Hasdeu, Bogdan Petriceicu

Idiotismul „ p u i c ă aleasă” exprimă curat româneşte pe francezul „coquette”.

Balada Badiul: „De vestita Bădiuleasă, Cu ochii de p u i c – aleasă, Cu chipul de jupăneasă, Ca ea nime de frumoasă!”

(Marian, I, 128)

Balada Codreanul: „La Şanta, la crâşmăreasă

Cu ochi mari de p u i c – aleasă, Bea Codrean, se veseleşte, Cu Şanta se drăgosteşte.” „Voinic ales = homme d ' é l i t e „ în cimilitura despre „carte”: „Rădăcină 'mpleticină, Ales voinic o dezbină.”

(Ispirescu, Ghicitori, p. 28)

II. ales = despărţit de tot ce-l încungioară sau cu care s-ar putea amesteca, precum un pământ ales din alte pământuri, o casă aleasă dintre alte case, o datorie aleasă dintre alte datorii etc., de unde apoi: ceva sau cineva lămurit, limpede, neamestecat.

Act moldovenesc din 1687 ( A. I. R. I, 62): „Viile afară dintru ale mănăstirii, care sânt alése, céle den Valea-Popei.”

Pravila Moldov., 1646, f. 31: „cela ce va avša datorie şi să va fi tocmit cu voša sa să ša vreun lucru în preţŠ, acesta šarâş nu poate lua fără de gšudeţŠ numai săngurŠ cu voša sa, de vréme ce datoriša nu va aleasâ să să ştie.”

Ibid., f. 33: „mai vrătosŠ căndŠ va fi zapisulŠ alesŠ şi înţelegăndŠ, dzăcăndu fără de multe cuvinte şi fără nice o gălavă.”

A L E S

Uraţia de nuntă: „Să ne spunem cuvântul

Cu adevărul, Că de multe ce sunt şi dese

Nu le putem spune alese.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 174)

Mai cu seamă în construcţiune cu l u c r u.

Doină din Ardeal: „Bade strucişor de rouă, Nu ţinea calea la doauă:

Decât la doauă şi rar Şi să umbli în zădar, Mai bine la una des:

Să se ştie l u c r u – ales.”

( Familia, 1884, p. 203)

Foarte des în Pravila lui Vasile Lupul: f. 71: „să n-aibâ voe nice putére să să mai mărite după al doile bărbatŠ, de-are aştepta căţŠ ai de mulţi, daca nu va putša alesŠ l u c r u să înţeleagâ de bărbatu-şŠ: viu-i au mortŠ; numai cândŠ va înţelége foarte cu adevăratŠ, atunce-i slobodâ.” f. 75: „de vréme ce nu să va arăta un l u c r u alesŠ pentru aastâ preacurvie, bărbatulŠ nu va lua nemicâ den dzéstrele muerii-şŠ.” f. 79: „de păndzâ, sau fie ce altâ să fie l u c r u alesŠ de acéša treabâ.” Tot aci vine proverbul: „Socoteala deasă

O f r ă ţ i e aleasă.”

(Pann, II, 81)

III. ales, ca rezultând din cele două sensuri de mai sus = ceva sau cineva neobicinuit şi fără soţ, fie în bine sau în rău.

Pontbriant: „ ales în felul său = unique en son genre”.

Constantin Brâncovan, 1696 ( Cond., ms., în Arh. Stat., p. 80): „pentru ruga-cšunile aceluša luatu-s-au izbăvire căt toţi s-au minunat de spăimata m i n u n e aleasă.”

O predică, circa 1600 ( Cuv. d. bătr. II, 227): „acolo în lăunŠtru întru adŠ î n – t u n é r e c u l ales fi-va, chinŠ cumplitŠ şi durére nespusâ.” Fragment omiletic din sec. XVII ( Cod. ms. miscel. al Bis. Sf. Nicolae din Braşov, p. 303): „focul nestinsŠ şi î n t u n é r e c u l ales şi în toate muncile célea šuţile.” Pravila Moldov., 1646, f. 36: „de va fi om vestitŠ şi alesŠ d e o m b u n Š.” Dar tot aşa: „ t î l h a r ales = brigand fieffé” (Pontbriant) sau: „Bădiuleaso mult frumoasă, Cu ochii de c u r v – aleasă, Unde-i Badiul?

— Nu-i acasă.”

(Caranfil, Valea Prutului, 77)

A L E S

În sens bun ca şi-n cel rău, se zice ales p e s p r î n c e a n ă sau d e p e s p r î n c e a n ă = cel dentâi sau cel mai văzut dintre toţi, ceva ca greceşte ÑfruÒeij sau Ñfruèdhj.

Basmul Fiul vânătorului ( Col. l. Tr., 1876, p.88): „Daca se adunară, a l e – s e din ei fiul vânătorului vro două sute de meşteri, tot p ă s p r î n c e a n ă, ştii!”

Filimon, Ciocoii vechi, p. 104: „scoase pe sofragiu şi pe stolnic, sub cuvânt de mâncătorie şi puse în locul lor pe alţii, aleşi de dânsul d u p e s p r î n c e a n ă.” I. Caragiale ( Conv. lit., 1880, p. 410): „Leonida: Dar, da întreabă-mă să-ţi spun ce fel de oameni sunt.

Cocoana: Ceva tot unul şi unul.

Leonida: Ăi mai prima, domnule, aleşi p e s p r i n c e a n ă, care mai de care, dă-cu-puşca-n-Dumnezeu, volintiri, mă rog.”

În grai, la plural feminin se aude adesea alesă sau aleasă în loc de alese: „Câte stele-s mai aleasă, Toate vin la noi acasă.”

( Foişoara din Sibii, 1886, p. 10)

Critil şi Andronius (Iaşi, 1794), p. 78: „una din cele mai alesă veselii.” v. Aleg. – 3,4 Ales.

2ALÈS, -EASĂ, adj.; t. d'industr. pop.: façonné (tissu), brodé en couleurs, ornamenté en parlant d'étoffes. Ca verb, se zice: a a l e g e cu pui, cu flori, cu râuri; ca substantiv: a l e s ă t u r ă, şi mai cu seamă la plural: a l e s ă t u r i; ca participiu trecut adjectivat: o ţesetură aleasă, când e chitită cu figure colorate, în opoziţiune cu ţesetură s a d è „étoffe u n i e „, adecă fără figure sau fără culori.

De la Vrancea (B. Ştefănescu), Sultănica, p. 8: „Pe patul de scânduri e aşternută o scoarţă aleasă în fel de fel de migălituri.”

S. F. Marian, Cromatica, p. 49: „Traiste şi trăistuţe de sărbători, cari sunt foarte frumos alese şi ţesute, şi traiste simple, cari sunt numai câte cu două feluri de vârste ţesute.” „Ştergare cu cari ţărancele împodobesc casele atârnându-le de cuie în întrul pe lângă păreţi, le fac de obicinuit alese frumos sau învărgate cu diferite culori, ca roşu, verde, negru etc.” (I. Ştefan, Buzău, c. Zărneşti-Călnău).

„Covor se zice cel lucrat cu igliţa; chilim, cel ales, adică ţesut cu flori.” (P. Bădescu, Dolj, c. Filiaş).

„.cămăşi subţiri de borangic alese şi cu fluturi; bete alese, cu mărgele şi cu fluturi.” (A. Iliescu, Dâmboviţa, c. Sărdanu).

„Scoarţele se fac în două iţe şi oricât de groase, cu p u i ş o r i aleşi de deosebite culori.” (N. Teodorescu., Iaşi, c. Sineştii).

În acelaşi sens: „masă aleasă”, „foată aleasă”, „lână aleasă” şi aşa înainte.

v. Aleg. – ² Alesătură.

A L E S

3ALÉS, adv.; précisément, décidément, notamment. Sinonim cu: d e b u n ă s e a m ă. La comparativ se zice: m a i ales = m a i c u s e a m ă „surtout, principalement”. Diferă cu totul prin sens de locuţiunea adverbială, „ î n t r – a l e s „ care însemnează numai „au choix”.

Dicţionar ms. bănăţean, circa 1670 ( Col. l. Tr., 1883, p. 422): „ Al‚s. Puncta-tim.”

Codicele Voroneţian, circa 1550 (ms., în. Acad. Rom.):

Act. Ap. XXl, 34: „šară alţii altu ceva „.alii autem aliud clamabant în turba; et striga în gloată cum nu putša î n ţ e l é – quum non posset c e r t u m cognoscere g e alesu dereptu vorova.” prae tumultu.”

XXV, 26: „de elu alesu ce se scriu „.de quo quid c e r t u m scribam don-amu domnu-miu.” mino non habeo”.

Pravila Moldov., 1646, f. 56: „cela ce va ucide pre cela ce-i înblâ cu mušarša, şi şi pre mušare, alesŠ căndŠ să va prileji să fie bošarinŠ săngurŠ mai marele lui, sau altŠ gšudeţŠ cineva, acesta nice o certare să nu aibâ.”

Ibid., f. 60: „unŠ om de va fi încinsŠ cu arme şi de va da cuiva o palmâ numai, ucide-l-va de totŠ cela cu palma şi nu să va certa, alesŠ de-l va fi suduit şi-l va fi ocărăt mainte de palmă.”

Nic. Muste, Letop. III, p. 77: „În anul acesta iară au scos Mihai-vodă desetina de stupi să dea toţi; neplăcut lucru era ales boierimei şi mănăstirilor acest obiceiu.” I. Văcărescu, p. 353: „Ş-ăl vis că-n Bucureşti stă-n scaun Bucuria!

Aevea ce să văz? Ales Neomenia

Stă: inimă şi duh boldeşte cătră fală:

Toţi în minciună cred, înşăl şi se înşală.”

Anton Pann, Prov. II, 11: „Deci ei cum s-o fi-nţeles, Nu poci să vă spui ales, Că cu toţii au plecat Ş-au mers la zapciu în sat, Să-i împace la un fel.”

Doină oltenească: „Din baltag să-mi fac eu plug, Pistoalele să le-njug

Ca să brăzduiesc ales

Unde-a fi crângul mai des.”

(Alex., Poez. pop. 2, 285)

Ca adverb, simplul ales se întrebuinţează astăzi rar; foarte des însă comparati-654 vul: m a i ales.

A L E S

Nicolae Costin, Letop. II, p. 98: „(Mavrocordat) era grabnic la mânie, şi m a i ales asupra acelora ce-i cunoştea că mânca banii visteriei.”

Zilot, Cron., p. 32: „Şi pentru aceasta mai vârtos l-au trimis Pazvantoglu pe dânsul, fiindcă era umblat prin ţară, m a i ales peste Olt.” v. Aleg. – 1 Ales.

4ALÈS, ALEASĂ, s.m. et f.; un être élu, quelqu'un d'élite. Acelaşi cuvânt cu cele precedinţi, dar întrebuinţat ca substantiv, despre fiinţele presupuse a fi cele mai bune, fie într-un sens comun, fie în cel teologic, fie în cel juridic.

I. În sens comun.

Doină din Ardeal: „Mă dusei pe sat în jos

Să-mi a l e g drăguţ frumos;

Amar de alesul meu, Cum mi-am a l e s eu de rău!”

(Jarnik-Bârsanu, 180)

Din Bucovina: „Mărită-te sănătoasă!

Mi-oi găsi şi eu aleasă

Alta-n lume mai frumoasă.”

(Marian, II, 173)

II. În sens teologic, mai cu seamă la plural: aleşii = „les élus”.

Călătoria Maicei Domnului la iad, circa 1550 ( Cuv. d. bătr. II, 364): „eu merşu la šadul, vrăjŠmaşul călcašu şi aleşii mei învişu.”

III. În sens juridic.

Nic. Muste, Letop. III, p. 7: „Numai chemând pre boieri la Poartă, cum s-au zis mai sus, au tocmit trebile Cuparul, să nu se facă vreo împărechere între boieri pentru alesul dintre dănşii la domnie.” v. Aleg. – 1,3,5 Ales.

5ALES (plur. aleşi), s.m.; t. d'administr.: notable de village. Arhaism. Aleşii formau altădată un fel de consiliu comunal al satului, numindu-se astfel mai cu seamă în Ţara Românească.

Dr. Polysu: „ Aleşii satului, die Dorfgewählten”.

Boliac, Sila: „Şi mama e bătrână, şi n-avem nici găteajă;

Pe nenea de trei zile de când l-au dat de ştreajă;

Aleşii l-au luat.” şi mai jos: „Pe frate-său îl dase aleşii la oştire, Şi singură orfana plângea în zăpăcire Şi părul îşi smulgea.”

A L E S

Astăzi numai bătrânii de la ţară îşi mai aduc ceva aminte despre vremea aleşilor.

„Bătrânii spun că satul se cârmuia de p a t r u aleşi, având în capul lor pe l o – g o f ă t. Acesta din urmă purta pecetea satului şi făcea orice-i plăcea. Pârcălabul era şi el dintre săteni, având pe seamă c i s l a satului, la facerea căriia îl ajutau aleşii.” (G. Constantinescu, Gorj, c. Ioneştii).

„ V ă t a f i i, ca vătăşeii de acum, alergau prin sat pe la oameni după trebile săteşti, trimişi de cătră aleşii satului, pe lângă cari era p î r c ă l a b u l ca strângător de bani şi l o g o f ă t u l care ştia carte.” (I. Rădulescu, Romanaţi, c. Balşu).

„Fiecare sat, adecă ceea ce se cheamă astăzi cătun, avea câte un l o g o f ă t, lângă care se alegea, ca subordinaţi ai lui, t r e i oameni numiţi j u r a ţ i, mai în urmă aleşii satului. Aceştiia, fiecare câte o săptămână pe rând, judecau pricinele mai mici ce se iveau între săteni, iar la pricine mai mari se întruneau tustrei cu logofătul şi osândeau pe cel vinovat: sau îl băgau la jug, ori îl ţineau nouă zile închis, ori îl băteau cu nuiele, ori îl globeau.” (G. Verlan, Mehedinţi, c. Glogova).

Pe alocuri aleşilor li se zicea p a z n i c i (I. Chiru, Putna, c. Păuneştii), ba încă şi d i p o t a ţ i (I. Ştefan, Buzău, c. Zărneştii).

v. Aleg. – 1,4 Ales.

— Cisla.

— Pârcălab.

— Paznic.

— Vătav.

— Vataman.

6ALÈS (plur. alesuri şi alese), s.n.; part. passé d'a l e g pris substantivement: 1. choix; 2. préférance; 3. délimitation; 4. résultat. În primele două sensuri se întrebuinţează numai asociat cu prepoziţiunile d e, p e, î n t r u, cari îi dau o funcţiune adverbială. Prin aceasta şi prin celelalte două sensuri foarte restrânse diferă de sinonimii a l e g e r e, a l e g ă t u r ă, a l e s ă t u r ă.

I. ales „choix”.

Act ţărănesc moldovenesc din sec. XVIII ( A. I. R. III, 278): „neavăndŠ bani să-m de, au zis să-m de 60 de prăjini de păpuşoi să-m a l e g din 300 de prăjini care m-e plăce mie, dar să mi-i prăşescu eu; şi am aşăzat aşe; dar căndu au fostu vreme prăşitului am vinit şi am plătit căte o para pe prăgină, dar el au pus pricină că nu m-e da î n t r – ales.”

Donici, Lupul şi lupuşorul: „Cole subt deal se pasc mulţime de oi grasă;

Putem î n t r u ales vreuna să luăm Şi să mâncăm.”

Tot aşa se zice: p e ales, sau la plural: p e alese, î n t r – alese. Negativul: „ p e n e – ales = pêle-mêle” (Pontbriant).

II. ales „préférance”.

Caragea, Pravila, 1818, p. 95: „La tocmélele céle cu îndoială căutăm mai mult la voinţa celor ce să tocmesc decât la vorbă, şi mai mult la ceia ce să face decăt la ceia ce să zice, pentru că mai de ales şi mai cu putére iaste înţelegerea decât vorbele.”

III. ales „délimitation”.

A L E S

Inventariul Cotrocenilor, 1681 (ms., Arh. Stat.), f. 10: „1 carte a lu Dragotă judeţul pentru alesul acei pră(vă)lii.”; şi mai jos: „1 carte a lu Dragotă judeţul pentru alesul acestor 2 prăvălii.”

Constantin Brâncovan, 1697 ( Cond., ms., în Arh. Stat., p. 231): „precum am văzut domnia mea şi cartea acestor 12 bošari de alesul şi de h o t ă r n i c i š a aceştii moşii de la Godéni.”

Acelaşi, 1692 ( ibid., p. 14): „şi cartea Gherghini judeţul cu părgarii şi cu oroşanii de alesul acestui loc al sfintii mănăstiri.”

IV. ales „résultat”.

Nic. Muste, Letop. III, p. 51: „Dimitraşco-vodă grabnic la domnie neschimbată, precum este obiceiul la creştini, n-au aşteptat alesul oştirilor între împăraţi să vază cum îşi vor a l e g e, ce agiungăndu-se cu unul din sfetnicii împăratului, anume Sinior Sava, dăndu-i şi căţiva bani, au stătut pre lăngă împăratul.” v. Aleg. – 1,2,3,4,5 Ales.

7ALÈS (plur. alesuri), s.n.; vendange. Formă bănăţeană pentru c u l e s u l (viilor).

Dicţionar ms. bănăţean, circa 1670 ( Col. l. Tr., 1883, p. 422): „Al‚sul v i – n š i l o r „.

v. 2 Cules.

8ALÈS, s.m. sing.; t. de bergerie: triage de brebis dont on sépare les agneaux; sorte de fête populaire qui accompagne cette opération. Numele şi obiceiul există la toţi românii, mai cu seamă însă în Banat.

„ Alesul = când se a l e g oile; tot în ziua de ales dreg vacile ca să deie lapte mult şi bun şi să nu-l poată lua strigoii. Locuţiunea: până la timpul alesului te aştept, însemnează: după Paşti.” (Liviu Iancu, Banat, c. Visagu).

A. M. Marienescu ( Familia, 1873, p. 237): „ Alesul e o sărbătoare a păcurarilor români, şi se serbează totdauna în 22 aprile vechi, cu pregătire în 21 şi încheiare în 23 aprile ce e ziua de Sân-Georgiu. Alesul e timpul când poporul iasă afară la câmp şi începe viaţa păstorească, când se fac strungele şi colibele pentru anul acesta. Acuma e, în înţeles strâns, începutul economiei cu oile, întâia mulsoare a lor, întâiul a l e s al mieilor dintre ei, şi sărbătoarea de la acest a l e s şi-a căpătat numele.” S. Mangiucă, Călindar, 1882: „22 aprile, joi, Alesul lui Sân-George. Pre ziua aceasta cad şi următoarele sărbători, datine şi credinţe: 1. Suflarea bucinului pentru curăţirea locuinţelor, staulilor şi a aerului = lat. t u b i l u s t r i u m; 2. Curăţirea vitelor, oilor şi a păcurarilor prin foc şi apă = lat. l u s t r a t i o p e r i g n e m e t a q u a m; 3. Facerea unturei pentru ungerea vitelor; 4. Punerea oilor la măsură (după alţi şi numărarea oilor); 5. Descântarea leuşteanului, pelinului şi bozului, cari astfel descântate în seara spre Sân-George se pun în staul la picioarele vitelor şi a oilor, ca să nu li se ia laptele şi să nu se întâmple rele; 6. În ziua Alesului lui Sân-George, după amiazi, se seamănă toate florile: bosiocul (după alţii în ziua de Sân-George), cucumerele, sămânţa de varză sau curechi etc.” v. Aleg. – 9 Ales.

— Cioban.

— Cuţit.

— Nunta berbecilor.– Sarea oilor.

A L E S

9ALES, interj.; t. de bergerie: sorte d'exclamation invariable, signifiant quelque chose comme: séparez-vous! triez-vous!

„Ciobanii când a l e g oile strigă: băr oaie, ales oaie, ales la strungă! şi ele se a l e g.” (C. Ionescu Iconom, Iaşi, c. Sineştii).

Ca să deosebească oile una de alta, ciobanii le dau numiri: ales bela, ales bu-călaia, buzata, oacheşa.” (N. Ludovic, Tulcea, c. Niculiţel).

v. 8 Ales.

ALESĂTÒR (pl. alesători), s. m; agrimenseur, arpenteur, quelqu'un préposé à la délimitation des terres. Cuvânt despărut din grai şi care totuşi nu poate fi înlocuit prin altceva mai bun.

Urechea, Letop. I, 104: „Logofăt mare, giudecător şi alesător d e o c i n i.”, ceea ce Picot ( Chronique de Moldavie, p. 643) explică necorect prin „arbitre”.

v. Aleg. – l,6 Ales.

1ALESĂTÙRĂ, s.f.; 1. élection; 2. séparation des cheveux, raie. Formă veche pentru a l e g ă t u r ă şi sinonim cu a l e g e r e.

Dicţionar ms. bănăţean, circa 1670 ( Col. l. Tr., 1883, p. 422): „ Al‚sătură.

Electio”.

Dosofteiu, 1680, f. 148 a, în titlul psalmului CXII pune: „a noului popor alesăturâ”, unde în contextul slavic: „novych lšudiš i z b r a n i e „.

La Costinescu (I, 31): „ A l e s u r ă, a l e g ă t u r ă, alesătură = a l e g e – r e a părului în cărări, în codiţe”.

v. Aleg.

— Alegere.

2ALESĂTÙRĂ (plur. alesături), s.f.; t. d'industr. popul.: fleurs ou desseins tissus, broderie, façonnage d'une étoffe, ornamentation. Cuvânt uitat în dicţionare, deşi circulează în toate zilele în întreaga Dacie.

Un călător englez, vorbind despre industria ţărancelor române din Ardeal, zice: „Covoarele a l e s e (woven) pe alocuri de cătră femei mai dibace sunt atât de frumoase, încât ar fi privite ca o podoabă în orice salon din London sau din Paris. Gustul cu care ele a l e g şi potrivesc culorile e admirabil, şi desemnurile, deşi orientale în fond, sunt totuşi curat româneşti. E nemărginită varietatea izvoadelor prin îmbinarea văpselelor şi a liniilor, toate aceste mozaicuri fiind născocite şi apoi ţesute cu o deopotrivă uşurinţă.” (Boner, Transylvania, 1865, p. 241).

Iată ce se cheamă alesătură, sau mai bine alesături, căci cuvântul se întrebuinţează mai mult la plural. Se pot a l e g e însă nu numai covoare, ci orice fel de ţesătură, şi nu numai ţesătură, adecă alesături din r ă z b o i, dar uneori şi cusuturile cele figurate se cheamă alesături d e m î n ă.

„ Alesăturile închipuiesc un meşteşug aparte” (D. Huţu, Tecuci, c. Nărteştii).

Dibăcia în a a l e g e este o adevărată fală pentru o fată de la ţară.

Într-un boacet din Dobrogea:

A L E S T I N C Ă

„ Alesăturile ei

Mare cu drag le privei.”

(Burada, Înmormânt., 126) unde să se observe construcţiunea curat latină: „magno cum amore”.

Ca meşteşug aparte, alesăturile îşi au o bogată terminologie proprie: ele se fac în f l o r i, în r î u r i, în p u i ş o r i, în c o s t i ţ e, în f l u t u r i etc.

„Ţeseturile în patru iţe, când au numai o faţă, se cheamă î n s c r i p e t e; ţeseturile cu desemne din urzeală sau n e v e d e a l ă se cheamă c u s p e t e – z e; dacă au flori în ţesetură se zice alesături, iar la covoare, f o i ţ e. Alesăturile în pânză au diferite numiri: b r o a s c a, b r e a d u r i l e, o m i d a, p ă p u ş ă, p o r u m b e i i, v î r f u – c u ţ i t u l u i, r o ş c o v a, ş ă r î m – p o i u l, b u t u c e l.” (G. Eftuşescu, Dobrogea, Constanta, c. Ciobanu).

Ce poate fi mai dezgustător şi mai monoton ca o o m i d ă? Şi totuşi în alesăturile româneşti o m i d a, un tipar cunoscut tuturor ţesetoreselor de la ţară, ca-pătă o figură din cele mai graţioase. Iată-o, bunăoară, de pe o broboadă a Societăţii „Furnica”, cu fire albe pe pânză ca vişina putredă:

Sub raportul culorilor, cari – zice poporul – s e m u ş c ă când nu se potrivesc una cu alta, iar când se potrivesc atunci t e p r i n d e sau t e a p u c ă d e o c h i (Marian, Crom., 49), ţărancele noastre râvnesc a reproduce mai cu seamă armonioasa coloraţiune a s a l a m a n d r e i.

„Şulumândriţa este un fel de şopârlă foarte frumos înpestriţată: neagră cu picături galbene, albe, roşii, verzi. De aceea o caută mult fetele mici, puindu-şi mânele în calea ei ca să treacă peste dânsele, căci cred că apoi se învaţă uşor la f l o r i sau r î u r i de cămăşi şi foate.” (I. Aldoiu, c. Voineşti; G. Ţuţuianu, c. Valea-Mare).

O admirabilă reproducere în culori, cu aur şi cu argint, de alesături româneşti din Banat şi Ardeal, se află la Pulszky şi Fischbach, Ornements de l’Industrie domestique de la Hongrie, Pesth, 1878.

v. Aleg. – 2 Ales.

— Brădişor.

— Butucel.

— Fir.

— Război.

1,2ALÈSC. – v. 1,2 Hălesc.

ALESTÌNCĂ, s.f.; étoffe de coton, indienne ordinaire.

O doină din Moldova:

A L E S T I N C Ă

„Cum te plâng surorile

Pe toate cărările!

Cum te plânge cea mai mare

Cu păr galbăn pe spinare, Cu lacrămi până-n paftale!

Te plânge cea mijlocie

Cu rochiţa vişinie, Cu lacrimi până-n bărbie, Se despică frunza-n vie!

Cum te plânge cea mai mică

Cu rochiţa dealestâncă.”

Alexandri, Scara mâţei, sc. 4: „Am să cumpăr o rochie de halastâncă Floricăi; da ştii! cole ghiurghiulie, să-ţi ieie ochii cale de-o poştă.”

E cuvântul rusesc h o l s t i n k a „guingan”, literalmente „toile de H o l – s t e i n „ (Cihac), după cum şi francezul „guingan” însemnează literalmente „toile de Guingamp”, orăşel în Bretania cu fabrice de ţeseturi (Littré).

La români cuvântul e nou şi circulează numai în Moldova.

v. Americă.

— Anglie.

ALESÙRĂ. – v. l Alesătură.

1ALÈŞ, adv.; insidieusement, de guet-apens. Pândind dintr-ascuns, întinzând cuiva o cursă. Ca adverb, se găseşte numai în vechile texturi.

Pravila Moldov., 1646, f. 172: „cela ce-ş va zăloja casa sa la omŠ ucigâtoršu, pentru să se pue aleş (áléş) acolo să pazšascâ pre vrăjmaşulŠ său cândŠ va tréce să šasâ înainte-i să-lŠ ucigâ, acesta să va certa ca şi unŠ ucigătoršu.”

Din prepoziţiunea a = lat. ad şi din leş = ung. l e s „embûche, aguets”.

v. 2 Aleş.

— Aleşuiesc.

— Pândesc.

2ALEŞ (plur. aleşuri), s.n.; embûche, piége. Acelaşi cuvânt cu cel precedinte, dar trecând la un sens de tot substantival.

Lex Bud.: „ Aleşu, die Nachstellung, das Lauern, der Hinterhalt.” v. 1 Aleş.

ALÈŞII, n.pr.m.plur. Frunzescu ( Dict. top., 5) aduce trei localităţi numite Aleşii, literalmente „les élus”, câtetrele în districtul Ilfov.

v. l Ales.

ALEŞUIÈSC ( aleşuit, aleşuire), vb.; dresser des embûches, tendre des piéges.

Sinonim cu p î n d e s c. Se întrebuinţează şi forma leşuiesc, fără prepoziţionalul a. Astăzi se aude mai mult numai peste Carpaţi.

Dosofteiu, Paremiar, 1683, f. 11 a, ca sinonim cu p î n d e s c:

A L E X A N D R I A

Genes. III, 15: „ša te-a aleşui la capŠ şi „.aÙtÒj sou t h r » s e i kefal¾n tu o veš p î n d i la călcâš.” kaˆ sÝ t h r » s e i j aÙtoà ptšrnan.” dar în Psaltirea, 1680, f. 10 a, forma leşuesc: ps. IX: „şšade în l e ş u i t u r i cu bo- „.sedet în insidiis cum divitibus în gaţiš într-ascunderi a ucide pre nevinooccultis, ut interficiat innocentem; oculi vatul; ochiš luš spre mšaserul prăvăscŠ, ejus în pauperem respiciunt; i n s i d i – leşušaşte într-ascunderi.” a t u r în occulto.” şi tot aşa la Silvestru, 1651, pe când la Cantemir ( A. I. R. II, 125): „pre sărac să-l apuce aleşuiaşte.” v. 1 Aleş.

— Pândesc.

ALEŞUÌRE

A v. Aleşuiesc.

ALEŞUÌTOR

ALÈU! interj. – v. Aleo!

— Valeu.

ALÈUR, s.m.; t. de botan. – v. Alior.

ALEVÈŞ (pl. aleveşuri), s. n.; „piquette-mauvais vin” (Pontbriant).

Din maghiarul l e v é s „jus, potage” (Cihac). Cuvânt abia cunoscut în popor.

v. Liurcă.

ALÈXA. – v. Alexie.

ALEXÀNDRA, n.pr.f.; Alexandrine. Forma femeiască corespunzătoare lui A l e x a n d r u. Rar se întrebuinţează în popor.

Constantin Brâncovan, 1693 ( Cond., ms., în Arh. Stat., p. 30): „au fostu văndut aastă jumătate de sat den Roşul ce scrie mai sus surorilor lui, jupănésii Alexandrii şi jupănésii Gherghinii.”

Formă mai poporană este S a n d a, cunoscută şi la serbi. O variantă a aceluiaşi nume, la serbi şi la români, este R o s a n d a sau R o x a n d a ori R o x a n d r a.

v. Alexandru.

— Roxanda.

ALEXANDRÌA, s.f.; t. de litt. pop.: Alexandréïde, le Pseudo-Callisthène, histoire fabuleuse d'Alexandre le Grand. Un fel de romanţ eroic, alcătuit de vreun grec din Egipt cam în secolul IV şi care în veacul de mijloc reuşise a se răspândi, în traduceri şi-n imitaţiuni, în proză şi-n versuri, la mai toate popoarele. Primul studiu serios asupra acestui apocrif este de Berger de Xivrey, în Notices des manuscrits., t. XIII (1838), part. II, p. 162-305, iar prima ediţiune critică a textului grecesc s-a făcut de K. Müller în Bibliothèque des auteurs grecs a lui Firmin Didot (1846). Cfr. Zacher, PseudoCallisthènes, Halle, 1867. La români, Alexandria a străbătut prin slavi pe la jumătatea secolului XVI ş-au ajuns a fi cea mai lăţită din toate cărţile poporane.