatorii.
Decizia civilă nr. 192 din data de 3 martie 2009

Prin decizia civilă nr. 192 din data de 3 martie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a fost admis recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 732 din 22 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, fiind casată decizia sus menţionată şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa a constatat că obiectul prezentei cauze este constatarea nulităţii absolute a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 18/04.01.2000 la BNP IC pentru lipsa consimţământului exprimat în mod valabil şi datorat lipsei discernământului defunctei ME, mama părţilor, iar la întocmirea raportul de expertiză medico-legală de către SML Prahova dispus a fi întocmit în cauză a fost avut în vedere un singur act medical datat anterior anului 2000, respectiv biletul de ieşire din spital nr. 1268/13.03.1992 emis de Spitalul Baloteşti, restul actelor medicale depuse datând din anul 2005.

Cu toate acestea în biletul de ieşire din spitalul sus amintit sunt unele inadvertenţe, respectiv numele bolnavului este diferit şi are o vârstă de 59 de ani, deşi fiind născută în septembrie 1933 mama părţilor ar fi trebuit să aibă la momentul emiterii acestui bilet- martie 1992, 58 de ani şi nu 59, iar din adresa nr. 1883/14.04.2008 emisă de Spitalul Comunal Periş, rezultă că nu au fost găsite în arhiva preluată de la fostul spital Baloteşti documente care să ateste că ME ar fi fost internată în această instituţie.

Deşi apelanta a supus controlului judiciar aspectele privind lipsa de identitate dintre persoana din biletul de ieşire din spital şi persoana expertizată Tribunalul Prahova nu a răspuns acestor critici , din cele 5 motive de apel nerăspunzând decât la cele menţionate la punctele 1 şi 3 din cererea de apel confirmându-se astfel incidenţa disp.art. 304 pct.7 Cod pr.civilă invocat de recurentă.

Această omisiune nu poate fi complinită de către instanţa de recurs prin soluţia de modificare a hotărârilor atacate câtă vreme nu au fost elucidate de către instanţele anterioare aspectele sus arătate fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 129 alin. 4 şi 5 Cod pr.civilă.

Se reţine că potrivit dispoziţiilor legale sus arătate, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare şi judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză , pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Raportat la speţa dedusă judecăţii se remarcă faptul că nu s-a probat, mai presus de orice îndoială că persoana din biletul de ieşire din spital din anul 1992 este una şi aceeaşi cu cea expertizată, motiv pentru care este necesar a se efectua în acest sens către unitatea din sistemul sanitar competentă o adresă pentru a se comunica relaţii referitoare la internarea sau nu a defunctei în perioada atestată în biletul de ieşire în discuţie, raportat şi la alte elemente determinante (bilet de trimitere, copia foii de observaţie, alte date de identificare, luarea în evidenţa medicului dispensarului teritorial etc.).

De asemenea este necesar ca raportul de expertiză întocmit de SML Prahova să fie supus controlului ierarhic de către Institutul Medico-Legal Mina Minovici Bucureşti, atât sub aspectul identităţii (sub aspect medical) a persoanei din biletul de ieşire din spital din 1992,cu cea din actele medicale eliberate în anul 2005 cât şi sub aspectul existenţei sau nu a discernământului defunctei M. E. la data întocmirii actului a cărei nulitate se solicită.

Dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a disp.art. 129 alin.4 şi 5 Cod pr.civilă s-a constatat că sunt incidente şi disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, dar fiind necesară administrarea unor probatorii care în conformitate cu disp.art. 305 nu pot fi efectuate în faţa instanţei de recurs , Curtea de Apel Ploieşti, în baza disp.art. 312 alin.3 Cod pr.civilă a admis recursul declarat în cauză şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.

13. Acţiune în constatare provocatorie

Art.111 Cod pr.civilă

Persoana care se pretinde proprietarul unui bun şi se găseşte în posesia acestuia poate folosi calea acţiunii în constatare, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească, prin care să i se recunoască şi să i se consolideze dreptul, în caz că îi este contestat.

O astfel de acţiune este acţiunea în constatare provocatorie prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale îi cauzează o tulburare serioasă în exerciţiul dreptului său, provocându-l să-şi valorifice pretenţiile, respectiv să-şi dovedească dreptul, sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca daca nu şi-l demonstrează.

Având în vedere că reclamanta cu un asemenea tip de acţiune a investit instanţa este evident că ea era admisibilă, astfel cum s-a menţionat anterior, iar în atare context soluţia pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa este legală.

Prin decizia civilă nr.63 din 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D.S.T. împotriva deciziei civile nr. 403/15.10.2008 a Tribunalului Dâmboviţa , în contradictoriu cu intimata-reclamantă R.T. având în vedere următoarele considerente :

Prin cererea adresată instanţei de judecată reclamanta a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului de 10.144 m.p. situat în Târgovişte, Cartier Priseaca DN 72A, motivat de faptul că pentru această suprafaţă s-a emis pentru S.C. R. SA ( societate care a fost absorbită în 2005 de către reclamantă ) certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria DB nr. 0014/ 7.09.1994, iar pârâta prin diverse adrese comunicate îi contestă acest drept pretinzându-se proprietarul terenului în cauză.

Tribunalul Dâmboviţa prin decizia atacată pe calea prezentului recurs a desfiinţat sentinţa civilă nr.3272/ 1 iulie 2008 pronunţată de Judecătoria Târgovişte (sentinţă prin care s-a respins acţiunea în constatare ca inadmisibilă pe considerentul că partea are la îndemână calea acţiunii în revendicare ) şi a trimis cauza spre rejudecare motivat de faptul că o asemenea cerere este admisibilă, iar în atare situaţie prima instanţă a rezolvat în mod greşit procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Criticile formulate de recurentă în raport de această hotărâre, în sensul că reclamanta pentru valorificarea drepturilor sale avea la îndemână acţiunea în revendicare în care se procedează la compararea titlurilor şi nicidecum acţiunea în constatare care este inadmisibilă, s-a apreciat că nu pot fi primite de Curte pentru argumentele ce se vor expune în continuare :

Aşa cum s-a statuat constant în literatura de specialitate şi practica judiciară, acţiunea în revendicare reprezintă un mijloc specific de protecţie a dreptului de proprietate prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său solicită restituirea lui de la posesorul neproprietar.

Prin urmare, pentru a se promova o astfel de cerere, o condiţie esenţială care trebuie îndeplinită este aceea ca cel care se pretinde proprietar să fi pierdut posesia bunului. În speţa de faţă se observă că reclamanta invocă în susţinerea pretenţiilor sale un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu emis pe numele antecesoarei sale, dar în acelaşi timp ea are şi posesia terenului.

Persoana care se pretinde proprietarul unui bun şi se găseşte în posesia acestuia poate folosi calea acţiunii în constatare, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească, prin care să i se recunoască şi să i se consolideze dreptul, în caz că îi este contestat.

O astfel de acţiune este acţiunea în constatare provocatorie prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale îi cauzează o tulburare serioasă în exerciţiul dreptului său, provocându-l să-şi valorifice pretenţiile, respectiv să-şi dovedească dreptul, sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca daca nu şi-l demonstrează.

Având în vedere că reclamanta cu un asemenea tip de acţiune a investit instanţa este evident că ea era admisibilă, astfel cum s-a menţionat anterior, iar în atare context soluţia pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa este legală, motiv pentru care a respins ca nefondat, în baza art. 312 cod pr.civilă, recursul formulat, în cauză nefiind incidente prevederile art. 304 pct.8 cod procedură civilă, invocate de recurentă în susţinerea căii de atac.

14. Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 Cod pr.civilă. Condiţii de admisibilitate pentru promovarea acesteia.

Art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, în ipoteza în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, deoarece în asemenea situaţii executarea hotărârii este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.

Prin urmare pentru a fi aplicabile dispoziţiile textului de lege menţionat anterior este necesar ca hotărârea să conţină elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat.

Prin decizia civilă nr. 110 din 9 februarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de intimaţii S.B. şi S.C. şi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei civile nr.667 din 17.05.2007 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele, cerere formulată de D.F. şi D.D.M. având în vedere următoarele considerente :

Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă se poate cere revizuirea în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, în ipoteza în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, deoarece în asemenea situaţii executarea hotărârii este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.

Prin urmare pentru a fi aplicabile dispoziţiile textului de lege menţionat anterior este necesar ca hotărârea să conţină elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat.

Examinând decizia civilă nr. 377/2006 a Tribunalului Buzău şi sentinţa civilă nr. 669/2007 a Judecătoriei Pătârlagele, hotărâri în privinţa cărora se susţine de revizuienţi că ar conţine dispoziţii potrivnice, se observă că deşi există identitate de obiect şi cauză între speţele ce au făcut obiectul dosarelor în care s-au pronunţat acestea, hotărârile nu sunt date între aceleaşi persoane, întrucât revizuenţii nu au figurat ca părţi în dosarul nr. 2557/2006 al Judecătoriei Pătârlagele (situaţie recunoscută şi de aceştia chiar prin acţiunea introductivă).

In atare situaţie lipsind condiţia identităţii de părţi, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă şi pe cale de consecinţă cererea de revizuire este inadmisibilă, impunându-se admiterea excepţiei invocată de intimaţii S. C. şi S. B. sub acest aspect.

15. Soluţionarea cauzei în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat fără punerea acesteia în discuţia părţilor. Consecinţe.

Art.1201 Cod civil

Contradictorialitatea reprezintă posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt şi de drept al procesului civil, iar acest principiu domină întreaga activitate de soluţionare a litigiului.

Exigenţa fundamentală a contradictorialităţii impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor.

Pe de altă parte, dreptul la apărare, ca drept fundamental prevăzut şi garantat de Constituţie, are un conţinut complex, căruia i se subsumează posibilitatea recunoscută persoanei, parte într-un proces, de a-şi susţine şi dovedi propriile argumente, în cadrul şi cu respectarea normelor procesuale aplicabile.
Prin decizia civilă nr.265 din 23 martie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de pârâtul A. V. împotriva deciziei civile nr. 691 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanţii N. A. şi N. C. C., a dispus casarea acesteia, precum şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sinaia pentru următoarele considerente :

Contradictorialitatea reprezintă posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt şi de drept al procesului civil, iar acest principiu domină întreaga activitate de soluţionare a litigiului.

Exigenţa fundamentală a contradictorialităţii impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor.

Pe de altă parte, dreptul la apărare, ca drept fundamental prevăzut şi garantat de Constituţie, are un conţinut complex, căruia i se subsumează posibilitatea recunoscută persoanei, parte într-un proces, de a-şi susţine şi dovedi propriile argumente, în cadrul şi cu respectarea normelor procesuale aplicabile.

În speţa dedusă judecăţii, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 8 mai 2007 (fila 114 dosar fond), reclamanţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârât, expunând argumentele pentru care în opinia lor se justifică o atare soluţie.

Analizând conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului s-a reţinut că, deşi instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia menţionată anterior (astfel cum reiese din conţinutul încheierilor de şedinţă din data de 8 mai 2007, 29 mai 2007, 19 iunie 2007, 4 septembrie 2007, 2 octombrie 2007, 6 noiembrie 2007, 4 decembrie 2007, 29 ianuarie 2008, 12 februarie 2008, 18 martie 2008 şi a practicalei hotărârii din 15 aprilie 2008), iar cu ocazia acordării cuvântului în fond părţile au pus concluzii pe fondul cererii reconvenţionale, Judecătoria Sinaia a procedat la respingerea acesteia, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

În condiţiile în care instanţa, la pronunţarea soluţiei a avut în vedere excepţia menţionată anterior, pe care însă nu a pus-o în discuţia părţilor pentru ca pârâtul să-şi facă apărări în privinţa acestei probleme de drept, este evident că au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Prin soluţionarea în această modalitate a cererii reconvenţionale s-a produs pârâtului o vătămare care nu poate fi acoperită decât prin anularea hotărârii pronunţată în aceste împrejurări.

În atare situaţie, fiind vorba de nesocotirea unor reguli în desfăşurarea judecăţii, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct.5 Cod proc.civilă, motiv pentru care Curtea, în baza acestui text de lege, rap.la art. 312 alin.3 Cod proc.civilă, a admis recursul, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

16. PARTAJ SUCCESORAL
Conform art. 777 coroborat cu art. 1060 C.civ. datoriile şi sarcinile succesiunii se împart de drept între comoştenitori, de la data deschiderii succesiunii, proporţional cu cota ereditară a fiecăruia.
Decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2009

Dosar nr. 761/331/2007

Prin acţiunea formulată reclamanţii V.D. şi O.I. au chemat în judecată pe pârâta D.V. solicitând instanţeiu partajarea pasivului succesoral constând în cheltuieli de înmormântare şi parastasele ulterioare pe care le-au suportat la decesul autorilor lor, V.T. decedat în 1972 şi V.A. decedată în 1989.

Activul succesoral rămas de pe urma defunctului V.T. a fost partajat, aşa cum rezultă din decizia civilă nr.150/20 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de V.D., împotriva deciziei civile nr.548/14 septembrie 2005 a Tribunalului Prahova , care la rândul ei a menţinut sentinţa civilă nr.410/23 martie 2005 .

Atunci când s-au administrat probatoriile în faţa instanţei de fond reclamanţi intimaţi fiind întrebaţi la interogatoriu de ce nu au solicitat pasivul succesoral atunci când s-a partajat activul succesoral, aceştia au arătat că nu a fost nevoie .

După administrarea probei cu înscrisuri, Judecătoria Vălenii de Munte, prin sentinţa civilă nr.1237/2006, a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată din oficiu de instanţă şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recus reclamanţii V.D. şi O.I. şi prin decizia nr.9/2007 Tribunalul Prahova a admis recursul a casat sentinţa civilă nr.1237/2006 şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a cererii, reţinându-se că în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, deoarece atâta timp cât partajul în ansamblul său este imprescriptibil, înseamnă că şi acţiunea formulată separat, având ca obiect numai partajarea pasivului succesoral este imprescriptibilă.

Rejudecând, instanţa de fond, după administrarea probatoriilor, a instanţa de fond a constatat că pasivul succesoral a fost suportat de reclamanţi, a obligat pârâta D.V. să le plătească acestora cota sa parte ideală din pasiv, respectiv suma de 6.478 lei.

La data de 12.05.2008 pârâta D.V. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 832/09.04.2008 a Judecătoriei Vălenii de Munte, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 401 din 8 septembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reţinând că prin cererea de chemare în judecata intimaţii – reclamanţi V.T. şi O.I. au solicitat obligarea apelantei –pârâte la suportarea , în limita cotei sale succesorale a pasivului succesoral rămas de pe urma defuncţilor V.T. şi V.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia acesteia ,constând în aceea că în mod greşit s-a admis acţiunea şi a fost obligată la o sumă foarte mare de bani faţă de posibilităţile ei, fără a se avea în vedere că toate cheltuielile de înmormântare a tatălui părţilor au fost suportate de soţia acestuia care a mai trăit încă 17 ani şi care avea posibilităţi materiale , pentru că ambii defuncţi aveau pensii şi aveau cumpărate din timpul vieţii cele necesare înmormântării, iar cheltuielile cu înmormântarea defunctei mamei trebuia să fie făcute de V.M. nepotul de fiu al decedatei căruia defuncta i-a vândut întreaga avere , preţul vânzării constând în întreţinerea pe care dobânditorul s-a obligat să o presteze pe timpul vieţii defunctei şi ulterior să suporte cheltuielile de înmormântare şi cele ocazionate de datinile creştineşti faţă de acest eveniment.

Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat şi pe cale de consecinţă, a modificat în tot ambele hotărâri pronunţate în cauză şi pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, constatând că din probatoriile administrate a rezultat că atunci când a murit tatăl părţilor, acesta şi soţia supravieţuitoare aveau posibilităţi materiale , fiind pensionari CAP şi aveau deja cumpărate cele necesare pentru un astfel de eveniment , de înmormântarea defunctului ocupându-se soţia supravieţuitoare la acel moment , care a mai trăit până în 1989 . Din actele depuse a rezultat că defunctul V.T. deţinea în societatea Dumbrava teren, toate drepturile fiind ridicate de V.D. şi .O.I. , care au ridicat şi ajutorul de deces .

Aşa fiind, cheltuielile cu înmormântarea defunctul V.S.T. au fost suportate de soţie, din veniturile defuncţilor, numai aşa explicându-se răspunsul pe care reclamanţii l-au dat la interogatoriu în sensul că nu au cerut partajarea pasivului succesoral atunci când s-a partajat activul, pentru că nu a fost nevoie.

În plus, reclamanţii intimaţi nu au făcut nici o dovadă cu acte pentru dovedirea pasivului cum ar fi fost firesc ,înţelegând să administreze doar probe testimoniale pentru fapte petrecute acum circa 40 de ani.

În ce o priveşte pe defunctă , urmează a se constata faţă de actul nou depus în recurs că aceasta a încheiat un contract de întreţinere cu nepotul de fiu V.M. căruia i-a vândut locuinţa situată în comuna Măgurele sat Coada Malului şi terenul aferent în suprafaţă de 250 mp., preţul vânzării constând în întreţinere la care cumpărătorul s-a obligat să o presteze pentru vânzătoare şi să suporte cheltuielile de înmormântare şi parastasele conform datinii.

Deci,obligaţia suportării cheltuielilor de înmormântare şi pomeni pentru această defunctă revenea lui V.M. , iar faptul că reclamanţii au înţeles să suporte ei eventualele cheltuieli de înmormântare a mamei lor nu înseamnă că trebuie să îndrepte acum împotriva pârâtei care ar fi obligată la plata unei sume mari de bani după o perioadă îndelungată de la moartea părinţilor părţilor.
17.CONTESTAŢIA ÎN ANULARE
În conformitate cu disp.art. 318 Cod pr.civilă hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori când instanţa respingând sau admiţând recursul în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii.
Decizia nr. 144 din 17 februarie 2009

Dosar nr. 3498,1/284/2007
Prin cererea reconvenţională formulată în cauza care a constituit obiectul dosarului civil nr.1650/284/2007 al Judecătoriei Răcari, pârâtul-reclamant T.N. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P.M. şi cu pârâţii P.I., Comisia Locală Tărtăşeşti şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea fondului funciar, să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 584/29.076.1991, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei mame a reclamantului, numita P.M., în ceea ce priveşte terenul de 1300 mp. şi construcţia compusă din 2 camere amplasată pe acesta, să se constate că reclamantul-pârât este singurul moştenitor al defunctei şi să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.71209 emis de Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate, la data de 11.08.1995.

În motivarea cererii, s-a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de către defuncţii părinţi ai reclamantului-pârât în 1950, printr-un înscris sub semnătură privată, că după cumpărarea acestui teren au construit o casă cu 2 camere iar în timpul căsătoriei tatălui reclamantului cu reclamanta-pârâtă a mai fost edificată o cameră la casa respectivă.

S-a mai precizat că titlul de proprietate emis în baza Legii 18/1991 este parţial nul absolut deoarece reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legii fondului funciar.

Prin sentinţa civilă 3773/27.12.2007, Judecătoria Răcari a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor-reclamanţi P.M. şi P.I., a respins capătul de cerere privind partajarea averii defunctei P.M., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins excepţia lipsei de interes invocată de reclamanta-pârâtă, a admis capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 71209/11.08.1995 în sensul că în noul titlu care se va elibera să fie nominalizaţi P.M.-soţie, P.I.-fiu şi T.N.-fiu şi a respins capătul de cerere privind anularea certificatului de moştenitor 584/29.07.1991.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul-reclamant T.N. şi reclamanta-pârâtă P.M., considerând-o nelegală şi netemeinică, susţinându-se în esenţă că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa fondului faptul că s-ar fi solicitat anularea certificatului de moştenitor, în realitate fiind vorba despre constatarea nulităţii absolute a acestuia, situaţie faţă de care această cerere este imprescriptibilă, că pârâtul-reclamant T.I. nu a urmat procedura privind reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că la momentul promovării acţiunii acesta nu justifica un drept.

Prin decizia civilă nr.296/11.07.2008, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca nefondate apelurile declarate, reţinând în esenţă că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs, în termen legal, pârâtul-reclamant T.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept nulităţile înscrise în art.304 pct.7 şi 9 cod pr.civilă, susţinând în esenţă că instanţa a reţinut eronat că imobilul în litigiu ar fi fost dobândit în anul 1952, în realitate autorii săi au dobândit terenul în anul 1949 şi în acelaşi an au edificat şi construcţia în litigiu, în timp ce trăiau în concubinaj.

Întrucât instituţia nulităţii absolute are un regim deosebit de nulitatea relativă, în mod nelegal a apreciat instanţa că s-ar fi prescris dreptul la acţiune; cauza nulităţii absolute este eroarea obstacol cu privire la masa succesorală, întrucât în realitate, de pe urma defunctului a rămas doar cota de ½ din imobil şi nu imobilul în întregime.

S-a solicitat, pentru motivele arătate, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 1128 din 5 decembrie 2008, a constatat că recursul este nefondat reţinând în esenţă că recursul declarat de pârâtul-reclamant este o reiterare a motivelor de apel care au fost analizate corect de instanţa de control judiciar, că sub un prim aspect se reţine că instanţa fondului, a cărei soluţie a fost confirmată în apel, a apreciat corect, că cererea privind anularea certificatului de moştenitor nr. 584/1991 s-a prescris, atâta timp cât în cauză nu s-a dovedit că voinţa pârâtului ar fi fost viciată prin eroare, dol sau violenţă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare T.N., întemeiată pe dispoziţiile art.318 Cod pr.civilă, constând în aceea că hotărârea este rezultatul unei greşeli materiale şi a omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra motivului de recurs prev.de art.304 pct.7 Cod pr.civilă .

Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.N., împotriva deciziei nr. 1128 din 5 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii P.M., P.I. , domiciliat în Bucureşti, Comisia Locală Tărtăşeşti de aplicare a Legii nr.18/1991, şi Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru aplicarea Legii 18/1991.

În conformitate cu disp.art. 318 Cod pr.civilă hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori când instanţa respingând sau admiţând recursul în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii.

Din textul de lege sus menţionat cât şi din întreaga practică judiciară a rezultat că articolul 318 Cod pr.civilă se referă la greşeli materiale şi nu la greşeli de judecată, acestea din urmă fiind invocate de contestator.

Nici susţinerea conform căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de casare prev.de art.304 pct.7 Cod pr.civilă nu poate fi reţinută , întrucât instanţa a analizat toate criticile cu care a fost investită răspunzând la toate chiar dacă nu le-a făcut o încadrare a fiecăruia în textele de lege, cum de altfel nici contestatorul nu a încadrat fiecare critică în textul de lege corespunzător, indicând numai la final că îşi întemeiată recursul pe disp.art.304 pct.7 şi 9 Cod pr.civilă.

A examina din nou toate susţinerile formulate de contestator ar însemna să se reanalizeze motivele de recurs, ceea ce nu este permis .