Georges Dumezil

— 85 (Calc. Si. 3183-3534) 78-81 (Poona). Folosesc cuvâtitul,. Roman' fără a anticip” idecată asupra formai literare. J. A. B. van Buitenen se gândeşte, după textul din Mahăbhârata, i compoziţie scenică (abundenţa dialogurilor; decupare uşoară iu acte şi scene.).

În ciuda puterilor şi pretenţiilor sale, Kăvya Us'anas nu este decât un instrument al acestui destin, în aceeaşi măsură ca şi personajele mai mărunte pe care le protejează sau le terorizează. Dar dacă destinul a hotărât să-l folosească, a făcut-o deoarece caracterul lui e făcut fie să producă, fie să orienteze evenimentele în sensul dorit. Căci destinul – şi de aici patetismul dramelor cărora le dă viaţă – îi violentează rareori pe oameni; e deajuns să-i ajute să-şi desfăşoare forţele şi slăbiciunile firii lor, ale definiţiei Ier. Poeţii, interpreţi şj, în ultimă instanţă, autori ai destinului, aveau deci interesul, pe' de o parte, să respecte cu scrupulozitate, pe de altă parte, să expună clar şi pe larg ceea ce le oferea tradiţia despre personaje. La rândul nostru n-avem decât să le urmărim istorisirea, însemnând pe parcurs trăsăturile care ies la iveală. Cititorul va vedea astfel că, din punctul de vedere al lui Kăvya Us'anas, romanul cuprinde trei episoade. În primul şi în al treilea, el îşi pune în mişcare – şi acesta e de fiecare dată resortul principal – unul din cele două 'mijloace de acţiune originale pe care le posedă: în primul, reţeta de înviat morţii; în al treilea, puterea de a transforma bătrâneţea în tinereţe şi viceversa. În episodul intermediar, îşi defineşte, afirmă şi realizează pretenţiile şi faţă de demoni şi faţă de regalitate. Figura complexă şi coerentă care reiese din aceste observaţii va trebui s-o confruntăm, global, cu datele iraniene.

2. KAVYA LSANAS, CAPELAX AL DEMONILOR şi SECRETUL ÎXVIERII.

I. Cum se întâmplă încă din literatura vedică în proză, opoziţia dintre zei [deva sau sura) şi demoni [asura sau dănava) ia în epopee forma unui război între două popoare dintre care fiecare îşi are armata, capitala, regele propriu. Spectacolul nu mai este al unor isprăvi individuale, al unor dueluri între Indra şi un demon major sau altul: două lumi organizate se ciocnesc între ele. Poetul nu ia partea nimănui, nu-i încarcă pe demoni cu toate păcatele, nu lasă nici măcar impresia că o victorie a demonilor ar fi adus mari schimbări în rânduiala, morala, obiceiurile după care trăiau şi cărora, în mare, se conformează şi ei. Pur şi simplu, conducerea, domnia, aisvarya s-ar fi aflat în alte mâini.

Fiecare din cele două tabere are un purohita, un preot oficiant şi în acelaşi timp sfătuitor religios şi chiar, în virtutea 'ştiinţei' în care e specialist, auxiliar în acţiunea războinică. Purohita ales (vavrire) de către zei este el însuşi un zeu, proiecţia mitică a brahmanului, Brhaspati, pe când demonii au închiriat serviciile unui urmaş al lui Bhrgu, Kăvya Us'anas. Cu toată inegalitatea lor de natură, zeul Brhaspati şi supraomul Kăvya Us'anas |se regăsesc egali în funcţie, în competiţie (nityam anyonyasphardinau bh^sam) şi poartă amândoi titlul de brahmana. Se poate crede că este vorba de o deformare a unei tradiţii care, înainte de constituirea sistemului strict al castelor, admitea cu siguranţă, după cum se întâmplă încă în imnuri, mai multe tipuri de om sacru: mai degrabă magician, kavi nu era echivalent cu preoţii sacrificatori. Din aceasta distribuţie veche, naraţiunea Mahăbhăratei n-a putut elimina o urmă esenţială: există cel puţin o materie, într-adevăr magică, în care superiori. Tea nu este de partea zeului capelan, ci a vrăjitorului Kăvya2: Tuturor demonilor care erau ucişi acolo în bătălie de către zei, Kăvya le înapoia -viaţa Prm puterea ştiinţei sale: se ridicau şi începeau din nou să se lupte cu zeii. Dimpotrivă, pe zeu pe care-i ucideau demonii în lupta faţă în faţă, Brhaspati, cu toată înţelepciunea sa, nu-i însufleţea „ &l. 3189-3193: tatra deva nijaghnur yăn dănavăn yudhi samgatân tăn tunar jâvayăm ăsa hăvyo vidyăbalăs'rayăt răşi; nu avea ştiinţa pe care o avea puternicul Kăvya, ştiinţa învierii şi zeii au ajuns în mare imejdie. Atunci, în spaima pe care o vâra în ei Kăvya Usanas, s-au îndreptat către Kaca3, fiU| ai mare a lui Brhaspati.

În numele acestui soi de internaţionale în care se adună oamenii sacri dirj late taberele, l-au rugat să meargă să se prezinte drept candidat-novice la avya şi să-i 'ia' cât mai repede (ăhara ksipram) ştiinţa care se află în el îl vei găsi lesne, i-au spus ei, pe lângă Vrşaparvan, regele demonilor, a cărui; rotire o înfăptuieşte în loc să-i ocrotească pe aceia care nu sunt demoni' aca să câştige bunăvoinţa învăţătorului şi, de asemenea şi mai cu seamă' itorită calităţilor sale nu fizice, ci morale, prin drăgălăşenia şi buna sa purtare' -şi asigure concursul lui Devayănî, fiica preaiubită a lui Kăvya. Dacă o ulţumeşte, n-are cum să nu obţină ştiinţa fără de care zeii vor dispărea*, aca acceptă şi se duce la Kăvya, la curtea regelui duşman. Se prezintă drept ne este: de ce să se teamă? Auxiliarii sacri ai beligeranţilor sunt în rivalitate îsigur, dar nu se află ei înşişi în război; solidaritatea de clasă sau de corp e ai puternică decât împrejurările efemere sau angajamentele contractuale care-i c să se opună unul altuia. Totuşi nu-i spune obiectul final al demersului. U5: Ai în faţa ta, spuse, pe nepotul rşi-uhii Angiras, pe fiul lui Brhaspati; şi mi se spune ica; ia-mă de învăţăcel. Îmi vei fi guru şi voi face pe lângă tine un noviciat minunat. Primeş- -mă, brahm&me, pentru un răstimp de o mie de ani'.

, Fii bine venit, Kaca, răspunse învăţătorul fără să mai ceară alte lamuuri8. Îţi împlinesc rugăintea. Îţi voi arăta toată cinstea care ţi se cuvine: să o primească Brhaspati prin tine! '.

Atât de bine începută, idila spirituală se dezvoltă: tată şi fiică, mai ales ca, sunt cuceriţi de acest tânăr minunat. În fiecare zi îi oferă lui Devayănî) rţia de cântec, de dans, de muzică, îi aduce flori şi fructe şi ajunge cavalerul servant. Nici ea nu rămâne datoare: îl desfată cu cântecele şi cu atenţiile le. Cinci sute de ani se scurg astfel: jumătatea unui noviciat cât se poate de acut. Nu ajunge să vină vorba despre faimosul secret pe care Kaca are isiunea să-l dobândească, la nevoie să-l surprindă. Dar pe lângă acest trio cântător, alţii veghează. Demonilor nu li se pare prea potrivit ca fiul capelailui zeilor să întârzie atâta pe lângă propriul lor capelan şi ghicesc că privigiul lor de înviere e în primejdie7: tatas te punar utthăya yodhayăm cakrire surăn.

Asurăs tu nijaghnur yăn surăn samaramurdhani na tăn samjivayăm ăsa brhaspatir udâradhâh.

Na hi veda sa tăm vidyăm yăm kâvyo veda vâryavăn samjâvintm tato deva vişădam agamam param.

Te tu deva bhayodvignâh kăvyăd usanasas tadă ucuh kacam upăgamya jyeştham putram brhaspateh.

3 Cititorul îşi va aminti că numele acestui tânăr trebuie pronunţat, Kacia'.

4 67. 3198: suadăkşinyamă dhuryair ăcărena damena ca dtevayănyăm hi tustăyăm vidyăm tam prăpsyasi dhruvam.

6 SI. 3201 – 3202: rser angirasah pautram putram săkşăd brhaspateh nămnâ kacam iti khyătam sişyam grhnătu măm bhavăn. Brahmacaryam carisyămi tvayy aham paramam gurau anumanyasva măm brahman sahasram parivatsarân. Si. 3203: kaca sukhăgatam te 'stu pratigrhnămi te vacah arcayisye 'ham arcyam tvăm arcito 'stu brhaspatih.

7 SI. 3210-3214: ga rakşantam vane drşţvă rahasy ekam amarsităh jaghnur brhaspater dveşăd vidyărakşărtham eva ca hatvă sălăvrkebhyas ca prăyacchams tilasah krrtam. Tato găvo nivrttăs tă agopăh svam nives'anam i6, îl văzură într-o zi singur, în pădure, păzind vacile: din ură faţă de Brhaspati şi ca să aţ ştiinţa. Îl uciseră şi după ce-l uciseră îl tăiară în bucăţi şi-l dădură lupilor 'ălăvrka să-l mănâl Vacile se întoarseră acasă fără văcar. Văzând că vacile pe care Kaca trebuia să le păzească întorc astfel din pădure, Devay? M spuse tatălui său: 'Jertfa de seară n-a fost făcută în focul sfânt şi soarele e la asfinţit, stăpâne; vacile s-au întors facă văcar şi Kaca nu se arată, tată dn pe bună seamă, tată, Kaca a fost uci' sau a pierit. Ţi-o spun într-adevăr: fără el nu vreai] trăiesc'.

Kăvya nu se emoţionează8: Rostind cuvintele: „Vino aici!”, spuse el, îi voi da înapoi viaţa dacă e mort'. Îl chea într-adevăr pe Kaca, punându-şi în faptă ştiinţa de înviere. Prin această ştiinţă, la chemarea numi său, Kaca străpunge coastele lupilor şi apare, nevătămat.

Demonii nu se dau bătuţi. Unele variante ale Mahăbhăratei le atribt până la trei ucideri, ceea ce e conform cu un tipar bine cunoscut al acest gen de naraţiuni; dar a doua, anterioară acesteia, nu figurează în mai mu altele: într-o zi când Devayănî l-a trimis pe Kaca în pădure să-i culeagă fio demonii îl omoară, îl taie în bucăţi, aruncă bucăţile în mare şi Kăvya trebt să-şi cheme, să-şi reconstituie discipolul din adâncul apelor, la rugămintea fik sale. În orice caz, fie ea a doua sau a treia, ultima tentativă face cinste inte genţei demonilor. Imprudenta fată l-a rugat din nou pe băiat să-i aducă i buchet de flori. Aşa că se duce după ele9: Demonii îl ucid, îi ard trupul şi amestecă cenuşa cu o băutură alcoolică (sură) cu care îmbie apoi pe brahman. Devayânj spune iarăşi către tatăl ei: 'L-am trimis pe Kaca să culea flori şi nu mai vine.'.

De data aceasta tatăl şovăie să-şi folosească ştiinţa: e gata săaccep' inevitabilul10: Piuî lui Brhaspati s-a dus pe tărâmul morţilor, fiica mea, spuse el. Degeaba cu ştiinţa m ti redau viaţa, e ucis de fiecare dată. Ce vrei să fac? Nu te necăji aşa, nu plânge, Devayâm': fată ca tine nu trebuie să se îngrijoreze pentru un muritor; zeii, lumea întreagă te cinstesc. Ni cu putinţă să-i redai viaţa de vreme ce, cum învie, cum e ucis din nou.'.

' tă drsţvă rahitâ găs tu kacenăbhyăgată vânăt uvăca vacanam kăle devayăny atha bhărata. Ahtitam căgnihotram te suryas căstam gatah prabho agopăs căgată găvah kacas tata na drsyate. Vyaktam hato mrto văpi kacas tata bhavişyati tam vină na ca jâveyam kacam satyam bravâmi te. S7.'3215-3216: ayam ehâti sabdena mrtam samjâvayămy aham. Tatah samjâvanâm vidyăm prayujya kacam ăhvayat ăhutah prădhur abhavat kaco 'rişto 'tha vidyayă bhittvă bhittvă sarârăni vrkănăm sa vinispatat. ' SI. 3225-3226: tato dvitâyam hatvă tam dagdhvă krtvă ca cilmasah prăyacchan brăhmanăyaiva surăyăm asurăs iadă. Devayăny atha bhuyo 'pi văkyăm pitaram abravât. Puspăhărah presanakrt kacas tata na drsyate. 10 SI. 3228-3230: ' * brhaspateh sutah putri kacah -bretaeatim gatah viayaya jtvito py evam hanyate karavani kim.

Maivam suco ma ruda devavani na tvădrsî martyam anwbrasocet surâs ca visve ca jagac ca sarvam upasthităm vaikrtim ănamanti asakyo sau jivayttum dvtiahh samjfvito vadhyate cazva bhuyah.

Frumoasă înţelepciune pentru o fată îndrăgostită! Ba protestează11: 'Cum să nu mă necăjesc, să nu plâng pentru un băiat al cărui bunic e preacinstitul Angiras, ărui tată e Brhaspati, comoară a ascetismului, într-un cuvânt, fiu şi nepot de rşi? El însuşi în novice desăvârşit, un ascet pururi veghetor. Am să iau calea lui Kaca, n-am să mai măuâuc: besc, tată dragă, pe frumosul Kaca. '.

Nu e nevoie de mai mult pentru a face să dispară oboseala marelui om e, bineînţeles, nu ştie că cenuşa lui Kaca circulă în acest moment prin. Râtul său digestiv. Se înflăcărează. Îşi dă seama deodată că aceste dispariţii etate ale discipolului care locuieşte la el sunt tot atâtea injurii personale care i le fac patronii lui, demonii. Găseşte ceva şi mai grav: dacă nu reacâează, aceşti demoni nu sunt oare pe cale să facă din el complicele lor la mai teribil păcat, uciderea unui brahman? Şi îl cheamă pe nume, îl con-că pe Kaca. Acesta de bună seamă a înţeles de mult caracterul inconforil al poziţiei sale: nu vrea să-şi ucidă stăpânul aşa cum i-a ucis pe lupi şi mulţumeşte să-şi semnaleze prezenţa cu o voce slabă. Învăţătorul înţelege rândul său şi exclamă13: 'Pe ce cale ai fost vârât în pântecele meu? Vorbeşte, brahmanule!'.

Băiatul răspunde14: 'Prin harul tău aducerea aminte nu mi-a pierit, îmi amintesc tot ce s-a petrecut_ Dar rreau să pierd răsplata ascezei mele: am puterea să îndur acest chin cumplit 1 Demonii, o Kăvya, 11 ucis, m-au ars şi ţi-au dat să bei cenuşa mea în băutură 1 Cât timp trăieşti tu, în ce fel; ia demonilor poate întrece magia brahmarilor?'.

În punctul în care au ajuns lucrurile, tatăl socoteşte că trebuie sa-i lase Devayănî în seamă hotărârea14: 'Ce vrei să fac, copilă dragă? Să învie Kaca prin moartea mea? Nu e altă cale, Devayăni: lai străpungindu-mi pântecele Kaca poate ieşi din mine, poate trăi din nou.'.

11 SI. 3231-3232: yasyăngiră vrddhatamah pitămaho brhaspatis capi pită tapodhanah rşeh putram tam atho văpi pautram katha'm na s'oceyam aham na'rudyăm.

Kacasya mărgam pratipatsye na bhoksye priyo hi me făta haco 'bhirupah. H Ai 323g Ediţia critică nu reţine ultimele versuri.

Kena pathiopamto mamodare tisthasi brtihi vipra. 13 51, 3237-3238: bhavatprasădăn na jahăti măm smrtih smare ca sarvam yac ca yathă ca vrttam na tv evam syăt tapaso vyayo me tatah kles'am ghoram imam sahămi. Asuraih surăyătn bhavato smi datto halva dagdhvă cftmayitvă ca kăvya brăhmâm măyăm ăsurî caiva măyă tvayi sthite katham evătivartet. U SI. 3239: kim te priyam karavăny adya vatse vadhena me jâvitam syăt kacasya nănyatra kukşer mama bhedanena drsyet haco madgato devayăni.

Soră îndepărtată a Chimenei*, Devayanî îşi recită şi ea plângerile, redus la un distih15: 'Două chiruri, asemenea focului, mă ard deopotrivă: moartea lui Kaca şi pieirea ta. De mort Kaca, nu se mai află bucurie pentru mine. De pleci tu, nu mai am putere să trăiesc'.

Kăvya Us'anas stă pe gânduri; mai rămâne un mijloc, eroic16: Eşti cel mai norocos, fiu al lui Brhaspati: iubirea lui Devayănj răspunde iubirii tale. Pri meşte deci astăzi această ştiinţă a vieţii – dacă nu cumva eşti Indra însuşi sub chipul lui Kaca Nimeni n-ar putea ieşi viu din pântecele meu, decât un brahman şi numai un brahman: primeşte dec ştiinţa. Fii aşadar fiul meu şi, înapoiat la viaţă, înapoiază-mi-o la rându-ţi I Odată ieşit din trupu meu, preaiubite, stăpâaind ştiinţa pe care o vei fi dobândit de la al tău guru, nu-ţi pierde dii vedere datoria 1'.

Totul se desfăşoară cu bine graţie lealităţii lui Kaca.

Primind ştiinţa de la guru, tânărul preot, frumosul Kaca, străpunse coasta dreaptă a brahma' milui Şi ieşi, aidoma lunii în plinătatea ei. Văzând prăbuşit la pământ acest monument de ştiinţj sacră, Kaca îl ridică, deşi era mort, prin puterea ştiinţei desăvârşite pe care o dobândise. Apoi spuse către guru: 'Cel care varsă în urechile altuia ambrozia ştiinţei, aşa cum ai făcut tu pentru mine, care nu ştiam, cred că-i e şi tată şi mamă; dându-şi seama de această binefacere, să nu se poarte ca un duşman!

Misiunea lui Kaca e împlinită, dar din cei o mie de ani de serviciu pe care i-a promis, rămân cinci sute. Aceştia se scurg fără incidente, Kăvya avertizându-i pe demoni că uneltirile lor n-au avut alt rezultat decât să-l silească să-i comunice discipolului său învăţătura pe care voiau s-o ţină secretă. I, a sfârşitul slujbei sale, Kaca cere şi primeşte îngăduinţa de a pleca de la preceptorul său care s-ar părea că priveşte liniştit cum secretul îi trece în slujba zeilor. Cu Devayanî se strică lucrurile: ea declară tânărului că îl iubeşte, îi aminteşte apăsat serviciile primite, pretinde să fie luată în căsătorie. Vom reveni mai târziu asupra acestei încheieri supărătoare a o mie de ani de mereu proaspătă prietenie. Important e aici că tânărul Kaca nu cedează şi cei doi, în loc de jurăminte, schimbă blesteme: ştiinţa pe care Kafa a dobândit-o nu o va putea pune în aplicare, hotărăşte Devayanî ('Fie, răspunde Kaca, dar cei cărora le-o voi transmite o vor pune în aplicare'). Cât despre Devayanî, nu va putea să se căsătorească cu un brahman, un om din clasa ei, hotărăşte Kaca; dacă se căsătoreşte, va trebui să decadă. Apoi pleacă şi se întoarce la zei, care îi fac primirea pe care o merită17.

* Aluzie la frământarea sufletească a eroinei lui Corneille, nevoită să aleagă între datoria filială,. Ţi dragostea pentru Rodrigue. 15 SI. 3240: dvau mâm sokăv agnikalpau dahetăm hacasya nâsas tava caivopaghătah kacasya năse mama năsti sarma tavopaghăte jâvilum năsmi s'aktâ. ' SI. 3241-3243; samsiddharupo 'si brhaspaleh suta yat tvăm bhaktam bhajate devayanî vidyăm imam prăpnuhi jâvanâm tvam na ced indrah kacarupî tvam adya. na vivartet punar jâvan kas'cid anyo mamodarăt brăhmanam varjayitvaikam tasmăd vidyăm avâpnuhi putro bhutvă bhăvaya bhăvito mâm asmăd dehăd upaniskramya tata samâkşethă dharmavattm avekşăm guroh sakâsăt prăpya vidyăm savidyah. „ SI. 3252-3279.

3. DEMONII UMILIŢI ŞI SUPUŞI.

ÎI. Devayănî şi-ar fi putut cruţa mânia: odată plecat Kaca, ea nu arata: i un fel de disperare; el dispare din povestire şi chiar din tot poemul ca din inima ei. Odată cu el dispare din poveste şi conflictul veşnic, acum egali- – dintre zei şi demoni. Tânăra nu întârzie, de altfel, să dea peste o grijă de: ordin care-l va duce pe devotatul ei tată la declaraţii şi decizii grele de nsecinţe.

Într-o zi, ea se scaldă în lac împreună cu Sarmişţhă, încântătoarea fiică lui Vrşaparvan, regele demonilor şi cu alte prietene. Cât sunt în apă, vânl – sau mai degrabă Indra prefăcut în vânt, ultimă şi deşartă formă a aflictului cosmic – le amestecă hainele. Când ies, Sarmişţhă ia din greşeală inele lui Devayănî. De aici urmează o ceartă şi vorbe muşcătoare, fiica jelui spunându-i, de pildă, fiicei capelanului18: Fie tatăl meu aşezat sau culcat, tatăl tău, în picioare, mai prejos, cu smerenie, îl laudă întotmna. Eşti fiica celui care cere, care laudă, care primeşte leafă; eu însă sunt fiica celui care este dat, care dă, care nu primeşte leafă'.

În timp ce Devayănî încearcă să-şi ia rochia înapoi cu forţa, Sarmişţhă aruncă într-o fântână, din fericire secată şi se întoarce liniştită în oraş: rmisthă prăksipat kupe tatahsvapuram avrajat. Un ksatriya care mergea la nătoare o descoperă pe nefericită: e regele Yayăti, fiul lui Nahuşa, pe care-j im regăsi în curând, căci această salvare va avea urmări ciudate. Ea îi întinde îna dreaptă, el o scoate din fântână şi pleacă. Ne închipuim starea lui Devaiiî. Trimite îndată la tatăl ei pe prima femeie care îi iese în cale şi o pune -i povestească întâmplarea. Cât despre ea, după această jignire, nu mai vrea pună piciorul în oraşul regelui demonilor. Tatăl ei vine în grabă. Încearcă tâi să o convingă prin argumente: toate necazurile care ni se întâmplă, spune sunt urmarea greşelilor noastre, probabil că eşti pe cale de a ispăşi vreuna. Îvayănî nu acceptă discuţia: pedeapsă ori nu, spune ea, iată cuvintele pe care trebuit să le aud din gura Sarmişthei, fiica lui Vrşaparvan19: A spus că nu eşti decât cântăreţul demonilor. Mi-a aruncat cuvinte grosolane fiica lui Vrsarvan, îarmişţhă, cu ochii roşii de mânie: „Tu eşti fiica celui care laudă, a celui care cere, a ui care primeşte leafă; eu însă sunt fiica celui care e lăudat, a celui care dă, a celui care nu prieşte!” Da, iată ce mi-a spus îngâmfata îarmişţhă, fiica lui Vrşaparvan, cu privirea împurpurată mânie! Dacă într-adevăr, dragă tată, sunt fiica celui care laudă, a celui care primeşte leafă, anei nu-mi rămine decât să mă împac cu îarmişţhă – iată ce am spus soaţei mele 1.

— 3288: ăsânam ca sayânam ca pită te pitaram mama stauti vandati căbhâkşnam nâcaih sthitvă vimtavat. Yăcatas tvam hi duhită stuvatah pratigrhnatah sutăham stâvamânasya dadato 'pratigrhnatah.

— 3313: satyam kilaitat să prăha daityănăm asi găyanah. Evam hi me kathayati sarmişţhă vărşaparvanî vacanam tâkşnaparusam krodharakteksană bhrsam. Stuvato duhită hi tvam yăcatah pratigrhnatah sutăham stuyamănasya dadato' pratigrhnatah. Iti mamăha sarmişţhă duhită vrşaparvanah krodhasamraktanayană darpapumă punah punah. Yady aham stuvatas Mta duhită pratigrhnatah prasădayişye sarmişţhăm ity uktă hi sakhî mama Reacţia este imediată, totală. Tatăl e atins în onoarea lui de preot, sai mai degrabă de magician20: Nu eşti fiica celui ce laudă, copila mea iubită, nici a celui care primeşte leafă. Tu eşt: Devayânî, fiica celui care nu e un lăudător de meserie, ci a celui care este lăudat. Vrsaparva: o ştie bine şi India şi regele, fiul lui Na^. Uşa: esenţa mea de brahman e neînchipuită, stăpânire mea, puterea mea sunt fără potrivă. Tot ce se află pe pămint şi în cer este pe veci sub stăpâni rea mea: mulţumită de mine, Fiinţa supremă mi-a spus-o. Eu sunt cel care, îngrijindu-mă de bineli făpturilor, slobozesc apele ploilor, eu hrănesc plantele: adevărat îţi spun I'.

După ce şi-a consolat fiica prin această revelaţie măgulitoare, îi ţine c predică despre răbdare, care rămâne fără efect. Ea stăruie în hotărârea de i nu mai locui acolo unde a fost umilită: moartea îi pare preferabilă. Atunc: Kăvyaf merge la regele demonilor şi-i vesteşte decizia sa, bine motivată: uciderej fiicei sale, după uciderea nevinovatului său discipol, e prea mult! 21.

'Bagă de seamă, Vrşaparvan: te părăsesc, pe tine şi pe ai tăi. Nu mai vreau să rămân îi ţinuturile tale, o rege, cu tine i'.

Regele cere iertare: dacă îi părăseşte Kăvya şi pleacă din ţara lor, demo mior nu le mai rămâne decât să se refugieze în ocean. Urmează un dialog d (mare interes22: 'Intraţi în ocean, demoni, sau fugiţi în cele patru vânturi, nu pot îndura jignirea adusă fiice mele, căci mi-e dragă. Să fie potolită Devaj ănî: în ea îmi stă viaţa! Oare nu eu te fac să ai folo! De pe urma puterii mele ascetice, ca Brhaspati pe Indra?

— Fiu al lui Bhrgu, spuse regele, toate bunurile pe care fruntaşii demonilor le stăpânesc, to1 ce au pe pământ: elefanţi, vaci, cai, eşti stăpânul lor cum eşti şi al meu

— Mare Asura, chiar dacă asupra întregii bogăţii a fruntaşilor demonilor şi asupra ta sini stăpân, potoliţi-o pe Devayânî l'.

Vrşaparvan capitulează fără condiţii. Kăvya se duce să-i spună toate acestea fiicei sale, dar ea nu se socoteşte încă satisfăcută23: 'Tată, dacă tu eşti stăpân peste avuţiile regelui, nu mi-e destul să ştiu asta de la tine; să mi-o spună regele însuşi'.

'SI. 3314-3317: stuvato duhită na tvam bhadre na pratigrhnatah astotuh stilyamănasya duhită devayăny asi. Vrşaparvaiva tad veda sakro răjă ca năhuşah acintyam brahma nirdvandvam aisvaram hi balam mama. Yac ca kimcit sarvagatam bhumau vă yadi vă divi tasyăham îsvaro nityam tuşţenoktah svayambhuvă. Aham jalam vimuncămi prajănăm hitakămyayă puşnămy ausadhayah sarvă iii satyam bravâmi te. Poona respinge ultimele două sloka. ' SI. 3336-3337: vrşaparvan nibodhedam tyakşyămi tvăm sabhăndavam sthătum tvadvişaye răjan na saksyămi tvayă sahă.

„ şi 3340-3343- samudram firavisadhvam va diso va dravatasuran dnhitur năpnyam sodhum sakto ham dayită hi me. Prasădyatăm devayânî jâvitam hy atra me sthitam yogakşemakaras te 'ham indrasyeva brhaspaiih.

— Yat kimcid asurendrănăm vidyate vasu bhărgava bhuvi hastigavăsvam vă tasya tvam mama cesvarah.

— Yat kimcid asti dravinam daityendrănăm mahăsura tasyesvaro 'smi yadi te devayânî prasădyatăm.

„3 c; qQ4c yadi tvam tsvaras tata rajno vittasya bhărgava năbhijănămi tat te 'ham răjă tu vadatu svayam.

— Mit şi epopee Vrşaparvan se execută24:

— Orice doreşti, Devayănî cu zâmbet frumos, îţi voi da, oricât ar fi de greu.

_ Să fie roaba mea îarmişthă cu o mie de fete. Şi să mă urmeze unde mă va mărita îi meu 1 Vrşaparvan nici măcar nu răspunde. O trimite în graba pe doică să o ică pe îarmişthă, care nici ea nu stă să discute. Cu tot cortegiul vine să predea noii sale stăpâne şi îndură cu demnitate o ultimă insolenţă28:

— Iată-mă, spuse, cu o mie de fete, sunt roaba şi slujnica ta. Te voi urma oriunde te va mărita ti tău.

— Sunt fiica celui ce laudă, a celui tocmit pentru cuvintări de preamărire, a celui care priite leafă. Cum, fiică a celui lăudat, să-mi fii tu roabă?

— Trebuie să aduci bucuria părinţilor, prin orice mijloc, când se află în necaz. De aceea te urma oriunde te va da în căsătorie tatăl tău.

Abia atunci Devayănî se hotărăşte să se întoarcă în oraş. Îi spune tatălui i26: Slnt mulţumită, o, cel mai bun dintre brahmani: ştiinţa ta, puterea cunoaşterii tale nu sunt arnice.

4. ImbătrlNTREA ŞI ÎNTINERIREA LUI YAYATI.

III. Năpraznica fată nu bănuia că această ispăşire excesivă îi pregătea o ercare şi mai umilitoare. O vom examina mai tirziu din punctul de vedere regelui Yayăti, aici vom reţine numai ceea ce aruncă o lumină asupra persojului lui Kăvya Us'anas.