majoritatea şcolilor au fost uniforme, în sensul că i-au învăţat şi i-au evaluat pe toţi elevii în acelaşi mod
această abordare centralizată este adoptată de societăţile Est – Asiatice dar şi de cele centralizate, de genul Franţei
un argument în favoarera acestui sistem uniform este că, pare a fi cel mai echitabil
prin contrast, perspectiva individualizată pune accentul pe diferenţele uriaşe între punctele forte, nevoile, scopurile indivizilor
din această perspectivă, este inteligent să construieşti o educaţie care să ţină cont de aceste diferenţe
poate că este mai corect un asemenea tip de educaţie pentru că nu se raportează la un model de om, la un tipar abstract, ci vine în întâmpinarea elevului, aşa cum este el
Între educaţia oferită de mai multe entităţi private şi educaţia ca responsabilitate publică
din punct de vedere istoric, educaţia a fost în mare măsură o ocupaţie privată
şcoala publică apare abia la mijlocul sec. al XIX în SUA (primii profesori – sofiştii, vindeau cunoaşterea pe bani)
în regatele elenistice societatea se ocupa de educaţia tinerilor
tendinţa dominantă astăzi este aceea a învăţământului ca responsabilitate publică, susţinut financiar de comunitate, menit să transmită ideile şi valorile comunităţii
Între o educaţie care ignoră sau fuzionează disciplinele şi o educaţie care accentuează cunoaşterea disciplinară
astăzi, este la modă criticarea unui învăţământ centrat/axat pe discipline
acestea sunt văzute ca demodate, autoritare, incapabile să asigure un învăţământ centrat pe teme sau probleme
punctul de vedere opus relevă faptul că disciplinele reprezintă realizări intelectuale semnificative ale umanităţii
mentalităţile, structurile mentale, valorile (adevăr, bine, frumos) rolurile de adult sunt structurate prin intermediul unui învăţământ axat pe discipline
Între o educaţie care minimalizează sau critică evaluarea şi una care se bazează pe evaluare
unii consideră că evaluarea este în mod necesar neplăcută şi ar trebui practicată cât mai puţin, cât mai atent şi mai individual cu putinţă
alţii interpretează evaluarea ca pe un aspect pozitiv şi esenţial al întregului proces de învăţare
ar trebui ca evaluarea să fie o parte obligatorie a educaţiei, tipurile de evaluare să li se prezinte de la bun început elevilor şi, aceştia să intre cât mai repede în procesul de (auto)evaluare
Între standarde nuanţate, relative şi standarde ridicate, universale
există specialişti care afirmă că standardele unice şi ridicate distrug respectul de sine al copiilor şi cer să se vorbească despre standarde cu menajamente
cer o relativizare a standardelor, în funcţie de nivelul şi posibilităţile elevilor
alte p d v: standardele ridicate pot constitui, prin ele însele, un factor de motivare, asigurând în acelaşi timp, o ierarhizare corectă a elevilor
Între o educaţie care aduce în prim plan tehnologia şi o educaţie axată pe dimensiunea umană
Între o educaţie care aduce în prim plan tehnologia şi o educaţie axată pe dimensiunea umană
în ultima sută de ani, şcolile s-au schimbat într-o măsură nesemnificativă
totuşi, au apărut discipline noi (ex. ecologia), alte instrumente (P.C., video etc.) şi cel puţin câteva practici noi
în raport cu lipsa de schimbare a educaţiei s-a înregistrat o dinamică spectaculoasă a vieţii copilului, dincolo de zidurile şcolii: TV., computer, celulare, camere video etc.
Funcţia de transmitere a cunoaşterii şi de dezvoltare a capacităţilor cognitive ale elevilor
Funcţia de transmitere a cunoaşterii şi de dezvoltare a capacităţilor cognitive ale elevilor
transmitere sistematică, în raport cu capacităţile de învăţare ale elevilor, a unui ansamblu de cunoştinţe selectate din diferite domenii ale cunoaşterii (dimensiunea informativă a educaţiei)
rolul educaţiei în dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, în instrumentarea lor cu modalităţi de învăţare permanentă (dimensiunea formativă a educaţiei)
