Drept civil

Prin decizia nr. 552 din 07.06.2007 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 C. pr. civilă, ridicată de pârâta S.C. Vinificaţie şi Băuturi Gorj S.A. în dosarul nr. 4886/318/2006 al Judecătoriei Târgu-Jiu.

La data de 19.10.2007 s-a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de intervenitul B.T., prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, arătând că în calitate de cumpărător a încheiat un contract de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. SO/06 din 21.08.2002 cu Autoritatea pentru Privatizare şi administrare a participaţiunii statului (actuala AVAS) prin care a dobândit acţiuni în cotă de 70% din capitalul social al pârâtei S.C. Vinificaţie şi Băuturi Gorj S.A.

Că, pârâta S.C. Vinificaţie şi Băuturi Gorj S.A. a devenit administratorul terenului în suprafaţă de 2 ha. conform deciziei nr. 82/1980 eliberată de Consiliul Popular al Judeţului Gorj, teren pe care s-a realizat un Centru de vinificare şi îmbuteliere a vinurilor şi rachiurilor naturale, în baza unei documentaţii legal aprobate.

Că, din cauza unor condiţii obiective amplasamentul iniţial propus pentru realizarea centrului respectiv a trebuit să se schimbe, iar modificarea s-a făcut legal, întocmindu-se documentaţii şi planuri de către instituţiile statului.

A invocat intervenientul că este neadevărat faptul susţinut de reclamant, în sensul că documentul incriminat ar fi fost reţinut ca falsificat de către organele de urmărire penală, deoarece aceştia au specificat doar faptul că a fost modificat de către lucrătorul OCOT.

Intervenientul a precizat că justifică un interes legitim în promovarea cererii, deoarece a dobândit 70% din capitalul social al pârâtei.

Prin cererea de intervenţie formulată, intervenientul a solicitat chemarea în garanţie a Autorităţii pentru Privatizare şi administrare a participaţiunii statului AVAS - Bucureşti, care trebuie să garanteze legalitatea documentaţiei privind amplasarea şi funcţionarea activului din litigiu şi O.C.P.I. Gorj, succesorul OCOT Gorj, instituţie emitentă a planului de situaţie incriminat.

Instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului B.T., iar prin încheierea de şedinţă din data de 19.10.2007 a dispus introducerea în cauză a OCPI Gorj.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă a fost respinsă cererea formulată de intervenientul B.T., de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Privatizare şi administrare a participaţiunii statului AVAS - Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr.9179 din 21.12.2007 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul nr.4886/318/2006, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţii formulate de către pârâta SC Vinificaţie şi Băuturi SA Gorj.

A fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenientul în interes propriu B.T., acţionar la SC Vinificaţie şi Băuturi SA Gorj.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii M.A., P.A. şi M.V., în contradictoriu cu pârâta SC Vinificaţie şi Băuturi SA Gorj şi intervenientul B.T. şi s-a dispus anularea planului de situaţie întocmit la scara 1 : 5000 realizat pe suport de calc, semitransparent, coală format A4, în care semnul convenţional 2 este amplasat în partea dreaptă a semnului convenţional 3 cu o latură de 160 m, identificate în raportul de expertiză criminalistică grafică realizat de Serviciul criminalistic din cadrul IPJ Gorj.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, fiind respinsă acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâta Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj.

A fost obligată pârâta SC Vinificaţie şi Băuturi SA Gorj să plătească reclamanţilor suma de 211 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 829 din 09.09.1997 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1774 din 18.09.1998 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.A., M.V. si P.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Vinificaţie şi Băuturi S.A. Gorj. S-a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0143 din 04.11.1994 eliberat pârâtei de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în sensul radierii terenului în suprafaţă de 2 ha situată în punctul Drăgoeni, judeţul Gorj, din considerentele sentinţei rezultând că terenul transmis societăţii pârâte pentru edificarea Centrului de depozitare, condiţionat şi îmbuteliere vinuri şi rachiuri naturale, avea un alt amplasament decât cel pe care l-a folosit în realitate şi în considerarea căruia a fost stabilit dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor.

Că, organul de urmărire penală a reţinut că înscrisul respectiv este falsificat, însă nu de persoanele faţă de care s-a formulat plângere penală de către reclamanţi, ci probabil de numitul E.V., cel care a întocmit şi înscrisul vizat spre neschimbare, însă dat fiind faptul că a intervenit decesul acestuia, nu mai este posibilă punerea în mişcare a acţiunii penale şi în atare situaţie, actul falsificat urmează a fi anulat pe calea unei acţiuni civile la instanţa de judecată.

S-a mai reţinut că , din raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză, ataşat la filele 266-271 din dosar, de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj – Serviciul Criminalistic, a rezultat că planul de situaţie realizat la scara 1: 5000, pe suport de calcul ce reprezintă schiţa cu terenul neagricol propusă să se transmită din administrarea operativă directă a IAS Târgu-Jiu Ferma Vărsături în administrarea operativă directă a I.V.V. Târgu-Jiu, pentru amplasarea Centrului de depozitare vinuri şi rachiuri naturale în suprafaţă de 20.000 mp., prezintă modificări, care constau în acoperirea cu o soluţie de culoare albă probabil (pastă corectoare) a semnului convenţional marcat cu nr. 2 şi inserarea suprafeţei pe aceeaşi pagină în dreapta semnului convenţional nr. 3.

Modificarea înscrisului respectiv rezultă din planşele fotografice ataşate la filele 269, 270 din dosar, modificări care au fost realizate ulterior întocmirii planului de situaţie, respectiv fără a putea preciza expertul data modificării.

S-a concluzionat de către expert că un înscris vizat spre neschimbare, emis de o instituţie publică nu este valabil dacă prezintă ştersături, modificări sau adăugiri, decât dacă are aplicată pe acesta ştampila instituţiei şi semnătura persoanei care a intervenit în conţinutul înscrisului.

Că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. SO/06 din 21.08.2002, intervenientul avea cunoştinţă, sau trebuia să aibă cunoştinţă că terenul pe care sunt amplasate construcţiile pârâtei S.C.Vinificaţie şi Băuturi S.A. Gorj aparţine reclamanţilor, deoarece titlul de proprietate, eliberat în favoarea acestora, era transcris în careta funciară, moment în care devine opozabil ,,erga omnes”.

Intervenientul prin cumpărarea acţiunilor corespunzătoare unei cote de 70% din capitalul social al pârâtei, trebuia să ia cunoştinţă despre situaţia juridică a activelor societăţii pârâte, inclusiv a clădirilor.

Împotriva acestei sentinţe pârâta S.C. Vinificaţie şi Băuturi SA Gorj şi intervenientul B.T., au declarat apel , criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr.206 din 27 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.4886/318/2006, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Vinificaţie şi Băuturi S.A. Gorj , împotriva sentinţei civile nr.9179 din 21.12.2007 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul nr.4886/318/2006.

S-a anulat ca netimbrat apelul intervenientului B.T., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs SC Vinificaţie şi Băuturi Gorj SA şi B.T., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că , potrivit dispoziţiilor art. 177 şi art. 184 Cod pr. civilă, procedura înscrierii în fals se aplică numai înscrisurilor sub semnătură privată, iar planul de situaţie nu se încadrează în această categorie, cauza fiind soluţionată în mod greşit prin raportare la dispoziţiile art.184 Cod pr. civilă.

Planul de situaţie este un simplu act notarial prealabil emiterii deciziei nr.82/1980 şi care nu ar produce efecte juridice, singurele acte producătoare de efecte juridice fiind decizia de transmitere în administrare operativă a terenului şi autorizaţia de construcţie, şi care pot fi anulate numai pe calea contenciosului administrativ.

S-a criticat decizia şi sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 288 şi 289 Cod penal , în sensul că instanţele nu s-au preocupat a stabili care dintre cele două planuri de situaţie în discuţie este real şi care este fals, limitându-se a constata că unul prezintă urme de modificare, fără a se stabili dacă E.V., funcţionarul public care a întocmit cele două schiţe de plan şi care a făcut şi modificarea într-una din aceste schiţe, a denaturat în vreun fel adevărul.

S-a invocat că planul de situaţie care corespunde realităţii - respectiv referatelor, documentaţiilor, avizelor, adreselor şi corespondenţei, între fostul I.V.V. şi administraţia locală - , este cel care a fost modificat conform aprobărilor date de autorităţile locale de la acea dată şi care au aprobat schimbarea amplasamentului, iar funcţionarul public care trebuia să refacă schiţa de plan conform noilor aprobări, a procedat la modificarea punctelor de orientare numai pe unul din exemplarele planului.

S-a mai criticat decizia şi sub aspectul că instanţele nu s-au pronunţat în nici un fel asupra dovezilor administrate , astfel că s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 21 din Constituţia României , cât şi art. 6 din CEDO.

De asemenea, s-a criticat decizia raportat şi la dispoziţiile art. 304 pct.7 Cod pr. civilă, în sensul că este nemotivată şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Că, în mod greşit s-a reţinut că prin alte hotărâri judecătoreşti s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că amplasamentul actual al construcţiilor nu a respectat planul de situaţie real, dat fiind faptul că numai dispozitivul unei hotărâri are autoritate de lucru judecat, nu şi considerentele.

S-a criticat hotărârea şi în ceea ce priveşte încălcarea normelor de competenţă, întrucât fiind vorba de anularea unui act administrativ , competenţa de judecată aparţinea instanţei de contencios administrativ.

Recursul nu este fondat.

Este de remarcat, în primul rând, că reţinerile instanţelor privind amplasamentul centrului de depozitare şi îmbuteliere vinuri şi rachiuri naturale, raportat la autorizările existente la acea dată şi amplasamentul real, precum şi existenţa unor modificări ( acoperirea cu o soluţie de culoare albă a semnului convenţional marcat cu nr.2 şi inserarea suprafeţei pe aceeaşi pagină în dreptul semnului convenţional nr.3) pe planul de situaţie realizat la scara de 1 : 5000, pe suportul de calc, fără ştampila şi semnătura persoanei care a intervenit în conţinutul înscrisului, constituie chestiuni de fapt şi care se bazează pe interpretarea probelor administrate, care nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs, după abrogarea cazurilor de casare prevăzute la pct. 10 şi 11 în vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.

Desfiinţarea – totală sau parţială – a unui înscris , ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care procesul penal s-a stins ori a încetat în faza de urmărire penală, poate fi dispusă de către instanţa civilă pe baza unei acţiuni principale legitimate de dispoziţiile art. 184 Cod pr. civilă şi art. 14 alin. 3 Cod pr. penală, raportat şi la dispoziţiile art. 414² alin. 2 Cod pr. penală – în acest sens fiind şi decizia nr. XV din 21.11.2005 a I.C.C.J.

Acţiunea în desfiinţarea înscrisului falsificat priveşte întreaga sferă a înscrisurilor oficiale şi înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru ca un înscris oficial sau sub semnătură privată falsificat să poată justifica răspunderea penală, este necesar ca falsul să producă consecinţe juridice, ori să fie săvârşit în vederea producerii de consecinţe juridice.

Este necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie , să aibă semnificaţie juridică.

Raportat la aceste elemente, se constată că înscrisul a cărui anulare s-a cerut este un înscris oficial , cu consecinţe juridice, cu semnificaţie juridică , astfel că orice alterare a lui în orice mod de natură să producă consecinţe juridice, reprezintă o falsificare, prima critică fiind nefondată.

Raportat la dispoziţiile art. 288 şi art. 289 Cod penal, se constată că instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii.

Funcţionarul sau orice altă persoană se fac vinovaţi de fals, ori de câte ori alterează adevărul în actele pe care le întocmesc, indiferent de semnificaţia juridică a menţiunii falsificate, deoarece la stabilirea răspunderii nu se poate face abstracţie de natura – oficială – a înscrisului a cărui autenticitate trebuie intens ocrotită.

Alterarea unui înscris oficial, înseamnă modificarea materială a redactării textului unui act existent, prin adăugiri, transformări, ştersături, în orice mod.

Falsul se comite ori de câte ori în corpul unei scrieri se adaugă, se şterge sau se îndreaptă o frază, un cuvânt, o literă, în aşa fel încât se schimbă sensul unei dispoziţii ori i se denaturează substanţa, precum şi cu ajutorul unor procedee chimice sau mecanice, fie aplicând deasupra o altă hârtie, fie chiar aducând şi aşezând în partea de jos a corpului unei înscrieri false, o semnătură nealterată.

Mobilul determinat şi scopul urmărit de autor nu sunt relevante pentru existenţa faptei.

Alterarea înscrisului în vederea unui „scop legitim” nu poate duce la ignorarea caracterului ilicit al procedeelor folosite ( ştergere şi adăugire ) .

Raportat la aceste considerente, se constată că în cauză critica privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 288 şi art. 289 Cod penal , este nefondată.

Se constată că instanţa a reţinut starea de fapt pe baza dovezilor administrate şi o eventuală nepronunţare şi neanalizare a unor dovezi administrate , nu mai constituie motiv de casare sau modificare a hotărârii , în condiţiile abrogării pct. 10 din vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.

Nefondată este şi critica privind nemotivarea hotărârii, aceasta fiind motivată în fapt şi în drept, iar instanţa a reţinut în mod corect că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că amplasamentul actual al construcţiilor nu a respectat planul iniţial de situaţie.

Considerentele care explică dispozitivul unei hotărâri şi se reflectă în acesta, făcând corp comun cu el, dobândesc putere de lucru judecat.

De asemenea, nefondată este şi critica potrivit cu care actul a cărui desfiinţare, anulare s-a cerut, fiind un act administrativ, competenţa ar fi aparţinut Secţiei de Contencios Administrativ .

Actul a cărui anulare s-a cerut nu este act administrativ jurisdicţional, este un înscris oficial , iar anularea nu s-a cerut pentru cauze de legalitate, administrativ, ci pentru alterarea conţinutului său.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art.274 Cod pr. civilă şi reţinând culpa procesuală a recurenţilor pârâţi, aceştia vor fi obligaţi la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimaţii reclamanţi. (Decizia civilă nr. 248/24 februarie 2009 - Secţia I Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie).
6. Recurs împotriva încheierii de suspendare a judecăţii în baza art.244 alin.1 Cod pr.civilă. Admitere. Abuz de drept. Dispunerea continuării judecăţii.
Potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, instanţa nu este obligată să suspende judecarea cauzei ori de câte ori partea potrivnică pretinde că există o altă cauză de a cărei soluţionare depinde soluţionarea cauzei ce se cere a fi suspendată, fiindcă în acest caz ar însemna să se întrerupă cursul normal al justiţiei fără existenţa vreunui motiv temeinic, paralizându-se în acest mod judecarea acţiunii civile.

Această măsură trebuia dispusă în mod echilibrat, punând în balanţă interesele şi drepturile părţilor prin prisma si a interesului soluţionării cauzei.

Potrivit art.723 Cod pr.civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Acumularea unor încălcări de aceeaşi natură, cu privire la durata procedurii şi a măsurilor dispuse trebuie în mod special evitată.

În aprecierea caracterului rezonabil, trebuia avut în vedere pe lângă complexitatea cauzei totodată şi comportamentul părţilor.

În prezenta cauză, faţă de condiţiile specifice ale acesteia, menţinerea măsurii suspendării duce la întreruperea cursului normal al justiţiei, paralizându-se judecata acţiunii civile şi având în vedere, prioritar, interesul soluţionării cauzei, instanţa apreciază că nu există un temei justificat, în contextul arătat, pentru întreruperea cursului judecăţii.
Prin încheierea din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj , s-a admis cererea de suspendare şi s-a dispus suspendarea judecăţii apelului formulat de pârâta R.V. împotriva sentinţei civile nr.3169 din 5.03.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova, având ca obiect revendicare imobiliară şi evacuarea acesteia, în temeiul art.244 alin.1 Cod pr.civilă, în considerarea faptului că s-a formulat acţiune în constatarea nulităţii contractului autentificat sub nr.3398/15 noiembrie 1999, de care se prevalează reclamantul intimat în acţiunea în revendicare şi evacuare.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul C.I. solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea judecării apelului, întrucât suspendarea în baza art.244 Cod pr.civilă este facultativă şi nu obligatorie, iar în speţa dată, cererea apelantei reprezintă un abuz de drept procesual.

Recursul este fondat.

Suspendarea judecăţii este un incident procedural ce determină sistarea temporară a judecăţii. Ea intervine de plin drept în cazurile expres prevăzute de lege, în art.243 pct.1-5 Cod pr.civilă. Este facultativă în situaţia prevăzută de art.244 pct.1 şi 2 Cod pr.civilă.

Potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, instanţa nu este obligată să suspende judecarea cauzei ori de câte ori partea potrivnică pretinde că există o altă cauză de a cărei soluţionare depinde soluţionarea cauzei ce se cere a fi suspendată, fiindcă în acest caz ar însemna să se întrerupă cursul normal al justiţiei fără existenţa vreunui motiv temeinic, paralizându-se în acest mod judecarea acţiunii civile.

De aceea, prin menţionatul text s-a prevăzut numai că instanţa „ poate” suspenda judecata. Suspendarea în acest caz fiind facultativă, instanţa, prin urmare, este chemată să aprecieze asupra sistării judecăţii, după cum este în principal interesul soluţionării cauzei sau nu , şi nu numai în interesul părţii care o solicită.

Or, în speţa dată se reţine că pârâta a formulat acţiune în constatarea simulaţiei contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3398/1999, de care se prevalează reclamantul în prezenta acţiune, cauza fiind soluţionată irevocabil prin decizia nr.112/16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, prin respingerea acţiunii în simulaţie. Prezenta cauză, la fond anterior a fost suspendată până la soluţionarea acestui dosar având ca obiect constatarea simulaţiei.

Cauza a fost din nou suspendată în temeiul art.244 alin.1 Cod pr.civilă prin încheierea din 31 mai 2006, de astă dată pentru soluţionarea unei alte acţiuni introdusă de pârâtă pentru constatarea nulităţii aceluiaşi contract de vânzare cumpărare, ce a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr.59 din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova.

Ulterior pronunţării acestei decizii, la un interval scurt de timp, reclamantul s-a formulat o nouă acţiune în constatarea nulităţii aceluiaşi contract de vânzare cumpărare.

În baza acestei cauze, judecarea apelului promovat de către pârâtă a fost suspendată prin încheierea din 19 noiembrie 2008 – atacată în prezentul recurs.

Faţă de cele expuse, se reţine că indiferent de temeiurile invocate de către pârâtă în cererile promovate, chiar dacă acestea sunt diferite, acţiunile sale chiar dacă tind la apărarea intereselor şi drepturilor sale, duc indubitabil la tergiversarea judecăţii şi la un abuz de drept procesual,in condiţiile concrete din speţa de faţă.

Dispunerea măsurii suspendării trebuie privită, nu în mod unilateral, ci obiectiv, cu toate implicaţiile ce decurg, prin adoptarea ei.

Astfel, pârâta a beneficiat de mai multe ori în urma acţiunilor sale, de suspendarea judecării cauzei, în detrimentul intereselor părţii reclamante care, deşi a cumpărat un imobil în anul 1999 potrivit contractului de vânzare cumpărare, până în prezent nedesfiinţat, nu a reuşit să intre actualmente în posesia lui.

Această măsură trebuia dispusă în mod echilibrat, punând în balanţă interesele şi drepturile părţilor prin prisma si a interesului soluţionării cauzei.

Este cert că prin multitudinea acţiunilor sale - care chiar dacă tind, cum s-a arătat, la apărarea drepturilor sale, şi în urma cărora cauza a fost suspendată de mai multe ori, pârâta tinde la tergiversarea cauzei.

Potrivit art.723 Cod pr.civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Ori, în cauză, este necesar, faţă de cele arătate, a se continua judecata, iar aprecierea asupra măsurii suspendării trebuia să fie făcută prin prisma tuturor celor expuse, în lumina intereselor şi drepturilor ambelor părţi şi a interesului soluţionării cauzei.

De asemenea, totodată trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 6 CEDO care prevăd că „ orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale…”

Scopul acestei garanţii îl reprezintă protejarea părţilor împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienţei şi credibilităţii actului de justiţie şi evitarea menţinerii persoanelor într-o stare de nesiguranţă cu privire la situaţia lor pentru o perioadă de timp prea mare.

Acumularea unor încălcări de aceeaşi natură, cu privire la durata procedurii şi a măsurilor dispuse trebuie în mod special evitată.

În aprecierea caracterului rezonabil, trebuia avut în vedere pe lângă complexitatea cauzei, totodată şi comportamentul părţilor.

În prezenta cauză, faţă de condiţiile specifice ale acesteia, menţinerea măsurii suspendării duce la întreruperea cursului normal al justiţiei, paralizându-se judecata acţiunii civile şi având în vedere, prioritar, interesul soluţionării cauzei, instanţa apreciază că nu există un temei justificat, în contextul arătat pentru întreruperea cursului judecăţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, ulterior părţile pot uza de pârghiile puse la îndemână de lege, în situaţia în care ambele şi-ar valorifica în mod diferit drepturile.

În conformitate cu dispoziţiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă recursul a fost admis, casată încheierea, respinsă cererea de suspendare cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea judecăţii. (Decizia nr. 213 din 18.02.2009 - Secţia I Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie)

7. Căi de atac. Aplicarea dispoziţiilor art. 297, alin.1, cod pr. civ., care atrag desfiinţarea cu trimitere doar în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege. Noţiunea de” necercetare a fondului”.
Potrivit art. 297, alin.1, Cod pr. civ., în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Textul de lege prevede expres şi limitativ două situaţii în care instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea primei instanţe, cu trimitere spre rejudecare, nici una dintre ele nefiind incidentă în cauză.

Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desfiinţării cu trimitere doar în cele două ipoteze expres menţionate în alin.1 al art.297, Cod pr. civ., a fost impusă de asigurarea dublului grad de jurisdicţie, şi ţine de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecinţă ce decurge din principiul constituţional al judecării într-un termen rezonabil, consacrat în alin.3 al art. 21 din legea fundamentală, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Împrejurarea că în mod greşit au fost respinse obiecţiunile formulate de părţi faţă de raportul de expertiză întocmit la prima instanţă nu are semnificaţia juridică a unei necercetări a fondului, şi putea fi suplinită prin administrarea de probatorii în faza procesuală a apelului, aşa cum s-a solicitat şi prin motivele de apel, potrivit art. 295, alin.2, Cod pr. civ., având în vedere efectul devolutiv al acestei căi de atac.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 69/318/2005 reclamanţii T. A. şi T. M. au chemat în judecată pe pârâta C. A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se stabilească linia de hotar între cele două proprietăţi pornind din partea de vest, din strada Victoriei şi mergând spre răsărit până în strada Săvineşti, ţinându-se seama de actele de proprietate şi, în mod special de actul de donaţie al autoarei sale, în care se atestă o lăţime de 18m. În urma probelor administrate, Judecătoria Tg.-Jiu, prin sentinţa civilă nr.5719 din 02.09.2008 a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor ca fiind cea determinată de punctele 20-21-23-24-28-9 descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul I. D. şi menţionată în schiţa anexă la raport.

Au fost compensate parţial cheltuielile de judecată şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut şi motivat că reclamanţii şi pârâta deţin terenuri învecinate, că reclamanţii fac dovada dreptului de proprietate cu titlul de proprietate nr.1353981/1999 eliberat autoarei reclamanţilor,

S-a reţinut că părţile şi-au construit cu mult timp în urmă garduri ce delimitează proprietăţile la capetele străzii Victoriei şi Săvineşti, dar în prezent nu se înţeleg asupra lăţimii terenurilor din strada Săvineşti.

Din concluziile raportului de expertiză, instanţa a reţinut că linia de hotar stabilită de expertul I. N. a ţinut seama de actele de proprietate ale părţilor, de caracteristicile din teren, fiind urmărite inclusiv liniile plantaţiilor vechi şi poziţia gardurilor de la capetele terenurilor, astfel că a considerat admisibilă acţiunea formulată de reclamanţi, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art.584 Cod civil.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

S-a susţinut în esenţă că la stabilirea liniei de hotar instanţa nu a avut în vedere actele de proprietate ale reclamanţilor, din care rezultă că lăţimea terenului acestora, inclusiv la strada Săvineşti, este de 18 m., aspect ce rezultă neîndoielnic din cuprinsul actului de donaţie din 1928.

Au susţinut că această stare de fapt ar fi putut fi lămurită dacă expertul ar fi răspuns corect obiectivelor stabilite de instanţă şi dacă instanţa ar fi încuviinţat obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Că în urma unei interpretări greşite a probelor de la dosar instanţa a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor, cu diminuarea lăţimii proprietăţii reclamanţilor înspre strada Săvineşti, deşi, din actele de proprietate alea acestora rezultă că lăţimea terenului lor este constantă, de 18 metri..

Prin decizia civilă nr.494 din 3 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr.69/318/2005, s-a admis apelul civil declarat de apelanţii reclamanţi T.A. şi T. M. împotriva sentinţei civile nr.5719 din 02.09.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr.69/318/2005.

S-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că prima instanţă nu a lămurit fondul cauzei, potrivit art.129, cod pr. civ., întrucât nu a solicitat expertului să răspundă obiecţiunilor formulate, care tindeau la lămurirea unor aspecte edificatoare pentru soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâta C. A., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297, alin.1, cod pr.civ., întrucât la prima instanţă au fost administrate probe cu martori, înscrisuri, şi expertiză tehnică de specialitate, iar în ipoteza în care instanţa de apel aprecia că se impun noi probatorii, putea să facă aplicarea dispoziţiilor art. 295, Cod pr. civ, şi să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Pe fond, a arătat că prima instanţă a respins în mod corect obiecţiunile formulate de reclamanţi, acestea nefiind pertinente cauzei, în condiţiile în care toate celelalte probe coroborate au infirmat afirmaţiile reclamanţilor,confirmând existenţa gardurilor despărţitoare.

Recursul s-a apreciat fi fondat, şi s-a admis, pentru următoarele considerente:

Din observarea preambului deciziei recurate, se constată că instanţa de apel a omis să pună în discuţia părţilor aspectele vizând incidenţa dispoziţiilor art. 297, alin.1,Cod pr. civ., care atrag desfiinţarea cu trimitere.

Întrucât Tribunalul a fost investit prin apelul reclamantului doar cu critici de fond, nu avea posibilitatea de a soluţiona calea de atac în baza altor temeiuri de drept decât cele invocate de apelant, cu excepţia celor de ordine publică

Potrivit art. 295, alin.1, cod pr. civ., instanţa de apel poate verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, putând invoca din oficiu motive de ordine publică, pe care, însă, în virtutea respectării principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, este obligată să le pună în discuţia părţilor.

Potrivit art. 297, alin.1, Cod pr. civ., în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Textul de lege prevede expres şi limitativ două situaţii în care instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea primei instanţe, cu trimitere spre rejudecare, nici una dintre ele nefiind incidentă în cauză.

Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desfiinţării cu trimitere doar în cele două ipoteze expres menţionate în alin.1 al art.297, Cod pr. civ., a fost impusă de asigurarea dublului grad de jurisdicţie, şi ţine de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecinţă ce decurge din principiul constituţional al judecării într-un termen rezonabil, consacrat în alin.3 al art. 21 din legea fundamentală, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Prima ipoteză se referă la greşita soluţionare a cauzei pe excepţie. Este vorba de excepţii peremptorii, a căror admitere are ca efect neanalizarea fondului raportului juridic dedus judecăţii. Or, în cauză, soluţionarea cauzei la prima instanţă s-a făcut prin analiza în fond a acţiunii, în urma administrării unui probatoriu amplu, ceea ce însemnă că nu operează dispoziţia legală cuprinsă în art. 297, alin.1, prima teză.

Împrejurarea reţinută de Tribunal, în sensul că în mod greşit au fost respinse obiecţiunile formulate de părţi faţă de raportul de expertiză întocmit de exp. tehnic Iordache Dumitru, nu are semnificaţia juridică a unei necercetări a fondului, şi putea fi suplinită prin administrarea de probatorii în faza procesuală a apelului, aşa cum s-a solicitat şi prin motivele de apel, potrivit art. 295, alin.2, Cod pr. civ., având în vedere efectul devolutiv al acestei căi de atac.

Cea de-a doua premisă a aplicării art. 297, alin.1, Cod pr. civ., este lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Or, la judecata cauzei la prima instanţă, reclamanţii au avut termen în cunoştinţă, potrivit art. 153, alin.1, Cod pr. civ., şi au fost reprezentaţi de avocat, aşa cum reiese din practicaua încheierii de amânare a pronunţării din 26.08.2008. De altfel, această neregularitate procedurală remediabilă prin soluţia prevăzută de art. 297, alin.1, Cod pr. civ., nu a fost invocată de reclamanţi prin motivele de apel, şi deci, fiind o cauză de nulitate relativă, nu putea fi examinată din oficiu de către instanţă.

Nefiind, aşadar, incidente nici unul din cazurile prevăzute de art. 297, alin.1,Cod pr. civ., soluţia de desfiinţare cu trimitere este nelegală.

Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 297, alin.1, cod pr. civ., şi a soluţionat apelul cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105, alin.2, Cod pr. civ., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304, pct.5 şi 9, Cod pr. civ., şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 312, alin.3, partea finală, Cod pr. civ., potrivit cu care dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

Având în vedere aceste considerente, s-a admis recursul, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. (Decizia nr. 431/ 31.03.2009 - Secţia I Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie).