Dinu C. Giurescu Ţara românească
Yüklə 6,23 Mb.
|
357 lui Iachint de Vicina se exprimă în termeni generali, subliniind că „...toţi clericii din acea ţară607 şi toţi cei sfinţiţi călugări şi laici" sânt datori să asculte şi să se supună mitropolitului Iachint608. Cancelaria munteană îi menţionează numai în calitatea lor de stăpîni de pă-mînt, ca martori sau scriitori de acte609 (cum este în Dobrogea, la 1412, acel popa Radomir din satul lui Bal-dovin logofătul, în timp ce protopopul Hariton se învo-ieşte cu un „Constantin" să-i vîndă un calel°). Nu avem ştiri despre îndatoririle preoţilor faţă de stat şi de mitropolit. Fiind stăpîni de ocini, de vii, dădeau probabil, ca mulţi dintre proprietari, anume dări şi dijme, fără să putem spune cît anume. Scutind satele aflate în dependenţa Tismanei, în hrisovul lui Radu cel Mare se menţionează : „Şi dijmarii şi vameşii să nu ia perperii de la popii şi de la judeţii mănăstireşti, căci vor păţi rău"611 (sub'l. ns., D.C.G.). Posibil ca o asemenea precizare să ise refere fie la preoţii care slujesc în satele ascultătoare de Tismana, fie chiar la călugării posesori de ocini. Din mărturii mult mai tîrzii putem deduce totuşi obligaţiile clericilor faţă de stăpânire şi în secolele XIV—XV. La 1631, Leon Tomşa, cu aprobarea sfatului ţării, arată din nou aceste obligaţii 612. Dacă cuantumul şi ^modalităţile de plată privesc primele decenii din secolul al XVII-lea, în schimb socotim că şi în epoca veche, pînă la 1500, .preoţii, ca şi celelalte categorii de contribuabili, erau obligaţi la plata birului. Aveau şi alte îndatoriri. Cei de la oraş, la fel cu orăşenii, cum citim într-o poruncă a aceluiaşi voievod, Leon Tomşa cînd scuteşte preoţii şi diaconii bisericii domneşti din Bucureşti, încheind : „...cum au fost ertaţi şi de alţi domni..."613. Fără această scutire, clericii amintitei ctitorii bucureştene ar fi împlinit dările şi prestaţiile enumerate în actul domnesc. 607 Ţara Româneascsă. 608 HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XIV, p. 3. «o» DRH, B, I, pp. 11, 223, 275, 354, 397, 412, 417, 436, 451, 461, (nr. 2, 130, 170, 220, 244, 252, 268, 277, 283). -«i° DRH, B, I, p. 78 (nr. 36) ; cf. p. 113 (nr. 57) ji p. 449 (nr. 275).
«2 DRH, B, XXIII, p. 413 (nr. 258). «« DRH, B, XXIII, p. 35 (nr. 18), doc. din 14 ian. 1630.
episcopia Buzăului cîte Brîncoveanu adaugă, în dintre ele existau leata, dijnuToStuT ° Parte ■ti's 5i anume biserici - era H ^ ~ necesara iluminatului în veche 618. a' aSCmeilea' exiglbilă * într"° «Poci mai Alături de preoţi, a căror menire timpul asupra laicilor, de Ia naştere şi 614 Anatefter n SQ1 Cu 57% specială. ' l r- 37) ; rumtoare = ruptoare, învoială ^ST393 (nr- 37 »i 39) • ' XXIII> P- 342 (nr 2131 ni Ł?"*«. PP- 391-392 (n, 27) } Fund o dare legată ttirect de îndatoririle preoţilor. «. PP- 391-392 (n,( 27) }" dare legată tti d îd 359
diriguind toate momentele importante ale vieţii lor, pro-povăduindu-le anume reguli de conduită individuală şi socială, avertizîndu-i asupra „vieţii viitoare", asupra răs-platei sau pedepselor ce-i aşteaptă, potrivit cu faptele lor, întărind ordinea şi ierarhia socială feudală — biserica munteană, ca pretutindeni în Europa, cuprindea în rîn-durile ei şi pe călugări, cu aşezărnintele lor. Viaţcţ Viaţa monahală este anterioară întemeierii statelor uni-monahală tare ale Ţârii Româneşti şi Moldovei, atestată de foarte vechi mărturii. La Urbs Morissena (Cenadul Vechi de astăzi), spre finele secolului al X-lea, era în fiinţă o mănăstire ortodoxă : aici, după anul 1000, s-au instalat monahi catolici : „...S-a aşezat mănăstirea (catolică) — citim în „Legenda Sancti Gerhardi Episcopi" — a fost serbare mare, cu ospăţ, în oraşul Cenad unde erau monahii greci, care celebrau slujba după obiceiul lor... Pe aceşti călugări i-a transferat în mănăstirea Oxoula-nos" 619. Mărturia scrisă n-a urmărit să consemneze existenţa centrului monastic ortodox, ci numai ocuparea lui de către autorităţile catolice. De aceea, timp îndelungat viaţa monahală din ţările române nu a avut o istorie scrisă. Pentru teritoriile de la sud şi răsărit de Carpaţi, ştirile despre existenţa mănăstirilor încep, firesc, cu seco- : Iul al XlV-lea, înmulţindu-se treptat, după 1400. Toate lăcaşurile mănăstireşti de lemn din această perioadă au dispărut ; la fel şi o mare parte dintre ctitoriile de zid, azi fie ruinate, fie prefăcute mult, fie complet înlocuite prin construcţii mai noi. Dar chiar şi simpla lor înşiruire, atîtea cîte au rămas consemnate documentar, este de un cert interes pentru cunoaşterea organizării religioase. In ordine cronologică, amintim de : schitul „Negru Vodă" (din apropierea comunei Cetăţeni) tăiat în stîncă şi existent, poate, la începutul secolului al XlV-lea620 ; mănăstirea de la Curtea de Argeş 619 Scriptores rerum hungaricarum, II, pp. 389—392 ; ŞT. BÎRSĂNESCU, Pagini nescrise din istoria culturii romaneşti, Bucureşti, 1971, pp. 28—31. 'Mo v. DRĂGHICEANU, Cetatea fi schitul Negru Vodă, pp. 89—94 ; V. VĂTĂŞIANU, Istoria artei feudale, I, p. 186. Dar P. CHIHAIA, Cetatea fi Schitul Negru Vodă consideră schitul format din trei peşteri de călugări alăturate, folosite la început locuinţe de schimnici, apoi transformate în schit, după domnia lui Vladislav I. 360 (unde era şi sediul primei mitropolii a Ţării Româneşti), al cărei prim ctitor, potrivit pomelnicului, este iarăşi Basarab 1621 ; Vodiţa este înzestrată de Vlaicu (Vla-dislav I), pe la 1374622; Tismana, ridicată „din temelie" 'de Radu I (c. 1377—c. 1383), dar neterminată de acesta ,,din pricina scurtimii vieţii" şi clădită „deplin" şi întărită „cu toate darurile şi veniturile" de Dan I, la 3 octombrie 1385e23. Li se adaugă mănăstirile atribuite de tradiţia populară lui „Negru Vodă" 624 : Arnota, în munţii Vîlcii ; Drăgăneşti, lîngă vechii Ruşii de Vede 625 ; Bălteni în mijlocul codrului Vlăsiei 626 şi Căscioarele, lîngă pădurea cu acelaşi nume, unde, la {inele secolului trecut, mai puteau fi văzute ruinele unei mănăstiri „a lui Negru Vodă" 627. Mănăstirea Cotmeana (Codmeana) este ctitorie a lui Radu I 628, iar Cozia a lui Mircea cel Bătrîn, la 1387— 1388 c29 (nu este încă lămurit dacă ruinele din apro- 621 C. C. GIURESCU, întemeierea mitropoliei Ungrovlahiei, pp. 689—690. Nu putem preciza dacă biserica domnească de la Curtea de Argeş în construcţie la 1352 (V. DRĂGHICEANU, Curtea domnească din Argeş, p. 16 şi fig. 9) era, la acea dată, un centru mănăstiresc sau nu. Aceeaşi remarcă şi pentru bise rica domnească din Cîmpulung, atestată la 1351—1352 (DRH, B, I, p. 11 ; nr. 2) şi care ulterior este cunoscută sub numele de mănăstirea lui Negru Vodă (N. STOICESCU, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale..., I, p. 163). 622 .DRH/B, I, pp. 17—19 (nr. 6). 623 Ibidem, p. 21 (nr. 7). E. LĂZĂRESCU, Nicodim de la Tismana..., în RSL, XI, 1965, pp. 270—275, data sfinţirii bi sericii, 1377—1378. Vezi şi doc. din 9 iun. 1590, DIR, XVI, B, V, p. 453 (nr. 468) ; cf. doc. din 8 ian. 1569, Dir, XVI, B, III, p. 303 (nr. 351). 624 Lăcaşurile fiind, de-a lungul secolelor, înlocuite prin al tele mai noi sau au dispărut. 625 La circa 5 km NE de Roşiorii de Vede de astăzi. 626 Com. Periş, Judeţul Ilfov. t27 Comuna Căscioarele, judeţul Ilfov ; după o pisanie azi dispărută Căscioarele ar fi ctitoria unui boier Neagu, la 1431 : N. STOICESCU, Bibliografia localităţilor şi monumentelor..., I, p. 252, nota 4. Pentru toate aceste patru mănăstiri atribuite lui „Negru Vodă", vezi C. C. GIURESCU, întemeierea mitropoliei Ungrovlahiei, pp. 692—693. 628 Doc. din 22 iun. 1418. DRH, B, I, p. 87 (nr. 42). 629 Doc. din 20 mai 1388, DRH, B. I, p. 27 (nr. 9) ; E. LĂZĂRESCU, Data zidirii Coziei, în SCIA, IX, 1962, nr. 1, pp. 107—137. 361 pierea actualului lăcaş numite „Cozia Veche" sînt mai vechi sau mai noi decît lăcaşul lui Mircea630. Despre biserica de la Turnu Severin (azi numai ruine în curtea liceului 631) şi despre aceea existentă la Hîrteşti 632 sau de la Brădet633 nu ştim dacă erau şi centre monahale, în schimb, pe locul viitoarei episcopii de la Rîmnicul Vîlcea a existat, în secolul al XlV-lea, o mănăstire al cărei pomelnic cuprinde pe ctitor — Basarab (I), (Nico-lae) Alexandru; Vladislav, Radu, Dan, Mircea634. Potrivit tradiţiei şi schitul Zghiabul a fost clădit de Radu Negru (sic), tatăl voievodului Mircea cel Bătrîn, acesta din urmă fiind amintit de o inscripţie din proscomi-diee35. La finele secolului al XlV-lea sau în cel următor sînt arătate documentar mai multe mănăstiri, azi cu lăcaşurile fie dispărute, fie mult mai noi. Aşa sînt Bolin-tinul, „...din pădurea cea mare... peste apa Argeşului" 636 ; Snagov637 ; Vişina638. Mitropolia din Tîrgo-vişte (biserica veche dărîmată de Lecomte de Nouy a fost datată tot din domnia lui Mircea cel Bătrîn639) ; 630 TIT. SIMEDRA, Fost-au două sf. lăcaşuri la Cozia, în BOR, 1961, nr. 11—12, pp. 1018—1032 şi N. CONSTANTI-NESCU, Cercetările arheologice de la Cozia, pp. bUU—601 (datează „Cozia Veche" din secolele XVI—XVII). 831 V. VĂTĂŞIANU, Istoria artei feudale, I, pp. 138—140.
634 C. C. GIURESCU, Întemeierea mitropoliei Ungrovlahiei, pp. 691—692. 635 V. DRĂGHICEANU, Monumentele Olteniei, II, pp. 66—67. 636 DRH, B, I, p. 137 (nr. 75) ; cf. pp. 153, 191 (nr. 88, 109) ; I. IONAŞCU, Vechimea mănăst.rii din p durea cea mare de la Bolintin, în RIR, VII, 1937, pp. 323—336. 637 DRH, B, I, pp. 74, 115, 117 (nr. 34, 59, 61) ; N. ŞER- BĂNESCU, Istoria mănăstirii Snagov, Bucureşti, 1944, pp. 25—28. 638 DIR, XVI, B, I, p. 106 (nr. 104) ; azi dispărută, fostă în comuna Bumbeşti, jud. Gorj. 639 v VĂTĂŞIANU, op. cit., pp. 204—207 ; GR. IONESCU, op. cit., pp. 147—148. 362 Strugalea 64°, mănăstirea „de la Dealul" Ml ; Govora 642 ; Mănăstirea Glavacioc (Glavacev) 643 ; Iezer644. Despre biserica domnească mică „Sf. Vineri" din Tîrgovişte — datând de pe la mijlocul secolului al XV-lea 645, nu ştim dacă a fost mănăstire ; nici despre aceea de la Drago-mireşti-Dîmboviţa, clădită pe la 1462646. Au fost, în schimb, călugări la paraclisul de la Snagov64?, la Tîn-ganul înălţată de Radu cel Frumos648, la Mihoveni, în fiinţă la 1485 649, la Mărgineni 650 sau mănăstirea de la Cricov atestată la 1486651. Babele este ctitorie probabilă a lui Vlad Călugărul652 ; Coşuştea-Crivelnic este amintită documentar la 10 aprilie 1493653 ; dar primul lăcaş datează din secolul al XlV-lea 654. Bistriţa, binecunoscuta ctitorie, a fost înălţată „din temelie" şi înzestrată la 1491—1492655. Mănăstirea Tutana există sub Basarab 640 DRH, B, I, pp. 76—77 (nr. 35). mi DRH, B, I, p. 134 (nr. 72). Cf. pp. 178, 242 (nr. 102, 146). 642 A cărei vechime rezultă din coroborarea ştirilor consemnate în : DRH, B, I, pp. 316, 335, 406, 410, 431—432, 433, 435— 437 etc. (nr. 196, 210, 248, 251, 266, 267, 268 etc.) ; DIR, XVI, B, II, p. 150 (nr. 149) şi DIR, XVI, B, III, p. 3 (nr- 3)-. 643 Ibidem, p. 163 (nr. 94). Este refăcută la finele secolului al XV-lea comuna Ştefan cel Mare, satul Glavacioc, jud. Argeş. «M DIR, XVI, B, I, p. 4 (nr. 3) ctitorie în Băile Olăneşti, satul Cheia, judeţul Vâlcea. 645 N. STOICESCU, op. cit., pp. 647 şi 779. 646 V. DRĂGHICEANU, Biserica din Dragomireşti, în BCMI, XIX, 1926, p. 47 şi ŞTEFAN ANDREESCU, Dragomireşti..., pp. 149—159. 64' V. VĂTĂŞIANU, Istoria artei feudale, pp. 862—864. 648 RADU POPESCU, Istoriile..., p. 20 şi DIR, XVI, B, II, p. 83—84 (nr. 85). 6« DRH, B, I, p. 315 (nr. 195). 650 Judeţul Prahova. 651 DRH, B, I, p. 322 (nr. 201) şi DIR, XVII, B, I, p. 104 (nr. 114). 652 N. STOICESCU, op. cit., p. 44 şi DIR, XVI, B, I, p. 133 (nr. 138). Satul Neajlovul-Vlaşca (anterior Ştefeni), comuna Me- reni, jud. Teleorman. 653 DRH, B, I, p. 382 (nr. 236). Comuna Ilovăţ, satul Firizu, jud. Mehedinţi. 654 V. VĂTĂŞIANU, Istoria artei feudale, pp. 186—187 ; GR. IONESCU, Istoria arhitecturii, I, pp. 124—125. 655 Doc. din 16 mart. 1494, DRH, B, I, pp. 404—405 (nr. 247). Cf. data 1491—1492, ibidem, pp. 400—401 (nr. 246). Comuna Costeşti, jud. Vîlcea. 363 cel Tînăr (1477—1481, 1481—1482) 656. Şi Rîncăciovul este din secolul al XV-lea, fără să putem preciza anii începuturilor ei 657 ; aceeaşi datare şi pentru Ostrov-Căli-măneştie58. Mănăstirea Nucet fiinţa în orice caz în timpul lui Miroea cel Bătrîn659. La Sfîntul Dumitru din Craiova 660, ridicată de Craioveşti, nu ştim dacă au locuit călugări 661. Dar în aceeaşi perioadă — finele secolului al XV-lea sau începutul celui următor — viaţa monahală se desfăşura şi în alte câteva locuri, la Do-bruşa 6€2, schitul Păpuşa 663^ Sadova &&i, Strehaia, schitul Alunişu-Buzău, pentru ca în primele două decenii după 1500 să se înalţe lăcaşuri la mănăstirile Gura Motrului (judeţul Mehedinţi), schitul Arhanghelul (Vîlcea), schitul Clocociov (Slatina), Topolniţa (Mehedinţi), Găiseni (Ilfov), Surpatele (Vfflcea), Calmul (Olt) etc. 665. Recapkulînd, în secolele XIV şi XV (pînă spre 1500) aflăm atestate, documentar sau prin tradiţie, nu mai puţin de 37 (treizecişişapte) centre ale vieţii monahale 666, aşezate în toate zonele ţării. Cifra este sigur inferioară realităţii, deoarece nu toate aşezămintele de acest fel au rămas prinse în actele scrise. Într-un număr de cazuri
«6* DIR, XVI, B, I, p. 81 (nr. 82) ; comuna Sadova, jud. Dolj. N. STOICESCU, op. cit., p. 611, nota 8. 665 Pentru toate mănăstirile enumerate, a se vedea bibliografia la N. STOICESCU, op. cit., sub voce şi lista sa cronologică de la p. 780. 666 Nu am luat în numărătoare cîteva mănăstiri sau schituri datate din primele două decenii ale secolului al XVI-lea : Gura Motrului, Arhanghelul, Clocociov, Topolniţa, Găiseni, Surpatele, Căluiul. 364 LăL
(amintite mai sus) nu ştim dacă au slujit călugări sau numai preoţi de mir ; aceeaşi incertitudine pentru ctitoria din Lereşti-Muscel, înălţată în a doua jumătate a secolului al XV-lea667 sau la bisericile de curte boiereşti de la Retevoieşti-Muscel, Stăneşti-Vîlcea (prima, anterioară ctitoriei fraţilor Buzeşti), Suslăneşti şi Tisău668. Rămîne ca o certitudine existenţa mai multor zeci de aşezăminte mănăstireşti, în intervalul amintit. Potrivit menţiunilor documentare, numărul lor sporeşte îndeosebi între c. 1400 şi c. 1500 ; Ţara Româneasca a reprezentat, ca şi Moldova, cea mai largă zonă teritorială din sud-estul european pentru dezvoltarea vieţii monahale, cu amplificarea periodică şi a numărului aşezămintelor de acest fel, şi a resurselor lor materiale. Organizarea statului feudal al Ţării Româneşti a avut o însemnătate deosebită şi în acest domeniu ; cea mai mare parte a mănăstirilor a beneficiat de danii domneşti sau au avut lăcaşuri de zid ridicate şi înzestrate din porunca şi cu cheltuiala voievozilor. Intre evoluţia politică a societăţii feudale româneşti şi viaţa bisericească şi mănăstirească există raporturi reciproce, o interdependenţă continuă ; biserica, prin toate formele ei de organizare, reprezenta temeiul vieţii spirituale, era păstrătoarea şi educatoarea întregii societăţi ; consacra, pe plan ideologic, realităţile sociale existente, întemeiate pe stăpînii de pămînt şi pe sătenii dependenţi, supuşi celor dintîi. în organizarea unora dintre mănăstiri, voievozii au acordat comunităţilor respective drepturi speciale de autoconducere. Cel dintîi exemplu este al Vodiţei : „De asemenea, scrie Vlaicu (Vladislav I) — am întocmit domnia mea, după sfat, ca după moartea lui chir Nico-dim, să nu fie volnic niciun domn să aşeze în locul acela cîrmuitor, nici arhiereu, nici nimeni altul, ci precum va spune chir Nicodim şi cum va orîndui, aşa să ţie călugării cei de acolo şi singuri să-şi pună cîrmuitor"669 (Subl. ns., DC.G.) Voievodul a instituit o
atare excepţie „după sfat", la îndemnul, probabil, fie al lui Nicodim însuşi, fie al vreunui alt prelat cu autoritate. Aceeaşi regulă de autocîrmuire (de samovlastie, după vechiul termen), rînduială de tradiţie bizantină transmisă prin filiera Athosului670, a fost aplicată Tis-manei671 şi Coziei, Mircea cel Bătrîn precizînd că nici domnii, nici mitropolitul — aşadar nici şeful politic suprem al ţării, nici cel ecleziastic — nu au vreun drept de amestec672. Autonomie în alegerea egumenului este dată în termeni foarte expliciţi şi Snagovului de Radu cel Frumos 673. Regula avea în vedere, pe de o parte, ca alegerea să se facă numai din cadrul comunităţii, — să nu se aducă aşadar o persoană străină care ar putea fi impusă eventual de o autoritate superioară — iar pe de altă parte, ca cel ales să nu poată fi înlăturat din egumenie (clauză destinată probabil să împiedice frecvenţa unor schimbări determinate, eventual, de disensiunile interne, pornite din însăşi obştea călugărilor în cauză) . Ceea ce arată că domnia, desigur în colaborare cu mitropolitul Ţării Româneşti, aveau un drept de supraveghere şi, în ultimă instanţă, de decizie în desemnarea cîrmuitorilor centrelor mănăstireşti. în organizarea mănăstirilor reţinem şi reunirea a două ctitorii sub o singură conducere : Vodiţa este aşezată sub ascultarea Tismanei67*, iar Codmeana sub aceea a Coziei, ceea ce are drept urmare şi unificarea domeniilor, a averilor, sub o singură autoritate : „Pe lingă acestea —a binevoit domnia mea — scrie Mircea cel Bătrîn — ca mănăstirea Codmeana să fie supusă, cu toate ce se ţin de ea, mănăstirii mai sus-scrise (Cozia, N.A.) şi de acolo să se stăpînească" 675.
«i Ibidem, p. 36 (nr. 14). Cf. pp. 54, 156 (nr. 22, 89). 672 Doc. din 20 mai 1388, DRH, B, p. 27 (nr. 9). 673 Doc. din 28 oct. 1464, DRH, B, I, p. 218 (nr. 127). 674 Doc. din 3 oct. 1385, ibidem, p. 21 (nr. 7) ; cf. pp. 24, 35—36, 41 (nr. 8, 14, 16). 675 Doc. din 20 mai 1388, ibidem, p. 27, (nr. 9) ; cf. p. 29 (nr. 10). 366
Raporturi în raporturile lor reciproce, biserica s-a aflat, în genere, între sub ascultarea factorului politic, a voievozilor Ţării Româ-stat şi neşti. Evident, nu în materie de dogmă, unde clericii şi biserică călugării rămâneau deplini stăpîni să respecte înţelesurile tradiţionale fixate de sinoade sau de alte înalte foruri. Dar în cârmuirea propriu-zisă a bisericii, şi anume în alegerea mai marilor ei — ca şi a majorităţii egumenilor, în raporturile cu forul ierarhic superior — Patriarhia din Constantinopol — în aceste sectoare ale vieţii ecleziastice, părerea şi hotărîrea domnului, adică a şefului suprem al ţării, erau urinate. Reamintim că numirea însăşi a primului mitropolit la Curtea de Argeş, Iachint de Vicina, a reprezentat recunoaşterea situaţiei existente, alegerea fiind făcută, de fapt, anterior de Nicolae Alexandru Ba-sarab, care a insistat şi a obţinut din partea patriarhului de Constantinopol confirmarea „de jure" B76. Dar după această ratificare a faptului împlinit, Iachint nu a participat, timp de 11 ani, la nici un sinod din capitala Bizanţului — obligaţie asumată implicit prin recunoaşterea obţinută în 1359 — şi nici nu a făcut cel puţin o vizită protocolară patriarhului, cu tot îndemnul acestuia din urmă6"7. Atitudine determinată, în ultimă instanţă, de voinţa domnilor români — a lui Nicolae Alexandru Basarab şi apoi Vlaicu — de a păstra biserica sub autoritatea lor, reducînd la minimum amestecul eventual al patriarhiei constantinopolitane 678. Cînd scaunul mitropolitan de la Curtea de Argeş a devenit vacant, în 1372, a fost ales Hariton, protos al Muntelui Athos şi egumen, tot acolo, al Cutlumuzului, ctitorie a domnilor Nicolae Alexandru şi Vlaicu. In actul de numire, patriarhul Filotei şi soborul arată că Hariton este „lăudat şi cinstit" în Ţara Românească" nu numai „de mulţimea care se află acolo", ci şi de „domnul şi boierii acelui loc..."679, ceea ce pare să arate că şi la această nouă numire opinia factorului politic din Ţara 676 Vezi mai 'sus, pp. 353, 354 şi .urm. «" HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XIV, 1, pp. 7—8. 678 C. C. GIURESCU, întemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei, p. 694. 679 GR. NANDRIŞ, Un document privitor la împărţirea Mi tropoliei Ţării Româneşti, 1372/1373, Cluj, 1932, 7 p. (extras) ; N. ŞERBÂNESCU, Mitropoliei Ungrovlahiei, pp. 734—735. Yüklə 6,23 Mb. Dostları ilə paylaş:
|