Geografie Economica Mondiala

Sursa: Britannica. World Data 1996 (prelucrare).

Şi mai semnificativă, în aprecierea resurselor forestiere ale ţărilor, este suprafaţa ocupată de păduri. C.S.I.-ul se situează, din acest punct de vedere, pe primul loc, prin cele 799,8 mil.ha de pădure (22,1% din suprafaţa pădurilor de pe glob). Dacă adăugăm şi faptul că 80% din ele sunt păduri de răşinoase, vom avea imaginea vastelor resurse forestiere deţinute de aceasta (circa 79 mld.mc.). Brazilia (564,3 mil.ha), Canada (382,8 mil.ha) şi S.U.A. (315,4 mil.ha) deţin întinse suprafeţe acoperite cu păduri, urmate de R.D. Congo, R.P.Chineză, Indonezia, Australia (fiecare peste 100 mil.ha), India (71,7 mil.ha) şi Angola (53,2 mil.ha). Unele din aceste ţări, ca de pildă, R.P.Chineză, India, Australia, deşi au un procent relativ redus din totalul suprafeţei acoperit cu păduri, prin vastitatea teritoriilor lor posedă şi întinse suprafeţe forestiere. De altfel primele 10 ţări ca întindere a suprafeţelor forestiere deţin mai mult de jumătate din totalul mondial.

La nivel continental apar, de asemenea, diferenţieri regionale. În America de Sud, continentul cu cele mai întinse suprafeţe acoperite cu păduri, majoritatea statelor au peste 30% din teritoriu domeniu forestier. Alături de Brazilia, întinse suprafeţe cu păduri sunt întâlnite în Peru care, împreună cu Ecuador, Venezuela şi Columbia, include o parte însemnată a pădurilor amazoniene, în Argentina (regiunile nord-vestice şi montane), în Paraguay ş.a. Majoritatea pădurilor din America de Sud sunt alcătuite din specii de foioase, răşinoasele reprezentând abia 1% din total. O parte însemnată a pădurilor sud-americane sunt greu accesibile sau inaccesibile exploatării. Productivitatea medie la hectar este ridicată (94 mc/ha/an), volumul lemnos fiind apreciat la circa 78,0 mld.mc.

America de Nord deţine peste 17% din suprafaţa pădurilor Terrei (743,5 mil.ha.) şi 18% din volumul de masă lemnoasă (44,8 mld.mc.). Predomină răşinoasele (peste 6O%) cu un sortiment valoros de specii (molid, brad, larice, douglas, pin etc.), cu o productivitate de 63 mc/ha/an şi un grad înalt de valorificare economică. Canada (382,8 mil.ha.) şi S.U.A. (315,4 mil.ha.) sunt principalele ţări cu fond forestier, deşi ponderea pădurilor în suprafaţa totală a acestor ţări este de numai 33-38%.

Suprafeţele cu păduri din America Centrală sunt relativ reduse (218,5 mil.ha.), deşi unele state din zonă au procente ridicate de împădurire (Panama, Belize - peste 50%). Volumul de masă lemnoasă este apreciat la 0,8 mld.mc., fiind alcătuit, pe de o parte, din păduri cu valoare economică ridicată, situate în zona tropicală, dar cu un grad redus de valorificare, iar pe de altă parte din păduri neproductive.

Continentul african, cu o suprafaţă forestieră de 685 mil.ha., prezintă contraste regionale evidente. Ţările ecuatoriale au un procent ridicat de acoperire a teritoriului lor cu păduri (61-77%), iar state ca R.D. Congo (181,3 mil.ha.), Angola, Sudan, Tanzania, Etiopia au întinse suprafeţe forestiere (30-50 mil.ha.). La polul opus statele sahariene (Egipt, Libia, Algeria) sau din sudul continentului, care au un procent redus de acoperire cu păduri şi suprafeţe limitate (Republica Capului Verde are numai 8,1 kmp. de pădure).

Resursele de masă lemnoasă sunt reduse (2,1% din totalul mondial) datorită unor mari suprafeţe de păduri degradate (peste 50% din total). Volumul lemnos se ridică la 5,2 mld.mc., exploatările depăşind de 4-5 ori posibilităţile normale ale pădurii, ceea ce poate duce la epuizarea rezervelor accesibile în următorii 15-20 de ani.

Asia se situează pe locul V în ceea ce priveşte suprafaţa forestieră (534,8 mil.ha), dar contrastele sunt foarte mari şi aici. Pe de o parte, ţări cu un grad mediu de împădurire dar cu suprafeţe întinse de păduri (R.P.Chineză 119,6 mil.ha., India 117,3 mil.ha. ş.a.) sau ţări relativ mici ca suprafaţă dar cu un grad ridicat de împădurire (Cambodgia, R.P.D.Coreeană, Bhutan, Japonia). Pe de altă parte, numeroase state, unde gradul de acoperire cu păduri este sub 1% (uneori fiind limitate doar la restrânse plantaţii cu rol de protecţie). Primele sunt situate în Asia de Sud-Est şi Est, care deţin peste 1/2 din suprafaţa forestieră a continentului. Celelalte în special în Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Întinderea mare a Asiei determină o diversitate de zone forestiere, de la păduri tropicale la păduri de amestec de răşinoase şi foioase. Faptul determină o productivitate medie de 34 mc/ha/an, ceea ce face ca resursele forestiere ale Asiei să fie de 17 mld.mc. Multe din pădurile din India , Pakistan, Afganistan, parţial din China sunt neproductive.

În Europa (fără C.S.I.) pădurile ocupă 163,2 mil.ha, având o productivitate medie la hectar ridicată (93 mc/ha/an), ceea ce asigură un volum de masă lemnoasă de 12,8 mld.mc. (5% din resursele mondiale).

Cele mai multe state europene au un grad mediu de acoperire cu păduri (peste 20%), remarcându-se prin suprafeţe întinse ţările scandinave - Suedia (306 mil.ha.), Finlanda (256 mil.ha), Norvegia, precum şi cele care cuprind întinse spaţii muntoase sau colinare înalte (Spania, Franţa, Germania, Iugoslavia, România). Predomină pădurile de răşinoase (peste 60%), asigurând o rezervă de masă lemnoasă pentru circa 40 de ani. În aceste condiţii, pentru protejarea resurselor proprii, multe ţări europene, care dispun de o puternică industrie de prelucrare a lemnului, importă cantităţi însemnate de masă lemnoasă, în special din C.S.I. şi ţările africane.

Suprafaţa acoperită cu păduri în Oceania (înclusiv Australia) însumează 160,2 mil.ha, ponderea acestora variind între 80-90% într-o serie de insule-state din Polinezia şi 13,8% în Australia. Prin vastitatea lor, pădurile australiene ocupă primul loc în regiune şi au o compoziţie diversă, ceea ce determină ca volumul de masă lemnoasă să fie de circa 4,2 mld.mc. (1,6% din totalul mondial).

În Australia, pădurile de tip tropical, situate de-a lungul coastei, se compun din eucalipt, araucaria, chiparos, iar în interiorul ţării domină savanele împădurite. În Noua Zeelandă pădurile sunt alcătuite din făgete şi răşinoase, iar în Noua Guinee din specii locale de stejar, podocarpus ş.a. Aceste aspecte conferă productivitate medie de 17 mc/ha/an.

După date F.A.O., resursele forestiere mondiale se estimează la circa 242 mld.mc. masă lemnoasă existentă în pădure.

Diferenţe evidente apar, de asemenea, în raportul dintre suprafaţa de pădure şi populaţie. Astfel, în Oceania unui locuitor îi revin 4,3 ha, în America de Sud 3,5-4 ha, în C.S.I. 3,7 ha., în America de Nord 3,2 ha., în Africa 1,9 ha., pentru ca în Asia să coboare la 0,4 ha, iar în Europa la numai 0,3 ha.

 

 

Valorificarea fondului forestier mondial

Pădurile au o importanţă deosebită cel puţin sub două aspecte: ecologic şi ca materie primă ori combustibil.

Rolul ecologic al pădurii derivă din funcţiile complexe pe care le îndeplineşte acest ecosistem. Prin acţiunile de corelare şi integrare, pădurea intră din ce în ce mai mult în slujba colectivităţii, dovedindu-şi clar poziţia de componentă principală a mediului de viaţă pentru om. Funcţia de "fabrică de oxigen" a vegetaţiei, în general, şi a pădurii, în special, este arhicunoscută. Câteva exemple sunt relevante. Anual, covorul vegetal actual (păduri, culturi agricole, ierburi, vegetaţie acvatică etc.), produce peste 23 mld. tone de oxigen, din care cel puţin 60% aparţin pădurii (în România circa 40 mil. tone de oxigen). Un fag, de 25 m înălţime şi cu un diametru al coroanei de 15 m, produce într-o oră 1,7 kg oxigen, adică necesarul unui om pentru trei zile.

Funcţia de reglare climatică pe care o exercită pădurile este de diminuare a radiaţiilor şi extremelor de temperatură, reducerea evaporaţiei, creşterea umidităţii atmosferice, micşorarea intensităţii vânturilor etc. Avantajele aduse agriculturii, căilor de comunicaţie, aşezărilor omeneşti etc. prin perdelele de protecţie sunt cunoscute.

În mod cert, pădurile au o contribuţie esenţială pentru conservarea apei, pentru regularizarea scurgerii şi protejarea solurilor. În ţări ca Austria, Germania, Grecia, Italia, S.U.A., C.S.I. ş.a. există preocupări intense de gospodărire complexă a apelor şi pădurilor.

Consecinţele defavorabile ale poluării asupra vegetaţiei în general şi îndeosebi asupra vegetaţiei forestiere, au fost constatate încă de la apariţia primelor industrii producătoare de noxe. Principalii factori poluanţi care acţionează asupra pădurii sunt sulful şi compuşii săi, combinaţiile de fluor, clor, arsen, compuşii azotului, substanţele organice acide, pulberile şi emanaţiile radioactive. De aceea cercetările privitoare la poluarea pădurilor au fost dirijate spre stabilirea efectelor defavorabile ale noxelor asupra vegetaţiei forestiere şi limitarea lor, precum şi pentru determinarea rezistenţei speciilor forestiere la diverşi poluanţi şi rolul pădurii în combaterea poluării. Trebuie subliniat şi rolul pădurii pentru sănătatea omului, pentru recreere şi turism.

Industria de exploatare şi prelucrare a lemnului

Pădurea constituie o resursă apreciabilă de materie primă care are capacitatea de a se regenera. Însă acumularea lentă de masă lemnoasă şi ciclul de producţie lung nu au mai ţinut pasul cu cerinţele extrem de mari ale epocii moderne, determinate de volumul imens de construcţii, de dezvoltarea industriilor de prelucrare a lemnului etc.

Masa lemnoasă exploatată anual pe glob a crescut continuu, de la 1 400 mil.mc. în 1950, la 2 400 mil.mc. în 1970 şi 3 354 mil.mc. în 1996, din care 1 713 mil.mc. este lemnul pentru foc, restul fiind prelucrat în industrie. În balanţa energetică a unor ţări (în special din Africa şi America Latină), lemnul are o pondere ridicată (60-90%). Lemnul destinat pentru industrie este utilizat, în cea mai mare măsură, pentru producţia de buşteni, de cherestea şi placaje (circa 35%), restul având alte folosinţe (lemnul de mină, grinzi, traverse etc.).

Tabelul nr.2

Producţia de lemn pe glob

Regiunea geografică	Producţia de lemn (mil.mc.)	Din care: lemn pt.foc şi mangal	Cherestea
Asia	1 029	767	254
America de Nord	738	134	603
C.S.I.	380	87	291
Europa	359	58	303
Africa	458	404	55
America de Sud	318	225	94
Oceania	38	9	30
America Centrală	34	28	4
Total mondial	3 354	1 712	1 634

Sursa: Britannica. World Data 1996 (prelucrare).

Peste 50% din pădurile globului şi 60% din masa lemnoasă existentă aparţin ţărilor dezvoltare care au tendinţa de a exploata cât mai mult pădurile proprii, în vederea obţinerii de beneficii, această tendinţă atrăgând epuizarea rezervelor forestiere. Astfel, în Asia şi Africa s-au aplicat cele mai mari cote de tăiere¹, urmate de America de Nord. Pe plan mondial a fost depăşită cota normală de tăiere, cu toate consecinţele ecologice ce decurg de aici. Totuşi rezervele de păduri sunt apreciabile, două treimi din ele fiind încă neutilizate. La acestea se adaugă şi capacitatea anuală de regenerare a pădurilor aflate în folosinţă (2,7 mld.mc.). Din acest punct de vedere situaţia cea mai bună o au America de Sud, C.S.I. şi Canada. Din volumul de masă lemnoasă pe picior existentă în pădurile globului şi inegal repartizată, cantităţile anuale exploatate diferă la nivelul regiunilor geografice şi statelor. Astfel, în timp ce în Europa predomină net folosirea lemnului în scopuri industriale, unele ţări din acest continent recurgând la importuri masive pentru necesităţile lor, în America de Nord întrebuinţarea este dublă, pentru construcţie şi industrie, iar în Africa şi America Latină cea mai mare parte a lemnului se foloseşte în scopuri energetice.

Pe plan mondial, între continente, pe primul loc în producţia de lemn se situează Asia (fără C.S.I.) cu 1 029 mil.mc., urmată de America de Nord, C.S.I., Europa (fără C.S.I.), ş.a.(tabelul nr.2). Dar şi în cadrul continentelor apar diferenţieri notabile.

Europa (fără C.S.I.) exploatează anual 357 mil.mc., predominând lemnul de răşinoase. Din masa lemnoasă, 303 mil.mc. sunt destinaţi prelucrării industriale (peste 1/2 din aceştia pentru obţinerea lemnului rotund şi furnirului). Principalele areale de exploatare se găsesc în ţările nordice (Suedia, Finlanda), care au şi producţii ridicate (40-50 mil.mc.) şi cele alpine (Germania, Franţa, Austria) şi carpatice (România, Cehia, Slovacia, Polonia).

Ponderea ridicată a unor ţări europene în producţia de masă lemnoasă (Germania, Franţa, Spania, Italia ş.a.) se datorează şi importului de buşteni. Ţări ca Albania, Grecia, Italia folosesc între 50 şi 70% din producţia de lemn în scopuri energetice. Din acest punct de vedere, România valorifică 80% din producţia sa de lemn în industrie.

Tabelul nr.3

Producţia de lemn a principalelor ţări

Nr. crt.	Total producţie		Lemn pentru foc		Cherestea
	Ţara	mil. mc	Ţara	mil.mc.	Ţara	mil.mc
1	S.U.A.	524	India	230	S.U.A.	411
2	C.S.I.	379	R.P.Chineză	178	C.S.I.	291
3	R.P. Chineză	277	Brazilia	175	Canada	185
4	India	254	S.U.A.	113	R.P.Chineză	99
5	Brazilia	242	Nigeria	94	Brazilia	66
6	Canada	191	C.S.I.	87	Suedia	49
7	Indonezia	160	Etiopia	38	Germania	41
8	Nigeria	102	Kenya	34	Finlanda	39
9	Suedia	53	Thailanda	33	Malaysia	36
10	Germania	45	Filipine	30	Japonia	32

Sursa: Britannica. World Data 1996 (prelucrare).

Industria cherestelei este cea mai importantă dintre subramurile industriei lemnului, ca volum, producţia mondială crescând continuu. Centrele cele mai cunoscute ale industriei cherestelei sunt cele din nordul părţii europene a Comunităţii Statelor Independente (Arhanghelsk), din lungul Volgăi (Saratov), din Siberia central-sudică (Krasnoiarsk, Ust Ilim), apoi cele din bazinul fluviului nord-american Sf.Laurenţiu (Ottawa) şi din Columbia Britanică (Canada), din nord-vestul S.U.A. De asemenea în Japonia de nord (în insula Hokkaido), în regiunile Alpilor şi Carpaţilor (în Franţa, Germania, Cehia, Slovacia, România ş.a.). La Silistra, în Bulgaria, se află unul din cele mai mari combinate de prelucrare a lemnului din sud-estul Europei.

Industria plăcilor aglomerate şi plăcilor fibro-lemnoase este o subramură mai recentă a industriei lemnului. Ea valorifică superior masa lemnoasă, iar P.A.L.-ul şi P.F.L.-ul sunt utilizate mai ales în industria mobilei. Principalii producători sunt S.U.A., Canada, C.S.I., de regulă în mari combinate complexe.

Industria mobilei este legată, în special, de marile centre urbane, prin tradiţie şi prin înalta calificare a forţei de muncă. Se remarcă îndeosebi New York, Chicago, Paris, München, Milano ş.a.

O producţie de fabrică, bazată pe producţia de serie mare, s-a conturat abia în perioada contemporană. Creşterea rapidă a desfacerii de mobilă de fabrică este un rezultat al procesului de urbanizare şi al creşterii standardului de viaţă. Mari producători sunt S.U.A., C.S.I., Germania, Franţa, Italia, Japonia, Canada. România se remarcă prin produsele ei de calitate. Germania, Belgia şi Italia sunt şi principalii exportatori, iar S.U.A., C.S.I., Olanda, Franţa principalii importatori.

 

 

Pădurile şi industria lemnului în Romania

Fondul forestier al ţării noastre a cunoscut, în toate epocile istorice, modificări sub raportul extensiunii spaţiale şi al funcţionalităţii, îndeplinind un rol de seamă în păstrarea elementului autohton românesc şi oferind importante resurse naturale şi de adăpost.

România se numără printre ţările cu un grad mediu de împădurire, fondul forestier reprezentând 26,7% din suprafaţa totală a ţării (1989). Ca suprafaţă ocupată de păduri, România se plasează pe locul 10 în Europa.

Patrimoniul forestier al ţării se extinde pe 6 341,2 mii hectare, din care pădurile deţin 6 174,0 mii hectare, adică o medie de 0,28 ha pădure/locuitor. Cele mai extinse păduri şi cu o structură diversă pe specii se găsesc în regiunile carpatice şi de deal, care deţin circa 90% din suprafaţa totală a pădurilor. Pădurile de răşinoase, de mare valoare economică, deţin peste 1 900 mii hectare, ceea ce reprezintă aproape 31% din suprafaţa totală a pădurilor. Ca structură predomină molidul în proporţie de 74%, după care urmează bradul (17%), pinul (7%), bradul Douglas şi laricele (1%).

Pădurile de răşinoase formează o centură aproape continuă sub pajiştile alpine şi subalpine, de la altitudinea de circa 1 500 m şi până la circa 2 000 m. Pădurile de molid au o densitate mai mare în Carpaţii Orientali şi mai ales în Munţii Curmăturii, Ceahlău, Tarcău etc. Se remarcă judeţele Harghita, Neamţ şi Suceava, care deţin 28% din suprafaţa totală a pădurilor de molid.

Pădurile de brad, mai restrânse ca suprafaţă în raport cu cele de molid, au o frecvenţă mai mare în judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău, unde se concentrează 44% din suprafaţa totală a pădurilor de brad. Ponderi însemnate mai deţin judeţele Covasna, Mureş, Vrancea, Caraş-Severin. În partea sud-vestică a ţării sunt concentrate o treime din pădurile de brad Douglas existente în România.

Cantitatea de lemn existentă în pădurile României s-a redus treptat în decursul vremurilor. Se apreciază că volumul de masă lemnoasă al pădurilor din ţara noastră este de 1 130 - 1 260 milioane mc., iar potenţialul anual de exploatare sub 20 milioane mc. Creşterea medie la totalul speciilor din România este de 3,40 mc/an/ha, cu valori mai mari la răşinoase (4,80 mc/an/ha) şi mai mici la foioase (2,92 mc/an/ha).

Din totalul de masă lemnoasă exploatat, cea mai mare pondere o are lemnul de răşinoase. El provine din judeţele din partea de nord a Carpaţilor Orientali (în judeţul Suceava, lemnul de răşinoase deţine 87% din totalul masei lemnoase, în Harghita 71%, în Maramureş 32% etc.).

În ceea ce priveşte lemnul de fag, el are o pondere mai mare în judeţele circumscrise Carpaţilor Meridionali, în sudul Carpaţilor Occidentali, precum şi în judeţele Iaşi, Neamţ şi Vaslui. Lemnul de stejar participă, la volumul total de masă lemnoasă exploatată, cu valori reduse. Numai în unele judeţe din Podişul Moldovei (Vaslui, Iaşi), din sudul ţării (Dâmboviţa, Olt şi Teleorman) şi din vestul ţării (Arad, Timiş, Satu Mare) depăşeşte 20%.

Industria mobilei reprezintă subramura cu cea mai mare creştere în structura valorică a industriei lemnului, remarcându-se o gamă variată de sortimente (peste 200 de modele), precum şi o repartiţie spaţială echilibrată pe întreg cuprinsul ţării. Cele mai mari fabrici de mobilă s-au construit pe platformele unor mari combinate.

Industria de furnire, placaje, plăci aglomerate şi fibrolemnoase ocupă un loc tot mai însemnat în cadrul industriei lemnului, datorită valorificării superioare a lemnului de calitate, precum şi utilizării tuturor deşeurilor din lemn. Acestea au intrat mai târziu în circuitul productiv, după 1960, iar producţia a crescut continuu. Ele se produc, deopotrivă în mari combinate sau în unităţi mai mici.

Industria cherestelei, subramură de bază în anii interbelici, ocupă în prezent locul al doilea în cadrul industriei de prelucrare a lemnului, deşi producţia a crescut continuu. Pentru protejarea pădurilor de răşinoase, o creştere importantă a cunoscut producţia de cherestea de foioase. Cele mai multe fabrici de cherestea sunt situate în Carpaţii şi Subcarpaţii Moldovei, în bazinele râurilor Moldova, Suceava, Bistriţa, Trotuş, Olt, Mureş, Someş etc.