Drept civil

2. Opoziţia reglementată de dispoziţiile art. 31-32 din Legea societăţilor comerciale. Legitimarea procesual activă.
Au legitimare procesuală activă, în formularea opoziţiei, reglementată de art. 61-62 din Legea societăţilor comerciale, creditorii sociali şi orice alte persoane interesate.

Astfel, asociaţii sau acţionarii nu au legitimare procesuală activă într-o opoziţie contra hotărârii adunării generale de modificare a actelor constitutive ale societăţii, întrucât, dacă au votat această hotărâre, opoziţia va fi lipsită de interes, iar dacă au lipsit de la şedinţa adunării generale în care s-a luat hotărârea respectivă sau au votat împotriva acesteia, aceştia au la îndemână, dacă consideră hotărârea respectivă nelegală sau nestatutară, acţiunea în anularea hotărârii adunării generale.
Prin sentinţa nr. 1 din 01 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 6493/101/2009, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I.G.P. şi s-a respins acţiunea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 31/1990, pot promova opoziţie la hotărârea adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor, doar creditorii sociali şi oricare alte persoane prejudiciate, nu şi asociaţii sau acţionarii, care au la îndemână acţiunea în anulare, reglementată de art. 132 şi art. 196 din Legea nr. 31/1990, iar reclamantul I.G.P. a formulat cererea în calitatea sa de acţionar nedovedind că are şi vreun drept de creanţă şi deci calitate de creditor.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Mehedinţi a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.G.P., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 cod procedură civilă şi cele ale art. 61 şi 68 din legea nr. 31/1990 şi art. 6 din Legea nr. 26/1990.

În motivele de recurs, recurentul reclamant I.G.P. a invocat că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, considerând că nu are calitate procesuală activă, întrucât nu a fost analizată calitatea sa de persoană prejudiciată prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, prin care a fost revocat din funcţia de administrator al societăţii, ci s-a limitat la calitatea sa de asociat.

În ceea ce priveşte hotărârea adunării generale a asociaţilor a cărui anulare a solicitat-o, recurentul reclamant a arătat că a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. 6 şi 7 din legea nr. 31/1990, întrucât convocarea nu a cuprins informaţii privind persoanele propuse pentru funcţia de administrator, precum şi textul integral al propunerilor.

Curtea a apreciat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, din data de 6 august 2009, recurentul reclamant I.G.P. a formulat opoziţie la hotărârea nr. 1 a adunării generale a asociaţilor SC I.&C. SRL, solicitând anularea acestei hotărâri, invocând faptul că este o persoană prejudiciată, întrucât a fost revocat din funcţia de administrator al societăţii şi numit un altul, fără ca prin convocare să fie menţionat textul integral al propunerilor.

Din examinarea sentinţei recurate, Curtea a constatat că recurentul reclamant I.G.P. a precizat în mod expres, la solicitarea instanţei că înţelege să formuleze opoziţie, în calitatea sa de asociat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat.

Din interpretarea normei legale invocate rezultă că au legitimare procesuală activă, în formularea opoziţiei, reglementată de art. 61-62 din Legea societăţilor comerciale, creditorii sociali şi orice alte persoane interesate.

Astfel, asociaţii sau acţionarii nu au legitimare procesuală activă într-o opoziţie contra hotărârii adunării generale de modificare a actelor constitutive ale societăţii, întrucât, dacă au votat această hotărâre, opoziţia va fi lipsită de interes, iar dacă au lipsit de la şedinţa adunării generale în care s-a luat hotărârea respectivă sau au votat împotriva acesteia, aceştia au la îndemână, dacă consideră hotărârea respectivă nelegală sau nestatutară, acţiunea în anularea hotărârii adunării generale.

Curtea a constatat că soluţia instanţei de fond privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului I.G.P., în calitate de asociat, de a formula opoziţie împotriva hotărârii adunării generale nr. 1 din 11 iunie 2006 este corectă, întrucât o soluţie contrară ar însemna încălcarea indirectă a condiţiilor de exerciţiu a acţiunii în anularea hotărârii adunării generale şi ar duce prin efectul introducerii opoziţiei, la suspendarea efectelor hotărârii, care este prezumată de lege a fi validă şi obligatorie pentru toţi asociaţii. (Decizia nr. 1391 din 11.11.2009 - Secţia Comercială.)

OBLIGAŢII COMERCIALE
1. Despăgubiri solicitate de proprietarii terenurilor pentru prejudiciile cauzate. Situaţii strict prevăzute de Legea nr. 13/2007, cu modificările ulterioare.
Legea electricităţii, respectiv Legea nr. 13/2007 cu modificările ulterioare, prevede faptul că proprietarii terenurilor au posibilitatea legală de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, dar numai în anumite situaţii strict prevăzute de lege.

În acest sens, art. 16 alin. 9 din Legea nr. 13/2007 stipulează faptul că proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. 2 vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate. Însă, acest lucru se realizează doar în situaţia în care lucrările se efectuează după intrarea în vigoare a legii electricităţii şi s-a solicitat încheierea unei convenţii. Art. 16 alin. 5 din lege prevede în mod expres faptul că exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie cadru precum şi determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi al despăgubirilor şi a modului de plată al acestora, care se aprobă împreună cu convenţia cadru.
Prin sentinţa nr. 102/10.02.2009,pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia Comercială, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul T.A. împotriva pârâtei SC C.D. SA având ca obiect obligarea pârâtei să-i plătească suma de 9.000 lei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, iar pentru viitor chirie. Instanţa a luat act că reclamantul a renunţat la capătul de cerere având ca obiect obligaţia de a face, în ce priveşte mutarea transformatorului situat pe proprietatea sa.

Împotriva sentinţei nr. 102 /10.02.2009 a declarat apel reclamantul T.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile apelantului reclamant s-au referit la faptul că avizul pentru eliberarea construcţiei şi pentru amplasamentul acestuia implică faptul că intimata pârâtă şi-a asumat toate obligaţiile prevăzute de lege.

Apelantul reclamant a invocat şi prevederile art. 16 din Legea energiei electrice care stipulează că societatea de distribuţie are obligaţia să plătească daune pentru lipsa de folosinţă a terenurilor private.

Analizând criticile de apel, Curtea a apreciat că sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

S-a reţinut că postul de transformare a fost pus în funcţiune din anul 1965, astfel că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută la art. 16 alin. 5 din Legea nr. 13/2007. Textul legal arătat acordă posibilitatea acordării de despăgubiri, dar cu condiţia ca postul de transformare să se fi realizat după intrarea în vigoare a legii, respectiv începând cu anul 2007, iar proprietarul să fi solicitat încheierea unei convenţii cadru.

O altă situaţie prevăzută în Legea nr. 13/2007 care acordă posibilitatea legală proprietarilor terenurilor afectate de lucrări de interes energetic de a solicita despăgubiri este cea prevăzută de art. 19 din lege, dar nici această ipoteză nu este aplicabilă în speţă. Astfel, art. 19 alin. 5 din lege stipulează faptul că titularul licenţei este obligat să plătească proprietarilor despăgubiri pentru pagubele produse, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară, în cel mai scurt timp posibil, dar textul legal sus-menţionat se referă la ipoteza în care lucrările necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice se realizează temporar şi nu au caracter permanent.

S-a reţinut faptul că în speţă nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, despăgubirile solicitate fiind pentru lipsa de folosinţă datorată existenţei unui post de transformare care datează din anul 1965, potrivit raportului de expertiză efectuat la instanţa de fond.

De asemenea, s-a reţinut că nu este fondată nici critica apelatului –reclamant referitoare la aspectul că intimata şi-ar fi dat avizul la realizarea construcţiei, ceea ce ar presupune implicit că a avizat necondiţionat mutarea transformatorului.

Astfel, s-a constatat că la data cumpărării terenului de către apelant, postul trafo exista pe teren, schiţa depusă la instanţa de fond nu o obligă pe intimata-pârâtă în ceea ce priveşte schimbarea amplasamentului postului electric întrucât schiţa este doar o anexă a certificatului de urbanism, anexă ce reprezintă dorinţa de amplasare a construcţiei. Este adevărat că potrivit menţiunilor din anexa la certificatul de urbanism nr. 2076/14.07.2005, SC E. SA CRAIOVA a avizat favorabil realizarea construcţiei, însă aceasta, s-a făcut cu condiţia de a fi respectate distanţele propuse în plan, fără ca prin aceasta intimata pârâtă să-şi ia vreun angajament în sensul mutării postului trafo pe un alt amplasament.

Având în vedere considerentele sus-menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 c.pr. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul.

(Decizia nr. 127 din 4 iunie 2009 - Secţia Comercială.)
2. Obligaţia de mutare a unui obiectiv energetic.
Potrivit art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vioare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. Potrivit art. 136 alin.3 din Constituţia României, fac exclusiv obiectul proprietăţii publice bunurile stabilite a avea acest regim de legi organice, cum este şi legea energiei electrice.

Pentru stabilirea regimului terenului pe care se află stâlpul în litigiu trebuie să se determine data înfiinţării obiectivului energetic. Dacă obiectivul era dat în folosinţă la dat intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr.13/2007 terenul aferent este proprietate publică a statului.

Comparând titlul statului cu titlul emis unei persoane fizice în baza Legii nr.18/1991, care exclude de la reconstituirea dreptului de proprietate privată terenurile aparţinând domeniului public, afectate unor destinaţii speciale, se concluzionează că persoana fizică nu poate pretinde mutarea stâlpului de pe terenul afectat obiectivului de utilitate publică şi nici despăgubiri pentru teren. Chiar dacă titlul persoanei fizice nu a fost expres anulat, nulitatea parţială poate fi analizată pe cale de excepţie.

Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă Legea nr.13/2007 stabileşte prin art. 20 alin.3 un drept de servitute legală, dreptul de proprietate privată putând să fie limitat potrivit art. 44 alin.7 din Constituţia României. Ca atare, restrângerea dreptului persoanei fizice este una legală, dictată de interese publice şi nu contravine Constituţiei.
Prin sentinţa nr. 1104 din 16 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta TE împotriva CEZ DISTRIBUŢIE SA Craiova prin care a solicitat obligarea pârâtei să ridice stâlpul de înaltă tensiune aflat pe terenul din Craiova, tarlaua 81, parcela 5 sau autorizarea reclamantei să ridice acest stâlp pe cheltuiala pârâtei precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 3879 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în ultimii 3 ani pentru lipsa de folosinţă a terenului.

Instanţa de fond a reţinut că pe terenul reconstituit în proprietate reclamantei se află amplasat un stâlp de înaltă tensiune aflat în administrarea CEZ DISTRIBUŢIE SA, obiectiv dat în folosinţă la 1.12.1966. A mai reţinut că, potrivit art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007, terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vioare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. În consecinţă, suprafaţa ocupată de stâlp nu-i aparţine reclamantei iar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice pârâta, ca titulară de licenţă pentru activitatea de distribuţie de interes public, este titulara unui drept de uz conform art. 16 alin.2 lit. b din Legea nr. 13/2007.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Apelul este nefondat.

În ce priveşte fondul, Curtea apreciază că în mod temeinic şi legal instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007 potrivit căruia terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vioare a acestei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. De asemenea, potrivit art. 136 alin.3 din Constituţia României, fac exclusiv obiectul proprietăţii publice bunurile stabilite a avea acest regim de legi organice, cum este şi legea energiei electrice.

Pentru stabilirea regimului terenului pe care se află stâlpul în litigiu trebuie se determine data înfiinţării obiectivului energetic. Din fişa mijlocului fix cu nr. de inventar 181501, reiese că data dării în folosinţă a obiectivului este 1.12.1966. Cum la data intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr.13/2007 obiectivul era dat în folosinţă, terenul aferent este proprietatea publică a statului. Comparând titlul statului cu titlul emis reclamatei în baza Legii nr.18/1991, Curtea reţine că prima instanţă a apreciat corect că terenul pe care este amplasat stâlpul nu aparţine reclamantei, chiar Legea nr.18/1991 excluzând de la reconstituirea dreptului de proprietate privată terenurile aparţinând domeniului public, afectate unor destinaţii speciale, care, potrivit art.5 sunt inalienabile şi insesizabile. Astfel, reclamanta nu poate pretinde mutarea stâlpului de pe terenul afectat obiectivului de utilitate publică şi nici despăgubiri pentru teren. Chiar dacă titlul reclamantei nu a fost expres anulat, nulitatea parţială poate fi analizată pe cale de excepţie. Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă Legea nr.13/2007 stabileşte prin art. 20 alin.3 un drept de servitute legală, dreptul de proprietate privată putând să fie limitat potrivit art. 44 alin.7 din Constituţia României. Ca atare, restrângerea dreptului reclamantei este una legală, dictată de interese publice şi nu contravine Constituţiei.

Faţă de considerentele expuse, Curtea apreciază că instanţa e fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, întemeiată pe aprecierea corectă a situaţiei de fapt şi pe aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, va respinge ca nefondat apelul reclamantei.

(Decizia nr. 217 din 27 octombrie 2009 - Secţia comercială.)

3. Bilet la ordin - stingerea raporturilor fundamentale dintre părţi nu influenţează drepturile şi obligaţiile izvorâte din biletul la ordin
Biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă, iar cauza obligaţiei este un element extern, care nu are nici o influenţă asupra titlului comercial.

Raporturile juridice care preexistă biletului la ordin, justifică emiterea acestuia, însă, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător. Toate operaţiunile privind biletele la ordin fac abstracţie de raporturile fundamentale şi sunt supuse unor reguli speciale (Legea 58/1934), diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.

Stingerea raporturilor fundamentale dintre părţi, prin rezilierea contractului de vânzare-cumpărare şi stornarea facturii, nu influenţează drepturile şi obligaţiile izvorâte din biletul la ordin, care au caracter autonom, independent, de cele izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare
Prin sentinţa nr.1342 din 30 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5179/63/2009, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 16.02.2009, părţile au încheiat contractul nr. 12, având ca obiect vânzarea-cumpărarea a 2000 tone porumb boabe.

Prin contractul menţionat, pârâta s-a obligat să livreze reclamantei porumb boabe la preţul de 480 ron/to + TVA, plata urmând a se efectua de către reclamantă cu fila CEC/BO scadent la maxim 120 zile din momentul emiterii facturii.

La data încheierii contractului pârâta a emis factura nr.0004404 pentru suma de 1.142.400 lei, iar reclamanta biletele la ordin BACX3AA 0284298 şi BACX3AA 0284299.

Conform actului adiţional nr.1/ 07.04.2009, părţile au hotărât rezilierea contractului nr.12/16.02.2009, pe motiv că marfa ce a făcut obiectul contractului şi facturii nr.0004404, nu a fost livrată, nefiind corespunzătoare calitativ, iar factura s-a stornat. Biletele la ordin emise de reclamantă pentru plata preţului mărfii au fost girate de pârâtă în favoarea băncii U-Ţ.

Urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiei de a preda marfa şi a stornării facturii emise, reclamanta nu mai are nici o obligaţie de plată faţă de pârâtă, însă biletele la ordin emise de către reclamantă au fost scontate către U.Ţ..

Biletul la ordin, ca titlu comercial de valoare, creează obligaţii autonome şi abstracte, independente celor rezultate din raportul juridic fundamental. El cuprinde obligaţia necondiţionată de a plăti la scadenţă posesorului, suma de bani înscrisă în titlu ( art.104 din Legea nr.58/1934 ), putând fi transmis prin gir.

Conform art.21 din Legea nr.58/1934, cei obligaţi nu pot opune posesorului excepţiile întemeiate pe raporturile lor personale cu girantul, afară numai dacă posesorul a lucrat cu bună ştiinţă în paguba sa.

Nu are relevanţă stingerea obligaţiei reclamantei către pârâtă, obligaţie ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare( raport juridic fundamental), obligaţia rezultată din biletele la ordin fiind una independentă, iar posesorul acestor bilete, în speţă U.Ţ., are dreptul la plată( art.41-46 din Legea nr.58/1934).

La momentul încheierii actului adiţional reclamanta ar fi trebuit să solicite restituirea în original a instrumentelor de plată, nefiind în posesia pârâtei, era evident că biletele la ordin erau în circuitul civil, fiind girate unor terţe persoane.

Conform dispoziţiilor 104-105 din Legea nr.58/1934 şi Normei-cadru nr.6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin, biletul la ordin este nul dacă îi lipseşte vreuna din condiţiile obligatorii menţionate în art.104. În cauză reclamanta a invocat excepţii subiective care privesc titlul, fără să facă dovada îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea opoziţiei la executarea cambială.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta SC R.I. SRL Craiova, care a expus situaţia de fapt, în sensul că părţile de comun acord au reziliat contractul de vânzare-cumpărare şi au stornat factura. S-a susţinut că în această situaţie, pârâta nu putea gira instrumentul de plată în favoarea băncii, dat fiind lipsa obligaţiei de plată.

Pe de altă parte, terţul dobânditor, respectiv banca, a lucrat cu ştiinţă în paguba apelantei reclamante, ceea ce determină nulitatea instrumentului de plată.

Astfel, la data de 04.05.2009, apelanta a înştiinţat banca U.Ţ. BANK, despre faptul că pârâta nu este proprietara biletelor la ordin şi că nu are nici un fel de obligaţie de plată către aceasta, depunând şi documente însoţitoare. O altă solicitare, în sensul celor arătate, a fost făcută la data de 08.05.2009 şi la 11.05.2009.

Mai mult, în cursul lunii mai, între emitentul biletelor la ordin-apelanta reclamantă şi posesorul acestora (banca), au avut loc întâlniri informale, care însă nu s-au finalizat în sensul eliberării biletelor la ordin deţinute, dimpotrivă banca le-a introdus în circuitul bancar. În raport de motivele invocate, apelanta a susţinut că banca, posesor al biletelor la ordin, a lucrat cu ştiinţă în paguba sa.

Apelanta reclamantă a depus înscrisuri în dovedirea susţinerilor din cererea de apel.

Prin decizia nr.230 din 3 noiembrie2009, Curtea a respins apelul ca nefondat, reţinând următoarele :

Biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă, iar cauza obligaţiei este un element extern, care nu are nici o influenţă asupra titlului comercial.

Raporturile juridice care preexistă biletului la ordin, justifică emiterea acestuia, însă, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător. Toate operaţiunile privind biletele la ordin fac abstracţie de raporturile fundamentale şi sunt supuse unor reguli speciale (Legea 58/1934), diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.

Prin urmare, stingerea raporturilor fundamentale dintre părţi, prin rezilierea contractului de vânzare-cumpărare şi stornarea facturii, nu influenţează drepturile şi obligaţiile izvorâte din biletul la ordin, care au caracter autonom, independent, de cele izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare, cum corect a considerat şi tribunalul.

Pe de altă parte, se constată că reclamanta, pe calea unei acţiuni directe, principale, a solicitat anularea biletelor la ordin, ca urmare a rezilierii contractului şi stornării facturii, în contradictoriu cu primul beneficiar şi nu cu posesorul actual al titlurilor comerciale. În cazul biletului la ordin, emitentul este debitorul obligaţiei de plată a unei sume de bani, arătată în titlu. Nulitatea titlului comercial poate fi invocată pentru nerespectarea condiţiilor de formă, dat fiind caracterul formal al biletului la ordin.

Debitorul are la îndemână, potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii 58/1934, mijloace procedurale limitate faţă de dreptul comun, respectiv exercitarea opoziţiei la executarea biletului la ordin (art.106 alin.1 raportat la art.62 şi 63 din Legea 58/1934), ceea ce nu e cazul în speţă.

Dispoziţiile art.19 din Legea 58/1934 sunt aplicabile şi biletului la ordin, iar potrivit acestor prevederi debitorul, cel împotriva căruia s-a pornit acţiune cambială, poate invoca excepţiile întemeiate pe raporturi personale cu posesorii anteriori, dacă posesorul actual a lucrat cu ştiinţă în paguba sa.

Nici aceste prevederi nu au aplicabilitate în speţă, întrucât posesorul biletelor la ordin nu a pornit o acţiune împotriva debitorului, mai mult nici nu e parte în cauză, astfel că invocarea criticii referitoare la atitudinea posesorului excede cadrului procesual prezent, stabilit de reclamantă prin acţiune.

Pe de altă parte, corespondenţa purtată între bancă şi reclamantă în luna mai 2009, după scontarea biletelor la ordin, nu dovedeşte că banca a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului. Neremiterii biletelor la momentul rezilierii contractului, dovedeşte că acestea erau deja scontate la bancă. Posesorul actual, acordând credit în urma scontării biletelor la ordin, este îndreptăţit să primească plata.

În consecinţă, criticile formulate au fost apreciate ca nefondate şi în temeiul art.296 C.pr.civ. apelul a fost respins. (Decizia nr. 230 din 3.11.2009 - Secţia Comercială.)

PROCEDURĂ CIVILĂ