Douglas lloyd

O strânse aproape de el şi o sărută.
— Kaeso este de părere, declară Marcellus după o lungă tăcere, şi eu sunt de acord cu el, că astăzi nu este nici o primejdie să te iau cu mine şi să te duc la maică-ta. Împotriva ta nu există nici o acuzare. De asemenea nici Caligula nu va pretinde că te caută pentru a te feri de primejdiile la care eşti expusă de vreme ce vei fi căsătorită cu mine.
— Bine, dar. care este situaţia ta, dragul meu? întrebă Diana speriată. Când te vei întoarce acasă după ce toată lumea a fost informată că te-ai înecat, apariţia ta neaşteptată va da mult de vorbit. Crezi că împăratul n-ar putea să afle că tu eşti creştin?
;— Este probabil că va afla... dar va trebui să ne asumăm acest risc. Caligula este un nebun. Şi s-ar putea să-i treacă ceva cu totul neaşteptat prin minte, aşa că-şi va uita de creştini. Faptul că tatăl meu este senator va determina pe caraghiosul acesta să se gândească bine ce face înainte de a ordona arestarea mea. În orice caz nu se poate ca tu să stai ascunsă la infinit. Prin urmare, va fi mai bine să plecăm... şi vom vedea ce se va întâmpla de aici înainte.
— Când vom pleca?
— Nu vom putea pleca în mod brusc din casa familiei Kaeso, căci astfel ar însemna să-i jignim. Să mai zăbovim până poimâine. Festivităţile pentru Ludi Romani vor începe exact în ziua aceea, aşa că vom putea ajunge la Roma fără să ne împiedice nimeni.
— Putem ajunge fără să ne ferim de patrule?
— Da, draga mea. În cazul când ne-am travesti şi am fi arestaţi pe drum, ne-am găsi într:o situaţie primejdioasă.
Diana se cuibări în braţele lui.
— Dacă tu eşti cu mine, nu mă mai tem de nimic, murmură ea.
Toată după-amiaza locuitorii din Arpino greblară iarba din bătătura satului. Ibiscusj supraveghe construirea unui chioşc, pe care fetele îl împodobiră cu frunze de ferigă şi cu flori. Bucătarii vilei alergau în toate părţile şi scoteau din cuptoare turtele dospite cu miere şi fripturile. Aerul era saturat de mirosul mirodeniilor şi al fripturilor de miel şi de raţe pe care le trăseseră în frigărivChelarul vilei îşi zise că probabil Kaeso a înnebunit când văzu ce fel de vin se va împărţi celor din Arpino.
Zvonul de glasuri din bătătura satului păru că se mai domoleşte în momentul când cortegiul nupţial apăru în poarta vilei. Apoi începură uralele şi aclamaţiile. Pentru Diana! Pentru Marcellus! Şi în acelaşi timp şi pentru familia lui Appius Kaeso!
Se opriră unul lângă altul în chioşcul improvizat de lucrători şi după ce se făcu linişte, Kaeso, care părea mai demn ca niciodată, ie împreună mâinile şi le ceru să declare că doresc să devină soţ şi soţie. Apoi cu glasul le spuse că unirea lor a fost celebrată în conformitate cu prevederile legii matrimoniale.
Tinerii căsătoriţi se întoarseră spre oamenii din Arpino. Aclamaţiile începură din nou. Membrii familiei Kaeso îi felicitară şi-i îmbrăţişară cu dragoste, în primul moment, lucrătorii nu ştiură cum ar trebui să procedeze. Un moşneag, cu capul tremnurând, se apropie de ei şi le strânse mâinile. Veni şi Ibiscus, mândru cum se cuvenea să fie un supraveghetor, unmat de soţia sa, care se înfăşurase într-un şal mâi frumos decât al celorlalte femei. Imediat după aceea se apropiară şi alte femei urmate de soţii lor, care îşi făcură loc printre ceilalţi, şi se scărpinară după câte o ureche. Pe cei mai mulţi dintre ei Marcellus îi cunoştea după nume. Diana îmbrăţişa pe Metella, care începuse să plângă. De Marcellus vru să scape cu o simplă înclinare respectuoasă, dar el o cuprinse în braţe şi o sărută, fapt care fu cel mai de seamă incident în timpul acestei nunţi. Oamenii începură să aclame pe Metella, care de ruşine nu ştia unde să se ascundă şi în ce parte să se mai uite. Imediat după aceea Appius Kaeso făcu semn lui Ibiscus c-ar vrea să spună câteva cuvinte Ibiscus scoase un chiot uriaş şi numaidecât se făcu linişte. Apoi le dădu de ştire că stăpânul ar vrea să ie spună ceva. Kaeso îi pofti pe toţi la ospăţ. Sclavii începură să apară din curtea vilei, aducând tăvile grele încărcate cu bucate.
— Ei, ce ziceţi... ne întoarcem la vilă? întrebă Kaeso.
— Te rog, stărui Diana, va fi mult mai bine să rămânem aici şi să cinăm împreună cu oamenii.
— Eşti o fată tară pereche, murmură Marcellus.
— Bine, dar avem şi îngheţată! protestă Kaeso. Diana îşi petrecu înduioşată braţul pe sub al lui Appius.
— Îngheţata poate să mai aştepte, murmură ea.
Kaeso plecă fruntea şi zârnbi, apoi se uită în ochii ei şi dădu din cap în semn de încuviinţare.
— Nu vreţi să vă uitaţi la Antoniu? întrebă stăpâna casei şi începu să râdă mulţumită.
Tânărul Antoniu, încins cu un şorţ, se postase în faţa unei mese şi tăia friptură de miel pentru nuntaşii din Arpino.
Sarpedon se ţinu de vorbă. Jignit îa demnitatea lui de profesionist şi fiind convins că nu va avea nimic de pierdut dacă va denunţa pe cei din familia Gallio, luă hotărârea să ducă până la capăt ameninţarea adresată tribunului Marcellus.
Dar dorinţa de a se răzbuna împotriva familiei Gallio, a cărei bunăvoinţă îi fusese trecută ca moştenire de la părintele său, avusese şi alte motive. Dacă incidentul acesta nenorocit s-ar fi întâmplat acum câteva săptămâni, probabil Sarpedon ar fi trecut cu vederea jignirea ce i se adusese, dar acum multe se schimbaseră. Azi nu mai avea nici un motiv să aştepte favoarea patricienilor conservatori. AdevăruJ era că în timpul domniei acestei dinastii era mult mai bine să rupi orice legături cu oamenii aceştia pentru a nu te duce la fund odată cu ei. Tânărul Caligula n-avea nici un fel de simpatie faţă de oamenii politici mai în vârstă, care erau partizani ai economiilor şi care dezaprobau risipa făcută de el în vistieria imperiului. Toată lumea spunea că împăratul Cizmuliţă va încerca să îngenuncheze opoziţia lor la prima ocazie ce se va oferi.
Sarpedon cunoştea pe Quintus, deşi nu-l mai văzuse din ziua ascensiunii pe neaşteptate între curtenii lui Caligula. Din fericire pentru el însuşi, bătrânul Tuscus murise primăvara trecută, şi Sarpedon, care-l îngrijise în timpul bolii de care suferise bătrânul poet şi bărbat de stat, nu mai avusese ocazia să vadă pe nimeni dintre membrii familiei lui. Nu ştia nici dacă familia acestuia va continua să-l păstreze în calitate de medic al casei după moartea bătrânului. Fără îndoială, nu putea decât să-i folosească dacă va dovedi lui Quintus de partea cui este el în lupta încinsă între împăratul Cizmuliţă şi membrii Senatului.
Oricât ar fi fost de revoltat şi de nerăbdător, Sarpedon totuşi nu îndrăzni să dea buzna peste augusta persoană a lui Quintus, mai ales cu trădarea familiei Gallio, în conformitate cu obiceiul curţii, ceru o audienţă şi aşteptă nerăbdător vreme de trei zile pentru a fi admis în faţa înaltului şi puternicului Quintus. Dar în timpul acestei aşteptări avu ocazia să-şi completeze amănuntele răzbunării sale, deoarece sclavul său aflase de la Decimus că senatorul şi Marcellus au plecat cu grecul într-o direcţie necunoscută.
După ce-şi făcuse drum printre cei care se îmbulzeau în faţa palatului, Sarpedon, asudat şi ostenit, fu lăsat să aştepte în atriumul de marmură, împodobit cu aur şi fildeş, printre ceilalţi potentaţi sosiţi din provincie pentru a cere favoruri. Deşi era încă devreme, majoritatea demnitarilor arătau ameţiţi de băutură; unii dintre ei făceau strâmbături caraghioase, iar alţii se plecau peste balustrada scărilor şi începeau să verse.
Într-un târziu, Sarpedon fu introdus în camera lui Quintus, care luase hotărârea să termine repede cu el, dar asta înainte de a-i spune că i-a adus o ştire despre sclavul Demetrius, care era în slujba familiei Gallio. Gând îi spuse vorbele acestea, Quintus tresări şi începu să-l asculte cu atenţie. La vila senatorului fusese adus un evreu creştin care recitase descântece pe deasupra grecului care fusese uşor rănit. Tribunul Marcellus nu numai că nu era mort, dar el adusese pe vrăjitorul acesta în casa senatorului; or, din vorbele şi toată atitudinea lui se poate vedea limpede că el este în legături strânse cu revoluţionarii creştini. Senatorul şi Marcellus au scos din casă în taină pe acest sclav grec şi au plecat eu el, probabil pentru a-l ascunde undeva, ceea ce dovedeşte că uneltesc împreună.
Quintus îl asculta cu interes, dar cu toate acestea Sarpedon se pomeni copleşit de invective şi de reproşuri din pricină că i-a trebuit atâta vreme pentru a se decide să-i denunţe.
— Ascultă, Sarpedon, zbieră Quintus la el, toată viaţa n-ai fost altceva decât un caraghios. Dacă s-ar fi întâmplat să nu fii fiul tatăl tău, care a fost un medic înţelept, nimeni nu te-ar chema nici cel puţin să dai o curăţenie unui câine când este bolnav de pântecăriţă!
Văzând ce părere are favoritul împăratului despre el, Sarpedon se ridică de pe scaun şi se înclină, apoi se retrase de-a-ndărătelea spre uşă şi ieşi în atriumul care duhnea din pricina aerului stătut, în vremea de astăzi, nimeni nu ştia cum ar trebui să se poarte pentru ca să câştige încrederea lui Caligula. Un fapt însă era mai presus de îndoială: imperiul era în declin, dar înainte de prăbuşirea împăratului Cizmuliţă el va avea grijă ca pe toţi cei care mai credeau în simţul omeniei să-i îngenuncheze şi să-i umilească.
Quintus nu informă imediat pe împăratul Cizmuliţă despre ceea ce aflase de la Sarpedon, zicându-şi că va fi mult mai bine ca în primul rând să pună mâna pe prăda sa proprie. Dacă Marcellus este în viaţă era sigur că el ştie unde se găseşte Diana.
Fu trimis un număr redus de pretorieni din garda palatului pentru a supraveghea vila senatorului Gallio şi a face raport despre orice mişcare ce vor constata. Ziua următoare primi ştirea că senatorul s-a întors singur din drumul pe care-l făcuse. Dar în palatul imperial era atâta învălmăşeală, încât Quintus îşi zise că va fi preferabil să mai aştepte înainte de a da o lovitură decisivă. Favoriţii curţii sosiseră în număr atât de mare, încât nu te puteai ocupa de nimic altceva decât de cererile lor. Acuzaţia împotriva senatorului mai putea întârzia, dar cu toate acestea dădu ordin gărzii să continue cu supravegherea vilei. Dacă se va arăta tribunul Marcellus, îl vor aresta imediat.
li veni să râdă gândindu-se la Tullus, care va avea oarecare bătaie de cap în această împrejurare; dar pe Quintus îl interesa prea puţin ce va face Tullus, deoarece nici el, nici Marcellus nu puteau să-i fie de vreun folos. EI fusese cel care sugerase împăratului ideea de a însărcina pe Tullus cu curăţirea catacombelor. Ce va zice oare când se va pomeni faţă în faţă cu prietenul său din copilărie, astăzi cumnatul său, şi va fi obligat să-l aresteze? în orice caz, asta va fi treaba lui.
Târziu, în noaptea a treia de Ludi Romani, primi ştirea că Diana a sosit la vila maică-sii, însoţită de Marcellus.
Împăratul Cizmuliţă băuse toată ziua, aşa că acum începuse să zbiere şi să pălmuiască slujitorii însărcinaţi să-l ducă la culcare. De astă dată însă zgomotul infernal al străzilor şi urletele dezmăţului din palat erau atât de asurzitoare încât împăratul Cizmuliţă nu putea închide ochii şi se zvârcolea în aşternut, chinuit de atroce dureri de cap.
Până şi Quintus îşi primi partea lui de invective şi înjurături, căci împăratul îl făcu răspunzător pentru urletele celor care treceau în cortegii pe stradă şi pentru condiţiile respingătoare în care erau sălile de festivităţi ale palatului. Afară de asta, spunea împăratul, felul în care s-au desfăşurat astăzi festivităţile din Forum lulianum a fost adevărată ruşine.
— Ia spune, Quintus, cine poartă vina? Până acum nu s-a întâmplat încă să se audă citindu-se o odă atât de banală şi atât de lungă dedicată lui lupiter şi nici nu s-au mai auzit coruri care să cânte atât de prost.
— Aveţi dreptate, maiestate, dar suntem obligaţi să respectăm vechiul ritual, răspunse Quintus cu glasul mieros.
Imediat după aceea îi păru rău că a încercat să se dezvinovăţească. Acum nu era momentul să răspundă lui Cizmuliţă cu „aveţi dreptate... dar", indiferent de temeinicia răspunsului pe care i l-ar fi dat. Maiestatea-sa se înfurie şi începu să zbiere că împrejurul său are o adunătură de tâmpiţi. Prin urmare, este tocmai timpul să încredinţeze demnităţile curţii unor oameni care-i vor asculta poruncile. Quintus, cu tot ce a făcut până acum, s-a dovedit un demnitar incapabil.
Astfel Quintus îşi zise că acesta este momentul cel mai indicat pentru a recâştiga favoarea împăratului, aşa că pofti pe toţi ceilalţi să iasă din dormitor.
— Fiica lui Gallus a fost găsită, îl anunţa el.
— Ei, comedie! exclamă Cizmuliţă. Va să zică, până la urmă târâtoarele tale totuşi au reuşit să-i descopere ascunzătoarea. Unde este acum această fermecătoare sirenă de gheaţă?
— Este în casa ei părintească. A sosit acum un ceas, maiestate.
— A adus-o grecul tău favorit?
— Nu, maiestate... grecul a fost ascuns de senatorul Gallio. Diana a fost adusă acasă de tribunul Marcellus, despre care se spunea că s-a înecat.
— Ooo, va să zică a apărut şi el? Adoratorul! Şi ce a facut până acum din ziua când a dispărut şi s-a crezut despre el că s-a înecat în mare.
— A stat ascuns. Se spune despre el că este creştin, maiestate!
— Ce face? zbieră Cizmuliţă. Creştin! Cum se poate ca un tribun să se însoţească cu astfel de netrebnici? Nu cumva prostul acesta îşi închipuie c-ar putea să se pună în fruntea unei revoluţii? Dă ordin să fie arestat pentru trădare! Să-l aduci în faţa mea! Chiar acum!
— Este foarte târziu maiestate, şi mâine veţi avea mult de lucru.
— Sunt mort de oboseală, Quintus, din pricina acestor festivităţi plictisitoare. Ce torturi ne mai impune lupiter pentru ziua de mâine?
— Maiestatea-voastră va trebui să participe la jocurile sportive care se vor desfăşura înainte de amiază. Va urma apoi recepţia Gărzii Pretorienilor în Senat şi după aceea banchetul dat în cinstea lor şi a soţiilor lor.
— Fără îndoială cu discursuri! gemu Cizmuliţă.
— Aceasta este tradiţia, maiestate. După banchet va urma o procesiune la templul lui lupiter, unde senatorii vă vor prezenta omagiile lor.
— Nici o plăcere va să zică! Nu te-ai gândit, Quintus, că banchetul acesta în onoarea caraghioşilor de pretorieni ar putea fi înveselit cu ceva pentru a mai îmblânzi banalitatea discursurilor?
— La masă, maiestatea-voastră va avea parte de o plăcută vecinătate... Am poftit pe fiica lui Irod Antipa, tetrarhul Galilei! şi al Perei i.
— Pe dezmăţata aceea... de Salomeea! ţipă Cizmuliţă. Sunt sătul de ea până peste cap.
— Mi-am închipuit că maiestatea-voastră aţi constatat că este o fată atrăgătoare şi spirituală, răspunse Quintus şi zâmbi cu înţeles. Am văzut că se străduieşte în toate chipurile pentru a face plăcere maiestăţii-voastre.
Cizmuliţă făcu o strâmbătură, apoi cu totul pe neaşteptate obrazul i se lumină.
— Pofteşte pe fiica lui Gallus. O vei aşeza în dreapta mea, iar pe Salomeea în stânga. Vom cere Salomeii să ne debiteze din nou anecdotele ei, zise împăratul şi începu să râdă, ducându-şi mâinile la frunte.
— Legatul Gallus nu va considera acest procedeu drept o gravă jignire adresată fiicei sale?
— În felul acesta îi vom da şi o lecţie, murmură Cizmuliţă, pentru că îşi risipeşte fermecătoarele surâsuri de dragul unui tribun care unelteşte să înfiinţeze un alt guvern pentru imperiul nostru. Trimite imediat după el şi să fie reţinut în închisoarea palatului!
Quintus încercă să facă un gest de protestare.
— Va fi arestat, fireşte, în conformitate cu dispoziţiile privitoare la tribuni, se grăbi Cizmuliţă să adauge, îi veţi acorda toate înlesnirile prevăzute, în acelaşi timp vei pofti pe Diana la acest banchet. Te vei duce mâine dimineaţă tu însuţi şi o vei pofti. În cazul când va ezita să vină, îi vei spune că împăratul ar putea să procedeze mult mai îngăduitor faţă de prietenul ei creştin în cazul când va onora banchetul cu prezenţa ei.
— Eu mi-am închipuit că maiestatea-voastră ţine la Diana şi doreşte să-i câştige favoarea. Prin urmare ar fi imposibil ca, amenihţând-o, să puteţi reuşi în scopul pe care-l urmăriţi! Eu sunt de părere că dacă i-aţi acorda mai multă atenţie ar fi mai uşor ca ea să uite pe tribunul Marcellus.
— Dimpotrivă! zbieră Cizmuliţă. Fata aceasta, care umblă cu nasul în vânt, nu are nevoie de adulaţii, ci de câteva lovituri de bici. Cât despre adoratorul ei, adăugă împăratul şi Se uită enigmatic la Quintus, cu el avem alte planuri.
— Stăpâne, să nu uitaţi că el este fiul senatorului Gallio! protestă Quintus.
— Cu atât mai rău pentru el! ripostă Cizmuliţă. Cu această ocazie vom da şi bătrânului o lecţie... astfel că Senatul va putea să-şi dea seama de-fealitate!
Quintus plecă el însuşi, însoţit de un detaşament de pretorieni călări, îmbrăcaţi în uniforme elegante, pentru a preda Dianei invitaţia la banchetul împăratului. Fu anunţată în apartamentul ei şi coborî imediat în atrium. Era palidă şi cu ochii umflaţi de plâns, dar atitudinea ei părea foarte mândră. Paula, care se simţea năucită şi înspăimântată, veni împreună cu ea.
Quintus se înclină cu tot respectul în faţa lor şi întinse Dianei pomposul sul de pergament; dar văzând că Diana nu poate desprinde destul de repede numeroasele peceţi cu care era închis şi presimţind că ar putea economisi un timp preţios, deoarece înainte de amiază avea o mulţime de obligaţii, Quintus le spuse ce conţine documentul. Diana tresări speriată.
— N-ai vrea să informezi pe maiestatea-sa, începu Paula încercând să-şi stăpânească tremurul glasului, că fiica legatului Gallus este prea adânc întristată pentru a putea fi o plăcută tovărăşie la banchetul împăratului?
— Invitaţia împăratului, începu Quintus şi se înclină rigid în faţa ei, nu este adresată soţiei legatului Gallus, ci fiicei sale. De vreme ce este aici de faţă va răspunde singură ce hotărăşte.
— Mama a spus adevărul, declară Diana cu glasul stins. Te rog spune împăratului să mă ierte. Eu sunt bolnavă.
— Probabil va fi nevoie să-ţi spun că tribunul Marcellus, care acum se găseşte în închisoarea palatului, va fi judecat mâine pentru trădare. S-ar putea ca atitudinea împăratului să fie mai binevoitoare în cazul când fiica legatului Gallus va fi dispusă să onoreze banchetul cu graţioasa ei prezenţă.
— Bine, răspunse Diana cu glasul abia perceptibil. Voi veni.
— Dacă soţui meu ar fi acasă, adăugă Paula renunţând la orice prudenţă, cred c-ar fi o vărsare de sânge înainte de a ne impune această crudă umilinţă.
— Eşti surescitată, declară Quintus. Ingăduie-mi să-ţi spun că nu-ţi poate folosi la nimic făcând astfel de declaraţii. Eu nu. voi informa pe maiestatea-sa, dar te sfătuiesc să fii mai prudentă.
Apoi înclinându-se adânc se -întoarse în loc şi ieşi în peristil, urmat de suita sa-.
Marcellus rămase mirat de felul în care fu tratat de pretorienii care-l arestaseră şi de slujbaşii închisorii palatului. Probabil purtarea lor se datora calităţii sale de tribun. Fiind trezit din somn în puterea nopţii în vila lui Gallus, coborâse în atrium, unde era aşteptat de un centurion care adusese douăzeci de pretorieni.
Dându-şi seama c-ar fi zadarnic să se împotrivească unor oameni care veniseră într-un număr atât de mare, le ceru voie să se întoarcă în apartamentul său pentru a-şi lua lucrurile de care va avea nevoie şi cererea îi fu aprobată cu toată curtenirea. Despărţirea fu dureroasă. Diana se încleşta cu amândouă mâinile de el şi începu să plângă deznădăjduită.
— Fii curajoasă, draga mea, o imploră el. Probabil arestarea aceasta a fost ordonată numai cu intenţia de a mă umili. S-ar putea ca împăratul să-mi facă reproşuri severe ca după aceea-să rnă pună în libertate... după ce mă va preveni ce mi se poate întâmpla de aici înainte. Să nu pierdem nădejdea.
Apoi se desprinse din braţele ei şi urmă pe centurion, îi oferiră un cal şi-l împresurară din toate părţile; nimeni dintre cei care circulau pe străzi cu ocazia acestor festivităţi n-ar fi putut să bănuiască despre el că este arestat.
După ce ajunseră la palat fu condus în închisoare, închisoarea era subterană, dar celula pe care i-o dădură era luminată şi ventilată, iar mobila părea destul de bună. Centurionul îi spuse că este liber să anunţe pe prietenii săi unde se găseşte acum; mesajele trimise de el vor fi expediate imediat şi va putea primi orice vizitator.
Marcellus se aşeză numaidecât la masă şi scrise o scrisoare:
Marcipor: sunt în închisoarea palatului, arestat pentru învinuirea de trădare. Informează pe membrii familiei. Vei putea să mă vizitezi în închisoare, dar cred că va fi mai bine ca senatorul să nu fie expus unei astfel de umilinţe. Sunt bine tratat. Când vei veni, să-mi aduci cămaşa.
Marcellus
Puţin după revărsatul zorilor, Marcipor sosi. Părea grav şi ostenit ca orice om în vârstă. Santinelele se retraseră imediat ce-l introduseră în celulă, dându-Ie în felul acesta să înţeleagă că n-au intenţia să asculte despre ce vor vorbi. Mâinile reci ca gheaţa ale lui Marcipor începuseră să tremure. Privirile ochilor îi erau tulburate.
— Fiule, aş prefera să mor decât să te văd umilit în felul acesta datorită persecuţiilor, zise bătrânul Marcipor cu glasul tremurând.
— Marcipor, s-a întâmplat uneori ca oamenii să fie obligaţi să-şi sacrifice viaţa în interesul unei cauze mari. Mă simt profund întristat, dar nu din pricina mea, ci a celor care mă iubesc.
— Îngăduie-mi să trimit vorbă lui Petru, îl rugă Marcipor. El dispune de puteri extraordinare şi ar putea să te scoată chiar din această închisoare.
Marcellus clătină din cap.
— Nu, Marcipor. Viaţa lui Petru are prea mare valoare pentru a ne putea permite s-o expunem primejdiei.
— Dar Cristos? El n-ar putea veni în ajutorul tău... şi al lui Petru? întrebă moşneagul cu ochii plini de lacrimi.
— Nu trebuie să ispitim bunătatea lui Cristos, Marcipor.
— Ţi-am adus cămaşa, stăpâne, zise Marcipor şi, desfăcându-şi tunica, scoase veşmântul fără cusături.
Marcellus întinse amândouă mâinile.
— Nu te întrista, Marcipor, zise el cu glasul blând şi puse mâna pe umărul şubred al moşneagului. Să vii mâine din nou, căci s-ar putea să-ţi dau veşti mai bune decât cele de acum.
În timpul banchetului, stând aşezată la masa înaltă alături de împărat care era beat, Diana se simţi profund îndurerată de tragica mirare ce o vedea oglindindu-se în privirile senatorului Gallio. Venise singur la acest banchet, pentru că fusese obligat să vină. Îl aşezaseră la o masă mai depărtată, dar atât el, cât şi Diana se vedeau unul pe altul şi se putu constata cu uşurinţă că el a rămas convins despre ea c-a părăsit pe fiul său în momentul acestei îngrozitoare primejdii. Ar fi vrut să se repeadă la el şi să-i explice motivul pentru care a venit la acest banchet, dar îi era imposibil. Situaţia, chiar în felul în care se prezenta acum, îi era destul de delicată.
Caligula se ocupa mai mult de Salomeea. Încercase s-o convingă, dar fară să reuşească, să repete câteva dintre anecdotele ei îndrăzneţe, dar, presimţind că împăratul ar vrea s-o întrebuinţeze drept unealtă pentru scopurile lui nemărturisite, încercase să pară cât mai demnă. Cizmuliţă, care n-o vă,zuse încă niciodată în această atitudine, nu ştia cum ar trebui să procedeze faţă de ea. Planul pe care şi-l făcuse pentru a se distra în timpul acestui banchet nu mai corespundea realităţii, în dreapta sa cu Diana, care sta indiferentă şi demnă, şi cu Salomeea ia stânga, dar fără s-o poată determina să colaboreze cu el pentru umilirea Dianei, împăratul - care sosise la banchet într-o înaintată stare de beţie - îşi zise că va trebui să recurgă la altă stratagemă.
Se întoarse spre Salomeea şi-i spuse pe un ton anume pentru a putea fi auzit şi de Diana:
— Am arestat pe unul dintre creştinii aceia care urmăresc să răstoarne guvernul impetiultii. Cazul acesta prezintă un interes special, fiind vorba despre un tribun. Ce zici, dulce Salomeea, ţi-ar face plăcere să vezi un tribun creştin retrăgându-şi vorbele şi renegându-şi credinţa în prezenţa Gărzii Pretorieniior şi a Senatului?
Salomeea întoarse capul peste umăr şi-i zâmbi enigmatică.
— Cred că situaţia aceasta va fi dificilă, afară de cazul când împăratul are intenţia să meargă până la capăt. Creştinii aceştia, maiestate, nu-şi reneagă niciodată credinţa, într-un rând, tatăl meu a încercat să determine pe un creştin în pretoriu să-şi renege credinţa, dar în loc să şi-o renege a ţinut o cuvântare care a contribuit la compromiterea reputaţiei întregii noastre familii şi mai ales a reputaţiei mele! Dacă ai fi auzit vorbele pe care le-a spus despre mine, ai fi rămas îngrozit! Purtarea lui a fost neîngăduită, aşa c-am fost obligaţi să-i pedepsim.