educaţia formală se realizează pe baza unor finalităţi şi obiective explicite, a unor conţinuturi structurate şi transmise sistematic de către un personal calificat în acest scop, cadrele didactice
educaţia formală se realizează pe baza unor finalităţi şi obiective explicite, a unor conţinuturi structurate şi transmise sistematic de către un personal calificat în acest scop, cadrele didactice
educaţia nonformală este reprezentată de ansamblul activităţilor educative instituţionalizate, dar care se realizează în afara sistemului formal al educaţiei şcolare
poate fi oferită adulţilor la locul de muncă şi prin activităţi ale organizaţiilor (m robu)
poate fi oferită prin organizaţii sau servicii care constituie un complement al sistemelor formale: clase de arte, muzică şi sport sau meditaţii particulare ptr pregătirea examenelor
► educaţia nonformală a devenit treptat un mijloc de suplimentare a educaţiei formale
► şcoala îşi lărgeşte sfera de activitate spre educaţia nonformală prin parteneriate cu societatea civilă, comunitatea locală, cu instituţii sociale/culturale (m robu)
activităţile nonformale pot fi:
activităţile nonformale pot fi:
în afara clasei – cercuri pe discipline, competiţii, expoziţii etc
în afara şcolii – spectacole, excursii, conferinţe, cluburi, dezbateri etc
după integrarea profesională, ca activităţi de formare continuă (m robu)
elevii pot participa la programe de educaţie nonformală:
elevii pot participa la programe de educaţie nonformală:
programe europene ptr tineret – Comenius, Erasmus, Leonardo da Vinci
vizite de studiu în ţară/străinătate, ateliere de pictură, muzică, teatru, graffiti, IT, fotografie etc
tabere ptr elevi, cluburi ale elevilor, proiecte iniţiate de ONG-uri etc (m robu)
educaţia informală se obiectivează în influenţele educaţionale nesistematice, mai mult sau mai puţin spontane şi întâmplătoare care se exercită asupra individului în contactele şi interacţiunile sale cotidiene (grupuri de prieteni, strada şi « cultura » acesteia, familie)
influenţele educaţionale nesistematice nu urmăresc obiective educaţionale explicite
în principiu, cele trei domenii educaţionale menţionate ar trebui să acţioneze convergent
în realitate, ele funcţionează în concurenţă şi adesea în opoziţie
Şcoala este, din ce în ce mai mult, concurată de educaţia nonformală şi informală, de « educaţia » promovată de mediile de informare (mai ales de televiziune şi internet)
Indiferent de timp şi spaţiu, educaţia are două mari obiective:
modelarea rolului adulţilor
transmiterea valorilor culturale
Orice societate trebuie să se asigure că cele mai importante roluri ale adulţilor (de conducător, de profesor, de părinte) vor fi transmise mai departe
Cultura se poate baza pe vânători, bucătari, marinari, ţesători, preoţi, negustori sau informaticieni
în general, tendinţa a fost de a acoperi cât mai multe informaţii, transmiţând cât mai multe adevăruri cu putinţă
mai rar s-a recunoscut şi avantajul abordării în profunzime a unui număr mai mic de subiecte
Între acumularea şi construirea cunoştinţelor.
de-a lungul timpului, majoritatea şcolilor au insistat pe acumularea unei mari cantităţi de cunoştinţe
există şi atitudinea inversă: transformativă sau constructivă. În acest caz, educatorii propun abordarea unor probleme şi încurajează răspunsurile alternative
Între rezultate utilitariste şi evoluţie intelectuală de dragul evoluţiei.
astăzi, învăţământul este acuzat că este rupt de viaţă şi că nu-i pregăteşte pe tineri pentru a reuşi în viaţă
se cere astfel, creşterea relevanţei practic – pragmatice a învăţământului, relevanţă care să se traducă prin obiective de genul:
să câştige mai mulţi bani
să ocupe un loc de frunte în cetate
poziţia adversă susţine că este mai importantă cunoaşterea de dragul cunoaşterii
datorită schimbărilor rapide din viaţa economică şi socială, mulţi teoreticieni consideră că se impune aducerea în prim plan a educaţiei liberale clasice
