Dic?ionar de Geografie


Humite. Sin. Cărbuni humici (v. sub Cărbuni). Hummock



Yüklə 4,37 Mb.
səhifə53/124
tarix16.04.2018
ölçüsü4,37 Mb.
#48287
1   ...   49   50   51   52   53   54   55   56   ...   124

Humite. Sin. Cărbuni humici (v. sub Cărbuni).

Hummock. V. Gheaţă marină.

Humus. (lat. humus-pământ). Material organic coloid, amorf, de culoare brună până la neagră, mai mult sau mai puţin rezistent la acţiunea microorganismelor, care se găseşte în sol ca produs al humificării (v.). Conţine mai ales carbon (până la 58%, din care o parte ca xiloză şi glucoză, iar restul în alţi compuşi), oxigen, hidrogen, azot (2-15%) şi fosfor (0,3%), care intervin în alcătuirea unor substanţe organice specifice cu molecule complexe, cu însuşiri de acizi slabi (acizi humici). Componenţii humusului sunt: substanţe humice (humina, humolignina, ulmină, acizi huminici, acizi fulvici şi incidental cărbune), substanţe nehumice (lignină, celuloză, proteine, acizi organici, aminoacizi etc.) şi bitumene (grăsimi, ceruri, răşini, acizi graşi etc.). Se deosebesc: humus neutru, format în stepă şi în silvostepă, cu proprietăţi fizice şi chimice favorabile creşterii plantelor, factor activ în formarea structurii glomerulare a solului şi humus acid, care se formează în solurile de pădure. Cel mai mare conţinut de humus se găseşte în cernoziomuri (până la 12% şi chiar mai mult în Rusia), iar cel mai scăzut în solurile cenuşii de semideşert (2% şi mai puţin) şi în solurile tinere aluviale (sub 1%). Între humusul şi argila coloidală din sol se formează complexe argilo-humice, în care humusul fie pătrunde în reţeaua argilei, fie acoperă particulele de argilă cu o peliculă fină. Humusul contribuie la formarea structurii glomerulare afânate a solului, favorabilă dezvoltării optime a plantelor, şi asigură fertilitatea solului prin substanţele nutritive pe care le conţine (azot şi alte elemente chimice sub formă uşor accesibilă plantelor) şi pe care le eliberează treptat fie prin procese chimice, fie prin acţiunea microorganismelor (procese microbiologice). Din punctul de vedere al fertilităţii se deosebesc: humus activ, care participă intens la procesele fizico-chimice de formare şi evoluţie a solului, de formare a structurii sale şi de conferire a proprietăţilor sale fertilizate şi humus inactiv, care participă foarte slab la dinamica internă a solului şi la păstrarea structurii acestuia (ex.: humusul rezidual foarte vechi, humusul negru cărbunos, humusul solurilor fosile etc.).

Humus brut. V. Humus mor.

Humus moder. Formă de humus forestier, brun negricios, slab amestecat cu orizontul mineral subiacent, caracterizat prin transformarea incompletă a resturilor organice în condiţii de reacţie acidă şi saturaţie foarte scăzută în baze.

Humus mor. Formă de humus forestier, negricios, foarte slab amestecat cu orizontul mineral subiacent, caracterizat prin transformarea (humificarea) foarte slabă a resturilor organice în condiţii de reacţie puternic acidă şi saturaţie în baze extrem de scăzută. Sin. Humus brut.

Humus mull. Forma cea mai fină de humus, caracterizat prin humificarea foarte înaintată a resturilor organice şi amestec intim cu materia minerală a orizontului A. Poate fi: humus mull calcic, neutral şi saturat în baze, format aproape în totalitate din substanţe humice de culoare neagră, specific molisolurilor stepelor şi silvostepelor, ca şi solurilor forestiere pe substrate carbonatice; humus mull acid, nesaturat, format predominant din substanţe humice brune şi brun-cenuşii, reprezentativ pentru solurile pădurilor de foioase de pe substrate necarbonatice.

Humus turbos. V. Orizont turbos.

Hunie. Vale torenţială îngustă şi cu versanţi abrupţi, sculptată în depozite loessoide prin acţiunea complexă a şiroirii, a animalelor şi a omului. Huniile sunt folosite ca drumuri de circulaţie în sudul Olteniei pentru a străpunge abruptul câmpului sau terasei. Hunia este deci un organism torenţial care are numai bazin de recepţie şi con de dejecţie (îi lipseşte canalul).

Huronian. (de la numele unui trib de piei-roşii, Huron, care astăzi este dat şi unuia dintre cele cinci mari lacuri de frontieră S.U.A.-Canada). Ansamblul de depozite precambriene (conglomerate glaciare, cuarţite, jaspuri, calcare şi pânze de lave vulcanice, străbătute de intruziuni granitice) considerate ca termen inferior al Algonkianului inferior, dezvoltat în America de Nord în regiunea Marilor Lacuri, unde are o grosime de 5 000 m. Depozite echivalente Huronianului sunt probabil şi: Stratele de Barbacena din America de Sud, complexul metamorfic epizonal din Sahara, complexul metarhaic din Egipt, formaţiunile Dharwar şi Aravalli din India, formaţiunea auriferă din Asia Centrală. Sub numele de sistemul (catena) huroniană, geologul francez Marcel Bertrand (1847-1907), a desemnat sistemul de munţi vechi, peneplenizaţi, formaţi în Algonkianul inferior, şi ale căror resturi se găsesc în Scutul canadian (la nord de regiunea Marilor Lacuri), în insulele Hebride, în nordul Scoţiei, în sudul şi estul Scutului baltic şi pe marginea sudică a Scutului siberian.

Hübnerit. V. sub Wolframit.

Hydrobia. Gasteropod prosobranhiat, de apă dulce sau salmastră. În formaţiunile subcarpatice au fost identificate speciile: Hydrobia vitrella (Meoţian), H. spicula (Ponţian) şi H. grandis (Dacianul superior şi Levantinul inferior).

Hydrozoa. (gr. hydor-apă, zoon-animal). Clasă de celenterate, în general marine, pelagice (puţine şi de ape dulci). Mai importante ca fosile sunt genurile: Stramatopora (Devonian-Cretacicul mediu) şi Actinostromaria (Cretacicul mediu). Var. Hidrozoare.

Hymenoptera. (gr. hymen-membrană, pteron-aripă). Ordin de insecte. Din acest ordin fac parte albinele, viespile şi furnicile actuale, iar ca fosile, cunoscute din Liasic s-au găsit şi în ţara noastră la Săcel-Oltenia (Camponotus, Myrmica) şi la Daia Săsească din jud. Sibiu (Formica).

Hyracotherium. Sin. Eohippus (v.).
I
Iadar (Jadar). Pajişti subpolare (Islanda).

Iailă. Platouri cu păşuni în Munţii Crimeii.

Iantit. Mineral de uraniu, de culoare neagră sau violetă. Apare în zăcămintele cu uraninit (ex.: Shinkolobwe, Kasola din R.D. Congo).

Iaz. 1. Lac artificial format prin stăvilirea sau abaterea unui curs de apă relativ mic şi cu pantă redusă. 2. Lac mic natural format în albia unui râu în spatele unui mic baraj de aluvionare, sau datorită surpării malurilor. 3. Canal abătut dintr-o apă curgătoare cu un curs relativ repede, prin care se aduce apa la o moară sau la o mică fabrică. 4. Zăgaz (la un heleşteu). 5. Iaz de decantare, lac construit în aval de o uzină pentru prepararea substanţei minerale utile, unde din apa tulbure are loc o depunere diferenţială a granulelor de steril, care formează un fel de plajă uşor înclinată spre interior.

Iazuri de oxidare. Bazine cu suprafaţă mare, naturale sau construite special, în care se asigură condiţii pentru epurarea apelor uzate prin autoepurare. Sin. Iaz de stabilizare, Iazuri biologice.

Iceberg. V. Aisberg.

Icefjeld (icefjell). Gheţar de platou cunoscut şi sub numele de gheţar norvegian sau gheţar scandinav. Nu are pantă mare şi de aceea gheţarul nu accelerează decât acolo unde coboară sub formă de limbă pe o vale. În plus, aceşti gheţari sunt slab alimentaţi cu firn, ca urmare a spulberării zăpezii de către vânt: ca urmare, au o acţiune geomorfologică relativ limitată la suprafaţă.

Iceström. Limbă mică de gheaţă ce coboară pe o vale dintr-un icefjeld (împreună formează gheţarul de tip norvegian sau scandinav). Limbă glaciară emisă din calota glaciară. Sin. Brae.

Ichor. Topitură granitică, derivată dintr-o magmă acidă, capabilă de granitizarea rocilor înconjurătoare.

Ichthostega. (gr. ichthys-peşte, stegos-acoperiş). Amfibian din grupul stegocefalilor (labirontodont), cu caractere primitive, care a fost descoperit în Devonianul superior din Groenlanda şi este considerat cel mai vechi dintre tetrapodele cunoscute, intermediar între aceştia şi peştii crosopterigieni. Era un animal care trăia în ape puţin adânci sau în apropierea acestora.

Ichthyornis. (gr. ichthys-peşte, ornis-pasăre). Pasăre primitivă fosilă, de mărimea unui porumbel. Era o pasăre de apă, se hrănea cu peşti, comparabilă cu pescăruşul actual. Caracterizează formaţiunile Cretacicului superior din Kansas (S.U.A.).

Ichthyosaurus. (gr. ichthys-peşte, sauros-reptilă). Ordin de reptile mezozoice, care au trăit din Triasic până în Cretacicul superior, adaptate la viaţa marină pelagică. În ţara noastră au fost găsite unele vertebre de Ichthyosaurus în Triasicul mediu de la Hagighiol (jud. Tulcea).

Icnologie. (gr. eikon-imagine, logos-ştiinţă). Parte a paleontologiei care se ocupă cu studiul urmelor de locomoţie lăsate de vertebrate pe unele sedimente fine.

Idioblastică, structură. V. sub Rocă.

Idiocraz. Mineral întâlnit frecvent în skarne (roci metasomatice de contact) şi mai rar în serpentinite. Este un silicat hidratat de aluminiu, calciu, fier, magneziu, iar în unele varietăţi mai apar titan, beriliu, fluor. Varietăţile transparente de idiocraz, cunoscute şi sub numele de vezuvian, sunt folosite ca material de colecţie, iar cele verzi şi galben-brune se fasonează ca pietre pentru bijuterii.

Idiocromatism. Proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare caracteristică. Este determinată de ionii cromofori din componenţa lor (de ex.: roşii-cinabru, rubin; verzi-malachit, smarald etc.).

Idiogramă. Reprezentarea grafică a variaţiei lăţimii unui bazin hidrografic în funcţie de lungimea râului.

Idiomorfism. Proprietate a unui mineral de a cristaliza în forma sa proprie, ideală, şi de a prezenta aspect de cristale definite prin feţe cristalografice, încadrate într-un anumit sistem cristalografic (de ex., pirită, curaţ). Idiomorfismul este condiţionat de structura internă, de compoziţia chimică a mineralului şi de locul în care se produce cristalizarea.

Ienuperet. Desişuri de ienupăr.

Ierarhie urbană. Clasificare a oraşelor după mărimea (demografică, economică ş.a.), sau după etapele lor de dezvoltare.

Iezer. 1. Lac de munte adânc, situat în circurile glaciare, în special în Munţii Făgăraş (ex.: iezerele Capra, Podul Giurgiului, Podragul, Călţun etc., şi lacul Iezer din Munţii Iezer-Păpuşa). În Munţii Retezat iezerele sunt cunoscute sub numele de tăuri sau de lacuri. 2. Lac cu caracter de liman fluviatil din lungul Dunării (ex.: iezerele Mostiştei, Oltina, Mârleanu, Gârliţa etc.).

Igapo. Pădure deasă mlăştinoasă în Amazonia; este deseori inundată.

Iguanodon. Gen de dinozaurian fosil, descoperit în numeroase schelete complete în Cretacicul inferior de la Bernissart (Belgia). Erau animale erbivore.

Ijolite. Roci magmatice alcaline bazice (conţin 45% SiO2), cu structură holocristalină porfiroidă, constituite numai din feldspatoizi (ca minerale leucocrate) şi din piroxeni, nefelin, biotit (ca minerale melanocrate).

Ilerdian. Etaj ce cuprinde partea superioară al etajului Thaneţian şi Ypresianul.

Ilimerizare. Migraţiunea în profilul solului, sub protecţia silicei coloidale, a particulelor coloidale de argilă, fără descompunerea acesteia.

Illinois, glaciaţiune. V. Würm.

Illit. Mineral argilos, întâlnit frecvent alături de montmorillonit (v.), caolinit (v.) etc., în unele argile (formate în special prin alterarea şisturilor micacee, a gnaisurilor etc.) şi în unele soluri formate pe roci magmatice (acide şi intermediare). Este un produs de hidroliză parţială a muscovitului (v.), care apare sub forma unor mase solzoase şi foioase, subţiri, albe, şi grase la pipăit. În România este cunoscut în bentonitele de la Pârvova (jud. Caraş-Severin). Contribuie la alunecarea terenurilor.

Ilmenit. (de la numele munţilor Ilmen din Uralul de Sud, unde a fost semnalat prima dată). Titanat natural de fier (FeTiO3), întâlnit ca mineral accesoriu în roci gabroide, în care s-a concentrat prin segregaţie magmatică, în pegmatite sienitice, în filoane intruzive de minereuri de fier titanifere, pe crăpături alpine şi în unele aluviuni metalifere. Conţinând 31,6% Ti, poate fi exploatat ca minereu de titan. Zăcăminte de ilmenit se găsesc în Rusia (în Munţii Ilmen), în Suedia (la Ekersund-Soggenda), Norvegia (Kragerö), S.U.A., în Canada etc. În ţara noastră se găseşte în gabroul cu magnetit de la Căzăneşti şi Ciungani (jud. Hunedoara), în sienitele nefelinice de la Ditrău (jud. Mureş), în aluviunile văii Argeşului, în amfibolite, serpentinite şi roci magmatice în Carpaţii Meridionali, Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni, Dobrogea etc.

Iluviere. Procesul de acumulare, la oarecare adâncime în profilul solului, a produselor de alteraţie migrate din orizontul aluvial A, datorită percolării apei provenite din precipitaţii prin porii sau crăpăturile existente în materialul solului. Iluvierea se produce în general mecanic, pentru particulele fine de argilă, sau prin precipitaţie chimică, pentru sărurile din soluţia solului, care se depun, de obicei, la adâncime mai mare. Orizontul în care se produce iluvierea se numeşte orizont de iluviere (sau iluvionar). Asemenea orizonturi sunt: orizontul B, în care se acumulează particulele coloidale (argilă, hidroxizi de fier şi de aluminiu, silice în praf) şi orizontul C, în care se acumulează sărurile puţin solubile (carbonat de calciu, uneori şi de magneziu, sulfat de calciu etc.). Adâncimea şi intensitatea iluvierii, precum şi timpul necesar pentru producerea ei, depind de climă, deci de tipul genetic de sol, de textură şi de condiţiile locale de relief şi de apă freatică. Adâncimea şi grosimea orizonturilor iluviale sunt cu atât mai mari, cu cât textura rocii-mamă a solului este mai nisipoasă şi clima mai umedă. Solurile în care procesul generic duce la acumularea de argilă sunt de tip argilo-iluvial, iar cele în care are loc acumularea de hidroxizi de fier şi de aluminiu sunt de tip feri-iluvial. Ant. Eluviere.

Ilvait. (de la numele latin al insulei Elba, din Marea Mediterană, Italia, unde a fost găsit pentru prima dată, pe valea râului Marina). Silicat natural de calciu şi de fier, cu conţinut variabil de FeO şi care conţine până la 9% MnO. Se întâlneşte în zona skarnelor metamorfice şi în unele sienite nefelinice.

Imaş. Loc rezervat cu titlu permanent sau temporar pentru creşterea (hrana) animalelor.

Imbricată, dispoziţie. Acoperirea mutuală (reciprocă) a pietrişurilor aluvionare aplatisate, din aluviunile actuale sau din conglomerate. Această dispoziţie serveşte la stabilirea direcţiei şi a sensului curenţilor de apă în care s-au depus pietrişurile respective, elementele aplatisate fiind totdeauna înclinate spre amonte, perpendicular pe direcţia curentului. Deci este o dispunere a pietrişurilor sau a grăunţilor de nisip în aşa fel că fiecare element acoperă o parte a celui din faţă şi este acoperit de ce-l ce urmează.

Imbricată, structură. Structură tectonico-geologică, întâlnită frecvent în formaţiunile de fliş şi, uneori, şi în depozitele de molasă, care se caracterizează printr-o succesiune de cute-falii (cute-solzi), cu flancurile normale de cută separate de falii longitudinale de încălecare.

Imersiune. (lat. immergere-a cufunda). Fenomenul geologic de coborâre a uscatului din zona de litoral sub nivelul mării, în urma căruia apele acesteia dau naştere unei transgresiuni (v.). Sin. Submersiune.

Imigrant. Persoană care se deplasează definitiv sau pentru o perioadă mare de timp în altă ţară. Unele ţări au fost populate în mare măsură prin imigrare. Ex.: S.U.A. a primit între anii 1820 şi 1955 circa 40 milioane de persoane din care 35 milioane din Europa.

Impermeabilitatea rocilor. Proprietatea rocilor de a nu lăsa apa să treacă prin ele; activează scurgerea de suprafaţă a apelor şi respectiv eroziunea.

Impregnare. (lat. impraegnare-a satura, a impregna). Fenomenul de pătrundere a unei substanţe lichide într-o rocă poroasă, datorită unor forţe exterioare (ex., îmbibarea unei roci cu hidrocarburi).

Impurităţi atmosferice. Particule de origine naturală sau antropică aflate în suspensie în atmosferă. Ele nu sunt componente permanente ale atmosferei şi se întâlnesc în cantităţi foarte diferite atât în timp cât şi în spaţiu.

Imunitate carstică. Aspect propriu evoluţiei regiunilor carstice în stadiul când se instalează scurgerile de adânc: formele vechi de suprafaţă sunt "blocate" ca evoluţie şi conservate într-un stadiu evolutiv care nu este legat de condiţiile morfogenetice actuale (ex.: văile seci, suprafeţele de nivelare formate pe calea coroziunii etc.).

In situ. (lat.-pe loc). Expresie prin care se defineşte calitatea unui element de a se găsi în locul de formare. Ex.: rocă aşezată între rocile în care s-a format; mineral format odată cu roca în care se găseşte; fosilă găsită în roca în care s-a fosilizat.

Inarticulata. (lat. inarticulatus-nelegat). Clasă de brahiopode (v.).

Incarbonizare. Sin. Încărbunare (v.).

Incertae sedis. Grup de plante sau de animale fosile, care, prin structura lor, au o poziţie sistematică nesigură, neputând fi clasificate precis în una dintre subdiviziunile taxonomice admise (ex.: Cladoxyleae, Archaeocyatidae, Connularidae etc.).

Incipient. Se spune despre un fenomen sau proces care debutează, sau începe, să se dezvolte (ex.: vale incipientă, eroziune incipientă, fază incipientă etc.).

Incompetenţă. Calitatea unei roci de a nu transmite solicitări tectonice la distanţe mari. Este caracteristică rocilor slab rezistente (ex.: argile, marne etc.) sau rocilor foarte plastice (ex: sare, gips etc.). Rocile incompetente dau cute mici, dese, de forme complicate, sau flexuri cu flancul laminat.

Inconfort. Stare umană datorată unor forme uşoare de poluare fonică, odorică, termică, electromagnetică, cauzând omului deteriorări uşoare auditive, gustative, olfactive, estetice, termice.

Indicativul staţiei. Număr de ordine format din trei cifre, prin care se indică în telegrama şi pe harta sinoptică, staţia meteorologică de la care provin datele şi în jurul căreia ele urmează a fi înscrise conform schemei Bjerknes.

Indicator. Expresie numerică a caracteristicii (caracteristicilor) unei (unor) categorii economice sau sociale, determinate pe bază de observaţii statistice. Indicatorul poate fi o medie, o mărime relativă, un indice ş.a.

Indicatori biologici. Organisme care caracterizează ape cu anumit grad de poluare: saprobionte, specii care trăiesc în ape puternic poluate; saprofile, care trăiesc în ape poluate dar şi în cele nepoluate; saproxene, care trăiesc rar în ape poluate; saprofobe, specii care nu pot trăi decât în ape curate.

Indice. Cifră din planul economic, care arată nivelul de producţie cantitativ şi calitativ ce trebuie realizat.

Indice climatic. Mărime scalară folosită pentru caracterizarea climei şi a solului zonal dintr-o anumită regiune a globului, care este calculată în raport cu temperatura medie anuală şi cu media sumelor precipitaţiilor anuale înregistrate la staţia meteorologică. Se deosebesc: indicele de umezeală (H), indicele termic (), indicele pluviometric () şi indicele de repartizare a precipitaţiilor (). Pentru teritoriul ţării noastre şi pentru diverse tipuri de soluri, indicii climatici sunt în medie următorii: sol brun acid montan ( = 1,38;  = 25;  = 2,09; H = 14,3); sol brun montan ( = 1,20;  = 36;  = 1,66; H = 11,0); sol brun de pădure puternic podzolit ( = 1,18;  = 31;  = 1,83; H = 7,6); sol brun de pădure mediu şi slab podzolit ( = 1,21;  = 29;  = 2,00; H = 5,4); sol brun de pădure ( = 1,19;  = 27;  = 2,03; H = 3,7); sol brun-roşcat de pădure ( = 1,11;  = 41;  = 1,45; H = 2,1); cernoziom foarte puternic şi puternic degradat textural ( = 1,15;  = 35;  = 1,66; H = 1,9); cernoziom mediu şi slab degradat textural ( = 1,13;  = 36;  = 1,60; H = 0,6); cernoziom ciocolatiu ( = 1,13;  = 37;  = 1,50; H = -0,4); cernoziom carbonatat ( = 1,09;  = 42;  = 1,46; H = -0,8); cernoziom castaniu ( = 1,09;  = 39;  = 1,47; H = -1,0); sol bălan ( = 1,01;  = 51;  = 1,28; H = -3,2).

Indice de aplatizare. Cifră care exprimă raportul dintre lungimea, lăţimea şi grosimea unui pietriş. Se porneşte de la cifra 1 pentru sferă şi apoi valoarea creşte pe măsură ce pietrişul este mai plat. Se calculează după formula Ia=L+1l/2g (în care g = grosimea). Sin. Coeficientul de aplatizare.

Indice de ariditate. Relaţie care defineşte gradul de uscăciune a climei unei regiuni în funcţie de diverşi factori climatici: temperatură şi precipitaţii (De Martonne); deficitul sau excedentul anual de precipitaţii şi evaporaţia potenţială (Thorntwaite); cantitatea de precipitaţii din intervalul aprilie-septembrie, abaterile cantităţii de precipitaţii din lunile de iarnă faţă de media multianuală, temperatura din perioada de vegetaţie (aprilie-septembrie) şi viteza medie a vântului la ora 14 în acelaşi interval (indicele de umezire al lui N. Koncek) etc.

Indice de continentalitate. Parametru care indică un complex de particularităţi climatice, determinate de acţiunea uscatului asupra proceselor de formare a climei, şi care se defineşte, în primul rând, prin gradul de continentalism, adică prin valoarea amplitudinii anuale a temperaturii aerului în funcţie de latitudine.

Indice de diferenţiere texturală. Raportul dintre conţinutul de argilă a orizontului iluvial al solului faţă de cel al orizontului eluvial. Simbol: IDT.

Indice. 1. Fapt, indicativ sau calitativ, care, sub forma unui număr, a unei formule sau expresii, înfăţişează aspectul unui fenomen, al unei acţiuni, situaţii etc.; se deosebesc: indici climatici, indice de ariditate, indici de circulaţie, indice de continentalitate etc. 2. Cifră economică ce arată nivelul de producţie cantitativ şi calitativ ce trebuie realizat.

Industrializare. 1. Proces de transformare a unei ţări agrare înapoiate într-o ţară industrială dezvoltată din punct de vedere economic, prin crearea marii industrii şi în primul rând a industriei grele. 2. Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale.

Industrie. Ramură a producţiei materiale şi a economiei naţionale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activităţile de exploatare a resurselor naturale şi de transformare a acestora, precum şi a altora, în mijloace de producţie şi în bunuri de consum.

Inel de lavă. Val de lavă întărită ce înconjoară un lac de lavă, rezultat din revărsare sau aruncarea lavei către exteriorul lacului.

Inel de pietre. V. Cerc de pietre.

Inelul lui Bishop. Fotometeor reprezentat printr-un inel albicios, ce se formează în jurul Soarelui sau Lunii, având uneori culoarea albăstruie la partea inferioară şi brună-roşiatică la cea exterioară. Ia naştere în situaţiile când atmosfera conţine cantităţi importante de pulberi fine, mai ales de natură vulcanică. Nu poate fi confundat cu coroana (solară sau lunară) deoarece are dimensiuni mult mai mari decât aceasta (raza unghiulară de 22o) şi nici cu haloul, întrucât culorile lui sunt dispuse invers.


Yüklə 4,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   49   50   51   52   53   54   55   56   ...   124




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin