I introducere I scopul lucrării – pentru o reevaluare a teologiei exorcismului

IV.3.2. Exorcizarea energumenilor – exorcismele solemne ale Bisericii

Pe lângă exorcismele prebaptismale Biserica a practicat întotdeauna exorcizarea celor ce ajung sub influenţa diavolilor, în special a celor posedaţi, numiţi energumeni. În Occident a fost constituit chiar un ordin special al exorciştilor în care se intră printr-o hirotesie specială. În Orient aceste exorcisme astăzi, sunt făcute numai de preoţi, în special ieromonahi, şi presupun puterea conferită în taina preoţiei.

Recurgerea la exorcismele solemne are loc numai după ce toate celelalte mijloace de apărare şi purificare au fost epuizate fără rezultat. Prin persoana exorcistului se actualizează puterea conferită de Mântuitorul Bisericii asupra celui rău. „Acest minister – în forma sa publică – este rezervat exclusiv episcopilor şi preoţilor cărora le-a fost delegat de ordinariul lor.¹²² În Biserica latină ritualul de exorcizare este cuprins într-o carte specială, numită Rituale romanum, compusă în 1614. În 26 ianuarie 1999, card. Jorge Arturo Medina Estévez, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a făcut prezentarea, în Sala de presă a Sfântului Scaun, a noului Ritual roman revizuit. Noul rit al exorcismelor, cuprins în ultimul capitol al acestei cărţi de cult, numără 50 de pagini fiind redactat în limba latină şi urmând a fi tradus de fiecare conferinţă episcopală naţională în limba poporului respectiv. În această prezentare se dă o explicaţie a ceea ce înseamnă exorcismul, împreună cu trasarea caracteristicilor demonologiei Bisericii. Se arată, în aceeaşi intervenţie, că misiunea de a exorciza a fost încredinţată de însuşi Hristos, Bisericii iar aceasta l-a practicat de la început ca şi componentă indispensabilă a ministerului său. „Exorcismul este deci o formă veche şi particulară de rugăciune, pe care Biserica o foloseşte împotriva diavolului.”¹²³ Exorcismul este prezentat atât ca prebaptismal cât şi ca exorcism solemn sau „marele exorcism” care nu poate fi administrat decât de către un ministru autorizat. Canonul 1172, parag.1 al Codului de Drept Canonic (Codex Iuris Canonici) stipulează:
„Nimeni nu poate săvârşi în mod legitim exorcisme asupra celor posedaţi dacă nu a obţinut permisiunea specială şi expresă a Ordinariului locului.”¹²⁴
Calităţile preotului care exorcizează, indicate în parag. 2 sunt: evlavia, ştiinţa, prudenţa şi integritatea morală. Fără acestea, ministerul riscant al exorcistatului ar fi pus în pericol prin derizoriul în care ar fi aruncat.

Se mai afirmă în prezentarea sus-amintită a noului Ritual roman, necesitatea distincţiei între posesiune şi boală. De asemenea, este subliniat faptul că posesiunea diabolică nu este modul cel mai frecvent în care diavolul îşi exercită influenţa, chiar dacă acesta este cel mai spectaculos dintre toate.