străbătute de un exagerat optimism pedagogic, aceste teorii s-au dovedit unilaterale
teoria dublei determinări: - pune în evidenţă nu numai influenţa specifică a fiecărei categorii de factori, ci, mai ales, interacţiunea lor în procesul dezvoltării psihoindividuale
în esenţă, această teorie susţine că programul nostru genetic este un ansamblu de virtualităţi a cărui actualizare depinde de condiţiile de mediu şi de educaţie
ereditatea – însuşirea fundamentală a materiei vii care se referă la transmiterea de la o generaţie la alta, sub forma codului genetic, a mesajelor de specificitate ale speciei
identitatea genetică este imposibilă între antecesori şi descendenţi, fiecare individ fiind unic
ereditatea reprezintă un ansamblu de predispoziţii native, care fac parte din 3 categorii de “caractere”:
genotipul – totalitatea proprietăţilor ereditare ale unui organism, zestrea sa ereditară; are 2 componente:
genotipul general – conţine elemente predeterminate, comune speciei şi care se transmit pe cale genetică (ex conformaţia corporală, bipedismul etc)
genotipul individual – conţine elemente de variabilitate în interiorul speciei (ex culoarea ochilor, a părului etc)
fenotipul – totalitatea caracteristicilor unui individ, ca rezultat al interacţiunilor primare ale genotipului cu mediul
este determinat de baza ereditară şi de factorii de mediu
3. potenţialul de formare – este preponderent de natură psihică
are o dimensiune generală – abilitatea de gândire, capacitatea de asimilare de modele şi strategii, de asimilare a limbajului etc.
are o dimensiune particulară – configurată de propriile trăsături de personalitate şi de propria subiectivitate
MEDIUL
este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale
influenţa mediului se face pe mai multe planuri: natural-geografic (relief, climă), social (familie, grup de joacă)
acţiunea mediului asupra dezvoltării personalităţii poate fi directă (ex clima) sau indirectă, mediată de caracterul comunităţii umane (nivel de trai, grad de cultură, civilizaţie)
există mediu proximal – lucruri, persoane, evenimente cu care individul interacţionează zilnic
există mediu distal – lucruri, persoane, evenimente îndepărtate în spaţiu şi timp de individ (internet, mass-media)
un factor de mediu prezent, dar indiferent individului este inert din perspectiva dezvoltării (ex melodie ptr un surd)
condiţia dezvoltării este ca acel factor să acţioneze asupra individului, care, la rândul lui, să reacţioneze, intrând în interacţiune
nişă de dezvoltare – accentul este pus pe activizare, pe trezirea interesului copilului
structura nişei de dezvoltare –
a. elementele (obiecte, persoane, evenimente) accesibile copilului la diferite vârste
b. răspunsurile şi reacţiile anturajului faţă de copil
c. cerinţele adultului vizând competenţele încurajate, vârsta la care sunt solicitate, nivelul de performanţă solicitat
d. activităţi impuse/propuse copilului
nişa de dezvoltare se structurează în funcţie de tradiţie, de gradul de dezvoltare economică, de reprezentările sociale despre copil şi copilărie
