7. Cumulul pensiei anticipate parţiale cu indemnizaţia de consilier local
-art.92 alin.1 lit.b şi art.94 din Legea nr.19/2000
-art.34 din Legea nr.393/2004
Art.92 alin.1 lit.b din legea nr.19/2000 cu modificările ulterioare se interpretează în sensul că persoanele alese în funcţiile de consilieri locali pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parţială cu indemnizaţia prevăzută de dispoziţiile art.34 din Legea nr.393/2004
Decizia nr.1250 din data de 16 iunie 2010 a Secţiei
Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale-
Curtea de Apel Ploieşti.
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantul I.N. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr.262136/04.02.2010 privind suspendarea pensiei, repunerea în drepturile avute anterior şi obligarea pârâtei la achitarea integrală a pensiei reţinute fără drept ca urmare a anulării deciziei şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este pensionar cu pensie anticipată parţială în baza deciziei nr.262136/12.04.2007, la alegerile locale a fost ales consilier local pentru mandatul 2008-2012, în data de 12.02.2010 a primit decizia nr.262136/04.02.2010 de suspendare a pensie întrucât încalcă prevederile art.92 din Legea 19/2000.
Conform art.94 din actul normativ menţionat pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturile respective: copii urmaşi orfani de ambii părinţi, nevăzători, pensionarii pentru limita de vârstă şi cei cu invaliditate gradul III.
Prin sentinţa civilă nr. 639 din 1 aprilie 2010, tribunalul a admis acţiunea formulată de contestator, a anulat decizia nr. 262136/04.02.2010 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii şi a dispus repunerea în drepturi a contestatorului inclusiv achitarea integrală a pensiei reţinute.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost beneficiar al pensiei anticipate parţiale aşa cum a rezultat din decizia nr.1-236136/12.04.2007, deţinând şi calitatea de consilier local în comuna Voineşti, judeţul Dâmboviţa. Acesta a primit o indemnizaţie de şedinţă, ce nu reprezintă o remuneraţie sau alt venit cu caracter permanent, pentru a fi luată în considerare drept componentă a unui cumul cu pensia anticipată sau anticipată parţială, pentru a genera suspendarea plăţii pensiei în temeiul art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata, susţinând în esenţă că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea formulată de contestator, întrucât acesta beneficiază de pensie anticipată parţială şi în conformitate cu art.92 lit.b din Legea nr. 19/2000 , plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate sau anticipate parţial se regăseşte în una din situaţiile prevăzute la art.5 alin.1 pct.I şi II, iar în conformitate art.94 din actul normativ susmenţionat, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, copii urmaşi orfani de ambii părinţi, nevăzătorii, pensionarii pentru limita de vârstă şi cei de invaliditate gradul III.
Ori, în perioada 01.02.2009-01.06.2009, contestatorul şi-a desfăşurat activitatea în funcţia de consilier local, iar în conformitate cu prevederile legale susmenţionate, fiind pensionar anticipat parţial nu putea cumula pensia cu niciun fel de activitate, aşa încât s-a emis decizia de suspendare a pensiei anticipată parţială nr. 262136/04.02.2010, prin care s-a stabilit şi debitul în cuantum de 4008 lei.
Menţionează recurenta că perioada în care contestatorul a îndeplinit funcţia de consilier local poate fi luată în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, astfel că acesta nu poate cumula pensia anticipată parţială cu veniturile realizate din această activitate.
Curtea a reţinut că activitatea consilierului nu se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi între consiliul local si consilier nu există raporturi specifice celor dintre angajaţi-angajatori, fiind vorba de atribuţii exercitate în baza unui mandat pentru o funcţie electivă rezultată dintr-un proces electoral.
De asemenea trebuie luat în calcul si caracterul sporadic al indemnizaţiei primite de consilier, deoarece acesta se încasează doar atunci când consilierul participă la lucrările consiliului si ale comisiilor de specialitate, astfel ca nu se poate vorbi de un venit permanent în senul dispoziţiilor legale.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond prin decizia nr.54/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul în interesul legii şi a decis că dispoziţiile art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000 se interpretează în sensul că persoanele care deţin funcţia de consilieri locali pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parţial cu indemnizaţia obligatorie prevăzută de disp.art.34 din Legea nr.393/200 iar conform art. 329 cod procedura civila, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunţate în interesul legii este obligatorie pentru instanţe.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul exercitat în cauză menţinând în totalitate ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.
Asigurări sociale
8.Trecerea de la pensia anticipată parţială la pensia pentru limită de vârstă.
- art. 5 alin. 1 lit. n din Legea nr. 341/2004
- art.42 din Legea nr. 19/2000.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. n din Legea nr. 341/2004, persoanele care au calitate de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 au dreptul să se pensioneze cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege, acest drept nefiind condiţionat de art. 42 din Legea nr. 19/2000, modificată prin Legea nr. 250/2007.
Curtea de Apel Ploieşti-Secţia Conflicte
de Muncă şi Asigurări Sociale-decizia nr.
1281 din 21 iunie 2010.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul tribunalului contestatorul M. V. a chemat în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii, solicitând emiterea deciziei de pensionare anticipată pentru munca depusă şi limită de vârstă, începând cu data de 01.07.2006; să i se calculeze şi să i se achite drepturile băneşti cuvenite reprezentând diferenţa între cuantumul pensiei anticipate parţiale şi cuantumul pensiei anticipate pentru munca depusă şi limită de vârstă, începând cu data de 01.07.2006-la zi.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că la cererea sa a fost înscris la pensie anticipată parţială prin decizia nr. 272911 din 18.10.2006 în baza dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 începând cu data de 23.06.2005.
A mai susţinut contestatorul că a formulat o cerere prin care a solicitat trecerea din categoria de pensie anticipată parţială în categoria de pensie pentru limită de vârstă în baza art. 5 alin. 1 lit. n din Legea nr. 341/2004 .
A considerat contestatorul că dacă indemnizaţia reparatorie în baza Legii nr. 341/2004 i-a fost acordată începând cu data de 01.07.2006, atunci şi trecerea de la pensia anticipată parţială la pensia anticipată pentru munca depusă şi limită de vârstă trebuia să opereze începând cu aceeaşi dată, 01.07.2006.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art.42 din Legea nr. 19/2000, modificată prin Legea nr. 250/2007 coroborate cu prevederile pct.11 din Capitolul B, partea a III din Ordinul 340/2001 ( privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare) ,, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 sau, după caz, la împlinirea vârstei standard reduse în condiţiile prevăzute la art. 42 din lege, beneficiarul unei pensii anticipate ori al unei pensii anticipate parţiale poate solicita trecerea la pensia pentru limită de vârstă”.
În cauza, s-a administrat proba cu acte.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr.74 din 22 ianuarie 2010, a respins contestaţia, reţinând din decizia nr.272911/10.11.2005 emisă de intimată în conformitate cu dispoziţiile Legii 19/2000, că începând cu data de 23.06.2005, contestatorul M. V. a fost înscris la pensie anticipată parţială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 299, 304 pct.9, 312 alin.2 Cod pr. civilă.
S-a arătat că potrivit art. 5 alin.1 lit. n din Legea nr. 341/2004, în calitate de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 avea dreptul să se pensioneze cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard, prevăzută de lege, aşa încât în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu există temei legal pentru soluţionarea favorabilă a cererii sale, cu menţiunea că nu se află în situaţia prevăzută de art. 42 din Legea nr. 19/2000, modificată prin legea nr. 250/2007.
Precizează că dispoziţiile menţionate nu prevăd condiţionări legate de contribuţie sau de situaţia existentă la momentul cererii, respectiv dacă este beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale.
În continuare, arată că prin adresa nr.56256/18.09.2009 intimata a comunicat recurentului că dispoziţiile art. 5 alin.1 lit. n din Legea nr. 341/2004 au în vedere înscrierea la pensie pentru limită de vârstă a persoanelor beneficiare ale acestui act normativ şi nu trecerea de la pensie anticipată parţială la pensia pentru limită de vârstă, aşa încât acesta ar fi îndeplinit condiţiile dacă la data formulării cererii nu era pensionat anticipat parţial, fiindcă, dacă era într-o asemenea situaţie, nu se mai impunea trecerea dintr-o categorie de pensionari în altă categorie.
Aşadar, consideră că sentinţa este dată prin interpretarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate care stabilesc fără nicio restricţie, dreptul de pensionare cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege.
Prin decizia civilă 1281 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul, a modificat în tot sentinţa şi, pe fond, a admis în parte contestaţia.
A obligat pârâta să emită decizii de pensionare pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a certificatului de revoluţionar emis la 28.06.2009.
A obligat pârâta la plata diferenţelor de pensie dintre pensia anticipată parţială şi cea pentru limită de vârstă, de la data pensionării pentru limită de vârstă la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut că, prin decizia nr. 272911/10.11.2005, emisă în baza dispoziţiilor Legii 19/2000, începând cu data de 23.06.2005, contestatorul M. V. a fost înscris la pensie anticipată parţ
Dostları ilə paylaş: |