Epidemiologia

măsurile de restricţie în colectivităţi;

imunoprofilaxia.

677. 
     Vaccinarea planificată contra parotiditei epidemice conform ca­len­da­ru­lui de vaccinări se efectuează:
     

1. 
   la vârsta de 12 luni;
   
2. 
   la vârsta de 3 luni;
   
3. 
   la vârsta de 22–24 luni.
   

677. 
     Acoperirea vaccinală cu vaccin antiparotiditic la vârsta de 2 ani tre­bu­ie să fie minimum de:
     

1. 
   95%;
   
2. 
   98%;
   
3. 
   până la 95%.
   

677. 
     Perioada de incubaţie la parotidită epidemică e de:
     

1. 
   7–12 zile;
   
2. 
   12–26 zile;
   
3. 
   4–16 zile.
   

677. 
     În profilaxia specifică a parotiditei epidemice se utilizează:
     

1. 
   vaccinul viu;
   
2. 
   vaccinul inactivat;
   
3. 
   vaccinul chimic.
   

677. 
     Sursă de agenţi patogeni la parotidita epidemică este:
     

1. 
   omul bolnav;
   
2. 
   purtătorul;
   
3. 
   convalescentul.
   

677. 
     Bolnavul cu parotidită epidemică se izolează la domiciliu timp de:
     

1. 
   4 zile;
   
2. 
   6 zile;
   
3. 
   9 zile.
   

677. 
     Vaccinarea contra parotiditei epidemice se efectuează la vârsta de:
     

1. 
   3 luni;
   
2. 
   9 luni;
   
3. 
   12 luni.
   

677. 
     Răspândirea pandemică este caracteristică pentru:
     

1. 
   gripă;
   
2. 
   rujeolă;
   
3. 
   varicelă.
   

677. 
     Bolnavul cu oreion este periculos ca sursă de infecţie în:
     

1. 
   perioada de incubaţie;
   
2. 
   ultimile 1–2 zile ale perioadei de incubaţie şi perioada de ma­ni­fes­tă­ri clinice;
   
3. 
   perioada de convalescenţă.
   

677. 
     Spitalizarea bolnavilor cu oreion este:
     

1. 
   obligatorie în toate cazurile;
   
2. 
   conform indicaţiilor clinice;
   
3. 
   conform indicaţiilor clinice şi epidemiologice.
   

677. 
     Vaccinarea contra gripei are o eficacitate:
     

1. 
   sporită;
   
2. 
   redusă;
   
3. 
   dependentă de structura antigenică a tulpinelor vaccinale.
   

677. 
     În profilaxia gripei poate fi utilizat:
     

1. 
   vaccin;
   
2. 
   anatoxină;
   
3. 
   bacteriofag.
   

677. 
     Perioada de incubaţie la gripă este de:
     

1. 
   1–3 zile;
   
2. 
   3–5 zile;
   
3. 
   6–7 zile.
   

677. 
     Răspândirea pandemică e mai caracteristică pentru:
     

1. 
   dizenterie;
   
2. 
   HVA;
   
3. 
   gripă.
   

677. 
     Sursa de agenţi patogeni la gripă poate fi:
     

1. 
   omul bolnav;
   
2. 
   purtătorul de virus;
   
3. 
   animalele domestice şi păsările sălbatice.
   

677. 
     Selectaţi mijloacele de profilaxie a gripei în perioada preepidemică:
     

1. 
   imunoprofilaxia cu vaccin antigripal;
   
2. 
   interferon leucocitar uman;
   
3. 
   remantadină.
   

677. 
     Bolnavii cu gripă sunt supuşi spitalizării:
     

1. 
   în mod obligatoriu;
   
2. 
   conform indicaţiilor clinico-epidemiologice;
   
3. 
   în funcţie de statutul social al pacientului.
   

677. 
     În care perioadă a bolii bolnavul cu varicelă este periculos ca sursă de infecţie pentru cei din jur ?
     

1. 
   de la ultima zi a perioadei de incubaţie, perioada de erupţie şi până la a 5-a zi după apariţia ultemelor erupţii;
   
2. 
   perioada de incubaţie;
   
3. 
   până la perioada de cădere a crustelor.
   

677. 
     Mai frecvent se îmbolnăvesc de varicelă:
     

1. 
   copiii de vârsta până la 6 luni;
   
2. 
   copiii de la 6 luni până la 7 ani;
   
3. 
   adulţii.
   

677. 
     Perioada de incubaţie în varicelă este de:
     

1. 
   4–12 zile;
   
2. 
   6–12 zile;
   
3. 
   11–17 zile.
   

677. 
     Sunt contagioşi bolnavii cu:
     

1. 
   leptospiroză;
   
2. 
   ascaridoză;
   
3. 
   varicelă.
   

677. 
     Dezinfecţia terminală în focarul cu varicelă:
     

1. 
   nu se efectuează;
   
2. 
   se efectuează obligator;
   
3. 
   se efectuează în cazul spitalizării bolnavului conform indicaţiilor epidemiologice.
   

677. 
     Spitalizarea bolnavilor cu varicelă se efectuează:
     

1. 
   conform indicaţiilor clinice;
   
2. 
   conform indicaţiilor epidemiologice;
   
3. 
   conform indicaţiilor clinico-epidemiologice.
   

677. 
     În profilaxia specifică a varicelei poate fi utilizat:
     

1. 
   vaccin viu atenuat;
   
2. 
   imunoglobulină specifică;
   
3. 
   vaccin corpuscular inactivat.
   

677. 
     Perioada de incubaţie la infecţia adenovirală este:
     

1. 
   1–6 zile;
   
2. 
   4–14 zile;
   
3. 
   5–28 zile.
   

677. 
     Sursă de infecţie adenovirală poate fi:
     

1. 
   omul bolnav, purtătorul;
   
2. 
   animalele domestice;
   
3. 
   animalele xenantrope.
   

677. 
     Diagnosticul de laborator al mononucleozei infecţioase se bazează pe investigaţii:
     

1. 
   bacteriologice;
   
2. 
   virusologice;
   
3. 
   serologice.
   

677. 
     Agentul patogen al mononucleozei este:
     

1. 
   bacterie;
   
2. 
   virus;
   
3. 
   rikettsie.
   

677. 
     Surse principale de agenţi patogeni în mononucleoză servesc:
     

1. 
   persoanele bolnave în primele zile de boală;
   
2. 
   bolnavii în perioada manifestă de boală;
   
3. 
   bolnavii în toată perioada de boală şi convalescenţă.
   

677. 
     Perioada de incubaţie a mononucleozei e de:
     

1. 
   5–10 zile;
   
2. 
   10–15 zile;
   
3. 
   15–45 zile.
   

677. 
     Calea de transmitere a meningococilor este:
     

1. 
   aerogenă (aerosol primar);
   
2. 
   prin aerosol secundar (praf contaminat);
   
3. 
   contact habitual.
   

677. 
     Bolnavul cu formă generalizată de infecţie meningococică prezintă pericol major în calitate de sursă de infecţie:
     

1. 
   în perioada prodromală;
   
2. 
   în perioada de reconvalescenţă;
   
3. 
   de la debutul bolii până în perioada de reconvalescenţă.
   

677. 
     În perioadele epidemice la meningita meningococică predomină agen­tul patogen de tip:
     

1. 
   A;
   
2. 
   B;
   
3. 
   C.
   

677. 
     Neiseria meningitidis în mediul ambiant posedă o rezistenţă:
     

1. 
   joasă;
   
2. 
   medie;
   
3. 
   înaltă.
   

677. 
     Contactele cu bolnavul de meningită meningococică se află sub su­pra­ve­gherea medicală timp de:
     

1. 
   7 zile;
   
2. 
   10 zile;
   
3. 
   14 zile.
   

677. 
     Sursă principală de agenţi patogeni la infecţia meningococică sunt:
     

1. 
   purtătorii sănătoşi;
   
2. 
   bolnavii cu meningită;
   
3. 
   purtătorii convalescenţi.
   

677. 
     Perioada de incubaţie la infecţia meningococică este de:
     

1. 
   1–2 zile;
   
2. 
   2–10 zile;
   
3. 
   14 zile.
   

677. 
     Vaccinarea contra infecţiei meningococice se realizează:
     

1. 
   planificat;
   
2. 
   înaintea răspândirii sezoniere a meningitei;
   
3. 
   conform indicaţiilor epidemiologice.
   

677. 
     Infecţia meningococică este o:
     

1. 
   antroponoză de etiologie virală;
   
2. 
   antroponoză de etiologie bacteriană;
   
3. 
   zooantroponoză de etiologie bacteriană.
   

677. 
     Grupul de populaţie cu risc înalt de infectare pentru infecţia me­nin­go­co­cică este:
     

1. 
   copii neorganizaţi de vârstă preşcolară;
   
2. 
   copii de vârstă preşcolară, din instituţile de tip închis (case de copii, internate etc.);
   
3. 
   adulţii.
   

677. 
     Varietăţile serogrupurilor de meningococi care cel mai frecvent pro­voa­că erupţii epidemice sunt:
     

1. 
   A, X, W 35;
   
2. 
   B, C, Y;
   
3. 
   A, B, C.
   

677. 
     Izolarea bolnavilor de scarlatină din momentul îmbolnăvirii se efec­tu­ea­ză pe o perioadă de:
     

1. 
   3–6 zile;
   
2. 
   7–12 zile;
   
3. 
   24 zile.
   

677. 
     Supravegherea medicală a persoanelor care au fost în contact cu bol­na­vul de scarlatină se efectuează timp de:
     

1. 
   3 zile;
   
2. 
   7 zile;
   
3. 
   12 zile.
   

677. 
     Agentul patogen al scarlatinei este:
     

1. 
   Staphylococcus aureus;
   
2. 
   Streptococcus pyogenes;
   
3. 
   Staphylococcus epidermidis.
   

677. 
     În focarele de scarlatină dezinfecţia chimică:
     

1. 
   se efectuează obligatoriu;
   
2. 
   nu se efectuează;
   
3. 
   se efectuează după indicaţii epidemiologice.
   

677. 
     Perioada maximă de incubaţie la scarlatină este de:
     

1. 
   3 zile;
   
2. 
   7 zile;
   
3. 
   12 zile.
   

677. 
     Tuberculoza la om poate fi provocată de:
     

1. 
   M.tuberculosis;
   
2. 
   M.bovis;
   
3. 
   ambele enumerate mai sus.
   

677. 
     În care perioadă a bolii pacientul cu scarlatină prezintă cel mai înalt pe­ricol epidemiologic ca sursă de infecţie:
     

1. 
   perioada de incubaţie;
   
2. 
   perioada manifestărilor clinice;
   
3. 
   perioada de reconvalescenţă.
   

677. 
     Copiii care au suportat scarlatina şi frecventează instituţiile preş­co­la­re sau sunt elevi ale primelor 2 clase pot fi admişi în aceste instituţii:
     

1. 
   imediat după însănătoşire;
   
2. 
   la prezentarea rezultatelor negative ale examenului bacteriologic la strep­tococi;
   
3. 
   peste 12 zile după însănătoşire clinică.
   

677. 
     Bolnavul cu scarlatină se externează din staţionar:
     

1. 
   după 2 săptămâni de la debutul infecţiei;
   
2. 
   după însănătoşire clinică, dar nu mai devreme decât peste 10 zile de la începutul tratamentului;
   
3. 
   după însănătoşire clinică şi rezultat negativ de examen bacte­rio­lo­gic.
   

677. 
     Dezinfecţia în focarul cu scarlatină se realizează cu participarea:
     

1. 
   membrilor de familie a bolnavului;
   
2. 
   colaboratorii serviciului de dezinfecţie;
   
3. 
   colaboratorii CSP.
   

677. 
     Care sunt termenele de supraveghere medicală a persoanelor contacte din­tr-un focar cu scarlatină, în cazul când bolnavul a fost spitalizat?
     

1. 
   17 zile;
   
2. 
   7 zile;
   
3. 
   12 zile.
   

677. 
     Care sunt termenele de supraveghere medicală a persoanelor contacte din­tr-un focar cu scarlatină, în cazul când bolnavul este tratat în con­di­ţii de ambulatoriu?
     

1. 
   7 zile;
   
2. 
   12 zile;
   
3. 
   17 zile.
   

677. 
     Factor de transmitere în tuberculoză este:
     

1. 
   apa;
   
2. 
   peştii;
   
3. 
   carnea.
   

677. 
     Vaccinul BCG se introduce în organism:
     

1. 
   subcutan;
   
2. 
   intramuscular;
   
3. 
   intracutan.
   

677. 
     Surse de agenţi patogeni în tuberculoză pot fi:
     

1. 
   omul;
   
2. 
   animalele;
   
3. 
   omul şi animalele.
   

677. 
     Proba pozitivă Mantoux poate fi la:
     

1. 
   persoanele vaccinate;
   
2. 
   persoanele bolnave de tuberculoză;
   
3. 
   ambele.
   

677. 
     Pentru revaccinarea a 100 copii contra tuberculozei sunt necesare mi­nim:
     

1. 
   50 doze de vaccin;
   
2. 
   100 doze de vaccin;
   
3. 
   200 doze de vaccin.
   

677. 
     Vaccinarea contra tuberculozei se efectuează cu:
     

1. 
   anatoxină;
   
2. 
   vaccin corpuscular inactivat;
   
3. 
   vaccin viu atenuat.
   

677. 
     În profilaxia tuberculozei printre adulţi rolul principal îl are:
     

1. 
   vaccinoprevenţia;
   
2. 
   dezinfecţia;
   
3. 
   condiţiile socio-igienice şi economice.
   

677. 
     Contra tuberculozei:
     

1. 
   nu se efectuează revaccinări;
   
2. 
   se efectuează o revaccinare;
   
3. 
   se efectuează 2 revaccinări.
   

677. 
     În focarele de tuberculoză dezinfecţia trebuie efectuată cu soluţii de clo­ramină de:
     

1. 
   3%;
   
2. 
   5%;
   
3. 
   20%.
   

677. 
     Chimioprofilaxia standard în tuberculoză constă în administrarea zil­ni­că a izoniazidei în doză de:
     

1. 
   3 mg/kgc/zi timp de 2 luni;
   
2. 
   5 mg/kgc/zi timp de 6 luni;
   
3. 
   10 mg/kgc/zi timp de 12 luni.
   

677. 
     Un pericol epidemiologic mai mare în calitate de sursă de infecţii îl pre­zintă bolnavul de tuberculoză din focare:
     

1. 
   cu eliminări abundente şi continui ale micobacteriilor;
   
2. 
   cu eliminarea micobacteriilor condiţionată formală;
   
3. 
   cu eliminări de micobacterii neabundente şi periodice.
   

677. 
     Măsura antiepidemică de bază în tuberculoză este:
     

1. 
   dezinfecţia în focar;
   
2. 
   imunoprevenţia;
   
3. 
   izolarea bolnavului.
   

677. 
     Cea mai contagioasă formă clinică de tuberculoză este:
     

1. 
   tuberculoza laringiană;
   
2. 
   tuberculoza pulmonară;
   
3. 
   orice formă de tuberculoză extrapulmonară.
   

677. 
     Cel mai frecvent este depistată tuberculoză cauzată de:
     

1. 
   Mycobacterium bovis;
   
2. 
   Mycobacterium tuberculosis;
   
3. 
   Mycobacterium africanum
   

677. 
     Pacientul bolnav concomitent de SIDA şi tuberculoză:
     

1. 
   nu este contagios;
   
2. 
   poate fi contagios chiar înainte de formarea unei caverne şi aspectul radiologic aparent normal;
   
3. 
   nu este descrisă coinfecţia/suprainfecţia SIDA/TB.
   

677. 
     Prevalenţa infecţiei tuberculoase constituie:
     

1. 
   proporţia persoanelor reactive (teste tuberculinice pozitive) la suta de persoane de o anumită vârstă;
   
2. 
   numărul persoanelor pozitive la examenul bacteriologic;
   
3. 
   numărul persoanelor cu TB aflate la tratament de staţionar pe par­cur­sul unui an calendaristic.
   

677. 
     Perioada de incubaţie în tuberculoză ar putea fi definită ca:
     

1. 
   intervalul de timp între momentul contaminării şi apariţia feno­me­nu­lui de hipersensibilitate de tip celular;
   
2. 
   intervalul de timp între momentul contaminării şi adresarea pa­ci­en­tu­lui după ajutor medical;
   
3. 
   intervalul de timp între momentul contaminării şi detectarea agen­tu­lui patogen.
   

677. 
     Pentru tuberculoză examenul microscopic al sputei este considerat po­zitiv (M+) în cazul când:
     

1. 
   densitatea a MTB în spută este de minim 50–100/ml;
   
2. 
   densitatea a MTB în spută este de minim 500–1000/ml;
   
3. 
   densitatea a MTB în spută este de minim 5000–10000/ml.
   

677. 
     Hipersensibilitatea tuberculinică la pacienţii infectaţi cu Tbc apare la un interval de:
     

1. 
   2–3 zile după infectare;
   
2. 
   1–2 săptămâni după infectare;
   
3. 
   4–6 săptămâni după infectare.
   

677. 
     Confirmarea diagnosticului de tuberculoză se face prin:
     

1. 
   rezultatele testării cutanate cu tuberculină;
   
2. 
   izolarea MTB în culturi din probe clinice specifice localizării tu­ber­cu­lozei;
   
3. 
   examinarea subectivă a pacientului.
   

677. 
     Testarea cutanată cu tuberculină:
     

1. 
   permite cu o precizie relativă de a stabili diagnosticul de infecţie tu­berculoasă latentă;
   
2. 
   permite de a stabili diagnostucul de tuberculoză ca boală;
   
3. 
   nu are importanţă clinico-epidemiologică.
   

677. 
     Recoltarea probelor de laborator se face în condiţii strict sterile în ca­zul:
     

1. 
   tuberculozei pulmonare;
   
2. 
   tuberculozei extrapulmonare;
   
3. 
   în toate cazurile de tuberculoză, indiferent de forma clinică.
   

677. 
     Cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei tuberculoase (şi im­pli­cit a bolii tuberculoase) este:
     

1. 
   depistarea şi tratarea cazurilor de tuberculoză pulmonară activă;
   
2. 
   vaccinarea selectivă a nou-născuţilor;
   
3. 
   testarea tuberculinică a nou-născuţilor.
   

2.3.2. Complement compus

677. 
     Infecţii provocate de herpesvirusuri sunt:
     

1. 
   varicela;
   
2. 
   mononucleoza;
   
3. 
   citomegalia;
   
4. 
   boala herpetică;
   
5. 
   rubeola.
   

677. 
     Majorările periodice ale morbidităţii prin infecţii aerogene sunt în­flu­en­ţate de:
     

1. 
   nivelul păturii imune în populaţie;
   
2. 
   procesele de migraţie a populaţiei;
   
3. 
   natalitate;
   
4. 
   condiţiile habituale;
   
5. 
   structura de sex a populaţiei.
   

677. 
     Indicaţi semnele epidemiologice caracteristice pentru infecţiile ae­ro­ge­ne:
     

1. 
   tipul sporadic de morbiditate;
   
2. 
   tipul epidemic de morbiditate;
   
3. 
   morbiditate identică pe parcursul anilor;
   
4. 
   ciclititatea multianuală a morbidităţii;
   
5. 
   ciclitatea sezonieră în perioada rece a anului.
   

677. 
     Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   nu toţi purtătorii sănătoşi necesită spitalizare;
   
2. 
   serul se administrează doar în scop de tratament;
   
3. 
   în profilaxia de urgenţă este folosit vaccinul;
   
4. 
   infecţie caracteristică numai coopiilor;
   
5. 
   perioada de contagiozitate poate dura până la câteva luni.
   

677. 
     Bolnavul cu difterie prezintă pericol:
     

1. 
   din ultima zi a perioadei de incubaţie;
   
2. 
   din momentul apariţiei primelor semne clinice;
   
3. 
   toată perioada de manifestări clinice;
   
4. 
   perioada de convalescenţă;
   
5. 
   începând cu săptămâna a doua de manifestări clinice.
   

677. 
     Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   vaccinarea conduce la formarea imunităţii pasive antitoxice;
   
2. 
   revaccinările se efectuează până la vârsta de 40 ani;
   
3. 
   titrul protectiv e de 0,03 UI/ml;
   
4. 
   sursa principală de infecţie sunt purtătorii imuni;
   
5. 
   dezinfecţia terminală în focar este strict necesară.
   

677. 
     Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   este o antroponoză;
   
2. 
   titrul protectiv e de 0,003 UI/ml;
   
3. 
   sursa principală de infecţie este purtătorul imun;
   
4. 
   perioada medie de incubaţie e doar de câteva ore;
   
5. 
   profilaxia specifică se efectuează cu anatoxină.
   

677. 
     Transmiterea difteriei poate avea loc:
     

1. 
   aerogen prin picături;
   
2. 
   aerogen prin particule de praf;
   
3. 
   prin obiectele de uz casnic;
   
4. 
   prin produse alimentare;
   
5. 
   prin vectori transmiţători.
   

677. 
     Corecte pentru difterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   purtătorul este sursa principală de infecţie;
   
2. 
   imunitatea postvaccinală este protectivă pentru mai mulţi ani;
   
3. 
   în profilaxia de urgenţă este folosit serul antidifteric;
   
4. 
   receptivitatea nu este dependentă de vârstă;
   
5. 
   morbiditatea este determinată de calitatea vaccinoprevenţiei.
   

677. 
     Investigaţii bacteriologice la difterie după indicaţii epidemiologice sunt efectuate:
     

1. 
   asupra populaţiei ce locuieşte pe un teritoriu cu o morbiditate înaltă;
   
2. 
   asupra persoanelor contacte în focar;
   
3. 
   asupra persoanelor ce au contactat cu purtătorul de tulpini toxigene;
   
4. 
   asupra persoanelor ce au contactat cu un purtător de tulpini nelizo­ge­ne;
   
5. 
   asupra persoanelor cu angină.
   

677. 
     Investigaţii bacteriologice în scopul depistării agenţilor patogeni ai dif­­teriei sunt indicate:
     

1. 
   tuturor bolnavilor cu patologii ORL;
   
2. 
   bolnavilor cu angină;
   
3. 
   bolnavilor cu abces paratonzilar;
   
4. 
   bolnavilor cu laringotraheită;
   
5. 
   tuturor pacienţilor la externarea din secţia ORL.
   

677. 
     Surse de infecţie în difterie pot servi:
     

1. 
   omul bolnav în perioada de incubaţie;
   
2. 
   purtătorul de corinbacterii toxigene (imun);
   
3. 
   purtătorul de corinbacterii atoxigene;
   
4. 
   purtătorul reconvalescent;
   
5. 
   omul bolnav în perioada de manifestări clinice.
   

677. 
     Procesului epidemic prin difterie în teritoriul cu imunitatea colectivă antitoxică redusă este caracteristic:
     

1. 
   morbiditatea epidemică;
   
2. 
   îmbolnăviri se înregistrează preponderent la copii;
   
3. 
   morbiditatea sporadică;
   
4. 
   predominarea formelor grave de boală;
   
5. 
   menţinerea portajului de corinebacterii difterice.
   

677. 
     Sursă de infecţie în difterie poate fi:
     

1. 
   bolnavul;
   
2. 
   purtătorul sănătos;
   
3. 
   convalescentul;
   
4. 
   animalul;
   
5. 
   aerosolii-lichizi.
   

677. 
     Indicaţi căile de transmitere a difteriei:
     

1. 
   contact-habitual;
   
2. 
   transmisivă;
   
3. 
   hidrică;
   
4. 
   aerosoli-lichizi;
   
5. 
   alimentară.
   

677. 
     Particularităţile procesului epidemic prin difterie în perioada pre­vac­ci­nală au fost:
     

1. 
   predominarea morbidităţii printre copiii în vârstă de până la 10 ani;
   
2. 
   morbiditate înaltă la maturi;
   
3. 
   sezonalitate toamnă-iarnă;
   
4. 
   predominarea morbidităţii printre copiii în primul an de viaţă;
   
5. 
   cicluri mari cu periodicitate de 10–15 ani.
   

677. 
     Pe teritoriul oraşului C. pe parcursul ultimelor 4 ani n-au fost în­re­gis­tra­te cazuri de difterie, în legătură cu ce urmează:
     

1. 
   continuarea vaccinării grupelor de risc;
   
2. 
   continuarea vaccinării planice în masă a populaţiei;
   
3. 
   întreruperea vaccinării planice;
   
4. 
   continuarea vaccinării planice cu consimţământul Ministerului Să­nă­tăţii;
   
5. 
   continuarea vaccinării populaţiei fără a efectua careva modificări în calendarul de vaccinare.
   

677. 
     Investigaţiile bacteriologice la difterie sunt efectuate în scop:
     

1. 
   profilactic;
   
2. 
   de diagnostic;
   
3. 
   conform indicaţiilor epidemiologice;
   
4. 
   planificat copiilor în vârsta între 1 şi 14 ani;
   
5. 
   nu se efectuează.
   

677. 
     Pentru investigaţii bacteriologice la bolnavii cu difterie se recoltează:
     

1. 
   frotiu din cavitatea nazală;
   
2. 
   frotiu din faringe;
   
3. 
   spută;
   
4. 
   urină;
   
5. 
   mase fecale.
   

677. 
     Transmiterea Corynebacterium diphtheriae este posibilă:
     

1. 
   prin mecanism respirator;
   
2. 
   pe cale hidrică;
   
3. 
   prin contact habitual (jucării, lenjerie etc.);
   
4. 
   pe cale alimentară (produse lactate, creme etc.);
   
5. 
   prin insecte hematofage.
   

677. 
     Aspecte epidemiologice ale difteriei sunt:
     

1. 
   agentul cauzal este streptococul hemolitic;
   
2. 
   surse de infecţie sunt:bolnavii şi purtătorii;
   
3. 
   mecanismul de transmitere este fecal-oral;
   
4. 
   sezonalitate de iarnă;
   
5. 
   este o maladie din grupul infecţiilor dirijate.
   

677. 
     Corecte pentru infecţia meningococică sunt afirmaţiile:
     

1. 
   agentul patogen nu este rezistent în mediul ambiant;
   
2. 
   sursă de infecţie este bolnavul cu nazofaringită;
   
3. 
   vaccinările se efectuează în mod planificat;
   
4. 
   supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează timp de 21 zile;
   
5. 
   metoda principală de diagnosticare este cea bacteriologică.
   

677. 
     Meningitele purulente pot fi provocate de:
     

1. 
   Haemophylus influenzae;
   
2. 
   Neiseria meningitidis;
   
3. 
   ECHO;
   
4. 
   Coxackie B;
   
5. 
   Pneumococus pneumoniae.
   

677. 
     Indicatori ai ameliorării situaţiei epidemogene în infecţia me­nin­go­co­ci­că sunt:
     

1. 
   micşorarea morbidităţii printre persoanele adulte şi adolescenţi;
   
2. 
   creşterea ponderii în structura de vârstă a morbidităţii copiilor sub 2 ani;
   
3. 
   majorarea indicelui focalităţii printre copiii sub 2 ani;
   
4. 
   majorarea ponderii tulpinilor de meningococi rar întâlniţi (se­ro­gru­pa­ X, Y, Z, W-135 etc.);
   
5. 
   creşterea ponderii meningococilor de serogrup A, B şi C.
   

677. 
     Riscul de contaminare prin infecţia meningococică este determinat prioritar de:
     

1. 
   temperatura mediului ambiant;
   
2. 
   distanţa de la sursa de agenţi patogeni;
   
3. 
   durata contactului cu sursa de agenţi patogeni;
   
4. 
   vaccinarea efectuată în prealabil;
   
5. 
   timpul adresării după asistenţă medicală din momentul îm­bol­nă­vi­rii.
   

677. 
     Pentru infecţia meningococică sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   sursa principală de infecţie sunt purtătorii;
   
2. 
   mecanismul de transmitere a infecţiei este de contact;
   
3. 
   perioada de incubaţie e 2–10 zile;
   
4. 
   principala metodă de diagnostic a purtătorilor şi persoanelor bol­na­ve este cea bacteriologică;
   
5. 
   principala măsură profilactică în RM e imunoprofilaxia planificată.
   

677. 
     În caz de infecţie meningicocică obligatoriu sunt supuşi spitalizarii:
     

1. 
   bolnavii cu meningite;
   
2. 
   bolnavii cu nazofaringite;
   
3. 
   bolnavii cu meningococcemie;
   
4. 
   purtătorii de meningococi;
   
5. 
   bolnavii cu meningoencefalite.
   

677. 
     Care dintre specialiştii menţionaţi, fiind purtătorii de meningococi, vor fi înlă­turaţi de la serviciu:
     

1. 
   educator în instituţie preşcolară;
   
2. 
   angajat al secţiei de boli infecţioase;
   
3. 
   elev al şcolii profesionale;
   
4. 
   angajat al caselor de copii;
   
5. 
   asistentă medicală la azilul de bătrâni.
   

677. 
     În infecţia meningococică pentru examenul de laborator se re­col­tea­ză:
     

1. 
   urină;
   
2. 
   LCR;
   
3. 
   mucus din faringe;
   
4. 
   mucus din nas;
   
5. 
   sânge.
   

677. 
     Măsurile antiepidemice întreprinse într-un focar cu infecţie me­nin­go­co­cică la persoanele contacte:
     

1. 
   examen otorinolaringoscopic;
   
2. 
   examen serologic;
   
3. 
   termometrie obligatorie;
   
4. 
   utilizarea bacteriofagilor;
   
5. 
   utilizarea imunoglobulinelor.
   

677. 
     Manifestările procesului epidemic prin infecţia meningococică ca­rac­te­ristice pentru ultima perioada de timp:
     

1. 
   creşterea periodică a morbidităţii (cu intervale de 10 ani şi mai mult);
   
2. 
   sezonalitatea de toamnă-iarnă;
   
3. 
   sezonalitatea de iarnă-primăvară;
   
4. 
   morbiditatea înaltă printre copii;
   
5. 
   rolul predominant în reglarea procesului epidemic aparţine imu­no­pro­filaxiei.
   

677. 
     Corecte pentru tusea convulsivă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   vaccinurile sunt neeficace;
   
2. 
   afectează preponderent copiii de vârstă fragedă;
   
3. 
   se admite izolarea unor bolnavi la domiciliu;
   
4. 
   izolării pe un termen de 20–25 zile sunt supuşi toţi bolnavii;
   
5. 
   sursa principală de infecţie o constituie bolnavii.
   

677. 
     Pentru tusea convulsivă sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   sursa principală în tusea convulsivă este purtătorul imun;
   
2. 
   contaminarea se produce în cazul unui contact nemijlocit cu sursa de infecţie;
   
3. 
   perioada de incubaţie este de 1–6 zile;
   
4. 
   sezonalitatea de primăvară-vară;
   
5. 
   o singură revaccinare.
   

677. 
     Într-un focar familial cu tuse convulsivă se va efectua:
     

1. 
   vaccinoprofilaxia contacţilor;
   
2. 
   dezinfecţie curentă;
   
3. 
   examinarea bacteriologică a tuturor membrilor de familie;
   
4. 
   dezinfecţie terminală;
   
5. 
   supravegherea medicală pe parcursul perioadei maxime de in­cu­ba­ţie.
   

677. 
     Procesul epidemic contemporan în tusea convulsivă se caracterizează prin:
     

1. 
   morbiditate sporadică;
   
2. 
   înregistrare mai frecvent la copii;
   
3. 
   sporirea numărului portătorilor;
   
4. 
   predominarea formelor uşoare de boală;
   
5. 
   înregistrare mai frecvent la adulţi.
   

677. 
     Pentru examenul bacteriologic întru confirmarea tusei convulsive se re­coltează:
     

1. 
   mucus din nas;
   
2. 
   mucus din orofaringe;
   
3. 
   mucus din faringe;
   
4. 
   picături de mucus în timpul tusei;
   
5. 
   sânge din vena cubitală.
   

677. 
     Corecte pentru scarlatină sunt afirmaţiile:
     

1. 
   este o antroponoză;
   
2. 
   vaccinoprevenţia lipseşte;
   
3. 
   are o sezonalitate de vară-toamnă;
   
4. 
   convalescenţii prezintă pericol epidemiologic;
   
5. 
   dezinfecţia chimică este obligatorie.
   

677. 
     Spitalizarea bolnavului cu scarlatină se efectuează:
     

1. 
   după indicaţii clinice;
   
2. 
   după indicaţii epidemiologice;
   
3. 
   după indicaţii clinico-epidemiologice;
   
4. 
   nu se efectuează;
   
5. 
   se efectuează obligatoriu.
   

677. 
     Procesul epidemic în scarlatină la etapa actuală se caracterizează prin:
     

1. 
   sezonalitate de toamnă-iarnă;
   
2. 
   lipsa sezonalităţii;
   
3. 
   cazuri de boală prioritar la copii;
   
4. 
   ciclitate în dinamica multianuală;
   
5. 
   morbiditate tip epidemic.
   

677. 
     Polimorfismul formelor clinice şi a manifestărilor infecţilor strep­to­co­ci­ce se datorează:
     

1. 
   heterogenităţii populaţiei umane după receptivitate către agenţii pa­to­geni;
   
2. 
   neomogenităţii şi flexibilităţii proprietăţilor biologice ale agenţilor pa­togeni;
   
3. 
   receptivităţii absolute la infecţii;
   
4. 
   ac­tivităţii majore a mecanismului aerogen de transmitere a in­fec­ţiei;
   
5. 
   răspândirii neuniforme a anumitor forme clinice de infecţie pe di­ver­se teritorii.
   

677. 
     Profilaxia primară a infecţiilor streptococice este asigurată de:
     

1. 
   instituţiile sanitar-epidemiologice;
   
2. 
   staţionarele urologice;
   
3. 
   dispensarele reumatologice;
   
4. 
   policlinicele pentru copii şi maturi;
   
5. 
   unităţile medico-sanitare.
   

677. 
     Scarlatina se transmite pe următoarele căi:
     

1. 
   transmisivă;
   
2. 
   contact-habitual;
   
3. 
   hidrică;
   
4. 
   aerosoli-lichizi;
   
5. 
   alimentară.
   

677. 
     În care perioade ale anului se înregistrează morbiditate sporită prin scarlatină:
     

1. 
   vara;
   
2. 
   toamna;
   
3. 
   iarna;
   
4. 
   primăvara;
   
5. 
   morbiditatea este uniformă pe tot parcursul anului.
   

677. 
     Supravegherea medicală a contacţilor în scarlatină prevede:
     

1. 
   examinarea tegumentelor;
   
2. 
   examinarea nazofaringelui;
   
3. 
   determinarea limitelor ficatului;
   
4. 
   determinarea diurezei;
   
5. 
   termometria.
   

677. 
     Din grupul persoanelor contacte dintr-un focar cu scarlatină su­pra­ve­ghe­rii medicale vor fi supuşi:
     

1. 
   fratele bolnavului de 3 ani, care n-a făcut scarlatină;
   
2. 
   mama bolnavului, laborantă la fabrica de lapte;
   
3. 
   tatăl, medic chirurg;
   
4. 
   sora 10 ani, cu scarlatină în anamneză;
   
5. 
   bunelul, angajat la staţia de epurare a apei.
   

677. 
     Corecte pentru tuberculoză sunt afirmaţiile:
     

1. 
   vaccinarea conduce la formarea imunităţii active;
   
2. 
   nu toţi bolnavii prezintă pericol epidemiologic;
   
3. 
   rezultatele probei Mantoux se apreciază peste 24 ore;
   
4. 
   rezultatul negativ al reacţiei Mantoux indică la lipsa necesităţii efec­tuării vaccinării;
   
5. 
   în focarele de tuberculoză dezinfecţia e necesar a fi efectuată cu soluţie de cloramină de 5 %.
   

677. 
     Contagiozitatea bolnavului de tuberculoză este determinată de:
     

1. 
   intensitatea eliminării agentului patogen;
   
2. 
   durata eliminării micobacteriilor;
   
3. 
   virulenţa micobacteriilor;
   
4. 
   vârsta bolnavului;
   
5. 
   condiiţiile de trai.
   

677. 
     Intensitatea eliminării micobacteriilor poate fi apreciată ca:
     

1. 
   abundentă;
   
2. 
   continuă;
   
3. 
   formală;
   
4. 
   neabundentă;
   
5. 
   condiţionată.
   

677. 
     Surse de infecţie care elimină Mycobacterium tuberculosis pot fi:
     

1. 
   bovinele cu tuberculoză;
   
2. 
   oamenii bolnavi cu TBc pulmonară cavitară;
   
3. 
   pacienţii cu TBc nesupuşi tratamentului şi care elimină bacili aci­do-alcoolo-rezistenţi;
   
4. 
   pacienţii cu TBc cronică;
   
5. 
   persoanele cu TBc latentă.
   

677. 
     Infecţia cu Mycobacterium bovis se poate contracta:
     

1. 
   în urma contactului cu animalele bolnave;
   
2. 
   prin consumul de lapte sau derivatele neprelucrate termic;
   
3. 
   preponderent prin leziuni la nivelul barierelor muco-cutanate;
   
4. 
   preponderent de la pacienţii cu forme extrapulmonare;
   
5. 
   transmiterea interumană n-a fost documentată.
   

677. 
     Tuberculoza la oameni poate fi cauzată de:
     

1. 
   Mycobacterium bovis;
   
2. 
   Y.pseudotuberculosis;
   
3. 
   Mycobacterium tuberculosis;
   
4. 
   Mycobacterium africanum;
   
5. 
   Mycobacterium leprae.
   

677. 
     Diagnosticul preventiv de tuberculoză se bazează pe:
     

1. 
   izolarea MTB;
   
2. 
   rezultatele testării cutanate cu tuberculină;
   
3. 
   date epidemiologice;
   
4. 
   semne clinice;
   
5. 
   semne paraclinice.
   

677. 
     Conform strategiei DOTS, pentru realizarea combaterii tuberculozei se consideră necesar iniţierea a mai multor măsuri, cum ar fi:
     

1. 
   creşterea accesibilităţii pacienţilor la serviciile medicale;
   
2. 
   tratamentul deplin în staţionar a bolnavilor cu orice formă clinică de tuberculoză;
   
3. 
   implicarea medicilor de familie în monitorizarea pacienţilor
   
4. 
   elaborarea de ghiduri pentru pacienţi;
   
5. 
   îmbunătăţirea organizãrii centrelor de tratament.
   

677. 
     Implementarea corectă a strategiei DOTS presupune următoarele re­zul­tate:
     

1. 
   depistarea tuturor cazurilor de tuberculoză prin testarea tu­ber­cu­li­ni­că a întregii populaţii;
   
2. 
   prevenirea apariţiei unor noi infecţii prin vindecarea pacienţilor con­tagioşi;
   
3. 
   prevenirea dezvoltării tuberculozei rezistente la medicamente drept consecinţă a unui tratament corect;
   
4. 
   rata de succes a tratamentului va atinge peste 85% chiar şi în cele mai sărace ţări;
   
5. 
   vaccinarea planificată cu BCG a populaţiei adulte la interval de cin­ci ani.
   

677. 
     Strategia DOTS include următoarele componente-cheie:
     

1. 
   angajamentul guvernului de a sprijini activităţile de control al tu­ber­culozei;
   
2. 
   detectarea cazurilor prin examenul microscopic al sputei la pa­cie­n­ţii simptomatici;
   
3. 
   tratamentul standardizat, direct observat, cu durata între 6 şi 8 luni;
   
4. 
   asigurarea pacienţilor cu spaţiu locativ conform normativelor igie­ni­ce;
   
5. 
   un sistem standardizat de evidenţă şi raportare a cazurilor, care să permită evaluarea rezultatelor tratamentului pentru fiecare pacient în parte şi pentru întreg programul de control al tuberculozei.
   

677. 
     Principiile de bază pentru reducerea transmiterii nosocomiale a in­fec­ţi­ei tuberculoase sunt:
     

1. 
   camerele, unde sunt spitalizaţi pacienţii cu tuberculoză trebuie să fie însorite şi să aibă o ventilaţie eficientă;
   
2. 
   pacienţii cu tuberculoză pot fi spitalizaţi în acelaşi loc cu pacienţii SIDA;
   
3. 
   asigurarea separării cazurilor cu tuberculoză, mai ales confirmată bac­teriologic, de cazurile cu alte afecţiuni respiratorii;
   
4. 
   ventilaţia adecvată a laboratoarelor de bacteriologie, unde se efec­tu­ea­ză culturile MTB şi a spaţiilor, unde se recoltează sputa sau se efec­tuează bronhoscopii;
   
5. 
   testarea tuberculinică a pacienţilor la internare, indiferent de diag­nos­ticul instalat la internare.
   

677. 
     Infecţia adenovirală se transmite prin:
     

1. 
   mecanism respirator;
   
2. 
   mecanism fecal-oral;
   
3. 
   mecanism de contact;
   
4. 
   cale parenterală;
   
5. 
   cale alimentară.
   

677. 
     Pentru infecţia adenovirală sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   sursa de infecţii e omul bolnav sau purtător;
   
2. 
   cu masele fecale virusul se elimină din primele zile de boală până la 3 săptămâni;
   
3. 
   transmiterea se poate realiza prin mecanismul fecal-oral;
   
4. 
   cu scop de profilaxie se foloseşte vaccin viu atenuat;
   
5. 
   principala metodă de diagnostic e cea bacteriologică.
   

677. 
     Pentru infecţia adenovirală nu sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   este o infecţie intestinală;
   
2. 
   factorii de transmitere sunt carnea, laptele;
   
3. 
   sezonalitatea e de toamnă-iarnă;
   
4. 
   perioada de incubaţie e de 4–14 zile;
   
5. 
   metodele de profilaxie sunt similare cu cele pentru gripă.
   

677. 
     Corecte pentru varicelă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   este o antroponoză;
   
2. 
   mecanismul de transmitere fecal oral;
   
3. 
   complicaţiile pot fi foarte serioase;
   
4. 
   în RM morbiditatea nu este reglată prin vaccinoprevenţie;
   
5. 
   bolnavul prezintă pericol în perioada de prodromă.
   

677. 
     Procesului epidemic la varicelă este caracteristic:
     

1. 
   tipul epidemic al morbidităţii;
   
2. 
   tipul sporadic al morbidităţii;
   
3. 
   sezonalitatea pronunţată a morbidităţii;
   
4. 
   morbiditatea preponderentă la copii neorganizaţi în colectivităţi;
   
5. 
   morbiditatea preponderentă la copii organizaţi în colectivităţi.
   

677. 
     Pentru varicelă sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   virusul nu e rezistent în mediul ambiant;
   
2. 
   se transmite aerogen prin picături;
   
3. 
   se transmite aerogen prin particule de praf;
   
4. 
   se transmite prin contact habitual;
   
5. 
   se transmite transplacentar.
   

677. 
     Varicela se poate transmite:
     

1. 
   prin aerosoli-lichizi;
   
2. 
   prin aerosoli-solizi;
   
3. 
   transplacentar;
   
4. 
   transmisiv;
   
5. 
   prin contact habitual.
   

677. 
     Sursă de agenţi patogeni în varicelă poate fi bolnavul cu:
     

1. 
   varicelă;
   
2. 
   herpes Zoster;
   
3. 
   infecţie herpetică;
   
4. 
   mononucleoză infecţioasă;
   
5. 
   citomegalovirus.
   

677. 
     Bolnavul cu varicelă prezintă pericol:
     

1. 
   în perioada de convalescenţă;
   
2. 
   până la dispariţia ultimelor cruste;
   
3. 
   din ultima zi de incubaţie;
   
4. 
   până la a 5-a zi de la apariţia ultimelor erupţii;
   
5. 
   toată perioada de apariţie a erupţiilor pe corp.
   

867. 
     Virusul citomegalic se caracterizează prin:
     

1. 
   monoorganotropism;
   
2. 
   teratogenitate;
   
3. 
   influenţă imunodepresivă;
   
4. 
   termolabilitate;
   
5. 
   variabilitate antigenică.
   

868. 
     Infecţia citomegalovirotică se caracterizează prin:
     

1. 
   răspândire ubicuitară;
   
2. 
   ciclitate;
   
3. 
   sezonalitate;
   
4. 
   absenţa particularităţilor profesionale în răspândirea seroconversiei;
   
5. 
   dependenţa frecvenţei de infectare de vârstă.
   

868. 
     Pentru procesul epidemic la rujeolă în condiţiile actuale este ca­rac­te­ris­tic:
     

1. 
   reducerea considerabilă a morbidităţii;
   
2. 
   absenţa ciclităţii multinuale;
   
3. 
   prezenţa ciclităţii multinuale;
   
4. 
   absenţa ciclitităţii (sezonalităţii) anuale;
   
5. 
   prezenţa focalităţii preponderent cu 1–3 cazuri.
   

868. 
     Corecte pentru rujeolă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   agentul patogen e puţin rezistent în mediul ambiant;
   
2. 
   bolnavul prezintă pericol în toată perioada de manifestări clinice;
   
3. 
   diagnosticul de laborator se bazează pe investigaţii bacteriologice;
   
4. 
   în unele cazuri perioada de incubaţie poate ajunge până la 21 zile;
   
5. 
   vaccinarea se efectuează cu vaccin viu atenuat.
   

868. 
     Corecte pentru rujeolă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   e provocată de un rabdovirus;
   
2. 
   formele cronice nu sunt caracteristice;
   
3. 
   bolnavul prezintă pericol până la apariţia semnelor clinice;
   
4. 
   supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează 14 zile;
   
5. 
   nu este necesară dezinfecţia chimică.
   

868. 
     Corecte pentru rujeolă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   morbiditatea este dependentă de vaccinoprevenţie;
   
2. 
   bolnavul prezintă pericol deja în perioada de prodromă;
   
3. 
   purtătorii sunt o sursă secundară de infecţie;
   
4. 
   agentul patogen se păstrează mai bine la temperaturi joase;
   
5. 
   dezinfecţia chimică este obligatorie.
   

868. 
     Spitalizarea bolnavilor cu rujeolă se efectuează:
     

1. 
   după indicaţii epidemiologice;
   
2. 
   după indicaţii clinice;
   
3. 
   obligatoriu toţi;
   
4. 
   nu se spitalizează;
   
5. 
   după indicaţii clinico-epidemiologice.
   

868. 
     Agentul patogen al rujeolei se transmite:
     

1. 
   aerogen prin picături;
   
2. 
   aerogen particule de praf;
   
3. 
   contact habitual;
   
4. 
   fecal oral;
   
5. 
   transplacentar.
   

868. 
     Pentru rujeolă sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   purtătorul este una din sursele principale de infecţie;
   
2. 
   bolnavul prezintă pericol ca sursă de infecţie doar 8–9 zile;
   
3. 
   vaccinoprevenţia se efectuează cu vaccin corpuscular inactivat;
   
4. 
   dezinfecţia în focar se efectuează cu soluţie de cloramină de 1%;
   
5. 
   imunoglobulina în profilaxia de urgenţă e indicată doar în unele cazuri.
   

868. 
     Pentru rujeolă e corectă afirmaţia:
     

1. 
   e o infecţie dirijată;
   
2. 
   perioada de contagiozitate începe în perioada de incubaţie a bolii;
   
3. 
   sursă de agenţi patogeni sunt purtătorii convalescenţi de rujeolă;
   
4. 
   perioada de incubaţie e 8–17–21 zile;
   
5. 
   nu se efectuează dezinfecţia terminală în focar.
   

868. 
     Pacientul cu rujeolă este contagios:
     

1. 
   la debutul perioadei de incubaţie;
   
2. 
   în ultimele 2 zile ale perioadei de incubaţie;
   
3. 
   în perioada de erupţii;
   
4. 
   în perioada de prodrom;
   
5. 
   în perioada de convalescenţă.
   

868. 
     Selectaţi indicaţiile pentru administrarea imunoglobulinei anti-r­u­jeo­lă:
     

1. 
   vaccinare planificată;
   
2. 
   revaccinarea persoanelor seronegative;
   
3. 
   protecţia copiilor care au contactat cu bolnavul de rujeolă;
   
4. 
   tratarea bolnavilor cu rujeolă;
   
5. 
   persoanele alergice la neomicină.
   

868. 
     În focarul cu rujeolă profilaxia de urgenţă:
     

1. 
   nu se efectuează;
   
2. 
   se efectuează cu vaccin viu antirujeolic;
   
3. 
   se efectuează cu imunoglobulină antirujeolică;
   
4. 
   se efectuează cu vaccin viu sau imunoglobulină antirujeolică;
   
5. 
   se efectuează cu antibiotice.
   

868. 
     Sursă de agenţi patogeni în rubeolă poate fi:
     

1. 
   bolnavul cu forme manifeste;
   
2. 
   bolnavul cu forme fruste, inaparente;
   
3. 
   purtătorul;
   
4. 
   convalescentul;
   
5. 
   copilul cu sindrom de rubeolă congenitală.
   

868. 
     Sursă de agenţi patogeni în parotidita epidemică pot fi:
     

1. 
   bolnavul cu formă tipică a bolii;
   
2. 
   bolnavul cu formă atipică a bolii;
   
3. 
   bolnavul cu forme inaparente ale bolii;
   
4. 
   reconvalescentul;
   
5. 
   purtătorii.
   

868. 
     Bolnavul cu parotidită epidemică este contagios:
     

1. 
   în toată perioada de incubaţie;
   
2. 
   în ultimele 1–2 zile ale perioadei de incubaţie;
   
3. 
   perioada de manifestare clinică a bolii;
   
4. 
   perioada de convalescenţă;
   
5. 
   perioada de prodromă.
   

868. 
     Corecte pentru parotidită epidemică sunt afirmaţiile:
     

1. 
   bolnavul se izolează pe un termen de 9 zile de la debutul bolii;
   
2. 
   vaccinarea poate fi efectuată şi după indicaţii epidemiologice în fo­ca­rele de parotidită;
   
3. 
   agentul patogen e deosebit de rezistent în mediul ambiant;
   
4. 
   vaccinarea se efectuează în mod planificat;
   
5. 
   persoanele contacte necesită a fi supravegheate 12 zile.
   

868. 
     Sursă de agenţi patogeni în oreion este:
     

1. 
   bolnavul cu manifestări clinice evidente;
   
2. 
   bolnavul cu forme şterse;
   
3. 
   bolnavul cu parotidită cronică;
   
4. 
   bolnavul cu forme inaparente;
   
5. 
   purtătorii.
   

868. 
     Contractarea oreionuluil se poate realiza:
     

1. 
   prin obiectele habituale contaminate de bolnav;
   
2. 
   prin jucării contaminate cu salivă în instituţiile de copii;
   
3. 
   transplacentar;
   
4. 
   prin săruturi;
   
5. 
   alimentar.
   

868. 
     Diagnosticul de parotidită epidemică se stabileşte în baza:
     

1. 
   anamnezei epidemiologice;
   
2. 
   tabloului clinic;
   
3. 
   rezultatelor examinărilor de laborator ale urinei şi sângelui;
   
4. 
   rezultatelor examenului virusologic;
   
5. 
   rezultatului examenului bacteriologic.
   

868. 
     Imunoprofilaxia parotiditei epidemice asigură:
     

1. 
   reducerea morbidităţii în populaţia de copii;
   
2. 
   reducerea condiţiilor de formare a complicaţiilor;
   
3. 
   reducerea cauzelor indicaţiilor pentru spitalizare;
   
4. 
   lichidarea maladiei printre adulţi;
   
5. 
   menţinerea morbidităţii în populaţia de copii.
   

868. 
     Agentul cauzal al oreionului face parte din grupul de:
     

1. 
   paramixoviruşi;
   
2. 
   adenoviruşi;
   
3. 
   reoviruşi;
   
4. 
   retroviruşi;
   
5. 
   herpeviruşi.
   

868. 
     Din ziua contractării oreionului bolnavul este contagios nu mai mult de:
     

1. 
   2 zile;
   
2. 
   4 zile;
   
3. 
   6 zile;
   
4. 
   8 zile;
   
5. 
   10 zile.
   

868. 
     Cele mai eficiente măsuri în prevenirea oreionului sunt:
     

1. 
   sanitaro-igienice;
   
2. 
   de izolare;
   
3. 
   de regim şi restricţie;
   
4. 
   vaccinarea copiilor cu vaccin viu atenuat;
   
5. 
   nu există măsuri eficiente.
   

868. 
     Durata imunităţii postinfecţioase pentru oreion este de:
     

1. 
   până la 1 an;
   
2. 
   până la 2 ani;
   
3. 
   până la 3 ani;
   
4. 
   până la 5 ani;
   
5. 
   lungă durată şi stabilă.
   

868. 
     Vaccinul anti-oreion se administrează copiilor, care nu au făcut ore­ion şi nu au fost imunizaţi, după contact timp de:
     

1. 
   24 ore;
   
2. 
   36 ore;
   
3. 
   48 ore;
   
4. 
   72 ore;
   
5. 
   96 ore.
   

868. 
     În Republica Moldova imunizarea contra oreionului se realizează:
     

1. 
   la 12–15 luni şi 6 ani;
   
2. 
   la 15–18 luni,
   
3. 
   la 15–18 luni şi 6 ani;
   
4. 
   la 12–15 luni;
   
5. 
   la 12–15 luni şi 7 ani.
   

868. 
     Sursă de agenţi patogeni ai oreionului sunt:
     

1. 
   purtătorii imuni;
   
2. 
   bolnavii cu forme tipice ale bolii;
   
3. 
   bolnavii cu forme atipice ale bolii;
   
4. 
   bolnavii cu forme asimptomatice ale bolii;
   
5. 
   convalescenţii.
   

868. 
     Măsurile antiepidemice pentru copiii care au avut contact cu bolnavii de oreion şi au fost vaccinaţi sunt:
     

1. 
   supraveghere timp de 21 zile;
   
2. 
   termometria de 2 ori pe zi;
   
3. 
   excluderea din colectivităţi de copii între a 8-a şi a 21-a zi;
   
4. 
   copiii nu se exclud din colectivităţi;
   
5. 
   excluderea din colectivităţi de copii din ziua 11 până la a 21-a zi;
   

868. 
     Măsurile antiepidemice pentru copiii care au avut contact cu bolnavii de oreion şi nu au fost vaccinaţi sunt:
     

1. 
   supraveghere timp de 21 zile;
   
2. 
   termometria de 2 ori pe zi;
   
3. 
   excluderea acestora din colectivităţi de copii din ziua a 8-a până la a 21-a zi după contact;
   
4. 
   excluderea acestora din colectivităţi de copii din ziua a 11-apână la a 21-a zi după contact;
   
5. 
   măsuri de profilaxie specifică.
   

868. 
     Pentru infecţia herpetică sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   este provocată de câteva tipuri de virusuri;
   
2. 
   recidivele apar, de obicei, pe fondul prezenţei unui titru înalt de an­ti­corpi;
   
3. 
   are 3 mecanisme de transmitere a agentului patogen;
   
4. 
   în tratament este utilizat vaccinul;
   
5. 
   omul bolnav nu prezintă pericol direct.
   

868. 
     Pentru mononucleoză sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   e o viroză;
   
2. 
   se întâlneşte prioritar printre persoanele tinere;
   
3. 
   perioada de incubaţie e de 15–45 zile;
   
4. 
   reacţiile serologice sunt un criteriu obiectiv de diagnostic;
   
5. 
   persoanelor contacte le este indicată imunoglobulinoprofilaxia.
   

868. 
     Surse de infecţie în mononucleoza infecţioasă sunt:
     

1. 
   bolnavii cu forme manifeste de infecţie;
   
2. 
   bolnavii cu forme fruste de boală;
   
3. 
   purtătorii reconvalescenţi;
   
4. 
   purtătorii sănătoşi;
   
5. 
   persoanele infectate cu orice virus, din familia Herpesviridae.
   

868. 
     Agentul patogen al mononucleozei infecţioase se transmite pe calea:
     

1. 
   aerosoli-lichizi;
   
2. 
   aerosoli-solizi;
   
3. 
   sexuală;
   
4. 
   contact-habitual;
   
5. 
   intranatal.
   

868. 
     Mononucleoza infecţioasă la momentul actualse caractrerizează prin:
     

1. 
   răspândire ubicuitară;
   
2. 
   morbiditate sporadică;
   
3. 
   morbiditate cu sezonalitate evidentă de toamnă;
   
4. 
   afectarea în special a copiilor până la 7 ani;
   
5. 
   înregistrarea preponderent printre adolescenţi.
   

868. 
     Măsurile antiepidemice întreprinse într-un focar cu mononucleozăin­fec­ţioasă sunt:
     

1. 
   spitalizarea bolnavului conform indicaţiilor clinice;
   
2. 
   efectuarea dezinfecţiei curente şi terminale;
   
3. 
   supravegherea medicală a contacţilor pe perioadă de 20 zile;
   
4. 
   instalarea carantinei;
   
5. 
   evitarea carantinei.
   

868. 
     Corecte pentru gripă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   periodic capătă răspândire pandemică;
   
2. 
   pentru un anumit teritoriu este caracteristic un anumit tip de virus;
   
3. 
   nu provoacă pierderi social-economice considerabile;
   
4. 
   sechelele pot fi dramatice;
   
5. 
   bolnavii prezintă sursa principală de infecţie.
   

868. 
     În perioada epidemică la gripă în instituţiile medicale e necesar:
     

1. 
   a le transfera la săptămâna de 7 zile de lucru;
   
2. 
   reprofilarea treptată a unor staţionare;
   
3. 
   vaccinarea personalului medical;
   
4. 
   majorarea numărului lucrătorilor medicali în funcţie;
   
5. 
   imunoglobulinoprofilaxia pacienţilor la faza iniţială a bolii.
   

868. 
     Pentru gripă sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   cel mai variabil este tipul A al virusului gripei;
   
2. 
   tipul C e cel mai stabil antigenic;
   
3. 
   mecanismul de transmitere e de contact;
   
4. 
   în scopul profilaxiei de urgenţă se foloseşte interferonul;
   
5. 
   calea de transmitere e contact direct.
   

868. 
     Pentru gripă sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   predomină nivelul sporadic de răspândire;
   
2. 
   nu-i este caracteristică ciclitatea;
   
3. 
   bolnavul este sursă secundară de infecţie;
   
4. 
   sunt caracteristice majorările periodice ale morbidităţii;
   
5. 
   mai frecvent afectaţi sunt copiii.
   

868. 
     Vaccinoprevenţia gripei este raţional a fi efectuată în cazul riscului de epi­demie:
     

1. 
   copiilor până la 3 ani;
   
2. 
   copiilor după 3 ani ce frecventează instituţii preşcolare;
   
3. 
   persoanelor de vârsta a treia;
   
4. 
   persoanelor cu maladii cronice;
   
5. 
   numai persoanelor din sfera de deservire.
   

868. 
     Căile de transmitere ale virusului gripal nou:
     

1. 
   aerogenă prin praf;
   
2. 
   aerogenă prin picături;
   
3. 
   prin contact indirect;
   
4. 
   alimentară;
   
5. 
   hidrică.
   

868. 
     În profilaxia gripei pot fi utilizate:
     

1. 
   serul imun;
   
2. 
   vaccinul;
   
3. 
   antibiotice;
   
4. 
   interferonul;
   
5. 
   remantadina.
   

868. 
     Procesului epidemic în gripă îi este caracteristic:
     

1. 
   morbiditatea sporadică;
   
2. 
   morbiditatea epidemică şi pandemică;
   
3. 
   sezonalitatea manifestată (exprimată);
   
4. 
   morbiditatea preponderent la populaţia rurală;
   
5. 
   ciclititatea multianuală a morbidităţii.
   

868. 
     Selectaţi mijloacele de profilaxie a gripei în perioada epidemică:
     

1. 
   vaccinoprofilaxie;
   
2. 
   dibasol;
   
3. 
   remantadină;
   
4. 
   interferon leucocitar uman;
   
5. 
   imunoglobulină antigripală.
   

868. 
     Selectaţi mijloacele de profilaxie a gripei pentru persoanele care au contactat cu bolnavul:
     

1. 
   profilaxia specifică cu utilizarea vaccinului inactivat;
   
2. 
   administrarea interferonului;
   
3. 
   aplicarea imunoglobulinei antigripale;
   
4. 
   folosirea unguentului cu oxolină;
   
5. 
   utilizarea antibioticelor.
   

868. 
     Particularităţile epidemiologice ale paragripei sunt:
     

1. 
   morbiditate sporadică în perioada intersezonieră;
   
2. 
   declanşarea erupţiilor epidemice;
   
3. 
   sezonalitate de toamnă-iarnă;
   
4. 
   afectarea prioritară a copiilor;
   
5. 
   termorezistenţă înaltă a agentului etiologic.