Despre carte

2.7. ÎNVAŢĂ DIN EXPERIENŢĂ
Dintr-o călătorie trebuie să te întorci nu numai cu bani sau lucruri, ci şi cu cunoştinţe, învăţături şi atitudini noi.

Indiferent de domeniul sau de tipul de activitate, e bine din când în când să analizezi acţiunile trecute ca să tragi învăţăminte pentru viitor. E bun şi obiceiul de a nota impresiile proaspete după o călătorie sau excursie turistică - de exemplu deficienţele echipamentului folosit, idei pentru viitoarea acţiune etc.

Pe timpul cât eşti singur, luptând pentru supravieţuire, este foarte folositor să înregistrezi cumva toate evenimentele şi găselniţele, de exemplu plantele comestibile sau alte resurse - într-un furnal de bord. Notează succesele şi greşelile.

Jurnalul cu însemnări devine cu timpul un valoros izvor de informaţii şi învăţăminte. În plus scrierea şi citirea lui îţi va ridica moralul.

Când pierzi - nu pierde şi lecţia (respectivă)!

Orice necaz e bun dacă înveţi ceva din el. Altfel, e numai pagubă curată.

3. PREA SINGUR
3.1. Efectele singurătăţii. Blocajul mental, Disperarea, Claustrofobia, Agorafobia, Teama iraţională, Avantaje

3.2. Primul ajutor - pentru tine

3.3. Cum ceri ajutor? Prin orice mijloc, într-un mod frapant, în mai multe feluri, Dintr-un loc în care poţi fi văzut, auzit, Eficient, NU renunţa niciodată

3.4. Cum semnalizezi? Cu steaguri, Cu marcaje, Cu mesaje scrise, Cu zgomote, Cu nori de praf, Cu oglinda, Cu foc, Cu fum, Cu o colibă-far, Cu torţa, Cu radio, alte mijloace

3.5. Ce semnalizezi?

3.6. Caută ajutoare

3.7. Răspunde apelului S.O.S.

3.8. Îngropat de viu Reguli de bază

3.9. Greutăţile mari. Reguli de bază, Cum ridici o greutate, Cum transporţi greutatea, Cum manipulezi greutatea, Cum împingi
Când te afli în pericol de moarte, ţi se pare că eşti cea mai singură persoană din lume. De exemplu, la fel de singur te simţi fie că eşti la un meci, în mijlocul unei mulţimi isterizate de suporteri care îţi stoarce aerul din plămâni, fie izolat pe o plută pierdută în imensitatea mării pustii.

Zdrobit de groaza pericolului, orice om se simte singur şi nenorocit, iar unicul său gând este să scape. Frica şi disperarea se manifestă prin crampe musculare, degete care se agaţă, tremur tendoane încordate care stau gata să plesnească etc.

Scapă cine e mai tare, însă tare nu înseamnă să ai o condiţie fizică perfectă, ci prevedere şi voinţă. Plus mentalitatea de a te baza pe forţele tale.
3.1. EFECTELE SINGURĂTĂŢII
Blocajul mental: la apariţia unui pericol, relaxează-te! Pentru supravieţuire este decisiv să respiri adânc şi să te hotărăşti să faci absolut totul pentru a învinge condiţiile potrivnice, indiferent de preţ sau de efort. În primul rând să gândeşti coerent. Disperarea totală care urmează după şocul iniţial poate fi depăşită cu ajutorul instinctului de conservare, chiar dacă rămâi încă total dezorientat şi speriat.

Când ajungi să alegi între renunţare şi sinucidere, mai bine roagă-te lui Dumnezeu. Rugăciunea este o metodă eficientă de auto-capacitare, de întărire mentală, îndelung verificată de mulţi oameni. Orice text este bun, de la Tatăl nostru până la simplul Doamne, ajută-mă să scap din iadul ăsta.

Aleargă, fugi cu maşina, fă semne, înoată, aprinde un foc, improvizează un adăpost, semnalizează din nou, cu gesturi, cu lumină... străduieşte-te cât mai tare! NU sta, NU zace, Nu accepta să mori fără să lupţi până la epuizare - sau chiar până dincolo de ea.

Militarii americani luaţi prizonieri în Vietnam au fost torturaţi, închişi şi izolaţi în condiţii foarte grele, practic de exterminare. Totuşi, unii n-au disperat şi au reuşit să supravieţuiască printr-un regim special de exerciţii fizice şi rugăciuni, plus comunicarea prin orice mijloace cu alţi prizonieri.

Orice ar fi, nu renunţa la viaţă - e singura pe care o ai, e frumoasă şi merită trăită.

Repetă-ţi mereu: „O să treacă şi asta/".

În orice împrejurare, oricât ar fi ea de neaşteptată, de necunoscută -improvizează, improvizează, improvizează!

Şi NICIODATĂ nu renunţa la o nouă încercare.

In toată dezordinea, iuţeala, şi/sau încetineala enervantă cu care se desfăşoară acţiunea de supravieţuire, îrnboldeşte-ţi instinctul de conservare, căci numai el te poate scoate la liman.

Disperarea: luptă singur cu ea - sau cere ajutor (dacă poţi). Există numeroase organizaţii, fundaţii de binefacere care dau sfaturi şi ajutoare: alcoolicilor, drogaţilor, vârstnicilor, copiilor părăsiţi, femeilor bătute... Alături de acestea sau împreună cu ele, mulţi preoţi de la diverse biserici sunt gata şi ei să dea un sfat sau chiar un ajutor, să spună o vorbă bună, să-i încurajeze pe cei aflaţi la nevoie. Deseori astfel de sfaturi şi ajutoare pot fi obţinute chiar la telefon şi nu rareori ele au salvat oameni nenorociţi de la sinucidere. Adresele acestor instituţii sunt în cartea de telefon, sau pot fi aflate de la serviciul de informaţii telefonice aproape în orice loc din lume (dacă ştii limba...).

Dar nu amesteca, nu încurca sarcinile diverselor organizaţii. Gândeşte-te puţin înainte de a forma numărul de telefon. Cheamă Pompierii (981) numai pentru incendii, Salvarea (911) numai pentru urgenţe medicale sau accidente de circulaţie, Protecţia civilă (982) doar în caz de calamităţi - ş.a.m.d.

Claustrofobia: este o boală. Cei care suferă de ea sunt cuprinşi de o veritabilă panică atunci când ajung sau li se pare că sunt închişi într-un spaţiu restrâns. Senzaţia respectivă este foarte neplăcută. Persoanele claustrofobice se manifestă printr-o agitaţie necontrolată: ţipă, lovesc, distrug pereţi, se luptă, delirează.

Totuşi, puţini oameni suferă cu adevărat de claustrofobie; foarte mulţi doar îşi închipuie că suferă de aşa ceva.

Dacă ţi se întâmplă să fii împreună cu o persoană cuprinsă de frică din cauza claus-trofobiei, potoleşte-o prin imobilizare astfel încât să nu se lovească, ori să se rănească - pe ea sau pe tine. Calmeaz-o cu vorbe bune. Încurajeaz-o. NU folosi mijloace mai dure (pălmuirea, ameţirea) decât atunci când situaţia devine necontrolabilă.

Dacă tu însuţi ajungi vreodată, după un accident, să simţi o formă mai uşoară sau mai gravă de claustrofobie, sau panică, încearcă să te stăpâneşti. Enumeră părţile bune ale situaţiei:

- unu - sunt viu;

- doi - (probabil) nu sunt rănit;

- trei - pot rezista câteva zile fără hrană sau apă, dacă nu-mi consum degeaba forţele;

-patru - o să mă găsească şi o să mă salveze cineva, destul de repede;

- cinci - să-mi păstrez calmul, căci altfel înnebunesc şi nu-mi foloseşte la nimic. Caută şi vezi ce găseşti prin buzunare, prin sacoşă, împrejur, adică: hrană,

chibrituri, chei, brichetă, pix, proteză dentară, ochelari, pila de unghii - orice îţi poate ajuta să zgârii, să sapi, să deşurubezi, sau să semnalizezi ca să scapi din spaţiul închis. Improvizează un closet din: pietre, gunoaie, haine îngrămădite, găseşte sau sapă o gaură. Dacă nu găseşti nimic (de exemplu într-un lift), fă un burete din haine, ziare etc.

Agorafobia înseamnă frica de locuri deschise sau de şederea în public. Este o suferinţă mai rară decât claustrofobia. Victimele sunt cuprinse de ameţeală, rău, leşin. Simptomele pot apărea sau treptat, sau ca o panică bruscă.

Ea nu poate fi combătută cu vorbe, sau argumente cum ar fi: „rupe-te de situaţie" sau „ieşi afară din ea". Tocmai asta nu poate face bolnavul. Când îţi apare senzaţia de agorafobie intră înăuntru (al unui autobuz, magazin, sau cinema). Cumpără un ziar şi ascunde-ţi capul în el până ajungi acasă. Dacă te ştii ameninţat de astfel de crize, fii pregătit cu fise sau cartele telefonice, pentru a cere ajutorul prietenilor sau rudelor.

Teama iraţională, apare ca urmare a lipsei de obişnuinţă cu o situaţie critică. Un om educat, antrenat pentru situaţii speciale, are cu totul alt fel de gândire şi de comportare. Nu e vorba atât de forţă fizică, cât de pregătire mentală.

Închipuirea, imaginaţia sporesc panica în întuneric, obscuritate sau umbră (vezi la #9). Foloseşte raţiunea ca să lupţi cu ea! Stăpâneşte-te!

Nu te lăsa panicat de ceea ce nu vezi, dar se mişcă, fâsâie ori te atinge. Majoritatea acestor fenomene au explicaţii simple, naturale. Să luăm de exemplu o casă veche, în care ţi se pare că ar bântui fantome. Mai mult ca sigur zgomotele ciudate care te sperie sunt produse de cauze naturale, cum ar fi:

- casa e construită deasupra unui curs subteran de apă;

- vreun utilaj din vecinătate imprimă vibraţii pereţilor; -ecouri de la vecini;

- acoperişul, pereţii, pardoseala, ţevăria de la instalaţiile care deservesc sau au deservit imobilul, se dilată sau se contractă;

- uşile prea etanşe transformă camerele în pungi de aer;

- zgomotul produs de trecerea prin apropiere a unui automobil, tren sau avion;

- trosnesc crengile unui copac din apropiere;

- mişcarea unei pisici, a unui şoarece sau greiere;

- obiectele din lemn: mobila, structura casei, produc zgomote când se usucă;

- golul lăsat în acoperiş de o ţiglă desprinsă produce un geamăt când suflă vântul;

- pungi de aer în ţevile de apă etc.

Pentru a te linişti, verifică situaţia pe lumină. Uită-te în toată casa, verifică toate cotloanele (dulapuri, sobe, cămară). Etanşează uşile şi ferestrele. Întinde fire din sfoară neagră la scări, praguri, uşi (să vezi dacă le rupe cineva). Băltoacele de apă pe pardoseală arată vibraţiile. Presară praf sau nisip pe pardoseli să vezi că nu apar urme. În plus, dacă ar fi un strigoi sau o fantomă adevărată - ar dispărea când te apropii de ea, sau ar trebui sa te bage în seamă. Oricum nu-ţi poate face nici un rău, pentru că: ar trebui să fie mai solidă, nu aşa de transparentă şi nu are corp, nici consistenţă; nu lasă nici o urmă, nu are umbră. De fapt, ea există DOAR în imaginaţie!

La fel trebuie gândit şi noaptea în tabără, prin pădure sau junglă, în peşteră, beci etc. Pericolul e mai mult în mintea ta... Iar Montaigne zicea: cel mai tare credem (în) ceea ce cunoaştem mai puţin.

Avantaje - uneori, singurătatea e o necesitate şi un avantaj: îţi permite să-ţi aduni gândurile, să te rogi, să faci anumite lucruri pe care prezenţa altora le împiedică. Aşa că uită-te şi la jumătatea plină a paharului]

Nu te lăsa moleşit, amăgit de prezenţa altora. Câteodată ei constituie o dificultate suplimentară, nu un ajutor. Mai bine nu te baza pe forţa şi pe ajutorul găştii, al hoardei sau mulţimii, ci bizuie-te mereu pe forţele tale. Când persoanele devin o mulţime, o adunătură, nivelul de inteligenţă scade (Kierkegărd). Nevoia de colectiv nu trebuie cultivată; e bine şi să fie mai mulţi, dar uneori singurătatea are părţile ei bune!
3.2. PRIMUL AJUTOR - PENTRU TINE (vezi şi #19)
Ajută-te singur!

Ajută-i pe ceilalţi, dar mai întâi ai grijă de tine! Vei putea fi mult mai de folos celorlalţi dacă tu eşti valid.

Se cunosc cazuri senzaţionale de supravieţuitori izolaţi care şi-au acordat singuri primul ajutor - şi încă ce ajutor! Astfel, în timpul războiului mondial, după ce a fost rănit, un pilot a sărit cu paraşuta. Aceasta s-a agăţat de un copac înalt şi pilotul nu a putut ajunge multă vreme pe sol, până au sosit ajutoare. În timp ce atârna de paraşută, şi-a amputat singur piciorul! Sau, un călător aflat departe de orice localitate şi-a amputat piciorul cangrenat. Ambii au supravieţuit. Şi au fost mulţi alţii care au făcut lucruri asemănătoare.

Oamenii au supravieţuit totdeauna chirurgiei brutale. Pe corăbiile Evului Mediu, membrele cangrenate erau amputate cu fierăstrăul iar bonturile rezultate erau tratate şi acoperite cu smoală topită. Pe vremuri, femeile năşteau fără doctor sau moaşă. Există supravieţuitori care s-au târât pe distanţe incredibile cu membrele, craniul sau corpul zdrobit, cu gloanţe în corp etc.

Toate aceste exemple ar trebui să-ţi dea curajul de a face la fel când ajungi într-o situaţie asemănătoare.

Dacă eşti singur şi rănit, însă conştient şi în stare să te mişti, să gândeşti, ai putea să-ţi dai singur primul ajutor conform sfaturilor din carte - vezi la # 19 -măcar atât cât să supravieţuieşti. Atenţie că în TOATE accidentele apare un aspect care poate fi mortal - şocul psihologic. Cu cât eşti mai conştient de existenţa lui - la tine sau la alţii - cu atât vei putea să-l combaţi mai bine.

3.3. CUM CERI AJUTOR?
Cine cere, nu piere!

Semnalizarea înseamnă să ai mijloacele şi priceperea de a anunţa pe altcineva, pe orice salvator posibil, că vrei un ajutor.

Cum poţi avea succes când ceri ajutor?

Deseori vedem că oamenii trec indiferenţi pe lângă un accidentat sau, când li se cere ajutor, traversează strada pentru a ocoli solicitantul, de teamă că:

- cel care cere ajutor face parte din echipa vreunui post de televiziune care filmează scene comice cu o cameră video ascunsă;

- e vorba de o capcană, pentru a li se cere de pomană, sau mai rău, să fie tâlhăriţi;

- nu se pricep să dea ajutor.

Deci: cum ceri ajutor când eşti singur, sau te afli la mare distanţă de o zonă locuită?

Prin orice mijloc: ţipă, şopteşte, geme, fă semne, pune triunghiul roşu reflectorizant, fluieră, aprinde un foc care face fum, aprinde o torţă, telefonează la Salvare (961), loveşte sau ciocăneşte ţevile instalaţiei, pereţii, uşa, claxonează, bate clopotul, suflă în goarnă, sparge geamuri, ridică un zmeu, trage semnalul de alarmă, aprinde o candelă.

Dar atenţie: nu te pripi să semnalizezi oricum, adică într-un fel care să-ţi facă rău chiar ţie! De exemplu, dacă nu ştii cum se trage sau se bate clopotul, rişti să te agăţi involuntar de funie, care te va ridica şi izbi cu capul de tavanul clopotniţei.

Într-un mod frapant: la împrejurări neobişnuite-o semnalizare neobişnuită.

Dacă rămâi noaptea blocat pe acoperişul unei clădiri - strică antenele TV ale locatarilor.

Sau, când eşti într-un tren în mers şi vrei să dai primul ajutor unui grav bolnav, nu trage semnalul de alarmă (căci trenul s-ar opri pe câmp şi, până vine Salvarea, moare victima); mai bine aruncă un bilet vizibil, îngreunat cu un pix sau o monedă (ca să nu zboare), către impiegatul din staţia în care nu opreşte trenul. Pe bilet descrie situaţia şi roagă să fie anunţată Salvarea, să vină la o gară unde va opri trenul. Sau, dă un telefon pe mobil.

Sau, dacă eşti agăţat în spatele unui camion furat, care merge în viteză, agită-te până vreun şofer întâlnit pe şosea se apropie de tine cu maşina, să vadă ce-ai păţit, atunci ţipă: POLIŢIA!

În mai multe feluri deodată: nu te baza pe o singură metodă.

Ţipă de la o fereastră şi agită perdeaua. Fluieră şi aprinde bricheta. Şopteşte vânzătorului de la benzinărie că pasagerul automobilului te ameninţă cu cuţitul, şi în PLUS încalcă regulile de circulaţie în faţa unui poliţist. Fă semne cu mâna, dar sparge şi un geam. Aprinde un foc, dar fă şi semne. Aşează pe drum triunghiul roşu reflectorizant şi dă foc unor zdrenţe îmbibate cu ulei.

Dintr-un loc în care poţi fi văzut sau auzit: de la o fereastră, de la înălţime, din mijlocul unui câmp acoperit cu zăpadă. De lângă o crăpătură prin care trece curentul, în mormanul de dărâmături sub care te afli, dintr-un luminiş din pădure, de pe catargul unei nave.

Eficient: nu risipi energia şi resursele: dacă eşti departe de oameni şi nu poţi fi văzut şi auzit, economiseşte-ţi forţele (în caz că ţipi sau agiţi braţele); economiseşte energia din bateria lanternei; nu consuma toate chibriturile şi combustibilul pentru focul de semnalizare, până când salvatorii ajung suficient de aproape. Păstrează mijloacele consumabile deoparte, uscate şi gata să le foloseşti imediat ce apare ocazia. Intre timp, semnalizează cu mijloace neconsumabile: steaguri, marcaje, cuvinte scrise cu ajutorul umbrelei, nori de praf, oglindă.

NU renunţa niciodată! Semnalizează în continuare până ţi se răspunde -indiferent cât de mult timp trece.

Cum faci rost de un medic? Oricând poţi afla de la Serviciul de informaţii telefonice numerele de telefon ale câtorva medici din zonă. Sau de la recepţionerul hotelului. Sau, poţi suna la Salvare.

Dacă prin apropiere nu există telefon (de exemplu lângă locul unui accident de circulaţie) opreşte o maşină care trece şi roagă şoferul să anunţe urgent Poliţia şi Salvarea.

3.4. CUM SEMNALIZEZI?
Cu steaguri: rupe bucăţi de pânză, cămaşa, căptuşeala hainei - din orice material pe care nu-l foloseşti la îmbrăcat sau adăpostire. Leagă flamura de beţe, stâlpi, ferestre, acoperişuri, copaci vizibili. Şansa de a fi observat creşte când steagul se agită: cu mâna sau de vânt. Caută să pui în evidenţă steagul prin contrastul culorii sale cu fundalul: de exemplu roşu, portocaliu, galben - peste zăpadă.

Dacă nu ai la dispoziţie decât cârpe albe, murdăreşte-le. Steagul trebuie să fluture în permanenţă. Dacă ai sfoară, batistă şi bate vântul, fă un zmeu şi înalţă-1 (fig. 3.1).

Exersează să faci şi să ridici zmee - sunt foarte utile. De exemplu - un zmeu de semnalizare poate să ducă şi o undiţă (vezi la # 16.4). Reţine: cadrul (făcut din ramuri, sârmă sau trestie) trebuie să stea depărtat de pânză, altfel zmeul nu se înalţă şi nu zboară.

Cu marcaje- adică orice obiect static care ar putea atrage atenţia. Un avion prăbuşit, o barcă eşuată, un automobil blocat. Suprafaţa de sus a obiectului să fie curată şi dacă se poate lustruită, pentru a fi mai vizibilă din avion. Curăţă zăpada, nisipul, frunzele. Bătătoreşte, strică, arde zona dimprejur - pentru a mări contrastul şi a atrage privirea. Aranjează câteva pietroaie într-o formaţiune sau desen care să atragă privirea.

Adună o grămadă de gunoaie şi împrăştie-le - pentru a evidenţia zona. Pune orice obiect care luceşte sau are culoare deschisă, pe partea de sus a vehiculului avariat. Lustruieşte suprafeţele vizibile cu nisip sau pietricele.

Alte idei importante, legate de marcaje şi semnalizare:

- Dacă vă adăpostiţi într-o vizuină săpată în zăpadă, sau într-un altfel de adăpost făcut din materiale fonoabsorbante (de exemplu zăpadă), s-ar putea să nu auziţi zgomotele făcute de căutători sau de eventualii salvatori (avion, elicopter de cercetare etc). Este bine să se organizeze un post de observare permanent - un om de veghe, chiar printre sau lângă marcaje, într-un adăpost pe cât posibil fără acoperiş, ca să poată auzi sau vedea şi să facă semne cu o oglindă sau o torţă.

- Dacă pleci de lângă resturile vehiculului, avionului avariat (vezi #12.1), lasă un semn vizibil din aer care să arate încotro ai luat-o.

Cu mesaje scrise- pe piatră sau scândură, pe un automobil murdar, pe pereţi, pânză, plastic sau tablă, pe faţa interioară a unei bucăţi de scoarţă de copac, pe praf, zăpadă, nisip sau noroi.

Poţi scrie cu: lac de unghii, chei, pietricele, pila de unghii, funingine, sânge, cărbune, săpun, unsoare etc.

Scrie S O S pe un geam (dacă nu-l poţi sparge, din diverse motive) cu degetul, unghia, roşul de buze - dacă geamul este transparent, aburit sau îngheţat. Pentru ca mesajul să poată fi citit din partea cealaltă, scrie Z O Z, rotunjind vîrfurile Z-ului. Sau scrie xOTUxA. Şi adaugă orice altă informaţie utilă:

Dacă eşti, sa zicem, blocat în partea de sus a unei clădiri, construieşte un avion dintr-o foaie de hârtie, (fig. 3.2) şi scrie pe el mare, vizibil, SOS. Aruncă-1 pe strada învecinată, cu circulaţia cea mai intensă.

Sau, când eşti departe de civilizaţie, amenajează pe sol mesaje sol-aer de dimensiuni mari, pentru avioane:

3.1. Zmeu: a - speteze; b - sfori; c - tiv

3.2. Planor din hârtie

- Trasează literele SOS mari de 10-15 m. (de exemplu pe un câmp de zăpadă). Apoi, de-a lungul semnelor sau literelor sapă un şanţ şi pune materialul scos din şanţ pe marginea lui (Scrierea cu umbre - fig 3.3).

3.3. Scrierea cu umbre pe sol

- Aranjează traseul literelor, dimensiunile şanţului şi ale brazdei sau meterezului alăturat, astfel încât umbra aruncată de soare de-a lungul literelor să fie maximă. Continuă să înalţi meterezul, deci şi umbra, prin adăugire de: pietre, zăpadă, pământ sau frunze. Un mesaj scris cu umbre, bine făcut, poate fi remarcat chiar şi noaptea din avion - dacă este senin şi lună.

Scrisul cu umbre poate fi realizat şi cu nisip. Când nu găseşti nici zăpadă, nici nisip, construieşte din pietre, crengi, brazde de iarbă - ziduri scunde care să arunce umbră. Evidenţiază umbra literei, prin curăţirea zăpezii de pe sol, sau presară pământ negru pe zăpadă, lângă liniile trasate.

Cu zgomote. Dar:

- Ţipă numai când ai şanse să te audă cineva. Ţipătul consumă energie, provoacă sete şi irită gâtul;

- Fă pauze, nu ţipa mereu, ca să poţi auzi eventualele sunete sau răspunsuri produse de alţii;

- Fluieratul se aude mai departe. Încearcă să fluieri cu două degete (lipeşte de vârful limbii primele două degete, sau degetul gros şi cel mijlociu, şi suflă prin interstiţiul îngust dintre degete. Nu apăsa prea tare pe limbă). Încearcă, încearcă, nu te lăsa - şi o să reuşeşti. Sau, cumpără un fluier;

- Foloseşte materialele bune producătoare şi conductoare de sunete. De exemplu, când eşti blocat sub dărâmăturile casei, ciocăneşte o ţeava de metal cu proteza dentară ţinută în mână (dacă nu ai alt obiect la îndemână). Nici nu trebuie să ştii alfabetul morse, e de ajuns să ciocăneşti, să zgârii sau să loveşti mereu, fără să pierzi nădejdea;

- Sparge un geam; acesta face şi zgomot şi o gaură, prin care trec şi se pot auzi ţipetele. Dacă nu ai un obiect dur cu care să loveşti geamul (nici măcar un pantof), atunci foloseşte-ţi pumnul, astfel:

1. Înfăşoară strâns încheietura mâinii, eventual şi pumnul, cu o haină;

2. Loveşte perpendicular pe geam cu pumnul strâns. Ţine pumnul în prelungirea antebraţului, cu rădăcinile degetelor înainte.

3. După străpungere, opreşte pumnul şi ţine-1 foarte fix.

4. Retrage foarte încet pumnul prin spărtură.

Cu nori de praf: dacă nu bate vântul, când salvatorii se apropie, stârneşte în vreun fel o coloană de praf sau de nisip.

Cu o oglindă- un mijloc de semnalizare foarte important şi eficient (fig. 3.4). Oglinda poate fi improvizată şi dintr-un capac, o cutie de conserve sau tinichea, netedă, plană şi lucioasă. Fă o gaură cu diametrul de apoximativ 3-4 mm în centrul suprafeţei. Dacă doreşti să foloseşti cutia cu capacul ei în continuare, pentru alte scopuri, nu desprinde capacul de cutie. Ţine tinicheaua sau oglinda cu gaura în faţa ochiului şi ţinteşte avionul, maşina sau barca atunci când se află în dreptul soarelui. Pata luminoasă care vine de la soare prin gaură, cade pe obraz şi se reflectă apoi vizibilă pe dosul oglinzii sau capacului. Înclină oglinda astfel încât pata de pe dosul capacului să dispară în gaură; în acest moment ea e trimisă către ţintă. Ţinta (avionul, barca etc.) trebuie să fie însă, vizibilă tot timpul prin gaura oglinzii!

3.4. Semnalizarea cu oglinda a - simplă; b - discul de tinichea găurit - trebuie înclinat până ce pata de lumină ajunge în gaură

Trimite mereu semnale cu oglinda chiar către cerul aparent pustiu, pentru că scânteierea poate fi văzută de un avion pe care tu nu-l zăreşti.

După ce avionul se apropie, continuă să semnalizezi - dar intermitent, cu pauze - ca să nu orbeşti pilotul.

Cu un foc (vezi şi #7) - ziua şi noaptea. Dacă nu ai mult combustibil, păs-trează-1 uscat sub un acoperiş din pietre, crengi, frunze, pământ sau iarbă, până apare vreun avion sau vapor etc. Atunci, aprinde iute focul. Ar fi şi mai bine dacă amplasezi focul pe o înălţime: stâncă, platformă din buşteni etc. Când ai puţin combustibil lichid (gaz, benzină, motorină), păstreză-1 ca să aprinzi focul sau să măreşti flăcările. Dacă poţi, aprinde mai multe focuri. Când vremea e rea, stai pe aproape şi verifică-le dacă ard bine. Vreascurile pentru aprins focul pot fi ţinute uscate şi cu ajutorul căldurii corpului.

Cu o colibă-far: o colibă conică făcută din beţe, crengi şi pânză subţire (de exemplu dintr-o paraşută) (vezi #7), în interiorul căreia se face un foc. Datorită pereţilor transparenţi, noaptea coliba devine un fel de far.

Cu fum: este nevoie de o vreme liniştită. Foloseşte culori contrastante: într-o zi senină foloseşti fumul alb, obţinut prin aruncarea de iască, muşchi, frunze verzi sau chiar urină pe foc. Într-o zi mohorâtă foloseşte fumul negru, arzând cauciuc (covoraşe, anvelope) sau ulei ori cârpe îmbibate cu ulei. Înainte de a introduce adaosurile fumigene, convinge-te că focul este suficient de puternic şi nu va fi înăbuşit de adaosuri.

Cu o torţă: dacă ai o lanternă, păstrează bateriile până ce salvatorii se apropie. Noaptea, pe teren fără obstacole, chiar şi o lanternă mică se vede de la mare distanţă. Agit-o mereu. Fă în aşa fel încât pata luminoasă să se reflecte pe o suprafaţă cât mai mare, care amplifică lumina: zăpadă, ziar; sau îndreaptă laterna spre cer ori spre orizont.

Agită o torţă aprinsă făcută dintr-o creangă de brad, un snop de iarbă uscată înnodată sau un băţ cu un şomoiog de cârpe îmbibate în ulei.

O torţă excelentă poate fi făcută chiar dintr-un brăduţ întreg, cu crengi suficient de groase, amplasat într-un loc vizibil. Pentru aprinderea focului pregăteşte la bază, în jurul tulpinei o amorsa din vreascuri - ca un fel de colac sau cuib de păsări împletit din crengi uscate. Până se aude zumzetul sau apare avionul, amorsa trebuie protejată de umezeală prin acoperirea ei cu frunze, o bucată de pânză, crengi etc. Dacă brăduţul este plin de zăpadă, când vrei să-l aprinzi, scutură mai întâi zăpada şi după aceea ia husa de pe amorsă. Puţin petrol nu strică la aprindere; după aceea tot copacul ia foc şi poate fi văzut de la kilometri distanţă.

Cu radio, alte mijloce: dacă ai un emiţător radio în bună stare, foloseşte-1 imediat, cât timp bateriile generează curent. Lansează semnale de ajutor la intervale regulate.

S-ar putea ca emiţătorul din trusa bărcii de salvare să fie cu bătaie scurtă; trebuie păstrate bateriile până ce ajutoarele se apropie. Rachetele de semnalizare trebuie păstrate uscate până se apropie salvatorii. În dotarea bărcilor de salvare ale vapoarelor se găseşte vopsea de marcare a apei, cu care se pot face şi pete mari, vizibile, pe zăpadă. Nu trage cu puşca, nu consuma cartuşele până nu ai siguranţa că le aude cineva. Nici cartuşele fumigene nu trebuie irosite.