I. Noi credem că: 1 A. Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1



Yüklə 0,56 Mb.
səhifə11/18
tarix29.10.2017
ölçüsü0,56 Mb.
#19888
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   18

B.Modelul exclusivismului35


Conținut; apariție. Formula exclusivistă afirmă că unica mântuire posibilă este în Biserica Lui Hristos (Extra ecclesiam nulla salus – aceasta este formularea exclusivistă consacrată a Sf.Ciprian al Cartaginei). Ea a fost promovată cu mare intensitate de Părinții Apologeți, aflați în dispute foarte concrete cu evreii fideli exclusivismului Vechiului Testament și cu aparținătorii diferitelor culte politeiste (grecești, egiptene), așa cum era specific Imperiului Roman la vremea respectivă.36

Vedem aici o confundare gravă între noțiuni o asimilare între un așa zis exclusivism creștin și evreiesc.

Această confundare se continuă mai detaliat:

Exclusivismul subliniază în același timp importanța și unicitatea Întrupării. Creștinismul, împreună cu celelalte două religii avramite, iudaismul și islamul, consideră că între planul de ființare al sacrului și cel de ființare al mundanului, între Dumnezeu și Lume, există o prăpastie imposibil de depășit, motiv pentru care Întruparea este taina cea din veci37.

Creștinismul autentic crede că lumea este făcută după semințele raționale ale Logosului, ale lui Hristos, și deci în firea ei (adică ontologic), Îl mărturisește și e pregătită spre a-L primi în ea, scop pentru care a și fost făcută. Nu este prăpastie ci punte rațională între nimicul din care a fost făcută către Dumnezeu și care lucrează în ea pregătindu-o de îndumnezeire după cum vrea și omul care este chipul lui Hristos.

Iudaismul n-a înțeles și islamul nu crede în Întrupare.

Dacă se admite că oamenii pot fi drepți înaintea lui Dumnezeu prin respectarea Legii, indiferent care sau cât de aspră ar fi ea, înseamnă că Întruparea nu mai este necesară pentru aceeași, ceea ce o relativizează, ceea ce nu este admisibil38.

Acesta este exclusivismul iudaic, islamic și ortodoxist (!atenție! nu Ortodox), numai că între cele trei legi există diferențe…



Din motivele arătate, creștinismul nu se consideră o religie între alte religii, ci ca fiind absolut necesar pentru depășirea distanței ontologice dintre om și Dumnezeu, prin Hristos. Aspectul acesta este foarte important, chiar astăzi, în era globalizării, asemănătoare cu situația Imperiului Roman, în care se promovează sincretismul religios. Putem interacționa cu celelalte religii, însă fără a abandona o clipă creștinismul și convingerea că mântuirea oamenilor este posibilă doar prin Hristos39.

Cu aceasta suntem și noi de acord, doar că nu numai creștinismul se consideră ci chiar așa este realitatea: creștinismul nu este religie ci asemănarea cu Dumnezeu sau mai bine spus Hristos Dumnezeul Întrupat care a luat în Sine persoanele tuturor celor ce vor.

Spre deosebire de exclusivism, Ortodoxia crede că această punte între Ea (Sfânta Biserică Ortodoxă luptătoare este Trup al lui Hristos în lume) și lume este aceeași punte care mai înainte făcea legătura mai de departe cu Dumnezeu. Dumnezeu trimite prin Ortodoxie harul său chemător extern sau din afară (din afară nu ca loc căci Dumnezeu și Ortodoxia se află peste tot ci ca stare de delicatețe nesilnică), la toată lumea, indiferent de religie, timp și loc, tainic și rațional, dar nu silește. Care este acel loc unde nu se află Ortodoxia știind bine că Ortodoxia este Hristos? Nu că Trupul lui Hristos este omniprezent dar Dumnezeu Cuvântul este și este unit prin Persoana Sa cu Trupul Său și de aceea din Trup (adică din Ortodoxie) izvorăsc razele harului de pe Tronul Sfintei Treimi. Iar Trupul Său fiind duhovnicesc, prin Sfântul Duh, Hristos și ca Om este atent la toți și neîncetat sau oriunde s-ar afla și gata de a îmbrățișa pe cine Îl primește.

Să nu ne mire că am spus că Ortodoxia este Trupul lui Hristos dar Sfinţii Părinţi ne arată că adevărata slăvire (Ορθο- dreapta δοξία- slăvire) a lui Dumnezeu nu s-a putut face decât de Hristos, adică de Fiului lui Dumnezeu întrupat:



1Co 12:13 Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. 14 Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe. 27 Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. 28 Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.

Vedeți că Sfânta Biserică Ortodoxă este Trupul lui Hristos, deci Ortodoxia?

Dacă cineva însă caută din toată inima lui Adevărul, adică pe Dumnezeu, are Hristos putere, înțelepciune și iubire ca să-l facă să înțeleagă și să ajungă la Ortodoxie, oricât de mult s-ar lenevi misonarii Ortodocși și indiferent de cât de imposibile pentru mântuire sunt, din punct de vedere al rațiunii omenești căzute, condițiile obiective în care bietul om se află. Atunci harul îl cheamă cu mai multă intensitate pe el, persoanal, prin înțelesurile lui unice și-l duce la Sfântul Botez Ortodox cu apă sau cu sânge (prin mucenicie). Același har care mai înainte îi era extern, în afară, doar chemător, de data asta primit de libertatea omului îi devine centru dinlăuntrul inimii, har intern sau mântuitor. Adică i se dă omului marele dar: Nunta cu Hristos.

⨁⨁⨁


Limitele exclusivismului. Prin raportare la situația religioasă actuală, constatăm că nici o treime din populația globului nu e creștină. Analizată în profunzime, această simplă informație permite două constatări:

a.) Prima se referă la locul și timpul nașterii noastre, a fiecărui om în parte. Gândirea religioasă pornește de la ideea că nu suntem doar rezultatul întâmplător al întâlnirii unui spermatozoid cu un ovul ci, în primul rând, al hotărârii lui Dumnezeu de a ne crea și de a ne așeza într-o anumită familie și într-un anumit moment. În consecință, majoritatea oamenilor trăiesc în spații teo-cosmice religioase creștine sau necreștine nu din proprie voință, ci pentru că așa a hotărât Dumnezeu40.

Pentru binele lor (cel mai potrivit mod al lor de a ajunge la Ortodoxie) și tocmai în scopul de a ajunge la Ortodoxie prin luptă și a lua o cunună în plus pentru străbaterea distanțelor.



Născuți în alte religii, cei mai mulți nu au auzit niciodată mesajul creștin. Dacă mântuirea este posibilă doar în spațiul teo-cosmic creștin, înseamnă că toți ceilalți, care nu beneficiază de ea, vor suferi o damnare veșnică pentru o opțiune pe care nu au făcut-o niciodată. Responsabil pentru apartenența lor la un spațiu necreștin îi aparține lui Dumnezeu, în consecință el ar trebui socotit vinovat pentru damnarea lor. Altfel spus, Dumnezeu ar fi nedrept, însă o astfel de concluzie este inacceptabilă pentru un om religios41.

Omul este vinovat fiindcă nu L-a căutat. Inima omului este făcută din zămislire să nu aibă liniște dacă nu-L găsește pe Dumnezeu și are conștiința care îi spune când a găsit pe Adevăratul Dumnezeu42:



Ioan 7:15 Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? 16 Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. 17 De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. 18 Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el.

Dacă viclenește în egoismul său și-și face alt dumnezeu din minciună, omul însuși este vinovat iar nu Dumnezeu.



Ioan 5:41 Slavă de la oameni nu primesc; 42 Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. 43 Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. 44 Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?

⨁⨁⨁


b.) La fel de multe dificultăți prezintă o eventuală replică a exclusivismu-lui, potrivit căreia cei născuți într-o altă religie pot accepta fără nici o dificulta-te mesajul creștin, în momentul în care le este propovăduit. Ea nu ține seama de faptul că la fel de importantă ca nașterea este și socializarea fiecăruia dintre noi. Ea fixează niște elemente de identitate care rămân pentru totdeauna și blochează sistematic tot ce o pune pe aceasta sub semnul întrebării. Blochează în mare măsură și sensul mesajului creștin, care își pierde astfel aproape toată forța de penetrație. În acest caz mai putem afirma că cei aflați în această situa-ție nu se mântuiesc?43

Socializarea fiind ceva pământesc îngreunează dar nu face imposibilă primirea lui Hristos. Nimeni și nimic nu poate sili pe om să facă o faptă rea sau să ia o învățătură greșită. De aceea diavolul se străduiește să convingă mai întâi că acestea sunt bune. Dacă Dumnezeu Atotputernicul nu poate să treacă peste libertatea omului (fiindcă nu vrea) cum ar putea trece diavolul sau orice spațiu teocosmic, societate sau religie? Cum să-i lase Dumnezeu 1Ti 2:4 Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină? Sunt acestea mai puternice decât Dumnezeu? Aceasta este o blasfemie. Dimpotrivă Dumnezeu rânduiește pentru acele suflete să ajungă în locuri (crezute de oameni a fi fără Ortodoxie) tocmai ca dacă nu caută Ortodoxia să se osândească mai puțin (cei ce se nasc în Ortodoxie și nu o caută sunt pedepsiți mai mult44) dar tot veșnic din cauza lenei personale, că dacă L-ar fi căutat și ei L-ar fi găsit și ei, iar dacă o caută să o găsească și să aibă plată mai mare pentru mulțimea pașilor până la Ea.



Concluzia ar fi din nou că Dumnezeu este cel vinovat pentru lipsa lor de ade-rență la mesajul evanghelic, care duce automat la damnare, potrivit tezei exclu-siviste. Impresia este că Dumnezeu îi pune în imposibilitate de a accepta comu-niunea cu Domnul Iisus Hristos și că tot el îi condamnă pentru aceasta, ceea ce nu permite decât o singură concluzie: Dumnezeu este nedrept. Însă o astfel de afirmație este total inacceptabilă, de-a dreptul blasfemică.45

Da aceasta este o afirmație blasfemică dar blasfemia nu provine din faptul că nu se mântuiesc decât Ortodocșii ci de la afirmația de mai sus că Dumnezeu îi pune în imposibilitate de a accepta comuniunea cu Hristos. Că ar exista adică vreo condiție care să-l facă pe omul care vrea cu adevărat să se mântuiască să nu-L poată primi pe Hristos. Blasfemia cea mare este anularea libertății omului și a pune în cârca lui Dumnezeu neputința de a lucra în vreo condiție. Mai este ascunsă printre rânduri și acuzația că El a îngăduit astfel de condiții în care oamenii să nu se poată mântui, să nu poată ajunge la Ortodoxie zicînd cam așa: „de ce a greșit Dumnezeu și a lăsat să trăiască pe cei ce nu-L vor și-L hulesc împietrit”46. Nelămurirea de mai sus este datorată convingerii că mântuirea se face printr-un proces pământesc, psihologic sau sociologic în care libertatea ori nu există ori este neputincioasă. Este ispita veacului de acum de a se rupe de realitate văzând lumea ca o mașinărie psihică și în evoluție autonomă iar pe Dumnezeu undeva trântit într-o transcendență neputincioasă și rece. Cu alte cuvinte această mentalitate juridică îl face pe Dumnezeu după chipul omului și spre o hulitoare asemănare cu el.



Pentru a înțelege corect acest punct de vedere ne putem întreba ce se întâmpla cu Saul din Tars, dacă nu era convertit prin intervenția directă a Domnului Hristos? Fără îndoială că, deși era evreu practicant, îi erau familiare principalele elemente ale mesajului lui Hristos, altfel nu l-am putea compara decât cu teroriștii de astăzi, pe care nu-i interesează decât propriul adevăr. În consecință, putem presupune că era în cunoștință de cauză, dar că nu era convins, sistemul său de protecție identitară îl împiedecase să opteze în favoarea mesajului evanghelic. Modelul exclusivist i-ar bloca orice cale la mântuire, ceea ce este extrem de problematic.47

Tocmai acest exemplu este foarte ziditor. Fiindcă Saul nu numai că era crescut într-un mediu ostil lui Hristos dar și fanatizat împotriva Lui. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că păzea hainele ucigașilor Sfântului Apostol și Întâi mucenic Ștefan48, deși era rudă cu el și ucenic al aceluiași învățător Gamaliil, tocmai fiindcă avea râvnă să-l ucidă nu cu două mâini ci cu toate mâinile celor ce-l ucideau. Deci nu era într-un mediu indiferent ci în cel mai urâtor mediu față de Hristos, adică tocmai acel mediu care L-a răstignit. Dar fiindcă Sfântul Apostol Pavel chiar așa făcând avea ca și cauză nu o viclenie ci o râvnă pentru adevărul lui Dumnezeu Însuși Adevărul Hristos i s-a descoperit pe înțelesul lui și l-a prefăcut în cel mai râvnitor Apostol. Negreșit dacă nu era viclenie în An a și Caiafa și pe ei i-ar fi întors la creștinism, și la fel ar face cu toți oamenii, dacă și ei ar vrea, că la Dumnezeu nu sunt discriminări. Chiar modul de convertire al Sfântului Apostol Pavel, tocmai când plecase să ucidă pe creștini, arată mijloacele de mântuire nu sunt psiho-sociale căzute ci minunate, radicale din afara acestei lumi. Ortodoxia nu este o filozoofie49 convigătoare ci o nebunie pentru această lume. Nu i-a dat Dumnezeu broșuri „Turnul de veghe” ca să-l convingă ci i-a zdruncinat și dărâmat turnul său de veghe lumească, construit după falsa ideologie (spațiul teocosmic) iudee și i S-a dat punându-i-se față în față. Luptă Corp la corp, Persoană cu persoană, începutul Nunții celei veșnice.

Iar apoi l-a dus să se învețe prin mijloacele apostolice omenești-dumnezeiești recunoscute și totuși necunoscute de lume (fiindcă lumea le reduce pe acestea tot la psihologie și sociologie uitând că de fapt și ele sunt minuni ale lui Hristos prin Sfinţii Apostoli cu împreună lucrearea Sfântului Duh):

Fap 9:1 Chemarea lui Saul. Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, 2 Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3 Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. 4 Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? 5 Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. 6 Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.

Sfântul Apostol Pavel, fiind insuflat de Sfântul Duh, având mintea lui Hristos și din propria experiență ne-a arătat că nu putem primi credința prin mijloace omenești ci doar prin minunea împreună lucrării înțelegătoare dintre omul care vrea din toată inima să-L primească și Dumnezeu-omul care vrea din toată inima Să i se dăruiască. Credința este nebunie pentru înțelepciunea omenească și înțelepciunea este nebunie pentru adevărata înțelepciune care este credința (care nu se poate trăi prin simpla cunoștiință de jos, fiindcă aceasta îngâmfă, ci doar prin iubirea de sus50):



1Co_1:18 Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

1Co_1:23 Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie.

1Co_1:25 Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor.

1Co_2:14 Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.

1Co_3:19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor”.

Yüklə 0,56 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin