Hasdeu, Bogdan Petriceicu

La uşa spurcatului,

A L E

O brăzduţă d-ale sfinte

Să ţâie ciocoiul minte.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 484)

Când vorbitorul, fiind prea mişcat, nu găseşte în grabă un adjectiv destul de puternic, ajunge substantivul cu „ d-ale.” de pildă: „o soartă d-ale.”, „o bătaie d-ale.”, „o păcăleală d-ale.” sau: „ d-ale, ştii!”, subînţelegându-se la urmă un calificativ cu atât mai energic cu cât nu se află un cuvânt ca să-l exprime.

În Moldova şi pe aiuri se întrebuinţează cu acelaşi sens: „ d e c e l e –”.

Forma emfatică alea se însoţeşte mai adesea în graiul poporan din Ţara Românească cu postarticularea adjectivului: „.avem o grămad' dă gâşte, raţe, găini şi porumbei; ţi-e mai mare mândreţea când le vezi pe bătătură, dă nu le-ar hi dă dăochi; aldi jupân Gheorghe cârciumaru cea-că să le vindem şi lor vo câteva d-alea mai frumoasile.” (T. Teodorescu, Ialomiţa, c. Lupşeanu).

v. 2 Cele.

b) În mitologia poporană, între numeroasele epitete eufemistice ale i e l e – l o r, la olteni figurează: ale-s f i n t e şi ale-f r u m o a s e.

„Ielele sunt un fel de zâne numite de popor şi ale-f r u m o a s e, cari umblă în aer zburând şi cântând, însoţite de un cimpoier. Ele joacă câteodată pe pământ făcând horă, apoi dacă vreun om din întâmplare şede după aceea în vatra jocului, se bolnăveşte, şi atunci se zice că l-au lovit din iele, că a c ă l c a t î n m a s a alor-f r u m o a s e.” (Preut R. Popescu, Mehedinţi, c. Isverna).

„Ielele sau dânsele se cheamă şi ale-s f i n t e.” (D. Constantinescu, Dolj, c. Negoieştii).

Pe aiuri se zice ielelor s f i n t e l e şi f r u m o a s e l e (cfr. Şaineanu, Ielele, p. 24 sqq.).

III. Posesivul ale „les (miennes)”: a) redus la monosilabă; b) d e ale = „de ce qui concerne”.

a) În grai, ale se reduce foarte des la a: uneori şi-n texturi.

Costache Conachi, p. 218: „Cartea ce te învăţasem, ah! cartea cea înfocată, La care eu uceniţă ţi-am fost ţie-ntăiaşi dată, Cetind-o, amare lacrămi pe obrazul meu se varsă, Căci cetesc a t a l e stihuri cu inima de foc arsă.”

Arsenie din Bisericani, circa 1650 (ms., în Acad. Rom., p. 205), ps. LXXXVIII: „ a tale săntŠ cerurele şi a l tău šaste pămăntul.”

Dosofteiu, 1673, f. 14 b: „Dzâcâ cât le place ceša ce n-au minte

De vor sa mă sparie cu a l o r cuvinte.”

Uneori ca mijloc de variaţiune, de ex. la Constantin Brâncovan, 1695 ( Cond., ms. în Arh. Stat., p. 75): „.această casă cu locul şi cu prăvăliša ce scrie maš sus 618 fost-au ale lui Dumitraşco şi a fraţilor lui.” A L E

Printr-o altfel de reducţiune, ale se aglutinează cu substantivul nearticulat ce-i precede, formând în aparinţă o postarticulare.

Catechismul transilvan, circa 1560 ( Cuv. d. bătr. II, 100, 101), de trei ori: „déde Domnezeu zéce cuvinte le sale = cuvinte ale sale.”

Nu rareori însă, în vechile texturi, chiar în cele rustice din Moldova, unde astăzi se aude aproape numai a, se păstrează întreg ale, de exemplu: Act moldovenesc, 1687 ( A. I. R. I, 62): „. casa cu pimniţa cu heleşteul să fie ale Ancuţii, šar jumătate de vie să rămăe în partea mea, šar în urmă să fie iar ale Ancuţii.” b) Cu partitivul d e şi urmat de un genitiv, ale formează idiotismul „ d e ale gurei” sau „ d e ale mâncării = „quelque chose à manger” şi alte câteva locuţiuni înrudite, în cari nu funcţionează de loc ca feminin, ci ca un plural neutru.

„A face ceva rost de ale gurei = a găti bucate” (S. Popescu, Buzău, c. Chiojdu).

A. Pann, Prov. I, 153: „Mai multa lui vreme era petrecută

Făr' de nici un lucru şi-n deşert pierdută:

Ce lua-n trei zile dintr-o săptămână

Da pe dale gurei, odihnind p-o rână.”

Cu reducerea lui ale la a:

I. Creangă, Capra cu trei iezi ( Conv. lit., 1875, p. 339): „eu mă duc în pădure, ca să mai aduc ceva dea mâncării.”

Tot aci vine „ d e ale = quelque chose appartenant à”, de exemplu la Constantin Brâncovan ( Cond., ms. în Arh. Stat.): p. 86: „ce vor putea găsi d e ale slujitorilor celor fugiţi, ori moşii ver bucate, măcar ver-ce d e ale lor, să le vănză.”; p. 140: „ce au rămas d e ale tătăne-său, moşii, rumăni, ţigani şi alt mult puţin.” O funcţiune analoagă, cu prepoziţiunea î n:

Jipescu, Opincaru, p. 111: „Dacă ahăia lucrează în ali negoţului şali meserii[i], da noi, pitulicili, să şedem?”

Dar se zice şi mai bine: „ d e ale negoţului”, „ d e ale miseriei”, „ d e ale gospodăriei” etc., sau: „în d e ale negoţului.”

Altceva este construcţiunea ordinară cu partitivul d e = „dintre”, unde ale nu este neutru, ci curat feminin, ca în:

Coresi, Omiliar, 1580, quatern. XXXI, p. 7: „vreo fune d e ale corabiei ce au în corabiša céša maré mai groasâ.”

Grigorie din Măhaciu, 1600 ( Cuv. d. bătr. II, 45): „nece o dzisă d e – ale méle nu fécetu.”

Doină din Ardeal: „Câtă apă pe vălcele, Sunt tot lacrimi d e – ale mele.”

(Jarnik-Bârsanu, Transilv., 218)

De asemenea, altceva este construcţiunea lui ale ca feminin, nu ca neutru, cu genitivalul d e, bunăoară:

A L E

Coresi, Omil., 1580, quatern. XXXIV, p. 16: „nu šaste năemnicŠ, ce stăpânŠ, şi ale sale-i săntŠ oile şi ca d e ale sale-şŠ socotéşte şi se grijaşte d-insele.” 4ÀLE, forme employée exceptionellement au lieu du simple a comme article possessif féminin au singulier.

Chiar pe titlul Bibliei lui Şerban-vodă, de la 1688, se citeşte: „Bibliša, adecâ dumnezešasca scriptură ale c e i vechi şi ale c e i noao lége”, unde „ ale c e i „ este învederat pentru „ a c e l e i „, printr-o metateză foarte curioasă, dar de tot poporană, a silabei -l e – care sare din celei, lăsând numai „cei”, şi se aglutinează pe deplin cu articlul posesiv feminin singular a, dându-i aspectul pluralului ale.

Analoagă, deşi nu identică, este formaţiunea a i în poporanul „zise a i sale neveste” = „zise nevestei sale”, despre care noi am vorbit într-un alt loc.

v. l0 Ai.

5ÀLE. – v.3ALĂ l,2ÀLEA, pluriel féminin pour le: 1. pronom demonstratif a l a ( ă l a ); 2. article prépositif adjectival a l a ( ă l a ).

v.6,7 A. – 1,2,3 Ale.

ALEAN (plur. aleanuri), s.n.; 1. contrariété, adversité, envie; 2. mélancolie. În primul sens figurează în vechile texturi, mai ales în construcţiunea „ î n aleanul cuiva = pour contrarier quelcun”, corespunzând pe deplin maghiarului e l l e n „contre”, e l l e n e lenni „être contraire”, e l l e n é r e etc.; în sensul al doilea s-a păstrat în viul grai şi a devenit un cuvânt foarte înrădăcinat, mai cu seamă în poezia poporană. N-are a face cu adjectivul paleoslavic a l š n Š (Cihac), nici cu latinul a l i e n u s ( L. B. ). Din derivatele maghiarului e l l e n, mai găsim în Dicţionarul ms. bănăţean, circa 1670 ( Col. l. Tr., 1883, p. 422): „ A l e n s i g. Inimicitia” (= e l l e n s é g ).

„ A l e n i ş. Inimicus” (= e l l e n e s ).

„ A l e n z u i ‚ s c. Contradico” (= e l l e n e z n i ).

„ A l e n z u i t u r ă. Contradictio”.

A l é n e ş figurează deja în Palia de la Orăştia, din 1582 (Cipariu, Anal., p. 73).

Despre originea maghiară a cuvântului nu mai poate fi dară cea mai mică îndoială.

Ca termen poetic, el va rămânea în limbă.

I. Alean ca arhaism:

Codicele Voroneţian, circa 1550 (ms., în Acad. Rom.), Act. Apost.:

XXVI, 9; „multe întraleanu se facu.” „.multa c o n t r a r i a agere.”

XXVII, 4: „derep-ce era văntul întra- „.quod essent venti c o n t r a r i i.” leanu.”

XXVIII, 17: „nemică întraleanu fecšu „.nihi a d v e r s u s plebem faciens.”

620 oameriloru.”

A L E A N

Fiindcă Codicele Voroneţian preface sistematic pe n între vocale în r, forma nerotacistică aleanu în loc de alearu dovedeşte că acest maghiarism era pe atunci prea de curând întrodus în grai, neajungând însă a se împământeni.

Fragment biblic oltenesc, circa 1560 ( Cuv. d. bătr. I, 6-12):

Levit. XXVI, 17: „vošu întorce faţa mea „.obfirmabo faciem meam i n vos.” în aleanul vostru.”

Ib., 27–8: „să šară nici cu acéstea au vă „.si autem în his non obedieritis mihi, veţi învăţa, ce veţi înbla în aleanul mieu, et ambulaveritis erga me o b l i q u i, et eu încă vošu înbla în aleanul vostru.” ipse ambulabo vobiscum în f u r o r e o b l i q u o.”

Noul Testament din 1648, Math. V, 23: „.fratele tău are ceva a l e a n spre „.frater tuus habet aliquid a d v e r – tine.” s u m te.”

Ibid., Paul ad Gal. V, 20: „.pizmele, sfadele, aleanurele, mă- „.inimicitiae, contentiones, a e m u – niile.” l a t i o n e s, irae.”

Ib., Paul ad Col. II, 14: „.ştergăndu care ne era înprotivă scri- „.delens quod adversus nos erat chirosoarea obiašurelor care ne era întru graphum decreti, quod erat c o n t r a – alean.” r i u m nobis.”

O predică a Sf. Ioan Crisostom, sec. XVII ( Cod. ms. miscel. al Bis. Sf. Nicolae din Braşov, p. 513): „aşa cade-se a goni pre toţi ašavea, pre carii cugetâ în aleanŠ.” II. Alean în viul grai:

Alexandri, Barbu Lăutarul: „Când se întâmpla de se îndrăgea vreun cuconaş de o cuconiţă şi vrea să-i spuie aleanu sufletului, socotiţi că-i scria răvăşele franţuzeşti?” „Cântecelor triste li se zice: de alean, de jale, de aht, de dor, de răcoreală.” (Iaşi, V. Mircea, c. Copou; V. Lohan, c. Buciumii).

Balada Tudor Vladimirescu: „Spune, maică, ce te doare, Că m-oi face vrăjitoare, De alean să te descânt, Să calci vesel pe pământ.”

(Alex., Poez. pop. 2, 216)

Doină voinicească: „Când eram de douăzeci, Mă legam de turci, de greci,

A L E A N Şi de capete-i scurtam Şi aleanu-mi uşuram.”

( Ibid., 254)

Balada Bogatul şi săracul: „Tu ai galbeni la chimir, Eu am un seleaf cu fir, Şi-n seleaf un iatagan

Ce mă scapă de alean.”

( Ibid., 43)

Balada Giurgiu: „Eu nu cânt în butul tău

Ci horesc dealeanul meu:

Mă tânguiesc prunilor

De jelea părinţilor, Şi mă vaiet brazilor

De bănatul fraţilor.”

(Pompiliu, Sibii, 41)

O doină din Ardeal: „Câte-s de la noi la deal, Toate ţin pa minealean;

Câte-s de la noi la vale, Toate stau să mă omoare.”

(Jarnik-Bârsanu, 66)

O doină din Bucovina: „Să nu cânţi sara pe lună, C-a mea inimă nu-i bună, Că-i încinsă cu curele, Mâncată de multe rele, Şi-i încinsă cu colan, Mult oftează de alean.”

(Marian, II, 74)

O doină din Basarabia: „Şi să stau să m-odihnesc, Să plâng şi să mă jelesc Şi de bune şi de rele, De aleanul vieţei mele.”

(Alex., Poez. pop. 2, 410)

Alean e mult mai frumos decât neologismul m e l a n c o l i e şi va rămânea în grai, mai ales ca termen poetic alături cu sinonimul mai figurat, dar mai puţin energic: i n i m ă – a l b a s t r ă.

v. Albastru.

— But.

A L E G

ALEARGĂ-CALE, subst. invar.; t. poét.: grand marcheur, grand coureur.

O interesantă compoziţiune nominală, pe care o găsim în Psaltirile române din secolul XVI pentru slavicul t‚si p• tš = ad currendam viam = drame‹n ÐdÕn, şi care prin urmare nu corespunde nici unui context.

Psaltirea Şcheiană, circa 1550 (ms., în Acad. Rom.), ps. VIII, 6: „Bucură-se ca uriaşul Aleargă-cale.”

Coresi, 1577, diferă numai prin ortografie: „bucurâ-se ca urišaşulŠ

Aleargâ-cale.”

U r i a ş u l Aleargă-cale este o compoziţiune românească curat poporană, întocmai ca epitetele celorlalţi uriaşi din basmele noastre: S f a r m ă – p e a t r ă şi S t r î m b ă – l e m n e.

Alexandri, Răzbunarea lui Statu-palmă: „ U r i e ş u l S t r î m b ă – l e m n e cu-al său gemin S f a r m ă – p e a t r ă Au văzut căzând potopul ş-au trecut potopu-nnot.

De când sunt poveşti în lume şi se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-palmă-barba-cot.”

Coresi şi predecesorii săi compus-au ei pe Aleargă-cale după analogia epitete-lor poporane? ori nu cumva îl vor fi luat d-a dreptul din vreun basm românesc?

De aceeaşi natură sunt termenii compuşi ca: t î r ă i e – b r î u, v î n – t u r ă – ţ a r ă, î n c u r c ă – n e g a r ă, p a p ă – l a p t e, f r i g e – v a c ă etc.

În orice caz, Aleargă-cale are în sine ceva epic, care ar trebui să-l mânţină în limba poetică a românului.

v. Alerg.

— Cale.

— Strâmbă-lemne.

— Sfarmă-peatră.

— Uriaş.

ALÈCU. – v. Alexandru.

ALEDĂRÈŞTI, n. pr. loc. – v. Aleodor.

ALEFÌE ( L. B. ). – v. Alifie.

ALE-FRUMOASE, s.f. pl.; t. de mythol.: sorte de nymphes ou de fées.

v. 2 Ale.

— Frumoasele.

ALÈG ( ales, alegere), vb.; 1. a) élire, choisir, d'où: b) préférer, opter; c) favoriser, être partial; 2. a) discerner, distinguer, d'où: b) décider, trancher; c) délimiter, déterminer; 3. a) ressortir, rester après, d'où: b) paraâtre inopinément, surgir; c) taquiner, importuner. A alege este a lua o parte din mai multe, celelalte fiind înlăturate, ceea ce presupune dentâi o judecată a minţii pe cât timp se face alegere, apoi scoaterea la iveală a lucrului celui ales. De aci cele trei sensuri fundamentale: „élire = discerner = ressortir”, cari se împleticesc împreună şi din cari se desfăşoară numeroase accepţiuni secundare.

I. a) aleg = „élire, choisir”.

A L E G

Moxa, 1620, p. 350: „ei răspunserâ: nice tu nu veri domni de acum, şi-şi aléserâ pre o slugâ a lui SolomonŠ pre nume IerovoamŠ de şi-l puserâ domnŠ.”

Neculce, Letop. II, p. 212: „eşind boierii înaintea vezirului, se ţinea cela de cela să-i aleagă de domnie.”

Dosofteiu, 1673, f. 79 b: „Direpţâš să vor alšage

Dintre ceš fără de lšage.”

Beldiman, Tragod., v. 247: Şi băieţi de prin dughene acei ce marfă purta, Eteria nici pe unul nalegea, nici depărta;

Tuturor le dau cocarde, pe toţi îi împodobesc:

Uniforma Eteriei dându-le, stau de-i privesc.”

Zilot, Cron., p. 3: „de voi avea greşeli, d-voastră, iertând, alegeţi ce este bun, şi ce este rău îndreptaţi.”

I. Văcărescu, p. 120: „Cu vină, fără vină, Cerul acum nalege:

Tulbure colcăieşte, Arde şi prăpădeşte.”

O doină în care se cuprinde o ciudată „electivitate a magistraturei”: „Lăsa-m-oi de răzeşie

Să apuc în haiducie, Ca să-mi fac sfânta dreptate

Cu cea ghioagă de pe spate, Să-mi aleg giudecători

Cei stejari nestrâmbători.”

(Alex., Poez. pop. 2, 227)

Proverbi şi locuţiuni proverbiale: „Oile grămadă merg, iar caprele se aleg” (Pann, II, 28), adecă cei buni toţi, iar din cei răi numai cine e mai puţin deochiat.

Şi pentru alegere cată să ştim a o face la timp, căci: „Mălura din grâu

Salege la râu.”

( Ibid.) „ Alege până culege” însemnează a se păcăli din lăcomie de a apuca ceva prea bun sau din despreţ pentru cele ce se pot lua mai cu uşurinţă.

I. Creangă, Stan Păţitul ( Conv. lit., 1877, p. 29): „Apoi dă, măi Chirică; în zioa de azi, nu ştiu zău care a mai fi cu crucea-n sân, cum cauţi tu. Eu gândesc că tot om 624 alege, om alege, pân-om culege.”

A L E G

„Multe fetiţe or aleg până culeg, or stau până lealege moşu ăl din groapă.” (Jipescu, 128).

Figurat, „ v î n t u l alege = le vent emporte”, când se spulberă numai o parte din ceva.

Balada Marcu Viteazul: „Oase ce mai rămânea, El în piuă le pisa Şi în vânt că le sufla:

— Na, alege, vântule, Îngraş-te, pământule, Că din ce nalege vântul

Mi se îngraşă pământul.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 669)

Pentru idiotismul: aleg p e s p r î n c e a n ă, v. 1 Ales.

I. b) aleg = „préférer, opter”.

Costachi Negruzzi, Aprodul Purice: „Nădejde de mântuire de nicăiuri aşteptând Şi decât trai cu ruşine, moarte mai binealegând.”

I. c) aleg f a ţ a = „favoriser, être partial”.

Noul Testament din Bălgrad, 1648, Luc. XX, 21: „.ştimŠ că derept zi şi înveţ, şi nu „.scimus quia recte dicis et doces, et alegi f a ţ a, ce într-adevărŠ calša lui non a c c i p i s p e r s o n a m, sed

Dumnezău înveţi.” viam Dei în veritate doces.” unde în contextul slavic: „i ne na l i t z e z Š r i Ÿ i „.

Tot acolo, Paul la Rom. II, 11: „.nu šaste la Dumnezău alégere de „.non est a c c e p t i o p e r s o – f a ţ ă.” n a r u m apud Deum.” unde greceşte: p r o s w p o l h y … a.

Pentru idiotismul: aleg d i n r ă z b o i, aleg c u f l o r i etc., v. 2 Ales. – 2 Alesătură.

II. a) aleg = „discerner, distinguer”.

Lexicon Budan: „ aleg ceva price, adecă desfac, aşed, ausmachen”.

Dosofteiu, 1680, ps. XLII: „Gšudecă-mă, Dumnădzăule, şi alšage „Judica me, Deus, et d i s c e r n e capâra mša.” usam meam.” unde în contextul slavic: r a z s • d i, în cel grec: d … k a s o u.

A L E G

Ureche, Letop. I, 95: „Létopiseţul nostru cel moldovinesc aşa scrie de pe scurt, că nice de viiaţa domnilor care au fost toată cârma nu alége, necum lucrurile den lăuntru să aleagă.”

Glosar slavo-român, circa 1600 ( Cuv. d. bătr. I, 268, 301): „ aleg cu cugetul, s e m u e s c, j u d e c, s o c o t e s c.”

Moxa, 1620, p. 364: „adunâ săborŠ în Nichei de alése lége creştineascâ.” I. Văcărescu, p. 280: „Ale muierii voind saleagă, Ce duh, ce fire să le-nţeleagă?

Subţire foarte e a lor minte Şi pe om lesne femeia minte.”

Descântec bucovinean de „spălarea urei”: „Să mă alegi dintre toate celelalte fete, Cum se alege păunul din pene Şi busuiocul din buruiene.”

( Col. l. Tr., 1882, p. 331)

Jipescu, Opincaru, p. 151: „Puicana a auzit cu urechili iei dă la un boier bătrân că parte din ghisuri sunt adăvărate, parte nu, ca şi vorbili: unili seci, altili pline.

Dumnezeu saleagă.”

În Moldova „Dumnezeu” e înlocuit printr-o fiinţă mitologică B ă l a n u l. Aşa la I. Creangă, Stan Păţitul ( Conv. lit., 1877, p. 25): „ B a l a n să-ţi aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbeşti desluşit.”

Proverb: „Nu se alege câştigul din pagubă” (Pann, II, 85), când folosul e cu îndoială.

II. b) aleg = „décider, trancher”.

O veche zicătoare: „la toate urma alege” (Pann, II, 87) = „finis c o r o n a t opus”.

Dr. Polysu: „ a se alege la un fel, într-un fel = ein Ende nehmen”.

„Nu ne putem înţelege, Un fel nu ni se alege.”

(Pann, II, 158) sau: „Voi prin judecată ca or eu, or el, Să ni se aleagă dreptul la un fel.”

( Ibid., I, 124) „. Tari-i bolnav seracu; hai să chemăm nişte pochi să-i facă nişte masle, că pe urmă ori s-a îndrepta, ori a muri, încalea să i se aleagă din două una.” (N. Corciovă, Tecuci, c. Răchitoasa).

O doină: „Arde-mi-te-ai, codri des!

Văd bine că s-au ales

Din tine să nu mai ies!”

(Alex., Poez. pop. 2, 252)

A L E G

Donici, Lupul la peire: „Lupul cinchit într-un colţ

Cu ochi crunţi, cu păr pe dos, clănţăia din dinţi la toţi;

Dar văzând că nu-i de şagă, că peire-i s-au ales:

— Oameni buni! le zisă, staţi!

Şi voi câini, ce-mi sunteţi fraţi.”

Pravila Moldov., 1646, f. 86: „căndŠ să va înpărţi mušarša de bărbatu-ş pentru frica vrâjmâşie-lui, cade-sâ gšudeţului să întăreascâ acestŠ lucru nu numai cu zapisŠ sau cu chiz麊, ce încâ trebue să o pue la un locŠ ca acela cu credinţâ, să şadzâ acolo cu cheltušala bărbatului, pănâ să va alége ce cum va fi.”

Cantemir, Ist. ieroglif. (ms., în Acad. Rom., p. 26); „Cu toţii priimiră mărturia brebului, şi cu toţii într-un sfat aliasără ca vidra dintr-amândoă monarhiile afară să se gonească.”

Ibid., p. 138: „şi aşa orce au poruncit şi au ales, bine au poruncit şi înţelepţéşte au ales.”

Constantin Brâncovan, 1695 ( Cond., ms. în Arh. Stat., p. 113):de judecata şi Divanul aşa s-au ales: rămăind el platnic, au dat satul Sălcuţa la măna feorilor Mantii Vistier.”

II. c) aleg = „désigner, délimiter”.

A alege în scris = „préciser, déterminer”, de ex. în Pravila Moldov., 1646, f. 33: „de vor lăsa cuiva dreptŠ sufletŠ, nu va putša el săngurŠ cu voša sa să ša, ce trebušaşte ispravâ de la gšudeţŠ, alegăndŠ acelŠ lucru -au lăsatŠ dreptŠ sufletŠ: šaste învăţătura să facâ beséricâ, sau bolniţâ, sau ospătârie ce se dzice casă de streini sau grobŠnicŠ, sau altă asémenša acestora? pentru că atunce poate să ša săngurŠ cu voša sa şi nu-i trebue nice unŠ gšudeţŠ, şi încâ poate să ša săngurŠ căndu-i va alége stăpănulŠ î n z a p i s Š; šarâ de va fi într-alt chipŠ etc.”

E mai cu seamă des în vechile procese teritoriale „a alege partea cuiva” sau „a alege moşia”, fie după o hotărnicie de mai-nainte, fie după mărturia vecinilor sau prin operaţiunea geometrică la faţa locului, fără care pământul rămâne „ne-a l e s „.

Act muntenesc din 1606 ( Cuv. d. bătr. I, 155): „parte lu Streze cătă se va alege de peste tot hotarul.”

Moise-vodă Movilă, 1634 ( A. I. R. I, 72): „căte părţi să vor alége p r e z a p i – s e în satu Săpoténi.”

Act muntenesc din 1638 ( A. I. R. I, 23):„délniţa lui, cătă să va alége partea lui, den cămpu, den pădure, den apă.”

Act moldovenesc din 1675 ( A. I. R. III, 250): „să mérgeţ acolo la acel loc şi să socotiţ cu oameni buni dinpre€ur precum va hi cu dreptate, pre cătă va avea dumne-alui parte de ocină acolea într-acel sat, să-i alégeţ din tot locul cu tot venitul.” Inventarul mănăstirii Cotroceni, 1681 (ms. Arh. Stat.), f. 13: „au luat din Divan 24 de bošari pre răvaşe domneşti şi cu om domnescu înpreună de au mersu toţi la acest sat Pietrile de au ales toată partea doamnii Elinii şi o au hotărăt dă cătră Nica slugišaršul de Grădişte.”

A L E G

Antioh Cantemir, 1706 ( A. I. R. III, 270): „să aibă Lupaşco a-ş ţine moşie cu bună pace despre ginerii Stroescului, pănă or veni la Divan, şi atunci precum va alege Divanul aşa va hi.”

III. A s e alege = „ressortir, surgir, importuner”.

Mai niciodată nu se întrebuinţează sub forma activă, afară numai de „lăpturi” sau „brânzeturi”, când aleg are sensul cauzativ de „faire ressortir”: aleg unt, aleg zăr, aleg urdă etc.

III. a) „ressortir, rester après”.

Dr. Polysu: „a se alege cu ceva = einem etwas übrig bleiben”.

Lexicon Budan: „se alege = se arată, se vede, de ex.: la sfârşit se va alege = în fine a d p a r e b i t „.

A. Pann, Prov. II, 115: „Unde vede vro figură, vro tânără, vrun pantof, Stă, se uită, cască gura şi se alege cu of!”

Jipescu, Opincaru, p. 143: „Rumânu cu ce poartă şi cu ce bagă-n gură, cu aia salege pă lumea asta.”

Doină muntenească: „Firicel de iarbă neagră, Dintr-atâta lume largă

Malesei c-o puică dragă.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 325)

Act moldovenesc din secolul XVII ( A. I. R. I, 105): „aasta el o au văndut dumisale lui Drăgan din Filipeşti feorul Nechitei dereptu cincizăci taleri bătuţ bani gata, ca să-i fie lui direaptâ ocinâ şi cumpărăturâ în všaci, lui şi cuconilor săi şi a tot rodul său cine să va alége.” [.]

I. Creangă, Moş Nichifor Coţcariul ( Conv. lit., 1877, p. 378): „. eu ştiu ce ştiu eu: degeaba mai baţi apa-n chiuă să saleagă unt, că nu salege niciodată.” „Zărul să ferbe şi să alege din el urdă dulce; din aceasta, băgată în bădâu sau hurdoi, să alege untul; din zărul ce rămâne după alegerea untului, se face urdă bătu-tă.” (R. Simu, Transilv., c. Orlat).

Într-un descântec bucovinean de lângoare: „Lungoare de nouă feliuri, Lungoare de nouă neamuri, Alege-te, C u l e g e -te

Din crierii capului, Din faţa obrazului, Din auzu urechilor, Din vârfu degetelor,

A L E G

Din inimă, De sub inimă, Din toate ciolănelele, Din toate-ncheieturelele;

Alege-te, C u l e g e -te, Că eu nu te-oi alege, Nici nu te-oi c u l e g e, Ci cu secerea te-oi secera.”

(Marian, Descântece, p. 148) unde „a se alege şi a se c u l e g e „ însemnează: „ressortir et disparaâtre l'un après l'autre jusqu'au dernier”.

E foarte poporană mai cu seamă locuţiunea proverbială: „nu s-a ales nemic”, „s-a ales praf” şi o mulţime de alte varianturi.

„Când din întâmplare va întra noaptea în casă o broască, atunci femeia sau altcineva degrabă o caută la gură şi la partea de dinapoi, ca să vadă dacă nu e cusută, căci se crede că broaştele se prind de fermecători şi, după ce le coasă gura şi partea de dinapoi, apoi le meneşte şi le trimite la cine are ciudă pentru a-i face de urât; deci, găsindu-se broasca cusută, o arde în foc, şi cenuşa o azvârle în vânt zicând: cum nu se alege nimica de această cenuşă, aşa să nu se aleagă nimica de cel ce te-a trimes.” (Vaslui, c. Laza).