Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 101
David Becker nu ţinuse niciodată o armă în mână; acum ţinea una. În întunericul de pe scările Giraldei se vedea trupul contor­sionat al lui Hulohot. Becker lipi ţeava armei de tâmpla asasinului şi îngenunche cu atenţie. O singură tresărire şi ar fi tras. Nu era cazul. Hulohot murise.

Becker lăsă arma din mână şi se prăbuşi pe trepte. Simţea, pen­tru prima dată după multă vreme, că îi dau lacrimile. Se luptă cu ele. Avea timp pentru emoţii mai târziu. Acum venise clipa să plece acasă. Încercă să se ridice în picioare, dar era prea obosit ca să se mişte. Rămase pe treptele de piatră vreme îndelungată, epuizat.

Începu, absent, să cerceteze trupul contorsionat de lângă el. Ochii asasinului începeau să-şi piardă lucirea, privind în neant. Ochelarii îi rămăseseră, prin cine ştie ce minune, intacţi. Erau niş­te ochelari ciudaţi, cu un fir metalic ieşind din spatele braţului de sprijin peste ureche şi întinzându-se până la un fel de cutiuţă prinsă de curea. Becker era prea obosit ca să mai fie şi curios.

Stând singur pe trepte şi încercând să-şi pună gândurile în or­dine, îşi plimbă privirea peste inelul de pe deget. Vederea i se lim­pezise, astfel că acum era în stare să citească inscripţia. Aşa cum bănuise, nu era în engleză. Se uită lung la inscripţie şi apoi pufni: „Merită să ucizi pentru aşa ceva?”

*

Când Becker ieşi în sfârşit din turn şi păşi în curte, soarele stră­lucea sus, pe cer. Durerea din zona laterală se diminuase, iar ve­derea îi revenise la normal. Becker stătu aşa o clipă, bucurându-se de aroma florilor de portocali. Apoi traversă încet curtea.

În vreme ce se îndepărta de turn, o dubă se opri în scrâşnet de frâne, în apropiere. Din ea săriră doi bărbaţi. Erau tineri şi purtau haine militare. Se îndreptară spre Becker cu precizia matematică a unor maşinării fin reglate.

— David Becker? întrebă unul dintre ei.

Becker încremeni locului, uluit că tipii îi cunoşteau numele.

— Cine... cine sunteţi?

— Veniţi cu noi, vă rugăm. Chiar acum.

Întâlnirea avea ceva ireal — ceva care întinse iarăşi nervii lui Becker. Se trezi că se trage înapoi din faţa lor.

Individul mai scund îi aruncă lui Becker o privire de gheaţă:

— Pe aici, domnule Becker. Chiar acum.

Becker se întoarse să fugă. Reuşi să facă un singur pas. Unul dintre indivizi scoase o armă. Se auzi o împuşcătură.

Pieptul lui Becker fu sfârtecat de o lance dureroasă. Durerea i se întinse instantaneu până în craniu. Degetele îi paralizară şi se prăbuşi. O clipă mai târziu, în jurul lui era doar beznă.