Horia sima

13. PROCEDURA RAPIDA

Titlul acestui capitol este luat din însemnarile din închisoare ale Capitanului. Facând o petitie Comandantului Închisorii Jilava, în 10 Mai 1938, Corneliu Codreanu cere sa i se permita sotiei sale sa-l viziteze, fiindu-i urgent necesar pentru pregatirea procesului sau, „proces ce urmeaza a se judeca dupa procedura rapida”.

De ce aceasta graba în judecarea Capitanului? Un proces de aceasta importanta, un proces epocal, istoric, ce nu apare în justitie decât foarte rar, ar fi trebuit judecat cu tot ragazul necesar si cu multa bagare de seama pentru ca atât acuzarea cât si apararea sa-si poata procura din vreme actele de care aveau nevoie si sa-si poata desfasura în liniste si calm toate argumentele pro si contra.

De ce acest ritm precipitat al procesului Capitanului? Procesul Duca a început la 17 Martie 1934 si s-a încheiat cu pronuntarea sentintei, în 5 Aprilie 1934, un interval rezonabil, în care timp au putut defila în fata Consiliului de Razboi toti martorii propusi de aparare si si-au putut încheia pledoariile lor toti avocatii acuzatilor. Procesul din Mai 1938, mult mai important decât cel din 1934, caci era vorba de soarta unei miscari în plina ascensiune, cu un milion de suflete care gravitau în orbita ei, s-a desfasurat în patru zile! A început Luni, 23 Mai, si sentinta s-a dat Joi, Noaptea, 26 Mai.

”Procedura rapida” s-a aplicat, pentru ca Tribunalul Militar n-a fost convocat pentru a judeca obiectiv si impartial o cauza, ci pentru a condamna. Încredintându-i-se acest rol odios de catre oculta de la Palat, tocmai rapiditatea desfasurarii procesului constituia un element esential al infamiei ce se pregatea Cu cât va cadea mai repede ghilotina condamnarii peste capul lui Corneliu Codreanu, cu atât planul urmarit de camarila va fi mai bine atins. Nu interesau legalitatea procesului, observatia scrupuloasa a regulilor de procedura, respectul drepturilor inculpatului în apararea sa, ci disparitia cât mai repede a Capitanului în fundul unei ocne. Aplicând maximum de urgenta în procesul contra lui Corneliu Codreanu, guvernul urmarea doua scopuri: pe de-o parte sa-l aiba repede sub cheie, pentru a-i putea decide ulterior soarta finala. Pe de alta parte, pentru a-l elimina tot asa de repede pe Capitan din circuitul vietii publice, dupa marea biruinta din alegerile din 1937. Toata atentia tarii, toate aspiratiile poporului se îndreptasera dupa aceasta victorie spre figura lui, asteptând de la el mântuirea. Când tara se va trezi din iluziile ei, dupa repetatele lovituri administrate de guvern Legiunii, si într-un interval atât de scurt, nu-l va mai gasi pe Corneliu Codreanu nici la sediu, nici în restaurantele legionare, nici la Carmen Silva, nici pe culmile Carpatilor, la Predeal sau Rarau, ci va afla ca se gaseste într-un loc strasnic pazit, condamnat pentru „tradare”. Iata cine e falnicul vostru Capitan! Un biet om redus la neputinta, care-si musca deznadejdea între gratii. Ecce homo! Ca si Hristos pe drumul calvarului.

Asa se explica si gravele anomalii petrecute atât în cursul instructiei cât si la proces. Nu interesau daca erau calcate una dupa alta toate regulile din Codul Penal si Codul Justitiei Militare. Acestea erau accesorii care nu puteau influenta decizia luata de conspiratia de la Palat. Esential era ca filmul condamnarii, sub aparentele unei judecati normale, sa ruleze cat mai repede. A vorbi de anomalii, este prea putin. Întregul proces este un cumul de ilegalitati, o aberatie, o monstruozitate juridica, cum se exprima avocatul Ranetescu.

Sa începem cu instructia. Procurorul militar, Capitanul Atanasiu, îi ia interogatoriul lui Corneliu Codreanu pe ziua de 1 Mai 1938. Dupa aceea este anchetat de magistratul instructor, Maior Dan Pascu. Dar înainte ca instructia sa se termine, rechizitoriul procurorului Atanasiu s-a publicat în ziare, aceasta cu scopul sa convinga opinia publica de vinovatia Capitanului, în vederea sentintei de condamnare ce va urma.

Magistratul instructor, Maior Dari Pascu, l-a chemat pe Corneliu Codreanu în zilele de 8 si 9 Mai, comunicându-i ca va fi dat în judecata „pentru tradare”. Instructia se referea la niste „acte secrete” ce le-ar fi detinut Capitanul si pe ziua de 9 Mai ancheta se termina. Dar iata ca pe ziua de 13 Mai îsi face din nou aparitia Maiorul Dan Pascu pentru continuarea instructiei. Pâna atunci fusese anchetat Corneliu Codreanu pentru acuzatia de „tradare”. Acum îi azvârle în fata doua delicte pe care le-ar fi savârsit, de care nu fusese vorba la început:

I. Ca ar fi înarmat cetatenii tarii, cautând sa provoace razboi civil.

II. Ca s-ar fi pus în legatura cu un Stat strain pentru a provoca revolutia sociala în România.

Aceste delicte nu au fost ridicate nici la interogatoriul procurorului si nici la primele doua sedinte cu magistratul instructor. Ele au fost adaugate ulterior, dupa ce, probabil, magistratul instructor primise noi instructiuni de la acei care din umbra manipulau procesul. Ori, este cu totul anormal ca în cursul instructiei sa i se comunice inculpatului de ce este dat în judecata (pentru tradare), pentru ca apoi sa se amplifice baza acuzatiei lui cu noi delicte, de care n-a fost vorba pâna atunci. „Procedura rapida” am putea-o numi si teroarea timpului. Procesul s-a judecat sub teroarea timpului. Dupa ce a fost dus la Consiliul de Razboi pentru a-si pregati apararea, i s-a dat Capitanului un termen de trei zile pentru studiul dosarelor. O barbarie! Vineri, Sâmbata si Duminica, noteaza Capitanul, a trebuit sa cercetez 20 de dosare; ceva nemaipomenit! În trei zile sa-ti poti cauta contra-probe: carti, ziare, dezbateri parlamentare, foi straine. Sa-ti aduni material de-al tau, ordine, circulari, acte împrastiate, cine stie pe unde. Si aceasta cu atât mai greu cu cât ai tai, toti care au lucrat cu tine, sunt arestati, sau trimisi în lagare, sau ascunsi ca sa nu fie prinsi”. Înca o data. De ce aceasta graba? Evident, pentru a împiedica apararea sa se prezinte în conditii optime în fata Tribunalului, cu toate piesele doveditoare la mâna si toate argumentele. Armand Calinescu mai conta si pe starea de slabiciune a lui Corneliu Codreanu, dupa o luna de închisoare severa în subteranele de la Jilava. În apararea lui, se va prezenta lamentabil, ceea ce va fi o proba în plus a vinovatiei lui. Tot din cauza procedurii de urgenta, din punct de vedere al acuzarii, procesul a fost rau întocmit, având o multime de puncte vulnerabile. Desi timpul ce le statea la dispozitie pentru pregatirea procesului a fost foarte scurt, avocatii apararii au descoperit usor punctele slabe ale acuzarii si au atacat cu vigoare. Lizeta Gheorghiu considera nula decizia Camerei de Punere sub Acuzare si ca atare cu totul viciata sesizarea Tribunalului pentru urmatoarea consideratie: „Ordonanta definitiva a D-lui judecator de instructie poarta data de 17 Mai 1938, cu Nr. 38547, iar decizia Camerei de Punere sub Acuzare este data în aceeasi zi de 17 Mai 1938, cu Nr. 17. Este iarasi fapt necontestat ca ultimul interogatoriu, prevazut de art. 210 al C.J.M. s-a luat inculpatului în ziua de 16 Mai 1938. Deci era imposibilitate materiala ca inculpatul sa fi luat cunostinta de ordonanta definitiva, înainte de a se fi pronuntat decizia Camerei de Punere sub Acuzare”. O lacuna de procedura foarte grava, constata Lizeta Gheorghiu, care duce la nulitatea decizia Camerei de Punere sub Acuzare. Fara a mai îngreuna textul de articole respective, trebuie precizat ca procedura penala prevede ca inculpatul are dreptul sa depuna memorii scrise, dupa ce a luat act de ordonanta definitiva! „Dar ce fel de memorii, afirma Lizeta Gheorghiu în fata Tribunalului, putea sa faca inculpatul, când el nu stia ca s-a dat vreo ordonanta definitiva, nu putea sa-i cunoasca cuprinsul, nu i s-a comunicat nimic, nu a fost citat deloc de Camera de Punere sub Acuzare. S-a nesocotit asadar „flagrant” dreptul acuzatului, si decizia Camerei de Acuzare, data în astfel de conditii, nu poate subzista”.

(…)

”În consecinta, fiind decizia Camerei de Acuzare, investind Tribunalul Militar al Corpului II Armata, prin nesocotirea flagranta a legii, rugam a se considera viciat sesizat tribunalul militar si a se trimite afacerea la Camera de Acuzare, spre a da decizia cu pastrarea normelor de lege”. Incidentul ridicat de acuzare nu lasa loc nici unui echivoc. O flagranta violare a legii. Inculpatul a fost lipsit de dreptul lui de a cunoaste ordonanta definitiva si a depune memorii scrise în apararea lui, înainte de a se pronunta Camera de Punere sub acuzare. La deschidere, conform ordinelor primite dintr-un loc tainic, Tribunalul raspunde: „Pentru motivele ce se vor vedea, Tribunalul respinge incidentul”. În aceste conditii haotice si de necrezut, s-a desfasurat întreg procesul. Textele legale, invocate de aparare, pentru a dovedi falsurile si abuzurile acuzarii, n-au servit la nimic. Unul dupa altul, incidentele ridicate de aparare, de o perfecta coerenta logica si legala, nu serveau la nimic. În final si-au dat seama atât apararea cât si Capitanul de inutilitatea eforturilor lor. Sentinta era gata confectionata în sertar. Ea nu era rezultatul dezbaterilor, ci a deciziei luate în hrubele conspiratiei de la Palat.