Curtea de Apel Ploieşti

12. Contencios administrativ. Tardivitatea plângerii prealabile.

-art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ

Procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte . Formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii.
Decizia nr. 753 din data de 3 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin sentinţa nr. 25 din 19.01.2010, Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii formulării procedurii prealabile invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta DEC, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că excepţia tardivităţii formulării procedurii prealabile invocată de pârâtă este întemeiată, întrucât reclamanta nu se poate prevala de faptul că decizia 19899 din 20 august 2007 nu i-a fost comunicată, deoarece potrivit fişei plăţilor a încasat prima indemnizaţie în luna august 2007, iar în termen de 30 de zile din acest moment putea formula contestaţie împotriva deciziei.

Împrejurarea că a solicitat în luna noiembrie 2008 comunicarea deciziei în vederea formulării contestaţiei nu constituie o dovadă că de la acest moment este în termenul de a îndeplini procedura prealabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta DEC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurenta a învederat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii procedurii prealabile, întrucât această excepţie nu a fost invocată de vreuna din părţile litigante, iar pârâta a invocat excepţia introducerii cererii, astfel instanţa s-a pronunţat asupra unei excepţii care nu a fost ridicată de nici una dintre părţi, însă nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată de pârâtă.

Mai arată că instanţa de fond în mod neîntemeiat a înţeles să admită excepţia tardivităţii procedurii prealabile, considerând că împrejurarea că reclamanta a solicitat în luna noiembrie comunicare deciziei în vederea formulării contestaţiei nu constituie o dovadă că la acest moment este în termen de a îndeplini procedura prealabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea 554/2004.

Apreciază recurenta că termenul de promovare a procedurii prealabile, respectiv a contestaţiei împotriva acesteia nu poate curge de la data la care a fost încasată prima indemnizaţie, întrucât odată cu ridicarea sumelor de bani, nu avea cunoştinţă dacă acea sumă reprezintă indemnizaţia pentru un copil sau doi, iar pârâta nu a procedat la încunoştinţarea sa. Astfel, termenul în care o persoană se consideră neîndreptăţită printr-un act administrativ curge de la data comunicării acestuia, sau de la data la care a luat la cunoştinţă de conţinutul acestuia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a temeiurilor prev. de art. 304 Cod procedură civilă, precum şi sub toate aspectele conform art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele: Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Alineatul 7 al aceluiaşi articol prevede că „ plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin.1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie”.

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte .

Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari şi chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru.

Procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii, potrivit art. 109 alin.2 Cod procedură civilă.

Cu alte cuvinte, instanţa sesizată cu o cerere în anularea unui act administrativ are obligaţia, înainte de a soluţiona pe fond cauza, să examineze efectuarea procedurii prealabile.

Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că Decizia nr. 19899 a fost emisă la data de 20.08.2007, iar plângerea prealabilă a fost formulată la data de 11.11.2008, deci la mai mult de un an de la data emiterii sale. Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei reclamante cum că această decizie nu i-a fost comunicată până la data de 31.10.2008, întrucât indemnizaţia pentru creşterea copilului stabilită prin decizia contestată în cauză a fost încasată de reclamantă la data de 8.07.2008, astfel că implicit a luat cunoştinţă de conţinutul acestei decizii.

În practica judiciară s-a stabilit că formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii (Decizia nr. 789/8.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 746/26.04.2007 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal).

Pe de altă parte, nefondată este şi susţinerea recurentei reclamante cum că a fost invocată şi pusă în discuţie o excepţie şi a fost admisă o altă excepţie. Astfel, deşi prin întâmpinare pârâta invocă excepţia tardivităţii formulării acţiunii întreaga motivare se referă la excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile. De asemenea, deşi instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia astfel cum a fost formulată de pârâtă prin întâmpinare, dezbaterile s-au purtat cu privire la excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei.

Fiind vorba doar de o simplă eroare, părţile ştiind foarte bine ce se invocă, formulându-şi apărările în cunoştinţă de cauză, Curtea nu poate reţine o vătămare adusă recurentei reclamante.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art.304¹ şi 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.


13. În cadrul procedurii de atribuire a unei lucrări de construcţie, ce intră sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 ofertantul ce prezintă o ofertă cuprinzând valoarea propunerii financiare situate sub cuantumul de 85%, din valoarea estimată a contractului, trebuie să detalieze modul de formare a preţului ofertei.
Dacă ofertantul declarat câştigător a detaliat modul de formare a preţului, autoritatea contractantă nu mai avea obligaţia să solicite ofertantului justificarea preţului ofertei
Decizia nr.880 din data de 19 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin decizia nr. 1266/C3/894 din 19 martie 2010, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă contestaţia formulată de SC A. S. SRL Cluj Napoca şi s-a dispus continuarea procedurii de atribuire a contractului de servicii având ca obiect Reactualizare Plan Urbanistic General şi Regulamentul Local de Urbanism pentru Oraşul Sinaia, prin care a fost declarată câştigătoare oferta depusă de SC M M Com SRL.

Pentru a hotărî astfel, CNSC a reţinut că prin invitaţia de participare nr. 238362/30 decembrie 2009, Primăria Or. Sinaia a iniţiat procedura cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect Reactualizare Plan Urbanistic General şi Regulamentul Local de Urbanism pentru Oraşul Sinaia şi cu ocazia deschiderii ofertelor s-a încheiat procesul verbal nr. 1066 din 14 ianuarie 2010 în care s-a consemnat depunerea a trei oferte, întocmindu-se raportul procedurii de atribuire nr. 4229 din 18 februarie 2010, autoritatea contractantă informând ofertanţii asupra rezultatului acestuia, contestatoarea fiind nemulţumită de rezultatul procedurii de atribuire prin care a fost declarată câştigătoare oferta depusă de SC M M Com SRL.

Se reţine prin decizie că nu este întemeiată contestaţia depusă de către contestatoare întrucât critica contestatoarei împotriva desemnării câştigătoarei a unei oferte care un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport de valoarea estimată a achiziţiei, fără solicitarea de clarificări este neîntemeiată, deoarece cele două oferte, ale contestatoarei şi a SC M M Com SRL, au valori sub pragul de 85%, respectiv de 198.765 lei, a contestatoarei reprezentând 67,6% din valoarea estimată şi a câştigătoarei reprezentând 59,0% din valoarea estimată.

Se arată în decizie că prin ofertă contestatoarea a prezentat doar formularul de ofertă în care a inclus valoarea propunerii financiare, iar ofertantul desemnat câştigător a prezentat anexat formularului de ofertă detalierea modului de formare a preţului ofertei, prin aplicarea metodologiei de calcul al onorariilor şi preţurilor în proiectarea investiţiilor şi studiilor din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, aprobat prin Ordinul MLPAT nr.11N/1994, în care a precizat utilizarea unui tarif mediu orar de 8,41 Euro, astfel că autoritatea contractantă nu mai avea obligaţia de a solicita ofertanţilor justificarea preţului ofertei potrivit art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, coroborate cu art. 36¹ alin. 1 din H.G. nr. 925/2006, ofertantul declarat câştigător detaliind modul de formare a preţului.

Pentru toate aceste considerente CNSC a respins contestaţia ca neîntemeiată şi a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Împotriva deciziei nr. 1266/C3/894 din 19 martie 2010, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul art. 281 din OUG nr. 34/2006, privind achiziţiile publice şi concesiuni, a formulat plângere petenta SC A S SRL Cluj Napoca, criticând decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36¹ alin. 1 din H.G. 925/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă este obligată să solicite clarificări şi lămuriri de la toţi ofertanţi ce prezintă oferte financiare situate sub cuantumul de 85% din valoarea estimată a contractului, situaţie în care se impune modificarea deciziei CNSC pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În mod greşit, arată petenta, CNSC, organul de soluţionare al contestaţiei a reţinut că ofertantul declarat câştigător a prezentat anexat formularului de ofertă detalierea modului de formare a preţului, prin aplicarea metodologiei de calcul al onorariilor şi preţurilor în proiectarea investiţiilor şi studiilor din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 11N/1994, în care a precizat utilizarea unui tarif mediu orar de 8,41 Euro, deşi reţine în cuprinsul deciziei că autoritatea contractantă avea obligaţia potrivit art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 36¹ alin. 1 din H.G. 925/2006, să solicite tuturor ofertanţilor aflaţi în această situaţie justificarea preţului ofertei, consideră greşit că nu trebuia solicitat ofertantului declarat câştigător justificarea preţului ofertei, întrucât acesta detaliase modul de formare a preţului în anexa la formularul de ofertă.

Se solicită admiterea plângerii, anularea deciziei CNSC şi admiterea contestaţiei petentei.

Plângerea formulată de petentă este nefondată.

Astfel criticile acesteia că prin pronunţarea deciziei CNSC a încălcat dispoziţiile art. art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 36¹ alin. 1 din H.G. 925/2006, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, se prevede că în cazul unei oferte care are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului, în scris şi înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la oferte, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv.

Totodată potrivit art. 36¹ alin. 1 din H.G. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că în sensul dispoziţiilor art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează să fie furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat fără TVA, reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor respective.

Cele două oferte considerate admisibile, cea a petentei şi a firmei declarate câştigătoare au avut valori sub pragul de 85%, respectiv a petentei de 67,6 % din valoarea estimată şi a firmei câştigătoare de 59,0% din valoarea estimată, firma câştigătoare având oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, petenta prin ofertă a prezentat doar formularul de ofertă, în care a inclus valoarea propunerii financiare, pe când firma declarată câştigătoare SC M M Com SRL a anexat formularului de ofertă detalierea modului de formare a preţului ofertei prin aplicarea metodologiei de calcul al onorariilor şi preţurilor în proiectarea investiţiilor şi studiilor din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 11N/1994.

Cum firma declarată câştigătoare a detaliat modul de formare a preţului ofertei în anexa la formularul de ofertă şi cum preţul ofertei acesteia era cel mai avantajos din punct de vedere economic, autoritatea contractantă nu trebuia să procedeze potrivit art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 în sensul de a solicita clarificări cu privire la ofertă, deoarece aşa cum s-a arătat firma câştigătoare a detaliat modul de formare al preţului ofertei.

Acestea au fost considerentele pentru care Curtea a respins ca nefondată plângerea petentei.

14. Noţiunea de act administrativ, care poate fi atacat în temeiul Legii nr. 554/2004
- art. 1 şi art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 persoana care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ considerat nelegal, poate solicita instanţei anularea acestuia.

Art. 2 lit.c din lege defineşte actul administrativ cu caracter individual sau normativ ca fiind acel act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Adresa privind înştiinţarea unei persoane despre o măsură dispusă de autoritatea administrativă, nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din legea 554/2004, care să poată fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Decizia nr. 888 din data de 16 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin sentinţa nr. 55 din 15 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC O. SRL în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei R şi Consiliul Local al comunei R, a anulat notificarea 4834/17.09.2009 privind măsura rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. 2892/2009 şi a obligat pârâţii să respecte clauzele contractului, a obligat pârâţii la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei către reclamantă şi a respins capătul de cerere privind plata unor daune materiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că societatea reclamantă a încheiat cu Consiliul Local R contractul de concesiune nr. 2892/17 iunie 2009 a terenului în suprafaţă de 12.700 mp situat la pct. „ Desalinare ”, pe raza localităţii R, pentru realizarea unei investiţii de minim 50.000 euro, prin crearea unei platforme agro – industriale cuprinzând instalaţie de biogaz, instalaţii eoliene şi panouri solare, crescătorie de sturioni, dezvoltare ciupercării, potrivit planului de afaceri, filele 8 – 12 dosar.

Pentru demararea lucrării, reclamanta a încheiat contracte de prestări servicii cu Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură Galaţi, filele 13 – 16.

A constatat prima instanţă că pe terenul concesionat a funcţionat în anul 1960 o staţie de tratarea ţiţeiului , desfiinţată în 1968, astfel că au rămas în subsol mai multe fundaţii de rezervoare şi conducte dezafectate ; reclamanta s-a adresat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, SC Petrom SA şi SC Conpet SA Ploieşti pentru lămurirea situaţiei juridice a acestora şi, faţă de răspunsul lor că nu au în proprietate şi nici nu administrează aceste bunuri- filele 64 – 70 dosar, a înştiinţat şi solicitat acceptul pârâţilor de a scoate şi valorifica conductele nefuncţionale, pentru a putea începe lucrarea de investiţii, însă pârâţii i-au refuzat cererea, motivând că aceasta excede prevederilor contractului de concesiune- filele 71 – 72 dosar, ceea ce a generat neînţelegeri între părţi, rezultate din corespondenţa purtată, împiedicarea reclamantei de a efectua lucrările, plângeri penale reciproce, sesizări adresate autorităţilor locale, finalizate cu notificarea emisă de Primăria comunei R cu nr. 4834/17.09.2009, privind rezilierea unilaterală a contractului de concesiune- filele 71 – 72 dosar.

Din întreg materialul probator aflat la dosar, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine în sarcina reclamantei încălcarea obligaţiilor sale contractuale prevăzute la art. 7 din contract sau exercitarea abuzivă a drepturilor conferite de acelaşi contract, deoarece amenajarea terenului concesionat era necesar realizării obiectivului de investiţii contractat, iar refuzul pârâţilor de a permite reclamantei executarea lucrărilor de amenajare, prin scoaterea conductelor dezafectate şi a fundaţiilor de beton a fostelor rezervoare, semnifică sistarea lucrărilor de investiţii, pentru care reclamanta a demarat proiecte de cercetare şi prestări servicii cu firme din ţară şi străinătate.

A mai reţinut tribunalul că notificarea din septembrie 2009 a cărei anulare a solicitat-o reclamanta, prin care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune, este semnată se secretarul Primăriei R, deşi contractul fusese semnat de primar, ca reprezentant al Consiliului Local, astfel că potrivit principiului simetriei actelor juridice nu s-a făcut dovada că respectivă notificare a fost emisă de către concesionar, admiţându-se în parte acţiunea reclamantei, cum s-a arătat anterior.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Primăria Comunei R. şi consiliul Local R, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că greşit instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC O. SRL, anulând notificarea nr. 4834/17.09.2009, privind măsura rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. 2892/2009, obligând pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că s-a făcut dovada relei credinţe a petiţionarei în privinţa nerespectării clauzelor contractului de concesiune pentru suprafaţa de 12.700 m.p. teren.

A susţinut recurenta că sentinţa instanţei de fond este nelegală, întrucât a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, potrivit adresei nr. 5463/28.10.2009 emisă de Garda de Mediu Comisariatul Judeţean Dâmboviţa, reclamantei i s-au stabilit următoarele măsuri cu termen şi caracter obligatoriu : - curăţirea de ţiţei a zonei afectate, transportul şi depozitarea acestuia în locuri special amenajate, termen – 28.10.2009, iar după soluţionarea cauzei, în cazul în care contractul rămâne anulat, a fost obligată să readucă terenul în starea iniţială, iar prin sentinţa nr. 65 din 06 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 10714/315/2009 , rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtei O. SRL la sistarea lucrărilor pe care le efectuează pe terenul în suprafaţă de 12.700 m.p., teren aflat în concesiune.

A arătat recurenta că este nelegală motivarea soluţiei atacate, numai pe baza prezumtivului refuz al pârâţilor, de a permite intimatei reclamante continuarea lucrărilor executate în afara contractului şi împotriva legii,concluzionându-se fără nici un fel de dovezi că reclamanta ar fi suferit prejudicii morale ca efect al conduitei autorităţilor şi tracasări la care a fost supus administratorul acesteia, fără a se ţine cont că o altă instanţă a dispus sistarea lucrărilor, iar aceste lucrări exced cadrul contractual.

Recurenta a învederat că instanţa de fond nu a luat în considerare nici adresa nr. 6010/09.12.2009 emisă de Garda Financiară Dâmboviţa, din care rezultă că SC O. SRL a înregistrat documente de recuperare şi valorificare pentru cantitatea de 14,04 tone deşeuri metalice feroase, materiale care au rezultat de pe terenul concesionat, dar care nu le aparţineau, acestea fiind în proprietatea primăriei, iar vânzarea lor nu era prevăzută în contractul de concesionare.

Cu privire la cererea accesorie de daune morale, recurenta a susţinut că acestea nu trebuiau acordate, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa de fond a interpretat greşit toate actele depuse la dosar, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei nr. 55/15.01.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În temeiul art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata reclamantă SC O. SRL Târgovişte a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Primăria comunei R.

A arătat intimata că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, deoarece a avut în vedere clauzele contractului de concesionare, probele administrate, din care rezulta reaua credinţă a pârâtei, reieşind că intimata reclamantă nu a încălcat clauzele contractului de concesionare.

Prin decizia nr. 888/19.05.2010 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul pârâţilor, a modificat în tot sentinţa şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, având în vedere următoarele considerente:

Acţiunea intimatei SC O. SRL priveşte în principal anularea notificării nr. 4834/2009, prin care recurenta pârâtă Consiliul Local R a înştiinţat-o despre rezilierea contractului de concesiune nr. 2892/2009, celelalte capete de cerere vizând recunoaşterea dreptului reclamantei asupra terenului concesionat şi plata unor daune materiale şi morale de către pârâţii Primăria comunei R şi Consiliul Local R, având caracter accesoriu, în sensul art. 17 Cod procedură civilă.

Acţiunea reclamantei este întemeiată pe Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, fiind analizată, motivată şi soluţionată de Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 55/2010, potrivit prevederilor acestei legi speciale, fiind vorba de notificarea desfiinţării unui contract administrativ, respectiv a contractului de concesiune nr. 2892/2009 încheiat între autoritatea publică administrativă locală şi intimata reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ nelegal, sau refuzul unor autorităţi administrative de a-i rezolva o cerere legitimă.

Notificarea nr. 4834/17.09.2009 emisă de Primăria R. prin care intimata reclamantă a fost înştiinţată despre rezilierea contractului de concesiune nr. 2892/2009, nu reprezintă un act administrativ, de natură a produce efecte juridice proprii, în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, nu conţine nici un fel de măsuri de sancţionare sau de recuperare al vreunui prejudiciu, astfel încât nu este de natură a vătăma drepturile sau interesele legitime ale intimatei reclamante, astfel că anularea acestei notificări nu se putea face în baza Legii nr. 554/2004, în acest sens fiind şi decizia nr. 3536/16.10.2008 a ICCJ , publicată în jurisprudenţa Secţiei de Contencios şi Fiscal pe anul 2008 – Semestrul II, precum şi alte hotărâri judecătoreşti.

Actul administrativ de natură a produce efecte juridice care putea fi cenzurat de instanţa de judecată, este Decizia de reziliere a contractului de concesiune nr. 2892/17.06.2009 emisă de Primăria comunei R – fila 24 dosar recurs.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a admis recursul pârâţilor, a modificat în tot sentinţa şi a respins în întregime acţiunea intimatei reclamante, soluţia de respingere a capătului principal din acţiune reprezentat de anularea notificării nr.4834/2009 a Primăriei comunei R, atrăgând şi respingerea celorlalte capete de cerere accesorii, privind acordarea daunelor morale şi materiale, ultimul fiind respins de altfel prin sentinţa recurată numai de pârâţi.