Editura gartea româneasca 1 Ci, o O

59

dumneata ţi-ai dat seama numaidecît de ceea ce gîndesc şi mi-ai acordat prin Agafia un certificat de perspicacitate.

— Aici cam greşeşti ; eu într-adevăr... am fost bolnav... murmură Nikolai Vsevolodovici încruntîndu-se. Ia stai, cum vine asta, strigă el, îţi închipui cumva cu adevărat că sînt capabil să mă năpustesc asupra oamenilor fiind în deplină raţiune ? Ce rost ar avea ?

Liputin se zgribuli, negăsind ce să-i răspundă. Nicolas păli deodată, sau poate aşa i se păru lui Liputin.

— în orice caz, ai un fel de a gîndi foarte nostim, con­tinuă Nicolas, iar în ce priveşte figura cu Agafia aşa am înţeles-o, că mi-ai trimis-o să mă facă de rîs.

— Doar n-aţi fi vrut să vă provoc la duel ?

— Adevărat ! Am auzit eu că nu prea eşti amator de dueluri...

— Ce nevoie avem să-i copiem pe francezi ? se zgribuli iar Liputin.

— Eşti adeptul teoriei spiritului naţionalist ? Liputin se făcu şi mai mic.

— Ehe ! Dar ce văd ! exclamă Nicolas observînd pe locul cel mai vizibil de pe masă un volum de Considerant, nu cumva din întîmplare eşti un fourierist ? Te pomeneşti că aşa e ! Păi, nu e tradus din franţuzeşte ? rîse el ciocănind cu degetul în carte.

— Ba nu, nu e o traducere din franţuzeşte ! păru că se saltă deodată Liputin cu un fel de ciudă. E o traducere din limba universală şi nu numai din limba franceză ! Din limba republicii universale umanitare şi a armoniei sociale, aşa să ştii ! Nu e numai din limba franceză !...

— Pe dracu, o asemenea limbă nici nu există ! continuă să rîdă Nicolas.

Uneori chiar şi un lucru mărunt impresionează puternic şi reţine pentru mult timp atenţia. Despre domnul Stavroghin am încă multe lucruri de spus ; acum voi semnala doar ca o curiozitate că, din toate impresiile trăite de el în decursul în­tregii perioade petrecute în oraşul nostru, cel mai puternic s-a întipărit în memoria lui figura insignifiantă şi aproape netrebnică a acestui mic funcţionar gubernial, gelos de nevin­decat şi despot grosolan în familie, zgîrcit şi cămătar, care încuia resturile prînzului şi capetele de luminare sub cheie, şi în acelaşi timp sectar înverşunat a cine ştie cărei viitoare

60

„armonii sociale", care se entuziasma noaptea în faţa viziunii fantastice a viitoarelor falanstere în a căror realizare apro­piată în Rusia şi în gubernia noastră credea ca în propria-i existenţă. Şi toate acestea în locurile unde îşi încropise o „că­suţă", unde se căsătorise pentru a doua oară luînd zestre nişte bănişori, unde poate pe o distanţă de o sută de verste împre­jur nu exista nici un om, începînd cu el primul, care să se­mene cît de cît, măcar în aparenţă, cu un viitor membru al „republicii universale umanitare şi a armoniei sociale generale".

„Dumnezeu ştie cum se plămădesc oamenii aceştia !" îşi zicea Nicolas nedumerit, amintindu-şi de acest fourierist original.

IV

Prinţul nostru călători mai bine de trei ani, încît fu aproape uitat de toţi în oraş. Ştim însă de la Stepan Trofi-movici că a călătorit prin toată Europa, a fost în Egipt şi a ajuns chiar şi în Ierusalim ; apoi s-a alăturat undeva unei expediţii savante în Islanda şi într-adevăr a fost şi în Islanda. Se spunea de asemeni că timp de o iarnă ar fi audiat prele­geri la o universitate germană. Scria rar mamei sale — de două ori pe an, ba uneori numai o dată ; dar Varvara Pe-trovna nu se necăjea şi nu se considera jignită. Relaţiile din­tre mamă şi fiu, o dată stabilite în felul acesta, ea le acceptase cu resemnare tăcută, ducînd necontenit dorul fiului ei. Dar nimănui nu-i mărturisea niciodată nici tristeţile, nici visările ei. Pînă şi de Stepan Trofimovici se depărta de la o vreme. Nutrea în taină nu se ştie ce planuri şi se pare că devenea tot mai zgîrcită, adunînd şi mai stăruitor bani şi supărîndu-se de fiecare dată pentru orice pierdere pe care o avea Stepan Trofimovici la jocul de cărţi.

In sfîrşit, în aprilie anul acesta ea primi o scrisoare din Paris, de la o prietenă din copilărie, generăleasa Praskovia Ivanovna Drozdova. Praskovia Ivanovna, cu care Varvara Petrovna nu se mai văzuse şi nici nu corespondase de mai bine de opt ani, o înştiinţa cum că Nikolai Vsevolodovici a

61

devenit un oaspe nelipsit şi prieten bun al casei lor şi al Lizei (singura ei fiică) şi că prinţul intenţionează să le însoţească la vată în Elveţia, la Verney-Montreux, cu toate că în fa­milia contelui K... (foarte influent personaj la Petersburg) care se află acum la Paris, este considerat aproape ca un fiu, încît aproape că stă tot timpul la ei. Scrisoarea era scurtă şi denota destul de limpede scopul, deşi afară de faptele men­ţionate nu conţinea nici un fel de concluzie. Fără sa stea prea mult pe gînduri, Varvara Petrovna hotărî de îndată să plece şi după pripite pregătiri, luînd cu ea ca însoţitoare şi pe Daşa (sora lui Şatov), pe la mijlocul lunii aprilie porni spre Paris şi de acolo în Elveţia. Se întoarse în iulie singură, lăsînd-o pe Daşa în familia Drozdov ; iar Drozdovii, după spusa ei, promiseseră să vină în oraşul nostru la sfîrşitul lunii august.

Drozdovii erau şi ei moşieri din gubernia noastră, dar ser­viciul generalului Ivan Ivanovici (fostul prieten al Varvarei Petrovna şi camarad de. arme al soţului ei) îi împiedica me­reu să-şi viziteze superbul domeniu. După moartea generalu­lui, survenită anul trecut, neconsolata Praskovia Ivanovna plecase cu fiica ei în străinătate, între altele şi cu intenţia de a face o cură de struguri la Verney-Montreux în a doua jumătate a verii. Iar după întoarcerea în ţară intenţiona să se stabilească pentru totdeauna în gubernia noastră. In oraş aveau o casă imensă, care ani de-a rîndul stătuse pustie, cu obloanele închise la ferestre. Erau nişte oameni bogaţi. Pras­kovia Ivanovna, după prima căsătorie doamna Tu.şina, era, ca şi prietena ei de pension, Varvara Petrovna, tot fiică de otcupcic din vremurile trecute şi se măritase şi ea aducînd o zestre însemnată. Căpitanul de cavalerie în retragere Tuşin dispunea şi el de ceva avere, nefiind lipsit şi de anume cali­tăţi, înainte de a muri lăsă drept moştenire, unicei sale fiice de şapte ani, Liza. un capital considerabil. Acum, cînd Liza-veta Nikolaevna împlinise douăzeci şi doi de ani, se putea în mod sigur socoti zestrea ei !a cel puţin două sute mii de ruble bani lichizi, fără a mai vorbi despre celelalte avuţii pe care urma să le moştenească cu timpul, după moartea ma­mei sale, care avea copii din a doua căsătorie. Varvara Pe­trovna părea foarte mulţumită de călătoria ei. După părerea ei Praskovia Ivanovna şi ea ajunseseră la o înţelegere amia­bilă şi îndată după întoarcere comunică totul lui Stepan Tro

62

fimovici ; mai mult, se arătă faţă de el foarte expansiva, ceea ce de mult nu se mai întîmplase în relaţiile dintre ei.

— Ura! strigă Stepan Trofimovici pocnind din degete.

Entuziasmul lui deplin era îndreptăţit şi prin faptul că în lipsa prietenei sale se aflase într-o stare de extremă depre­siune. Plecînd în străinătate, ea nici nu-şi luase rămas bun de la el cum se cuvine şi nici nu-i împărtăşise planurile, con-siderîndu-l că are „gură de muiere" şi de teamă probabil ca să nu scape vreo vorbă unde nu trebuie. Era supărată pe el atunci pentru o importantă pierdere la cărţi, despre care aflase întîmplător. Dar încă în Elveţia fiind inima îi spusese că prietenul părăsit astfel trebuia să fie recompensat, cu atît mai mult cu cît nu puţin timp fusese ea aspră faţă de dînsul. Această despărţire pripită şi misterioasă îl ului pe Stepan Trofimovici, sfîşiindu-i inima ; şi ca un făcut, interveniră între timp şi alte nedumeriri. îl chinuia conştiinţa unei obli­gaţii vechi băneşti, de care fără ajutorul Varvarei Petrovna n-ar fi putut să se achite niciodată. Afară de asta, în luna mai a anului în curs, luă sfîrşit în cele din urmă şefia la gubernie a bunului şi prea blîndului nostru Ivan Osipovici, fiind înlo­cuit pe neaşteptate şi în nişte circumstanţe destul de neplă­cute. Apoi, tot în lipsa Varvarei Petrovna, avusese loc şi instalarea noului nostru guvernator Andrei Antonovici von Lembke ; şi totodată interveniră şi unele schimbări prea vizi­bile în atitudinea aproape a întregii societăţi guberniale de la noi faţă de Varvara Petrovna şi, prin urmare, şi faţă de Ste­pan Trofimovici. în orice caz el avusese timp să culeagă unele observaţii destul de neplăcute, deşi foarte preţioase, şi se pare că se cam speriase fiind singur fără Varvara Petrovna. îngri­jorat, el frămînta în gînd bănuiala că despre el noul guver­nator a şi fost informat ca despre un om primejdios. Aflase din izvoare sigure că unele dintre doamnele noastre intenţio­nau să înceteze vizitele lor la Varvara Petrovna. Iar despre soţia guvernatorului (care era aşteptată abia spre toamnă) se spunea că, deşi este cam mîndră, e o aristocrată autentică şi nu o „oarecare nenorocită de Varvara Petrovna a noastră". Nu se ştie de unde şi cum, dar toată lumea aflase cu lux de amănunte că soţia noului guvernator şi Varvara Petrovna avuseseră prilejul să se întîmească cîndva în cercurile înaltei societăţi, dar se despărţiseră cu animozitate, încît numai o

63

simplă aluzie la doamna von Lembke producea asupra Var-varei Petrovna o impresie dureroasă. înfăţişarea optimistă şi triumfătoare a Varvarei Petrovna, aerul de indiferenţă dis­preţuitoare cu care ascultase aceste relatări despre părerile doamnelor şi despre tribulaţiile societăţii noastre, avură darul de a-i reda lui Stepan Trofimovici curajul şi voioşia care-i lipseau. Cu un umor exuberant şi prevenitor se apucă el să-i descrie intrarea în oraş a noului guvernator.

— Dumitale, excellente amie *, fără îndoială că îţi este cunoscut, spunea el tărăgănînd cu afectare graţioasă şi co­chetă cuvintele, ce înseamnă un administrator rus, în general, şi ce înseamnă un administrator rus proaspăt promovat, adică nou-numit, nou-înscăunat... Ces interminables viots russes !...** Nu cred să fi avut însă vreodată prilejul să cunoşti practic ce înseamnă frenezie administrativă şi ce reprezintă concret această chestie !

— Frenezie administrativă ? Ce e asta ?

— Adică, vous savez chez nous... En un mot ***, pune-l de pildă pe omul cel mai insignifiant să vîndă nişte mizere bilete la un ghişeu de cale ferată şi de îndată această nulitate se va considera în drept să te privească cu un aer de Jupiter, cînd vei veni să-ţi cumperi un bilet, pom- vous montrer son pou-voir ****. „Să ştii adică cu cine ai de-a face..." şi fenomenul acesta atinge la ei stadiul unui entuziasm administrativ... En un înot, am citit deunăzi, nu ştiu unde, că un paracliser dintr-o biserică de-a noastră din străinătate — mais c'est tres curieux ***** — ar fi dat literalmente afară din biserică o onorabilă familie engleză des dames charmantes ****** înainte de a începe slujba postului mare, vous savez ces chants et le livre de Job... *******_; numai sub pretextul că ,.străinii n-au ce căuta prin bisericile ruseşti şi să vină numai în orele fixate în anunţ...", făcînd acele persoane să leşine... Paracliserul

+ Prea stimată prietenă. (Fr.)

* Aceste cuvinte ruseşti interminabile ! (Fr.)

* Ştii la noi... Intr-un cuvînt. (Fr.)

* Ca să-ţi demonstreze puterea sa. (Fr.)

* Dar e foarte ciudat. (Fr.)

* Nişte doamne încîntătoare. (Fr.)

* Cunoşti aceşti psalmi şi cartea lui Iov. (Fr.)

64

acesta fusese cuprins de un acces de frenezie administrativa et ii a montre son pouvoir... *

— Fii mai scurt, dacă poţi, Stepan Trofimovici.

— Domnul von Lembke a plecat acum în inspecţie' prin gubernie. En un mot, acest Andrei Antonovici, deşi e an neamţ rus de credinţă ortodoxă şi chiar — să-i fac aceasta concesie — un bâibat foarte frumos, ca de vreo patruzeci de ani...

— De unde ai scos-o că e un bărbat frumos ? Arc- ochi bulbucaţi ca de berbec.

— într-adevăr. Dar fac aceasta concesie în favoarea pă­rerii doamnelor noastre...

— Să trecem la altceva, Stepan Trofimovici, te rog! Apropo, văd că porţi cravată roşie, de cînd asta ?

— Păi... numai astăzi...

— Dar îţi respecţi programul de plimbări zilnice ? Faci cei şase kilometri cum ţi-a fost prescris de medic ?

— Nu... nu totdeauna.

■— Ştiam eu ! M-am gîndit la asta încă din Elveţia ! s:. [ga ea enervată. Acum va trebui să faci plimbări de eîu -.-..■-.• verste, nu şase ! Te-ai delăsat groaznic, groa-znic ! Că ai îm-bătrînit e puţin spus, te-ai ramolit... Am rămas surprinşi cînd te-am văzut adineaori, deşi ţi-ai pus cravată roşie. . Quelle idee, rouge ! ** Continuă despre von Lembke, dacă in-tr-adevăr ai ceva de spus, şi isprăveşte odată, te rog. Mă simt obosită.

— En un mot, eu am vrut doar să spun că este unul dintra acei administratori care-şi încep cariera la vîrsta de patruzeci de ani şi care pînă atunci lîncezesc într-un anonimat cenuşiu, ca deodată să răzbată în lume prin intermediul unei soţii achi­ziţionate pe neaşteptate sau prin mai ştii ce alte mijloace, nu mai puţin disperate... Adică el acum e plecat... şi vreau să spun deci că s-a găsit imediat cineva să-i şoptească în ambele urechi că aş fi un pervertitor al tineretului şi un propovă­duitor al ateismului gubernial... Şi bineînţeles a început ime­diat să culeagă informaţii.

— Este adevărat ?

* Şi şi-a arătat puterea. (Fr.) *• Ce idee, roşie ! (Fr.)

5 — Dos

— Bineînţeles că mi-am luat şi eu măsurile necesare. Iar cînd i s-a „raportat" despre dumneata, că de fapt dumneata „ai condus gubernia", vous savez, dumnealui şi-a permis să spună că „aşa ceva nu se va mai întîmpla".

— Chiar aşa a spus ?

— Da, că „aşa ceva nu se va mai întîmpla" şi avec cette morgue... * Pe Iulia Mihailovna, soţia dumnealui, vom avea plăcere s-o avem aici pe la sfîrşitul lunii august, sosită direct din Petersburg.

— Din străinătate. M-am întîlnit cu ea acolo.

— Vraiment ? **

— La Paris şi în Elveţia. Este rudă cu Drozdoviî.

— Rudă ? Ce coincidenţă extraordinară ! Se spune că e vanitoasă şi... cu relaţii mari ?

— Prostii, nişte relaţii mizere ! Pînă la vîrsta de patruzeci şi cinci de ani a zăbovit ca fată mare fără nici o leţcaie, iar acum a reuşit să se mărite cu von Lembke al ei şi, bineînţeles, tot scopul ei — să-l scoată cît mai sus în lume. Amîndoi sînt nişte intriganţi.

— Se spune că e cu doi ani mai în vîrstă decît dînsul ?

— Cu cinci. Maică-sa, la Moscova, şi-a făcut ferfeniţă poalele rochiei freeînd-o de pragul meu ; se milogea să parti­cipe la balurile mele pe cînd trăia încă Vsevolod Nikolaevici. Ba se întîmpla ca o seară întreagă să rămînă singură într-un colţ fiindcă nimeni n-o invita la dans, cu toată aluniţa pe care .şi-o lipea pe frunte, îneît abia pe la ora trei, făcîndu-mi-se milă de ea, îi trimeteam vreun cavaler ca s-o invite. Pe atunci avea douăzeci de ani, dar purta rochiţe scurte ca de fetiţă. Devenise jenant s-o primească cineva într-o casă onorabilă.

— Parcă văd această aluniţă aplicată.

— Ascultă ce-ţi spun eu, abia am venit şi am şi dat peste o intrigă. Ai citit doar scrisoarea prietenei mele Drozdova. Ce poate fi mai clar ? Şi cînd colo ce găsesc ? Aceeaşi Drozdova neroadă — totdeauna a fost ea neroadă — mă priveşte între­bătoare : de ce adică am sosit ? Poţi să-ţi închipui ce mirată am rămas ! Mă uit şi constat că în jurul ei se tot învîrteşte această Lembke însoţită de verişorul acela, nepotul bătrînului

* Cu asemenea morgă. (Fr.) ** Adevărat ? (Fr.)

66

Drozdov — e limpede ! Bineînţeles, am intervenit energic imediat şi Praskovia a trecut iar ele partea mea, dar intriga rămîne intrigă !

— Pe care ai reuşit totuşi s-o învingi. O, Bismark al nostru !

— Fără să fiu Bismark, sînt capabilă totuşi să sesizez fal­sitatea şi prostia oriunde o întîlnesc. Lembke, este falsitatea, iar Praskovia, prostia. Rar mi-a fost dat să întîlnesc o femeie mai flască, ba şi cu picioarele umflate, ba şi bună la inimă. Ce poate fi mai stupid decît un nerod bun la inimă ?

— Dar un nerod rău, m,a bonne amie *, un nerod rău e şi mai nerod, replică generos Stepan Trofimovici.

— Ponte că ai dreptate, dar o mai ţii minte pe Liza ?

— Charmante enfant! **

— Numai că, numai că acum nu mai e enfant, ci femeie în toată firea şi încă o femeie cu caracter. Suflet nobil şi cu tem­perament şi ceea ce-mi place mai mult la ea că nu prea o iartă pe maică-sa, neroadă aceea credulă. Din cauza verişoru­lui acela era cît pe-aci să se nască o istorie.

— O clipă, păi, el nu e nici o rudă cu Lizaveta Niko-laevna... şi-a pus ochii cumva pe ea ?

— Să vezi, e un tînăr ofiţer, prea puţin vorbăreţ, ba mo­dest chiar. Ţin să fiu dreaptă întotdeauna. Mi se pare că el personal e împotriva acestei intrigi şi nu urmăreşte nimic, toate sînt scorneli de-ale doamnei Lembke. Poartă multă stimă lui Nicolas. înţelegi, totul depinde de Liza, am lăsat-o în relaţii excelente cu Nicolas, care mi-a promis şi el să vină la noi negreşit în noiembrie. Prin urmare intriga o ţese numai doamna Lembke, iar Praskovia nu-i decît o biată femeie care orbecăie. Ba îmi spune că toate bănuielile mele nu sînt decît fantezii ; iar eu îi spun verde în ochi că este o proastă. Şi sînt gata să confirm acest lucru şi la judecata de apoi. Şi dacă nu stăruia Nicolas să amîn deocamdată, nici n-aş fi plecat de acolo fără s-o demasc pe această femeie falsă. Se linguşea pe lîngă contele K. profitînd de protecţia lui Nicolas, voia să despartă un fiu de mamă. Dar Liza e de partea noastră, iar cu

* Buna mea prietenă. (Fr.) ** O copilă îneîntătoare ! (Fr.)

67

Praskovia m-am înţeles. Ştii, Karmazinov p,l nostru îi este

rudă !

— Cum ? Ruda doamnei von Lembke ?

— întocmai. O rudă mai îndepărtată.

— Karmazinov. nuvelistul ?

— Ei da, scriitorul, ce te miră ? Bineînţeles, el se consi-dora o somitate. Un ingîmfat! Ea va sosi împreună cu el ; acolo face totul ca să-i intre în voie. Intenţionează, cică, să organizeze aici un fel de reuniuni literare ; el va sosi pentru o lună de zile în care timp vrea să-şi vîndă ultima moşioară. Cit p-aci era să dau ochii cu el în Elveţia, dar am reuşit să-l evit ; deşi sper că el îmi va face onoarea să mă recunoască. Cîndva mi-a scris o mulţime de scrisori. Venea în casa noas­tră. Aş fi vrut, Stepan Trofimovici, să te îmbraci mai bine : pe zi ce trece devii tot mai neglijent... O, cum ştii dumneata să mă chinuieşti! Ce citeşti acum ?

— Eu... eu...

— înţeleg. Ca de obicei prietenii, chefurile, clubul, cărţile de joc şi reputaţia de ateu. Nu-mi place reputaţia aceasta. Stepan Trofimovici. N-aş vrea să te considere lumea ateu ; mai ales acuma n-o doresc de loc. Nici înainte nu prea eram te acord, fie numai şi pentru faptul că totul nu este decît o vorbărie goală. A trebuit, în sfîrşit, să ţi-o spun.

■— Mais, ma chere... *

— Ascuîtă-mă, Stepan Trofimovici, în toate chestiunile savante eu, bineînţeles, faţă de dumneata sînt o ignorantă, dar plecînd spre ţară m-am gîndit mereu la dumneata. Şi-am ajuns la o convingere.

— Care anume ?

— La convingerea că nu sîntem noi singurii mai deştepţi decît toţi din lume, şi că există oameni şi mai deştepţi.

— E spiritual şi cît se poate de nimerit. Există oameni mai deştepţi, deci există oameni mai rezonabili şi prin urmare si noi putem greşi, nu-i aşa ? Mais, ma bonne amie, să zicem că eu greşesc, dar nu am şi eu un drept general uman suprem îi inalienabil de a mă bucura de libertatea conştiinţei ? N-am tu dreptul să nu fiu neapărat bigot şi fanatic, dacă o vreau ? Şi, bineînţeles, pentru toate acestea voi fi urît de tot felul de

■* Dnr, scuri^pa rnca .. {Fr.)

~M

domni pînă la sfîrşitul veacului. Et puis, corn ine on trouve toujours plus des moines que de raison *, şi întrucît eu sînt perfect de acord cu aceasta...

— Cum ai spus ?

— Am spus : o?! trouve toujours plus des moines que de raison şi întrucît eu sînt...

— Probabil că nu sînt cuvintele dumitale ; le-ai citit desigur undeva ?

— A spus-o Pascal.

— Mi-am închipuit eu... că nu dumneata ! De ce nu ştii niciodată s-o spui şi dumneata aşa scurt şi nimerit, ci o lun­geşti la nesfîrşit ? E mult mai bine aşa decît cum ai vorbit adineaori despre frenezia administrativă...

— Ma foi, chere...** de ce? în primul rînd pentru că eu totuşi nu sînt un Pascal, et puis... *** în al doilea rînd noi, ruşii, nu ştim niciodată să exprimăm ceva pe limba noastră... cel puţin pînă în prezent nimeni n-a spus încă nimic...

— Hm ! poate că nu-i adevărat. Cel puţin notează-ţi şi memorează asemenea cuvinte, ştii, cu prilejul unei discuţii... Ah, Stepan Tron mo viei, veneam aici plină de nerăbdare să stăm de vorbă cu totul serios !

— Chere, chere a mie .'****

— Acum cînd au sosit aici alde Lembke, Karmazinov... O, Doamne, ce mult ai decăzut. O, cît mă chinuieşti ! Aş fi vrut ca oamenii aceştia să se pătrundă de respect faţă de dum­neata, pentru că în realitate ei nu merită nici vîrful unghiei dumitale, iar dumneata cum te ţii ? Ce-au să vadă ei ? Ce-am să le arăt?! In loc să constitui o nobilă mărturie, un exemplu pentru toţi, dumneata te înconjuri de nişte declasaţi ; ai căpă­tat nişte deprinderi imposibile, ai decăzut, nu eşti în stare să renunţi la băutură şi la cărţi, citeşti numai scrierile lui Paul de Kock şi nu scrii nimic, nimic, în timp ce acolo toţi scriu ; îţi iroseşti tot timpul în pălăvrăgeli. Dar e posibil, e admisibil oare să-ţi faci asemenea prieteni cum e nedespărţitul dumi­tale Liputin ?

* Ş-apoi, cum totdeauna întîlneşti mai mulţi călugări cU'eît ra­ţiune. (Fr.)

** Pe legea mea, scumpă... (Fr.) *** Şi apoi. (Fr.) +*** Scumpă, scumpă prietenă ! (Fr.)

— Dar de ce spui că e nedespărţitul meu ? protestă timid

Stcpan Troîimovici.

__Undc-i ci acum ? continuă tăios şi dar Varvara Pe-

trovna.

— El... el vă stimează nemărginit ; a plecat la S-k, să ia in posesie moştenirea rămasă după moartea mamei sale.

— Am impresia că nu face altceva deeît să adune bani. Ce face Şatov ? E tot aşa ?

— Irascibie, mais hon *.

__ Nu pot să-l sufăr pe Şatov al dumitale ; e înrăit şi în­crezut !

— Cum se simte Daria Pavlovna ?

— Vorbeşti despre Daşa ? Ce ţi-a venit? îl privi curioasă Varvara Petrovna. E bine sănătoasă, am lăsat-o la Drozdovi... Am auzit eu ceva în Elveţia despre fiul dumitale, dar mai iiralt de rău clecît de bine.

__ Oh, c'est une histoire bien bete. Je vous attendais, mo

bonne amie, potir vous raconter... **

__ Destul, Stepan Trofimovici, lasă-mă să mai răsuflu ;

sînt obosită. Mai avem timp să discutăm după pofta inimii, mai ales cînd este vorba de ceva rău. Văd că începi să stro­peşti cînd rîzi, e un fel de decrepitudine la dumneata ! Şi ce rîs ciudat ai acum... Dumnezeule, cîte deprinderi urîte ai reu­şit să-ţi faci! Karmazinov nu va veni la dumneata ! Dar şi aşa cei de aici se bucură din plin... Te-ai demascat complet. Ei bine, ajunge, ajunge, am obosit! Ar fi cazul, în definitiv, să cruţi omul!

Stepan Trofimovici „a cruţat omul", dar a plecat foarte

tulburat.

V

Se iviseră într-adevăr în firea prietenului nostru destule deprinderi urîte, mai ales în ultimul timp. Decăzuse vizibil

* Irascibil, dar bun. (Fr.)

+* O, e o istorie destul de stupidă. Te-am aşteptat, scumpa mea prie­tenă, ca să-ţi povestesc... (Fr.)