Eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare

Parteneri/actori posibili în reforma legislativă

• 
  Există alte organizaţii ale copiilor, organizaţii pentru drepturile omului, comisii pentru drepturile omului sau avocaţi ai poporului, asociaţii legale şi profesionale, organizaţii ale femeilor şi comunitare care lucrează deja la reforma legislativă în domeniile violenţei familiale, violenţei interpersonale, drepturilor copiilor, protecţiei copilului, nediscriminării etc.?
  
• 
  Există parlamentari, miniştri, oficialităţi ale administraţiilor locale, reprezentanţi ai statului, lideri religioşi sau tradiţionali care şi-au asumat deja roluri de lider în domeniile drepturilor copiilor, protecţiei copiilor, violenţei în familie?
  

Procesul de elaborare a legislaţiei şi reformă legislativă
Există mai multe modalităţi prin care legile sunt elaborate, adoptate şi amendate în fiecare ţară. Este important să înţelegeţi aceste procese pentru a elabora o strategie de reformă eficientă. Multe organizaţii naţionale lucrează în domeniul reformei legislative. Parteneriatul cu acestea vă va permite să beneficiaţi de experienţa lor şi de expertiza lor juridică şi politică. Procesele de reformă legislativă pot fi afectate şi de schimbările din contextul politic, de exemplu conflicte, instabilitate politică, descentralizare sau centralizare sau schimbări în controlul jurisdicţional asupra unei părţi din teritorii. Nu trebuie să fiţi experţi în reformă legislativă, însă trebuie să primiţi sfaturi şi sprijin din partea organizaţiilor care au experienţă în domeniu. Unele dintre întrebările la care trebuie să răspundeţi în elaborarea strategiei de reformă sunt:

• 
  Care este procesul de elaborare a legilor în ţara dumneavoastră? Care sunt paşii cheie în reforma legislativă?
  
• 
  Există mecanisme (ex. o comisie legislativă), organisme/comisii legislative parlamentare sau vreun minister cu responsabilităţi specifice de elaborare a legilor etc.? Cine are mandatul de a elabora o nouă lege în ţara dumneavoastră şi de a o aduce pe masa discuţiilor sau de a aduce amendamente unei legi existente?
  
• 
  Care sunt factorii de decizie cheie în legătură cu legislaţia din ţara dumneavoastră?
  

Cadrul de timp al reformei legislative
Trebuie să cunoaşteţi cadrul de timp obişnuit pentru elaborarea şi adoptarea legilor pentru a putea identifica un grafic de timp realist pentru procesul de reformă legislativă şi paşii care trebuie întreprinşi în acest sens. Procesele care presupun schimbarea legilor unei ţări, fie prin elaborarea unei legi de la zero fie prin modificarea legilor existente, sunt îndelungate şi de obicei numeroase. Cu toate acestea, este esenţial să înţelegeţi că reforma legislativă va fi întotdeauna fundamentală pentru protejarea copiilor împotriva acestei forme de violenţă. Eforturile de construire a unui consens sau chiar schimbările reale de percepţie şi comportament la nivel local nu vor avea succes dacă nu sunt sprijinite fundamental de un cadru de legi şi politici care să recunoască dreptul copiilor la protecţie egală.
În acelaşi timp, ar fi nerealist în acest punct să vă angajaţi într-o campanie amplă şi totală pentru reforma legislativă în domeniu. Acest lucru s-ar putea datora fie faptului că instituţiile politice şi juridice traversează o perioadă de instabilitate sau tranziţie, fie faptului că nici un proces legislativ serios nu a putut fi iniţiat în contextul politic prezent. În aceste condiţii, ar fi poate mai bine să dezvoltaţi o strategie incrementală de reformă legislativă, pe baza dezvoltării sprijinului şi dovezilor legate de posibilitatea de schimbare de la nivel local/regional şi pe baza valorificării acestora în vederea generalizării campaniei la nivel naţional, cu toate forţele. O astfel de strategie poate fi foarte eficientă în atragerea celor care în cele din urmă vor aplica legea, oferindu-le un simţ de proprietate asupra sa, deoarece au identificat anumite provocări de implementare posibile. Pe de altă parte, va necesita un angajament foarte bine definit pe termen lung din partea organizaţiei dumneavoastră pentru a vă asigura că schimbările care s-au produs la nivel local nu se pierd din cauza schimbării de priorităţi sau direcţie. Deşi câştigurile la nivel local vor reprezenta un succes major, succesul poate fi de scurtă durată dacă nu este instituţionalizat prin legi şi politici. Iată câteva dintre elementele cheie pe care trebuie să le luaţi în considerare:

• 
  Care este durata medie a reformei legislative în ţara dumneavoastră şi care sunt etapele principale care trebuie parcurse?
  
• 
  Care este cadrul de timp al proiectului dumneavoastră?
  
• 
  Care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgeţi pentru a avea un proces de reformă legislativă de succes – de exemplu discuţii parlamentare/legislative, întâlniri cu inspectoratul şcolar local, consultări publice/discuţii în comunitate pe subiectul pedepselor corporale şi umilitoare, înaintarea unei moţiuni către parlament, consiliul local etc.
  

„Nu durerea mă afecta cel mai tare, ci sentimentul de umilinţă pe care îl încercam când îi vedeam pe colegii mei că râd de mine. A fost ultima zi în care m-am apropiat de porţile acelei şcoli”.

Băieţel din Etiopia, 8 ani

Angajarea în procesul de elaborare legislativă
Există o tendinţă de a vedea elaborarea legilor ca un proces foarte formalizat şi mecanic de scriere. În realitate, elaborarea legilor sau amendamentelor legislative ţine atât de procesul în sine cât şi de rezultatul final. Chiar şi în ţările în care procesele democratice sunt slab dezvoltate, autorităţile trebuie să se bazeze pe un număr mare de oameni pentru a aplica legile, precum şi pe disponibilitatea majorităţii de a le respecta. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să existe un consens absolut pe marginea tuturor actelor normative şi probabil că pedepsele corporale şi umilitoare sunt un domeniu care nu vor întruni acest consens absolut.
Guvernele trebuie de asemenea să fie lideri în elaborarea legilor, ţinând seama de interesul public, indiferent dacă toţi membrii publicului sau chiar marea majoritate sunt de acord sau nu. Totuşi, dacă nu există un nivel de acceptare publică oricât de mic că o anumită regulă este legitimă, vor exista dificultăţi în implementarea sa. Practicile şi atitudinile legate de pedepsele corporale şi umilitoare nu se vor schimba pur şi simplu ca urmare a schimbării legii şi sistemului de urmărire penală, deşi utilizarea urmăririi penale în anumite cazuri poate ajuta la transmiterea mesajului că aceste practici nu mai sunt tolerate.
Încercările grăbite şi pregătite deficitar de a-i convinge pe legislatori şi politicieni pot duce la o puternică opoziţie care poate prejudicia eforturile de protecţie a copiilor împotriva violenţei. Este esenţial să se procedeze cu realism şi să se angajeze consultări reale cu actorii cheie, pentru a determina cea mai bună strategie de schimbare în domeniul pedepselor corporale şi umilitoare. Legislatorii, politicienii, agenţii care se ocupă de aplicarea legii, miniştrii şi judecătorii sunt şi ei oameni. Toţi au fost copii odată şi cel mai probabil au fost supuşi pedepselor corporale şi utilizează pedepsele corporale pe propriii lor copii. Nu trebuie să subestimaţi schimbarea necesară în credinţele şi comportamentele personale pentru a pune capăt tuturor formelor de pedepse corporale. Această problemă nu înseamnă doar schimbarea şi reglementarea comportamentelor celorlalţi, ci reglementarea propriilor comportamente.
Iată câteva dintre aspectele care trebuie avute în vedere:

• 
  Care sunt tipurile de procese de care aveţi nevoie? Care sunt factorii cheie pe lângă care trebuie să se facă lobby şi care trebuie să fie proprietarii acestui proces – politicienii locali, miniştrii, profesorii, profesioniştii din domeniul îngrijirii copilului şi justiţiei, părinţii, copiii?
  
• 
  Cine va avea un rol fundamental de jucat în adoptarea legii şi cum le solicitaţi punctele de vedere?
  
• 
  Care sunt factorii care vor fi cele mai probabile obstacole în calea adoptării sau reformării legislaţiei şi cum îi integraţi în acest proces?
  
• 
  Cine va avea un rol fundamental în implementarea acestei legi şi cum le câştigaţi acordul?
  
• 
  Cine sunt posibilii dumneavoastră aliaţi şi cum îi integraţi în acest proces? Va fi nevoie de audieri sau consultări publice, comitete de discuţii sau sesiuni de informare a legislatorilor, forumuri de discuţii, seminarii sau rapoarte?
  
• 
  Cum construiţi sprijinul pentru acest proces de reformă şi de ce dovezi aveţi nevoie în acest sens?
  

D. Favorizarea protecţiei şi nu a urmăririi penale
Scopul final este educarea şi descurajarea în vederea favorizării protecţie şi nu a urmăririi penale. Urmărirea penală este întotdeauna un semn de eşec al legii, care nu a reuşit să descurajeze în mod eficient agresiunile asupra copiilor şi să ofere protecţie copiilor împotriva acestora. Pentru a-i descuraja pe părinţi să utilizeze pedepsele corporale acasă, legea trebuie să transmită un mesaj foarte clar; acesta este scopul său real. O lege clară care interzice toate formele de pedepse corporale şi umilitoare le permite tuturor celor care lucrează cu şi pentru familii şi copii să promoveze acest mesaj.
Totuşi, teama de urmăriri penale ca urmare a reformei legislative poate acţiona ca o barieră semnificativă. Prin urmare, este necesar să abordaţi aceste îngrijorări în campania dumneavoastră.
Concentrarea asupra protecţiei egale şi nu a urmăriri penale
Protecţia egală a copiilor înseamnă că orice agresiune împotriva copiilor, care ar fi considerată delict penal dacă ar fi îndreptată împotriva unui adult, trebuie incriminată. Toate ţările au legi care definesc şi interzic agresiunea. Cu toate acestea, incriminarea ca delict penal a tuturor pedepselor corporale şi umilitoare aplicate de părinţi nu înseamnă neapărat o urmărire penală automată sau frecventă a părinţilor, care cu siguranţă nu ar fi în interesul superior al copiilor.
Urmărirea penală a părinţilor este foarte rar în interesul copiilor, deoarece copiii depind de părinţii lor. În cazuri extreme, de abuz grav şi repetat, separarea copiilor de părinţii lor poate fi singura cale de a-i proteja; în aceste cazuri însă, potrivit UNCRC (art. 9), trebuie să existe o audiere în faţa instanţei, la care să participe reprezentanţi ai părinţilor şi copiilor şi care să se concentreze asupra interesului superior al copilului. În cazuri excepţionale, în care se crede că copilul este expus unui risc grav de violenţă, se poate impune retragerea imediată a copilului – sau a făptaşului – în vederea protejării copilului. Aceste măsuri trebuie însă să fie doar temporare şi continuate doar în urma unei audieri în instanţă.
În orice caz în care ies la iveală pedepse corporale şi umilitoare comise în familie, scopul principal este oferirea de sprijin părinţilor şi copiilor, prin intervenţii pozitive voluntare – consiliere, discuţii cu alţi părinţi etc. – care pot contribui la stoparea tratamentelor violente şi umilitoare aplicate copiilor.
Atunci când reforma legislativă realizată în vederea interzicerii pedepselor corporale şi umilitoare este susţinută, oponenţii reformei tind să sugereze că aceasta va duce la urmărirea penală şi încarcerarea a mii de părinţi sau la îndreptarea copiilor împotriva părinţilor lor etc. Totuşi, în puţinele ţări în care s-a schimbat legea, nu acesta a fost scopul reformei şi de fapt nici nu s-a întâmplat aşa. Schimbarea legii şi conştientizarea vor duce cel mai probabil la raportarea mai multor cazuri de violenţă împotriva copiilor însă nu vor duce neapărat şi nu ar trebui să ducă la mai multe cazuri de urmărire penală.

Suedia: interdicţie impusă dar mai puţine urmăriri penale
În Suedia, unde s-au făcut cele mai multe studii referitoare la efectele schimbării legislaţiei, numărul de cazuri de violenţă raportate a crescut semnificativ în anii care au urmat reformei. Totuşi, acum, părinţii care sunt violenţi cu copiii lor caută ajutor mai devreme. Urmărirea penală a părinţilor pentru agresarea copiilor a înregistrat o tendinţă descendentă, la fel ca şi intervenţiile obligatorii ale asistenţilor sociali şi numărul copiilor luaţi în îngrijirea statului. Studiile arată o schimbare considerabilă a atitudinilor, astfel că acum, numai 6% din persoanele sub 35 de ani susţin chiar şi pedepsele corporale uşoare, observându-se o reducere substanţială a incidenţei pedepselor corporale.
Durrant, 2000

Controlarea politicii de urmărire penală în legătură cu pedepsele corporale aplicate de părinţi
În majoritatea ţărilor există un fel de cod sau recomandare care determină punctul la care trebuie să se iniţieze urmărirea penală pentru o infracţiune. Există anumite teste şi criterii care trebuie îndeplinite, de exemplu:

• 
  există suficiente probe pentru condamnare
  
• 
  urmărirea penală este în interesul public.
  

În promovarea reformei legislative, este important să se sublinieze că drepturile omului necesită incriminarea tuturor agresiunilor împotriva copiilor dar că, din cauza statutului special al copiilor, trebuie să existe anumite îndrumări pentru a se asigura că acuzarea părinţilor de delicte şi începerea urmăririi penale împotriva acestora sunt măsuri excepţionale; urmărirea penală trebuie începută doar când pare să fie singura cale pentru a asigura o protecţie eficientă a copilului şi când alte intervenţii de suport au eşuat. Poate fi nevoie de linii directoare detaliate pentru toţi cei implicaţi în protecţia copilului, de exemplu asistenţii sociali, lucrătorii medicali, cadrele didactice şi poliţia.

În susţinerea reformei legislative, se poate sublinia faptul că agresiunile minore comise de adulţi împotriva altor adulţi, deşi sunt în mod clar ilegale, ajung foarte rar în faţa instanţei (în multe ţări, se recunoaşte principiul de minimis, adică legea nu se ocupă de chestiuni mărunte). Agresiunile minore împotriva copiilor şi îndeosebi asupra bebeluşilor şi copiilor mici, care sunt probabil cele mai frecvente victime ale pedepselor corporale, ajung şi mai rar în faţa instanţei, din cauza lipsei de probe care pot fi utilizate în susţinerea cauzei. Utilizarea termenului de „agresiuni minore” nu înseamnă că agresiunea este mai puţin importantă sau că trebuie să fie ignorată sau considerată legală ci mai degrabă că reacţia trebuie să fie una pozitivă, de sprijin, şi nu una negativă şi punitivă.
Unii oponenţi ai reformei legislative vor răspunde: „Dar atunci care este rostul legii dacă nu este pusă în aplicare?” Răspunsul este că legea este pusă în aplicare dacă există probele necesare, aşa cum legea privind agresiunile poate fi utilizat pentru urmărirea penală a bărbaţilor care agresează femei. În puţinele cazuri în care urmărirea penală este necesară pentru a proteja un copil, va fi mai uşor deoarece nu vor mai exista mecanisme legale care să îi apere pe părinţi şi pe ceilalţi.
E. Acţiuni de promovare a reformei legislative
Elaborarea proiectelor de legi
Odată ce aţi elaborat strategia şi aţi identificat partenerii cheie, puteţi hotărî că este momentul să treceţi la promovarea reformei legislative. Un prim pas în acest sens este elaborarea unor propuneri de reformă legislativă care să respecte pe deplin drepturile copilului. Chiar dacă reforma pare încă foarte departe, acest lucru îi conferă mai multă palpabilitate, iar publicarea propunerilor de proiecte legislative va creşte gradul de conştientizare a problemei şi va da naştere mai multor dezbateri publice. Pentru majoritatea guvernelor, abolirea pedepselor corporale şi umilitoare este o chestiune controversată. Din cauza faptului că tradiţia utilizării sale este bine înrădăcinată în multe ţări, contestarea sa nu va fi uşoară sau aprobată de adulţi – cel puţin până când aceştia nu vor fi informaţi cu privire la implicaţiile de drepturile omului şi la pericolele pentru copii. Scopul trebuie să fie acela de a convinge guvernul să accepte necesitatea schimbării şi să înainteze propunerile legislative necesare organismului legislativ competent. Procesul de convingere a guvernului să îşi ia obligaţiile de respectare a drepturilor copiilor în serios şi să reformeze legea nu poate începe prea devreme – există câteva exemple pozitive de reformă care trebuie aduse în discuţie (vezi Pasul 4A, secţiunea 3 pentru alte exemple).
În elaborarea propunerilor dumneavoastră şi a strategiilor care vor asigura eficienţa acestora, va trebui să aveţi în vedere următoarele lucruri:

• 
  Dintr-o perspectivă a drepturilor omului, propunerile de reformă trebuie să acopere toate pedepsele corporale şi umilitoare în toate mediile, inclusiv în familie. Nu există nici o distincţie în ceea ce priveşte legislaţia drepturilor omului între drepturile egale ale copiilor la protecţie în şcoli şi în familie de exemplu. Cu toate acestea, se poate ca în contextul actual să existe o posibilitate de influenţare a dezvoltării sau reformării unui anumit act normativ care să se refere la anumite aspecte ale pedepselor corporale şi umilitoare. În multe ţări, reforma legislaţiei împotriva pedepselor corporale a început prin interzicerea acestora ca sentinţă pentru infractorii minori, după care a trecut la interzicerea lor în şcoli şi alte instituţii pentru ca, în cele din urmă, să abordeze pedepsele corporale în familie. Trebuie să subliniaţi că reforma legislativă ar trebui să le ofere copiilor o protecţie egală împotriva agresiunilor în orice mediu şi oricare ar fi agresorul.
  
• 
  Majoritatea celor 13 ţări care au interzis toate pedepsele corporale, inclusiv în familie, au luat următoarele măsuri:
  
  • 
    în primul rând au eliminat toate mecanismele de apărare care putea fi justificate pentru justificarea lovirii copiilor şi
    
  • 
    în al doilea rând au procedat la interzicerea explicită a tuturor pedepselor corporale prin includerea unei declaraţii în acest sens în legea familiei sau copilului.
    

Efectul este de a clarifica şi mai mult faptul că legea penală privind agresiunile se aplică atât agresiunilor comise de părinţi cât şi altor persoane care îi lovesc pe copii ca modalitate de disciplinare. Odată ce statul a interzis toate pedepsele corporale de acest gen, protecţia îi acoperă pe copii oriunde s-ar afla ei şi indiferent de persoana care făptuieşte agresiunea – ex. în casă, în centrele de zi, în şcoli şi alte instituţii, la locul de muncă etc.

• 
  Trebuie să promovaţi măsuri pentru a asigura monitorizarea aplicării legii şi pentru ca toate persoanele interesate, inclusiv copiii, să cunoască legea. Ar fi util să aveţi confirmarea interzicerii pedepselor corporale în legile sectoriale care se aplică şcolilor, altor instituţii, asistenţilor maternali etc.
  
• 
  Atunci când pedepsele corporale şi umilitoare din şcoli, alte instituţii şi forme de îngrijire sunt interzise, implementarea legii necesită adoptarea unor măsuri administrative corespunzătoare, inclusiv: conştientizarea adulţilor şi copiilor cu privire la conţinutul legii; includerea cunoştinţelor privind interzicerea pedepselor în programele de formare; efectuarea de inspecţii riguroase în instituţie de către inspectori independenţi bine pregătiţi (inclusiv interviuri individuale cu părinţi şi copii) şi accesul la consiliere, proceduri independente de promovare şi depunere a plângerilor pentru copii şi adulţi.
  
• 
  Respectarea legii ar trebui să devină o condiţie contractuală, astfel încât profesorii şi ceilalţi care continuă să folosească pedepsele corporale şi umilitoare să fie supuşi unor proceduri disciplinare severe, inclusiv pierderea locului de muncă. Acest fapt va acţiona ca un mijloc puternic de descurajare. În cazul în care cadrele didactice şi alte persoane continuă să folosească pedepse corporale şi umilitoare chiar şi în urma avertismentelor, un răspuns necesar şi legitim va fi urmărirea penală.
  
• 
  S-ar putea să fie necesară găsirea unor avocaţi apărători ai drepturilor omului, cu o experienţă adecvată pentru a revizui legea şi pentru a propune amendamentele şi abrogările necesare protejării copiilor in totalitate.
  

Pentru detalii despre statele care au interzis toate pedepsele corporale, consultaţi pagina de internet www.endcorporalpunishment.org.

Există o concepţie greşită potrivit căreia legile unor ţări, cum ar fi Suedia (care în 1979 a fost primul stat care a interzis în mod explicit toate formele de pedepse corporale), sunt doar texte declarative cărora nu le sunt asociate sancţiuni. În Suedia însă, reforma legislativă pentru interzicerea pedepselor corporale a început cu mult înainte: în 1975, s-a scos din legea penală dispoziţia care îi ierta pe părinţii care provocau răniri minore prin pedepsele corporale. Din acel moment, copiii au beneficiat de protecţie egală în baza legii privind agresiunile, iar pedepsele corporale au fost incriminate în totalitate. În mod asemănător, în 1969, legea penală din Finlanda privind agresiunile a fost modificată în sensul eliminării unei prevederi care stipula că o agresiune măruntă nu este pedepsibilă dacă este comisă de părinţi sau alte persoane care îşi exercită dreptul legal de a pedepsi un copil. În Norvegia, o prevedere similară a fost eliminată din codul penal în 1972. Austria a anulat autorizarea explicită a pedepselor corporale aplicate de părinţi în 1977. Toate aceste ţări au interzis mai târziu, în mod explicit în codurile familiei, toate pedepsele corporale.


Încurajarea guvernelor să ia măsuri
Acolo unde guvernul nu arată nici un semn că doreşte să ia măsuri de bună voie pentru a interzice toate pedepsele corporale şi umilitoare, este important să vedem dacă există modalităţi de a cere guvernului să reformeze legea, prin folosirea proceselor legale ale drepturilor omului la nivel naţional, regional şi internaţional. Procesele legale care invocă Constituţia şi recurgerea la mecanismele drepturilor omului pot duce la adoptarea unor hotărâri judecătoreşti sau decizii obligatorii pe care guvernul nu le poate ignora. Dacă astfel de procese sau demersuri duc la luarea unei decizii care condamnă pedeapsa corporală, guvernul va trebui totuşi să se adreseze Parlamentului ţării/organismului legislativ celui mai înalt pentru a obţine acordul privind schimbarea legii naţionale. Acesta însă nu ar trebui să fie un proces dificil dacă se invocă în mod clar drepturilor omului. Astfel, guvernelor le-ar fi mai uşor să spună că sunt forţate să înfăptuiască schimbarea. Strategii posibile pentru a forţa schimbarea:
1. Ameninţarea cu un proces sau intentarea unui proces privind pedepsele corporale şi fizice în faţa curţilor de justiţie interne, cu invocarea principiilor constituţionale sau principiilor dreptului internaţional, de exemplu din UNCRC sau alte instrumente care au fost acceptate de către stat.
Există multe exemple de contestări constituţionale soluţionate cu succes în domeniul pedepselor corporale în diferite ţări: Curtea Constituţională din Africa de Sud; curţile supreme sau înaltele curţi de justiţie din Namibia, Zambia, India, Fiji, Canada, Italia şi Israel (pentru detalii accesaţi www.endcorporalpunishment.org).
În unele ţări se pot intenta procese care contestă legile existente fără a identifica un copil victimă: de exemplu, simpla afirmaţie că existenţa unei prevederi care apără „pedeapsa disciplinară rezonabilă” încalcă principiul constituţional al protecţiei egale în faţa legii şi presupune riscul ca copiii să fie supuşi unor pedepse inumane şi degradante. Dacă este necesară prezenţa unei victime, va fi în mod inevitabil dificil să se găsească un copil pregătit şi capabil să conteste pedeapsa corporală aplicată de părinţi.
2. Recurgerea eventuală la orice mecanism regional al drepturilor omului care ar putea oferi remedii
În cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, depunerea unor plângeri individuale referitoare la încălcări ale drepturilor omului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi foarte eficientă; acestea au fost utilizate în ultimii 30 ani pentru a pune capăt pedepselor corporale aplicate copiilor în sistemul penal şi în şcolile din Marea Britanie şi în prezent se ocupă de problema pedepselor corporale în familie. Există de asemenea un proces de sancţiuni, inclusiv o procedură pentru ‘plângerile colective’ prevăzută de Carta Socială Europeană, care garantează drepturi sociale şi economice şi acoperă domeniul protecţiei copilului. Acest proces tocmai a început să conteste în mod sistematic legalitatea pedepselor corporale din întreaga Europă; pentru detalii vezi www.endcorporalpunishment.org.
Mecanisme regionale pentru drepturile omului există şi în America Latina şi Africa. Acestea nu au fost folosite până acum pentru a contesta pedepsele corporale asupra copiilor, dar probabil că standardele privind drepturile omului stabilite în aceste regiuni vor duce la succesul încercărilor viitoare.