Eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare


B. Gestionarea explorării şi asumării angajamentului



Yüklə 0,74 Mb.
səhifə4/11
tarix25.07.2018
ölçüsü0,74 Mb.
#58269
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11



B. Gestionarea explorării şi asumării angajamentului
Odată ce personalul se simte angajat faţă de rezolvarea problemei, trebuie să se implice în dezvoltarea şi implementarea unei campanii de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare. Angajaţii trebuie să se implice în elaborarea unei noi direcţii strategice în modalităţi corespunzătoare şi incluzive. Este important ca angajaţii să fie îndrumaţi în această direcţie de un membru al personalului (partener sau mentor) care a fost format în dezvoltarea unor astfel de programe. Procesul presupune:


  1. Identificarea nevoii de schimbare: formularea unor motive clare pentru care organizaţia trebuie să se opună pedepselor corporale şi umilitore şi pentru care acestea reprezintă o problemă pentru domeniile sale de intervenţie (ex. o problemă de drepturile copilului, relevantă pentru educaţie, protecţia copilului şi participarea copilului).

  2. Clarificarea schimbării care se impune: clarificarea conceptuală a pedepselor corporale şi umilitoare la toate nivelurile: cum se reflectă opoziţia la aceste pedepse în politicile şi practicile organizaţionale? Ce trebuie să se schimbe? Se vor obţine informaţii în acest sens în urma unei analize a situaţiei (vezi Pasul 3).

  3. Elaborarea unui plan de acţiune. Acest subiect este prezentat în Pasul 4, însă trebuie să se refere la:

  • reforma legislativă – punctul de plecare pentru realizarea schimbării este stoparea legitimităţii pedepselor corporale şi umilitoare în toate mediile – acasă, în centrele de zi, la asistenţii maternali, în şcoli, instituţiile de ocrotire a copilului, secţiile de poliţie, instituţiile penale, la locul de muncă

  • acţiuni de presiune în vederea schimbării atitudinilor şi comportamentelor

  • educaţie şi formare pentru părinţi şi toţi profesioniştii care lucrează cu copii

  • participarea copiilor ca o strategie cheie în toate domeniile de intervenţie.

  1. Dezvoltarea unui sistem de evaluare a impactului activităţilor. Un astfel de sistem trebuie dezvoltat odată cu planul programului. Elementele de măsură a impactului pot include, de exemplu, progresul realizat în reforma legislativă, nivelurile de violenţă la care sunt supuşi copiii, nivelul de sprijin public pentru schimbare, numărul partenerilor angajaţi în campanie, monitorizarea impactului cursurilor de formare, evaluarea impactului unui studiu pilot.

  2. Sprijinirea continuă a angajaţilor. Vor fi multe împrejurări în care cei care coordonează activităţile de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare se vor confrunta cu situaţii dificile, chiar în cadrul propriilor organizaţii. Alţi angajaţi consideră poate că acest domeniu nu este esenţial sau la fel de important ca altele. Poate că vor trebui să facă faţă unor situaţii dificile cu mass-media, situaţii în care simt că nu au suficiente resurse sau suficient sprijin organizaţional. Este foarte important ca angajaţii să fie sprijiniţi încă din fazele incipiente şi apoi pe toată durata desfăşurării programului.



4. Elaborarea unei politici de protecţie a copilului
Politica de protecţie a copilului pe care o veţi elabora trebuie să includă problema pedepselor corporale şi umilitoare. Membrii Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii şi partenerii lor au un angajament comun de a preveni abuzul asupra copiilor (care include pedepsele corporale şi umilitoare). O astfel de politică de protecţie a copilului a fost elaborată şi convenită de membrii Salvaţi Copiii în aprilie 2003 (vezi un extras mai jos).Acest document trebuie să stea la baza tuturor abordărilor, politicilor sau măsurilor adoptate de Salvaţi Copiii sau partenerii săi în vederea soluţionării problemei pedepselor corporale şi umilitoare. Documentul include de asemenea un cod de conduită pentru lucrul cu copiii sau tinerii.

Îi sunt foarte recunoscător directorului meu pentru că mă sprijină în această problemă: pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-a fost întotdeauna uşor în încercarea mea de a-i convinge pe partenerii noştri sau chiar pe colegii mei din birou. Au fost momente când eram pe punctul de a renunţa, însă directorul meu ne-a reamintit tuturor angajamentul pe care ni l-am asumat de a îmbunătăţi viaţa copiilor în conformitate cu Convenţia privind Drepturile Copilului: nici un băiat şi nici o fată nu trebuie să trăiască sub ameninţarea cu bătaia sau pedeapsa din partea celor care se presupune că trebuie să aibă grijă de ei”.



Angajat SALVAŢI COPIII



Extras din Politica de Protecţie a Copilului elaborată de Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii
1. Valorile, principiile şi credinţele noastre

  • Toate abuzurile împotriva copiilor presupun abuzuri ale drepturilor copiilor.

  • Toţi copiii au drepturi egale la protecţie împotriva abuzurilor şi exploatării.

  • Situaţia tuturor copiilor trebuie îmbunătăţită prin promovarea drepturilor lor, conform Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului. Acestea includ dreptul la protecţie împotriva abuzurilor şi exploatării.

  • Abuzul împotriva copiilor nu este niciodată acceptabil.

  • Avem un angajament de a proteja copiii cu care/pentru care lucrăm.

  • Atunci când lucrăm prin intermediul unor parteneri, aceştia au responsabilitatea de a respecta standardele minime de protecţie a copiilor implicaţi în programele lor.


2. Ce vom face

Ne vom respecta angajamentul de a proteja copiii împotriva abuzurilor prin următoarele mijloace:



  • Conştientizare: ne vom asigura că toţi angajaţii şi alte persoane sunt conştienţi de problema abuzurilor împotriva copiilor şi riscurile pe care le prezintă acestea pentru copii.

  • Prevenire: ne vom asigura, prin acţiuni de conştientizare şi promovarea de bune practici, că angajaţii şi alte persoane minimizează riscurile pentru copii.

  • Raportare: ne vom asigura că toţi angajaţii şi alte persoane cunosc clar măsurile pe care trebuie să le ia atunci când apar ameninţări la adresa siguranţei copiilor.

  • Reacţie: ne vom asigura că se întreprind acţiunile necesare pentru sprijinirea şi protejarea copiilor atunci când există îngrijorări referitoare la posibile abuzuri.

Pentru ca standardele de raportare şi reacţie de mai sus să fie respectate, membrii Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii se vor asigura că:



  • iau în serios toate problemele şi îngrijorările ridicate

  • iau măsuri pozitive pentru a asigura protecţia copiilor care fac obiectul unor îngrijorări

  • sprijină copiii, angajaţii sau alţi adulţi care formulează anumite îngrijorări sau care fac obiectul acestora

  • acţionează în mod corespunzător şi eficient pentru a iniţia sau pentru a coopera în procesele de investigaţii

  • se ghidează, pe durata procesului de protecţie a copilului, după principiul „interesului superior al copilului”

  • ascultă şi iau în serios punctele de vedere şi doleanţele copiilor

  • lucrează în parteneriat cu părinţii/îngrijitorii şi/sau alţi profesionişti pentru a asigura protecţia copiilor.





PASUL 3
ANALIZA SITUAŢIEI ŞI PLANIFICAREA PROGRAMELOR

Dacă vrei să afli secretele unei case, întreabă un copil”.



Proverb tadjic
PASUL 3: ANALIZA SITUAŢIEI ŞI PLANIFICAREA PROGRAMELOR
Orice planificare de programe necesită o analiză amănunţită a situaţiei. Acest capitol foloseşte o abordare bazată pe drepturile copilului pentru a analiza situaţia prevalentă a copiilor din punctul de vedere al pedepselor corporale şi umilitoare, pentru a analiza rolurile şi responsabilităţilor celor care poartă răspunderea pentru copii, pentru a identifica surse de informare şi pentru a stabili priorităţi de implementare.
1. Ce presupune o analiză a situaţiei bazată pe drepturi?
2. Desfăşurarea analizei

A. Analizarea nivelului şi naturii încălcărilor

B. Analizarea cauzelor încălcărilor

C. Identificarea responsabililor şi analizarea deficitelor de capacitate

D. Stabilirea priorităţilor

Dacă vrei să afli secretele unei case, întreabă un copil”.



Proverb tadjic
1. Ce presupune o analiză a situaţiei bazată pe drepturi?
Odată ce personalul şi partenerii sunt angajaţi activ în combaterea pedepselor corporale şi umilitoare aplicate copiilor, următorul pas va fi de a lucra împreună în vederea dezvoltării unei strategii de intervenţie pentru eradicarea acestor practici. Analiza situaţiei reprezintă o primă fază esenţială în tot acest proces şi presupune analizarea în profunzime a contextului local, a motivelor pentru care situaţia este aşa cum este, a capacităţilor şi resurselor disponibile la nivel local şi a potenţialului necesar pentru luarea de măsuri pornind de la aceste date. În urma analizei situaţiei se obţin informaţii şi date care le permit angajaţilor şi partenerilor din proiect să ia decizii fundamentate privind stabilirea priorităţilor de intervenţie şi să lucreze mai eficient şi mai sensibil cu grupurile ţintă. Analiza oferă de asemenea informaţii de bază care vor fi esenţiale în evaluarea progresului şi a impactului intervenţiilor pe termen lung.
Pentru a înţelege situaţia cu care se confruntă copiii şi cele mai bune modalităţi de a combate încălcarea dreptului acestora de a nu fi supuşi pedepselor corporale, va trebui să întreprindeţi o analiză a situaţiei bazată pe drepturi. Aceasta presupune:


  • analizarea încălcărilor drepturilor copilului

  • analizarea cauzelor imediate şi mai profunde şi a obstacolelor care stau în calea respectării drepturilor

  • identificarea responsabililor (cei care au sarcina de a respecta, proteja şi îndeplini drepturile copiilor) şi investigarea rolurilor acestora, precum şi analizarea „deficitelor de capacităţi” ale acestor grupuri de persoane

  • stabilirea priorităţilor de acţiune.


2. Desfăşurarea analizei
A. Analizarea nivelului şi naturii încălcărilor
Ce trebuie să aflaţi
Prima etapă din analiza situaţiei constă în a afla ce se întâmplă cu copiii şi a realiza o imagine a utilizării pedepselor corporale şi umilitoare împotriva acestora. De exemplu:
Amploarea şi natura problemei


  • Cât de extinsă este problema? Există dovezi privind prevalenţa utilizării pedepselor corporale acasă, în şcoli, în instituţiile rezidenţiale, în instituţiile penale? Câţi copii sunt afectaţi şi cât de frecventă este experienţa lor în acest sens?

  • Ce tipuri de pedepse sunt utilizate şi în ce medii? Copiii sunt bătuţi de părinţi, profesori, poliţie cu anumite instrumente? Ce alte forme de pedepse umilitoare sunt utilizate?

  • Cât de severe sunt aceste pedepse? Există dovezi privind copiii care necesită tratament medical? Cum răspund copiii la experienţa pedepsirii?

  • Există diferenţe între tiparele şi tipurile pedepselor la care sunt supuse diferitele grupuri de copii, de ex. fete, băieţi, copii cu dizabilităţi sau copii din anumite minorităţi etnice?


Cadrul juridic şi politicile aferente
Trebuie să se includă următoarele întrebări:


  • Ce tratate privind drepturile omului au fost ratificate de guvern?

  • Guvernul a formulat anumite rezerve privind aceste tratate şi dacă da, care sunt acestea?

  • Care este statutul acestor tratate privind drepturile omului în legislaţia locală – au fost puse în aplicare în legile locale? Legislaţia internaţională este incorporată automat?

(Majoritatea întrebărilor de mai jos sunt prezentate în mai multe detalii în Pasul 4A, Reforma legislativă)




  • Există vreo legislaţie care să îi protejeze pe copii împotriva pedepselor corporale şi umilitoare:

  • acasă?

  • în şcoli?

  • în toate instituţiile de ocrotire a copilului?

  • la asistenţii maternali?

  • în instituţiile penale?

  • în instanţele judecătoreşti?

Legislaţia civilă sau penală este relevantă în acest sens. Pot exista legi specifice referitoare la educaţie, justiţie juvenilă, violenţă domestică, familie sau ocrotirea copilului. Pot exista de asemenea acte normative care reglementează standardele aplicabile în anumite instituţii.


Dacă există legislaţie:


  • Adulţii relevanţi cunosc şi înţeleg legea (cadre didactice, personalul din instituţii etc.)?

  • Guvernul a întreprins acţiunile necesare pentru a-i informa pe adulţii relevanţi cu privire la responsabilităţile lor faţă de copii?

  • Ce acţiuni se iau împotriva adulţilor care încalcă legea, dacă se iau?

  • Există mecanisme de monitorizare a conformării – ex. inspecţii şcolare, vizitatori în închisori etc.?

  • Există mecanisme prin care copiii pot depune plângere în cazul în care dreptul lor de a nu fi supuşi pedepselor corporale şi umilitoare este încălcat?

Chiar dacă există sau nu legislaţie:




  • A luat guvernul măsuri pentru promovarea disciplinei pozitive?

  • Profesioniştii care lucrează cu copiii sunt pregătiţi cu privire la drepturile copilului?

Atitudinile culturale mai largi faţă de relaţiile dintre sexe şi rolul sexelor influenţează pedepsele corporale la care sunt supuşi copiii. Există multe culturi în care se foloseşte pedeapsa corporală şi umilitoare în credinţa că este o formă potrivită de educare a băieţilor – îi învaţă să devină bărbaţi. Fetele pot fi supuse unor pedepse mai umilitoare, în timp ce băieţii sunt pedepsiţi fizic. Studiile sugerează de asemenea că părinţii din gospodăriile cu un număr mai mare de bărbaţi sunt mai înclinaţi să utilizeze pedepsele corporale ca mijloc de disciplinare a copiilor. Aceste gospodării tind să fie caracterizate de roluri ierarhice rigide ale sexelor. Stilurile de creştere a copiilor din aceste familii tind să fie mai agresive, mai autoritare şi bazate mai degrabă pe tehnicile de pedepsire fizică decât pe pedepsele verbale, fiind legate de atitudinile patriarhale.



Care sunt sursele de informaţii disponibile?
Există trei căi posibile de culegere a informaţiilor:
Utilizarea datelor existente
Deşi în multe ţări există prea puţine informaţii disponibile, sunt de obicei câteva surse care pot fi utilizate:


  • date de la ministere (inclusiv sănătate, educaţie, justiţie, servicii sociale), rapoarte ale organismelor statutare cu responsabilităţi privind drepturile copilului, cum ar fi comisarii pentru drepturile omului şi avocatul poporului

  • rapoarte ale Statului Parte (care prezintă evaluarea guvernamentală oficială a drepturilor copilului în ţara în cauză şi a planurilor ţării de a soluţiona problema încălcărilor drepturilor)

  • rapoarte alternative (elaborate de coaliţii neguvernamentale (ONG-uri), în care se prezintă punctele de vedere ale acestor organizaţii în probleme prioritare)

  • legi şi politici ale ţării etc.

  • statistici, cercetări şi rapoarte elaborate de guvern, ONU, universităţi, institute de cercetare şi ONG-uri locale şi internaţionale

  • minute ale întâlnirilor dintre Comitetul ONU şi reprezentanţii guvernului

  • concluziile şi observaţiile formulate de Comitetul pentru Drepturile Copilului, organismul de monitorizare a aplicării UNCRC (inclusiv recomandările acestuia referitoare la acţiunile prioritare)

  • rapoartele Statelor Părţi şi concluziile pentru alte convenţii, cum ar fi Comitetul pentru Drepturile Sociale, Economice şi Culturale şi Comitetul împotriva Torturii.

Există şi alte modalităţi de soluţionare a problemelor în afara lovirii, care nu le face bine nici părinţilor şi nici copiilor”



Fetiţă din Scoţia, 10 ani
Ascultarea copiilor
De ce sunt importante punctele de vedere ale copiilor
Copiii pot relata o versiune diferită a naturii pedepselor corporale şi umilitoare decât cea prezentată de părinţi. De exemplu:


  • Adulţii care administrează pedepse pot descrie ce fac însă nu pot spune care este senzaţia pe care o simte cel care primeşte pedepsele.

  • Adulţii pot avea anumite probleme în a recunoaşte că utilizează pedepsele corporale şi umilitoare şi poate că nu le recunosc ca atare.

  • Un părinte poate oferi dovezi legate de cât de des loveşte un copil, însă nu poate construi o imagine cuprinzătoare a tuturor pedepselor pe care le suportă copilul din partea celuilalt părinte, profesorilor, angajatorilor, poliţiei.

Copiii sunt singurii care pot să ne ofere aceste informaţii. Experienţele şi punctele de vedere ale copiilor reprezintă aşadar o sursă nepreţuită de dovezi. Ei pot oferi detalii legate de:




  • cine îi pedepseşte şi cum

  • de ce folosesc adulţii pedepsele corporale

  • cum se simt când sunt pedepsiţi

  • cum le afectează aceste pedepse comportamentul

  • cum se comportă adulţii şi ce simt aceştia când pedepsesc fizic un copil

  • ce poate fi făcut pentru a pune capăt pedepsirii fizice a copiilor.

Singura modalitate de a studia prevalenţa pedepselor corporale şi umilitoare acasă este intervievarea copiilor şi părinţilor, în condiţii de siguranţă şi încredere. Se pot efectua şi studii retrospective privind experienţele copiilor, însă acestea nu pot lua în considerare experienţele din copilăria mică, pe care copiii nu şi le mai amintesc.


Care sunt copiii care trebuie ascultaţi
Este important să se strângă punctele de vedere şi experienţele cât mai multor copii, din medii cât mai diferite, de exemplu: copii de diferite vârste, fete şi băieţi, copii cu şi fără dizabilităţi, copii din mediul rural sau urban, copii din diferite clase sociale, caste şi grupuri etnice. Aceştia au relatări diferite care trebuie să se reflecte într-o analiză a situaţiei. De exemplu, datele limitate disponibile în momentul de faţă indică faptul că copiii cu dizabilităţi sunt supuşi unor niveluri mult mai mari de violenţă fizică şi sexuală decât ceilalţi copii. Statutul lor social scăzut, discriminarea la care sunt supuşi, nivelurile mai mari de dependenţă şi invizibilitate îi fac mai vulnerabili la actele de violenţă.
Cum se colectează informaţiile de la copii
Atunci când se lucrează direct cu copiii, este imperativ să se ţină seama de protecţia acestora. Când vorbesc despre violenţa la care au fost supuşi, copiii s-ar putea expune unor riscuri suplimentare. Standardele de calitate ale Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii oferă îndrumări utile pentru protecţia copiilor (www.savethechildren.net).
Metodele de cercetare trebuie să le permită copiilor să îşi exprime punctele de vedere, experienţele şi percepţiile şi îi pot ajuta pe copii să facă acest lucru în nenumărate feluri. Copiii (şi adulţii) au abilităţi şi experienţe diferite. Metodele verbale (interviuri şi discuţii) poate nu dau cele mai bune rezultate cu copiii mai mici. Desenele şi alte metode vizuale, cum ar fi diagramele, fotografiile, schiţele, jocurile de rol, amintirile, clasificările şi focus grupurile pot fi alternative utile, însă este important ca metodele să fie bine înţelese şi să nu aducă atingere regulilor culturale. Este esenţial ca toţi participanţii să lucreze voluntar cu cercetătorii şi să se simtă liberi să spună „nu”. Metodele de cercetare sunt descrise în mai multe detalii în Metode de cercetare a pedepselor corporale şi emoţionale aplicate copiilor (Ennew şi Plateau, 2004). Unele studii derulate pe copii şi adulţi pot include interviuri, sondaje şi chestionare, însă acestea se utilizează abia în fazele ulterioare ale cercetării.
Alte metode de cercetare socială sunt cele denumite „participative”; metodele pot fi însă atât participative cât şi neparticipative, în funcţie de modul în care sunt utilizate. Chestionarele sunt descrise adesea ca neparticipative, în timp ce colectarea desenelor copiilor este descrisă de obicei ca o metodă esenţialmente participativă. Totuşi, un chestionar poate fi participativ dacă copiii sunt implicaţi în conceperea sa şi mai ales dacă aceştia îl folosesc pentru a-şi desfăşura propriile cercetări. Pe de altă parte, desenele sau jocurile de rol îi pot descuraja pe copii dacă trebuie să urmeze instrucţiunile adulţilor, fără să înţeleagă de ce se utilizează această metodă, şi pot fi complet neparticipative dacă nu li se oferă copiilor posibilitatea de a explica ce au desenat şi dacă nu au încrederea că cercetătorii nu vor utiliza informaţiile sau desenele în moduri care i-ar putea stânjeni sau pune în pericol.
Cuvintele folosite de copii oferă de asemenea informaţii utile referitoare la viziunea lor asupra lumii. Copiii au propriul mod de a vorbi, la fel ca şi ceilalţi membri ai comunităţilor în care trăiesc. Cercetătorii trebuie să folosească cuvinte uşor de înţeles de către cei cărora li se adresează şi să aibă grijă să evite terminologia ştiinţifică. Salvaţi Copiii Marea Britanie şi Salvaţi Copiii Suedia au elaborat mai multe ghiduri şi rapoarte utile privind consultarea copiilor, ale căror titluri sunt menţionate la sfârşitul acestui Manual; în plus Pasul 4D oferă câteva îndrumări legate de lucrul cu copiii în faza de culegere şi analiză a informaţiilor.
Discuţiile de grup au implicat copii de diferite vârste, însă nu am încercat să îi grupăm pe vârste. Decizia noastră a fost pur pragmatică, deşi existenţa unor copii de vârste diferite în fiecare grup a făcut dificilă pe alocuri colectarea punctelor de vedere ale copiilor individuali. În unele cazuri, membrii mai tineri ai grupului de discuţii răspundeau diferit iar membrii mai mari introduceau fire de discuţii. În unele momente, s-a putut asista chiar la anumite procese cognitive, pe măsură ce copiii începeau să reflecteze cu adevărat la răspunsuri şi să asculte ceea ce aveau de spus colegii lor.
Ascultarea adulţilor
Poate că veţi avea nevoie să aflaţi mai multe şi de la adulţii care joacă un rol important în influenţarea vieţilor copiilor. Nu este nevoie de dovezi pentru justificarea campaniilor în vederea schimbării, însă acestea pot fi un instrument util pentru acţiunile de advocacy. În funcţie de informaţiile pe care le consideraţi necesare, puteţi hotărî să faceţi sondaje, să organizaţi focus grupuri sau interviuri individuale. De exemplu, aţi putea intervieva părinţi, profesori, responsabili din penitenciare şi alţi angajaţi guvernamentali care vă vor oferi informaţii importante şi relevante.
Domeniile specifice care necesită cercetări suplimentare în majoritatea ţărilor includ:


  • prevalenţa violenţei împotriva bebeluşilor şi copiilor mici

  • diferenţele dintre sexe din punctul de vedere al prevalenţei, formelor şi impactului pedepselor corporale şi umilitoare

  • legăturile dintre dizabilitate şi pedepsele corporale şi umilitoare

  • discriminarea rasială, etnică şi de castă şi utilizarea pedepselor corporale şi umilitoare

  • pedepsele corporale şi umilitoare în instituţii şi centrele de detenţie

  • sistemele şi structurile care favorizează pedepsele corporale şi umilitoare (ex. formare, motivare şi supervizare defectuoase ale angajaţilor din şcoli şi instituţii)

  • tehnicile de disciplină pozitivă în procesul de creştere a copiilor.



B. Analizarea cauzelor încălcărilor
Pentru a dezvolta intervenţii eficiente de promovare a disciplinei non-violente, este esenţial să se înţeleagă motivele pentru care părinţii, îngrijitorii, cadrele didactice, poliţiştii, angajatorii şi alte persoane recurg la pedepsele corporale şi umilitoare în contextul local. Există mai mulţi factori care influenţează atitudinile faţă de copii şi tratamentele aplicate acestora. Modul în care o societate îşi percepe copiii are implicaţii asupra atitudinilor, comportamentelor şi practicilor adulţilor faţă de copii. Modul în care părinţii sau îngrijitorii îşi văd responsabilităţile faţă de băieţi şi fete va avea un impact asupra felului în care reacţionează în relaţiile cu ei. Prin urmare, trebuie să se facă o analiză a cauzelor, cum ar fi: vârsta, sexul, clasa, apartenenţa etnică şi dizabilitatea.
Marea majoritate a culturilor au utilizat şi continuă să utilizeze pedepsele corporale şi umilitoare împotriva copiilor şi consideră că sunt o metodă potrivită. Bartholdsson (2001) notează că „în majoritatea culturilor, pedepsele corporale sunt parte integrantă a creşterii copilului”. Principalele forţe care au influenţat statutul şi tratamentul copiilor de-a lungul istoriei au fost şi rămân cele de natură culturală, economică şi religioasă/ideologică.
Pentru a dezvolta o intervenţie în domeniul pedepselor corporale şi umilitoare, este esenţial să se înţeleagă şi să se analizeze atitudinile faţă de această problemă. Intervenţiile dezvoltate fără să ţină seama de toţi aceşti factori nu vor duce cel mai probabil la rezultate eficiente. Întrebările de mai jos reprezintă un punct de pornire pentru conturarea unei imagini a motivelor pentru care copiii sunt supuşi actelor de violenţă chiar în mâinile celor care au responsabilităţi faţă de ei.
1. Care sunt atitudinile predominante faţă de copii şi cele mai frecvente practici de creştere a copiilor? Va trebui să adresaţi această întrebare atât adulţilor cât şi copiilor.
Următoarele atitudini sunt larg răspândite în ţările din întreaga lume şi stau la baza comportamentelor parentale şi a justificărilor pentru utilizarea pedepselor corporale şi umilitoare:


  • Copiii aparţin părinţilor şi părinţii sunt îndreptăţiţi să îşi crească copiii aşa cum cred ei de cuviinţă. Creşterea copiilor este o chestiune privată”.

  • Copiii au nevoie de un instrument puternic de disciplinare pentru a fi educaţi aşa cum trebuie”.

  • Tot prin pedepse corporale au fost şi ei disciplinaţi în copilărie şi nu le-a prins rău – părinţii se bazează adesea pe modelele comportamentale pe care le cunosc”.

  • Copiii învaţă moralitatea şi disciplina doar prin pedepse corporale”.

  • Copiii pot fi protejaţi de pericole doar prin pedepse corporale”. De exemplu, studiile referitoare la practicile culturale şi obedienţă în Africa sugerează că pedepsele corporale şi umilitoare sunt cu siguranţă folosite de părinţi pentru a-şi controla copiii în faţa unui pericol. Părinţii consideră conformarea ca o sursă de protecţie. Ei cred că copiii care se conformează, care ascultă de cei care îi îngrijesc fără să pună la îndoială acest lucru sunt mai în siguranţă decât cei care sunt liberi să îşi exercite voinţa (LeVine et al., 1994)

(Pentru îndrumări referitoare la contraargumente, vezi Pasul 2).



Tata m-a legat de un copac şi m-a bătut în faţa tuturor vecinilor pentru că jucam cărţi cu vărul meu. Acum toţi vecinii mă tachinează, ceea ce mă face să mă simt chiar mai rău decât atunci când am fost bătut”.

Băiat afgan
2. Care este impactul relaţiilor dintre sexe şi al structurilor de putere predominante asupra atitudinilor faţă de creşterea copiilor?
Mulţi bărbaţi recurg la violenţa fizică pentru a-şi exprima masculinitatea şi pentru a-şi exercita controlul. Stereotipurile îi pot învăţa pe bărbaţii tineri că trebuie să rezolve conflictele prin violenţă şi că femeile şi copiii trebuie să se supună violenţei masculine. Unele culturi consideră că femeile şi fetele sunt mai slabe şi prin urmare inferioare bărbaţilor, justificând astfel controlul exercitat de aceştia din urmă. În alte culturi, bărbaţii sunt cei care trebuie să suporte pedepsele corporale, în timp ce femeile sunt scutite. Pe de altă parte, în alte culturi, femeile sunt cele care aplică cel mai frecvent aceste pedepse.
3. Cum influenţează tradiţiile şi sistemele de credinţe locale atitudinile faţă de copii şi tratamentele aplicate acestora? Legea cutumelor/legea religioasă încurajează sau descurajează recurgerea la pedepsele corporale?
Adepţii anumitor religii le interpretează cum că ar justifica sau chiar impune pedepsirea corporală a copiilor (ex. unii creştini fundamentalişti, unele interpretări ale Islamului etc.). Se pare însă că în fiecare religie există lideri care contestă ideea că violenţa împotriva copiilor este justificată. Drepturile fundamentale ale omului la integritate fizică şi demnitate umană sunt universale. Va fi important să se identifice orice grupuri care apără pedepsele corporale pe motive religioase şi să se caute sprijin în combaterea tuturor pedepselor corporale şi umilitoare din partea altor lideri religioşi.
4. Există factori sociali sau economic care contribuie la utilizarea pedepselor corporale şi umilitoare?
Chiar dacă părinţii nu cred că pedeapsa corporală este necesară, s-ar putea să recurgă la ea sub anumite presiuni. De exemplu:


  • În unele familii, tehnicile disciplinare inconsecvente pot fi rezultatul unei comunicări improprii şi al unor dezacorduri între părinţi în ceea ce priveşte creşterea copiilor; uneori părinţii nu se înţeleg între ei sau se folosesc de copii pentru „a marca” unul împotriva celuilalt. Acest lucru poate schimba comportamentul parental în prezenţa unuia dintre soţi sau poate duce la adoptarea de comportamente inconsecvente de către unul dintre părinţi (Holden şi Ritchie, 1991).

  • Părinţii sau alţi îngrijitori utilizează pedepsele corporale şi umilitoare pentru că nu sunt conştienţi de efectele pe care acestea le-ar putea avea yasupra dezvoltării fizice şi psihice a copilului.

  • Abuzul de alcool sau substanţe poate contribui la pierderea controlului şi la o înclinaţie mai mare spre violenţă.

  • Mulţi părinţi şi alţi îngrijitori trăiesc în situaţii dificile (sărăcie, supraaglomerare, nesiguranţă, stres în căsnicie sau la locul de muncă, boală), în care propriile drepturi le sunt negate sau încălcate. Ei nu intenţionează să ţipe la copii sau să îi lovească dar îşi pierd controlul şi nu mai au resursele fizice sau psihice să îşi gestioneze comportamentele în mod mai creativ.


5. Legislaţia naţională încurajează sau descurajează aplicarea pedepselor corporale?
În unele ţări, utilizarea pedepselor corporale este tolerată explicit de lege, încurajându-i astfel pe părinţi şi conferind legitimitate aplicării pedepselor. În altele, legislaţia nu spune nimic despre problema pedepselor corporale şi umilitoare, necontestând în nici un fel pozitiv supoziţiile tradiţionale conform cărora lovirea copiilor este acceptabilă. Doar dacă legislaţia interzice în mod expres utilizarea pedepselor guvernul transmite un mesaj clar părinţilor şi altor îngrijitori potrivit căruia lovirea copiilor este greşită.
6. Cum este prezentată această problemă în mass-media? În societatea civilă?
Mass-media joacă un rol puternic în influenţarea atitudinilor publice. Pentru a înţelege mai bine cauzele pedepselor corporale şi umilitoare îndreptate împotriva copiilor, este util să vedem cum prezintă presa această problemă. De exemplu:


  • Este această problema una de interes pentru mass-media?

  • Dacă da, care este abordarea:

  • Jurnaliştii de renume promovează activ respectarea drepturilor copilului?

  • Subiectul pedepselor este luat în derâdere sau este considerat o problemă banală?

  • Există campanii care insistă asupra importanţei pedepselor corporale?


Contestarea argumentelor de susţinere a pedepselor corporale bazate pe credinţă
De mai mulţi ani, Organizaţia Salvaţi Copiii Suedia derulează sesiuni de formare pe marginea UNCRC în Pakistan, în rândul comunităţilor religioase de afgani/pakistanezi. În cadrul formărilor s-a încercat să se arate modul în care valorile de bază ale UNCRC, inclusiv disciplinele non-violente, pot fi derivate din valorile şi învăţămintele centrale ale Islamului. Pentru a li se insufla însuşirea acestor valori şi practici legate de drepturile copilului, cursanţilor li se reamintesc responsabilităţile pe care le au în virtutea textelor religioase. Acest lucru este extrem de important deoarece mulţi participanţi au raportat că se tem de haosul social care se întâmplă în Vest (cum ar fi lipsa de respect faţă de părinţi şi persoanele vârstnice, îngrijirea deficitară a copiilor, dezmembrarea familiilor). Prima lor rezistenţă era generată de teama că vor pierde ce au ei mai de preţ în tradiţiile şi practicile proprii, dar după curs au văzut asemănări clare între UNCRC şi Sfântul Coran în ceea ce priveşte valorile drepturilor omului.

____________________


În fiecare ţară din lume există voci care afirmă că credinţa lor aprobă, sau chiar impune, aplicarea de pedepse corporale copiilor. Pe de altă parte, există autorităţi respectate în toate marile credinţe ale lumii care afirmă că nu este nimic inerent în religia lor care să justifice legalitatea şi aprobarea socială a pedepsirii corporale a copiilor.
Islamul predică faptul că buna îngrijire a copiilor şi compasiunea faţă de copii sunt actele cele mai lăudabile. Islamul încurajează fiecare fiinţă umană să plaseze nevoile celorlalţi mai presus de propriile nevoi. Pedepsele corporale şi alte forme de umilire a copiilor intră în conflict direct cu sfatul Profetului, care spune că cei sub şapte ani trebuie trataţi ca şi copii (cu tandreţe şi compasiune), cei între 7 şi 14 ani trebuie trataţi ca fraţi (cu grijă şi preocupare), iar cei de la 14 ani în sus trebuie trataţi ca prieteni apropiaţi (cu încredere şi cooperare). Marele Profet al Islamului subliniază: „Fiţi generoşi, buni şi nobili cu copiii voştri şi insuflaţi-le maniere bune şi frumoase”.
Budismul promovează bunăstarea tuturor fiinţelor iar Buda a dezvăluit drepturile tuturor fiinţelor umane şi ale altor fiinţe. Budismul predică dragostea pentru întreaga lume şi subliniază bunătatea şi compasiunea. Nu există loc pentru pedepse corporale şi umilitoare.
Pentru Hinduşi, etica primară este aceea că nu trebuie să faci rău unei alte fiinţe; viaţa este sacră, trebuie iubită şi venerată. Pedepsele corporale nu sunt sancţionate de tradiţia sau scripturile Hindi; religia hindusă propune utilizarea de cuvinte, explicaţii şi exemple personale pentru motivarea şi, dacă este necesar, schimbarea comportamentelor copiilor.
În toate religiile lumii există grupuri minoritare de creştini care apără pedepsirea corporală a copiilor ca o îndatorire părintească, invocând texte din Cartea Cărţilor pentru a sprijini această formă de pedeapsă, denumită adesea „disciplină biblică”. Creştinii se uită însă la exemplul lui Isus în modul în care îşi duc viaţa. Isus era Învăţător, Rabin şi expert în interpretarea scripturilor. Nu există dovezi care să sugereze că a invocat scripturile pentru a justifica lovirea copiilor. Toate întâlnirile consemnate dintre Isus şi copii erau pline de blândeţe, bunătate şi respect. Creşterea copiilor pe baza tehnicilor pozitive, non-violente, ilustrează cel mai bine modelul învăţămintelor lui Isus Cristos.
Sursă: Iniţiativa globală pentru eliminarea tuturor formelor de pedepse corporale.

www.endcorporalpunishment.org.


Tipare de obligaţii/îndatoriri la diferite niveluri (diagramă)
Copilul = Deţinător al drepturilor
Îngrijitor imediat
Familie
Comunitate
Instituţii (ex. şcoli, unităţi sanitare etc.)
Subnaţional
Naţional (politici)
Naţional (instituţii şi legislaţie)
Internaţional
Sursa: Abordarea programării din perspectiva drepturilor omului. Ce am învăţat? Fabio Sabatini, 2002

C. Identificarea responsabililor şi analizarea deficitelor de capacităţi
Responsabilul general este statul, care şi-a asumat obligaţia, în baza legislaţiei internaţionale, să protejeze copiii împotriva tuturor formelor de violenţă. Totuşi, responsabilii includ toate instituţiile, organizaţiile şi persoanele cu o responsabilitate formală în realizarea drepturilor copiilor. Drepturile şi îndatoririle pot fi înţelese ca feţe opuse ale aceleiaşi monede. Aşa cum copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva tuturor formelor de violenţă, aşa responsabilii au datoria de a se asigura că acest drept este respectat. Persoanele din diferite poziţii de răspundere au diferite îndatoriri de îndeplinit pentru a asigura această protecţie.
Într-o analiză a situaţiei, va trebui să identificaţi persoanele care au responsabilitatea de se asigura că acest drept nu este încălcat şi să le încurajaţi să respecte şi să protejeze acest drept, îndeplinindu-şi în acelaşi timp îndatoririle. În termeni de pedepse corporale şi umilitoare, responsabilii includ, printre altele guvernele naţionale şi administraţiile locale, cadrele didactice, alţi lucrători guvernamentali şi profesionişti care lucrează cu copiii, părinţii şi copiii îngrijitori. Diagrama de pe pagina anterioară ilustrează relaţia dintre responsabili şi copii şi subliniază diferitele niveluri care trebuie avute în vedere pentru realizarea unei schimbări – inclusiv relaţiile personale dintre copii şi familie şi şcoală, relaţiile sociale din comunitatea locală, cartierul şi autoritatea locală şi, la un nivel mai larg, factorii de decizie, mass-media, liderii religioşi şi cadrele naţionale şi internaţionale.
Tabelul de mai jos oferă un cadru ilustrativ pentru analizarea diferitelor îndatoriri şi a factorilor responsabili. Nu este un tabel atotcuprinzător, însă oferă câteva sugestii de abordare a acestui proces. Există diferiţi responsabili, în funcţie de contextul local. Analiza vă va ajuta să înţelegeţi cine este responsabil şi care sunt activităţile din zona sa de responsabilitate în vederea protejării copiilor, precum şi care sunt dificultăţile în calea îndeplinirii acestor obligaţii. Aceste aspecte sunt importante pentru elaborarea de strategii de intervenţie.


Responsabil

Natura îndatoririlor

Factori care influenţează capacitatea de îndeplinire a îndatoririlor

Guvernul naţional

Guvernele au numeroase îndatoriri de protejare a copiilor împotriva pedepselor corporale şi umilitoare:

  • introducerea de legislaţii în toate mediile pentru a proteja copiii împotriva pedepselor corporale şi umilitoare

  • elaborarea de politici şi linii directoare pentru sprijinirea implementării legislaţiei

  • educaţie şi conştientizare pentru ca părinţii şi alţi adulţi importanţi din vieţile copiilor să înţeleagă legislaţia şi alternativele pozitive la pedepsele corporale şi umilitoare

  • pregătirea profesională a tuturor profesioniştilor care lucrează cu copiii referitor la modalităţile de respectare şi sprijinire a drepturilor copiilor

  • monitorizarea conformării cu legislaţia şi elaborarea de strategii

Capacitatea guvernelor de a-şi îndeplini îndatoririle faţă de copii poate fi limitată de:

  • lipsa de conştientizare a naturii, amplorii şi gravităţii problemei

  • lipsa de conştientizare a drepturilor copiilor la protecţie împotriva tuturor formelor de violenţă

  • lipsa de resurse şi/sau expertiză în implementarea de programe de conştientizare şi formare în vederea promovării disciplinei pozitive

  • teama de ostilităţi publice la schimbările legale şi sociale

  • părerea răspândită la scară largă potrivit căreia familia este o instituţie privată şi că guvernul nu are nici o legitimitate să se amestece

Cadrele didactice

Cadrele didactice au următoarele îndatoriri:

  • crearea condiţiilor necesare pentru ca copiii să înveţe şi să îşi dezvolte abilităţile la potenţialul maxim

  • asigurarea disciplinei şcolare prin metode care respectă demnitatea şi drepturile copiilor

  • promovarea respectării drepturilor omului

  • respectarea tuturor copiilor, fără nici o discriminare, din nici un considerent

Multe cadre didactice nu au învăţat că copiii au dreptul de a le fi respectată integritatea fizică şi că pedepsele corporale şi umilitoare constituie o încălcare a drepturilor lor.

  • Clasele sunt adesea foarte numeroase şi greu de gestionat

  • Multe şcoli nu au resursele şi echipamentele necesare, ceea ce face şi mai dificilă gestionarea claselor

  • Mulţi profesori nu au abilităţile şi pregătirea necesare pentru a introduce disciplina pozitivă în clasă

  • Pedepsele corporale şi umilitoare sunt adesea singura formă de disciplină pe care o cunosc sau o înţeleg cadrele didactice

Părinţii şi alţi îngrijitori

Părinţii şi alţi îngrijitori cu răspunderi legale au drepturi şi îndatoriri faţă de respectarea copiilor şi au sarcina de a le oferi îndrumare. Orice îndrumare trebuie să se bazeze însă pe sprijinirea copilului în procesul de realizare a drepturilor. Cu alte cuvinte, aceştia au următoarele îndatoriri:

  • îngrijirea şi protejarea copiilor

  • promovarea corespunzătoare a intereselor superioare ale copilului

  • aplicarea de măsuri disciplinare pozitive.

Mulţi părinţi cred că disciplina corporală este o componentă esenţială a creşterii copiilor şi că au o adevărată „îndatorire” de a o utiliza.

  • Părinţii pot fi confruntaţi cu presiuni imense ale supravieţuirii de zi cu zi şi au dificultăţi în a face faţă solicitărilor copiilor fără a recurge la pedepsele corporale

  • Părinţii nu cunosc poate nici o strategie de disciplină pozitivă. Au învăţat abilităţile părinteşti din propriile experienţe din copilărie în care se foloseau pedepsele corporale.



D. Stabilirea priorităţilor
Odată ce s-a realizat o analiză a situaţiei, organizaţiile trebuie să stabilească priorităţi de strategii de intervenţie. Prima prioritate a tuturor organizaţiilor este asumarea unui angajament organizaţional faţă de aceste probleme şi alocarea capacităţilor necesare pentru implementarea programelor (vezi Pasul 2, Asumarea angajamentului de schimbare). Deciziile referitoare la direcţiile programului şi intervenţiile care fac obiectul acestuia vor depinde de elementele de mai jos:


  • politica organizaţiei precum şi capacitatea, experienţa, logistica şi fondurile disponibile ale acesteia

  • analizarea modului în care aceste activităţi vor completa alte domenii de intervenţie

  • rolul complementar al altor organizaţii (formarea de alianţe cu alte organizaţii şi evitarea suprapunerii intervenţiilor)

  • eficienţa şi beneficiile rezonabile ale costurilor investite

  • nivelul de sprijin politic pentru angajamentele asumate de guvern.

Totuşi, este important să se recunoască faptul că orice campanie de succes pentru eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare trebuie să cuprindă următoarele elemente:


1. Reforma legislativă
Un obiectiv principal este promovarea şi susţinerea campaniilor existente în sensul reformei legislative care să le ofere copiilor din toate mediile protecţie împotriva tuturor formelor de pedepse corporale. Fără această reformă, legislaţia continuă să aprobe şi să tolereze încălcările drepturilor fundamentale ale copiilor. Deşi în practică o astfel de campanie trebuie să parcurgă mai multe etape, de exemplu să se concentreze iniţial asupra şcolilor sau instituţiilor penale, trebuie să fie clar de la bun începută că obiectivul final este eliminarea tuturor formelor de pedeapsă corporală şi elaborarea unei strategii pentru atingerea acestui obiectiv. La început, orice strategie trebuie să îi implice pe cei care vor avea responsabilităţi în implementarea legilor şi să fie utilizată ca o oportunitate de asigurare a angajării active a acestora în procesul de punere în aplicare.
2. Acţiuni de promovare a schimbării sociale
Necesitatea lansării unor campanii care au ca scop schimbarea atitudinilor şi comportamentelor merge mână în mână cu acţiunile de promovare a schimbării sociale. Acest lucru presupune: constituirea de alianţe cu alte organizaţii care lucrează cu copiii pentru a lărgi baza de sprijin; elaborarea de materiale care să prezinte dovezi legate de natura pedepselor corporale şi umilitoare şi efectele dăunătoare ale acestora; susţinerea cauzei schimbării şi oferirea de îndrumări privind disciplina pozitivă. În acest sens va trebui să se lucreze cu guvernul la toate nivelurile, cu mass-media, ONG-urile, liderii religioşi şi comunitari, organizaţiile profesionale, organizaţiile părinţilor şi cadrele didactice.
3. Educaţie şi formare
Pe lângă acţiunile de conştientizare este necesară asigurarea unei educaţii şi a unei pregătiri profesionale mai susţinute pentru înrădăcinarea înţelegerii dreptului copilului de a i se respecta integritatea fizică şi personală. Toţi profesioniştii care lucrează cu cadrele didactice, lucrătorii din domeniul ocrotirii copilului, asistenţii sociali, asistenţii medicali, pediatrii, gardienii din penitenciare, poliţia, judecătorii, instituţiile academice trebuie să înţeleagă drepturile copilului. De asemenea, ei trebuie să înţeleagă rolul pe care îl au de a promova şi proteja aceste drepturi, inclusiv dreptul copilului de a fi protejat împotriva tuturor formelor de violenţă şi abuz. Şi părinţii pot fi sprijiniţi prin acţiuni de formare să înţeleagă dreptul copilului la protecţie şi valoarea disciplinei pozitive ca mijloc mai eficient de îndrumare şi educare a copiilor, bazat pe respect.
4. Participarea copiilor
În toate cele trei strategii de promovare a schimbării menţionate mai sus, este important să li se permită şi copiilor înşişi să joace un rol important. Ei sunt o sursă unică de informaţii şi dovezi privind natura şi amploarea pedepselor corporale. De asemenea, ei pot fi promotori puternici şi eficienţi ai schimbării, au dreptul de a li se asculta opiniile şi de a fi luaţi în serios.
Pasul 4 stabileşte o abordare pentru implementarea fiecăreia dintre aceste strategii.
Pasul 5 oferă linii directoare privind monitorizarea programelor şi elementele care trebuie avute în vedere în momentul elaborării unei strategii de evaluare a impactului. Totuşi, în faza de planificare trebuie să se dezvolte şi indicatori de monitorizare şi evaluare.



Priorităţi identificate în Asia de Sud în 2004:


  • Stimularea dezbaterilor publice în cercurile administrative, legale şi sociale direct responsabile de susţinerea drepturilor copiilor.

  • Pedepsele corporale şi umilitoare, oricare ar fi forma lor, trebuie să fie asociate cu violenţa şi abuzul împotriva cetăţenilor şi monitorizate ca o încălcare a drepturilor copiilor.

  • Codurile penale din multe ţări prevăd încă pedeapsa corporală ca sentinţă administrată copiilor. În ciuda protecţiilor convenite prin constituţiile naţionale şi convenţiile internaţionale, în practică, copiii suferă încă pedepse corporale şi umilitoare.

  • Legile Islamice, Shariah, Fatwa şi alte practici culturale şi religioase din zonă sunt adesea invocate pentru continuarea practicii de aplicare a pedepselor corporale şi umilitoare, în special împotriva femeilor şi fetelor. Aceste practici trebuie să fie sensibilizate cu privire la UNCRC.

  • Statul trebuie să întărească monitorizarea pedepselor corporale şi umilitoare.

  • Analiza structurilor de putere inegale va contribui la înţelegerea pedepselor corporale şi umilitoare ca o problemă transversală de drepturile omului.

  • Pedepsele corporale şi umilitoare contribuie la violenţa socială şi politică şi la suprimarea continuă a drepturilor civile ale copiilor.

Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii, 2004



Construirea de capacităţi şi acţiuni de promovare a tehnicilor de disciplină pozitivă, raport în urma seminarului, Jaipur, aprilie 2004




PASUL 4
REALIZAREA SCHIMBĂRII PENTRU COPII

Cunosc profesori care îi bat pe elevi pentru a-i face să înveţe mai mult, dar bătaia nu este bună. Copiii nu vor mai veni la şcoală dacă sunt bătuţi”



Fetiţă din Zimbabwe, 10 ani

PASUL 4: REALIZAREA SCHIMBĂRII PENTRU COPII
Acest capitol prezintă câteva analize de strategii, pe baza experienţei Alianţei Salvaţi Copiii.
Pasul 4A: Reforma legislativă
Pasul 4B: Acţiuni de promovare a schimbării sociale
Pasul 4C: Educaţie şi formare
Pasul 4D: Participarea copiilor

Cunosc profesori care îi bat pe elevi pentru a-i face să înveţe mai mult, dar bătaia nu este bună. Copiii nu vor mai veni la şcoală dacă sunt bătuţi”



Fetiţă din Zimbabwe, 10 ani

PASUL 4A
REFORMA LEGISLATIVĂ

1. De ce este importantă reforma legislativă?


2. Promovarea reformei legislative
A. Analizarea prevederilor legislative referitoare la pedepsele corporale
B. Evaluarea contextului politic, juridic şi cultural
C. Elaborarea unei strategii pentru reforma legislativă împotriva tuturor pedepselor corporale şi umilitoare
D. Favorizarea protecţiei şi nu a urmăririi penale
E. Acţiuni de promovare a reformei legislative
3. Exemple de bune practici

1. De ce este importantă reforma legislativă?
În toate ţările din lume, cu excepţia unui număr foarte mic de ţări, lovirea copiilor, spre deosebire de lovirea adulţilor, este încă legală. Aşadar se impune interzicerea tuturor pedepselor corporale şi tuturor celorlalte pedepse sau tratamente umilitoare îndreptate împotriva copiilor, ca modalitate de exprimare a unui drept fundamental şi de afirmare a dreptului copilului de a i se respecta integritatea fizică şi demnitatea umană, precum şi de a beneficia de o protecţie egală în baza legii.
Legalitatea pedepselor corporale aplicate copiilor reflectă în mod simbolic felul în care sunt priviţi copiii şi statutul acestora ca fiind mai puţin decât oameni, aşa cum în trecut legalitatea pedepselor corporale aplicate soţiilor de către soţi şi sclavilor de către stăpânii lor reflecta statutul lor de „posesiuni” mai degrabă decât de fiinţe umane.
Promovarea statutului copiilor ca persoane individuale şi deţinători de drepturi ale omului necesită schimbarea imediată a legilor care tolerează sau autorizează violenţa împotriva copiilor. Într-o lume logică şi umană, copiii – fiinţele umane cele mai mici şi cele mai vulnerabile – ar trebui să beneficieze, în mod normal, de o protecţie suplimentară. Dar abia acum mişcările care luptă pentru acordarea unei protecţii juridice egale copiilor încep să câştige tot mai multă forţă. Acceptarea aproape universală a Convenţie ONU privind Drepturile Copilului (UNCRC) a contribuit la acest proces, alături de interpretarea consistentă dată de Comitetul pentru Drepturile Copilului potrivit căreia UNCRC impune interzicerea tuturor formelor de pedepse corporale şi iniţierea de campanii de conştientizare şi educare publică în vederea eliminării utilizării acestor forme de pedepse. Numeroase acte normative au afirmat clar că drepturile omului se aplică tuturor, fără discriminare, şi că orice persoană are dreptul la protecţie egală prin lege*.
*De exemplu, Convenţia Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice consacră principiile nediscriminării (art. 2) şi al protecţiei egale în faţa legii (art. 26), incluzând o trimitere specifică, în art. 24, la dreptul copilului de a beneficia de măsuri de protecţie fără nici o discriminare.
Reforma legislativă este necesară:


  • pentru asigurarea respectării dreptului copilului de a-i fi respectată integritatea fizică şi demnitatea umană şi de a beneficia de protecţie egală prin lege

  • pentru a oferi o bază clară şi logică pentru protecţia copilului, permiţându-le lucrătorilor din domeniul protecţiei copilului şi altor persoane care lucrează cu sau pentru părinţi şi copii să le transmită părinţilor, altor îngrijitori, cadrelor didactice etc. un mesaj clar, şi anume acela că lovirea copiilor nu este cu nimic mai legală sau mai acceptabilă decât lovirea adulţilor

  • pentru a le oferi sprijin părinţilor, cadrelor didactice şi altor persoane prin asigurarea unei baze legale clare de conştientizare cu privire la dreptul copilului la protecţie şi prin iniţierea de acţiuni de educare a publicului în vederea promovării formelor de disciplină pozitive, non-violente. Nu există dovezi care să sugereze că programele educaţionale schimbă substanţial atitudinile şi practicile părinţilor şi ale altor persoane într-un context în care legea tolerează încă pedepsele corporale

  • pentru a asigura punerea în aplicare a legii în acele puţine cazuri în care este pur şi simplu necesară în interesul copilului. În multe ţări, legea le permite părinţilor, altor îngrijitori şi cadrelor didactice să justifice agresiunile ca „pedepse rezonabile” sau „corecţii legale”.

Este important de subliniat faptul că, deşi dreptul copilului la protecţie egală prin lege presupune incriminarea pedepselor corporale în familie şi în alte medii, scopurile principale ale acestei reforme sunt: transmiterea unui mesaj clar că lovirea copiilor este la fel de inacceptabilă ca şi lovirea oricui altcuiva şi reducerea violenţei împotriva copiilor. Cel mai probabil, urmărirea penală şi pedepsirea părinţilor pentru agresarea copiilor nu vor fi în interesul superior al copiilor, având în vedere statutul de dependenţă al acestora. Acest fapt nu diminuează cu nimic necesitatea unei reforme legislative clare, însă subliniază necesitatea aplicării legii astfel încât să ţină seama de relaţiile speciale din familie şi să se concentreze asupra sprijinirii mai degrabă decât asupra pedepsirii (vezi secţiunea D mai jos).

Prin punerea în aplicare a legii, copiii le pot spune profesorilor, care la rândul lor pot spune poliţiei”.

Băieţel de 9 ani din Ţara Galilor

2. Promovarea reformei legislative
Această secţiune descrie etapele care trebuie parcurse pentru dezvoltarea şi implementarea unei campanii de reformă legislativă. Există multe ONG-uri sau instituţii care apără drepturile omului şi care preiau iniţiativa şi conducerea unor astfel de campanii; acestea vor efectua acţiuni de cercetare detaliate şi vor întreprinde demersurile de lobby descrise mai jos. Oricum, ele vor avea nevoie de sprijin puternic din partea altor grupuri şi persoane.
A. Analizarea prevederilor legislative referitoare la pedepsele corporale
Primul pas în implementarea unor campanii pentru promovarea reformei legislative împotriva tuturor formelor de pedepse corporale trebuie să fie studierea amănunţită a cadrului juridic existent şi înţelegerea poziţiei guvernului şi a altor organisme influente: organizaţii profesionale, ONG-uri, instituţii pentru drepturile omului, grupuri religioase, mass-media etc. Va trebui de asemenea să înţelegeţi care este starea opiniei publice. În cercetarea legii care reglementează pedepsele corporale în instituţii, este important să se înţeleagă distincţia dintre „legislaţie”, care a fost adoptată de guvern şi poate fi pusă în aplicare”, şi „linii directoare”, care pot fi emise de departamentele guvernamentale dar care nu au statut de act normativ şi nu pot fi prin urmare executate.
Procesul de studiere a cadrului juridic trebuie să facă parte din procesul de conştientizare şi promovare.
Lucruri pe care trebuie să le luaţi în considerare
Întrebarea de bază la care trebuie să răspundă studierea legislaţiei este dacă sau în ce măsură pedepsele corporale asupra copiilor sunt legale:


  • acasă, exercitate de părinţi şi alte persoane cu răspundere părintească?

  • în şcoli – toate categoriile, inclusiv şcolile private şi religioase, dar şi şcolile de stat?

  • în alte instituţii şi forme de îngrijire alternativă, asistenţi maternali, centre de zi etc.?

  • în sistemul penal – ca sentinţă emisă de instanţele de judecată şi/sau ca pedeapsă în instituţiile penale?

  • în situaţii de exploatare a copiilor prin muncă?

Este important de asemenea să aflăm dacă s-au realizat progrese semnificative în sensul contestării pedepselor corporale în oricare dintre aceste medii: de exemplu, au existat consultări guvernamentale, rapoarte oficiale care recomandă reforma, discuţii parlamentare, campanii derulate de ONG-uri sau instituţii pentru drepturile omului, contestări legale etc.?


Interpretarea implicaţiilor legislaţiei
Nu este uşor să aflăm ce spune legea. Majoritatea ţărilor au legi privind agresiunile – lovirea sau agresarea în alt mod a unei persoane este considerată delict. Multe ţări au legi privind protecţia copiilor, care interzic cruzimea împotriva copiilor, iar altele au constituţii care garantează protecţia împotriva pedepselor crude, inumane sau degradante. Multe state, atunci când ratifică instrumente internaţionale care reglementează drepturile omului, cum ar fi Convenţia ONU privind Drepturile Copilului, le incorporează în propria legislaţie şi le acordă precedenţă asupra legislaţiei domestice. Totuşi, această legislaţie protejează efectiv copiii împotriva lovirii de către părinţi şi alţi îngrijitori în foarte puţine ţări, poate chiar nicăieri.
În multe ţări, dreptul părinţilor, cadrelor didactice şi a altor persoane de a utiliza pedepsele corporale „rezonabile” este prevăzut de lege, existând chiar şi mecanisme de apărare, astfel că legea privind agresiunile nu se aplică agresiunilor de natură „disciplinară” comise de părinţi, cadre didactice şi alte persoane împotriva copiilor. Apărarea „pedepselor rezonabile” de jurisprudenţa britanică există în 70 de ţări din întreaga lume – astfel că dacă un părinte este acuzat de agresarea copilului, poate pretinde că acea agresiune a reprezentat o „pedeapsă rezonabilă”. În alte ţări, legea nu spune nimic în acest sens, însă „dreptul” de utilizare a pedepselor corporale a fost confirmat de numeroase hotărâri judecătoreşti sau este pur şi simplu acceptat în întreaga societate. Până când nu se va introduce o interdicţie generală clară, este necesar să analizăm legile individuale (privind protecţia copilului, educaţia, justiţia juvenilă) pentru a vedea dacă s-au făcut măcar câteva progrese, cât de mici, în protejarea copiilor împotriva pedepselor corporale, în anumite situaţii.

De exemplu, s-ar putea trimite o scrisoare prin care se solicită informaţii privind statutul juridic al pedepselor corporale, însoţită de un chestionar, tuturor departamentelor guvernamentale cu responsabilităţi în domeniu (justiţie, protecţie socială, educaţie, sănătate şi altele), precum şi organismelor guvernamentale, instituţiile pentru drepturile omului şi avocaţilor pentru drepturile omului, ONG-urilor internaţionale care lucrează în ţara respectivă, ONG-urilor naţionale interesate şi aşa mai departe. Rezultatele ar putea fi notate şi apoi diseminate la scară largă (însoţite de propuneri pentru o reformă legislativă completă – vezi Pasul 4A, secţiunea 3, Exemple de bune practici).


Pedepsele corporale în diferite medii
În procesul de analizare a legii privind pedepsele corporale în diferite medii, va trebui să căutaţi elementele de mai jos:
Şcoli: există multe legi sau reglementări diferite care se aplică şcolilor de stat, şcolilor religioase şi celor private sau şcolilor cu elevi de diferite vârste.
Sistemele de îngrijiri alternative: în majoritatea ţărilor există diferite tipuri de case şi orfelinate rezidenţiale pentru copii, gestionate de stat, de organizaţii voluntare şi religioase şi de organisme private. Poate că există reglementări care se aplică doar instituţiilor de stat şi care permit sau interzic pedepsele corporale.
Asistenţii maternali au probabil aceleaşi drepturi ca şi părinţii, însă unele ţări au reglementări care interzic pedepsirea corporală a copiilor de către asistenţii maternali.
Centrele de zi: din nou, există foarte multe centre de zi în care copiii mici sunt îngrijiţi cât părinţii sunt la serviciu: creşe, grădiniţe, centre de zi şi sisteme mai puţin formale. Există de asemenea şi persoane care stau cu copiii – persoane plătite să aibă grijă de grupuri de copii mici la ele acasă. Este important să aflăm care sunt reglementările care se aplică diferitelor forme de îngrijire, dacă există. Dacă legea nu prevede nimic în acest sens, aceşti îngrijitori au aceleaşi drepturi să utilizeze pedepsele corporale ca şi părinţii.
Sistemul judiciar: în unele ţări, instanţele judecătoreşti pot hotărî, prin sentinţe judecătoreşti, ca tinerii şi copiii să fie bătuţi cu bastonul, cu biciul sau alte obiecte. În instituţiile penale, pedepsele corporale pot fi permise ca măsuri disciplinare. Pot exista de asemenea multe sisteme „informale” sau cutumiare de justiţie şi pedepse care funcţionează la nivel local şi care includ pedepsele corporale.
Alte instituţii: există alte instituţii de stat sau private care au în îngrijire copii sau oferă tratament copiilor şi în care se utilizează pedepsele corporale (ex. instituţii medicale sau aziluri psihiatrice)?
Exploatarea prin muncă a copiilor: angajatorii pot utilizat pedepsele corporale în situaţii de exploatare a copiilor prin muncă şi în special în situaţii de muncă domestică.

Sistemele de legi „cutumiare”, locale, regionale sau religioase care autorizează pedepsele corporale trebuie să fie de asemenea analizate: drepturile omului se aplică în mod egal tuturor copiilor din jurisdicţie; nu poate exista nici o justificare a legilor locale sau cutumiare care permit pedepsirea violentă a unora dintre copii.


Nici un stat nu poate spune că a interzis toate formele de pedepse corporale dacă mecanismele de apărare existente nu au fost eliminate explicit iar guvernul şi instanţele judecătoreşti nu interpretează clar legislaţia ca interzicând toate pedepsele corporale.
Identificarea sistemelor administrative de punere în aplicare a legislaţiei
Faptul că există legi (de exemplu cele care interzic clar pedepsele corporale în şcoli) nu înseamnă că pedepsele corporale nu mai sunt folosite. Este important să aflăm care sunt sistemele care există, dacă există, pentru punerea în aplicare a legii: inspecţii independente, proceduri de reclamaţii pe care le pot utiliza elevii, avocaţi care să îi sprijine etc.
B. Evaluarea contextului politic, juridic şi cultural
Având în vedere ratificarea aproape universală a Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului şi faptul că majoritatea Statelor Părţi sunt în procesul de a-şi adopta sau revizui legile pentru a asigura conformitatea cu UNCRC şi alte tratate privind drepturile omului pe care le-au ratificat, există oportunităţi semnificative de introducere a interdicţiei pedepselor corporale în legislaţie. Totuşi, în ţările în care un proces serios de reformă legislativă este improbabil sau nu ar fi eficient, este esenţial să se înceapă prin colectarea de dovezi practice legate de modul în care se pot produce schimbări în utilizarea pedepselor corporale şi umilitoare, schimbări care să fie benefice direct la nivel local. O astfel de strategie ar trebui să fie susţinută şi de o reformă legislativă generală însă ar fi nevoie mai degrabă de o abordare treptată care să încerce câştigarea consensului pentru schimbare.
În ţările în care există posibilităţi de susţinere a unei reforme legislative adevărate sau în care există deja un proces de reformă în care vă puteţi implica din mers (cum ar fi transpunerea UNCRC în legislaţia naţională, elaborarea de legi de specialitate privind copiii – ex. Legea copiilor, Legea justiţiei juvenile, revizuirea legislaţiei penale existente sau a codului penal în vigoare, elaborarea de legi specializate privind violenţa domestică, violenţa în familie etc.), ar trebui să profitaţi de ocazie şi să o integraţi în campania dumneavoastră.
În ţările în care nu există posibilităţi serioase pentru un proces autentic de reformă legislativă, acest demers ar trebui să facă totuşi parte din strategia generală, însă programele se pot concentra mai mult de realizarea de schimbări la nivel local şi pe utilizarea acestor schimbări pentru a demonstra necesitatea unor schimbări la scară mai largă, la nivel naţional. Acest lucru s-ar putea întâmpla de exemplu în ţările în care statul de drept nu este bine pus la punct sau în care există o autoritate autocratică sau unde autoritatea guvernamentală poate avea în practică un control jurisdicţional limitat asupra unei mari părţi a teritoriului. Ar fi de asemenea strategia cea mai potrivită în ţările în care există un cadru juridic foarte cuprinzător dar şi o lipsă cronică de aplicare a legilor.
În aceste ţări, activitatea din domeniul eradicării pedepselor corporale şi umilitoare s-ar putea concentra asupra schimbărilor la nivel local, alături de utilizarea acestora pentru a demonstra că alternativele nu sunt doar posibile într-o anumită ţară dar că funcţionează deja. De exemplu, prin atragerea angajamentului consiliilor educaţionale locale, părinţilor, cadrelor didactice şi grupurilor comunitare şi prin implementarea de proiecte pilot care au demonstrat beneficiile unei abordări bazate pe disciplina pozitivă, puteţi dezvolta o strategie incrementală care să culmineze cu acţiuni de lobby pe lângă autorităţile naţionale, prin intermediul autorităţilor şi grupurilor locale. Salvaţi Copiii a făcut acest lucru în trecut în mai multe probleme delicate (inclusiv justiţia juvenilă) şi a avut foarte mult succes.

Nu trebuie permise. PUNCT. Poate că dacă oamenii şi-ar da seama că sunt împotriva legii nu ar mai proceda astfel. Şi atunci ar trebui să găsească alte modalităţi”.



Fetiţă din Palestina, 13 ani

Pentru a face o evaluare, puteţi avea în vedere unele din întrebările de mai jos:




  • Cum puteţi asigura cel mai bine un anumit nivel de consens şi schimbare care vă va ajuta să vă atingeţi obiectivul general?

  • Puteţi lucra cu autorităţile, şcolile, grupurile de părinţi sau grupurile de profesionişti de la nivel local, cu care sunteţi deja în contact şi care ar fi dispuşi să se angajeze în acest proces de schimbare?

  • Aţi putea integra aceste activităţi în activităţile existente din domeniul educaţiei, sănătăţii sau al copiilor aflaţi în conflict cu legea?

  • Puteţi corela activităţile de la nivel local cu un efort mai amplu de susţinere la nivel naţional?

  • Care ar fi nivelul de sprijin politic necesar pentru a face acest lucru?

  • Care sunt actorii cheie care pot influenţa acest proces nu doar local ci şi naţional?

  • Cum vă asiguraţi că schimbările pe care le doriţi la nivel local pot influenţa la rândul lor dezbaterile de la nivel naţional?

  • Pot fi adoptate reglementări locale care să sprijine interzicerea la acest nivel?

  • Există vreun proces de descentralizare a puterii care ar putea oferi posibilitatea de a influenţa actori cheie şi cum?

În multe ţări, este posibilă interzicerea pedepselor corporale şi umilitoare în şcoli şi alte instituţii la nivel local sau regional dar nu este posibilă sau realistă adoptarea unei legislaţii în acest sens la nivel naţional sau federal fie din cauza descentralizării fie din cauza unui stat centralizat slab. Puteţi lucra cu autorităţile locale pentru a le încuraja să preia conducerea în domeniul pedepselor corporale şi umilitoare. Aţi putea dezvolta o strategie în mai mulţi paşi care să ducă la obţinerea unor schimbări la nivel local şi la evaluarea impactului practicilor pozitive în aceste comunităţi locale înainte de a merge la nivel naţional. De obicei, aceasta reprezintă o modalitate puternică de a contracara argumentele potrivit cărora interzicerea pedepselor corporale şi umilitoare ar fi contrară culturilor şi tradiţiilor locale. Atunci când se produc schimbări într-o regiune sau provincie, este mult mai greu ca autorităţile naţionale să susţină că acele campanii de eliminare a utilizării pedepselor corporale sunt „influenţate de străini” sau nu sunt relevante sau posibile în ţara lor.


C. Elaborarea unei strategii pentru reforma legislativă împotriva tuturor pedepselor corporale şi umilitoare
Odată ce contextul politic, juridic şi cultural este înţeles şi documentat clar, următorul pas constă în elaborarea unei strategii pentru reforma legislativă, care să ţină seama de acel context.
Posibilităţi existente sau viitoare pentru reforma legislativă


  • Există procese de reformă legislativă în curs de la care se poate porni? De exemplu, reforma sistemului de justiţie juvenilă, elaborarea unei legi privind violenţa în familie, revizuirea legislaţie penale existente? Există evoluţii sau revizuiri constituţionale în curs sau planificate?

  • Există vreun proces în curs de revizuire a legislaţiei naţionale în vederea alinierii la UNCRC? Dacă nu, s-ar putea iniţia un astfel de proces? A raportat guvernul în baza UNCRC? Comitetul a făcut comentarii cu privire la lipsa protecţiei copiilor împotriva pedepselor corporale şi umilitoare? Sau guvernul este pe cale să îşi elaboreze raportul în baza UNCRC? Există rapoarte în curs de pregătire care pot fi utilizate pentru a conştientiza cu privire la necesitatea reformei legislative?

  • Există vreun proces în curs de revizuire a legislaţiei existente în vederea alinierii la alte tratate referitoare la drepturile omului ratificate la nivel regional sau internaţional?

  • Există cazuri în instanţă cu privire la anumite aspecte ale legii referitoare la pedepsele corporale?

  • Există vreun proces politic relevant la nivel naţional, regional sau internaţional care ar putea oferi o ocazie şi un impuls pentru iniţierea reformei legislative în ţară, cum ar fi dobândirea calităţii de membru al unui organism ONU sau regional de drepturile omului, al unei organizaţii politice care are anumite condiţii de admitere în sensul standardelor privind drepturile omului sau vreo conferinţă sau proces de revizuire naţional sau internaţional care va fi organizat în curând – ex. consultări regionale pe marginea Studiului ONU privind Violenţa împotriva Copiilor, revizuirea pe termen mediu a Sesiunii Speciale pentru Copii sau aniversarea ratificării UNCRC?



Yüklə 0,74 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin