Eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare


Imaginea la nivel mondial



Yüklə 0,74 Mb.
səhifə2/11
tarix25.07.2018
ölçüsü0,74 Mb.
#58269
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

3. Imaginea la nivel mondial
Copiii sunt pedepsiţi fizic şi umiliţi în mod deliberat în aproape toate societăţile şi culturile. Multe sisteme judiciare au eliminat bătăile ca mijloc de pedepsire pentru încălcarea legii, însă bătăile sunt încă administrate pentru încălcări ale regulamentelor şcolare sau pentru „comportamente necorespunzătoare” în familie. Pedepsele corporale şi umilitoare din şcoli au fost abolite în aproape 100 de ţări, însă în multe altele sunt încă considerate un instrument esenţial. Sondajele şi studiile de caz sugerează că elevii din multe ţări suferă de pe urma unor forme de pedepsire extrem de severe.
Nici un studiu nu a evidenţiat amploarea exactă a pedepselor corporale şi umilitoare: părinţii şi cadrele didactice au tendinţa să raporteze mult prea puţine cazuri iar sensibilitatea subiectului, alături de loialitatea copiilor faţă de familiile lor, fac adesea dificilă conturarea unei imagini cuprinzătoare de către copiii înşişi. Rezumatele de mai jos, realizate de Iniţiativa Globală pentru Eliminarea Pedepselor Fizice şi Salvaţi Copiii indică amploarea acestor practici în diferitele culturi.

Imagine de ansamblu la nivel mondial
Barbados. 70% dintre părinţi „aprobau în general” pedepsele fizice şi dintre aceştia, 76% erau de acord cu aplicarea de pedepse corporale cu cureaua sau frânghia.
Camerun. Un studiu realizat în patru provincii a arătat că 93% dintre copii erau bătuţi acasă de tată, mamă sau tutore şi că 98% dintre elevi erau bătuţi la şcoală de cadrele didactice. Profesorii îi băteau pe elevi cu băţul de o dată până la cinci ori pe săptămână în medie. Părinţii îi băteau în medie o dată până la trei ori pe lună.
Chile. Un studiu din 1996 a arătat că peste o treime din copii erau disciplinaţi cu bătaia – adesea cu utilizarea de curele sau beţe. Un sfert din aceşti copii au spus că au fost răniţi ca urmare a bătăilor suferite.
Etiopia. Un studiu privind pedepsele fizice în şcoli a arătat că în ciuda interzicerii acestora peste 90% dintre elevi au raportat pedepse fizice.
Europa şi Asia Centrală. Un studiu pe 15.000 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani, proveniţi din diferite medii, din Europa Occidentală şi Orientală şi Asia Centrală a arătat că aproape 6 din 10 copii au raportat că părinţii îşi ceartă, insultă sau bat copiii „când fac ceva rău”.
Hong Kong. Un studiu realizat în mai mult de 1.000 de gospodării în 1995 a arătat că aproape jumătate dintre copiii sub 16 ani fuseseră victime ale unor pedepse fizice severe în anul anterior.
India. Un studiu realizat printre studenţi a arătat că 91% dintre bărbaţi şi 86% dintre femei fuseseră pedepsiţi fizic în copilărie.
Coreea. Un studiu realizat de Asociaţia pentru Protecţia Copilului a constatat că 97% dintre copii erau pedepsiţi fizic, unii chiar foarte sever.
Kuwait. Un studiu realizat în 1996 referitor la atitudinile părinţilor a constatat că 54% dintre aceştia sunt de acord sau perfect de acord cu bătăile severe „în cazul unor comportamente necorespunzătoare grosolane”, iar 9% dintre părinţi sunt de acord cu provocarea de arsuri ca formă de pedeapsă.
Pakistan. Un studiu din 2004 referitor la pedepsele aplicate în şcolile primare a arătat că în 100% dintre şcoli elevii erau supuşi pedepselor corporale. Într-un studiu pe mai mult de 4.000 de copii, toţi au declarat că au fost pedepsiţi fizic acasă.
România. Un studiu din 1992 a arătat că 84% din părinţi consideră bătaia la fund o metodă „normală” pentru creşterea copiilor; 96% nu consideră că această metodă este umilitoare.
Spania. 47% dintre părinţii spanioli consideră că este necesar să îşi pleznească copiii pentru a-i educa; 2% consideră că această metodă este necesară în mod frecvent iar 27% recunosc că şi-au bătut copiii de trei ori în luna anterioară. Nu există diferenţe între sexe sau clase sociale, însă femeile au o tendinţă mai mare de a fi de acord cu pedepsirea fizică, în timp ce persoanele mai educate par să utilizeze această metodă mai puţin.
St. Kitts. Un studiu realizat cu privire la îngrijitorii a 300 de copii a arătat că 93% dintre aceştia sunt de acord că părinţii trebuie să îşi bată copiii când nu sunt cuminţi.
Marea Britanie. Un studiu comandat de Guvern în anii 1990 a arătat că trei sferturi dintr-un eşantion semnificativ de mame şi-au bătut copiii la fund chiar înainte ca aceştia să împlinească un an. În familiile în care au fost intervievaţi ambii părinţi, peste o treime din copii (35%) erau loviţi săptămânal sau chiar mai des de unul dintre părinţi sau de amândoi şi o cincime dintre ei fuseseră loviţi cu un obiect.
SUA. 89% dintre părinţii incluşi într-un eşantion de mari dimensiuni îşi loviseră copilul de trei ani în anul anterior. Aproximativ o treime dintre copiii între 15 şi 17 ani fuseseră loviţi.
www.endcorporalpunishment.org www.rb.se

Copiii nu trebuie loviţi pentru că îşi vor aminti acest lucru când vor creşte şi poate că vor face acelaşi lucru propriilor copii”.



Băiat din Vanuatu, 12 ani
4. Standardele internaţionale în domeniul pedepselor corporale şi umilitoare
Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului (UNCRC)
Pedepsele corporale şi umilitoare încalcă dreptul fundamental al copilului de a i se respecta integritatea fizică şi demnitatea umană. Acest drept este garantat tuturor, inclusiv copiilor, prin Carta Internaţională a Drepturilor Omului şi este prevăzut de articolul 19 al UNCRC, care le cere Statelor „să protejeze copilul împotriva tuturor formelor de violenţă fizică sau psihică atâta timp cât se află în îngrijirea părintelui/părinţilor, tutorelui legal/tutorilor legali sau a oricărei persoane care are în grijă copilul”.
Alte articole relevante din Convenţie le cer Statelor Părţi (state care au ratificat Convenţia):


  • să recunoască faptul că în toate acţiunile referitoare la copii „interesele superioare ale copilului vor prevala” (articolul 3)

  • să facă tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului (articolul 6)

  • să ia măsuri pentru a încuraja frecventarea şcolii cu regularitate şi pentru a reduce ratele de abandon şcolar (articolul 28 I.e)

  • să se asigure că disciplina şcolară „respectă demnitatea umană a copilului şi este conformă cu prezenta Convenţie” (articolul 28.2)

  • să se asigure că „nici un copil nu este supus torturilor sau altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante” (articolul 37)

  • să se asigure că copiii din sistemele de justiţie juvenilă sunt trataţi conform cu simţul demnităţii şi valorii personale a copilului (articolul 40).

Comitetul pentru Drepturile Copilului, organismul ales internaţional pentru UNCRC, a declarat în repetate rânduri că acceptarea legală şi socială a pedepsirii corporale a copiilor, oricât de uşoară ar fi aceasta, în familie sau în instituţii, nu este compatibilă cu UNCRC. Comitetul a recomandat interzicerea tuturor pedepselor corporale, inclusiv în familie, precum şi organizarea de campanii de conştientizare cu privire la efectele negative ale pedepselor corporale şi de încurajare a dezvoltării unor practici pozitive, non-violente de creştere şi educare a copiilor în peste 120 de state de pe toate continentele.*


* Hodgkin, R şi Newell, P (1998), „Manual de punere în aplicare a Convenţiei privind Drepturile Copilului”, UNICEF, Geneva; include o analiză a jurisprudenţei Comitetului privind pedepsele corporale (pag 242 şi următoarele). Documentele Comitetului sunt disponibile la www.unhchr.ch iar o analiză pe state a acestora poate fi găsită la www.endcorporalpunishment.org.

Dacă este împotriva legii, se vor gândi de două ori ÎNAINTE de a lovi un copil”.



Tânără, 17 ani, Scoţia

Alte standarde privind drepturile omului
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Internaţională privind Drepturile Politice şi Civile şi Convenţia împotriva Torturii interzic utilizarea tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante. Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale subliniază că instituţiile de învăţământ au obligaţia de a promova demnitatea individului. Mai mult, Comitetul pentru Drepturile Omului, Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale şi Comitetul împotriva Torturii au condamnat pedepsele corporale şi umilitoare aplicate copiilor, îndeosebi în şcoli şi instituţii.
În plus, toate standardele internaţionale referitoare la administrarea justiţiei prevăd clar că pedepsele corporale trebuie interzise cu stricteţe fie ca sentinţă în instanţă fie ca măsură disciplinară în sistemul judiciar. Regula 17.3 din Regulile ONU privind Standardele Minime pentru Administrarea Sistemului de Justiţie Juvenilă („Regulile de la Beijing”) prevede că „minorii nu vor fi supuşi pedepselor corporale”. Liniile Directoare ale ONU privind Prevenirea Delincvenţei Juvenile („Liniile directoare de la Riyahd”) prevăd că „nici un tânăr nu va fi supus unor măsuri de corecţie sau unor pedepse dure sau degradante acasă, în şcoli sau în alte instituţii” (articolul 54). Aceste standarde impun de asemenea ca „sistemele de învăţământ să acorde o deosebită atenţie evitării măsurilor disciplinare severe, în special a pedepselor corporale”. Regulile ONU privind Protecţia Minorilor Privaţi de Libertate prevăd de asemenea clar că „toate măsurile disciplinare care constituie tratamente crude, inumane sau degradante vor fi strict interzise, inclusiv pedepsele corporale … ca şi orice alte pedepse care pot prejudicia sănătatea fizică sau mentală a minorilor” (Regula 67).

Copilul poate nu înţelege de ce este pedepsit şi învaţă să îşi exercite puterea şi autoritatea prin violenţă”.



Tânără, 18 ani

5. Efectele pedepselor corporale şi umilitoare asupra copiilor
A. Consecinţele fizice
Consecinţele pedepselor fizice pot varia de la dureri fizice, tăieturi minore şi vânătăi până la răni grave care duc la handicapuri fizice cronice. Numeroase studii sprijină teoria potrivit căreia pedepsele corporale şi umilitoare sunt o strategie disciplinară ineficientă pentru copiii de toate vârstele şi, mai mult decât atât, sunt periculoase. O îngrijorare majoră este că eficienţa pedepselor scade odată cu administrarea lor repetată, astfel că severitatea trebuie crescută sistematic. Pe măsură ce se desensibilizează cu privire la ceea ce fac şi pe măsură ce devin tot mai frustraţi din cauza diminuării impactului pedepselor, cadrele didactice şi alte persoane implicate în îngrijirea copiilor pot trece de la palme uşoare la lovituri foarte dure. Ca urmare, copiii pot suferi răniri care necesită atenţie medicală, care lasă urme permanente şi care chiar le provoacă moartea.



  • În Marea Britanie, trei sferturi dintr-un eşantion semnificativ de mame, care au făcut obiectul unor studii în anii 1990, şi-au bătut copiii la fund chiar înainte ca aceştia să împlinească un an.

  • O investigaţie a pedepselor fizice utilizate în casă, într-o provincie din Pakistan, include mărturisiri personale ale unor copii, cum ar fi Fida, de nouă ani: „Odată, tatăl meu mi-a dat o palmă peste faţă cu toată forţa. Am auzit nişte zgomote ciudate în urechi. Simţeam că toată camera se învârte cu mine. A început să îmi curgă sânge din nas şi am căzut pe jos”. Ishtiaq, de zece ani, povesteşte: „Tata m-a atârnat cu capul în jos pentru că am jucat cricket. M-a bătut cu un băţ şi m-a avertizat să nu mă mai apropii de terenul de cricket în viitor”.


B. Consecinţele psihosociale
Deşi consecinţele fizice sunt mai imediate şi mai evidente, aspectele psihosociale pe termen lung sunt cele mai îngrijorătoare. Oricare ar fi vârsta lor, mintea copiilor, aflată în plină dezvoltare, este afectată de tratamentele violente. Există o relaţie între pedepsele corporale şi umilitoare şi depresie, stimă de sine scăzută, adaptare psihologică deficitară şi relaţii defectuoase cu părinţii. Lista de mai jos prezintă câteva dintre efectele psihosociale înţelese mai bine ale pedepselor fizice şi/sau umilitoare aplicate copiilor:


  • Pedepsele de acest gen reduc stima de sine a copiilor, învăţându-i un auto-control precar şi promovând aşteptări negative din partea lor.

  • Prejudiciază procesul de învăţare şi dezvoltarea cognitivă, senzorială şi emoţională a copiilor. Studiile arată că acei copii care sunt pedepsiţi fizic şi în mod umilitor au o performanţă şcolară redusă comparativ cu alţi copii (Straus, 1999). Copiii menţionează frecvent pedepsele corporale şi umilitoare ca motiv pentru abandonul şcolar, alături de factori cum ar fi sărăcia şi discriminarea între sexe.

  • Descurajează utilizarea raţionamentului. Prin împiedicarea dialogului şi reflecţiei, împiedică posibilitatea şi capacitatea de a înţelege relaţia dintre comportament şi consecinţele sale.

  • Îi fac pe copii să se simtă singuri, trişti şi părăsiţi, diminuându-le încrederea în societate ca mediu protector. Promovează o viziune negativă asupra altor oameni şi asupra societăţii, care apare ca un loc ameninţător.

  • Creează bariere care împiedică comunicarea dintre părinte şi copil şi prejudiciază legăturile emoţionale dintre aceştia. Pedepsele corporale şi umilitoare erodează încrederea între părinte şi copil şi creşte riscul de abuz comis împotriva copilului. (Alyahri, 2004).

  • Îi învaţă pe copii să asocieze dragostea cu violenţa. Chiar cei care se presupune că îi iubesc sunt cei care îi rănesc, ceea ce poate genera presupunea că violenţa este atât posibilă cât şi normală într-o relaţie de dragoste.

  • Poate stimula furia şi uneori dorinţa de a fugi de acasă.

  • Mesajul cel mai puternic, de obicei neintenţionat, pe care pedepsele corporale şi umilitoare le trimit în mintea copilului este că violenţa este un comportament acceptabil şi că este în regulă ca o persoană mai puternică să facă uz de forţă pentru a constrânge o persoană mai slabă.

  • Violenţa naşte violenţă. Pedepsele de acest gen îi învaţă pe copii că violenţa şi răzbunarea sunt soluţii la probleme; astfel, violenţa se perpetuează, deoarece copiii imită ceea ce văd la adulţi. Victimizarea fetelor şi băieţilor în copilărie prezice o tulburare de personalitate antisocială, infracţionalitate şi violenţă mai târziu în viaţă. Copiii care sunt expuşi unor niveluri ridicate de violenţă în perioada de creştere au o tendinţă mai mare de a utiliza violenţa pentru a rezolva problemele mai târziu în viaţă. (Porteus et al, 2001). Pedepsele corporale şi umilitoare produc cel mai adesea furie, resentimente şi scăderea respectului de sine al victimelor.

  • Copiii care au fost supuşi pedepselor pot manifesta dificultăţi de integrare socială.

  • Nu îi învaţă pe copii să coopereze cu autoritatea ci să se conformeze regulilor sau să le încalce.

Organizaţia Salvaţi Copiii din Marea Britanie a discutat cu copii din Scoţia cu privire la pedepsele fizice şi a consemnat peste 40 de adjective care descriu modul în care sunt resimţite acestea. Această listă subliniază ineficienţa pedepselor corporale şi umilitoare. Nici unul dintre copiii scoţieni intervievaţi nu a utilizat adjective ca „mai înţelept” sau chiar cuvântul „regret” pentru a descrie cum se simte după ce a fost lovit.


Copiii au spus că se simt: „răniţi, supăraţi, speriaţi, trişti, neiubiţi, îngroziţi, îngrijoraţi, singuri, abătuţi, furioşi, singuratici, abandonaţi, temători, irascibili, temători, rău, ameţiţi, ameninţaţi, lezaţi, indispuşi, abuzaţi fizic, plini de ură, răniţi emoţional, nefericiţi, îngrozitor, ruşinaţi, neapreciaţi, confuzi, stânjeniţi, scârbiţi, neglijaţi, depăşiţi, umiliţi, morocănoşi, dezamăgiţi, dureros, mizerabil, intimidaţi, neîngrijiţi, nedoriţi, cu inima ruptă, agresaţi, deprimaţi, preocupaţi, şocaţi”, „Nu rezolvă nimic!”.
Salvaţi Copiii, Marea Britanie, 2001 b
Comentariile copiilor referitoare la sentimentele pe care le încearcă după ce sunt pedepsiţi fizic
Efectul asupra respectului de sine al copiilor:
Nu te mai simţi tu” – fetiţă din Spania

Urăsc să fiu lovit cu picioarele. Nu mă deranjează durerea însă mă simt umilit” – băiat din Pakistan

Simţi furie şi te simţi ca şi cum nu ai nici un respect faţă de propria persoană” – fetiţă din Scoţia.
Sentimentele copiilor de tristeţe şi neputinţă:
Când stăpânul mă loveşte cu un băţ, simt că aş vrea să îi smulg băţul din mână şi să îl lovesc şi eu pe el” – fetiţă de 9 ani, fată în casă, Bangladesh

Nu îi spun niciodată mamei mele că angajatorii mei mă lovesc pentru că nu i-ar pica bine. Aşa că plâng şi ţin toată tristeţea în mine” – fetiţă de 9 ani, fată în casă, Bangladesh


Sentimentul de ruşine şi umilinţă al copiilor atunci când sunt bătuţi în faţa colegilor sau străinilor şi sentimentul de nedreptate atunci când nu sunt ascultaţi:
Când sunt bătută sau abuzată verbal în faţa musafirilor, mi se face foarte ruşine… E cât de cât în regulă dacă stăpânii abuzează de mine când nu e nimeni prin preajmă, dar de ce în faţa tuturor?” - fetiţă de 9 ani, fată în casă, Bangladesh

Furasem carnea gătită în oală. Furasem carnea pentru că îmi era prea foame… Mama m-a văzut mâncând. Stăteam în uşa bucătăriei. Când am văzut-o, nu am putut fugi şi m-a prins şi m-a pedepsit rău de tot. După ce am fost pedepsit, a venit tata şi mama i-a spus. S-a supărat foarte tare şi m-a pedepsit şi el. Apoi am fugit de acasă la mătuşa mea. Dar mătuşa m-a trimis înapoi acasă şi tata m-a pedepsit din nou. Apoi am fugit la unchiul meu şi i-am spus ce s-a întâmplat. Unchiul meu m-a dus înapoi acasă. S-a plâns părinţilor mei care în ziua aceea nu m-au mai bătut din nou”.



Băiat de 10 ani, Zimbabwe

6. Diferenţa dintre pedeapsă şi disciplina pozitivă
Pedeapsa este un proces care se concentrează asupra lucrurilor rele pe care le-a făcut copilul. Se bazează pe principiul că acel copil trebuie făcut să sufere pentru a fi încurajat să înţeleagă ce a făcut şi pentru a fi descurajat să repete acel lucru.
Deoarece pedepsele corporale şi umilitoare sunt utilizate adesea de persoane pe care copiii le iubesc şi care au o răspundere faţă de ei, se stabileşte o legătură între iubire şi violenţă. Atunci când cineva ne iubeşte sau suntem mai puternici decât acea persoană sau avem autoritate asupra sa, avem puterea de care putem abuza. Pedepsele corporale şi umilitoare reprezintă un abuz de putere. Este important ca părinţii să înţeleagă diferenţa dintre a fi autoritari cu copiii prin utilizarea tehnicilor de disciplină pozitivă şi a abuza de puterea pe care o au asupra copiilor prin utilizarea pedepselor corporale şi umilitoare.
Pedepsele corporale şi umilitoare asigură uneori o conformare imediată din partea copiilor, însă această soluţie facilă pentru părinţi şi cadre didactice nu este în avantajul lor pe termen lung. Pot fi mai uşoare şi mai rapide decât metodele pozitive, însă pot prejudicia dezvoltarea copilului şi relaţia dintre părinte şi copil. Copiii se pot conforma dorinţelor părinţilor imediat după ce au fost loviţi, însă copiii mici adesea nu îşi aduc aminte de ce au fost loviţi şi se vor abţine de la un anumit comportament doar dacă se confruntă cu o ameninţare imediată de a fi loviţi. Acest gen de pedeapsă îi sperie pe copii şi îi face să se comporte în anumite moduri: nu îi ajută pe copii să vrea să se comporte cum trebuie, nu îi învaţă auto-disciplina şi nu promovează comportamente alternative. Într-adevăr, mulţi teoreticieni comportamentali pun la îndoială valabilitatea pedepsei ca instrument de învăţare, recomandând în schimb sisteme de recompensare a comportamentelor pozitive.
Disciplina pozitivă presupune că copiii vor să se comporte corespunzător însă au nevoie de ajutor pentru a înţelege cum trebuie să facă acest lucru. Aceasta se bazează pe principiul că copiii învaţă mai mult prin cooperare şi recompensare decât prin conflicte şi pedepse. Mai mult, pleacă de la ideea că atunci când copiii se simt bine au tendinţa să se comporte cum trebuie iar atunci când nu se simt bine au tendinţa să se comporte greşit. Această abordare presupune următoarele:


  • comportamentele acceptabile sunt modelate de părinţi iar atunci când copiii se comportă bine sunt recompensaţi cu atenţie şi laude

  • comportamentul este întotdeauna criticat şi definit ca greşit, nu copilul

  • comportamentele rele primesc cât mai puţină atenţie şi nu sunt recompensate

  • părinţii au aşteptări realiste referitor la ceea ce pot face copiii la diferite vârste şi nu cer mai mult decât pot realiza copiii

  • limitele sau regulile sunt stabilite clar şi aplicate cu consecvenţă, fără violenţă, astfel încât copilul să înţeleagă ce se aşteaptă de la el. Solicitările sunt formulate pozitiv – adică mai mult afirmaţii pozitive decât negative (mai mult „aşa da” decât „aşa nu”)

  • stabilirea de limite clare pentru lucrurile importante şi disponibilitatea de negociere a unor chestiuni mai puţin importante

  • părinţii ajung să îşi cunoască propriile puncte inflamabile şi dezvoltă strategii pentru abordarea acestora, evitând lovirea copiilor

  • copiii sunt ascultaţi, punctele lor de vedere beneficiază de consideraţia cuvenită şi sunt trataţi cu respect şi corectitudine

  • disciplina are o relaţie clară şi proporţională cu comportamentul care necesită schimbare

  • se pot utiliza sancţiuni care nu sunt nici corporale nici umilitoare.

Mă jucam cu prietenii mei în curtea unui vecin. Tatăl meu a venit la mine şi m-a întrebat: „De ce nu ai adus apă?” Apoi m-a lovit cu pumnul în spate şi în faţă. Braţele mi s-au învineţit şi a început să îmi curgă sânge din nas. Aşa că mama şi tata m-au dus la Centrul medical al Salvaţi Copiii pentru tratament”.



Fetiţă din Nepal, 9 ani


PASUL 2
ASUMAREA ANGAJAMENTULUI DE SCHIMBARE

Trebuie să punem în practică ceea ce susţinem prin vorbe – nu trebuie să ne lovim copiii”.



MEMBRU AL SALVAŢI COPIII ÎN CADRUL CONFERINŢEI PRIVIND PEDEPSELE CORPORALE ŞI UMILITOARE DE LA CAIRO, 2003

PASUL 2: ASUMAREA ANGAJAMENTULUI DE SCHIMBARE
Capitolul de faţă analizează aspectele organizaţionale şi de personal care trebuie avute în vedere în momentul elaborării unui program de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare aplicate copiilor. Este necesar ca personalul să înţeleagă de ce este important să se pună capăt pedepselor corporale şi umilitoare şi să îşi asume un angajament în acest sens dacă doresc ca programul să fie eficient.
1. Introducere
2. Schimbarea personală: ce presupune?
3. Sprijin organizaţional în gestionarea procesului de schimbare personală

A. Gestionarea negării şi rezistenţei

B. Gestionarea explorării şi asumării angajamentului
4. Elaborarea unei politici de protecţie a copilului

Trebuie să punem în practică ceea ce susţinem prin vorbe – nu trebuie să ne lovim copiii”.



MEMBRU AL SALVAŢI COPIII ÎN CADRUL CONFERINŢEI PRIVIND PEDEPSELE CORPORALE ŞI UMILITOARE DE LA CAIRO, 2003

1. Introducere
Orice organizaţie care doreşte să promoveze şi să protejeze drepturile copilului trebuie să înţeleagă faptul că pedepsele corporale şi umilitoare reprezintă o încălcare a acestor drepturi. Prin urmare, este esenţial ca managerii superiori, angajaţii şi partenerii să înţeleagă faptul că nu pot declara că susţin drepturile copilului şi că lucrează în sensul protejării lor atâta timp cât de fapt le încalcă sau aprobă încălcarea lor în vieţile personale şi sociale.
Să crezi în drepturile omului înseamnă să le pui în practică.
Pentru mulţi oameni, acesta este un element profund personal. Există cei care sunt părinţi, îngrijitori, unchi sau mătuşi, ale căror experienţe din copilărie influenţează modul în care văd folosirea pedepselor corporale. Majoritatea oamenilor au fost supuşi pedepselor corporale în copilărie, majoritatea părinţilor şi-au lovit copiii. Punctele de vedere ale societăţii mai largi vor fi reflectate în managementul şi echipele de angajaţi ale oricărei organizaţii. Prin urmare, este foarte dificilă abordarea acestei probleme din punct de vedere logic şi uman. Aşadar, dacă o organizaţie doreşte să dezvolte un program privind pedepsele corporale şi umilitoare într-o ţară sau într-o regiune, este necesar, de la nivelul superior până la cel mai de jos:


  • să se asigure că atitudinile şi credinţele propriilor manageri, angajaţi şi parteneri sunt bazate pe drepturi şi în concordanţă cu obiectivele programului,

  • să se dezvolte mesaje, politici şi strategii coerente pentru a aduce problema în discuţie astfel încât toată lumea să înţeleagă pe deplin importanţa acesteia şi angajamentul organizaţional faţă de rezolvarea sa.


Yüklə 0,74 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin