Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Marte-Venus: Cu această pereche avem de-a face cu forţele centri­fuge şi centripete ale experienţei. Marte „arată tendinţa vieţii de a se auto-exprima, ieşind din ea însăşi înspre afară, fără a ţine cont, în mod particular, de condiţiile exterioare”. „Este primul impuls de viaţă în toată revelarea exterioară a sinelui” (Marc Jones). Cu alte cuvinte, reprezintă dorinţa de a se îndepărta de centru, Eros-ul primordial, libido-ul, deoarece curge în afară prin psihic. Simbolizează toate înce­puturile, toate impulsurile iniţiatoare; proiecţia de sine, ca o eliberare de energie pură.

Ceea ce iese în afară din psihic ca Marte, se reîntoarce în el ca Venus. Venus este efectul experimentat ca rezultat al modului în care lumea exterioară reacţionează la ieşirile noastre marţiene. Impulsul lui Marte se reîntoarce acasă plin de experienţe, probabil cu vânătăi şi posibil cu înţelepciune. Venus este sfârşitul experienţei şi ceea ce am dobândit ca rezultat al ei; reprezintă astfel, pentru ego, furnizorul de conştiinţă, cunoaştere şi înţelepciune. Este simbolizată prin albine, pentru că albinele aduc înapoi la stup mierea strânsă de la flori, care este produsul final al plantei. De aceea, este simbolul tuturor artelor, al întregii înţelepciuni sociale, a tot ce este maturizat prin experienţă, înseamnă şi emoţii; pentru că noi avem emoţii, sau afecte, ca rezultat al contactelor exterioare. Din relaţie apare bucuria sau durerea, cântecul sau disperarea, arta sau senzualitatea. Sufletul relaţiei este iubirea. Iubirea marţiană este iubirea care înseamnă dorinţă, proiecţie de sine, forţa brută de a se reproducere pe sine prin ceilalţi, dar fără legătură cu aceştia. Iubirea venusiană este iubirea înţeleaptă, iubirea care se iveşte din schimbul reciproc, din camaraderie altruistă: iubire-înţelepciune.

Aceasta este schiţa trinităţii conştiente a puterilor vitale esenţiale» fiecare activă şi reactivă, pe care astrologia le simbolizează ca Saturn-Lună, Jupiter-Mercur, Marte-Venus. Fiecare entitate vie trebuie mai întâi să fie ea însăşi, ca formă definită (Saturn); apoi trebuie să se menţină ea însăşi, ca un sistem auto-compensator (Jupiter); în final, trebuie să se reproducă prin acţiune creativă (Marte). „Fiinţa” se manifestă prin sentimente (Lună); menţinerea operează prin inteligenţă sau instinct (Mercur); „auto-reproducerea” este demonstrată prin puterea de a avea copii sau idei (Venus); astfel se prezintă sfera conştientului. Ajungem acum la procesul prin care se realizează transcenderea sau distrugerea conştientului.