Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

VIII PLANETELE SI PERSONALITATEA

Am definit „personalitatea” ca pe o „sinteză a tiparelor de comportament; ca suma tuturor mişcărilor şi emoţiilor exterioare ale fiinţei umane: ritmul total al operaţiunilor sale de viaţă - de la modul în care merge şi îşi contractă buzele, până la comportamentul său pe câmpul de luptă sau într-o sală de concert”. Am spus că, fără activitate, nu ar putea exista „personalitate”; putem vorbi despre ea ca de un complex de activităţi. Asemenea afirmaţii reprezintă o suficientă dovadă că noi nu dăm termenului semnificaţia, mai degrabă peiorativă, pe care i-o conferă în mod obişnuit teozofii şi cei care se ocupă cu filozofia ezoterică.

Noi nu considerăm personalitatea ca reprezentând fiinţa „exte­rioară”, în contrast cu aşa numita individualitate sau fiinţă „interioară”. Simţim că această opoziţie, sau dualism, nu este fructuoasă în prezentul stadiu al dezvoltării umane. Mai degrabă, tinde să focalizeze comportamentul uman într-un mod care este mai mult devoţional şi etic decât integrator şi estetic - ultimul termen fiind folosit după cum a fost el definit anterior. Pentru noi, şi probabil pentru oameni ca Smuts, ca şi pentru majoritatea psihologilor moderni, personalitatea este întreaga fiinţă umană în funcţiune. Nu înseamnă întreaga fiinţă umană în esenţă, sau în mod abstract, ci în manifestare efectivă şi în limita în care este perceptibilă altor personalităţi care funcţionează la acelaşi nivel de operare.

Nici un astrolog (sau psiholog) nu poate interpreta o viaţă şi un destin la un nivel mai înalt decât acela pe care el însuşi funcţionează. Un funcţionar cu mintea îngustă, dintr-un orăşel, nu poate cunoaşte personalitatea unui sfânt sau a unui geniu. El va emite, bineînţeles, o judecată superficială asupra acesteia sau o va venera, dar nu va fi în poziţia să o cunoască şi să o evalueze ca personalitate - chiar dacă s-ar putea să reacţioneze foarte exact la unele din trăsăturile sale carac­teristice. Personalitatea semnifică totalitatea în acţiune. Şi nu există nici o percepţie reală, nici o înţelegere a personalităţii, dacă nu este înţeleasă totalitatea componentelor sale, în mod conştient sau prin sentimente intuitive. Şi nimeni nu poate înţelege această totalitate dacă el însuşi nu este pe acelaşi nivel de dezvoltare umană, sau, dacă nu este pe un nivel mai înalt, astfel încât să fie capabil să se transpună temporar pe un nivel inferior.

Aceste remarci sunt necesare pentru că adesea oamenii vorbesc despre personalitate ca şi cum ar fi un lucru înţeles la fel de toată lumea. A reacţiona la câteva faze ale personalităţii şi a înţelege sau chiar a fi conştient de realitate - adică de umanitate în întregul ei, care este personalitatea însăşi - acestea sunt două operaţiuni foarte diferite. Personalitatea, ca o sinteză a tiparelor de comportament, poate cuprinde multe faze de activitate, foarte dificil de înţeles. Nu ne referim aici la o dedublare exagerată a personalităţii care produce două tipuri absolut distincte de comportament în raport cu un singur organism fizic, ci pur şi simplu la faptul că personalitatea poate implica o serie de activităţi care transcend dezvoltarea normal-conştientă a omenirii, aşa cum este ea astăzi. Personalitatea reprezintă un „bilanţ” care arată mereu schimbătoarea relaţie a conştientului cu inconştientul, a factorilor individuali cu cei colectivi, în întreaga fiinţă umană. Oamenii ale căror fiinţe interioare sunt inundate cu proiecţii din învelişurile mai adânci ale „inconştientului colectiv” sunt, ca personalităţi, complexe şi greu de pătruns. Numai perechile lor pot să-i cunoască, pot să cunoască tiparul complet al comportamentului lor, la toate nivelurile. Walt Whitman scria, cu frumuseţea criptică a rostirii:

„Numai ei înşişi se înţeleg pe ei înşişi şi pe cei asemenea lor Şi numai sufletele înţeleg alte suflete”.

Fără îndoială că una dintre cele mai mari realizări ale tehnicii astrologice este puterea care se obţine atunci când într-o hartă natală se vede schiţa unei personalităţi concrete. Am văzut deja cum se pot separa şi interpreta factorii individuali şi cei colectivi care constituie, ca să spunem aşa, urzeala şi ţesătura personalităţii. Dar tiparul tapiseriei trebuie să fie înţeles numai prin studiul acelor entităţi astrologice care reprezintă focare de culoare, de activitate şi de semnificaţie. Aceste entităţi, considerate în corelaţiile lor infinite şi nu ca puncte separate, alcătuiesc laolaltă desenul vieţii tapiseriei. Ele revelează personalitatea ca un tipar de comportament multifaţetat, care simbolizează de la „cea mai mare” realitate, până la cele mai exacte sau transcendente moduri de activitate fizio-psihologică.

Aceste entităţi astrologice se împart în două categorii generale. În primul rând, planetele însele, incluzând Soarele şi Luna; în al doilea rând, puncte abstracte derivate din raporturile stabilite, fie între orbitele planetelor (noduri), fie între poziţiile planetelor faţă de orizont şi meridian (părţi). Acest capitol va fi dedicat unei scurte analize a semnificaţiei fundamentale a planetelor în termenii personalităţii; următorul, unui studiu al nodurilor şi al celor mai importante dintre părţi.

Va trebui, totuşi, să împărţim încă o dată domeniul studiat şi vom clasifica planetele în cel puţin două moduri esenţiale. Primul tip de clasificare are de-a face cu puterea care motivează şi cu sursa activităţilor simbolizate de planete. Vom distinge între planete care se referă la conştient şi planete care se referă la inconştient - folosind termenii de „conştient” şi „inconştient” aşa cum au fost folosiţi ei de C G. Jung şi definiţi într-un capitol anterior (cf. „Astrologia şi psihologia analitică”). În afara acestor două categorii vom plasa Soarele ca simbol al energiilor integratoare ale Sinelui, care este descris de Jung ca „centrul totalităţii psihicului”. Psihicul include atât conţinuturi inconştiente, cât şi conştiente. A integra aceste conţinuturi - adică a asimila în mod conştient conţinuturile inconştientului - este esenţa procesului de individuaţie, al cărui simbol activ este Soarele.