Globalizare si Regionalizare

Axa 5. Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului

Axa 6. Stimularea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, inovării, comunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi crearea societăţii informaţionale

Axa 7. Imbunătăţirea structurii economice a regiunilor, sprijinirea dezvoltării regionale echilibrate şi durabile
Elaborarea PND 2002 -2005 a parcurs mai multe etape de consultări, atât cu ministerele, cât şi cu Consiliile de Dezvoltare Regională, prin organismele executive ale acestora - Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR). Pentru prima dată s-au organizat întâlniri între ministere şi Consiliile de Dezvoltare Regională prin ADR, realizându-se un prim pas în ce priveşte corelarea planurilor sectoriale cu planurile regionale.
Programarea financiară sectorială şi regională s-a realizat în strânsă legătură cu elaborarea Bugetului de Stat pe anul 2002 şi cu orientările bugetare pentru 2003 –2005, astfel că aceasta include obiective, măsuri şi programe care concură la realizarea axelor naţionale prioritare de dezvoltare, având identificate sursele de finanţare: Bugetul de Stat, inclusiv împrumuturi garantate de stat, Fondurile de pre-aderare de la UE; este estimată şi contribuţia sectorului privat la programele de dezvoltare ale României. In acest mod se realizează coerenţa programării fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD cu planificarea investiţiilor naţionale şi cu alte politici economice şi acţiuni naţionale.
In absenţa unei definiţii standard sau a unui „model” unanim acceptat pe plan european privind rolul, conţinutul şi scopul în care se elaborează PND, actualul PND a încercat să fie cât mai cuprinzător cu putinţă, pentru a-şi merita numele de „naţional” şi să acopere un număr cât mai mare de factori economici de care depinde dezvoltarea României, inclusiv probleme relevante regionale şi sociale care pot influenţa performanţele economice.
PND 2002 – 2005 încearcă este un document integrator al strategiilor sectoriale, judeţene şi regionale. Pe parcursul elaborării lui au fost identificate mai multe acţiuni necesar a fi întreprinse pentru întărirea contribuţiei instituţiilor implicate şi îmbunătăţirea nu numai a conţinutului documentului, dar şi a perioadei de timp în care să poată fi elaborat următorul plan. Printre aceste acţiuni se numără:

• 
  Crearea cadrului legislativ care să consacre proceduri integrate de planificare, metodologii clare, cu precizarea atribuţiilor, responsabilităţilor instituţiilor implicate, şi în primul rând ale Ministerelor şi CDR–urilor, precum şi a relaţiilor între acestea, în procesul de elaborare a PND;
  
• 
  Clarificarea şi stabilirea scopului exact al PND şi al conţinutului acestuia;
  
• 
  Instruirea personalului Ministerelor pentru însuşirea metodologiei şi practicii de planificare a dezvoltării;
  
• 
  Intărirea structurii instituţionale la nivelul Consiliilor de Dezvoltare Regională şi Agenţiilor de Dezvoltare Regională, astfel încât acestea să fie capabile să asigure informaţiile necesare;
  
• 
  Crearea şi / sau îmbunătăţirea surselor de date la nivel regional, a indicatorilor statistici regionali, îmbunătăţirea accesului la informaţii şi la analizele economice;
  
• 
  Corelarea în mai mare măsură a strategiilor judeţene de dezvoltare, cu cele regionale şi sectoriale;
  
• 
  Recunoaşterea PND ca un precursor al unui CSF (Cadru Comunitar de Sprijin), dar mai cuprinzător decât rezultă din cerinţele Uniunii Europene faţă de CSF, care reprezintă documentul înaintat Comisiei de către Statele Membre aflate sub Obiectivul 1, pentru cererea de sprijin financiar din Fondurile Structurale.
  

Ministerul Dezvoltării şi Prognozei a înţeles importanţa participării mai largi a diferitelor instituţii la elaborarea PND, comparativ cu ceea ce s-a reuşit în anii precedenţi şi, ca urmare, procesul de elaborare a PND a evoluat în acest sens. Datorită nevoii de a integra în mai mare măsură strategiile sectoriale ale ministerelor şi de a asigura corelarea cu strategiile regionale, s-a acordat prioritate şi s-au depus eforturi în promovarea colaborării cu şi între MDP, ministere şi regiuni. Colaborarea cu partenerii sociali se va axa pe analiza primei schiţe a PND. Necesitatea îmbunătăţirii colaborării cu partenerii economici şi sociali pe tot parcursul elaborării viitorului PND este recunoscută, existând propuneri privind formalizarea acestei colaborări într-o posibilă Lege a planificării. Se intenţionează, de asemenea, ca partenerii sociali să fie implicaţi şi în etapele de evaluare şi monitorizare a PND.
In stabilirea unui calendar de lucru pentru elaborarea viitorului PND este esenţial să se ia în considerare necesitatea pregătirii mai temeinice a inputurilor necesare elaborării documentului de către institute şi organisme specializate în analize şi prognoze şi alocarea de timp suficient consultărilor, atât în cadrul ministerelor, cât şi între ministere şi Guvern, precum şi consultărilor cu regiunile şi partenerii economici şi sociali.
Luarea în considerare a unei perioade de cel puţin 11 luni pentru elaborarea PND (de la lansarea orientărilor metodologice iniţiale până la definitivarea PND-ului) nu ar fi exagerată, dacă se doreşte ca organismele participante să dispună de timp suficient pentru pregătirea propriilor lor contribuţii la PND şi pentru consultări, în afara ministerelor, între ministere şi regiuni, ministere şi parteneri economici şi sociali.
Pornind de la cerinţa esenţială – recomandată şi de Comisia UE – de a utiliza la elaborarea PND documente cu o largă bază şi acceptanţă politică, actuala versiune a PND s-a realizat având ca fundament Programul Economic de Preaderare, al României. Pentru elaborarea următoarei versiuni a PND 2003 – 2006 care va începe în prima lună a anului viitor, vor fi necesare linii strategice actualizate, care trebuie să fie pregătite şi aprobate până în primăvara anului 2002. Procesul de elaborare a PND va debuta cu briefinguri şi lansarea de orientări metodologice elaborate de MDP.

COORDONATELE STRATEGICE ALE DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ROMÂNIEI

Planul Naţional de Dezvoltare a fost conceput în conformitate cu direcţiile strategice, obiectivele de dezvoltare şi previziunile economice promovate prin Strategia Naţională de Dezvoltare Economică pe termen mediu, actualizate şi dezvoltate prin Programul Economic de Preaderare a României la Uniunea Europeană (PEP), elaborat în septembrie 2001. La rândul său, PEP este corelat cu Programul Naţional al României de aderare la UE, măsurile de politică economică fiind în acord cu programul de adoptare a aquis-ului comunitar şi cu opţiunea, larg manifestată la nivel politic şi pe plan social, pentru integrarea României în UE. Programul Economic de Preaderare a fost conceput şi structurat potrivit cerinţelor UE, concentrându-se pe evidenţierea măsurilor de politică economică necesare pentru îndeplinirea criteriilor economice de aderare, stabilite la Copenhaga.

Fundamentându-se pe PEP, Planul Naţional de Dezvoltare este expresia angajamentului politic al Guvernului de a finaliza reformele necesare pentru integrarea României în UE, fiind în acord şi cu memorandumul stabilit cu FMI.
Având în vedere că PEP a fost elaborat cu participarea ministerelor şi instituţiilor responsabile de proiectarea şi implementarea diverselor componente ale politicii economice, că pe parcursul elaborării au avut loc ample consultări cu diverse organizaţii neguvernamentare, sindicate, patronate, că s-a beneficiat de sprijinul unor personalităţi ştiinţifice, se poate declara că orientările strategice generale preluate în Planul Naţional de Dezvoltare din PEP reprezintă opţiunea societăţii româneşti.
Contextul macroeconomic în care se vor realiza obiectivele Planului Naţional de Dezvoltare este conturat de Prognoza evoluţiei economiei româneşti în perioada 2001-2004, elaborată de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, în care sunt estimaţi principalii indicatori macroeconomici.
Documentele strategice şi de prognoză prefigurează o dezvoltare economică şi socială a României bazată pe 5 piloni:
1. politicile macroeconomice
2. politicile de ajustare structurală
3. politicile sociale şi ale resurselor umane
4. politicile de protecţie a mediului
5. politica regională
1. Politicile macroeconomice
Ţinând seama de evaluările şi criteriile UE cu privire la afirmarea unei economii de piaţă funcţionale, principalul obiectiv al politicilor macroeconomice pentru perioada 2001-2005, stabilit prin Programul Economic de Preaderare, este stabilizarea economiei şi aşezarea ei pe o traiectorie de creştere durabilă, cu scopul final de creştere a standardului de viaţă şi de reducere, în continuare, a decalajului care separă România de standardele medii ale Uniunii Europene. Creşterea economică va asigura în acelaşi timp condiţii favorabile pentru accelerarea reformei structurale a economiei şi a privatizării, prin reducerea costurilor sociale antrenate de aceste procese.
Opţiunile strategice care au stat la baza configurării politicii macroeconomice pentru perioada următoare (aşa cum a fost prezentată şi în Programul Economic de Preaderare, septembrie 2001) au fost următoarele:

• 
  asigurarea creşterii economice,
  
• 
  realizarea unei macrostabilizări consolidate prin asigurarea unor progrese semnificative în cadrul reformei structurale şi în domeniul disciplinei financiare;
  
• 
  îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri pe baza asigurării unui cadru economico-financiar şi legal corespunzător;
  
• 
  accelerarea şi aprofundarea în mod coerent a reformei fiscale – prin reducerea gradului de fiscalitate, îmbunătăţirea controlului cheltuielilor bugetare, sporirea eficienţei colectării impozitelor şi taxelor ;
  
• 
  accelerarea procesului de privatizare şi restructurare, pe baza principiului “privatizare pentru relansare”, astfel încât transferul de proprietate să se concretizeze în capitalizare, modernizare, investiţii;
  

• 
  promovarea unor politici coerente, compatibile cu cele ale Uniunii Europene vizând: restructurarea selectivă a economiei, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice, ştiinţifice şi sociale, revitalizarea industriilor cu potenţial competitiv, construirea unei agriculturi în concordanţă cu potenţialul natural, economic şi uman de care dispune România, sprijinirea activităţilor bazate pe tehnologia informaţiei, dezvoltarea turismului , diversificarea sectorului terţiar, astfel încât, în momentul aderării, România să fie capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale din cadrul UE.
  

Politicile de dezvoltare a Românei sunt bazate pe următoarele principii:

• 
  promovarea sectorului privat ca forţă majoră în procesul de creare a unei economii a bunăstării şi a unei cât mai depline ocupări a populaţiei apte de muncă;
  
• 
  stabilirea unui cadru democratic şi transparent pentru luarea deciziilor,
  
• 
  promovarea dezvoltării durabile şi protejarea mediului, ca o precondiţie a activităţii economice;
  
• 
  dezvoltarea procesului de învăţământ, în general, şi a formării continue, cu promovarea mijloacelor pentru realizarea sistemului de învăţare pe tot parcursul vieţii,
  
• 
  promovarea oportunităţilor şi tratamentului egal pentru toţi membrii societăţii.
  

Având în vedere opţiunile strategice pe termen mediu ale României, politicile macroeconomice propuse pentru perioada 2001-2005 vor pune accentul pe desăvârşirea reformei fiscale, pe creşterea gradului de compatibilitate a politicii monetare cu economia de piaţă, pe aplicarea unei politici a veniturilor care să coreleze mai bine dinamica veniturilor reale cu creşterea productivităţii, precum şi pe accelerarea reformelor structurale, astfel încât evoluţia economiei reale să favorizeze implementarea acestor politici.

Din perspectiva dezvoltării unei economii competitive, politica financiară va fi astfel orientată încât să contribuie la stimularea economisirii şi investiţiilor şi să răspundă rigorilor stabilităţii macroeconomice.
Principalele caracteristici ale politicii fiscal-bugetare în perioada 2001-2005 sunt subordonate obiectivelor de relansare economică şi de reducere a ratei inflaţiei, stabilite prin Strategia Naţională de dezvoltare economică pe termen mediu. In acest sens, priorităţile sunt următoarele:

• 
  controlul deficitului bugetului consolidat;
  
• 
  reducerea deficitului fiscal şi cvasi-fiscal,
  
• 
  limitarea deficitului de cont curent şi susţinerea, într-un mod mai eficient, a eforturilor de reducere a inflaţiei;
  
• 
  exercitarea unei guvernări corporatiste mai eficiente şi creşterea veniturilor colectate la buget;
  
• 
  armonizarea legislaţiei fiscale cu normele Uniunii Europene;
  
• 
  creşterea eficienţei administraţiei fiscale;
  
• 
  asigurarea transparenţei în cheltuirea banului public.
  

Înscrierea României într-un proces de creştere economică va impune, în perioada următoare, o politică bugetară uşor mai restrictivă, care va trebui să respecte următoarele coordonate:

• 
  fundamentarea şi dimensionarea cheltuielilor bugetare în funcţie de veniturile certe;
  
• 
  restructurarea cheltuielilor bugetare, în funcţie de ierarhizarea realistă a priorităţilor, ceea ce va face posibilă trecerea de la un “buget de mijloace” la un buget orientat spre politici economice, - “bugetul pe programe”;
  
• 
  creşterea autonomiei financiare a autorităţilor locale.
  

Taxa pe valoarea adăugată, accizele şi contribuţiile la asigurările sociale vor constitui pilonii fundamentali ai sistemului românesc de impozite. Reforma sistemului de impozite va fi consolidată pe baza cerinţelor de lărgire a bazei de impozitare şi de raţionalizare a ratelor marginale de impozitare.

Guvernul consideră că, prin politica veniturilor salariale, munca trebuie să redevină o valoare socială. În acest sens se vor lua măsuri pentru ierarhizarea salariilor în funcţie de importanţa domeniului şi, mai ales, pentru corelarea evoluţiei veniturilor salariale cu performanţele agenţilor economici.