Georges Dumezil

În 1967, sub titlul The Calendar of the Roman Republic, doamna A Kirsopp Michels a publicat o foarte bună sistematizare. Ea nu renunţă să prounele interpretări noi, dar are marele merit de a nu le prezenta niciodată i soluţii sigure. Principala ei grija este aceea de a arăta studenţilor cât ne esi săracă documentarea. Astfel că analiza dosarului intercalărilor începe cu a excelente rânduri (p. 167-168): For the historian it is perhaps less important to determine the precise length of the i calary month, or the existence of an intercalatory day, than to find out how often intercal took place and whether it followed a regular pattem. Modern scholars have expended enor efforts on this problem, wiiiding their way through intricate and detailed calculation to esta systems of intercalation. Unfortunately no two of these Systems agree, and historians have hi accept one or another as the basis of a chronology. This lack of agreement în a field that has studied for centuries suggests that the evidence now available is inadequate for a solution. Ini since the late nineteenth century no major effort has been made to solve the problem. AII I to do în this discussion is to point out the reasons why the problem is difficult. [Poate că p istoric e mai puţin important să stabilească durata exactă a lunii intercalate sau existenţa zile intercalate, decât să descopere cu ce frecvenţă se făcea intercalarea şi dacă avea un cari regulat. Învăţaţii moderni au făcut eforturi uriaşe în această privinţă, croindu-şi un drum şi printre calculele complicate şi amănunţite pentru a stabili sistemele de intercalare. Din neferi nici măcar două dintre aceste sisteme nu pot fi puse de acord, aşa că istoricii s-au văzut i să-l accepte pe unul sau pe altul dintre ele ca bază a unei cronologii. Această nepotrivire înt domeniu cercetat veacuri de-a rândul sugerează că dovezile de care dispunem în prezent sunt i îiciente pentru a rezolva problema. De fapt, de la sfârşitul secolului XIX nu s-au făcut mari efoi importante în această direcţie. Tot ce pot spera să realizez în discuţia de faţă este să arăt moţi pentru care problema este dificilă.] Toată cartea, de o informaţie fără cusur, este scrisă pe acest ton.

Matraliilc ne aruncă drept în dosarul literelor caracteristice – şi încă două cercuri suprapuse din acest mic infern. De ce este ziua lor, 11 iunie, cele mai multe feriae [sărbători], nefastus? De ce, aproape singura dintre nefa este ea marcată în unele calendare nu cu NP, ci doar cu N? Sper că prii punct poate fi întrucâtva lămurit, plecând de altfel de la o propunere pe ca contestă, nejustificat cred, doamna A. K. Michels. Cât despre punctul al doii datele restrânse pe care le avem ne îngăduie doar să eliminăm explicaţiile prop până acum, nu să construim alta, mai probabilă.

1. CALITATEA ZILKLOR.

În La religion romaine archaique, p. 535-536, am definit liniile mari problemei în câteva cuvinte pe care le cred şi azi valabile, evitând orice discu şi fără preocupare pentru nuanţe. Iată-le, uşor retuşate: Clasarea zilelor se face în două cadre, dies festi [zile de sărbătoare] şi profesti [zile lucru], pe de o parte, dies fasti şi nefasti, pe de alta, în care sunt folosite, respectiv, noţiunile feriae şi de fas [(permis de) legea divină].

* Literele care indicau ziua săptâmânii; aceasta cuprindea, pentru romani, şapte zile luc toare şi o a opta de tirg, numită nundinae.

C eea de a doua, Jas, este metatizică. Zies fasti slut acrie zile care dau acţiunii profane a omu- ^aza mistică, fas, care îl asigură şansele de a fi bine înfăptuită; zilele nefazii sint cele cure nu iu această bază.

Cuvântul feriae este numai descriptiv şi, la origine, negativ. În sens larg el denumeşte un răsi pe care omul îl rezervă zeilor, cu sau fără act cultural caracterizat; în consecinţă, dies festi atribuite zeilor, iar dies profesti sunt lăsate oamenilor ca să-şi îndeplinească treburile private şi ice (Macrobius, Saturnalia, 1, 16, 2). Aceasta este învăţătura cea mai veche, alterată mai târriu iferite feluri, feriae primind adesea un conţinut ritual pozitiv de tipul 'sărbătoare', de care esia dies festus rămânea lipsită, sau uneori invers. Dar lucrul acesta nu-i privea decât pe teoret'i-: practic, cvasi-totalitatea sărbătorilor, feriae şi odată cu ele a zilelor festi, aveau un conţinut ios şi cuprindeau ceremoiiii.

Cele două cadre sunt deci foarte diferite în principiul lor: unul (fasti, nefasti) defineşte zilele punctul de vedere al acţiunii umane, conceptul direct fiind favorabil acestei acţiuni; celplalt i, f/rofesti) le defineşte din punctul de vedere al proprietăţii divine, conceptul direct afirrrind stă proprietate. Deci, dacă toate zilele festi sunt nefasti, reciproca nu este valabilă: motive misaltele decit respectul faţă de proprietatea divină îl pot îndemna pe om să nu acţioneze în nite zile.

Au fost contestate mai ales cele două propoziţii tipărite aici cu litere ne.

2. ZILE FASTI ŞI ZILE NEFASTI.

Cu condiţia să nu ne întoarcem la jocul de cuvinte etimologic prin care lerivă fas şi fastus din rădăcina verbului fari [a grăi], articulaţia fastus sau istus rămâne de un tip înlăuntrul căruia pot fi preferate diverse definiţii, exemplu cea a doamnei A. K. Michels sau a mea.

În ce mă priveşte, continui să cred că adjectivele fastus şi nefastus au t la origine acelaşi sens şi aceeaşi extindere cu substantivul fas, din care vă: fas'1 (indeclinabil, fără plural: numai fas est) este fundamentul mistic I, nediferenţiat, pe care se poate sprijini cu temei orice acţiune umană vată, publică, diplomatică.), nu numai din punctul de vedere al justiţiei ine (ins, declinabil, cu pluralul său iura, drepturi naturale sau dobândite) şi din cel al necunoscutelor planuri divine sau, mai general, al forţelor terioase ale indivizibilului: o zi şi desigur, în vremuri foarte vechi şi un sau o ocazie, va fi fastus sau nefastus după cum va oferi sau nu acest iament.

Rămânând la definiţiile varoniene – dar nu sunt acestea oare menite numai justifice etimologia care derivă adjectivele din fari?

— Doamna A. K. hels limitează extinderea conceptelor fastus şi nefastus numai la acţiunile drept civil, iar folosirea lor, în orice timpuri, la calificarea zilelor: fastus: o zi în care romanii sunt îndreptăţiţi să lege agere [intenteze o acţiune],: ă să exercite un ius sau să pronunţe un ius; nefastus este o zi care nu-i; ură nici celui care îşi apără cauza, nici lui iudex (judecătorului) acel fundaât solid şi în care, prin urmare, non licet lege agere [nu este permis să se mteze o acţiune] (Caius3).

— Ceea ce de fapt nu este altceva decât un caz ticular al valorii generale pe care o prefer eu, care, e drept, o limitează, în acest domeniu limitat, o confirmă.

2 RRA, p. 138-139, 562; Idees romaines, 1969, p. 61-69. Nu sunt de acord cu A. s, op. Cât., p. 52-53.

3 Op. Cât., p. 48-50, 61-62.

3. ZIIE FEST1 Şi ZILE NEFASTI.

În cealaltă privinţă, cea a relaţiilor dintre zilele festi şi zilele nefasti, acordul meu cu doamna Michels nu poate fi, din păcate, anulat. As pute mult înlocui expresia 'toate zilele festi sunt nefasti' cu 'zilele festi sâi mod obişnuit şi în principiu, nefasti (N sau NP) ', adăugind că rarele c contrare trebuie considerate ca excepţii la regulă şi justificate ca atare: Statistica ne dă o primă indicaţie:

1. Nefasti: cele 12 zile ale Idelor4, 1 zi de Calende (sau 2, căci Cale: lui august sunt de semn variabil) şi 36 de zile numite după o sărbătoare marcate NP în calendarul preiulian; cinci zile de Calende şi 6 zile numite marcate N; adică, în total, 60 (sau 61) de feriae statiuae [sărbători fixe'

2. Fasti: cele 5 (sau 6, cu cele ale lui august) Calende rămase şi 1 zi nu (Feralia, 21 februarie) sunt marcate F (cu varianta misterioasă FP pentru '. Lia); adică, în total, 6 (sau 7) feriae statiuae;

3. În privinţa a două zile numite (cele două Vinalia, 23 aprilie şi 19 aug există dezacord între calendare, dar calendarul preiulian le marchează F (lie) şi FP (august).

Proporţia aceasta între zilele F şi zilele N (NP) – de aproximativ 10 – nu poate fi întâmplătoare.

Pe de altă parte, fie că dăm lui (ne) fastus sensul limitat (juridic) sensul larg, este firesc ca dies festi (feriae) să fie, în calitatea lor de consacrate divinităţii, totodată închise acţiunii umane, adică N sau NP: to aceasta este situaţia normală, aşa cum reiese ea din statistică. Astfel că care ridică probleme – sau, mai curând, probleme diferite pentru car întrevede câte o soluţie independentă – sunt cele câteva feriae marca sau FP.

1. În privinţa Calendelor, este de înţeles că autorii calendarului să fi la îndoială. Conform regulii generale, fiind feriae, ele ar fi trebuit să fie, t dics nefasti. Dar ele sunt feriae mai deosebite: ele sunt începutul lunii ş: atare.

— În special primele, ale lui ianuarie – sunt investite cu o fui 'ominală'*; prin urmare, nu numai că acţiunea umană nu trebuie elimin ci ea este chiar necesară pentru ca ziua să-şi îndeplinească această fun S-ar părea că împărţirea (5 sau 6 F, 6 sau 7 N sau NP) se poate explica pai prin următoarea remarcă. E drept, că, în principiu, toate Calendele, ca înc turi ce sunt, se află în dicione Iunonis [sub autoritatea Iunonei]; dar c explicite ale Iunonei sub un nume distinctiv, culte sau foarte vechi, sau recente, dar oricum mult anterioare calendarelor cunoscute de noi, nu se sen lează decât la Calendele lui februarie (Iuno Sospita) [Ocrotitoarea], ale martie (Lucina) [A naşterilor], ale lui iunie (Moneta) [Care dă de ştire] şi lui octombrie (Sororia) ' [Frăţească]; or, aceste patru Calende fac parte dii cele şase marcate cu NP; este deci ca şi când numele celei mai auguste dii zeiţe s-ar fi dovedit de fiecare dată mai tare decât valoarea ominală a zi calitatea F, anormală pentru feriae, dar firească pentru 'ânceputuri', s-a: păstrat, afară de Calendele la care Iunona era pusă în evidenţă prinţr-o acţi religioasă specială, străină de funcţia ei de protectoare a începuturilor; acj Calende, poate în momentul întemeierii cultului, ar fi intrat în statutul obişi al feriae-loT, adică ar fi redevenit dics nefasti de tip NP. Dar asemenea ex

* Pentru simplificare, nu ţin seama de 'luna intercalară'.

* De prevestire.

E nu este valabilă pentru calendele lui iulie şi decembrie, ambele marcate i ambele lipsite de culte speciale.

2. În privinţa Feraliilor din 21 februarie (F sau FP), ultima zi şi singura oblică din seria Parentaliilor, se poate lua în considerare observaţia următoare. Nai două zile sau serii de zile numite îi pun pe cei vii în legătură cu morţii: ebruarie, în chip organizat, amical şi plin de încredere şi 9, 11 şi 13 mai nuria) în chip dramatic. Intenţia Feraliilor este aceea de î menţine, prin nde pe morminte, bunele relaţii de odinioară, din familie, cu morţii tot atât ainevoitori care, în special, nu ies din pământ, nu-şi vizitează moştenitorii, rântuie casele în care au trăit; la Lemurii, dimpotrivă, morţii-stafii anonimi imestecă printre vii, ca o turmă pe care aceştia încearcă să o izgonească t vicleşug. Este deci firesc ca cele două momente să aibă calităţi diferite: el al I/emuriilor, totul este suspect, în cel al Feraliilor, domneşte pretutini un climat liniştitor. Oricare ar fi amploarea şi semnificaţia acordată eonilor de fastus şi nefastus, se înţelege uşor că zilele din mai nu oferă, funient' cert acţiunii (juridice, sau mai vaste) celor vii care, dimpotrivă, pot ona fără grijă în 21 februarie.

3. În privinţa Vinaliilor, contradicţiile între calendare nu sunt, probabil, tarea unor greşeli: de ce ar fi atras ele asupra lor inadvertenţele scribilor? 2 vorba mai degrabă de teorii ale unor şcoli diferite, unele aplicând regula, le călcând-o la acest feriae care privesc o materie foarte specială, vinul5.

Aşadar, excepţiile par a confirma regula şi avem temeiuri să scriem că, nincipiu, cu excepţia acestor cazuri aparte pe care trebuie să încercăm să ustificăm, orice dies festus este nefastus – reciproca, bineînţeles, nefiind cărată.

4. ZIIE M ŞI ZILE IVP.

Cea de-a doua problemă, care priveşte în primul rând Matraliile, nu se referă la opoziţia N ~ F, ci la împărţirea lui N în N simplu şi în NP,

; maticul NP. Un fapt domină totul. Pe câtă vreme există în calendar multe zile, marcate care nu conţin feriae, toate zilele marcate NP conţin feriae, sunt festi.

Iproc, cu foarte puţine excepţii, toate zilele festi (54 din 60) care sunt nefastî marca NP şi nu marca N. Iată cele 6 excepţii: Regifugium din 24 februarie (sau, eventual, din 23 al lunii intercalare); cele 3 zile ale Lemuriilor (9, 11 şi 13 mai); Vestaliile din 9 iunie; Matraliile din 11 iunie.

În privinţa Matraliilor, lucrurile nu sunt foarte clare, căci sărbătoarea: marcată N în Fastele Venusiene şi Maffeiane*, dar NP în calendarul preiude la Antium (Fasti Antiates Maiores). Doamna A. K. Michels comentează, bună dreptate (p. 184): The date before the Ides suggests that N may be correct, as does the position within a seriesdays which includes a named day, the Vestalia, marked N. One might argue that the copyist ut. Mai. Had made a natural mistake în giving the Matralia the character commonest for namecE

6 Despre caracterul special al vinului între produsele secundare ale argiculturii, vezi R. Senil Le religion romaine de Venus depuis Ies origines jusqu au temps d Auguste, 1954, p. 91-155 * îumezil, Revue des etudes latines, 39, 1961, p. 261 – 274 (, Jupiter et Ies Vinalia', 'le mythe des ilia priora', 'inter exta caesa et porrecta'). * Fastele descoperite la Venusia şi, respectiv, cele editate de Maffei.

Days. One could equally well say that the fact that the Matralia was în a series of N days j led to a mistake în Maff. I am, on the vvhole, inclined to accept N. Degrassi (p. 468) accepts] [Data dinainte de Ide sugerează că N ar putea fi corect şi acelaşi lucru îl sugerează aşezare! Cadrul unşi serii de zile N care include o zi numită, Vestalia, marcată prin N. Se poate sus că copistul textului Ani. Mai. A făcut o greşeală firească atribuind Matraliilor caracterul cel 1 obişnuit pentru zilele numite. Tot aşa de bine s-ar putea spune că faptul că Matralia se afla în serie de zile N a dus la o greşeală în Maff. În general, aş fi înclinată să accept N. în schimb grassi (p. 468) acceptă NP.] Ziua Vestaliilor nu cere nici o remarcă, afară de aceea că ea se {'prinsă' în aceeaşi serie de zile N ca şi Matraliile (5-12 iunie).

Cât despre Regifugium şi I, emurii, se poate nota faptul că sunt zile apa: neregulate, în alte privinţe: cea dinţii este singura din lista de sărbători c ocupă, în cursul lunii, o zi cu soţ; celelalte reprezintă singura sărbătoare re tată de trei ori cu acelaşi nume în trei zile fără soţ, consecutive: celelalte săr tori repetate nu apar decât de două ori (Carmentalia, în 11 şi 15 ianuai I/Ucaria, în 19 şi 21 iulie).

Aceste excepţii nu pot fi interpretate câtă vreme nu vom fi determi valoarea citirii înseşi a siglei NP. Multe au fost încercările, dar niciuna este convingătoare, iar din singurul text antic (Festus, 162 I, 1 = 283 I, 2) c exprimă o opinie asupra acestui punct, dar care este iremediabil mutilat6, se poate deduce decât că anumite acţiuni, interzise laolaltă cu multe altele zilele N, erau permise în zilele NP7. Cea mai recentă dintre propuneri este a doamnei A. K. Micliels: elementul P al siglei ar însemna populus [pop (sau publicus [public]), iar zilele NP ar cuprinde nişte feriae publicae staţi universi populi communes [sărbători publice fixe, comune întregului pop spre deosebire de zilele N care ar cuprinde feriae statiuae, 'but not on ber of the people as a whole' [dar nu în folosul poporului ca întreg]. Din păcs de cum trecem la examinarea cazurilor particulare, dăm de arbitrar: ca să justifice faptul că Lupercaliile din 15 februarie sunt NP şi nu N, se va spt că această pitorească sărbătoare, deşi celebrată numai în jurul Palatinului două grupe de Luperci cu nume derivate din nume gentilice, atrăgea pe 1 romanii ca spectatori şi, prin intenţia şi prin urmările ei, interesa întrei comunitate; dar ca să se justifice faptul că Matraliile şi Vestaliile sunt N nu NP se va pretinde că una dintre aceste sărbători este celebrată numai o parte dintre matroane, cele uniuirae [căsătorite o singură dată], iar ceala de către femei şi se va neglija faptul că sărbătoarea Aurorei din acest mom al anului şi tot ce priveşte vatra naţională a Romei sunt, 'on behalf of people as a whole'. Ca să se justifice faptul că Regifugium din24febrm este N, se va recurge la afirmaţia, în acord cu cea a lui Jullian, că este vo mai degrabă de o ceremonie proprie a lui rex sacrorum [preotul suprem al ji felor] decât de o serbare publică, deşi rex sacrorum nu a fost păstrat, în tim republicii, decât pentru a îndeplini acele sacra publica [jertfele publice] deşi cu greu putem înţelege cum ar putea fi înscrisă în lista publică de sărbăl serbarea personală a unui ins.

Este deci mai cuminte să acceptăm faptul că nu ştim: NP îşi păstrea; mist erul.

Rezumatul ipotezelor anterioare, în A. K. Michels, op. Cât., p. 74 – 76. Încercările de re stitrtire a textului lui Festus nu au, evident, nici un caracter constringător.

7 Ceea ce favorizează, după părerea mea, lecţiunea (nefasti) pujriores (Festus, r. 4), de vi ce f/ttrus se defineşte adesea printr-o formulă negativă, ca excluzând o pângărire, un motiv de piedicare: Paulus (293 Ll = 354 L2), pura uestimenta = [haine] neuzate, nelovite de trăsnet, marcate de doliu, fără pată; (297 Ll = 356 La), puri auri = ' (făcută) dintr-un aur nefolosi scopuri impure'.

Anexa III.

IDEOLOGIA TRIFUNCŢIONALA A INDO-EUROPENILOR.

ŞI BIBLIA.

În memoria profesorilor mei de ebraică Edouard Dhorme şi Isidore Levy Descoperirea şi explorarea locului central pe care l-a ocupat, în ideologiaeuropenilor şi a popoarelor care îl continuă, concepţia celor trei 'funcţiuni' hizate – sacralitatea (putere magicoşi juridico-religioasă; înţelepciune), (mai ales războinică), fecunditatea (belşug, bogăţie, mâncare, pace, volupetc.) – mi-au prilejuit, din 1938, multe satisfacţii, multă căinţă şi o sumedele dezbateri.

Satisfacţiile – nu are rost să le descriu: sunt cele care, în mod firesc, întoşesc progresul cercetării. Căinţa, care şi-a avut de fiecare dată şi partea ei de rie, căci era şi prilej de progres, s-a ivit mai ales în legătură cu două tipuri pte. Pe de o parte, în graba şi în entuziasmul din primii ani, mi s-a întimsă nu fiu destul de exigent în identificarea cadrelor trifuncţionale: a trebuit, ie deci să curăţ bilanţul şi să triez spicele rămase după seceriş. Pe de altă, rolul important pe care sistemul indian al vanm-lor [castelor] ărya – preoţi; iniei; crescâtori-agricultori – îl jucase în descoperirea din 1938. Met e la început să accept, ca foarte firesc, postulatul că ideologia trifuncţiokalâ, sau presupusese, într-o stare anterioară, pretutindeni unde o observam, părţire reală a societăţii în clase funcţionale clar distincte, dacă nu chiar ste; prin 1950 – şi trebuie să-mi cer scuze pentru întârziere – mi-a devenit *de că, dimpotrivă, corespondenţa nu este automată şi că nu avem dreptul sa lţ concluzii pornind de la ideologie spre practică, de la o filosofie spre o socială.

CU despre dezbateri, aş minţi în chip academic dacă aş pretinde că au fost leauna plăcute: nu este oare de aşteptat ca orice cercetare care răstoarnă iuri şi zdruncină lucrări şi reputaţii să stârnească animozitatea şi furtuna, i cu obiecţia şi rezistenţa? Totuşi, în ansamblu, chiar când au fost răuvoichiar când au fost prea puţin leale, contrazicerile m-au ajutat. Mă vot îmi deci să clasez pe scurt, cu seninătatea pe care vârsta o face lesnicioasa, ile de opoziţie pe care le-a întâmpinat însăşi ideea că acest cadru al celor runcţiuni domină şi caracterizează ideologia popoarelor indo-europene. Tipurile de opoziţie serioase, căci sunt şi altfel.

De pildă, unii filosofi care depind şi az'i de marele Hegel, inclusiv anumit'1' uralişti, suportă greu intruziunea în Weltanschauung-ul lor a unui sistem ei termeni omogeni şi se străduiesc, nu fără violenţă, atât în Occident^ cât Şf. R. S. S., să reducă doi dintre ei la unul singur, ca să-şi poată regăsi ohişcom-oda înfruntare binară. Cum eu nu fac filosofie ci observare, nu. M”; de răspuns, decât că trebuie să respectăm faptele.

Alţi critici, de treizeci de ani încoace, execută cu un singur cuvânt (de j| uvântul 'stupid', sau un echivalent al lui) ceea ce ci numesc, ca şi când a vorba de un punct de vedere aprioric, teoria' celor trei funcţiuni, fără să-si osteneala să citească, acolo unde ele au fost făcute, analizele datelor princil JJ-am cum să reproduc, lucrare de lucrare, aceste analize, deşi pe de altă i mi se reproşează că mă repet şi atunci trebuie fie să-l trimit pe cititor la ca sau la articolul în care le va găsi în forma lor cea mai amănunţită, fie, fiu simplu, să admit cu optimism că cititorul, de vreme ce are bunăvoinţa de interesa de lucrările mele, a aflat deja esenţialul. Nu este întotdeauna cazul în Heur et malheur du guerrier, fiindcă mă ocupam numai de mitol funcţiunii a doua, m-am mulţumit să reamintesc pe scurt în introducere (p. 7. Cadrul celor trei funcţiuni, în special valorile zeilor din triada precapito (p. 13-14).

Teologic, cele trei funcţiuni se află bine exprimate şi patronate, în ierarhia lor, în zeii W precapitoline, care sunt cei cărora le sunt afectaţi flamini majori. Dar cu constatarea că Iupr, it varianta sa, Dius Fidius, reprezintă cele două laturi, 'putere' şi, drept', ale suveranităţii, că este zeul vajnic şi războinic şi că Quirinus exprimă şi garantează direct sau ocroteşte prin flan său anumite aspecte importante ale funcţiunii a treia (masă socială, pace vigilentă, prosperitate cosă), am epuizat tot ce se poate spune despre aceste figuri divine. Relaţia lor în întregime cuprinsă în ierarhia lor, întreaga lor fiinţă – în definiţia lor, iar aceste definiţii nu dau prilej unei povestiri.

P. 25, în legătură cu Hora, am amintit că era 'entitatea feminină care expr doar esenţa, una dintre esenţele lui Quirinus, precum Nerio exprimă una di esenţele lui Marş' şi că 'Quirinus figurează în triada arhaică în chip de canonic al funcţiunii a treia'.

P. 29, în concluzia unei analize a legendei Horaţilor şi Curiaţilor, care tifică ritualul de la Tigillum Sororium [Bârna Surorii] celebrat la întâi octoml am amintit ce era 'această ceremonie anuală care marca sfârşitul anotimpi militar şi în cursul căreia războinicii Romei primitive treceau din domeniul Marş cel dezlănţuit în cel al lui Marş qui praeest păci' [care se îngrijeşte pace].

În sfârşit, p. 38 şi 47, am amintit că, în virtutea unui fel de chiasm, înf tarea Salienilor lui Quirinus este atribuită de legendă regelui prin esenţă război Tullus Hostilius (ca să dobândească sfârşitul grabnic al unei bătălii grele), înfiinţarea Salienilor lui Marş, regelui pacific Numa (ca să preîntâmpine 1 boaiele viitoare).

N-am socotit necesar să precizez în notă că valorile diferenţiale ale ze triadei, în special ale lui Marş şi Quirinus, la care se făcuseră numai câi aluzii în acele puţine rânduri, au fost stabilite, combătând teoria lui 'Marş ogoarelor' şi obişnuita confuzie a tratărilor despre Quirinus, în o sută treizeci pagini (147 – 279) din lucrarea mea La religion romaine archaique sub ti 'marii zei ai triadei arhaice'. Am greşit oare? Nu ştiu. În orice caz, Jos Fontenrose, de la Universitatea din California (Berkcley), mi-a dat de cut prilejul să regret această economie de cerneală. Recenzând în Classical W (noiembrie 1971) traducerea engleză a cărţii mele, publicată în 1970 sub ti The Destiny of the Warrior de către Editura Universităţii din Chicago, t scris următoarele: Dumezil sees his three functions în any triad, but often has to force maters to find ti This în the Capitoline [Precapitolină, presupun?] Triad, Quirinus has to represent the third fono altbough the Romans considered him a war god and identif ied him with Marş. Dumezil interj him as god f or the peace tine army (Marş tranquillus). He refuses to grant that Marş was origir an agricultura! Deity; în his interpretation Marş has to be a war god always. [Dumezil îşi 1 cele trei funcţiuni în orice triadă, dar adesea trebuie să forţeze puţin lucrurile pentru a le desco| De pildă în triada Capitolină [probabil, precapitolină?] Quirinus trebuie să reprezinte cea de a 1 une, deşi romanii îl socoteau un zeu războinic şi-l identificau cu Marş. Dumezil î] interpreta zeu al oştirii în timp de pace (Marş tranquillus). El refuză să accepte ideea că, la origine, i fost o zeitate agrară; în interpretarea lui. Marş trebuie să fie considerat întotdeauna un zeii îic].