Geografie Economica Mondiala
Industria conservării peştelui
Yüklə 0,99 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- AGRICULTURA Agricultura
- Modul de utilizare a terenurilor
- Păşunile şi fâneţele naturale
- Structura producţiei agricole
- Resursele agroalimentare vegetale În structura plantelor de cultură predomină cerealele
- Evoluţia suprafeţelor şi a producţiei de cereale
- Total 760 000 820 000 1 553 1 980
- Tabelul nr. 1 Principalii producători mondiali de grâu
- Total mondial 584,9 100 Sursa
- Tabelul nr. 2 Producţia de grâu (chintale / hectar)
Industria conservării peştelui. Din cele aproximativ 100 mil.t. de peşte pescuit anual pe Terra în intervalul 1990-1994, incluzând şi produsele de aquacultură (10% au provenit din apele continentale), 70% au fost destinate consumului uman (45% proaspăt, 16% congelat, 9% uscat, afumat sau în conserve), restul fiind folosite pentru producerea hranei animalelor (făina şi îngrăşămintele naturale). Peştele proaspăt sau prelucrat furnizează astăzi 6% din disponibilităţile mondiale de proteine şi un sfert din proteinele animale consumate de om. Japonia ocupă primul loc, aproape 70% din producţia anului 1992 fiind prelucrată sub diverse forme. Importantele sale capacităţi sunt plasate în zonele litorale ale insulei nordice - Hokkaido - şi în marile oraşe ce aparţin Megalopolisului nipon. Rusia şi-a plasat industria sa de prelucrare în centre situate în toate zonele de ţărm. Extremul Orient rus oferă, prin capacităţile sale plasate între Petropavlovsk (Kamceatka) şi Vladivostok (cunoscut pentru conservele de sardine din seria Socra), 40% din întreaga cantitate de conserve ce se consumă în ex - URSS. Alte capacităţi sunt amplasate pe ţărmul Mării Caspice (Guriev, Astrahan), Mării Baltice (Kaliningrad) ş.a. Statele Unite ale Americii dispun de mari capacităţi de prelucrare în porturi situate în statele Louisiana (Cameron), Mississippi (Pascagoula-Moss Point), Massachusetts (New Bedford) şi California (San Pedro). Ţările Uniunii Europene se plasează, de asemenea, pe poziţii fruntaşe în conservarea peştelui sub diverse forme (Spania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Germania cu conoscutele societăţi "Hanseatiche" şi "Nordsee"). Între alţi producători mondiali se numără Norvegia, care a devenit un mare producător de făină de peşte, Danemarca, Peru, Chile etc. AGRICULTURA
CUPRINS
Agricultura În lumea contemporană problema alimentaţiei a devenit fundamentală. Foametea şi subnutriţia au secerat, în trecutul istoriei omenirii, mai multe vieţi decât toate calamităţile naturale, bolile sau războaiele luate la un loc.Şi astăzi flagelul foamei, specific ţărilor slab dezvoltate din Africa, America Latină şi Asia de Sud şi Sud-Est, cuprinde 2/3 din populaţia lumii. Aceste ţări, deşi deţin 2/3 din fondul arabil al planetei, nu realizează decât circa 30-35% din recolta agricolă mondială. În aceste condiţii, agricultura devine o ramură de bază a economiei mondiale, produsele sale constituind principala sursă de alimentaţie a omenirii. Creşterea populaţiei sporeşte cererea de consum care, la rândul ei, exercită presiuni tot mai puternice asupra resurselor naturale. Suprafaţa de teren arabil se restrânge, în timp ce subalimentaţia afectează 16% din populaţia globului, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare. Modul de utilizare a terenurilor Din suprafaţa totală a uscatului, de circa 14,9 miliarde hectare, terenurile agricole ocupă o suprafaţă relativ mică: 4,9 miliarde hectare. Din aceasta, terenurile arabile reprezintă 1,4 miliarde hectare, iar păşunile şi fâneţele 3,1 miliarde hectare. Astăzi numai jumătate din pământurile arabile sunt efectiv cultivate. Desigur că suprafaţa cultivată existentă în prezent poate fi lărgită prin diferite măsuri ce se iau de către statele care au asemenea posibilităţi. Această problemă stă în prezent în atenţia specialiştilor din întreaga lume. Terenurile arabile reprezintă principalul mijloc de producţie al agriculturii. Repartizarea acestora este însă foarte inegală, valori apropiate de media mondială înregistrându-se în America de Nord, Federaţia Rusă, Asia de Est. Se remarcă prin valori mai mari Europa (31%) şi Asia de Sud (25%).
Păşunile din regiunile aride şi semiaride au o valoare economică scăzută şi sunt utilizate temporar. Ele cuprind suprafeţe de stepă (Europa, Asia Centrală), prerii (America de Nord), pampas (America de Sud), savane (Africa) şi chiar regiuni semideşertice (Australia, Africa, Asia Centrală). Pentru obţinerea unor cantităţi mari de produse agricole un rol de seamă îl joacă factorii tehnici. Mecanizarea şi chimizarea agriculturii, irigaţiile sunt privite ca mijloace de a dezvolta o agricultură intensivă, capabilă să acopere necesităţile omenirii atât alimentare, cât şi ale unor ramuri industriale. Ele sunt în funcţie de gradul de dezvoltare economico-socială a statelor, de înzestrarea tehnologică, de dotarea cu maşini şi utilaje agricole care să permită creşterea randamentului în agricultură. Pe plan mondial se foloseşte un număr din ce în ce mai mare de tractoare şi de maşini agricole şi o cantitate tot mai mare de îngrăşăminte chimice, suprafaţa irigată este în creştere, se fac eforturi pentru creşterea producţiei agricole în multe ţări ale lumii. Producţia de tractoare agricole a crescut simţitor, de la 2,2 milioane bucăţi în 1980 la peste 4 milioane în 1994. Cel mai mare număr de tractoare şi maşini agricole se realizează în cadrul ţărilor cu extinse terenuri arabile, cum sunt: S.U.A., C.S.I., Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia, Canada. Pe plan mondial revin 75 ha de teren arabil la un tractor. De exemplu, în Olanda revin 4 ha la un tractor, în Japonia şi Germania 6, în Belgia 7, în Marea Britanie, Franţa, Italia, Finlanda 12, în Polonia 27, în Canada 65, în România 75, în C.S.I. 90 ş.a.m.d. Nu mai puţin inegală este şi situaţia diferitelor regiuni ale globului în ceea ce priveşte folosirea îngrăşămintelor chimice. Folosirea fertilizanţilor, mai ales pe bază de azot, fosfor şi potasiu duce la creşterea productivităţii solului şi aceasta se practică în mod deosebit în ţările dezvoltate. Numai 15% din producţia mondială de îngrăşăminte chimice este folosită de către ţările în dezvoltare, industria lor de îngrăşăminte fiind insuficient dezvoltată, ele depinzând de importuri de substanţe chimice, al căror preţ este foarte ridicat. Consumul de îngrăşăminte chimice a crescut mai ales în ţările care realizează venituri importante din exportul de produse agricole (Olanda, Belgia, Germania, Noua Zeelandă) şi care aplică peste 500 kg îngrăşăminte la 100 ha teren agricol. Un rol important în dezvoltarea intensivă a agriculturii îl au irigaţiile. Suprafaţa terenurilor irigate reprezintă 1/5 din totalul terenurilor cultivate de 1,6 miliarde hectare, iar pe zone suprafeţele irigate variază foarte mult. Suprafeţele amenajate s-au extins de la 220 mil.ha în 1985 la 300 mil.ha în 1994. Cele mai mari sisteme de irigaţii se găsesc în Asia, care concentrează 63% din total (China 45 mil.ha, India 40 mil.ha, Pakistan 15,5 mil.ha). În Europa, amenajările pentru irigaţii se realizează pe 20 mil.ha, din care 3,2 mil.ha. în Spania, 3 mil.ha în Italia, 2,5 mil.ha în România etc.
Structura producţiei agricole Din punct de vedere al structurii, agricultura cuprinde două ramuri principale: producţia vegetală şi, respectiv, cea animală, strâns legate una de alta, într-o condiţionare reciprocă, deşi obiectul de producţie al fiecăreia este diferit. Greutatea lor specifică, în ansamblul agriculturii, a cunoscut variaţii în timp concomitent cu progresele tehnice realizate şi cu necesităţile economiei mondiale. Îmbinarea raţională a ramurilor de producţie reprezintă o cerinţă imperioasă în agricultura modernă şi impune stabilirea unei proporţii judicioase între ele pentru asigurarea unui sistem cât mai variat de produse. Tendinţa actuală şi de perspectivă este îndreptată spre creşterea treptată a ponderii producţiei animale, deoarece aceasta furnizează proteinele atât de preţioase în alimentaţie şi, totodată, valorifică bine produsele vegetale. Cea mai mare răspândire şi cel mai mare volum al producţiei vegetale revine culturilor de câmp şi, în primul rând, cerealelor, urmate de plante tehnice, de nutreţ şi cartof.
Resursele agroalimentare vegetale În structura plantelor de cultură predomină cerealele, care s-au extins de la 681 mil.ha în 1970 la 820 mil.ha în 1994, ceea ce înseamnă jumătate din terenurile arabile mondiale. Cerealele asigură hrana de bază a populaţiei, sunt folosite ca materii prime în diferite ramuri ale industriei alimentare, ca nutreţuri pentru animale, ca produse de export. Dinamica rapidă a populaţiei mondiale reclamă extinderea continuă a producţiei de plante alimentare, printre care şi a celei de cereale. Aceasta se poate vedea urmărind evoluţia suprafeţelor cultivate şi a producţiei la principalele culturi de cereale. Evoluţia suprafeţelor şi a producţiei de cereale
Cele trei cereale de bază - grâul, orezul, porumbul - au ponderi relativ apropiate în producţia totală de cereale. Are o răspândire aproape continuă în emisfera nordică, ocupând spaţii mari în Eurasia şi America de Nord, şi este cultivat mai răzleţ în emisfera sudică, mai ale în sudul Australiei, Africii, Americii de Sud. Tabelul nr. 1 Principalii producători mondiali de grâu
Sursa: Images économiques du monde, 1998. În latitudine ajunge până la 55-60 , iar în zonele calde vegetează bine la altitudine (Anzi, Podişul Dekkan, Podişul Etiopian), fiind cultivat până la 2 500-3 000 m. În Podişul Tibet grâul se cultivă până la 3 000 – 4 000 m, reuşind să dea recolte obişnuite de 2 500-3 000 kg la ha . Poate fi cultivat şi în regiuni uscate prin sistemul dry farming (sistem de înmagazinare a apei în sol spre a putea fi folosită de plante în sezonul uscat). Producţia mondială de grâu a fost, în 1996, de 584,9 milioane tone, din care R.P.Chineză aproape 109 milioane tone, ocupând primul loc. Culturile se fac mai ales în Marea Câmpie din bazinul fluviului Hunghe. Astăzi, în China, grâul are aceeaşi importanţă în hrana populaţiei ca şi orezul. În CSI (principalul producător fiind Rusia, cu 35 mil.t, urmată de Ucraina) culturile se fac mai ales în sudul părţii europene, în stepele cu cernoziom, unde se cultivă grâul de toamnă, iar la est de Volga, unde iernile sunt mai lungi şi geroase, grâul de primăvară. Pe locurile următoare se află India (62,6 mil.t.), S.U.A. (62,1 mil.t.), Franţa (35,9 mil.t.), Canada (30,5 mil.t.). În America de Nord grâul ocupă o zonă bine definită (wheat belt), din regiunea Marilor Lacuri coborând spre sud în Câmpia Mississippi şi Podişul Preriilor. În India cultura grâului se practică în câmpiile Gangelui şi Indusului şi în Podişul Dekkan. Principala constatare care se desprinde din analiza acestor cifre este creşterea însemnată a producţiei de grâu a celor mai populate ţări (China şi India), legat de creşterea demografică. În America de Sud cele mai întinse terenuri cu grâu sunt în Argentina (în Câmpia La Plata, de la Santa Fé spre sud, până la Bahia Blanca), iar în Australia grâul este cea mai importantă cereală cultivată, ocupând 2/3 din terenurile arabile (sudul şi vestul Australiei). Producătorii de grâu din Australia au, ca şi cei din Argentina, avantajul comercial al sezonului faţă de producătorii din emisfera nordică, precum şi apropierea de porturile de pe litoral. Tabelul nr. 2 Producţia de grâu (chintale / hectar)
Yüklə 0,99 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||