Destinatari: Ana Maria Bacalu

Activităţi şi modalităţi de realizare

1. 
   Evaluarea şi monitorizarea utilizării instrumentelor AC
   

6.1.1 Nivelul sistemului ÎPT preuniversitar

La nivel ÎPT, evaluarea utilizării instrumentelor AC a fost concepută în două etape:

• 
  Prima a avut la bază un studiu în rândul experţilor în asigurarea internă şi externă a calităţii, colectarea informaţiilor despre opiniile acestora în conformitate cu etapa de implementare a mecanismului de asigurare a calităţii, în baza propriei experienţe. Chestionarul folosit pentru studiul în rândul coordonatorilor pentru asigurarea calităţii din şcolile ÎPT a fost distribuit unui număr de 63 reprezentanţi ai şcolilor din zone rurale (Anexa 6.1) şi 74 reprezentanţi ai şcolilor din zone urbane (Anexa 6.2); alt chestionar a fost distribuit unui număr de 43 inspectori cu experienţă în asigurarea externă a calităţii în ÎPT (Anexa 6.3).
  
• 
  A doua etapă a avut la bază un studiu pentru colectarea feedback-ului din partea şcolilor şi inspectorilor, privind experienţa acestora în procesul de monitorizare (Anexa 6.4). Studiul s-a desfăşurat în intervalul 20 februarie-31 martie 2009, incluzând 148 de şcoli (30% din zone rurale), şi 164 monitori/inspectori externi. Rata de răspuns de la şcolile ÎPT a fost de 81%, iar de la monitori/inspectori externi -86%.
  

Monitorizarea externă este un mecanism de asigurare a calităţii la nivel de sistem; ca parte a controlului şi îmbunătăţirii calităţii, procesul de autoevaluare la nivel de sistem trebuie să colecteze feedback de la factorii interesaţi privind impactul mecanismelor şi instrumentelor sale pentru AC. Scopul studiului a fost de a înţelege în ce măsură vizita de monitorizare externă prin elementele sale (planul vizitei, vizita propriu zisă şi raportul vizitei) are rol de îndrumare şi sprijin a unităţilor de ÎPT în procesul de autoevaluare. Astfel, cele 150 şcoli ÎPT asistate prin PHARE au fost considerate populaţia ţintă relevantă pentru studiu; acestora şi monitorilor externi care au efectuat vizitele li s-au trimis două seturi de chestionare (Anexa 6.5 şi Anexa 6.6), însoţite de îndrumări privind completarea chestionarelor (Anexa 6.7).

Concluzii şi recomandări în urma primei etape:
Concluziile şi recomandările primei etape sunt prezentate în Anexa 6.8. Instrumentele utilizate în prezentul studiu necesită o standardizare suplimentară pentru a fi implementate periodic în viitor. Această afirmaţie este relevantă în special pentru chestionarul adresat comitetelor pentru calitate din şcoli, deoarece în prezent include prea multe întrebări deschise.

Numărul inspectorilor implicaţi în prezentul studiu este prea redus pentru a-i stabili relevanţa şi validitatea, însă numărul răspunsurilor trimise (96%) şi conţinutul acestora au demonstrat că este adecvat scopului.

Analiza de mai jos, incluzând recomandări, are la bază cele 43 de chestionare trimise de inspectorii şcolari şi 137 de şcoli (63 şcoli rurale şi 74 şcoli urbane) şi sunt structurate în conformitate cu aspectele principale privind asigurarea calităţii în ÎPT, şi anume:

• 
  formarea personalului pe tema mecanismelor de asigurare a calităţii;
  
• 
  calitatea documentaţiei privind asigurarea calităţii;
  
• 
  adecvarea la scop a monitorizării externe a calităţii;
  
• 
  diseminarea bunelor practici;
  
• 
  reţelele şcolare de interasistenţă;
  
• 
  principalele provocări şi oportunităţi pentru îmbunătăţirea calităţii.
  

Formare pentru AC
Accesul la oportunităţi de formare – majoritatea inspectorilor incluşi în studiu au afirmat că au fost formaţi -84%;

Cu toate acestea, la nivelul şcolii, s-a exprimat nevoia imperioasă de instruire suplimentară pe tema proceselor şi mecanismelor de asigurare a calităţii, în special pentru cadrele didactice obişnuite, atât pentru şcolile din mediul rural, cât şi pentru cele din mediul urban.

Adecvarea la scop - instruirea, deşi a fost considerată relevantă pentru scopurile AC şi rolul acestora în procesul de monitorizare externă, încă necesită îmbunătăţiri, deoarece aproape jumătate dintre cei care au răspuns la chestionare au evaluat-o ca medie, iar 7% nu sunt hotărâţi.

Modalităţi de îmbunătăţire

• 
  Aspectele şi problemele identificate în timpul procesului de monitorizare trebuie discutate cu directorii ÎPT la niveluri diferite – trebuie să existe un forum permanent pentru astfel de discuţii;
  
• 
  Amploarea procesului de monitorizare este încă limitată şi trebuie instruiţi mai mulţi oameni în acest sens, mai ales la nivel judeţean; ar trebui organizată instruire pentru AC, specific pentru judeţe.
  
• 
  Viitoarele instruiri trebuie să se axeze pe redactarea raportului de monitorizare externă şi identificarea şi promovarea bunelor practici;
  
• 
  Viitoarele instruiri pentru inspectori trebuie să pregătească pentru acţiuni de cercetare, întocmirea studiilor de caz, redactarea manualelor practice şi organizarea seminarelor la nivel local.
  
• 
  Şcolile din mediul urban au afirmat că în viitor sunt necesare organizarea de instruiri şi dezvoltarea capacităţii, incluzând cunoştinţe şi experienţă privind procedurile AC şi redactarea manualelor AC pentru şcoli; este necesară instruirea profesorilor nou angajaţi şi instruirea pentru AC predării programelor de studii.
  
• 
  Şcolile din mediul rural şi urban au exprimat nevoia de instruire şi de dezvoltare a capacităţii, incluzând instruire pentru pregătirea calificărilor oferite de şcoală în vederea acreditării.
  

Calitatea documentaţiei privind AC:
Există dificultăţi în furnizarea rapoartelor de autoevaluare de către şcoli şi 35% dintre inspectori recunosc că rapoartele nu au fost clare, iar alţi 28% - că nu corespund cerinţelor. Motivele pot fi că membrii comitetelor AC din şcoli sunt schimbaţi frecvent şi că noii membri nu sunt pregătiţi pentru acest tip de activitate.

Propunerile de îmbunătăţire se referă la:

• 
  instruire suplimentară pe tema AC pentru membrii comitetelor AC;
  
• 
  stabilirea unei reţele de interasistenţă pentru aspecte privind AC;
  
• 
  simplificarea documentaţiei şi a structurii raportului de autoevaluare;
  
• 
  publicarea pe web a rapoartelor privind bunele practici;
  
• 
  implementarea măsurilor pentru instituţionalizarea şi profesionalizarea comitetelor AC, oferind membrilor acestora anumite stimulente – de exemplu, scutirea de alte activităţi pentru o perioadă de timp; remunerarea eforturilor acestora;
  

Eficacitatea monitorizării externe
Există o recunoaştere anonimă a utilităţii monitorizării externe şi a eficacităţii acesteia în identificarea lacunelor şi deficienţelor în AC. Cu toate acestea, încă se pot aduce îmbunătăţiri când este vorba despre evidenţierea exemplelor de bune practici în AC. 2 persoane nu au putut decide în privinţa capacităţii monitorizării externe de a contribui la identificarea bunelor practice, iar o persoană recunoaşte că acest proces nu asigură deloc asta. De asemenea, este nevoie de mai mult schimb de bune practici între inspectorul care efectuează monitorizarea şi unitatea AC a şcolii.

Vizitele trebuie să devină obligatorii în procesul de monitorizare, împreună cu capacitatea îmbunătăţită a inspectorilor şi a membrilor comitetului AC de a concepe şi implementa procesul şi procedurile AC.

Modalităţi de îmbunătăţire propuse de inspectori:

• 
  Majoritatea sugerează adăugarea monitorizării calităţii la mandatul actual al tuturor inspectorilor şcolari şi modificarea asociată a bazei legale şi a regulamentului RODIS. Unele răspunsuri sugerează că monitorizarea externă indică în prezent tensiuni, pe când procedura RODIS este mai relaxată în privinţa cerinţelor privind calitatea.
  
• 
  Răspunsurile sugerează că şcolile sunt supuse unei presiuni majore în ceea ce priveşte procedurile de răspundere şi că există propunerea de a raţionaliza diferite cerinţe, de exemplu, prin armonizarea procesului de monitorizare a calităţii cu monitorizarea documentelor de planificare strategică.
  

• 
  Alţii sugerează implicarea în procesul de monitorizare externă a coordonatorilor calităţii, alături de inspectori, deoarece aceştia pot comunica mai eficace exemplele de bune practice şi pot oferi îndrumări privind aspectele legate de calitate.
  
• 
  O altă propunere pentru o abordare mai “blândă” sugerează că monitorizarea externă anuală ar trebui să se aplice numai unui eşantion aleator de până la 30% dintre şcoli.
  

Diseminarea bunelor practici:
Aici, propunerile se împart în două categorii: propuneri de diseminare internă, în cadrul şcolii, şi propuneri de diseminare externă, între şcoli.
Propunerile de diseminare internă includ:

• 
  Şcolile ar trebui să aibă mai multă putere pentru a-şi stabili propriile proceduri de AC şi pentru a întocmi şi adopta propriile planuri de îmbunătăţire;
  
• 
  Raportul de autoevaluare al şcolii ar trebui să aibă la bază rapoartele unităţilor metodologice ale şcolii pentru grupuri de discipline;
  
• 
  Perfecţionarea personalului pentru învăţarea centrată pe elev în toate programele oferite de şcoală;
  
• 
  Organizarea activităţilor de mentorat pentru profesorii tineri
  
• 
  Implementarea feedback-ului obţinut periodic de la angajatori şi absolvenţi şi discutarea rezultatelor pentru a implementa planurile de îmbunătăţire.
  

Propunerile de diseminare externă includ:

• 
  Comitetele AC ar trebui să comunice între ele la nivel judeţean şi superior;
  
• 
  Reţelele de interasistenţă ca o abordare de îmbunătăţire a comunicării;
  
• 
  Mai buna utilizare a TIC în scopul diseminării;
  
• 
  O mai bună colaborare cu mediul social şi în special cu agenţii economici locali, axată pe îmbunătăţirea calităţii învăţării şi pe creşterea angajabilităţii absolvenţilor;
  
• 
  Atragerea unor fonduri suplimentare pentru îmbunătăţirea calităţii formării profesionale prin implicarea în elaborarea de proiecte şi procesul de aplicare;
  

Inspectorii au oportunităţi considerabile de a-şi comunica observaţiile, experienţele şi exemplele de bune practici altor colegi şi şcoli. Aceştia au un rol semnificativ de jucat în îmbunătăţirea generală a calităţii ÎPT.

Reţelele de interasistenţă:
Aproximativ 30% dintre inspectori au experienţă în reţele de interasistenţă, însă numai jumătate dintre ei au avut ocazia să pună în practică această experienţă. Aceasta se datorează probabil faptului că, în prezent, reţelele de interasistenţă se bazează predominant pe schimburi şi comunicare la nivel de disciplină, în comunităţi metodologice mici (ref. la aceeaşi întrebare răspunsuri de la şcoli).
Propunerile de îmbunătăţire includ:

• 
  Asigurarea resurselor pentru reţele şi activităţile acestora;
  
• 
  Angajamentul directorilor de şcoli ÎPT de a sprijini activităţile de creare a unor reţele de cooperare;
  
• 
  Crearea de centre de resurse ÎPT;
  
• 
  Implicarea mediului de afaceri în activităţile de cooperare în reţea;
  
• 
  Este necesar un sprijin puternic – atât financiar cât şi metodologic - pentru diseminarea informaţiilor privind bunele practici;
  
• 
  O mai mare relevanţă a cadrului legislativ pentru colaborarea şcoală-agenţi economici
  

Principalele obstacole includ:

• 
  Lipsa resurselor; utilizare limitată a TIC pentru a asista în activităţile şcolii; acces limitat la informaţii pentru şcolile rurale; lipsa fondurilor pentru vizitarea şcolilor şi instruiri;
  
• 
  Lipsa sprijinului din partea autorităţilor şcolare locale;
  
• 
  Lipsa bazei legale relevante;
  
• 
  Lipsa colaborării cu factorii interesaţi;
  
• 
  Distanţe mari între organismul de coordonare şi şcolile coordonate;
  
• 
  Lipsa motivaţiei;
  
• 
  Rezistenţa la schimbare;
  
• 
  Unităţi şcolare supraîncărcate; personal calificat supraîncărcat
  

• 
  Personal calificat limitat – acest personal este foarte solicitat şi, astfel, ocupat şi supraaglomerat în permanenţă.
  

Măsuri imediate de îmbunătăţire:

• 
  Raţionalizarea diferitelor procese şi activităţi planificate;
  
• 
  Corelarea cerinţelor şi activităţilor (ex., sisteme de raportare) diferitelor organisme (ARACIP etc.);
  
• 
  Înfiinţarea reţelei de interasistenţă;
  
• 
  Atragerea resurselor din fondurile structurale.
  

Concluzii şi recomandări în urma celei de-a doua etape:
Scopul studiului a fost să colecteze informaţii privind aspectele principale ale procesului de monitorizare (ex., cum este planificat, cum este aplicat şi cum este acceptat, în termeni de eficacitate) şi să surprindă în ce măsură aceste componente ale vizitei de monitorizare externă şi ale pregătirii interne pentru aceasta îndrumă şi sprijină procesul de autoevaluare a şcolilor ÎPT.

În general vizitele de monitorizare externă îşi ating obiectivele de a sprijini şi îndruma şcolile în pregătirea proceselor şi procedurilor de autoevaluare (77% aprobare a vizitelor de monitorizare s-a raportat din partea şcolilor ÎPT). Şcolile sunt convinse de ‘necesitatea de a obţine o opinie externă privind calitatea activităţilor desfăşurate de şcoală’.

Rezultatele au atestat satisfacţia generală a ambelor părţi (şcoli şi monitori externi) privind utilitatea fazei de planificare a vizitei de monitorizare, deşi, în acelaşi timp, s-au indicat anumite nemulţumiri legate de disponibilitatea documentelor parte a raportului de autoevaluare solicitate de expertul care a efectuat monitorizarea. În câteva cazuri, şcolile şi-au manifestat nemulţumirea faţă de lipsa de feedback la finalul vizitei de monitorizare şi de orice indicaţie privind posibilele realizări sau puncte slabe alte activităţilor şcolii. În acelaşi timp, raportul de monitorizare a indicat anumite puncte slabe, însă unele dintre acestea nu aveau nici o justificare. Aceste rezultate se corelează cu informaţiile raportate privind lipsa de decizie a monitorilor externi în privinţa propriilor abilităţi de a oferi feedback constructiv la finalul vizitei.

Rezultatele studiului au demonstrat că programul vizitelor satisface cerinţele specificate în Manualul de inspecţie pentru monitorizarea externă (65% dintre inspectori sunt complet de acord şi 35% sunt de acord cu această concluzie) şi un procent similar a raportat despre posibilitatea de a colecta dovezi şi a formula afirmaţii privind situaţia actuală în AC.

În acelaşi timp, s-au manifestat anumite probleme privind nivelul conducerii şcolii şi nivelul de cunoştinţe şi înţelegere al personalului în privinţa abordărilor, proceselor şi procedurilor de asigurare a calităţii. Preocupări similare au manifestat şi coordonatorii pentru asigurarea internă şi externă a calităţii implicaţi în prima etapă, descrise în cadrul secţiunii anterioare.

Majoritatea monitorilor externi consideră că procesele şi rezultatele autoevaluării au răspuns adecvat cerinţelor specificate în Manualul de autoevaluare şi că autoevaluarea efectuată de şcoală reuşeşte să evidenţieze atât punctele tari, cât şi punctele slabe ale instituţiei.

Concluzia care se desprinde în urma analizei chestionarelor aplicate şcolilor şi inspectorilor este că vizita de monitorizare are într-adevăr rol de sprijin şi consiliere pentru şcoli. Obiectivele vizitei de monitorizare externă precizate în manualul de inspecţie sunt atinse. Abordarea unitară a vizitei de monitorizare, folosirea de instrumente acceptate şi cunoscute atât de unitatea şcolară monitorizată cât şi de cel care efectuează vizita este în favoarea îmbunătăţirii calităţii tuturor serviciilor oferite de şcoală.
Recomandări:

• 
  cursuri de formare pe problematica asigurării calităţii pentru responsabilul şi membrii CEAC
  
• 
  cursuri de formare pentru inspectori /monitori externi
  
• 
  întărirea colaborării interinstituţionale între şcoli
  
• 
  alcătuirea la nivelul inspectoratelor şcolare a echipelor care realizează vizita de monitorizare externă
  
• 
  cooptarea în echipele care realizează monitorizarea externă a directorilor sau responsabililor comisiilor pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din şcolile care au demonstrat o bună practică în asigurarea calităţii
  
• 
  desemnarea la nivel de inspectorat a inspectorilor /monitorilor externi care să acorde asistenţă permanentă şcolilor (de exemplu inspectorul care răspunde de unitatea şcolară)
  

6.1.2- Nivelul sistemului de învăţământ superior
La nivelul învăţământului superior a fost administrat un chestionar pentru coordonatorii pentru asigurarea calităţii din cele 8 consorţii universitare, iar informaţiile primite ca feedback au fost analizate în conformitate cu studiul similar efectuat în 2008 (Anexa 6.9). Chestionarul din 2009 a fost uşor diferit faţă de cel utilizat în anul anterior, acesta fiind modificat pentru a:

• 
  reflecta eforturile universităţilor de a utiliza abordarea bazată pe rezultatele învăţării în proiectarea şi aprobarea programului;
  
• 
  reflecta implicarea studenţilor în managementul calităţii.
  

Chestionarul a fost administrat coordonatorilor calităţii din universităţile ce fac parte din cele 8 consorţii universitare. 33 din cele 40 de chestionare distribuite au fost trimise înapoi completate. Chestionarul a fost conceput pentru a aborda aspecte esenţiale privind abordarea asigurării calităţii în învăţământul superior din România:

• 
  Modul în care chestionarele de feedback din partea studenţilor sunt utilizate pentru evaluarea cursurilor.
  
• 
  Modul în care se desfăşoară examinarea studenţilor (care sunt autorităţile care decid cum sunt evaluaţi studenţii şi care sunt consecinţele notelor).
  
• 
  Participarea studenţilor în cadrul comitetelor de asigurare a calităţii la nivelul instituţiei (ce fel de influenţă au studenţii asupra acestor comitete).
  
• 
  Contestaţiile/reclamaţiile studenţilor
  
• 
  Procesele prin care sunt concepute noile programe (cine sunt factorii interesaţi şi prin intermediul căror mecanisme sunt propuse şi modificate programele).
  
• 
  Mecanismele prin care personalul didactic îşi îmbunătăţeşte activităţile.
  
• 
  Principalele dificultăţi întâmpinate în eforturile de implementare a standardelor de calitate şi schimbările obligatorii care ar trebui generate în vederea realizării unui mai bun management al calităţii.
  

În comparaţie cu rezultatele din 2008, s-au indicat mai multe elemente de progres în implementarea mecanismului de asigurare a calităţii:

• 
  Numărul IÎS care introduc obligativitatea utilizării chestionarelor de feedback al studenţilor pentru evaluarea programelor a crescut de la 67% în 2008 la 85% în 2009;
  
• 
  Profesorii care predau în cadrul programelor evaluate de studenţi devin deja destinatarii primari ai analizei şi ai datelor obţinute din evaluările efectuate de studenţi – în 70% dintre cazuri, comparativ cu 49% în 2008;
  
• 
  S-au înregistrat progrese semnificative în privinţa implicării studenţilor în procesele instituţionale de asigurare a calităţii, iar numărul instituţiilor care implică reprezentanţi ai studenţilor în rezolvarea problemelor studenţilor a crescut de la 16% la 50% în 2009.
  

Aceste elemente pozitive indică diseminarea activă a politicii ARACIS privind consolidarea proceselor şi procedurilor interne de asigurare a calităţii prin implicarea întregului personal şi a tuturor studenţilor, în concordanţă cu standardele şi liniile directoare europene pentru AC şi cu metodologia ARACIS.

În acelaşi timp, anumite aspecte trebuie abordate mai activ, în special în ceea ce priveşte necesitatea sprijinirii intensificării procesului de aliniere a programelor universitare cu descriptorii naţionali ai calificărilor şi cu abordarea bazată pe rezultatele învăţării în descrierea rezultate din feedback-ul studenţilor în majoritatea IÎS este folosit în scopul evaluării şi promovării personalului, ceea ce predetermină sfera limitată de utilizare a rezultatelor acestor studii şi lipsa unor discuţii instituţionale mai largi pe marginea punctelor slabe şi ineficienţelor raportate în privinţa organizării studiilor şi structurii şi conţinutului programelor.
Concluzii şi recomandări
Rezultatele studiului sprijină concluzia că:

• 
  Au fost elaborate, pilotate şi aplicate procedurile şi politicile aferente tuturor prevederilor legislative majore;
  
• 
  Sunt implementate principalele procese şi proceduri externe ale Agenţiei pentru asigurarea calităţii (ARACIS);
  
• 
  Au fost asigurate oportunităţi de dezvoltare a noii culturi instituţionale a asigurării calităţii;
  
• 
  A fost iniţiat procesul de formare a unei noi generaţii de (auto-) evaluatori;
  
• 
  Acreditarea programului şi cea instituţională urmează etapele recomandate ca bune practici în standardele şi liniile directoare europene pentru asigurarea calităţii.
  

Odată cu recunoaşterea progreselor, este necesar să admitem că încă sunt necesare eforturi susţinute în următoarele aspecte:

• 
  Este nevoie de îndrumări şi sprijin suplimentare pentru comitetele AC pentru a îmbunătăţi capacitatea acestora de autoevaluare şi monitorizare externă a aranjamentelor proprii privind calitatea, în vederea respectării adecvate a cerinţelor legale privind autoevaluarea instituţională şi procedurile de monitorizare care sprijină şi validează întocmirea raportului de autoevaluare.
  
• 
  Este necesară o abordare instituţională proactivă pentru a stabili în continuare proceduri eficace pentru îndrumarea şi sprijinirea studenţilor şi, în special, mecanisme pentru rezolvarea contestaţiilor studenţilor.
  
• 
  Activitatea comisiilor responsabile de asigurarea calităţii la nivel instituţional ar trebui corelată mai activ şi mai eficient cu activitatea ARACIS în vederea ajungeri la abordări şi rezultate convergente, în special în procesul dezvoltării culturii instituţionale. Fiecare membru al comunităţii academice, profesor, student, cercetător sau membru al personalului de sprijin ar trebui implicat în procesul de asigurare a calităţii propriei universităţi, facultăţi, catedre sau program, fiind conştient de faptul că asigurarea calităţii poate îmbunătăţi oportunităţile de învăţare pentru studenţi şi, de fapt, competitivitatea generală a universităţii.
  
• 
  Standardele şi indicatorii de performanţă ar trebui analizaţi pentru a asigura îmbunătăţirea lor periodică, în conformitate cu standardele de referinţă din context european şi în strânsă cooperare cu IÎS. Secretariatul ar trebui să completeze şi să păstreze o agendă separată privind propunerile de îmbunătăţire din cadrul reuniunilor de lucru ale organismelor ARACIS pentru a putea urmări diferitele cazuri care necesită îmbunătăţirea periodică a propriilor instrumente de evaluare ale Agenţiei.
  
• 
  Promovarea bunelor practici instituţionale prin publicaţii şi pagina web a ARACIS ar trebui să devină parte a politicii actuale a Consiliului. Agenţia ar trebui să dezvolte treptat un calendar de conferinţe regionale, naţionale şi internaţionale, pentru a interacţiona cu IÎS, dar şi cu reprezentanţii altor ţări şi reţele de asigurare a calităţii, contribuind astfel la dezvoltarea unei noi culturi instituţionale a calităţii.
  

2. 
   Efectuarea vizitelor de monitorizare externă în 150 şcoli ÎPT
   

Vizitele de monitorizare externă la 150 şcoli ÎPT s-au desfăşurat în intervalul 1 februarie – 1 aprilie 2009, conform planului de implementare elaborat de echipa de experţi locali, AT şi CNDIPT (Anexa 6.10).

Vizitele de monitorizare externă s-au concentrat asupra unui set de obiective convenite:

• 
  Evaluarea procesului de predare, pregătire practică şi învăţare, focalizată pe utilizarea metodelor de învăţare centrată pe elev
  
• 
  Raportarea etapei de implementare a procesului de autoevaluare
  
• 
  Colectarea feedback-ului privind documentaţia din procesul de autoevaluare
  
• 
  Colectarea informaţiilor privind natura şi eficienţa parteneriatului între şcolile ÎPT şi companii
  
• 
  Raportarea succeselor şi exemplelor de bune practici la nivel de sistem şi de unitate şcolară
  
• 
  Raportarea punctelor slabe şi a deficienţelor la nivel de sistem şi de unitate şcolară
  
• 
  Asigurarea consilierii formale şi informale, sprijin furnizat unităţilor şcolare ÎPT oricând îl solicită.
  

Vizitele au fost efectuate de inspectori de specialitate, directori şi responsabili CEAC din unităţile şcolare care au demonstrat o bună practică în asigurarea calităţii.

Pentru aceste şcoli inspectoratele şcolare au transmis datele vizitelor de monitorizare externă, numele şi datele de contact ale inspectorilor/monitorilor externi.

Pe baza acestor date a fost întocmit calendarul vizitelor de monitorizare externă pentru cele 150 de şcoli asistate prin proiect.

Aceste 150 de unităţi şcolare, prin directori, responsabili sau membri CEAC au participat în luna februarie 2009 la Sinaia la cursurile de formare cu tematica vizând asigurarea calităţii. De asemenea inspectorii şcolari responsabili cu asigurarea calităţii sau inspectorii de specialitate din toate judeţele au participat în aceeaşi perioadă, la Sinaia, la cursuri de formare cu aceeaşi tematică. Responsabilii şi membrii CEAC au participat, de asemenea, la cursuri de formare organizate la nivel local. În timpul formării inspectorilor, AT a oferit indicaţii privind modalităţi de identificare a exemplelor de bune practici în AC pe parcursul vizitelor de monitorizare şi de structurare a rapoartelor privind exemplele de bune practici.
Rapoartele privind vizitele de monitorizare externă întocmite ca rezultat al celor 150 de vizite au fost colectate înainte de 15 aprilie, apoi au fost revizuite de 5 experţi locali în asigurarea calităţii. pentru aceşti 5 experţi locali s-a organizat o întâlnire de informare, coordonată de AT în cooperare cu UIP, pe 6 aprilie 2009, în cadrul căreia s-au asigurat indicaţii şi sprijin pentru analizarea rapoartelor de monitorizare externă.

Din cele 150 de vizite efectuate, au fost trimise înapoi 121 de rapoarte externe (81%). Acestea au constituit baza revizuirilor şi întocmirii raportului final privind monitorizarea efectuată în 2009 (Anexa 6.11). În plus, exemplele de bune practici în AC în şcolile ÎPT, identificate şi selectate pe parcursul procesului de monitorizare, au făcut posibilă alcătuirea unui compendiu de exemple de bune practici în asigurarea calităţii în România.

Din evaluarea rapoartelor privind vizitele de monitorizare externă întocmite de inspectori/monitori externi, lista de verificare evidenţiază următoarele puncte tari:
Management, comunicare şi finanţare

• 
  Managementul bazat pe cooperare, comunicarea ce ia în considerare contextul economic şi social
  
• 
  Echipele de conducere a şcolilor au bune abilităţi de organizare, coordonare şi conducere a activităţilor curente şi administrative în cadrul şcolii, abilităţi de menţinere a relaţiilor interpersonale; toate acestea sunt reflectate într-o manieră pozitivă în activitatea educaţională şi în comportamentul personalului didactic
  
• 
  Preocupări privind dotarea şcolilor prin finanţare guvernamentală şi prin acces la programele POS DRU; există planuri de investiţii pe termen mediu întocmite pentru dezvoltarea resurselor materiale disponibile
  
• 
  Colectarea unor fonduri extrabugetare din resurse proprii
  
• 
  Parteneriate educaţionale între unităţile de învăţământ profesional şi tehnic din cadrul reţelelor de interasistenţă, în vederea îmbunătăţirii comunicării instituţionale
  
• 
  Conformitatea cu strategiile, promovarea şanselor egale şi eficienţa investiţiilor.
  
• 
  Existenţa în şcoli a birourilor de informare privind asigurarea calităţii
  
• 
  Sporirea nivelului de motivare a personalului în vederea acceptării schimbărilor introduse prin implementarea SMC şi îmbunătăţirii cooperării cu echipa de conducere a şcolii
  
• 
  Informarea adecvată a personalului în privinţa procesului de autoevaluare
  
• 
  Implicarea directorilor în procesul de autoevaluare a şcolii
  

Managementul personalului şi DPC (dezvoltarea profesională continuă)

• 
  Profesorii beneficiază de formare adecvată şi manifestă interes pentru propria dezvoltare
  
• 
  Participarea profesorilor la cursuri de formare acreditate
  
• 
  Interes pentru aplicarea inovaţiilor în procesul de predare
  

Predare, formare şi învăţare

• 
  Dezvoltarea abilităţilor IT în procesul de învăţare-predare, majoritatea personalului didactic participând la implementarea platformelor AEL şi SEI
  
• 
  Utilizarea metodelor de învăţare centrată pe elev, aplicarea unor metode active care ţin cont de stilurile de învăţare
  
• 
  Organizarea pregătirii suplimentare pentru participanţii la olimpiade, la competiţii şi pentru examenul de bacalaureat.
  
• 
  Rezultate bune la concursurile vocaţionale şi la olimpiadele tehnice
  
• 
  Rezultate bune la examenul de certificare a competenţelor profesionale.
  

AC şi îmbunătăţiri

• 
  Participarea personalului didactic la cursuri de formare pentru AC
  
• 
  Implementarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului AC
  
• 
  Proceduri incipiente pentru asigurarea unui manual al calităţii specific fiecărei şcoli
  
• 
  Conceperea procedurilor pentru majoritatea activităţilor desfăşurate în cadrul şcolii
  
• 
  Perseverenţa membrilor CEAC
  
• 
  Dorinţa de a se informa şi forma pentru a elimina acele puncte slabe legate de şcoală
  
• 
  Existenţa preocupărilor privind cele mai bune practici
  
• 
  Extinderea autoevaluării la toate aspectele legate de procesele organizate în cadrul şcolii
  

Feedback de la factorii interesaţi

• 
  Receptivitatea unităţilor şcolare faţă de nevoile indivizilor, companiilor şi comunităţi locale şi faţă de diferitele nevoi ale elevilor
  
• 
  Utilizarea unor instrumente variate de colectare a feedback-ului de la profesori, elevi, companii şi părinţi, alţi factori interesaţi în activitatea întreprinsă de şcoală
  

Resurse materiale

• 
  Condiţii materiale corespunzătoare ale spaţiilor şcolii, în conformitate cu normele de igienă şi reglementările în vigoare
  
• 
  Modernizarea spaţiilor şi existenţa unor planuri de investiţii pe termen mediu pentru dezvoltarea acestora
  
• 
  Modernizarea clădirilor şcolii
  
• 
  Proiectarea noilor laboratoare
  
• 
  Dotarea cu echipament tehnic
  
• 
  Acces la hardware IT şi la Internet