etimologie: latinescul «educatio» care este derivat din două verbe:
1 - educare, care înseamnă a creşte, a îngriji, a hrăni;
2 - educere, care înseamnă a trece dintr-o stare în alta (prin extensie, a modifica).
tocmai de aceea, în limbajul cotidian întâlnim o serie de termeni prin care se încearcă substituirea celui de educaţie cum ar fi: creştere, îngrijire, cultivare.
sofiştii sec.V î.e.n.: “dacă e un sol bun nelucrat, este mult mai rău decât un sol rău, nelucrat” (în educaţie)
educator – traducere aproximativă a grecescului paidagogós
(pais = copil; agogé = a conduce)
educatorul/paidagogós nu era adevăratul învăţător ci sclavul însărcinat să ducă copiii stăpânului la şcoală
sarcinile educaţiei, la vechii greci, reveneau maestrului din gimnazium/palestra
maestrul este numit generic paideutes
putem defini educaţia atât ca proces cât şi ca rezultat:
când vorbim de educaţia ca proces avem în vedere ansamblul de acţiuni prin care se realizează transmiterea cunoaşterii şi influenţele sistematice prin care se realizează formarea personalităţii umane
ca rezultat, educaţia indică nivelul de instrucţie, de cultură, de conturare a diferitelor componente ale personalităţii în urma influenţelor educaţionale
în limbajul cotidian vorbim despre cineva ca fiind bine educat (sau bine crescut) sau prost educat (prost crescut, lipsit de educaţie)
paideia, bildung, bildungsroman
PAIDEIA – desemnează educaţia ce conferă omului a doua sa natură.
Vechii greci erau obsedaţi de formare
Definiţiile filosofiei greceşti:
“Cunoaşterea lucrurilor divine şi omeneşti”. Divinitatea înseamnă perfecţiune. Umanitatea înseamnă imperfecţiune.
Platon: ”Omul este alcătuit din trup şi suflet”
- trup – material, trecător, închide în el sufletul
- suflet – spiritul, perfect
- sufletul comandă, iar trupul execută
2. “Asemănarea cu divinitatea,pe cât îi stă omului în putinţă”.
Perfecţiunea este rezervată zeilor.
Filosofia reprezintă dragoste de înţelepciune..
Platon – Banchetul.................
traducerea în latină a lui “paideia” prin „educatio” pierde sensul de a adăuga omului a doua natură, considerată nemuritoare
rostul educaţiei este de a îndrepta, de a ciopli, a lăsa să crească
se impune în schimb, un alt sens, acela de a elimina din natura înnăscută a individului, ceea ce este rău sau inacceptabil pentru societate
educaţia creştină medievală a păstrat acest ultim sens
paideia înseamnă desăvârşirea umanului prin cultură, iar educatio a ajuns să însemne eliberarea umanului de răul diabolic
GOOGLE: educaţia -
GOOGLE: educaţia -
„Cunoaştere asimilată prin învăţare şi instruire.”
„Acţiune care transmite cunoaştere sau deprinderi”
“Proces gradual de asimilare a cunoaşterii
“Ce ne îndreptăţeşte pe noi să-i învăţăm pe alţii”
„Cuprinde deprinderi specifice de predare şi învăţare şi ceva mai puţin tangibil, dar mai profund, împărtăşirea cunoaşterii, o judecată sănătoasă şi înţelepciune”.
cea mai mare parte a definiţiilor date educaţiei pun accentul fie pe individ, pe dezvoltarea persoanei, fie pe socializarea şi integrarea socială a individului
s-au conturat astfel două mari paradigme de definire şi explicare a educaţiei şi anume:
paradigma psihologică (sau naturalistă cum mai este ea numită)
paradigma sociologică
Pentru paradigma psihologică:
educaţia are drept scop să dea sufletului şi corpului întreaga frumuseţe şi perfecţiune de care sunt susceptibile (Platon)
educaţia urmăreşte realizarea întregii perfecţiuni de care natura omului este capabilă(Kant)
educaţia este dezvoltarea naturală, progresivă şi sistematică a tuturor facultăţilor (Pestalozzi)
