Georges Dumezil

Casa, desigur un sacellum [mic sanctuar] din vremuri vechi, cu acoperiş de (Krahner), mai curând decât o casa particulară, fie ea şi cea a lui ulus (Rothstein). 1'. Nuda, fără clădiri'.

5. Tibrul a rămas mereu un râu aduena [venetic], 'un străin care vine', reme ce vine din Etruria (Ovidiu, Faste, II, 68, III, 524, spune şi el advenas, iar Vergiliu, Eneida, VIII, 473, Tuscus amnis [râu etrusc]); aşadar cesta este cuvântul care face aluzie la o stare 'primitivă' faţă de starea stee (în pofida lui J. P. Boucher, care traduce: 'şi Tibrul era un străin ru boii noştri'); contrastul cu prezentul îl stabileşte nostris bubus: 'pentru romani, nu pentru romanii ei înşişi, nici pentru clădirile, publice sau parare, înălţate de romani'; cu alte cuvinte, locurile pe care le străbătea sau ălda Tibrul nu erau cartiere de oraş, nici Câmpul lui Marte plin de clădiri hner), ci doar păşuni pentru vite. Dativul n.b. trebuie legat de advena Drul venea să-i vadă doar pe boii noştri') mai curând decât de erat ('Tibrul ifir aparţinea numai boilor noştri, boii noştri erau stăpânii şi beneficiarii

— 10. Se numără printre versurile cele mai grele ale pasajului. Qua nu e ', deşi pare preferabil lui quo, lui quod şi lui quot exclamativ propus de Dieh. Dar ce este domus ista Renii, 'această casă a lui Remus care se vede sub Augustus' şi care, pentru ca distihul să aibă sens, trebuie să se opună aonument actual străvechii casa Romuli din versul următor? Ce înseamnă ibus [cu trepte]? Şi se sustulit [s-a înălţat]? Oare se leagă olim [odjr ră] de ceea ce precede ('ântr-o zi, relativ recentă, posterioară epocii pnve') sau, deşi este aşezat la sfârşit de vers, de ceea ce urmează ('cândya, uit')? Începând cu Renaşterea s-au propus tot felul de conjecturi. Affiitt' doar câteva. Passerat interpreta domus Remi în sens foarte general, 'Roma,: înd în sprijin expresii ca domus Assaraci [lăcaşul lui Assaracusl, dovius îmi [lăcaşul lui Priam], ceea ce ar fi ciudat într-o enumerare de locuri e monumente în care toate celelalte sunt precise. Rothstein, urmat de nutlţ1, o identifică cu aedes Quirini pe care, cam în vremea când îşi scria Propertiu ultima carte, Augustus o înlocuia cu o clădire impunătoare, cu 76 de coloane dar care, fiind departe de Palatin, nu se potriveşte aici; Butler, mai târziu Butler şi Barber, pe care îi urmează şi alţi autori, socotesc că este vorba de casa Romuli, pios conservată pe Palatin şi situată destul de aproape de capătul de sus al scării lui Cacus, scala Căci (de unde gradibus), dar imposibilă aici de vreme ce este necesar un monument modern care să se poată opune lui fratrum focus [Vatra gemenilor] din versul următor, care nu poate fi decât tocmai casa Romuli.

În 1868, Krahner, urmat de mulţi alţii, de la Dieterich până la Hanslik, a conchis, după o lungă discuţie, că domus Remi desemnează palatul lui Augustus, domus Auguşti (Augustana) de pe Palatin şi că gradus sunt treptele, Prachtstufen [treptele de 'onoare], pe care se ajungea în palat. În 1957, Robert Lucot, (Palias, V, p. 63-70) a propus o soluţie asemănătoare, care merită citată detaliat3: Rămâne de identificat acea 'casă a lui Remus'. Pentametrul conţine o indicaţie capitală: cuvintele importante, în mod evident, sunt unus şi focus. Regatul gemenilor se întindea doar cât unica vatră, comună celor doi, acel tugurium Faustuli sau casa Romuli. Astfel încât pare legitimă deducţia că hexametrul precedent cuprinde ideea opusă, anume că astăzi fiecare dintre gemeni are un lăcaş propriu, Remi desemnându-l chiar pe Remus. Iată deci că trebuie să ne închipuim pe Palatin, nu departe de locul în care se păstra tugurium Faustuli [coliba lui Faustulus*], o 'casă a lui Remus' a cărei menţionare implică, atât prin opoziţie faţă de unus focus, cât şi prin asociaţie de idei, o 'casă a lui Romulus'. Acesta din urmă nu poate apărea decât sub înfăţişarea noului conditor [întemeietor] al Oraşului, a întemeietorului noii epoci, a lui Augustus însuşi. Casa acestuia se înalţă pe colina celui dintâi Romulus; este acea domus Auguşti a cărei aşezare a fost determinată de G. Lugli (cf. Comptes rendus de l Academie des Inscriptions, 1950, p. 276 şi urm.) şi în vecinătatea căreia putem căuta, cu oarecare probabilitate, domus Remi. Aici iată că ne vine în ajutor un poet ale cărui versuri ne ajută adesea să le înţelegem pe cele ale lui Properţiu, prietenul lui mai tânăr, Ovidiu. În Triste, III, 1, Ovidiu ne înfăţişează itinerariul unei cărţi pe care a trimis-o la Roma din îndepărtatul său loc de exil: Missus în hanc venio timide liber exsulis urbem. [Sosesc în oraş cu sfială, eu, cartea unui exilat.] Ajungând pe Palatin, la casa lui Augustus (v. 33 – 58), cartea îşi continuă drumul: înde tenore pari gradibus sublimia celsis ducor ad intonsi candida templa dei.

[Sunt dusă-apoi fără popas, pe trepte suitoare, La-naltul templu scânteind al zeului cu plete.] Şi iat-o sosită, tenore pari, în acelaşi pas, adică 'fără întrerupere şi fără etapă intermediară (J. Gage, Apollon romain, p. 556) la templul lui Apollo Palatinul, pe care Augustus îl înălţase în imediată apropiere a locuinţei sale şi în aşa fel încât cele două clădiri să fie legate (G. Lugli, loc. cât., p. 278 şi 283). Şi atunci cum să nu apropiem expresia lui Ovidiu gradibus sublimia celsis

11 cea a lui Properţiu gradibus se sustulit? Înaltele trepte ale templului lui Apollo sunt tocmai =ele pe care se înalţă casa lui Remus, vecină cu casa noului Romulus, domus Remi nu este alteva decât templul lui Apollo Palatinul, intonsi templa dei. Aşa va spune, o sută de ani mai tir- ^u şi Marţial, unul dintre cei mai buni cunoscători ai lui Properţiu (cf. Enk S. Propertii eligiae, *. Pars prior, p. 66 şi urm.), în următoarea imitaţie [XII 2(3), 6]: ibis, io, Roman nune peregrine liber Non tamen hospes eris nec iam potes aduena dici, cuius habet fratres tot domus alta Remi1, 'Domus Remi, Properce IV, 1, 9- 10', Pallas, V, 1957, p. 63-70. Acelaşi învăţat a propus se considere versurile 9-12 ca un adaos ulterior al poetului, 'Sur Properce, IV, 1, 8, 33', Melanses deja Societe Toulousaine d'Etudes Classiques, II, 1948, p. 121 – 124.

Păstorul care îi crescuse pe gemeni. In aceste două versuri ale lui Marţial sunt acumulate mai multe cuvinte care se întâlnesc la ceputul elegiei lui Properţiu: hospes, aduena, fratres, domus Remi [oaspete, venetic, fraţii, casa 111 Remus].

[Tu, carte călătoare, vei merge deci la Roma.

Dar nu vei fi acolo nici oaspe, nici străină, De vreme ce înaltul lăcaş durat lui Remus Adăposteşte-atâtea mulţimi de fraţi ai tăi,] este vorba de biblioteca templului Apollo. Roperţiu i-a arătat deja, în versul 3, străinului pe care îl călăuzeşte pe Palatin templul. Llo: atque ubi Nauah stant Palatia Phoebo. [Pe Palatin, unde se-nalţă lui Phoebus corăbierul templu.] cum când, după ce şi-a aruncat privirea asupra Capitoliului, apoi asupra Tibrului, se reI la Capitoliu, ne aflăm în momentul în care, după expresia lui P. Lejay (Journal de Sa- 1915, p- 498), textul alunecă de la Roma materială la Roma vie şi, abordând temele rot, are în vedere nu numai clădirea, ci mai ales ceea ce simbolizează ea în Oraşul lui Auguscmai acest simbol este cuprins în expresia domus Remi.

I, după ce rezumă schimbările pe care le-au determinat războaiele civile erpretarea morţii lui Remus, R. Lucot reaminteşte versul 292 din cartea neidei, în care fratele fondatorului este numit numai pentru a sublima area romanilor după atâtea generaţii fratricide: Vergiliu, la vremea lui, prezisese ştergerea pângăririi şi instaurarea păcii şi voise ca însuşi r să-i dea Venerei asigurarea că domnia lui Augustus va aduce romanilor împăcarea geşi domnia lor împărtăşită (En., I, 291 – 293).

A spera turn positis mitescent saecula bellis, cana Fides et Vesta, Remo cum fratre Quirinus tura dabunt.

Veacul cel crâncen atunci, de lupte sătul, va fi paşnic; Vesta, Credinţa bătrână şi Remus cu fratele Romul Legi legiui-vor. (G. C.) umai în acest vers al Eneidei apare Remus; cuvintele Remo cum fratre, care exprimă una ideile majore ale regimului augustan, cea a concordiei redobândite, capătă de aceea un reisebit. Este verosimil ca acest pasaj al Eneidei de curând publicate să-i fi dat lui Properlată după Jocurile Seculare din 17 care marchează apogeul apolinismului augustan, ideea esemna templul lui Apollo prin cuvintele domus Remi. În felul acesta sensul devine clar. Ugustus le-a redat romanilor Pacea, Pietatea, Concordia. A făcut-o cu ajutorul lui Apollo, i.,. Apollo, protectorul lui Augustus, exprimă tihna armonioasă a lumii romane după ruart pentru care el însuşi şi-a întins arcul' (J. Gage, Apollon romain, p. 608). Acesta este îi templului lui Apollo Palatinul. Zeul de la Actium, Navalis Phoebus şi-a lăsat arcul şi,: um cântăreţ din liră, sălăşluieşte în imediata apropiere a principelui pacificator cu care t sunt de strâns uniţi, i se întâmplă aproape să se confunde (cf. J. Gage, op. Cât., p. 570). Domnia lui Augustus este domnia lui Apollo. Augustus păşeşte spre apoteoză şi este cum, pentru Properţiu, deus Caesar (III, 4, 1; IV, II, 60); iar după anul 12, când Vesta a; a instalată pe Palatin, Ovidiu va spune că lăcaşul lui Augustus întruneşte trei divinităţi: îs, Apollo, Vesta (Faste, IV, 954). Deocamdată sunt numai două: Augustus şi Apollo.

I fapt, nu se mai poate ezita decât între explicaţia lui Krahner şi cea Lucot, între domus Auguşti şi templul lui Apollo. Cea dinţii are drept argument faptul că numele lui Remus cu greu se poate aplica lui AugusL de altfel, nici nu-i este aplicat în altă parte. Cea de a doua, puternic ită de Ovidiu şi de Marţial şi care pune în valoare pe unus din versul 10,) ină două dificultăţi: templul lui Apollo a fost deja menţionat în versul în acest distih în care hexametrul trebuie să se opună pentametrului. Ia regna şi focus din cel de al doilea nu ne fac să aşteptăm un templu dintâi, ci mai degrabă o clădire publică sau privată. I versul 10, maxima (aceeaşi valoare în versul 36, maxima turba) trebme rdoială citit cu zâmbet (împotriva lui Krahner: 'die maxima regna aber och wohl die kunftige Weltherrschaft, deren Keime jener Heerd umschloss fiar maxima regna reprezintă desigur viitoarea stăpânire a lumii, ai cărei germeni îi înconjura acea turmă]).

Qua (cf. nota la v. 1) poate însemna aici că ăomus Remi, palatul lui Augustus sau templul lui Apollo, nu s-a înălţat exact în locul în care se găsea, în care se păstrează încă fratrum focus, deci casa Romuli, ci 'ân aceeaşi zonă, în apropiere', pe Palatin.

Olim, după părerea mea, se leagă mult mai firesc de ceea ce precede; să se compare cu Eneida, X, 11 -13, unde Iuppiter spune zeilor adunaţi: adueniet iustum pugnae, ne arcessite, tempus, quum fera Carthago Romanis arcibus olim exitium magnum atque Alpes immitet apertas.

Timp legiuit de război, să-l grăbiţi e zadarnic, veni-va Când va străbate, odată, aprinsa Cartagină Alpii Şi va trimite prăpăd şi pieire colinelor Romei. (D. M.) Aşa îl înţeleg eu şi pe Properţiu: 'ân zona în care, într-o bună zi, în viitor (în raport cu timpul fraţilor Romulus şi Remus) s-a înălţat (noi am spune: avea să se înalţe) monumentul numit domus Remi.'.

— 12. Curia desemnează clădirea augustană a senatului în versul 11, ca subiect al lui nitet, dar, abstract, senatul, ca organ politic, în versul 12, ca subiect al lui habuit ('a avut, a fost format din'). Lactanţiu, Institutiones diuinae, II, 6, 13-16, citează şi comentează versurile 11 – 14 ale lui Properţiu, dar inversează ordinea distihurilor (13-14 înainte de 11 – 12).

— 14. Versul 13 înfăţişează o formă primitivă de comitia [adunări ale poporului] (Quirites: romanii în exerciţiul funcţiilor lor politice), versul 14, o formă primitivă de senat, completând opoziţia versurilor 11 – 12: pellitos (12) răspundea desigur lui praetexto (11), dar nimic din versul 12 nu răspundea lui curia alta din versul 11; în prato (14) umple această lacună. Nu s-a găsit încă un sens satisfăcător pentru saepe (14): saepe „often „ is rather pointless, but not intolerably so far Propertius' [saepe este adesea nesemnificativ, dar nu în mod supărător până la Properţiu] (Sh. Bailey); cel mai bun lucru este să-l legăm de în prato: 'o sută dintre Quiriţi (centum Mi, deci fără distincţie netă de recrutare între adunarea poporului şi senat, fără 'ordin senatorial'?) constituiau senatul şi se adunau orişiunde, adesea chiar pe o simplă pajişte; Heinsius propusese corecţiunea în prati saepe (= saepto), 'ân îngrădirea unei pajişti'.

— 16. Pentru ca dipticul, odinioară-azi', prezent cel puţin virtual în toate distihurile precedente şi următoare, să se găsească şi aici, este destul sa remarcăm că, în Roma primitivă, nu scene modeste contrastau cu marile; eatre din timpul lui Augustus, ci 'lipsa de scene'; la fel, în versurile 7-8, starea veche este starea 'zero': nici templu capitolin, nici construcţii pe malul Tibrului.

— 18 şi 19-20. Aceste două distihuri, gramatical solidare, sunt cele mai grele.

Cel dintâi marchează fără îndoială opoziţia între o vreme în care romanii

1 mulţumeau cu panteonul şi ritualul lor naţional (18) şi vremea când au început

* împrumute de la străini (17) fie zei noi, fie figurări noi, statui (cf. v. 5), ţre zeilor acelora (extemos diuos [zei străini] poate avea ambele sensuri)5.

Ar ce înseamnă pendula turba? După lungi discuţii, două explicaţii rămân tiei CL' Titus Wvius. Iv. 30, 11 (către anul 423 – 2 î.e.n.; prefigurarea luptei împotriva superstiXXV, 1. 6-12). Datum inde negotium aedilibus ut animadverterent, ne qui nisi Romani di ^w quo aho quam patrio colerentur'. [Atunci li s-a dat în grijă edililor să vegheze 'să nu se închine Mea altor zei decât celor romani, sau în alt chip decât cel străvechi'.] urenţă, între care este greu de ales. Pentru unii (printre care comentaşi mai recenţi: Shakleton Bailey, Camps, Fedeli), turba este mulţimea L asistând, cutremurată (tremeret) şi, oarecum 'cu sufletul la gură' la), la ceremoniile strămoşeşti; în cazul acesta, externos diuos trebuie să e, în general, 'zei, culte venite din străini'. Această explicaţie este tă de faptul că, astfel, opoziţia dintre versurile 17-18 este completă: nai că patrio îl echilibrează pe externos, ci, mai mult, sacro îi răspunde s, turba lui nulii, chiar pendula şi tremeret lui cura fuit. Dar ea este conde faptul că tnmere nu este atitudinea noimală a 'âcmsnului din vremuri' în faţa ceremoniilor religioase (sacra), nici chiar în faţa zeilor. Alţii c că pendula turba desemnează mulţimea de chipuri, din lină sau stofă, t, în anumite zile de sărbătoare (Compitalia, Satmnalia, poate Feriae iuae), le atârnau romanii în faţa casei lor, iar tremere – mişcarea acestor în bătaia oricărei adieri; această interpretare este susţinută de faptul întâmpină greutăţile pe care le întâmpină prima; dar are împotriva ei că opoziţia cu versul 17 începe să şchioapete: într-adevăr, chipurile acelea u chipuri de zei, ci de oameni (după opinia câtorva antici, menirea lor răscumpere un sacrificiu uman6), aşa încât nu au cum să echilibreze os; şi mai are împotriva ei – dar nu e aşa de grav – faptul că nici rânt din versul 18 nu mai răspunde nici lui nulii, nici lui cura fuit din 17: După o variantă a acestei interpretări (Rothstein), pendula turla fi chipurile, ci înşişi oamenii care 'se legănau' într-un fel de leagăne în copaci, la Sărbătorile latine (Feriae Latinae) şi la anumite serbări re anuale (Probus, nota la Georgice, II, 385).

Stihul al doilea, 19-20, se referă la Parilia şi e plin de dificultăţi. Una natură gramaticală: cum trebuie construit celebrare? Altele, de conţinut: amnă lustra? Ce nuanţă are qualia? Altele privesc dipticul 'Odinioară – care trebuie să fie exprimat în acest vers: dacă curto equo din pentameopune clar lui accenso faeno din hexametru, cui se opune annua, aşezat ctul cheie al versului 19? Cui se opune lustra din versul 20?

Ngura construcţie plauzibilă propusă pentru celebrare (corecţiunea celeformând un ablativ absolut cu faeno ca subiect, nu ne pare acceptabilă)

— L presupune dependent de un (*cuique, omnibus) cura fuit dedus din ura fuit din versul 17, a cărui negaţie a putut fi obliterată, estompată iponul 'pozitiv' din versul 18. Presupunerea nu este tocmai satisfăcătoare Pedeli a adunat destule exemple de -que cu valoare adversativă), dar nu c altceva de făcut, decât de crezut cu îndrăzneală, alături de Duis Havet, distih intermediar a dispărut (dar cel reconstituit de Havet este de o platitudine7).

Quaestiunculae indo-italicae, Io, Offrandes et denombrement de carrefour, Latomus, XX,. 262-265.

, Notes critiques sur Properce', Bibliotheque de l'Ecole des Hautes Etudes, Section des Sciences iques et Historiques, fasc. 220, 1916, p. 107-108; 'textul originar' este închipuit precum i:

Nulii cura fuit externos quaerere diuos. Cum tremeret patrio pendula turba sacro Annua quae accenso celebrare Parilia faeno pro ludis habuit terque salire super fordarum nuper uitulis suffita crematis qualia nune curto lustra nouantur equo ie intercalate: Şi joc era în săritură să zbori de trei ori peste foc: ăldat în fumul de la jertfa viţeilor, abia-mplinită].

Obscuritatea distihului a mai fost sporită şi de presupunerea – universal admisă astăzi – că curto equo face aluzie la Calul Idelor lui Octombrie*. Am arătat altunde de ce o cred imposibilă: rog cititorul să cerceteze argumentarea8. Nu cred nici că este vorba (cum crede Passerat) de trecerea în revistă, o dată la cinci ani, a cavaleriei (de altfel nimic nu ne îndreptăţeşte să credem că, pentru eleganţă, călăreţii romani ar fi tăiat coada cailor lor), fiindcă mersul întregului pasaj dovedeşte că versurile 19 şi 20 se referă, ambele, la aceeaşi ceremonie care, după versul 19, nu poate fi decât Parilia, primul descriindu-i forma arhaică şi frustă, al doilea, forma modernă şi somptuoasă. Nu văd altă soluţie decât următoarea: Properţiu este de părere că, în vremurile vechi, purificarea cu prilejul Pariliilor nu comporta decât mijlocul cel mai agrest şi mai ieftin (focurire de fân) şi că mai târziu a fost întărită printr-un suffimen conţinând sângele unuia sau mai multor cai, desigur mutilaţi sau răniţi în acest scop. Qualia poate atunci însemna: 'cu acelaşi efect, aceeaşi valoare ca şi.'.

În ceea ce priveşte annua şi lustra, ele nu s-ar opune unul altuia decât dacă ar însemna ' (ceremonii) anuale' şi 'ceremonie o dată la cinci ani', lustrum fiind investit cu valoarea lui de măsură a timpului. Dar nu se poate, fiindcă Parilia au fost şi au rămas mereu, o sărbătoare anuală. Annua, pus în valoare prin plasarea la început de vers, rămâne deci fără cuvânt care să-i răspundă, exceptând cazul în care am reduce opoziţia la un joc de cuvinte: 'pe vremuri, Parilia se sărbătoreau numai cu focuri de fân şi erau numite cu vorba obişnuită, vulgară, „anuale”, pe când mai târziu s-a folosit sânge de cal şi purificarea s-a numit cu numele pompoase de „lustra”, „nouare lustra” [sacrificii, reînceperea sacrificiilor], care evocă ceremoniile censului ţinute o dată la cinci ani [lustrum, condere lustrum [perioadă de cinci ani; încheierea ei]), cens instituit mult după Romulus'.

21. Vestalia. Cuvântul important (din sfera 'odinioară') este evident pauper, dar nu e prea clar ce diferenţă vrea Properţiu să sublinieze faţă de sfera 'astăzi': şi în vremea lui se mai lăsau liberi şi se mai încununau cu flori măgarii de la moară la sărbătoarea Vestaliilor, la 5 iunie (Ovidiu, Faste, VI, 311-312). Doar dacă nu înţelegem gaudebat (cf. Vergiliu, Eneida, VII, 800; Gratius, Cyn, 20, îmi semnalează R. Verdiere) astfel: 'era pe deplin mulţumită, nu cerea nimic altceva', adică niciunul dintre celelalte ritualuri care, în epoca clasică, încadrau sărbătoarea Vestaliilor (7-15 iunie) şi care, la drept vorbind, pe câte ştim, nu par a fi comportat nici lux nici cheltuială?

22. Sacra: accesoriile sacrificiilor, eventual simbolurile sau chipurile zeilor, purtate în care în perioada clasică; Properţiu închipuie o formă 'săracă' a ceremoniilor din vremea lui; cf. pe scutul lui Aeneas (Eneida, VIII, 665-666), castae ducebant sacra per urbem pilenlis matres în mollibus [cucernice femei purtau cele sfinte prin oraş în care uşoare]; macrae boues ale lui Properţiu înlocuiesc Pe pilenta mollia. Este oare fraza aceasta o reflecţie generală sau o aluzie la sărbătoare anumită, ca în cele mai multe dintre versurile din preajmă?

23. Compitalia sau Dararia. Opoziţia 'odinioară – azi' este oare cuprinsă, dat fiind că adjectivul parua (micile răspântii opuse celor mari) este pus în eviV ^'la *nceput de vers numai în acest cuvânt? Dacă însă ea se găseşte chiar în actul de cult, nu o putem defini: textul lui Properţiu este singurul care j. *a Mele lui Octombrie (= 15 octombrie) se săvârşea un străvechi ritual rustic: după o cursă sân Clf'? – 3'^ câştigător era sacrificat, coada îi era tăiată şi purtată în goană până la vatra Vestei, le 11 era amestecat cu cenuşa acelei vetre şi cu cea provenită din arderea viţeilor născuţi morţi. Estecului astfel dobândit i se atribuiau virtuţi magice, de purificare şi fertilizare. La religion romaine archaâque, 1966, p. 222-225 (ed. A 2-a, p. 230-234).

Urmează despre un sacrificiu adus la această sărbătoare, care a fost, în vremurile, o serbare a păturii de jos, inclusiv sclavii, deci nu tocmai isă.

Shakleton Bailey a adunat texte, e drept târzii, în care liiare este îit, ca şi aici, cu complement direct. Păstorul de 'odinioară' cântă el în timpul sacrificiului, din fluier: nu exista tibicen [cântăreţ din flaut], Iarăşi, avem aici o reflecţie generală privitoare la tipul de animale jertşi nu hostiae maiorcs, vite mari: cf. compoziţia capitalului păstoresc, la

30), sau o aluzie la o sărbătoare anumită – şi care? – 26. Lupercalia: versul 26 închipuie o formă elementară a sărbătorii, iuţin rituală, care constituie totuşi punctul de plecare (unde) al formei iale, cu o asociere anumită (Luperci Fabiani [et Quinctilii], aproximativ îi 27); licens: Lupercii alergau goi, iar în ultimii ani ai Republicii cereera cunoscută ca 'licenţioasă': Titus I/ivius, I, 5, 2 ut iuuenes. Per et lasciuiam currerent [ca tinerii să alerge în zbenguială şi hârjoană]; îiu, Augustus, 31, spune că Augustus uetuit currere imberbes [a interzis or încă imberbi participarea la aceste alergări].

— 28. Rudis, 'fără experienţă, nespecialist'; non radiabat: nu mânuia de metal; mai mult, era nudus, fără cască şi platoşă (Brandt, Paley; h. Bailey a strâns exemple în care nudas înseamnă 'fără armă de atac').? Lygtnon = Lucumo (în IV, 4, numele aceluiaşi personaj este grecizat: Lycomedius); galeritus nu presupune o tiară de preot (Krahner) cum ar [albogalerus al flaminului lui Iuppiter, făcut din pielea unui animal

; este vorba fie de o formă simplă de coif, fie de un cap de lup, semnul nicului, ca cel purtat de Lycomedius, după spusele clare din Eneida, VII,; praetoria (pluralul în locul singularului): 'cortul generalului, cartierul ii' implică un praetor, deci o artă, o organizare militară: Lygmon era imai luptător, ci şi specialist în tehnica militară. Bun comentariu al lui s: 'The word galeritus carries a heavy emphasis în the sentence. Even on, general though he was, made do with a cap of skin instead of thet (sometimes very magnificent by Propertius' times) of later days'. Ntul galeritus are un accent puternic în formula dată. Chiar lui Pygmon, a el de general, îi ajungea o cuşmă în locul coifului vremurilor viitoare ri foarte împodobit, pe vremea lui Properţiu).]

10. Tatius va avea, în elegia IV, 4, un chip cu totul deosebit, dar acela, jate influenţa interpretarea celui de aici, deoarece circumstanţele sunt cu altele: subiectul celei de a patra Elegii romane – iubirea Tarpeiei, în până şi de trădare – cerea ca regele sabin, de altfel deja angajat în luptă,: înfăţişat ca un sprinţar ofiţer de cavalerie (Krahner, Butler.). Pentru rerum şi pentru inter s-au propus diverse interpretări. Unii înţeleg res treburile politice, juridice etc, pe care le are de rezolvat un rege.: s le rezolva pe cele mai multe inter oues, în mijlocul turmelor lui, cum va Ludovic cel Sfânt* sub stejarul de la Vincennes (Hertzberg, Rothstein etc.)- înţeleg şi cred că au dreptate: 'Tatius' wealth lay largely în his flocks'. Rea lui Tatius consta mai ales din turmele lui.] (Sh. Bailey, restaurând, ate justificările, opinia celor mai vechi exegeţi, Burmann, Vulpius etc.)- reveni asupra acestui punct important în studiul structural al textului- ' 'Propertiana', 3. Lycomedius et galeritus Lygmon, Latomus, X, 1951, p. 296-299- Ludovic al IX-lea, rege al Franţei între 1226 şi 1270, pios şi drept.