Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 29
Încă enervată după confruntarea cu Hale, Susan privi prin gea­mul unidirecţional din Node 3. În Crypto nu se vedea nimeni. Hale era din nou tăcut, absorbit de munca lui. Îşi dorea să fi putut pleca acasă.

Se întrebă dacă nu era cazul să îl sune pe Strathmore; coman­dantul putea să-l azvârle pe Hale afară — la urma urmei, era o zi de sâmbătă. Susan ştia însă că, odată dat afară, Hale ar fi devenit ime­diat bănuitor. Probabil că s-ar fi apucat să sune pe la colegi, ce­rându-le părerea despre ceea ce se petrecea acolo. Susan decise că era mai bine să-l lase în pace. Avea el singur să plece în curând.

„Un algoritm impenetrabil.” Oftă, gândindu-se iarăşi la Fortărea­ţa Digitală. O uluia faptul că un astfel de algoritm putea fi creat — însă dovada se găsea chiar în faţa ochilor ei. TRANSLTR părea nea­jutorat în lupta cu aşa ceva.

Mintea îi zbură la Strathmore, cum purta el cu nobleţe pe umeri povara rezolvării acestei tragedii, luând măsurile necesare, rămâ­nând calm în faţa dezastrului.

Uneori, uitându-se la comandant, Susan îl zărea pe David. Aveau multe calităţi în comun — tenacitate, devotament, inteligenţă. Câteo­dată îşi spunea că Strathmore ar fi pierdut fără ea; puritatea dragos­tei ei pentru criptografie părea a reprezenta un imbold emoţional pentru Strathmore, ridicându-l deasupra oceanului de mizerii politice şi amintindu-i de vremurile de debut ca spărgător de coduri.

Şi Susan se baza pe Strathmore; el era reazemul ei într-o lume de bărbaţi avizi de putere, protejându-i cariera, păzind-o de rele şi, aşa cum glumea el adesea, transformându-i toate visele în realitate. La o privire mai atentă, ceva adevăr exista în toate acestea. Chiar dacă poate fără intenţie, comandantul fusese cel care sunase şi îl adusese pe David Becker la NSA în acea după-amiază marcată de destin. Gândul lui Susan zbură instantaneu către David şi privirea îi căzu instinctiv pe sertarul de lângă tastatură. Acolo se afla o hârtie de fax.

Faxul zăcea în acel loc de şapte luni. Era un mesaj cu singurul cod pe care Susan Fletcher nu reuşise încă să-l spargă. Mesajul era de la David. Acum îl citi pentru a cinci suta oară:
PLEASE ACCEPT THIS HUMBLE FAX

MY LOVE FOR YOU IS WITHOUT WAX.

(„TE ROG ACCEPTĂ ACEST UMIL FAX

IUBIREA MEA PENTRU TINE ESTE FĂRĂ CEARĂ.”)
Îi trimisese mesajul după o ceartă măruntă. Luni de zile îl im­plorase să-i spună care era tâlcul, însă el refuzase. „Fără ceară.” Era răzbunarea lui David. Susan îl învăţase o mulţime de lucruri despre spargerea de coduri, iar, ca să-l menţină interesat, îl obişnuise să descifreze toate mesajele pe care ea i le trimitea codate conform unei scheme simple de codare. Liste de cumpărături, bileţele de amor — toate erau criptate. Era un joc, iar David devenise un criptograf destul de bun. Atunci el decisese să răspundă cu aceeaşi mone­dă. Pornise prin a-şi semna toate mesajele cu cuvintele „Fără ceară, David”. Susan avea peste două duzini de bileţele de la David. Toate erau semnate la fel: „Fără ceară.”
Susan îl implorase să îi dezvăluie înţelesul ascuns, însă David refuza să vorbească. Când îl întreba, el zâmbea şi răspundea:

— Tu eşti spărgătoarea de coduri.

Şefa criptografilor NSA încercase totul — substituţii, pătrate cifrate, chiar anagrame. Introdusese cuvintele „fără ceară” în com­puter şi ceruse maşinii să rearanjeze literele în expresii noi. Nu primise înapoi decât: RAC FĂRĂ EA. Se părea că Ensei Tankado nu fusese singurul care scrisese coduri impenetrabile.

Gândurile îi fură întrerupte de sunetul uşilor pneumatice care se deschideau. În prag apăru Strathmore.

— Ai vreo veste, Susan? Comandantul îl zări pe Greg Hale şi se opri brusc. Ei, bună seara, domnule Hale. Se încruntă, îngustându-şi ochii. Şi chiar într-o sâmbătă! Cărui fapt îi datorăm onoarea?

Hale zâmbi nevinovat.

— Doar mă asiguram că totul este în regulă.

— Înţeleg, mârâi Strathmore, cântărind opţiunile pe care le avea. O clipă mai târziu, păru a ajunge şi el la concluzia că era mai bine să-l lase în plata Domnului. Se răsuci, rigid, spre Susan: Domni­şoară Fletcher, pot să-ţi vorbesc o clipă? Afară?

Susan ezită:

— Ah... da, domnule. Privi neliniştită spre monitor şi apoi spre Greg Hale. Doar o clipă.

Folosind câteva taste, apelă programul ScreenLock. Era un uti­litar de menţinere a intimităţii. Fiecare terminal din Node 3 era echipat cu aşa ceva. Deoarece terminalele stăteau aprinse în permanenţă, ScreenLock permitea criptografilor să plece de la posturile de lucru ştiind că nimeni nu şi-ar fi putut băga nasul în secretele lor. Susan introduse codul ei secret de cinci caractere, după care ecranul se înnegri. Avea să rămână negru până la întoar­cerea ei şi la introducerea secvenţei corecte de deblocare.

După aceea se încălţă şi îl urmă pe comandant afară.

— Ce dracu’ caută el aici? tună Strathmore imediat ce el şi Susan ieşiră din Node 3.

— Ca de obicei. Nimic.

Strathmore părea preocupat:

— A zis ceva de TRANSLTR?

— Nu. Dar dacă accesează monitorul de control şi vede că mer­ge de şaptesprezece ore, o să aibă sigur ceva de comentat.

Strathmore medită la acest lucru.

— N-are nici un motiv să îl acceseze.

Susan îl privi în ochi:

— Vreţi să-l trimiteţi acasă?

— Nu. Îl lăsăm în pace. Strathmore privi spre laboratorul Sys-Sec. Chartrukian a plecat?

— Nu ştiu. Nu l-am văzut.

— Iisuse! E un circ întreg aici. Îşi trecu o mână peste barba care începuse să-i crească în ultimele treizeci şi şase de ore. Vreo veste de la programul-spion? Mă simt ca un prizonier aici.

— Nu încă. Vreo veste de la David?

Strathmore clătină din cap:

— I-am zis să nu mă sune până ce nu are inelul.

Susan păru surprinsă:

— De ce nu? Şi dacă are nevoie de ajutor?

Strathmore dădu iarăşi din cap:

— De aici nu-l pot ajuta — e pe cont propriu. În plus, prefer să nu vorbesc pe linii nesigure, în cazul în care ar asculta cineva.

Susan făcu ochii mari:

— Asta ce mai înseamnă?

Strathmore păru instantaneu că vrea să-şi ceară scuze. Se uită la ea cu un zâmbet liniştitor.

— David n-a păţit nimic. Sunt doar prudent.

La zece metri depărtare, ascuns în spatele geamului mat din Node 3, Greg Hale se aşeză la terminalul lui Susan. Ecranul era negru. Hale aruncă o privire spre comandant şi spre Susan, după care îşi scoase portofelul din buzunar. Extrase un cartonaş cu înscrisuri şi îl citi.

Verificând din nou că Strathmore şi Susan continuau să discute, apăsă cu precauţie cinci taste. O clipă mai târziu, monitorul se trezi la viaţă.

— Bingo, chicoti el.

Îi fusese extrem de simplu să fure codurile de securitate din Node 3. Fiecare terminal din Node 3 dispunea de o tastatură deta­şabilă, identică cu ale celorlalte. Hale îşi luase tastatura într-o noapte acasă şi îi instalase un cip care memora toate tastele apă­sate pe tastatura respectivă. A doua zi venise foarte devreme la muncă, schimbase tastatura lui modificată cu a altcuiva şi aştep­tase. La sfârşitul zilei de lucru, schimbase din nou tastaturile între ele şi afişase datele memorate de cip. Găsirea codului de acces fusese simplă, chiar dacă cipul memorase milioane de taste apă­sate. Primul lucru pe care îl făcea un criptograf dimineaţa era să tasteze codul personal de deblocare a terminalului. Prin aceasta, misiunea lui Hale devenise banală — codul personal apărea întot­deauna ca primele cinci caractere din listă.

„Ce ironie”, îşi zise el, privind la ecranul computerului lui Susan. Furase codurile personale doar dintr-o toană. Acum era fericit că o făcuse. Programul de pe calculatorul lui Susan părea semnificativ ca importanţă.

Hale se uită nedumerit la program câteva clipe. Era scris în LIMBO — un limbaj la care nu se pricepea prea bine. Cu toate astea, doar privindu-l, îşi dădu seama de un lucru — nu era vorba despre un diagnostic. Hale înţelegea doar două cuvinte, dar aces­tea spuneau totul:
„COPOIUL CAUTĂ...”
— Copoi? se miră el cu glas tare. Caută ce?

Brusc, se simţi neliniştit. Studie cu atenţie ecranul computeru­lui, apoi luă o decizie.

Hale ştia destule despre limbajul LIMBO ca să priceapă că acesta împrumuta multe elemente din alte două limbaje — C şi Pas­cal — ambele fiind în aria lui de cunoaştere. Furişând o privire din­colo de geam pentru a se asigura că Strathmore şi Susan continuau discuţia, Hale improviza. Introduse câteva comenzi modificate din Pascal şi apăsă tasta RETURN. Fereastra de monitorizare a acti­vităţii programului-spion răspunse exact cum sperase el.
„ANULEZ COPOI?”
Hale tastă cu iuţeală: DA
„SUNTEŢI SIGUR?”
Tastă din nou: DA

După o clipă, computerul scoase un sunet.

„COPOI ANULAT”
Hale zâmbi. Terminalul tocmai trimisese un mesaj către progra­mul-spion lansat de Susan, comandându-i acestuia să se autodis­trugă prematur. Căutarea ei avea să mai aştepte.

Atent să nu lase vreo urmă, îşi croi cu dexteritate drum prin jurnalul de activitate a sistemului lui Susan şi şterse toate comen­zile pe care abia le tastase.

Ecranul se albi.

Când Susan Fletcher se întoarse în Node 3, Greg Hale şedea tăcut în faţa propriului terminal.