Editura gartea româneasca 1 Ci, o O



Yüklə 4,61 Mb.
səhifə6/46
tarix07.04.2018
ölçüsü4,61 Mb.
#47028
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   46

70

şi foarte repede aproape în toate privinţele şi într-adevăr de­venise cam neglijent. începuse să şi bea mai mult ca înainte, se făcuse şi mai plîngăreţ, şi cu nervii nu prea stătea bine ; începuse să dea şi semne de sensibilitate excesivă pentru lu­crurile rafinate. Chipul lui căpătase o capacitate ciudată de a-şi schimba expresia cu repeziciune, trecînd de la cea mai gravă şi solemnă, de pildă, la cea mai grotescă sau chiar stu­pidă. Nu putea suporta singurătatea şi necontenit rîvnea şi aştepta să-l distreze cineva. Neapărat trebuia să i se spună vreun cancan, sau vreo anecdotă care circulă prin oraş şi era nerăbdător să audă zilnic altele noi. Iar dacă se întîmpla ca nimeni să nu treacă pe la ei mai mult timp, umbla abătut prin încăperi, se oprea în faţa ferestrei molfăind şi muşcîn-du-şi buzele îngîndurat, oftînd adînc, ba şi văicărindu-se în cele din urmă. Era mereu stăpînit de presentimente, se temea fără încetare de nu ştiu ce primejdie iminentă, neaşteptată şi inevitabilă ; devenise sperios; acorda o nefirească atenţie viselor.

Toată ziua şi seara aceea le-a petrecut profund întristat, a trimis să mă cheme, părea foarte emoţionat, mi-a vorbit mult şi îndelung, dar foarte confviz. Varvara Petrovna ştia de mult că el nu-mi ascunde nimic. în cele din urmă am avut impresia că ar avea pe suflet o grijă mare, ceva despre care nici el nu-şi dădea bine seama ce poate fi. De obicei, cînd ne întâlneam noi doi singuri şi începea să mi se plîngă, aproape întotdeauna, după un timp oarecare, apărea şi o sticluţă de băutură, ca să ne consoleze. De data aceasta nu se servi vin şi observai de rnai multe ori cum îşi înfrînează dorinţa de a trimite după băutură.

— Şi de ce s-o fi supărînd ! se plîngea el mereu, ca un copil. Tous Ies hovinies de genie et de progres en Russie eta-ient, sont et seront toujours des cartofori et des beţivi, qui boivent * de sting, iar eu parcă nu sînt chiar în aşa hal carto­for şi beţiv,.. îmi reproşează de ce nu scriu nimic ? Ciudată concepţie !... De ce zac mereu ? Dumneata, zice, trebuie să fii un „exemplu şi să constitui un reproş". Mais entre nous soit dit, ce altceva ar avea de făcut un om căruia i-a fost hărăzit să

* Toţi oamenii de geniu şi progresişti din Rusia au fost. sînt şi vor fi totdeauna... care beau. (Fr)

71

stea drept un „reproş", decît să zacă, îşi dă seama ea de aceasta ?

Şi în sfîrşit, se lămuri şi cauza acelei tristeţi majore şi profund care-l chinuia de data aceasta atît de agasant. De ne­numărate ori se apropie de oglindă oprindu-se îndelung în faţa ei. întorcîndu-se în cele din urmă spre mine îmi spuse cu un accent de stranie disperare :

Mon cher, je suiş un * om decăzut!

Da, într-adevăr, pînă în această zi el rămăsese constant convins de un singur lucru, în ciuda ..vederilor noi" şi cu toate „schimbările de concepţii" ale Varvarei Petrovna, şi anume că el continuă să fie fermecător pentru inima ei de femeie, că adică o atrage şi o interesează nu numai ca un surghiunit, sau ca un savant cunoscut, dar şi ca un bărbat frumos. Această convingere măgulitoare şi liniştitoare trăia în el de douăzeci de ani şi era poate, dintre toate convingerile lui, aceea la care îi era cel mai greu să renunţe. Presimţea el oare în seara aceea încercarea grozavă ce îl aştepta în viito­rul cel mai apropiat ?

VI

Voi trece acum la descrierea acelei întîmplări în bună parte hazlie şi cu care începe de fapt cronica mea.

Chiar în ultimele zile ale lunii august se reîntoarseră în ţară, în sfîrşit, şi Drozdovii. Apariţia lor care fu urmată în­dată de aceea atît de aşteptată a rudei lor, soţia noului gu­vernator, stîrni senzaţie în societatea noastră. Dar despre toate aceste evenimente interesante voi vorbi mai tîrziu ; acum mă voi mărgini numai la faptul că Praskovia Ivanovna aduse plocon Varvarei Petrovna, care o aştepta cu atîta ne­răbdare, o enigmă de dezlegat, dintre cele mai îngrijorătoare : Nicolas îi părăsise încă la începutul lunii iulie şi întîlnind în valea Rinului pe contele K. plecase împreună cu el şi cu fa-

Dragul meu, sînt un... (Fr.)

milia lui la Petersburg. (N.B. Toate cele trei fiice ale contelui erau în vîrstă de măritiş.)

■— De la Lizaveta, dată fiind mîndria şi îndărătnicia ei, n-am putut afla nimic, încheie Praskovia Ivanovna, dar ara văzut cu ochii mei că între ea şi Nikolai Vsevolodovici s-a întîmplat ceva. Nu-mi dau seama de cauze, dar mi se pare că va trebui chiar dumneata, buna mea prietenă Varvara Pe­trovna, să întrebi despre aceste cauze pe Daria Pavlovna a dumitale. După părerea mea, Liza se simte ofensată. Sînt nespus de bucuroasă că ţi-am adus-o în sfîrşit pe favorita dumitale şi ţi-o predau, cum s-ar zice. clin mînă în mină şi cu asta m-am descotorosit de o povară.

Aceste cuvinte perfide fuseseră rostite pe un ton destul de iritat. Era limpede că ,.femeia aceasta fleşcăită" le pregătise dinainte, savurînd anticipat efectul pe care-l vor produce. Dar pe Varvara Petrovna n-o puteai surprinde cu vorbe enig­matice şi efecte sentimentale. Drept urmare, ceru imediat cele mai precise şi complete explicaţii. Praskovia Ivanovna coborî de îndată tonul şi isprăvi chiar prin a izbucni în la­crimi, pusă pe cele mai prieteneşti efuziuni. Această doamnă irascibilă, dar şi sentimentală, aidoma lui Stepan Trofimovici, ducea necontenit dorul unei prietenii adevărate, şi plîngerea ei principală împotriva Lisavetei Nikolaevna consta tocmai în­făptui că „fiică-sa nu vrea să-i fie prietenă".

Şi totuşi din noianul de explicaţii şi efuziuni nu se putu înţelege decît un singur lucru : că într-adevăr între Liza şi Nicolas intervenise o neînţelegere, dar de ce natură er;i această neînţelegere Praskovia Ivanovna, era limpede, nu reuşise să-şi dea exact seama. Iar în ce o priveşte pe Daria Pavlovna, nu numai că renunţase la sfîrşit la toate acuzaţiile împotriva ei, dar o şi rugase insistent pe Varvara Petrovna să nu dea cuvintelor ei anterioare nici o importanţă, pentru că le spusese într-un moment de „enervare". Într-un cuvînt. totul apărea foarte confuz, ba şi destul de suspect. După cele relatate de ea, neînţelegerea s-ar fi iscat din cauza „firii în­dărătnice şi zeflemitoare" a Lizei; „iar Nikolai Vsevolodo­vici, om mîndru cum era, deşi îndrăgostit, n-a putut suporta aceste zeflemcli şi i-a răspuns tot prin zeflemcli."

— Curînd după aceea am cunoscut noi un tînăr, se pare că nepot al ..profesorului" dumitale, de fapt poaxi-ă acelaşi nume...

— Fiu, nu nepot, o corija Varvara Petrovna. Praskovia Ivanovna nu izbutise niciodată să reţină exact numele lui Ste-pan Trofimovici şi prefera să-i spună „profesorul".

— Fiu să fie, cu atît mai bine, deşi îmi este absolut egal. Un tînăr obişnuit, foarte vioi şi degajat, dar nimic mai mult. Ei bine, eu cred că aici Liza nu prea a procedat frumos, atră-gîndu-l pe acest tînăr, ca să-i aţîţe gelozia lui Nikolai Vsevo­lodovici. Dar nici nu prea înclin s-o condamn pentru aceasta : tertipuri de fată, mă rog, foarte fireşti, şi chiar amuzante. în schimb Nikolai Vsevolodovici, în loc să se aprindă puţin de gelozie, dimpotrivă, s-a şi împrietenit cu acest tînăr, ca şi cum n-ar fi observat nimic sau i-ar fi fost absolut indiferent. Pentru Liza a fost de-ajuns. Tînărul a plecat curînd (nu ştiu unde se grăbea), iar Liza a profitat de orice prilej ca să-şi arate nemulţumirea faţă de Nikolai Vsevolcdovici. I3ăgînd de seamă că mai stă uneori de vorbă cu Daşa, se înfurie, şi de atunci n-am mai avut nici eu viaţă liniştită, prietenă dragă. Doctorii mi-au interzis orice enervare, şi mult lăudatul liman al lor m-a scîrbit teribil, încît m-au apucat durerile de dinţi şi crizele ele reumatism. Chiar în presă scria că Lacul Geneva provoacă dureri de dinţi; cică are această proprietate. De­odată Nikolai Vsevolodovici primeşte din partea contesei o scrisoare şi imediat pleacă de la noi, chiar a doua zi. De altfel şi-au luat rămas bun prieteneşte, şi Liza, conducîndu-l, părea foarte veselă, îluşturatică şi rîdea în hohote. Dar să ştii că toate acestea au fost numai o poză. După plecarea lui a deve­nit îngîndurată, nu i-a mai pomenit niciodată numele, interzi-eîndu-mi şi mie să-i vorbesc despre dînsul. Te-aş sfătui mai bine, dragă Varvara Petrovna, ca deocamdată să nu atingi cu Liza tema aceasta, tem să nu dăuneze chestiunii noastre. Văzîndu-te însă că taci, va deschide ea prima vorba şi atunci vei afla mai bine. Părerea mea este că se vor împăca, dacă bineînţeles Nikolai Vsevolodovici se va ţine de cuvîntul dat că o să se întoarcă aici fără întîrziere.

— îi voi scrie imediat. Dacă toate se reduc la ceea ce mi-ai spus, nu poate fi vorba decît de o mică neînţelegere ; prostii ! De altfel şi pe Daria o cunosc prea bine ; şi astea-s

prostii.

— Cit despre Daşenka, mărturisesc, sînt vinovată. N-au fost decît nişte convorbiri obişnuite, şi acelea în auzul tutu­ror. De fapt prea mă indispuseseră toate astea, draga mea.

De altfel şi Liza, am văzut eu, a început după aceea să vorbească cu Daşa cu aceeaşi prietenie ca şi înainte...

în aceeaşi zi Varvara Petrovna ii scrise lui Nicolas impio-rîndu-l să vină acasă măcar cu o lună înainte de termenul fixat de el. Şi totuşi ceva rămăsese pentru ea cam confuz şi de neînţeles. Se gîndi la asta toată seara şi toată noaptea. Punctul de vedere al „Praskoviei" i se părea prea naiv şi sen­timental. „Praskovia a fost toată viata ei o sentimentală, încă din anii pensionului, medita ea, nu este Nicolas omul care să fugă de zeflemelile unei fetişcane. Trebuie să fie o altă cauză, dacă a intervenit o asemenea neînţelegere. Ofiţerul acesta este totuşi prezent aici, l-au adus cu ei, şi s-a instalat în casa lor în calitate de rudă. De altfel şi în ce o priveşte pe Daria, cam prea repede şi-a recunoscut Praskovia bănuiala neînte­meiată : fără îndoială că ar mai fi avut ea ceva de spus, dar n-a dus-o pînă la capăt..."

A doua zi dimineaţa Varvara Petrovna avea gata proiectul ei de a lămuri cel puţin una din nedumeririle ivite — un proiect remarcabil prin natura lui neaşteptată. Ce s-o fi pe­trecut în inima ei cînd l-o fi făurit ? E greu de spus ; de altfel nici nu mă încumet să descifrez anticipat toate contradicţiile din care fusese ticluit. Ca un cronicar, mă voi mărgini doar să expun evenimentele exact, aşa cum s-au produs, iar eu n-am nici o vină dacă acestea vor părea neverosimile. Şi totuşi trebuie să atest încă o dată că spre ziuă nu mai rămă­sese în mintea ci nici o bănuială în ceea ce o privea pe Daşa. De altfel o asemenea bănuială nici nu apucase să se înfiripe chiar de la început ; avea prea mare încredere în Daşa. Pe de altă parte nici nu putea admite gîndul că Nicolas al ei ar fi putut să se îndrăgostească de... „Daria" ei. Aşadar, în dimi­neaţa următoare, cînd Daria Pavlovna turna ceai la masă, Varvara Petrovna o urmări cu privirea atentă îndelung şi poate pentru a douăzecea oară începînd de ieri îşi spuse cu toată convingerea :

— Prostii !

Ceea ce îi reţinuse întrucîtva atenţia era înfăţişarea cam obosită a Daşoi şi starea ei oarecum mai apatică, mai potolită decît pînă atunci. După ceai, potrivit obiceiului statornicit o dată pentru totdeauna, se aşezară amîndouă la brodat. Var­vara Petrovna porunci să-i facă un raport detailat asupra im­presiilor ei din străinătate, mai ales despre peisaj, locuitori,

74

oraşe, obiceiuri, arta localnicilor, industrie, adică să spună tot ce apucase să observe. Nici o întrebare despre familia Droz-dov şi despre viaţa ei în această familie. Daşa, care şedea îîngă dînsa la măsuţa de lucru şi o ajuta să brodeze, povestea de mai bine de o jumătate de oră, cu glasul ei puţin scăzut,

egal şi monoton.

— Daria, o întrerupse brusc Varvara Petrovna, n-ai nimic mai important de spus, pe care ai fi vrut să mi-l împărtă­şeşti ?

— Nu, nimic, răspunse Daşa după un pic de gîndire şi o privi pe Varvara Petrovna cu ochii ei senini.

— Ceva care să-ţi stea pe suflet, pe inimă, pe conştiinţă ? -— Nimic, repetă Daşa cu o fermitate aproape ursuză.

— întocmai aşa am crezut şi eu ! Să ştii, Daria, că în privinţa ta n-aş putea avea nici o îndoială. Acum stai şi as­cultă. Treci pe scaunul acesta, aşază-te în faţa mea, vreau să te văd în plină lumină. Aşa. Ascultă, vrei să te măriţi ?

Daşa îi răspunse cu o privire lungă, întrebătoare, de alt­fel nu prea mirată.

—■ Stai şi ascultă. în primul rînd, există o diferenţă de vîrstă şi încă foarte mare ; dar tu ştii, mai bine decît oricine altul, că este o mare prostie. Tu eşti fată cu scaun la cap şi în viaţa ta nu trebuie să intervină nici o greşeală. E drept că el este încă un bărbat frumos... într-un cuvînt, Stepan Tro-îimovici, pe care l-ai stimat întotdeauna. Ei, ce zici ?

Daşa o privi cu o expresie şi mai întrebătoare şi de data aceasta nu numai cu mirare, dar şi roşindu-se.

— Stai şi ascultă ; nu te grăbi! Cu toate că ai o sumă fru­muşică, potrivit testamentului meu, dar după ce mor ce se întîmplă cu tine, fie chiar şi avînd bani ? Te vor înşela, îţi vor lua banii şi vei fi pierdută ; dar aşa, ca nevasta unui om celebru, e altceva. Să vedem acum chestiunea asta şi din slt punct de vedere : să zicem că mor eu acum, cu toate că i-ara asigurat existenţa, ce se va întîmplă cu el? Iar în tine am o mare nădejde. Aşteaptă, n-am spus totul: el este uşu-ratec, nedescurcăreţ, aspru, egoist, are nişte deprinderi mes­chine, dar tu trebuie să ştii să-l preţuieşti, fie numai şi pentru faptul că alţii sînt şi mai răi decît el. Doar nu vreau să te mărit după cine ştie ce ticălos, să nu care cumva să te gîn-deşti la aşa ceva ! Dar mai ales, va trebui să-l preţuieşti pen-

tru că te-am rugat cu, o repezi ea, brusc enervată, auzi ! Ce te încăpăţînezi ?

Daşa continua să tacă şi să asculte.

— Stai, aşteaptă. El e ca o muiere, dar cu atît mai bine pentru tine. De altfel, o muiere jalnică ; nici nu s-ar cădea să-l iubească o femeie. Şi totuşi merită să fie iubit pentru faptul că e complet lipsit de apărare şi tu să-l iubeşti pentru asta, pricepi ce vreau să-ţi spun ? Pricepi ?

Daşa dădu din cap afirmativ.

— Am ştiut eu, la mai puţin nici nu m-am aşteptat din partea ta. El te va iubi pentru că trebuie să te iubească, trebuie, va trebui să te adore ! ţipă cam enervată Var­vara Petrovna. De altfel şi fără nici o îndatorire el se va îndrăgosti de tine, îl cunosc prea bine. Şi apoi, voi fi şi eu în preajma voastră. Nici o grijă, voi fi prezentă me­reu. Va încerca probabil să se plîngă de tine, să te bîrfească, va şuşoti despre tine cu primul venit, se va tîngui, veşnic se tînguie ; îţi va trimite scrisori din camera vecină, uneori şi cîte două pe zi, dar fără tine nu va fi în stare să trăiască, şi asta e esenţialul. Să-l faci să te asculte ; n-o să ştii s-o faci, vei fi o proastă. Va striga că vrea să se spînzure, te va ame­ninţa, să nu-l crezi ; nu vor fi decît prostii! Să nu crezi şi totuşi să fii cu ochii în patru, ar putea la un moment dat s-o şi facă, ceasul rău ; cu de-alde el se poate întîmplă şi aşa ceva ; nu fiindcă e om tare, ci din slăbiciune s-ar spînzura ; de aceea să nu întinzi coarda pînă la ultima limită, şi ăsta este cel mai important principiu într-o căsătorie. Nu uita de asemenea că este un poet. Ascultă, Daria : nu există fericire mai mare decît să te jertfeşti. Şi afară de asta îmi vei face şi mie o mare plăcere, ceea ce contează foarte mult. Să nu-ţi închipui cumva că am luat-o razna din prostie ; îmi dau sea­ma de ceea ce vorbesc. Eu sînt o egoistă. Fii şi tu egoistă. Doar nu te silesc ; eşti liberă să hotărăşti după voia ta ; cum o să spui, aşa o să fie. Ei, ce te-ai aşezat, spune şi tu ceva !

— Mie îmi este egal, Varvara Petrovna, dacă trebuie nenpărat să mă mărit, rosti ferm Daşa.

— Neapărat ? La ce faci aluzie ? zise Varvara Petrovna şi o privi ţintă.

Daşa tăcea împungînd cu acul în canava.

— Cu toate că eşti deşteaptă, uite că ai spus o prostie. Este adevărat că m-am gîndit să te mărit neapărat acum,



77

dar nu din cauză că ar fi negreşit o mare nevoie, ci fiindcă aşa mi-a trăsnit mie, şi neapărat cu Stepan Trofimovici. Dacă n-ar fi fost Stepan Trofimovici nici nu m-aş fi gîndit să te mărit, cu toate că ai împlinit douăzeci de ani... Ei ?

— Cum doriţi dumneavoastră, Varvara Petrovna.

■— Va să zică, eşti de acord ! Stai şi ascultă. Ce te grăbeşti, n-am terminat încă : potrivit testamentului îţi las cincispre­zece mii de ruble. Ţi-i dau imediat după cununie, din care opt mii îi dai lui, adică nu lui în mînă, ci mie. El are o da­torie de opt mii ruble ; eu am să-i acopăr datoria, dar el trebuie să ştie că din banii tăi. Şapte mii îţi vor rămîne în mînă, dar să nu-i dai nici o rublă sub nici un motiv. Să nu-i plăteşti niciodată datoriile. Dacă plăteşti o singură dată — n-o să contenească să le facă. De altfel eu am să fiu mereu în preajma voastră. Anual veţi primi de la mine cîte o mie două sute de ruble pentru întreţinere, iar pentru nevoi mai ur­gente o mie cinci sute, pe lîngă locuinţă şi masă, care vor veni tot din partea mea, ca şi pînă acum ; numai servitoarea să v-o angajaţi voi. Subsidiile anuale le vei primi global, ţi le voi înmîna eu personal. Dar fii şi tu bună la inimă : uneori dă-i şi lui cîte o sumă pentru diferite cheltuieli, îngăduie şi prietenilor lui să-l viziteze o dată pe săptămînă, dacă încearcă să-i aducă mai des, dă-i afară. După cum îţi spun însă eu voi fi aici. Această subvenţie nu va înceta nici dacă mor eu şi vei continua s-o primeşti pînă la moartea lui, mă auzi, numai pînă la moartea lui, pentru că e de fapt o subvenţie pe care o dau pentru el. nu pentru tine. Iar tu vei primi afară de cele şapte mii de ruble, care îţi vor rămîne neatinse, dacă vei fi fată deşteaptă, opt mii prin testament. Şi mai mult nu vei căpăta nimic, asta ţi-o spun ca să ştii. Ei, ce spui, consimţi ? Dar îmi răspunzi odată ceva sau nu ?

— V-am şi spus, Varvara Petrovna.

■— Nu uita ca eşti liberă să faci cum vrei, cum o să spui tu aşa o să fie.

— Aş avea doar o întrebare, Varvara Petrovna. Dar Ste­pan Trofimovici v-a spus ceva în această privinţă ?

— Nimic. Nu mi-a spus încă nimic şi nici nu ştie, dar... îţi va vorbi şi el, chiar acum !

Varvara Petrovna sări repede din loc şi îşi puse pe umeri şalul negru. Daşa se împurpura iar la chip, urmărind-o cu o

privire întrebătoare. Varvara Petrovna se întoarse deodată brusc spre ea, cu faţa roşie de mînie.

— Eşti o proastă, se năpusti ea spre Daşa ca un uliu, o proastă nerecunoscătoare ! Ce-ţi trece prin gînd ? Nu cumva îţi închipui că voi îngădui să fii compromisă măcar atîtica ! în genunchi se va tîrî în faţa ta, rugîndu-te ; el trebuie să moară de fericire, iată cum vor fi aranjate lucrurile ! Ştii doar că n-o să las să fii jignită ! Ori îţi închipui cumva că se va lacomi la banii tăi, la aceste opt mii de ruble, iar eu încerc acuma să te vînd ? Eşti o proastă, o proastă, toate sînteţi nişte proaste nerecunoscătoare ! Dă-mi umbrela !

Şi porni ca o furie pe jos pe trotuarul umed de cărămidă şi pe potecile aşternute cu seînduri spre pavilionul lui Stepan Petrovici.

VII

Este adevărat că n-ar fi lăsat-o pe Daria să fie nedrep­tăţită sau jignită ; dimpotrivă, mai ales acum, ea se consi­dera binefăcătoarea ei. Indignarea cea mai nobilă şi irepro­şabilă i se aprinse în suflet, cînd punîndu-şi şalul pe umeri surprinse îndreptată asupră-i privirea neîncrezătoare şi je­nată a pupilei sale. O iubea sincer încă de pe cînd era fetiţă. Pe bună dreptate zisese Praskovia Ivanovna referindu-se la ea : „favorita dumitale". De mult încă hotărîse Varvara Pe­trovna că „Daria are un cu totul altfel de caracter decît fra­tele ei" (adică Ivan Şatov) ; că este blîndă şi cuminte, capa­bilă de un mare sacrificiu, se distinge printr-un devotament deosebit, este extrem de modestă şi foarte raţională şi mai ales ştie să fie recunoscătoare. Pînă în prezent, probabil, Daşa îndreptăţise toate aşteptările ei. „în viaţa acestei fiinţe nu vor exista greşeli", spusese Varvara Petrovna cînd fetiţa împlinea doisprezece ani, şi întrucît avea însuşirea de a se ataşa cu încăpăţînare şi pasiune de orice vis care o captiva, de orice iniţiativă nouă a ei, de orice gînd care i se părea luminos, ho­tărîse îndată s-o crească pe Daşa ca pe propria ei fiică. De la început pusese pentru ea deoparte un capital şi adusese în casă o institutoare pe miss Creegs, care stătu pe lîngă fetiţă pînă



79

la vîrsta de şaisprezece ani, dar după aceea nu se ştie clin ce cauză fusese concediată. Veneau profesori de liceu ca s-o în­veţe, printre care şi un francez autentic care o învăţa fran­ceza. Şi el, la un moment dat, nu se ştie de ce, fusese con­cediat. O doamnă săracă aflată în trecere în oraş, văduva unui dvorenin, o învăţă să cînte la pian. Dar dascălul prin­cipal era totuşi Stepan Trofimovici. De fapt el a fost acela care a descoperit-o cel dintîi pe Daşa : începuse s-o instru­iască pe fetiţa cea blinda încă înainte ca Varvara Petrovna să se fi gîndit la ea. Repet : rămîneai uimit văzînd ce repede se ataşau de el copiii ! Lizaveta Nikolaevna Tuşina 1-a avut ca dascăl de la vîrsta de opt şi pînă la unsprezece ani( bine­înţeles, Stepan Trofimovici o învăţa fără nici o remuneraţie şi nici n-ar fi acceptat pentru nimic în lume să primească vreun ban din partea familiei Drozdov). In schimb se îndră­gostise şi el de acest copil minunat şi-i povestea mereu nişte poeme despre zidirea lumii, a pământului, din istoria ome­nirii. Lecţiile despre popoarele primitive şi despre omul pri­mitiv erau mai interesante decît poveştile arabe. Liza, care asculta fascinată aceste lecţii, îl imita destul de caraghios acasă. Aflînd despre acest lucru, Stepan Trofimovici reuşi o dată s-o asculte şi s-o surprindă într-un asemenea mo­ment. Ruşinată, Liza se aruncă în braţele lui şi izbucni în plîns. Plînse şi Stepan Trofimovici de admiraţie. Curînd însă Liza trebui să plece şi rămase numai Daşa. Cînd începură să vină la Daşa dascăli din oraş, Stepan Trofimovici încetă s-o mai înveţe şi treptat nu-i mai acordă nici o atenţie. Asta dură un timp destul de îndelungat. într-o zi, cînd Daşa îm­plini şaptesprezece ani, el rămase brusc impresionat de chipul ei drăgălaş. Erau cu toţii la masă la Varvara Petrovna. El intră în vorbă cu tînăra fată şi fu extrem de mulţumit de răspunsurile ei, terminînd prin a-i propune să-i ţină un curs vast şi important de istorie a literaturii ruse. Varvara Pe­trovna îl lăudă şi-i mulţumi pentru ideea aceasta excelentă, iar Daşa se arătă entuziasmată. Stepan Trofimovici depunea un zel deosebit în pregătirea acestor prelegeri şi în sfîrşit începu cursul. Porniră de la perioada veche ; prima lecţie decurse pasionant; asista şi Varvara Petrovna. Cînd Stepan Trofi­movici termină şi plecînd îşi anunţă eleva că data viitoare vor analiza Cintecul oastei lui Igor -~°, Varvara Petrovna se ridică şi declară că lecţiile vor înceta. Stepan Trofimovici se



00

strîmbă, dar nu spuse nimic ; Daşa se împurpura la faţă ; dar aci se termină şi cursul. Asta se întîmplase exact cu trei ani înainte de fantezia neaşteptată, de acum, a Varvarei Pe­trovna.

Bietul Stepan Trofimovici şedea în odaia lui singur şi nu bănuia nimic. Cuprins de tristeţe, de multe ori îşi arunca el privirile pe fereastră în speranţa că cineva dintre cunoscuţi va veni la el. Dar nimeni nu apărea. Afară cernea o ploaie măruntă şi se făcuse frig ; trebuia să aprindă focul în sobă ; el oftă. Deodată o arătare cumplită i se înfăţişă privirii: pe o vreme oribilă cum era cea de afară şi la oră atît de nepo­trivită venea la el Varvara Petrovna ! Pe jos ! Rămase atît de surprins, îneît uită să-şi schimbe costumul, primind-o în ţinuta în care se afla, adică în obişnuita lui pufoaică roz vătuită de casă.

Ma bonne amie .'... strigă el cu glas abia auzit păşind în întîmpinarea ei.

— Eşti singur, bucur : îi detest pe prietenii dumitale '. Ce mult fumezi ; Doamne, ce aer îmbîcsit ! Văd că nici ceaiul nu ţi l-ai băut. şi e ora aproape douăsprezece ! Fericirea du­mitale, dezordinea ! Voluptatea dumitale, gunoiul ! Ce fel de hîrtii sfîşiate sînt astea pe duşumea? Nastasia, Nastasia! Ce face Nastasia dumitale ? Deschide, maică, ferestrele, şi uşile — să se mai aerisească aici. Iar noi trecem în salonaş ; am venit cu puţină treabă la dumneata. Dar mătură şi Iu o dată prin casa asta, dragă !

— Păi, dacă dumnealor mereu fac gunoi ! răspunse Nasta­sia cu o voce piţigăiată, plîngăreaţă şi enervată.

-— Treaba ta e să mături şi chiar de cincisprezece ori pe zi dacă trebuie î Ai un salon mizerabil (intrînd în salon) ! închide bine de tot uşile ca să nu asculte ea. Tapetele astea trebuiesc schimbate neapărat. Ţi-am trimis doar pe meşter cu nişte modele, de ce nu ţi-ai ales ? Stai jos şi ascultă. Dar aşază-te odată, te rog. încotro ? Unde te duci ? De ce pleci ?

— îndată, strigă din camera vecină Stepan Trofimovici, iată-mă, sînt aici!

— Aha, ţi-ai schimbat ţinuta ! îl privi Varvara Petrovna batjocoritor. (El îşi pusese redignota peste pufoaică.) Aşa se potriveşte mai bine... cu ce vom discuta. Dar aşază-te odată, te rog.

Varvara Petrovna îi explică fără ocolişuri şi pe un ton hotărît şi convingător totul. Făcu aluzie şi la cele opt mii de ruble, de care avea el o nevoie atît de urgentă. îi povesti amănunţit ce fel de zestre va avea Daşa. Stepan Trofimovici făcea ochi mari şi tremura. Auzise tot, dar nu era capabil să se dumirească. Voi să spună ceva, dar glasul refuza să i se supună. Ştia un singur lucru : că totul se va întîmpla exact aşa cum spune ea, că n-are nici un rost să facă vreo obiec-ţiune, ori să nu consimtă şi că este de aci înainte irevocabil un om căsătorit.

■— Mais ma bonne araie, pentru a treia oară şi la vîrsta mea... cu o fată tînără, aproape un copil, ca ea ! bîigui el în sfîrşit. Mais c'est une enjant!

— Un copil care are douăzeci de ani, slavă Domnului! Nu-ţi mai învîrti atîta ochii în cap, că nu eşti la teatru. Eşti un om deştept şi foarte învăţat, dar nu pricepi nimic din viaţă, mereu trebuie cineva să te dădăcească. Dacă eu mor, ce te faci ? Ea îţi va fi dădacă bună ; e o fată modestă, care ştie ce are de făcut, înţeleaptă ; şi afară de asta voi fi şi eu prezentă aici, doar nu mor îndată. E o fire casnică, e blîndă ca un înger, ideea aceasta fericită mi-a venit încă în Elve­ţia, înţelegi ce-ţi spun eu, că este un înger de blîndeţe !!? strigă ca, deodată înfuriată. Locuinţa dumitale e plină de gu­noi, ea va face rînduială, curăţenie, totul va străluci ca o oglindă... Nu cumva ţi-a intrat în cap că trebuie să mă şi milogesc de dumneata cînd e vorba de o astfel de comoară, să-ţi expun toate avantajele care te aşteaptă, să te peţesc?! xJumneata ar trebui în genunchi... Vai, ce om neserios şi ne­volnic !

— Dar sînt... un bătrîn !

— Cum poţi vorbi aşa ceva la vîrsta dumitale de cincizeci şi trei de ani ! Cincizeci de ani nici pe departe nu înseamnă un sfîrşit, ci doar jumătate din viaţă. Dumneata eşti un băr­bat frumos, o ştii prea bine. Ştii de asemenea că ea te sti­mează mult. Dacă mor eu, ce se întîmpla cu ea ? Iar ca soţie a dumitale va fi în siguranţă, voi fi şi eu liniştită. Dum­neata ai un nume, o poziţie socială, o inimă iubitoare ; ai o pensie pe care eu o consider o îndatorire. Nu te gîndeşti că în felul acesta poate o şi salvezi ? în orice caz îi vei face o onoare. Ai s-o formezi ca om, îi cultivi inima, îi îndrumezi mintea. Cîte fete nu pier în ziua de azi din cauză că gîn-



Yüklə 4,61 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin