I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

5. Cultul creştin după încetarea persecuţiilor

5. 1. Generalităţi.

Ca mai toate aspectele vieţii Bisericii, şi cultul este supus în această perioadă unor profunde transformări, datorat în principal evenimentului care a schimbat radical raportul dintre Biserică şi Stat – Edictul de la Milan din 313. Acestui eveniment îi urmează o seamă de reacţii în lanţ care vor schimba structura internă şi externă a Bisericii.

În secolele următoare împăraţii nu numai că tolerează noul cult dar îl şi promovează prin legi şi decrete. Statul devine treptat unul creştin. Accesul la funcţiile politice, militare etc. este permis doar creştinilor sau cel mult catehumenilor, episcopii devin egalii celor mai înalţi funcţionari, Biserica dobândeşte întinse domenii. Arta, arhitectura, muzica, poezia etc. sunt puse în slujba Bisericii pentru a da strălucire noului cult.

Controversele teologice din această perioadă determină nu doar reacţii literar-dogmatice, care vor influenţa cultul într-o formă sau alta, ci şi reacţii politice. Oficialii imperiali sunt de-o parte sau de alta a grupurilor divergente. Pentru a restabili pacea şi liniştea în imperiu împăraţii convoacă, prezidează şi impun hotărârile dogmatice ale unor sinoade (ecumenice) în tot imperiul.

Dar, poate cel mai mare eveniment care a marcat începutul separării a două tradiţii liturgice diferite este căderea Imperiului Roman de Apus sub loviturile barbarilor lui Odoacru (476). Lipsită de sprijinul financiar şi politic al împăraţilor bizantini Biserica apuseană va dezvolta un cult mult mai sobru care nu cunoaşte fastul şi strălucirea răsăriteană. Austeritatea liturghiei romane, lipsa hieratismului şi a dramatismului în celebrările liturgice vor fi nota dominantă şi osebitoare faţă de liturghiile şi celebrările bizantine.

În avalanşa aceasta de creştini în care foarte mulţi erau motivaţi de alte interese decât cele evanghelice ia naştere o nouă categorie de creştini – monahii – care vor dezvolta şi o nouă formă liturgică – Laudele bisericeşti (menţionate într-o formă incipientă în secolele trecute) şi un nou tip de martiraj – martirajul alb.