VII.TIMPURILE LITURGICE
Trăind în spaţiu şi timp, omul a legat orice eveniment de aceste două coordonate care-i condiţionează existenţa. De aceea, timpul nu a fost niciodată indiferent omului.
Rugăciunea, eveniment spiritual între om şi Dumnezeu, se petrece în timp; de aceea, din cele mai vechi timpuri omul a constatat că anumite momente din zi şi din an sunt mult mai prielnice rugăciunii decât altele, de aceea a căutat să identifice mecanisme şi metode cu ajutorul cărora să identifice aceste momente în curgerea inexorabilă a vieţii.
Pe temeiul exemplului dat de Mântuitorul, care se ruga atât în taină cât şi în public, precum şi moştenirii ebraice sau universale, care în secolul I avea deja timpuri stabilite pentru rugăciune, creştinii şi-au alcătuit propriul program de rugăciune pe care, pentru a-i da o anumită stabilitate l-au pus în relaţie cu mersul aştrilor, cu viaţa Mântuitorului şi cu evenimentele Bisericii.
Vom căuta în acest capitol să identificăm care sunt timpurile de rugăciune ale creştinilor, formarea şi structura anului liturgic cu subdiviziunile sale, sărbătorile mai importante, istoricul şi evoluţia lor.
Dostları ilə paylaş: |
